Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,

stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG CĂLĂRAȘI – TITULAR CURS MANAGEMENT – COSTEL

GHEORGHE – MSC - MEDICINĂ

MANAGEMENTUL
PROIECTELOR DE
SAĂ NAĂ TATE
CARACTERISTICILE PROIECTELOR

Gheorghe Costel

26.09.2017

CARACTERISTICILE PROIECTELOR DE SĂNĂTATE; STAKEHOLDERS;

ASPECTELE STĂRII DE SĂNĂTATE SAU ALE DETERMINANȚILOR STĂRII DE
SĂNĂTATE CARE POT FI UTILIZATE ÎN IDENTIFICAREA ȘI IERARHIZAREA
PROBLEMELOR DE SĂNĂTATE.

1
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

CUPRINS

I. CARACTERISTICELE PROIECTULUI....................................................3

II. STAKEHOLDERS........................................................................................5

III. Aspecte ale stării de sănătate sau ale determinanților stării de sănătate,
care pot fi utilizate în identificarea și ierarhizarea problemelor de sănătate7

1. Metode și indici demografici.......................................................................8

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................10

Managementul Proiectelor
Curs introductiv – Săptămâna 2 ( 2 ore, din care 1 oră P.P. sau L.P.)
Proiectul – Caracteristicile proiectelor; stakeholders; ierarhizarea și
cunoașterea problemelor de sănătate publică; metode și tehnici cantitative
Titular curs – Costel Gheorghe, M Sc

2
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

I. CARACTERISTICELE PROIECTULUI
Identificarea unui proiect se realizează pe seama caracteristicilor sale, care sunt mai
mult sau mai puțin reliefate în funcție de tipul proiectului.
Putem porni de la definițiile prezentate anterior pentru a identifica caracteristicele
proiectelor, astfel:
a) Se ocupă de o problemă specifică (parte a unicității proiectului);
b) Au un scop precis definit (identificat pe baza unei nevoi sau a unei așteptări
legitime);
c) Au caracter de unicat;
d) Au un rezultat unic;
e) Creează valoare;
f) Constituie instrumente pentru schimbare;
g) Au o durată limitată (caracter temporar);
h) Operează cu un buget limitat și bine definit;
i) Au o echipă special constituită;
j) Răspunderea aparține unei entități (persoane);
k) Au un ridicat grad de incertitudine;
l) Operează într-un anumit context exterior.
Trei din caracteristice proiectului sunt fundamentale:
1. Unicitatea – constă în faptul că scopul sau misiunea unui proiect este nerepetitivă
ori neredundantă. Un eventual caracter de repetare ori redundanță nu este exclus, dar cu
siguranță condițiile mediului extern sunt altele, există alt buget, echipele sunt diferite, ceea ce
înseamnă că rezultatele sunt diferite.
Prin caracterul de unicitate se încurajează ideile noi, abordările diferite, inovarea și
creativitatea.
Unicitatea implică schimb de idei și puncte de vedere, abordare creativă a structurii și
designului și înțelepciune.
2. Caracterul temporar – este determinată de faptul că proiectele au o durată
stabilită, cu o dată de începere și o dată de finalizare exacte, fixe.
Pe durata proiectului sunt mobilizate resursele și este formată echipa, care este
angajată pe o durată determinată, menită să asigure realizarea proiectului. La încheierea
proiectului echipa se dizolvă.
Excepția apare în cazul derulării unor proiecte în cadrul unor organizații, de regulă
firme. Atunci realizarea echipei se face nu prin angajare temporară de personal, ci prin
repartizarea unor noi atribuții și stabilirea de noi subordonări pe durata realizării proiectului.
La încheierea proiectului dizolvarea echipei se face prin reîntoarcerea membrilor acesteia în
cadrul structurii inițiale și nu prin părăsirea organizației.

3
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

3. Incertitudinea – este cauzată de faptul că proiectele au un caracter de noutate și

reprezintă asumarea misiunii în condiții specifice, ceea ce poate aduce o variabilă socială,
organizațională și psihologică extrem de importantă: rezistența la schimbare (avem
permanent în vedere că proiectul aduce un element inovator, pe care societatea este sau nu
este dispusă să-l accepte).
Incertitudinea privind realizarea proiectului este cauzată de riscuri referitoare la lipsa
de informații sau nesiguranța resurselor, precum și de factori de natură economică și socială,
politică (regimul fiscal care poate fi schimbat printr-o nouă legislație) sau naturală.
Se încearcă pe cât posibil diminuarea gradului de incertitudine și a riscului la care
proiectul poate fi expus, fie prin anticiparea riscurilor și găsirea unor soluții pentru rezolvarea
acestora încă din faza de inițiere, fie prin atitudinea pro-activă, creatoare a managerului de
proiect și a echipei (combinarea cunoștințelor, a experienței și rațiunii în identificarea de
soluții).
De reținut!
Proiectele creează valoare, aceasta reprezintă o caracteristică, dar în același timp
și expresia finalității lor. Proiectele se constituie ca un ansamblu de planuri în scopul
realizării unui scop, care să conducă la obținerea de valori noi, inedite, inovatoare,
unice.
O activitate creatoare de valoare (se poate să fie un pleonasm, dar nu în
totalitate) este definită ca fiind acea activitate care vine în întâmpinarea nevoilor
oamenilor, a economiei și a societății în ansamblul său, desfășurată de o persoană sau de
un grup de persoane și care se bazează pe resurse intelectuale, psihice, materiale,
financiare și informaționale.
Proiectele sunt direct legate de crearea de valoare deoarece prin intermediul lor
sunt rezolvate scopuri specifice, cum ar fi satisfacerea nevoilor clienților printr-un
produs nou, printr-un serviciu comprehensibil și compliant pe nevoile pacientului, cu
consecințe sociale și economice profitabile.

II. STAKEHOLDERS
Sistematic, în cadrul proiectelor se pune problema factorilor implicați, cunoscuți mai
ales sub denumirea de stakeholders, denumire preluată din limba engleză.
Un stakeholder reprezintă o persoană sau o entitate (cu sau fără personalitate juridică),
care poate câștiga sau pierde ceva ca urmare a realizării proiectului. În cadrul stakeholderilor

4
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

sunt incluși toți cei care au un beneficiu sau un dezavantaj, atât în timpul realizării
proiectului, cât și a rezultatelor obținute ca urmare a realizării proiectului.
Termenul este utilizat în toate sensurile sale, vizând astfel pe oricine ar putea fi afectat
pozitiv sau negativ de realizarea proiectului. Ei reprezintă o oportunitate sau o amenințare
pentru proiect, după caz.
Sunt două categorii de stakeholderi: principali și secundari.
Stakeholderii principali sunt finanțatorul, sponsorul, creditorul, adică entitatea sau
entitățile care susțin financiar realizarea proiectului. Absența sau retragerea acestora duce la
nerealizarea proiectului, de aceea trebuie cunoscute foarte bine cerințele și pretențiile
acestora.
Mai pot fi stakeholderi principali, membrii echipei de proiect, care trebuie să cunoască
foarte bine sarcinile ce le revin, rezultatele pe care trebuie să le obțină la final și, evident,
resursele de care beneficiază.
Nu în ultimul rând, o a treia categorie de stakeholderi sunt beneficiarii direcți și
indirecți ai proiectului, finanțatorii dorindu-și încă de la început să cunoască acest lucru,
pentru a aprecia eficiența și eficacitatea proiectului, rentabilitatea investiției și valoarea
socială nou creată.
Din categoria stakeholderilor secundari pot face parte, după felul proiectului,
furnizorii de materii prime, materiale și servicii, instituții ale statului cu care proiectul intră în
legătură, reprezentanți ai societății civile (organizațiile neguvernamentale interesate în
obiectivele și realizarea proiectului), mass-media, sindicatele, patronatele, partidele politice,
organizații ale cultelor etc.
În opinia noastră, cei mai mari stakeholderi mondiali implicați în programele de
dezvoltare sunt: Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și
Fondul Monetar Internațional (FMI). Obiectivul lor este acela de a furniza mecanismele
monetare și financiare, care să permită națiunilor să conlucreze pentru a spori prosperitatea
lumii.
De altfel, aceste organizații au luat ființă în urma Conferinței monetare și financiare
a Națiunilor Unite, convocată în 1944, la Bretton Wods, SUA, de cele 44 de state aliate, ca
o necesitate de a reconstrui lumea postbelică. Toate guvernele, cu excepția fostei Uniuni
Sovietice, au devenit membre și cele două instituții au început să funcționeze la 25 iunie
1946.

5
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

Ca o istorie a celor mai importanți stakeholderi mondiali, ulterior s-au înființat două
filiale ale BIRD: Corporația Financiară Internațională (IFC) și Asociația Internațională
de Dezvoltare (IDA), care au acordat primele credite în 1960, formând împreună Grupul
Băncii Mondiale sau Banca Mondială (WB).
Orice țară care dorește să se înscrie poate adera la Banca Mondială; România a aderat
în anul 1972. Banca Mondială acordă creditele cele mai avantajoase țărilor în curs de
dezvoltare, ea ocupându-se în principal de dezvoltarea economică, față de FMI, care se ocupă
în principal de afacerile monetare și stabilitate monetară.
Exemplu relativ la tema noastră:
Banca Mondială ajută creșterea economică, dezvoltarea economică; ea acordă un
împrumut numai pentru un proiect bine definit, cu o anume siguranță din punct de vedere
tehnic și economic și de mare prioritate pentru dezvoltarea economică a țării. Banca trebuie
să aibă certitudinea că proiectul va fi bine administrat atât în timpul derulării sale, a execuției
sale, dar și după terminarea sa (adică va fi sustenabil și va aduce venit). Trebuie să existe o
garanție rezonabilă că împrumutul va fi rambursat și este foarte important ca el să nu
constituie o sarcină exagerată pentru economia țării care îl solicită. Aceste proiecte sunt atent
monitorizate de Banca Mondială, pentru a elimina riscul incertitudinii și a nu împovăra statul
membru.
La nivel european, cei mai importanți stakeholderi sunt:
Banca Europeană de Investiții, care este instituția de finanțare a Uniunii
Europene (înființată în 1958, la Roma, cu sediul la Luxemburg); misiunea ei este de a susține
obiectivele U.E., prin asigurarea finanțării pe termen lung a proiectelor specifice de capital,
cu respectarea strictă a practicilor bancare.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BERD, a fost înființată în
anul 1991, având sediul la Londra. BERD folosește instrumentele sale bancare în sprijinul
privatizării, restructurării și îmbunătățirii serviciilor publice, contribuind la instalarea
economiei de piață și a democrației în peste 30 de țări ale lumii din Europa Centrală sau
Centrul Asiei.

III. Aspecte ale stării de sănătate sau ale determinanților stării de sănătate, care pot fi
utilizate în identificarea și ierarhizarea problemelor de sănătate

Pregătire practică (lucrări practice)

6
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

Identificarea și ierarhizarea problemelor de sănătate constituie un domeniu important

pentru decidenții din sistemul de sănătate, indiferent unde lucrează aceștia, la nivel central
sau local, la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică sau la nivelul Caselor de Asigurări de
Sănătate.
Cunoașterea tehnicilor și metodelor de identificare și ierarhizare a problemelor de
sănătate este justificată de următoarele argumente:
 Resursele sistemului de sănătate sunt puține și întotdeauna insuficiente;
 Existența unui decalaj între resursele sistemului de sănătate și nevoia de
servicii de sănătate a populației (resimțită și exprimată);
 Accentuarea decalajului între ritmul de creștere al nevoilor de sănătate și cel al
resurselor alocate pentru satisfacerea acestora, în sensul că ritmul de creștere a nevoilor este
mai mare față de ritmul de creștere a asigurării cu resurse;
 În profil teritorial există inegalități în ceea ce privește distribuția resurselor
sistemului de sănătate și oferta de servicii de sănătate;
 Problemele de sănătate au o distribuție inegală, fiind influențate de o
multitudine de determinanți specifici: genetici, de mediu, comportamentali, derivați din
modul de organizare al sistemului de sănătate, din accesibilitatea la serviciile de sănătate etc.)

Metodele pentru identificarea și ierarhizarea problemelor de sănătate pot fi grupate în

două categorii:

A. Metode cantitative
B. Metode calitative

A. Metode cantitative
Principiu: pentru identificarea și ierarhizarea problemelor se utilează nivelul unor indici sau
rate, tendința de evoluție, gravitatea sau impactul bolii asupra individului sau aspra unei
colectivități.

1. Metode și indici demografici - numărul și structura populației (structura pe grupe

de vârstă, pe sexe, în funcție de mediul de rezidență, categorie socio-profesională, stare civilă,
nivel de instruire), natalitatea, mortalitatea, sporul natural.

7
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

2. Aspecte ale morbidității – incidența, prevalența, invaliditatea, incapacitatea de

muncă temporară sau definitivă, morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă în cadrul
medicinii muncii (morbiditatea profesională).
3. Percepția problemelor de sănătate (autoevaluarea problemelor de sănătate).
4. Frecvența unor determinanți ai stării de sănătate (sărăcia, care este un
determinant socio-economic, la fel resursele sistemului de sănătate, comportamentele la
risc precum fumatul, consumul de alcool, sedentarismul, alimentația sănătoasă, determinanți
din mediul de viață, precum poluanți ai apelor, contaminarea chimică și microbiologică a
apei potabile, a apelor de îmbăiere, contaminarea chimică și microbiologică a unor alimente,
a solului, poluarea aerului.

1. Metode și indici demografici

a) Natalitatea: este unul dintre aspectele cele mai importante pentru o societate
și este un criteriu de apreciere al gradului de dezvoltare a respectivei societăți:
Natalitatea exprimă numărul născuților vii la 1000 de locuitori și se calculează conform
formulei:
N = n.v (născuți vii)/ L (numărul populației la 01.07 a.c.*1000
Există o mare variabilitate a indicelui de natalitate între țările dezvoltate, cu indici mai
scăzuți și țările în curs de dezvoltare, cu indici de 3-5 ori mai mari; în țara noastră există o
natalitate mai mare în Moldova, scăzută în vest și cu valori intermediare în Transilvania și
Muntenia. Influențează acest indicator creșterea vârstei de școlarizare, dorința firească de
carieră a unei femei, cu întârzierea procreării, dorința unei vieți mai comode în tinerețe, mai
puțin spațiul locativ sau venitul (în condițiile în care fertilitatea maximă este recunoscută la
vârsta de 20-25 de ani, cu un minimum de 15 ani și un maximum de 45-50 de ani, deci cu o
perioadă potențial fertilă de 30-35 de ani).

b) Mortalitatea: reprezintă componenta negativă a mișcării naturale, fiind fenomenul

demografic al deceselor dintr-o populație dată, într-o perioadă de timp, de obicei de un an.
Evenimentul demografic al acestui fenomen este decesul.

8
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

Mortalitatea generală este a doua componentă principală, după natalitate, ce

influențează structura populației, în special pe grupe de vârstă.
Rata mortalității sau indicele brut sau general al mortalității este rata de deces,
survenită într-un an calendaristic, la o populație expusă riscului de moarte, dintr-un anumit
teritoriu, în aceeași perioadă și se calculează conform formulei:
M gen = D (număr decese)/L (numărul populației la 01.07 a.c.) * 1000
Mortalitatea generală este un indicator sensibil la dezvoltarea socio-economică a unei
societăți. În acest sens s-a constat că în țările dezvoltate, odată cu progresul înregistrat,
mortalitatea generală a scăzut. De asemenea, în țările dezvoltate s-a constatat o îmbătrânire a
populației, datorită creșterii duratei medii de viață, ca o consecință a standardului de viață
crescut și a creșterii calității asistenței medicale. Este ceea ce numim tranziție demografică.
Putem spune că există o corelație directă între venitul național brut pe cap de locuitor
și durata medie de viață, precum și între procentul alocat sănătății din venitul național și
speranța de viață la naștere. În consecință, dacă produsul național brut crește, iar procentul
alocat sănătății rămâne constant, fondul pentru sănătate crește în valoare absolută și va
crește, în consecință și calitatea serviciilor medicale, a asistenței medicale.

c) Sporul natural: reprezintă numărul locuitorilor cu care se modifică populația unei

colectivități, rezultat al diferenței dintre născuții vii și decese și se calculează conform
următoarei formule:
S n (indicele sporului natural al populației) = n.v. (născuți vii) - D (decese) / L
(populația la 01.07 a.c.) * 1000
În cazul în care natalitatea este mai mare față de mortalitatea generală, avem un
excedent natural al populației, dacă natalitatea este mai mică față de mortalitatea generală,
avem un deficit natural de populație sau un spor natural negativ (după unii autori).
Dacă cei doi indicatori evoluează paralel, valorile sporului natural rămân neschimbate.

BIBLIOGRAFIE

9
 Managementul Proiectelor – Costel Gheorghe, M Sc - Proiectul, caracteristici,
stakeholders, ierarhizare probleme de sănătate (introducere) AMF III

1. Duhnea C. Note de Curs. Managementul proiectelor de sănătate. Constanța:

Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Medicină; 2014.
2. Beldean V., Popescu D. Managementul proiectelor cu finanțare internațională,
București: Editura Matrix Rom; 2004.
3. Vlădescu C. Management Sanitar și Sănătate Publică. București: Editura Cartea
Universitară; 2004.
4. Broască M.V. Sănătatea Publică. Managementul Serviciilor pentru Sănătate.
Constanța: Editura Ex Ponto; 2004.
5. Sub redacția: Marcu A. Metode utilizate în monitorizarea stării de sănătate.
București: Institutul de Sănătate Publică; 2002

10