Motorul cu aburi

Motorul cu abur este un motor termic cu ardere externă, care

transformă energia termică a aburului în lucru mecanic. Aburul sub presiune este
produs într-un generator de abur prin fierbere și se destinde într-un agregat cu cilindri,
în care expansiunea aburului produce lucru mecanic prin deplasarea liniară a
unui piston, mișcare care de cele mai multe ori este transformată în mișcare de rotație
cu ajutorul unui mecanism bielă-manivelă. Căldura necesară producerii aburului se
obține din arderea unui combustibil sau prin fisiune nucleară.
Motoarele cu abur au dominat Industria și mijloacele de transport din timpul
Revoluţiei Industriale până în prima parte a secolului al XX-lea, fiind utilizate la
acționarea locomotivelor, vapoarelor, pompelor, generatoarelor electrice, maşinilor din
fabrici, utilajelor pentru construcţii (excavatoare) și a altor utilaje.

Istoria motorului cu abur

Prima mașină cu aburi a fost inventată în secolul I d. Hr. de către inginerul grec
Heron din Alexandria. O sferă goală pe dinăuntru era pivotată pe două tuburi prin care
trecea aburul dintr-un mic fierbător. Aburul umplea sfera și ieșea prin țevi dispuse în
părți opuse ale acesteia. Jeturile de abur care țâșneau determinau sfera să se
rotească. Totuși, în ciuda faptului că era o invenție interesantă, mașina nu servea unui
scop util.
Primul om care a avut ideea de a transforma pompa cu piston în mașină
termică, a fost francezul Denis Papin în anul 1679. Din păcate nu a putut să o pună în
practică din lipsă de fonduri. El a murit în sărăcie, în 1714.
Primul motor cu abur a fost proiectat în 1698 de Thomas Savery, un inginer
englez. Acest motor era conceput să pompeze apa din mine, dar singura lui
întrebuințare a fost să pompeze apa în casele înalte din Londra.
Primul motor performant a fost construit în 1712 de inginerul Thomas
Newcomen, din Cornwall. Acest motor avea un braț mare care pompa apa cu o
frecvență de 16 mișcări de du-te-vino pe minut. În 1776, James Watt, un constructor
scoțian de mecanisme, a adus îmbunătățiri motorului lui Newcomen.
Nicolas Cugnot a fost primul care, în 1769, a folosit motorul cu abur la un
vehicul. Acest vehicul putea transporta 4 persoane, dar a fost folosit la transportul
armamentului greu. Viteza maximă care a fost atinsă cu acest vehicul a fost de 5
km/h.
Mașina lui Watt
La mașina sa inventată în anul 1769, aburul trecea într-o cameră separată pentru
condensare. Deoarece cilindrul nu era încalzit și răcit alternativ, pierderile de căldură
ale mașinii erau relativ scăzute. De asemenea, mașina lui Watt era mai rapidă. Aceste
soluții și diversele îmbunătățiri concepute de Watt au făcut ca mașina cu aburi să
poată fi folosită într-o gamă largă de aplicații.
În perioada victoriana, locomotive cu abur puternice revoluționaseră deja
călătoria pe uscat. Mașinile cu abur au făcut posibile și tipărirea ziarelor, torsul și
țesutul textilelor și acționarea mașinilor de spălat în „spălătoriile cu aburi”. Mașinile cu
abur puneau în mișcare caruselele, iar unii fermieri foloseau energia aburului pentru a
ara pămîntul. Antreprenorii de curățătorii aveau aspiratoare cu abur, și la cele mai
bune frizerii din orașe existau chiar și perii pentru masarea capului acționate cu abur.

motor cu abur, orizontal, cu dublă acțiune, cu regulator centrifug

Motor cu abur vertical cu o putere de 10 cai putere (1850).