Capitolul IV – Regim permanent nesinusoidal

CAPITOLUL IV – REGIM PERMANENT NESINUSOIDAL

IV.1. Noţiuni generale
În reţelele de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice,
curenţii şi tensiunile variază sinusoidal, însă datorită imperfecţiunilor
constructive ale generatoarelor, tensiunile electromotoare produse de
acestea nu sunt perfect sinusoidale, dar sunt periodice, având toate aceeaşi
perioadă. Elementele de circuit neliniare, ca diodele, tiristoarele, bobinele cu
miez de fier, condensatoarele cu pierderi, alimentate la tensiuni sinusoidale,
produc datorită neliniarităţii, curenţi distosionaţi (deformanţi). Aceşti
curenţi, străbătând alte elemente de circuit, produc la bornele lor tensiuni
variabile în timp periodic nesinusoidal.
Regimul deformant are o mare importanţă în ingineria electrică,
deoarece în acest regim factorul pe putere se micşorează şi, în general,
compensarea factorului de putere nu se mai poate face cu ajutorul
condensatoarelor. De asemenea, în acest regim apar pierderi suplimentare,
fapt ce reduce randamentul.
La baza rezolvării circuitelor în regim periodic nesinusoidal se află
descompunerea în serie Fourier a mărimilor de excitaţie şi utilizarea
teoremei superpoziţiei.
Cauzele prezenţei armonicilor superioare sunt, după clasificarea făcută
de C.I. Budeanu, aşa numitele:
 elemente deformante de primă categorie – care produc armonici
superioare de tensiune şi curent şi includ: maşini rotative, circuite
magnetice saturate, instalaţii electronice de putere, aparate care
funcţionează cu arc electric, linii de înaltă tensiune;
 elemente deformante de categoria a doua – care fiind alimentate cu
unde nesinusoidale de tensiune, accentuează deformarea acestora
incluzând toate instalaţiile care au reactanţă capacitivă:
condensatoare, linii electrice aeriene, linii electrice în cablu.
VI.2. Mărimi periodice. Dezvoltarea în serie Fourier
Fie o funcţie f : D  R , periodică, de perioadă T ( f (t  T )  f (t ) ). Dacă
această funcţie satisface condiţia Dirichlet (orice perioadă a funcţiei poate fi
descompusă într-un număr finit de intervale pe care funcţia este continuă şi
monotonă, deci are un număr finit de minime şi maxime şi are un număr
finit de dicontinuităţi de speţa I) , atunci

(k )
f (t )  F (0)   Am
k 1
(k )
sin kt  B m cos kt  (4.1)

unde :
1T
F ( 0)   f (t )dt - componenta continuă a funcţiei f ; (4.2)
T0

- 42 -
Bazele Electrotehnicii II Facultatea de Energetică

(k ) 2T
Am   f (t )  sin ktdt - amplitudinea în sinus a armonicii k ; (4.3)
T0
(k ) 2T
Bm   f (t )  cos ktdt - amplitudinea în cosinus a armonicii k (4.4)
T 0

În tehnică se folosesc cel mult zece armonici.

(k ) (k ) (k )

Am  sin kt  Bm  cos kt  C m  sin kt   ( k )  C m  cos kt   ( k ) , (k )
  (4.5)
unde:
(k ) (k )
(k ) ( k )2 (k )2 Bm Am
Cm  Am  Bm ,  k  arctg ,  k  arctg (4.6)
(k ) (k )
Am Bm
Forma restrânsă în sinus:

(k )
f (t )  F (0)   C m 
sin kt   ( k )
k 1
 (4.7)

Forma restrânsă în cosinus:


(k )
f (t )  F ( 0)   C m
k 1
cos kt   ( k )   (4.8)

VI.3. Proprietăţi ale mărimilor periodice

1) Valoarea medie pe o perioadă a produsului a două mărimi periodice
nesinusoidale de aceeaşi perioadă este egală cu produsul componentelor
lor continue plus suma produselor valorilor efective ale armonicilor de
acelaşi ordin şi cosinusul defazajului lor:

u (t )  i (t ) med
k 1

 U ( 0)  I ( 0)   U (k )  I (k ) sin  ( k )   ( k )  (4.9)

2) Valoarea efectivă a unei mărimi periodice se defineşte prin relaţia:

d 1T 2
Fef   f (t ) dt (4.10)
T 0
rezultă că mărimea poate fi scrisă sub următoarea formă:

Fef  F (0) 2  F (1) 2  F (2) 2  ...  F (k ) 2  ...  F (0) 2  F (1) 2  Fd2 (4.11)

unde s-a notat cu Fd2 reziduul deformant, egal cu valoarea efectivă a

armonicilor superioare:

Fd  F (2) 2  F (3) 2  F (4) 2  ...  F (k ) 2  ... (4.12)

3) Coeficientul (factorul) de vârf se defineşte ca:

d F
k v  max (4.13)
Fef
unde Fmax este valoarea absolută maximă (amplitudinea), iar Fef este valoarea
efectivă funcţiei f (t ) . Pentru o funcţie sinusoidală, k v  2 .

- 43 -
 Capitolul IV – Regim permanent nesinusoidal

4) Coeficientul de distorsiune se defineşte ca:

kv 
d  2  F (1) 2
Fef2  F (0)
(4.14)
Fef2  F ( 0) 
2

VI.4. Elemente ideale de circuite în regim permanent

nesinusoidal
Dându-se o tensiune nesinusoidală sub forma


u (t )   U (k ) 2  sin kt   (k )
k 1
 (4.15)

să se determine curentul de forma



i(t )   I ( k ) 2  sin kt   (k )
k 1
 (4.16)

absorbit de elementele ideale de circuit.

a) Rezistorul ideal alimentat cu tensiune nesinusoidală:
u (t ) 1  ( k )
u (t )  R  i (t )  i (t ) 
R
 U
R k 1
2  sin kt   ( k )   (4.17)

Deci, identificând termenii din relaţiile (4.16) şi (4.17), rezultă:

U (k )
I (k ) 
,  (k )   ( k ) , adică  ( k )  0 (4.18)
R
b) Bobina ideală alimentată cu tensiune nesinusoidală:
di (t ) 1t  U (k )  
u (t )  L  i (t )   u (t )dt   2  sin  kt   ( k )   (4.19)
dt L0 k 1 k  L  2
Identificând termenii din relaţiile (4.16) şi (4.19), rezultă:
U (k ) (k ) 
I (k )  , X L  k  L şi  ( k )  (4.20)
k  L 2
c) Condensatorul ideal liniar alimentat cu tensiune nesinusoidală:
du (t )   
i (t )  C  i (t )   C  k  U ( k ) 2  sin  kt   ( k )   (4.21)
dt k 1  2
prin urmare:
(k ) 1 
I ( k )  k  C U (k ) , X C  şi  (k )   (4.22)
k  C 2
Se poate concluziona că: pentru rezistor, cele două curbe au aceeaşi
formă de variaţie în timp; armonicile superioare ale curentului sunt mai
atenuate în cazul bobinei şi sunt accentuate în cazul condensatorului.

XII.4. Puteri în regim periodic nesinusoidal

Se consideră curenţii şi tensiunile de forma:

- 44 -
Bazele Electrotehnicii II Facultatea de Energetică



u (t )  U (0 )   U (k ) 2  sin kt   (k ) 
k 1
(4.23)

i (t )  I ( 0)
 I (k )

2  sin kt   (k )

k 1
În regim nesinusoidal, se definesc următoarele tipuri de puteri:
a) puterea instantanee


p (t )  u (t )  i (t )  [U (0)   U ( k ) 2  sin kt   ( k ) ]  
k 1
(4.24)

[I ( 0)
 I (k )

2  sin kt   (k )
], [ p] SI  W
k 1
b) puterea activă
1T 
P   p (t )dt  U (0)  I (0)   U (k )  I ( k )  cos  ( k ) , [ P ] SI  W (4.25)
T 0 k 1
c) puterea reactivă
1T  T 
Q   u (t )  i t  dt   U (k )  I ( k )  sin  ( k ) , [Q] SI  var (4.26)
T 0  4 k 1
d) puterea aparentă
 
 2 2 
  2 2
S  U  I  U ( 0)   U (k )    I (0)   I ( k )  , [ S ] SI  VA   (4.27)
 K 1   K 1 
e) puterea deformantă
D  S 2  P 2  Q 2 , [ D] SI  vad (4.28)
Puterea instantanee, puterea activă şi puterea reactivă sunt puteri
conservative, iar puterea aparentă şi puterea deformantă sunt puteri
neconservative.
P
Factorul de putere se defineşte cu relaţia k p  , iar coeficientul de
S
D
deformare k D  .
S
VI.5. Algoritmul de rezolvare al circuitelor în regim
nesinusoidal (deforma)
Pas 1: Se determină numărul de laturi, numărul de noduri şi numărul de
bucle independente într-un circuit cu ne surse ideale de tensiune şi n j surse
ideale de curent.
Pas 2: Se descompun în serie Fourier mărimile de excitaţie ale circuitului şi
se reţin până la maxim zece armonici (N).
Pas 3: Se consideră doar componentele continue ale mărimilor de excitaţie,
iar cele ce nu au componente continue se pasivizează. Se înlocuiesc bobinele
liniare prin scurtcircuite şi condensatoarele prin întreruperi. Se obţine astfel
un circuit de curent continuu. Pentru rezolvarea acestui circuit se aplică cea
mai eficientă metodă, în funcţie de structura circuitului. Se determină astfel

- 45 -
 Capitolul IV – Regim permanent nesinusoidal

componentele continue ale tensiunilor şi ale curenţilor laturilor ( I (p0) şi U (p0) ,

unde p  1, l , iar l este numărul de laturi ).
Pas 4: Pentru fiecare armonică mai mare sau egală cu „1” a mărimilor de
excitaţie se rezolvă câte un circuit de curent alternativ folosind reprezentarea
1
în complex, unde X C(kp)  este reactanţa condensatorului de capacitate
k  C p
C p la armonica numărul k şi X L( kp)  k  L p este reactanţa bobinei de
inductivitate L p la armonica numărul k.
Dacă o sursă ideală de tensiune nu are o anumită armonică ea se
înlocuieşte cu rezistenţa internă (un scurtcircuit, deoarece rezistenţa este 0),
iar dacă o sursă ideală de curent nu are o anumită armonică ea se
înlocuieşte cu rezistenţa internă (o întrerupere, deoarece rezistenţa este ).
După aflarea mărimilor în complex ( I (k ) (k )
p , U p ) se foloseşte trecerea din
complex în timp :
(k ) (k )
2  sin( kt   p ) şi u p (t )  U p
i p (t )  I p
(k ) (k ) (k )
 (k )
2  sin kt   p 
Pas 5: Folosim teorema superpoziţiei :
( 0)
i p (t )  I p   I p
k 1
N (k )

2  sin kt   p
(k )

(4.29)
(0 ) N
u p (t )  U p   U p
k 1
(k )
 (k )
2  sin kt   p 
Pas 6: Se verifică bilanţul puterilor active şi reactive
l l  N
 
2
   
2
Pc   R p  I (p0)    Re Z p   I (pk ) 
p 1
p 1 k 1 
ne  N  nig  N 
Pg    E (p0)  I (p0)   E (pk )  I (pk )  cos  E( k )    U J(0)  J (p0)   U J(k )  J (pk ) cos  J(k ) 
p 1  k 1  p  p 1  p k 1 p  p 

l  N 
Qc      k  L p 

1  ( k )
k  C p 
 Ip  2   N   l
(k ) (k ) (k ) (k ) 

 2  k  L pj  I p  I j  cos  ip   ij  
p 1 k 1   k 1  p  j j 1 
ne  N  nig  N 
Qg     E (pk )  I (pk )  sin   E( k )      U J( k )  J (pk )  sin   J(k )  ,
p 1 k 1  p  p 1  k 1 p  p 
în care n e este numărul surselor ideale de tensiune, N este numărul de
armonici, E (k )
p este valoarea efectivă a tensiunii electromotoare la armonica

numărul k, I (k )
p este valoarea efectivă a intensităţii curentului la

armonica numărul k,  E(k ) este defazajul dintre fazorul tensiunii

p

electromotoare E (k ) (k )
p şi fazorul intensităţii curentului electric I p pentru
(k ) (k ) (k )
latura p ce conţine sursa ideală de tensiune (  Ep   ( k )   ( k ) ), la armonica
Ep Ip

- 46 -
Bazele Electrotehnicii II Facultatea de Energetică

(k )
numărul k, n j este numărul surselor ideale de curent, U Jp este valoarea
efectivă a tensiunii electrice pe sursa ideală de curent la armonica numărul
k, J (k )
p este valoarea efectivă a intensităţii curentului la armonica numărul

k,  J(k ) este defazajul dintre fazorul tensiunii electrice de la bornele sursei

p

ideale de curent U (k
Jp
)
şi fazorul intensităţii curentului electric J (k )
p pentru

latura p ce conţine sursa ideală de curent (  J( k )   (k( )k )   (k( k)) ), la armonica

p U Jp Jp
numărul k.
Se verifică dacă puterile active consumată şi generată sunt egale
( Pc  Pg ) şi dacă puterile reactive consumată şi generată sunt egale
( Qc  Q g ).

- 47 -