Despărţirea cuvintelor în silabe

Reguli și recomandări
I. Regula generală și obligatorie a despărțirii în silabe a cuvintelor în limba
română este interzicerea lăsării la sfîrșit de rînd sau la început de rînd a unei
secvențe lipsite de o vocală propriu-zisă.
II. Reguli bazate pe pronunțare. Se aplică drept reguli unice în toate cuvintele
simple și în majoritatea derivatelor cu sufixe; sînt tolerate în cuvintele compuse,
în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe, precum și în grupurile de
cuvinte legate prin cratimă (a se vedea totuși și recomandările de la final).
1. În succesiunea a două vocale propriu-zise despărțirea se face între cele două
vocale: Gra-al, a-e-ri-an, a-ici, a-or-tă, a-u-zi; be-hă-it, lin-gă-ul; bo-re-al, a-le-e,
de-ic-tic, le-o-nin, le-ul; u-ri-aș, pom-pi-er, fi-in-ță, fa-ni-on, ca-fe-gi-ul; hî-rî-it,
pî-rî-ul; cro-at, po-et, cro-im, al-co-ol, o-ul; po-lu-a-re, con-ti-nu-ă, du-et, hă-lă-
du-ind, a-fec-tu-os, con-ti-nu-u; ke-ny-an, dan-dy-ul etc.
2. În succesiunea vocală + semivocală + vocală despărțirea se face înaintea
semivocalei: a-ce-ea, tă-iat, ploa-ie, du-ios, ro-iul; gă-oa-ce; ro-ua, stea-ua, no-uă,
tă-iai, vo-iau, le-oai-că etc.
Observație. În succesiunea vocală + semivocală + semivocală + vocală
despărțirea se face înaintea primei semivocale: cle-ioa-să, cre-ioa-ne etc.
3. În succesiunea vocală + semivocală + consoană despărțirea se face înaintea
consoanei: mai-că, boj-deu-că, pîi-ne, doi-nă, lu-poai-că etc.
4. Dacă există o singură consoană între vocale despărțirea se face înaintea
consoanei: a-bil, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, le-gic, o-lea-că, lu-nă, soa-re,
ca-să, ra-zei etc.
Observații:
a. Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează cîte o singură consoană; de
aceea, cuvintele în care apar se despart în silabe conform regulii enunțate: u-re-
che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial etc.
b. Litera x notează întotdeauna două consoane (fie cs, fie gz); din punctul de vedere
al despărțirii în silabe este însă tratată ca o singură unitate, iar cuvintele în care
apare se despart tot conform acestei reguli: a-xă, e-xa-men etc.
5. În cazul grupurilor de două consoane situate între vocale despărțirea se face
a. în majoritatea situațiilor, între cele două consoane: ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan,
mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, cap-să, as-cet, is-che-mi-e, as-
chi-mo-di-e, as-tăzi etc.
Observație. Cuvintele care conțin consoane duble se despart tot după regula de
mai sus: for-tis-si-mo, wat-tul, în-nop-ta, in-ter-regn.
b. înaintea întregului grup consonantic
- dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t sau v, iar a doua consoană este l sau
r: o-blo-ni, o-braz, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, co-dru, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-nant,
a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, e-vla-vi-e, co-vrig
etc.
- în cazul succesiunilor de litere sh, th, ts, tz din cuvinte neadaptate: fla-shul, ca-
thar-sis, jiu-ji-tsu, kib-bu-tzuri etc.
6. În cazul grupurilor de trei consoane situate între vocale despărțirea se face
a. în majoritatea situațiilor, între prima și a doua consoană a grupului: ob-ște, fil-tru,
lin-gvist, cin-ste, con-tra, vîr-stă, as-pru etc.

1
b. între a doua și a treia consoană, în cazul grupurilor lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ncț,
ndv, rct, rtf și stm: sculp-tor, somp-tu-os, re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj,
punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic etc.
Observație. La această listă pot fi adăugate grupuri ca ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr,
nsv, ntl, rbț, rgș, rtb, rtc, rth, rtj, rtm, rtp, rts, rtț, rtv, stb, stc, std, stf, stl,
stn, stp, sts, stt, stv întîlnite numai în cuvinte pentru care despărțirea după a doua
consoană este justificată de regulile bazate pe analiza morfologică: feld-ma-re-șal,
alt-ce-va, fi-ind-că, trans-la-tor, trans-re-nan, trans-va-za, sa-vant-lîc, ab-sorb-ți-e,
tîrg-șor, port-ba-gaj, port-har-tă, port-jar-ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-
bi-e, port-ți-ga-ret, port-vi-zit, post-be-lic, post-cal-cu-la-ți-e, post-di-lu-vi-an, ast-
fel, post-lu-diu, post-no-mi-nal, post-pu-ne, post-sin-cro-ni-za, post-to-nic, post-
ver-bal.
7. În cazul grupurilor de patru sau cinci consoane situate între vocale despărțirea
se face
a. de obicei, între prima și a doua consoană a grupului: con-struc-tor, mon-stru etc.
b. foarte rar, între a doua și a treia consoană a grupului: tung-sten, ang-strom, horn-
blen-dă, pentru că grupurile de consoane gst, nbl sînt foarte neobișnuite și greu de
pronunțat în limba română.
Observații:
1. La această listă se pot adăuga și grupuri ca bstr, nsgr, ptspr, rtdr, rtsc, stpr, stsc,
stșc întîlnite numai în cuvinte pentru care despărțirea după a doua consoană se
justifică și prin regulile morfologice: abs-tract, trans-gre-sa, opt-spre-ze-ce, port-
dra-pel, port-scu-lă, post-pran-di-al, post-sce-ni-um, post-șco-lar.
2. Un caz de despărțire între a treia și a patra consoană este vîrst-nic, care cade însă
sub incidența regulilor morfologice.
III. Reguli bazate pe analiza morfologică
1. În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente
de cuvinte, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe (derivate de la
teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană) se
preferă despărțirea în silabe care ține seama de elementele constitutive atunci cînd
cuvîntul este analizabil sau măcar semianalizabil:
a. compuse: ar-te-ri-o-scle-ro-ză, alt-un-de-va, ast-fel, ci-ne-ma-scop, de-spre, feld-
ma-re-șal, port-a-vi-on, watt-me-tru etc.
Observație. Cînd se confundă într-o singură literă ultimul sunet al primului termen
și primul sunet — identic cu precedentul — al termenului următor, în compusele
formate dintr-un element greco-latin și un cuvînt cu existență independentă în
limba română despărțirea se face în favoarea acestuia din urmă: om-or-ga-nic, top-
o-no-mas-ti-că; în compusele formate din două elemente greco-latine se acordă, în
general, prioritate ultimului element: bi-op-si-e, mi-o-pi-e.
b. derivate cu prefixe: an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e-gal, într-a-ju-to-ra-re, ne-
spri-ji-nit, ne-sta-bil, ne-stră-mu-tat, sub-li-ni-a etc.
Observații:
1. Conform regulii generale nu se separă prefixe monoconsonantice ca r- din ralia
sau s- din spulbera.
2. Cînd se confundă într-o singură literă ultimul sunet al prefixului și primul sunet —
identic cu precedentul — al rădăcinii despărțirea se face acordîndu-se prioritate

2
 rădăcinii: tran-scri-e, ultr-a-lu-min.
3. Adeseori despărțirea în silabe a cuvintelor compuse sau a derivatelor cu prefixe
după regulile morfologice coincide cu cea după regulile fonetice: bu-nă-vo-in-ță,
in-to-le-ra-bil, pre-fa-bri-cat, re-a-ni-ma, su-pra-a-glo-me-rat etc.
c. derivate cu sufixe: sa-vant-lîc, stîlp-nic, tîrg-șor, vîrst-nic etc.
2. De asemenea, în măsura în care nu se poate evita despărțirea, se preferă
despărțirea după elementele constitutive la grupurile ortografice în care cratima
leagă două sau mai multe cuvinte: dintr-un (față de din-tr-un), fir-ar (față de fi-r-
ar), într-în-sa (față de în-tr-în-sa) etc.
Observații:
a. în aceste situații cratima are o funcție ortografică dublă, ceea ce se poate întîmpla
și atunci cînd despărțirea după regulile morfologice coincide cu cea după regulile
fonetice, ca în du-te, du-cîn-du-se, vă-zîn-du-mă etc.
b. Conform regulii generale nu se separă cuvinte reduse la o consoană, ca s- din s-a,
-l din dîndu-l, la o semivocală, ca i- din i-a, sau la o consoană + i semivocalic, ca
mi- din mi-a.
IV. Situații în care nu se face despărțirea la capăt de rînd
1. Nu se despart în rînduri diferite:
- cuvintele compuse din abrevieri literale: UNESCO (nu: U-NES-CO);
- abrevierile unor formule curente: a.c., ș.a.m.d.;
- numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe) urmate de formantul
specific: (al) XVI-lea, a 5-a.
2. Se recomandă evitarea despărțirii și în cazul:
- silabelor inițiale și, mai ales, finale constituite dintr-o singură vocală, întrucît
despărțiri ca a-er, vi-a, e-ră, li-ce-e, i-re-al, su-i, o-mis (corecte conform regulilor
fonetice) sau dînd-o, las-o, zis-a (corecte conform regulilor morfologice) sunt
neeconomice;
- abrevierilor literale care reprezintă primii termeni ai unor nume proprii compuse
(prenume abreviate + nume de familie: I. Popescu; substantive comune + nume
proprii: F. C. Argeș, I.H.R. Mangalia);
- cuvintelor compuse și al grupurilor ortografice scrise cu cratimă, cînd locul
despărțirii ar coincide cu locul cratimei: bun-gust, du-te;
- notațiilor abreviate, ca 10 km, art. 3.
- cuvintelor care prin despărțire ar da naștere unor cuvinte de sens diferit, opus, sau
nepotrivite: ne-bun, im-posibil, pro-cur etc.