AMPLIFICATOARE DE MĂSURARE

Clasificare:
Semnalul electric obţinut la ieşirea senzorilor sau a blocurilor
de condiţionare are, de cele mai multe ori, un nivel scăzut.
Amplificatorul este dispozitivul care realizează creşterea acestui
nivel, fără a modifica forma sau structura semnalului.
Amplificatoarele de măsură se utilizează în aparate de măsură
electronice, dar pot fi întâlnite şi ca dispozitive independente. După
mărimea care o amplifică, amplificatoarele pot fi: de tensiune,
curent, putere sau cu destinaţie specială.
Amplificatoare de tensiune. Rolul acestora este de a
amplifica o tensiune păstrându-i forma cât mai fidel posibil: sunt
blocuri fundamentale în aparate de măsură ca: voltmetre,
osciloscoape etc.
Amplificatoare de curent. Acestea dau la ieşire un curent
superior celui de intrare şi de aceeaşi formă. Se utilizează la
măsurarea curenţilor foarte mici, cum sunt curenţii de ionizare,
curenţii de fugă, curenţii fotoelectrici, curenţii la măsurarea
rezistenţelor foarte mari.
Amplificatoare de putere. Sunt destinate a furniza puteri mai
mari (watti), nedisponibile la bornele generatoarelor uzuale de
măsură (zeci de mW). Se utilizează la testarea comportării în
frecvenţă a ampermetrelor AF şi RF, în măsurări electroacustice, la
instalaţii de măsurare-reglare automată etc.
Amplificatoare speciale. Din rândul acestora menţionăm
amplificatoarele logaritmice, selective, cu autocorelaţie şi de
izolaţie.
Amplificatoare logaritmice. Sunt utile la comprimarea scării
aparatelor de măsură destinate a măsura pe domenii foarte largi
fără schimbare gamei aparatului respectiv. Amplificatoarele
logaritmice sunt utilizate în electrometrie, pH-metrie, electroacustică
precum şi în alte domenii unde mărimea de măsură variază în limite
foarte largi.
 Amplificatoare selective. Au bandă foarte îngustă, pe o
singură frecvenţă, ceea ce permite selectarea unei tensiuni de o
anumită frecvenţă. Se utilizează la voltmetre selective şi la
analizatoare de armonici.
Amplificatoare de izolare. La acestea ieşirea este izolată
galvanic (prin transformator, optocuplor), faţă de intrare, calitate ce
permite o tensiune de mod comun ( U mc ) mult mai mare (sute sau
mii de volţi), precum şi o protecţie sigură a operatorului. Se
utilizează în instrumentaţia industrială şi mai ales, în instrumentaţia
biomedicală.
Amplificatorul de tensiune (semnalele de intrare şi ieşire sunt
tensiuni) se utilizează în practică, în lanţurile de măsurare. Factorul
de amplificare este definit ca raportul dintre tensiunea de ieşire şi
tensiunea de intrare:
U ieş
A
U int
U
sau în decibeli: A dB   20 lg U
ieş

int

Amplificatoare operaţionale

Cele mai raspandite amplificatoare sunt cele integrate, iar din

randul acestora sunt cele operationale.
Circuitul integrat de tip amplificator operaţional (AO) prezintă o
intrare diferenţială şi o ieşire simplă şi este folosit în circuite cu
reacţie externă. AO poate să amplifice semnalul de intrare, şi/sau
să-l prelucreze după o anumită relaţie matematică.
Iniţial, AO se utilizau în cadrul calculatoarelor analogice pentru
a realiza operaţii ca: adunarea, scăderea, derivarea, integrarea,
obţinerea funcţiilor logaritmice, pătratice, trigonometrice, etc. Aceste
tipuri de operaţii le-au atras denumirea „operaţionale”. Astăzi, ele se
utilizează într-o gamă largă de aplicaţii, pentru a realiza diverse
funcţii, cu performanţe ridicate şi perfect controlabile.
AO au intrarea diferentiala si alimentarea de regula simetrica.
 Figura 1

a) Caracteristici de bază
Aceste amplificatoare au amplificarea în buclă deschisă  Ad 
foarte mare, ( Ad = 104 –106), impedanţă de intrare diferenţială ( Rd ), (
Rd  1 –10 M) mare şi impedanţă de ieşire ( Re ) foarte mică (zeci
de ).

Figura 2

De asemenea, AO se caracterizează printr-o tensiune diferenţială

de intrare U d  foarte mică (0.1-2 mV), însuşire datorită căreia, în
calcule, bornele de intrare (fig. 2.a) pot fi considerate că sunt la
acelaşi potenţial.

Caracteristica de transfer la un AO este liniară:

 U 2  Ad U 12  U 11   AdU d

însă datorită amplificării foarte mari ( Ad – amplificarea diferenţială în

circuit deschis) intră rapid în saturaţie (figura 2.b) la numai: U d  1-3
mV tensiune de intrare.
Ecuaţia de transfer este afectată de mai mulţi factori de eroare
dintre care mai importanţi sunt: tensiunea şi curentul de decalaj şi
amplificarea parazită de mod comun.

Tensiunea de decalaj sau offset reprezintă acea tensiune

(fracţiuni de mV) care trebuie aplicată la una din cele două borne de
intrare, pentru ca, în absenţa tensiunii diferenţiale de intrare U d  ,
tensiunea de ieşire U 2  să fie nulă. AO integrate au, de regulă,
prevăzute borne speciale pentru compensarea tensiunii de decalaj.
Această compensare este obligatorie deoarece decalajul, în afară
că duce la erori inadmisibil de mari, poate provoca intrare AO în
saturaţie (figura 2.b) chiar în absenţa tensiunii utile U d  aplicată la
intrare.
Amplificarea parazită de mod comun  Amc  se datorează unor
nesimetrii în etajele diferenţiale în special celui de intrare din
structura AO şi se manifestă prin aceea că, aplicând pe ambele
terminale de intrare aceeaşi tensiune:U 11  U 12  U mc tensiunea de
ieşire U 2 nu este zero, ci are o anumită valoare U 2  AmcU mc numită
tensiune de eroare. Pentru caracterizarea imunităţii AO la tensiunea
de mod comun s-a introdus parametrul: rejecţia de mod comun.
U mc U 2 Ad A
RMC  20  lg (dB )  20  lg   20  lg d (dB ) undeU i  U 2 / Ad
Ui Amc U 2 Amc

Ui reprezintă acea tensiune care aplicata la intrarea AO produce

aceeași tensiune de eroare U 2 ca si U mc .
In curent continuu: RMC = 80÷100 dB. Un AO pentru masurari
trebuie sa aiba RMC mai mare cu cel putin 10÷20 dB decat Ad
Rezistenţe de intrare. La un AO se disting: rezistenţa
diferenţială de intrare şi rezistenţa de mod comun.(figura 2c).
 Rezistenţa diferenţială de intrare la un AO este rezistenţa
văzută de pe terminalele 11 şi 12 (figura 2.c). Valoarea acesteia
depinde de tipul etajului de intrare:
- 0,1 … 0,5 MΩ la AO cu intrare pe tranzistoare bipolare;
- 10 … 50 MΩ la cele cu intrare pe superbeta;
- 10 9 … 1010 Ω la cele cu intrare pe TECJ;
- 1011 … 1012 Ω la cele cu intrare pe TECMOS (AO
electrometrice).
Rezistenţa de mod comun  R  , care reprezintă rezistenţa
c

dintre o intrare şi masă, depinde de sursa de curent a etajului de

intrare, sau de tranzistor şi este aproximativ 10 –100 ori mai mare
decât R .
d

Evident, indiferent de configuraţia de reacţie folosită, rezistenţa

de intrare nu poate fi mai mare decât R . c

Tensiunea de lucru. Tensiunea de alimentare tipică este  9 –

15 V, tensiunea maximă de intrare este în jur de 10 V, iar cea de
ieşire, cu un volt mai puţin decât tensiunea de alimentare.
Exemple de AO mai frecvent utilizate în măsurări:
- AO cu intrare pe tranzistoare bipolare obişnuite: amplificatorul
 A 741, cu Ad  5  10 4 , Rd  0.5 MΩ, Rc  10 MΩ şi RMC  100 dB.
- AO cu intrare pe superbeta, amplificatorul ROB 308 cu A  110 d

dB  3  10 5  , Rd  40 MΩ, Rc  600 MΩ şi RMC  120 dB.

b) Configuraţii de AO cu reacţie negativă

În tehnica măsurării se utilizează trei configuraţii de bază:
inversoare (polaritatea lui U este de semn contrar lui U ),
2 1

neinversoare (polaritatea lui U este de acelaşi semn cu U ) şi

2 1

repetoare.

b1) Configuraţia inversoare

La această configuraţie tensiunea U este aplicată pe intrarea
1

(-), situaţie în care tensiunea de ieşire U  rezultă în opoziţie de

2

fază, adică inversată ca semn. Este o configuraţie stabilă, însă

oferă o impedanţă de intrare inacceptabil de mică  R  R  . Se
i 1
utilizează ca etaj de ieşire precum şi la alcătuirea unor convertoare.
Punctul M (figura 3a) se bucură de proprietatea de masă virtuală
(datorită valorii mici a tensiunii diferenţiale de intrare U  1 -2 mV, d

potenţialul lui M este practic egal cu cel al masei).

Figura 3

Ecuaţia de funcţionare. Scriind că suma curenţilor în punctul M

este nulă (curentul de intrare în AO este neglijabil de mic faţă de I 1

şi I ), adică:
2

U U
1
 0 2

R1
R 2

se obţin relaţiile:
R R
U  2
U ; A 2
; R R
R R
2 1 i 1
1 1

A R R
Precizie – din a doua relaţie se deduce:   1 2

A R
1
R 2

expresie care arată că precizia amplificatorului este condiţionată

numai de calitatea rezistenţelor R şi R ; precizii tipice 1 2

U / U  0.1  0.3 %, valori care arată că AO este un amplificator de

2 2

precizie.

Observaţie: În afară de eroarea de bază mai pot apărea şi

erori suplimentare (importante) din cauza tensiunii şi curentului de
decalaj la intrare. Prima se compensează, de regulă, cu ajutorul
unui potenţiometru P, având cursorul conectat la alimentarea  V
(figura 3.b), iar efectul curentului de decalaj se ameliorează
conectând intrarea (+) la masă, nu direct, ca în (figura 3.a), ci prin
intermediul rezistenţei R ' având valoarea echivalentă a lui R şi R 1 2

legate în paralel, adică R'  R R /  R  R .. Există şi alte tehnici de

1 2 1 2

compensare a tensiunii de decalaj.

Principalele aplicatii (in afara de cea de etaj de iesire) in
tehnica masurarii sunt: la convertoare curent tensiune, integratoare,
derivatoare si amplificatoare de sarcina.

Convertor curent-tensiune. Schema din figura 3c, satisface

ecuaţia U   R I şi se utilizează la măsurarea curenţilor mici (  A);
2 2 x

de exemplu, dacă U  1 V şi R  1 M  , rezultă I  1  A pe toată

2 2 x

scara.
Circuit integrator (figura 4a). Neglijând curentul de intrare în
AO rezultă că I serveşte numai la încărcarea condensatorului C2,
1

adică:  C dU dt  U R , relaţie din care rezultă ecuaţia de

2 2 1 1

funcţionare:

1 U t

U   U dt   t 1

RC RC
2 1
0
1 2 1 2

Este utilizat ca bloc de intrare la convertoare analog-numerice

de tipul cu integrare în dublă pantă sau de tipul tensiune-frecvenţă.
De asemenea, intră în componenţa generatoarelor de tensiune
liniar variabilă de tip Miller (,,integratorul Miller”), utilizate frecvent ca
bază de timp pentru osciloscoape.

Figura 4
 Amplificatoare de sarcină (figura 4b). Dacă printr-un mijloc
oarecare se transmite condensatorului C1 o sarcină electrică
necunoscută qx, aceasta dă naştere la un curent i  dq dt , care fiind x x

integrat de către C2 (curentul de intrare la AO, neglijabil de mic)

produce la bornele acestuia o tensiune,

1 q
U U    i dt  
x

C C
2 c2 x

2 2

proporţională cu sarcina de măsurat.

b2) Configuraţia neinversoare (figura 5a)

Figura 5
La această configuraţie tensiunea de ieşire  U  este în fază cu 2

cea de intrare  U  . Se caracterizează printr-o impedanţă mare şi

1

stabilitate bună la amplificări nu prea mari  A  50  100. Este etajul

tipic de intrare la milivoltmetrele electronice de c.c., precum şi la
amplificatoarele de instrumentaţie.
Amplificarea  A . Se poate scrie că tensiunea de intrare
trebuie să acopere tensiunea diferenţială U  U / A şi tensiunea de d 2 d

reacţie U R /  R  R  adică (în c.c.):

2 1 1 2

R  1 R 
U U  1
U U    1

R R A R R 
1 d 2 2
1 2 d 1 2

relaţii din care rezultă amplificarea cu reacţie:

U R R
A 2
 1 2
; A  1
U1
R 1
d
Se observă că A poate fi modificată prin simpla modificare a
raportului R / R (ca şi la configuraţia inversoare). Această însuşire
2 1

este exploatată la realizarea gamelor de măsură (trepte de

sensibilitate) la milivoltmetre electronice de c.c.
Observaţii:
1. Fără ipoteza simplificatoare A  1 expresia amplificării cu d

reacţie devine:
A
A  '

1
1
A d

R R R R 1 2 1 2

U 1 R R A
A  '
 2
   1 1

U 1 R R R 1 1
 1
1 1 A 1
1 1 2

A R R R A R A
d

d 1 2 1 d 1 d

R R 1 2

relaţie în care   R /  R  R  poartă numele de coeficient de atenuare

1 1 2

al buclei de reacţie, iar  A - câştigul buclei. Cum la AO, A  1

d d

rezultă că A  A .
'

b3) Configuraţia repetoare de tensiune (fig.5c)

Este un caz particular al configuraţiei neinversoare şi se
caracterizează prin amplificare unitară şi rezistenţă de intrare foarte
mare  R  R  . Se utilizează ca etaje de intrare în aparatele
i c

electronice de măsură.

Amplificatorul de instrumentaţie (AI) este un amplificator diferenţial

cu performanţe deosebite: o mare impedanţă de intrare, o
amplificare finită, stabilă şi cunoscută cu precizie (reglată cu ajutorul
unui singur rezistor exterior), o bună rejecţie de mod comun (în
gama 100…120dB).
Amplificatoare diferenţiale (AD)
Amplificatoarele diferenţiale (figura 8) au calitatea preţioasă
că permit amplificarea precisă a unei diferenţe de tensiuni, după
ecuaţia:
U  A U  U
2 d 12 11

adică răspund numai la diferenţa celor doua semnale aplicate la
intrare. În plus, aceste amplificatoare au valori foarte mari pentru
rezistenţa de intrare pe mod diferenţial ( R ) şi pe cea de mod
id

comun ( R ). AD permit şi rejectarea directă a tensiunilor de mod

c

comun, atât a celor provenite din perturbaţii cât şi a celor rezultate

din circuitul de măsură respectiv . AD se mai numesc amplificatoare
de instrumentaţie sau în unele cărţi se numesc şi amplificatoare de
măsură.

a) Amplificatoare diferenţiale "discrete"

Ecuaţia de funcţionare a acestui AD (figura 9) poate fi

dedusă simplu, prin metoda suprapunerii efectelor.
 Figura 8 Figura 9
Dacă U 0 12 amplificatorul lucrează ca un AO inversor şi dă la
ieşire tensiunea U   R U / R , iar dacă U  0, va lucra ca uneq
'
2 2 11 1 11

AO neinversor cu tensiunea de intrare U R /  R  R  şi va da: 12 2 1 2

U  U R /  R  R
2
''
12 2 1 2
  R  R  / R
1 2 1
 U R / R . Cum tensiunea de ieşire este
12 2 1

U  U  U rezultă că:
2
'
2
''
2

R
U  2
U  U 
R
2 12 11
1

AD cu trei AO (figura 10 a). Se observa că este alcătuit din

două repetoare ( AO şi 1
AO 2 ) care atacă un etaj (final) de tipul celui
din figura 9. Acest tip de AD răspunde la ecuaţia de funcţionare
anterioara, asigură impedanţa de intrare foarte mare, (vecină cu
R c ) şi deci, insensibilitate la disimetriile (inegalităţile - rezistenţelor
de ieşire) ce ar putea exista între sursa care dă pe U 11 şi cea care
dă pe U 12 ; rezistenţa de ieşire este foarte mică ( R e
 0 ). Neajunsul
configuraţiei: pentru modificarea amplificării trebuie reglate,
simultan, două rezistenţe.
Variantă cu reglarea amplificării printr-o singură
rezistenţă. Schema (figura 10 b) este uşor integrabilă în CI.
 Figura 10
Funcţionarea: Considerând că AO 1 si AO 2 sunt ideale rezultă
că prin rezistenţele R ,R 3 4 şi R3 circulă acelaşi curent
U U U U U U
I  
21
 11 11 12 12 22

R R R
2

3 4 3

relaţie din care se deduce:

 R  R  R  R
U  U 1  3
  U 3
;U  U 1  3
  U 3
;
R R R R
21 11 12 22 12 11
 4  4  4  4

şi deci:
 R 
U  U  U  U   1  2  3

R
21 22 11 12
 4 

Prin urmare etajul de intrare ( AO si 1

AO 2 ) are amplificare de
mod comun egală cu unitatea, însă amplificarea diferenţială este
mult supraunitară (1  2  R 3
/R 4 ) şi deci, rejecţia de mod comun (RMC)
este mult mai bună. Din cele discutate rezultă că ecuaţia de
funcţionare a acestui amplificator este:
R  R 
U  2
1  2  3
 U  U 
R R
2 12 11
1  4 

relaţie ce arată că amplificarea totală poate fi reglată numai cu o

singură rezistenţă ( R ). 4