CAND S-A NASCUT IISUS HRISTOS

CARE ESTE ZIUA DE NAȘTERE A DOMNULUI ISUS?

februarie 14, 2014

Care este ziua de naștere a Domnului Isus?

25 decembrie, ar răspunde majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, în Noul Testament nu apare nimic
care să stabilească data naşterii lui Isus în preajma acestei zile. Nu a existat nici o celebrare a naşterii lui
Isus în primele două secole ale Bisericii Primare. Speculaţiile pe această temă au început în secolele III şi
IV, atunci când a apărut ideea de a indica ziua Lui de naştere. Însă, imediat după ce a fost declarat
religie oficială a Imperiului Roman, creștinismul a fost corupt de elemente păgâne.

Pentru datarea nașterii, au fost propuse opt date specifice, în perioada de timp dintre lunile martie şi
ianuarie. În Apus (Roma), celebrarea zilei de 25 decembrie a fost popularizată aproximativ în anul 354 de
către Papa Liberius. Odată cu anul 435, în Biserica Romană s-a oficiat prima „liturghie a lui Cristos” de
către Papa Sixt al III-lea. Această dată a fost probabil aleasă pentru a contracara influenţa sărbătorii
păgâne numite Natalis Solis Invicti (Naşterea neînvinsului Soare) şi închinarea la Mithra, zeul persan al
Soarelui, care s-ar fi născut în acea zi.

În Răsărit, pentru ziua de naştere a Domnului, a fost aleasă data de 6 ianuarie, ziua cînd grecii
sărbătoreau naşterea zeului Dionysos, iar egiptenii, naşterea zeului Osiris. Această dată este şi astăzi
celebrată în Bisericile Ortodoxe Greacă şi Rusă. În ambele cazuri, alegerea datei de naştere a lui Isus
Cristos fost făcută în strânsă legătură cu sărbătorile păgâne.

Aşadar, originea Crăciunului constă într-un amestec de păgânism (mistificare/fals) şi amintirea naşterii lui
Isus (adevăr). Când minciuna se amestecă cu adevărul, cea dintâi devine dominantă. Astăzi, avem o
majoritate de elemente păgâne ale unor festivaluri de iarnă, fără adevărul naşterii lui Isus. Avem o masă
mare, cu mâncare şi băutură de care facem abuz, care, împreună cu figura mistică a lui Moş Crăciun se
leagă mai degrabă de sărbătările păgâne şi nu de cea a naşterii lui Isus.

În mitologia modernă, Moş Crăciun este perceput ca o fiinţă fantastică căreia îi poţi cere lucruri care apar
ca prin minune atunci când se lasă noaptea. Deşi copiii realizează mai devreme sau mai târziu că acest
personaj nu este decât o născocire, ei pot asocia această poveste cu relatarea naşterii Domnului Isus şi
astfel pot trage concluzia că acest fapt este deasemenea o poveste inventată în care nu mai crede
nimeni. Moş Crăciun este un personaj fictiv, însă relatarea naşterii, vieţii, morţii şi învierii Domnului Isus
este un adevăr vital, în care noi trebuie să ne încredem pentru a primi mântuirea şi viaţa veşnică.
Aşadar, când s-a născut Isus?

Noul Testament nu ne dă o dată certă pentru ziua de naştere a Domnului Isus. Cu toate acestea, există
trei indicii cu privire la acea perioadă (niciunul nu indică o dată apropiată de 25 decembrie):

1. Păstorii din câmpie.

2. Momentul recensământului.

3. Conceperea lui Ioan Botezătorul.

Când se aflau păstorii în câmpie?

În zona din jurul Betleemului, temperatura medie în luna decembrie este de aproximativ 70 C, însă,
noaptea, poate coborî până la limita îngheţului. În lunile decembrie şi ianuarie, de obicei, în preajma
Betleemului şi Ierusalimului, zăpada cade doar două, trei zile. De fapt, acestea sunt lunile de ploioase de
iarnă, care, în vremea lui Isus făcea dificilă orice călătorie şi de aceea oamenii preferau să stea acasă.

La vremea naşterii lui Isus, Evanghelia relatează: În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în
câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor (Luca 2:8).Pe atunci, păstorii îşi ţineau turmele pe
câmp din aprilie până în octombrie, iar în lunile reci şi ploioase acestea erau duse la adăpost.

The Companion Bible, anexa 179 explică: „Păstorii nu puteau fi găsiţi păşunându-şi turmele pe câmpii,
noaptea, în luna decembrie (Tevet – decembrie, ianuarie), din pricina faptului că nu exista iarbă pentru
păşune. Pe atunci, ca şi acum de altfel, se obişnuia ca turmele să fie retrase de la păşunat din regiunile
deschise, şi duse la adăpost, începând cu luna Cheshvan (octombrie -noiembrie)”.

Recensamantul mentionat de Luca

Altă dovadă împotriva naşterii lui Isus în luna decembrie este recensământul roman menţionat de Luca.
Conducătorii romani ştiau că nu este realist să comanzi un recensământ în timpul iernii. În general,
recensământurile se efectuau după perioada secerişului, în lunile septembrie sau octombrie, când
economia nu putea fi afectată, iar vremea era uscată, starea drumurilor fiind suficient de bună pentru a
permite o călătorie fără probleme. Un autor afirma:„Acest recensământ cu greu ar fi avut loc în acest
sezon (25 decembrie) şi această dată nu ar fi fost aleasă de autorităţile publice, deoarece ar fi obligat
populaţia ţării să călătorească spre zonele natale, iar furtunile şi ploile din iarnă ar fi fost un impediment
pentru o călătorie sigură, excepţie fiind vremea din timpul unor ani deosebiţi”(Christmas at Bethlehem,
Holy-Days and Holidays, Cunningham Geikie).

Relatarea lui Luca cu privire la recensământ este o dovadă în plus că naşterea Domnului nu a fost în
timpul sezonului rece. Pentru o societate agrară, organizarea unui recensământ după seceriş ar fi fost
mult mai probabilă.

Zămislirea lui Ioan Botezătorul

Un indicator al momentului în care s-a născut Isus se găseşte în Evanghelia după Luca, legat de
zămislirea lui Ioan Botezătorul. Luca 1:5-17 descrie întâlnirea dintre Zaharia şi un înger – când Zaharia
slujea la Templu a fost anunţat de un înger că va avea un fiu. Luca ne mai spune, de asemenea, că
Zaharia era un preot din ceata lui Abia. În 1Cronici 24:10 citim că preoţia era separată în 24 de cete,
cu scopul de a sluji în Templu. Slujirea în Casa Domnului începea cu prima Lună a calendarului
evreiesc, Nisan –„Această Lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima Lună din an. (Exodul
12:2) – adică martie sau aprilie, conform calendarului nostru modern. Potrivit unor surse talmudice, cât şi
manuscriselor găsite la Qumran, fiecare din cele 24 de cete slujea timp de o săptămână, astfel, într-un
an, o ceată slujea de două ori.

În 1Cronici 24:10 citim că ceata lui Abia era a 8-a din cele douăzeci şi patru. Astfel spus, lui Zaharia îi
venea rândul de a sluji la Templu în a zecea săptămână a anului evreiesc. De ce a zecea săptămână?
Pentru că toate cetele de preoţi slujeau la templu în zilele din timpul Paştelui şi Sărbătorii Azimilor (a treia
săptămână din an) cît şi în timpul Sărbătorii Săptămânilor (Sărbătoarea Recoltei sau Ziua Cincizecimii – a
noua saptamână). Astfel, timpul de slujire pentru ceata lui Abia se termina în a zecea săptămână a
anului. Dacă presupunem că Luca vorbeşte despre perioadă de slujire din prima jumătate a anului,
concluzionăm că Zaharia a slujit la templu în perioada lunii Sivan, adică, mai-iunie. (calendarul evreiesc
ia în consideraţie atât ciclul lunar cât şi cel solar, corectat astfel încât fiecare Lună să cadă în acelaşi
anotimp; anul ebraic avea 12 luni lunare, la fiecare 19 ani se adăuga o Lună în plus, tocmai ca anul lunar
să corespundă cu cel solar).

După slujba din Templu, Zaharia s-a dus acasă, la soţia sa. Luca relatează că după ce i s-au împlinit
zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă. Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas
însărcinată (Luca 1:23-24).

Având în vedere legile de separare (Leviticul 12:05, 15:19,25), trebuie să numărăm două săptămâni.
Acest fapt ne ajută să tragem concluzia că fiul lor, Ioan, a fost conceput la scurt timp după ce Zaharia şi-a
terminat slujba, spre sfârşitul lunii evreieşti Sivan – la sfârşitul lunii iunie. După o sarcină normală,
naşterea lui Ioan Botezătorul s-ar petrece nouă luni mai tîrziu, adică în vremea Paştelui Evreiesc (Nisan
15).

Profeţii Vechiului Testament au spus că Dumnezeu va trimite pe Ilie înainte de venirea lui Mesia (Maleahi
3:1; 4:5-6). Având în vedere această profeţie şi calculele făcute, Ioan Botezătorul s-a născut de Paşte.
Îngerul i-a spus lui Zaharia că Ioan Botezătorul Va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să
întoarcă inimile părinţilor spre copiii lor şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi, ca să pregă-
tească Domnului un popor care să fie gata pentru El. (Luca 1:17)

Luca 1:26, 36 relatează că Elisabeta era însărcinată în luna a şasea atunci când îngerul Gabriel a venit
la Maria. Pe când Elisabeta era în luna a şasea, evreii celebrau Hanuka (Sărbătoarea Dedicării
Templului) sărbătoare care comemorează victoria macabeilor asupra grecilor – Regele Antiochus
Epifanes, distrugind Ierusalimul, a intrat în Templu pe care l-a pângărit, jertfind porci. Hanuka este
cunoscută şi sub denumirea de numele de „Sărbătoarea Înnoirii Templului” (Ioan 10:22), pentru că acesta
este legată de rededicarea Templului. Însă Maria era dedicată unui ţel măreţ: prezenţa lui Dumnezeu pe
pământ într-un templu pământesc, un corp uman (Ioan 1:14-18). Posibil că naşterea să nu fi avut loc pe
25 decembrie, însă întruparea da!
În ceea ce priveşte naşterea lui Mesia, conceperea Lui a fost miraculoasă, nu naşterea: Îngerul i-a zis:
„Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi
vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi
Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în
veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu
nu ştiu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te
va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisabeta,
rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea Lună.
Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. (Luca 1:30-37)

Dacă Maria a conceput pe Mesia cînd evreii celebrau Hanuka, după o sarcină normală de 285 de zile,
ajungem la concluzia că Isus s-a născut în ziua de 15 a a lunii evreieşti Tishri (sfârşitul lui septembrie –
începutul lui octombrie). Această dată este importantă, deoarece coincide cu prima zi din Sărbătoarea
Corturilor (Sucot). Este o zi deosebită, un sabat special, un prilej de mare bucurie şi celebrare.

Sărbătoarea Corturilor şi Isus

În Scriptură există câteva conexiuni interesante între naşterea lui Isus şi aspectele legate de Sărbătoarea
Corturilor. Ioan 1:14 relatează: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a ,,cortuit” printre noi (traducerea literală
din greacă)

Cu privire la acest verset, dr. Samuele Bacchiocchi a comentat:„În încercarea de a descrie poporului său
prima venire a lui Mesia, Ioan a ales imaginile din Sărbătoarea Corturilor, când se celebrează faptul că
Dumnezeu locuieşte în mijlocul poporului Său. Acest fapt ridică întrebarea pertinentă dacă Ioan într-
adins a legat naşterea lui Isus de Sărbătoarea Corturilor. Pentru a prezenta natura şi misiunea lui
Hristos, Ioan, în Evanghelia sa, foloseşte cuvântul cort ca metaforă. El explică faptul că Hristos –
Cuvântul care era cu Dumnezeu la început (Ioan 1:1) – s-a manifestat în această lume într-un mod
tangibil, întinzându-şi Cortul în mijlocul nostru: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har
şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – (Ioan
1:14) (God’s Festivals in Scripture and History Part II: The Fall Festivals page 241)

Skenoo (lb. greacă) este verbul pe care l-a utilizat Ioan (Ioan 1:14) şi înseamnă „a locui într-un cort,
tabernacul, cort, a face o tabără” . Aluzia se face în mod clar la Sărbătoarea Corturilor, atunci când evreii,
pentru a sărbători cei 40 de ani de rătăcire în pustie, alegeau să locuiască temporar în corturi.

Pentru Ioan, această „aşezare a taberei” este un simbol al Întrupării. Am putea traduce Ioan 1:14 în acest
mod: Astfel, Cuvântul a devenit un om muritor: el a întins cortul în mijlocul nostru. Unii cercetători cred că
există o legătură lingvistică între cuvântul grecesc skenoo, folosit aici, şi verbul evreiesc shachen care
înseamnă „a locui” sau „tabernacul”. Derivat în substantiv, avem cuvîntul shachen care se referă la
măreţia slavei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

Sărbătoarea Corturilor este, de asemenea, cunoscută sub numele de „Sezonul (timpul sau vremea)
bucuriei noastre” şi „ Sărbătoarea popoarelor”. Cunoscând toate acestea, devine interesant faptul că în
Evanghelia după Luca citim: Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună (NB „sezonul
– vremea – bucuriei noastre”), care va fi o mare bucurie pentru tot norodul (NB „sărbătoarea popoarelor”)
(Luca 2:10). Deci, putem vedea că în terminologia folosită de înger pentru a anunţa naşterea lui Yeshua
(Isus) erau teme şi mesaje asociate cu Sărbătoarea Corturilor – Sukkot.

Lumina a mai fost o caracteristică importantă a acestei sărbători. La sfârşitul primei zile de celebrare,
Templul era iluminat puternic. Potrivit lucrării Mişna (Succah 5.2), în curtea Templului destinată femeilor
erau aduse patru candelabre uriaşe – ni se spune că „lumina emanată de cele patru candelabre era atît
de strălucitoare încât nu era curte în Ierusalim care să nu fie luminată de aceste candelabre (Succah
5.3)”. Aceasta ne reaminteşte cuvintele bătrânului Simeon ce-l aştepta pe Mesia: Căci au văzut ochii mei
mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze
Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.” (Luca 2:30-32).

În Ioan 1:6-9 este scris: A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca
să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să
mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om,
venind în lume.

Concluzie

Legat de naşterea Domnului Isus, chiar dacă punem la îndoială tradiţia bisericii, nu ezităm să credem
relatările Noului Testament. Domnul Isus s-a născut în mod miraculos din fecioara Maria (Miriam),
împlinindu-se astfel prorocia din Isaia 7:14: De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va
rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi) El s-a născut
în cetatea lui David (Betleem) pentru a îndeplini prorocia din Mica: Dar tu, Betleeme Efrata, deşi eşti
neînsemnat printre miile lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel Ce va fi Conducător în Israel, Cel a Cărui
origine este din vechime, chiar din zilele veşniciei. (Mica 5:2).

Isus s-a născut în Betleem, nu în Nazaret, unde a fost conceput. Pentru a-i aduce pe Iosif şi Maria din
Nazaret în Betleem, Dumnezeu a stâpânit peste Cezar August şi a adus recensământul. Deşi acesta a
fost locul naşterii, El îşi are originea în zilele veşniciei. Proorocia lui Mica subliniază
natura dumnezeiască a lui Isus – numai Dumnezeu vine din zilele veşniciei, este etern şi necreat. Ioan
1:1-3 lasă să se vadă natura dumnezeiască a lui Mesia: La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nici
un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El.

Natura dumnezeiască a celui care se va naşte este subliniată şi de Isaia, unde citim: Căci un Copil ni S-a
născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare,
Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6) El aduce celor care se încred în El o naştere din nou în
împărăţia Lui Dumnezeu, o viaţă fără sfârşit.Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

Unele date din acest articol sunt preluate din „The Seven Festivals of the Messiah” de Eddie Chimney.
Pentru mai multe informaţii legate de subiect vezi website: www.messiahfactor.com