Homo sapiens este denumirea științifică pentru singura specie umană existentă.

Specii dispărute din

genul Homo includ Homo erectus, existent în urmă cu aproximativ 1,8 până la 0,1 milioane de ani în
urmă, și o serie de alte specii.

Omul, microcosmosul, raţionalul şi inteligentul, a stricat această armonie aruncând la

întâmplare plasticuri, pungi, peturi. S-au umplut toate văile de gunoaie. Conserve goale, doze de
bere, bidoane de plastic. Mai ales acum după sărbători. Şi, din păcate, încă nu s-a reorientat nici
ariciul, nici zăganul. Nu avem încă un animal care să cureţe gunoiul din urma noastră. Nu există
specii care să mănânce plastic, fiindcă cele care au încercat au murit. Plasticul e otrăvitor atât
pentru animalele care îl mănâncă, cât şi pentru sărmana natură. Ar trebui să ne apuce ruşinea şi
să punem mâna să facem curăţenie măcar în propriile gospodării, că te dor ochii când treci
printr-un sat moldovenesc şi vezi pungi de plastic gonind pe câmpuri sau atârnând prin copaci
ca nişte drapele în vreme de război.

. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii
sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu
moral).
2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au
simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de
luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău.
Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt „impasibili", „impersonali",
ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și
antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că
e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni „luptători"'.
3. „Multe dureri-s, puține plăceri", a zis marele nostru poet, repetând o melancolică banalitate. Și
încă mai puține sunt plăcerile pe care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare
om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune
omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în
fundul cel mai adânc al ființei sale... Și, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată și mai durabilă,
decât... de la distanță, -- aceea care se stabilește între cititor și un scriitor, mai cu seamă când
acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai
dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu consolează
mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis.
4. Omul [...] din pricina tendinței de adaptare, caută veșnic să ajungă la o împăcare cu sine și cu
împrejurările. Sensibilitatea exprimă natura intimă a omului și ea nu numai că influențează
cugetarea, nu numai îi dă direcție, ci chiar o produce, pentru că sentimentul cere justificare. Dacă
sunt trist, trebuie să mă conving că am dreptate să fiu trist: aceasta e adaptarea ființei care suferă.
Melancolia mea e justificată de cutare și de cutare pricini, deci e adevărata și justa atitudine
sentimentală fața cu lumea.
5. ...după cum în lumea naturală ființa zoologică se mlădiază cu atât mai puțin mediului cu cât e mai
tare, tot așa, în lumea socială, omul, cu cât e mai puternic, cu atât se mlădiază mai puțin, cu atât are
posibilitatea de a face, el, schimb[...]n acest mediu.
6. ...fiecare om vede lumea conform cu sentimentele sale.