ONCICA ALINA CLAUDIA Grupa 69

STRATEGII DE MODELARE A SPAȚIULUI EDUCAȚIONAL

Lucrare de disertatie

Introducere în temă
Subiectul ales vorbește despre problematica actuală a instituțiilor de învățământ ale
orașului contemporan, studiul de față motivând necesitatea schimbării unor aspecte legate de
metode și practici de educație.
Contextul în care se devzoltă aceste idei este dat de sistemului educațional din România,
acesta fiind învechit și neadaptat la nevoile cognitive și mecanismul de dezvoltare psihică și
fizică ale copilului.
La începutul secolului XX programului arhitectural de învățământ avea ca scop
eficientizarea timpului familie petrecut cu copilul, conturându-se ca o instituție de
supraveghere, o formă de control asupra copiilor, atunci când părinții munceau. Acest principiu
se regăsește în multe dintre grădinițele/școlile din România, atât la nivel formal, cât și la nivelul
structural pedagogic.
Școala, ca reper al identității copilului și mediator între acesta și societate este
caracterizată de cele mai multe ori de spații și activități ce impun prescripții de utilizare, deci
limitare de expresie. Structura pedagogică pe care o exercită exprimă o formă de îngrădire la
nivel psihologic.
Standardizarea limbajului de comunicare creat intre copil și spațiu duce la înstrăinarea
acestuia față de mediul înconjurător și mai târziu față locul sau în societate. Copii nu cresc și se
dezvoltă în același ritm/timp, iar de aici pornesc și disfuncțiile ce ridică probleme la nivel social
(ex: pierderea încrederii în sine, problema abandonului școlar că o consecință a alterării
identității copilului).
Preocuparea pentru integrarea copilului într-un mediu urban “sigur” creează o
limitare/constrângere asupra spațiilor dedicate acestora în oraș. Ele devin doar locuri utilate
corespunzător, astfel dispare experiență proprie a identificării cu locul (atașament) prin joacă.
Prin concepte precum “Junk Playground” – spații de joacă unde copii au libertatea de a
modela spațiul – se va argumenta flexibilitatea copilului de adaptarea și implicarea acestuia în
context.
Sunt abordate ideile lui Fredrick Froebel, despre conceptul de Kindergarden – “grădina cu
copii”, exprimând importanța educației primare în dezvoltarea persoanei ca parte a unui
întreg, (societata/ lumea) și conceptul de libertate experimentală.
Pe parcurs, studiul urmărește afirmarea influenței reciproce între copil, că o prezența
educativă bazată pe instinct și spațiul urban, că spațiu formator. Ideea este susținută prin
 Strategii de modelare a spatiului educational.

prezentarea unor studii de caz ce unde identitatea copilului în spațiul public urban, este una
participativă.
Prin această lucrare spațiul educațional este evidențiat ca o formă de experimentare.
“We don’t design buildings to teach them, we are just giving them the oportunity to learn”1
Manifestarea activitatiilor didactice va susține ideea unui transfer de experiențe, culture, etc și
raportarea la copil ca individ ci nu ca grup.

Cuvinte Cheie
JOCUL, JOACA, LOC DE JOACA, IDENTITATEA SPATIULUI, IDENTIFICAREA CU LOCUL –
ATASAMENT, TEREN-TERITORIU, LIMITE VIZIBILE/INVIZIBILE.

Jocul
„Jocul este o invenţie culturală instaurată pe baza unui acord socio-comunicativ” 2
„Jocu (...) este un lucru foarte serios; e o categorie situaţională de viaţă. (...)”3
Joaca
„Joaca este o manifestare spontană, înrădăcinată în mecanismele biologice inconştiente” 4
„Joaca este (...)” varianta copilarească sau lipsită de tensiunea existenţială, a jocului. S-ar putea
spune ca e jocul de-a jocul.” 5
Identitatea spaţiului – multitudine de trăsături/caracteristici definitorii ale unui loc, la care
oamenii se pot raporta pentru a-l înţelege. „Identităţile sunt surse de sens pentru actorii
sociali”6
Identificarea cu locul/atasament – recunoaşterea unor valori/caracteristici similare cu cele ale
subiectul. Sentiment de afecţiune, faţă de un loc, comunicărea nonverbală.
Teren-Teritoriu – Teren (de joaca) spatiu delimitat fizic sau virtual, prin reglementari
urbanistice unde se desfasoara diferite activitati. Teritoriu ca spatiu nedefinit (fara limite clare)
fata de care subiectul (copilul) dezvolta sentimente de atasament/ apropiere.
Limite vizibile/invizibile – Linie care separa doua zone/ doua spatii diferite, fie prin intermediul
unor elemente fizice (vizibile) sau fie prin conditionari asupra spatiului fizic (invizibile). In
contexul educational tipul de spatiu delimitat fizic poate fi curtea scolii (gardul de incinta –
protectie) si parcul ca tip de spatiu nedelimitat fizic (liber).

1
Takaharu Tezuka, “Ring around a tree” Interviu pentru proiectul de gradinita Fuji Kindergarden, Tokyo, 2007
2
Paul Cornea, “Regula Jocului“, 1980
3
Sorin Vieru, “Jocul si Joaca”, Revista de filozofie 2, 1968, p. 213-215
4
Paul Cornea, Regula Jocului, 1980
5
Sorin Vieru Joaca si jocul, 1968
6
Manuel Castells, Le pouvoir de l’identité (The Power of Identity), traduit de l’anglais par Paul Chemla, Paris, Fayard, 1999