MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

”NICOLAE TESTEMIȚANU”

Catedra de Medicină socială și management sanitar ”Nicolae Testemițanu”

Galina Obreja

SĂNĂTATEA POPULAȚIEI.
MODALITĂȚI DE MĂSURARE
Recomandări metodice pentru disciplina
Medicină socială și management
pentru studenții de la medicină

CHIȘINĂU
Centrul Editorial-Poligrafic Medicina
2019

1
CZU 613/614(076.5)
O-16
Recomandat spre editare de Consiliul de Management al Calității al USMF
Nicolae Testemițanu”, proces-verbal nr. 2 din 19.12.2018.

Autor:
Galina Obreja - dr. șt. med., conferențiar universitar, Catedra de medicină socială și
management sanitar ”Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat de
Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, Om Emerit.

Recenzenți:
Mihail Ciocanu - dr. hab. șt. med., profesor universitar, Universitatea de Stat de Medicină și
Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

Victor Savin - dr. șt. med., conferențiar universitar, Universitatea de Stat de Medicină și
Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

Recomandările metodice ”Sănătatea populației. Modalități de măsurare” sunt destinate pentru

disciplina Medicină socială și management. Lucrarea se axează pe conceptele de bază cu privire
la sănătate și boală, determinantele sănătății și sănătatea publică, supravegherea sănătății
populației și prevenirea îmbolnăvirilor; indicatorii de morbiditate, inclusiv incidența și
prevalența; indicatorii de mortalitate, inclusiv rata mortalității, fatalitatea, speranța de viață ș.a.;
povara bolii și prevenirea și controlul bolilor netransmisibile.
Recomandările metodice au fost elaborate în conformitate cu curriculumul disciplinei și
cuprind mai multe exerciții practice.
Lucrarea este recomandată studenților de la medicină (Facultatea Medicină nr.1), pentru
lecțiile practice și lucrul individual la disciplina Medicină socială și management, precum și
cadrelor didactice implicate în predarea disciplinei.

Redactor: Lidia Serghienco-Ciobanu

DESCRIEREA CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII
Obreja, Galina
Sănătatea populației. Modalități de măsurare: Recomandări metodice pentru
disciplina ”Medicină socială și management”: pentru studenții de la medicină / Galina Obreja;
Univ. de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, Catedra de medicină socială și
management sanitar ”Nicolae Testemițanu”. – Chișinău: Medicina, 2019. – 102 p.
Referințe bibliogr.:p. 102. – 50 ex.
ISBN 978-9975-82-123-0.
613/614(076.5)
O-16

ISBN 978-9975-82-123-0 © CEP Medicina, 2019

© Galina Obreja, 2019

2
 CUPRINS

TEMA I. DEFINIȚII ȘI CONCEPTE......................................................................................... 5

1. Sănătate publică. Concepte..................................................................................................... 5
2. Sănătate. Boala și consecințele ei.............................................................................................8
3. Determinantele sănătății, clasificarea și caracteristica lor....................................................... 9
4. Indicatorii stării de sănătate și sursele de date....................................................................... 11
5. Prevenția. Nivelele de prevenție............................................................................................ 12
6. Supravegherea în sănătatea publică....................................................................................... 16
7. Concepte de bază de calculare a mărimilor relative...............................................................17
Întrebări de control..................................................................................................................... 18
TEMA II. DEMOGRAFIA MEDICALĂ. STATICA POPULAȚIEI.................................... 20
1. Concepte demografice fundamentale.....................................................................................20
2. Tranziția demografică............................................................................................................ 21
3. Ecuația bilanțieră. Creșterea populației..................................................................................22
4. Ratele demografice.................................................................................................................23
5. Sursele de date........................................................................................................................25
6. Statica populației....................................................................................................................26
6.1 Structura populației pe categorii.......................................................................................27
6.2 Piramida populației, tipuri și caracteristici....................................................................... 28
7. Îmbătrânirea populației.......................................................................................................... 30
7.1 Aspecte demografice........................................................................................................ 30
7.2 Aspecte medico-sociale.................................................................................................... 31
7.3 Caracteristici pentru Republica Moldova ale îmbătrânirii populației...............................32
Probleme și studii de caz pentru lucrul individual și în grup..................................................33
Întrebări de control..................................................................................................................... 34
TEMA III. DINAMICA POPULAȚIEI. MORTALITATEA................................................. 35
1. Mișcarea naturală. Concepte.................................................................................................. 35
2. Ratele de mortalitate.............................................................................................................. 37
2.1. Rata brută de mortalitate..................................................................................................37
2.2. Ratele specifice de mortalitate.........................................................................................38
2.3. Rata standardizată de mortalitate.....................................................................................38
2.4. Ratele speciale de mortalitate.......................................................................................... 39
3. Fatalitatea............................................................................................................................... 41
4. Mortalitatea proporțională (Letalitatea)................................................................................. 42
5. Speranța de viață.................................................................................................................... 42
3
 5.1 Tabelul de mortalitate....................................................................................................... 43
6. Alți indicatori de mortalitate.................................................................................................. 44
7. Migrația.................................................................................................................................. 44
Probleme și studii de caz pentru lucrul individual și în grup..................................................45
Întrebări de control..................................................................................................................... 46
TEMA IV. MĂSURAREA MORBIDITĂȚII........................................................................... 47
1. Noțiune. Tipurile de morbiditate............................................................................................47
2. Măsurarea frecvenței bolilor.................................................................................................. 48
2.1. Prevalența........................................................................................................................ 48
2.2. Incidența.......................................................................................................................... 49
3. Clasificarea internațională a bolilor....................................................................................... 53
3.1. Scopul și destinația.......................................................................................................... 53
3.2. Istoricul clasificării internaționale a bolilor.....................................................................54
3.3. Clasificarea internațională a bolilor, revizia a X-a.......................................................... 54
3.4. Clasificarea internațională a bolilor, revizia a XI-a.........................................................55
4. Dizabilitatea........................................................................................................................... 55
4.1 Concepte. Modelele dizabilității.......................................................................................55
4.2 Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF 2001).............. 56
5. Povara globală a bolii.............................................................................................................58
Probleme și studii de caz pentru lucrul individual și în grup..................................................59
Întrebări de control..................................................................................................................... 61
TEMA V. PREVENIREA ȘI CONTROLUL BOLILOR NETRANSMISIBILE................. 62
1. Bolile netransmisibile, definiție, tipuri și factori de risc........................................................62
2. Tranziția sanitară....................................................................................................................64
3. Monitorizarea și supravegherea bolilor netransmisibile........................................................ 66
4. Strategiile globale de prevenire și control al bolilor netransmisibile.....................................67
5. Strategiile naționale de prevenire și control al bolilor netransmisibile..................................68
Studii de caz pentru lucrul individual și în grup...................................................................... 68
Întrebări de control..................................................................................................................... 69
Referințe bibliografice.................................................................................................................70

4
 TEMA I. DEFINIȚII ȘI CONCEPTE

Scopul: Însușirea conceptelor de bază de sănătate publică și a abordărilor de prevenire și

control al bolilor
Seminar: 3 ore
Echipamentul necesar: calculator

Obiective de învățare:
 Să definească sănătatea publică și operațiunile esențiale de sănătate publică
 Să înțeleagă diferențele dintre abordarea de sănătate publică și abordarea medicală
 Să definească sănătatea, determinantele sănătății, boala și consecințele ei
 Să definească supravegherea în sănătatea publică
 Să definească indicatorii de sănătate
 Să înțeleagă cele patru nivele de prevenție
 Să înțeleagă utilitatea și importanța screeningului și criteriile de aplicare
 Să însușească conceptele de bază de calculare a mărimilor relative

1. Sănătate publică. Concepte

Medicina socială ca disciplină medicală a luat naștere în Republica Moldova la mijlocul
secolului al XX-lea, evoluând, la începutul secolului al XXI-lea, într-un domeniu distinct,
denumit sănătate publică.
Sănătatea publică, astfel cum a fost definită de Sir Donald Acheson (1988), este știința și
arta de prevenire a bolilor, prelungire a vieții și promovare a sănătății prin eforturi organizate ale
societății. Aceste eforturi sunt susținute prin instrumente de sănătate publică: politici publice de
sănătate, programe de prevenire și control, legislație, instrucțiuni, instituții și servicii sanitare,
sociale și educaționale și prin participarea populației.
Obiectul sănătății publice sunt grupurile de populație sau populația în întregime.
Scopul principal al sănătății publice este asigurarea bunăstării biologice, fizice și mentale a
tuturor membrilor societății, indiferent de gen, nivel de bunăstare, etnie, orientare sexuală, țară și
opinie politică (Detels, 2003).
Funcțiile principale ale sănătății publice se numesc operațiuni esențiale de sănătate
publică (OESP) și cuprind 10 categorii ample (fig. 1):
1) supravegherea sănătății și bunăstării populației;
2) monitorizarea și răspunsul la pericole și urgențe de sănătate publică;
3) protecția sănătății, inclusiv în relație cu mediul, siguranța la locul de muncă, siguranța
produselor alimentare și altele;
4) promovarea sănătății, inclusiv acțiuni de abordare a determinantelor sociale și a
inegalităților în sănătate;
5) prevenirea bolilor, inclusiv depistarea precoce a acestora;
6) asigurarea guvernării pentru sănătate;
7) asigurarea unei forțe de muncă competente în domeniul sănătății publice;
8) asigurarea structurilor organizatorice și a finanțării;
9) informarea, comunicarea și mobilizarea socială pentru sănătate;
10) promovarea cercetării în domeniul sănătății publice pentru a informa politica și practica.

5
 Figura 1. Interacțiunea dintre operațiunile esențiale de sănătate publică
Spre deosebire de medicină, abordarea de sănătate publică se referă la întreaga populație și
pune accentul pe prevenirea bolilor, protecția sănătății și promovarea sănătății (tab. 1).
Tabelul 1
Concepte ce stabilesc diferența dintre sănătatea publică și medicină
Sănătatea publică Medicina
Ținta primară: populația / grupurile populaționale persoana
Serviciul etic: public, temperat de preocuparea personal, condiționat de preocuparea
pentru persoană pentru responsabilitatea socială
Accentul pe: prevenirea bolilor, protecția și diagnosticul și tratamentul bolii,
promovarea sănătății pentru îngrijiri pentru pacientul integral
întreaga comunitate
Paradigma: folosește intervenții care țintesc pune accent predominant pe asistența
mediul, comportamentul uman, medicală
stilul de viață și asistența medicală
Profesia: persoane cu multiple profesii cu bine stabilită cu imagine publică
imagine publică difuză precisă
Certificarea / variabilă dincolo de gradul sistem uniform, după obținerea
licențierea profesional de sănătate publică gradului profesional medical
specialiștilor:
Specializare: - metode analitice - sistem de organe (cardiologie);
(epidemiologie); - grupuri de pacienți (pediatrie,
- loc și populație (sănătatea obstetrică);
ocupațională); - etiologie, patofiziologie (oncologie,
- probleme substanțiale de boli infecțioase);
sănătate (nutriție); - deprinderi tehnice (radiologie,
- deprinderi de elaborare și chirurgie).
evaluare a politicilor.
Științele biologice - provocările majore pentru - necesitățile pacienților;
centrale, stimulate sănătatea populației; - mișcarea între laborator și căpătâiul
de: - mișcarea între laborator și teren. bolnavului.
Științele trăsătură esențială de analiză și importanța crește, dar rămân o parte
numerice: instruire relativ minoră a instruirii
Științele sociale: parte integrală a educației de tind să fie o parte electivă a educației

6
 sănătate publică medicale
Științele clinice: periferice în instruirea parte esențială a instruirii
profesională profesionale

Abordarea de sănătate publică a problemelor de sănătate a populației este descrisă ca un

proces ce se desfășoară în 5 etape care interacționează reciproc, formând ”Ciclul sănătății
publice” (fig. 2):

Figura 2. Ciclul sănătății publice

Etapa 1. Identificarea și definirea problemei de sănătate / analiza situației:

- sănătatea populației și contextele ei;
- sistemele de intervenții.
Etapa 2. Stabilirea țintelor / obiectivelor și identificarea grupurilor expuse la risc;
Etapa 3. Selectarea intervenției pentru a controla sau preveni cauza ori problema;
Etapa 4. Implementarea intervenției pentru a îmbunătăți starea de sănătate a populației;
Etapa 5. Monitorizarea și evaluarea intervenției pentru a evalua eficiența.

La prima etapă se stabilește și se descrie problema de sănătate (de exemplu, cancerul

pulmonar, bolile cardiovasculare, accidentele rutiere), populația afectată (de exemplu, bărbații,
persoanele adulte și vârstnice, bărbații tineri) și se identifică factorii de risc ce pot fi modificați
(de exemplu, consumul de tutun, consumul excesiv de sare, hipertensiunea arterială, consumul
de alcool la volan).
La etapa a doua se stabilesc țintele sau obiectivele care urmează a fi atinse și grupurile-țintă
din populație (de exemplu, reducerea până în anul 2020 cu 2% a prevalenței fumatului în
comparație cu anul 2015).
La etapa a treia sunt selectate intervențiile destinate să reducă factorii de risc pentru
sănătate (de exemplu, legislația privind controlul tutunului, reglementarile privind compoziția
produselor alimentare și mesajele nutriționale, reglementările privind consumul de alcool la
volan). Reducerea factorilor de risc prin intervenții depinde de analiza corectă a cost-eficacității
și siguranței comparative a intervențiilor propuse. În scopul testării acestor intervenții este
utilizată epidemiologia analitică.
La etapa a patra intervențiile selectate sunt implementate, iar monitorizarea continuă și
evaluarea periodică (etapa a cincea) asigură informații privind realizarea țintelor / obiectivelor,
stabilirea tendințelor cu privire la evoluția problemei și eficiența intervențiilor.
Algoritmul raționamentului de evaluare (diagnostic) a stării de sănătate a populației este
similar cu algoritmul de diagnostic al stării de sănătate pe care îl aplică un medic unui bolnav,
prezentând însă câteva aspecte specifice (tab. 2).

7
 Tabelul 2
Algoritmul evaluării stării de sănătate a populației versus
diagnosticul stării de sănătate a unei persoane
Diagnosticul stării de sănătate Evaluarea stării de sănătate a
a unei persoane populației
- Identificarea persoanei (nume, gen, vârstă, - Identificarea grupului de populație
ocupație, măsurarea tensiunii arteriale etc.). (distribuția pe vârste, gen, ocupație, nivel de
educație cu determinarea proporției;
distribuția în funcție de valorile tensiunii
arteriale cu determinarea valorii medii a
tensiunii arteriale și a frecvenței
hipertensiunii etc.).
- Colectarea datelor anamnestice; - Colectarea datelor în condiții standardizate,
- examenul clinic și paraclinic; analiza cu calcularea indicatorilor mărimi
- compararea rezultatelor cu ”modele” știute relative sau medii, inferența statistică și
(de exemplu, valorile limită stabilite în compararea rezultatelor cu anumite modele de
protocolul clinic) pentru diferite boli, referință.
tulburări și leziuni.
- Diagnosticul sănătății (bolii) persoanei. - Evaluarea (diagnosticul) sănătății grupului
de populație.
- Determinarea etiologiei bolii stabilite. - Determinarea factorilor cauzali / de risc
probabil implicați.
- Tratament etiologic sau simptomatic. - ”Tratamentul” sub forma unui program de
intervenție aplicat grupului de populație care
vizează factorii ”cauzali” / de risc sau boala, a
cărei frecvență a fost determinată.
- Urmărirea conformării pacientului - Monitorizarea stării de sănătate a grupului
tratamentului prescris și verificarea evoluției de populație;
stării de sănătate / bolii. - evaluarea eficienței intervenției.

Domeniul sănătății publice acoperă mai multe discipline academice, inclusiv:

 Epidemiologia
 Demografia
 Biostatistica
 Științele biomedicale
 Științele de sănătate a mediului
 Științele sociale și comportamentale
 Politica de sănătate și managementul sănătății (administrarea sănătății publice)
 Dreptul.

2. Sănătate. Boala și consecințele ei

Sănătatea este o stare de bine complet din punct de vedere fizic, mental și social și nu doar
absența bolii sau a infirmității (Organizația Mondială a Sănătății (OMS), 1953). În ultimele
câteva decenii, această definiție a fost completată cu ”abilitatea persoanei de a duce o viață
productivă din punct de vedere social și economic”. Cu toate acestea, starea de sănătate definită
de OMS nu poate fi măsurată prin metode măsurabile precise.
Prin urmare, măsurarea sănătății se bazează pe o abordare negativă. Aceasta înseamnă că
sănătatea populației este măsurată în termeni de boală (lipsă de sănătate), consecințe ale sănătății
bolnave (cum ar fi boala, dizabilitatea și decesul) și diferiți factori (cum ar fi cei economici,
sociali, habituali, ocupaționali ș. a.) care promovează sănătatea bolnavă.
8
 Boala reprezintă perturbări funcționale și structurale ale organismului uman care produc
semne și simptome considerate ca devieri de la normalitate (Young, 1998). Bolile apar ca
manifestări ale eșecurilor de adaptare la ambianță și ale insucceselor în combaterea agresiunilor
biologice, fizice și chimice.
Boala este o stare obiectivă care poate fi verificată prin acceptarea unei dovezi în societatea
noastră, dovada fiind determinată prin medicina științifică.
În raport cu sănătatea, boala se manifestă ca o formă particulară de existență a omului,
caracterizată printr-un proces ce tulbură echilibrul părților în organism și al organismului în
raport cu mediul și care duce, fie la limitarea sau dispariția libertății și a capacității de muncă
(dizabilitate), fie la decesul celui care s-a îmbolnăvit.
Dizabilitatea este un termen generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și
restricții de participare, care denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre o persoană (care
are o problemă de sănătate) și factorii contextuali în care se regăsește (factorii de mediu și cei
personali). De exemplu, mobilitatea și stabilitatea funcțiilor articulare la o persoană diagnosticată
cu reumatism: din cauza modificărilor structurii și a funcțiilor articulațiilor, persoana nu poate
manipula obiectele mici și are nevoie de asistență pentru îngrijiri personale (de exemplu, pentru
a-și încheia nasturii la o haină), (vezi tema IV pentru mai multe informații).
Funcționarea este un termen opus dizabilității și denotă aspectele pozitive ale interacțiunii
dintre un individ (cu o anumită condiție de sănătate) și factorii contextuali ai individului (factori
personali și de mediu), de asemenea, este un termen-umbrelă pentru funcțiile și structurile
organismului, pentru activități și participare.
Decesul este evenimentul dispariției definitive a oricărui semn de viață în orice moment
după înregistrarea stării de născut viu.

3. Determinantele sănătății, clasificarea și caracteristica lor

Determinantele sănătății reprezintă o gamă de factori personali, sociali, economici și de
mediu care influențează starea de sănătate a populației. Factorii care determină starea de sănătate
pot fi factori de protecție sau factori de risc. Factorii de risc pentru sănătate sunt atribute,
caracteristici sau expuneri care cresc probabilitatea apariției unei boli sau tulburări la o persoană.
Factorii de protecție reduc această probabilitate.
Factorii care influențează starea de sănătate a populației au fost descriși în diferite feluri. În
figura 3 este prezentat modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate după
Dever. Cele patru categorii ample cuprind:
 factorii biologici (ereditatea, vârsta, genul etc.);
 mediul: social (factorii socio-economici, nivelul de educație, venitul, ocupația etc.), fizic
(calitatea aerului și apei, siguranța produselor alimentare, expunerea la plumb etc.) și
psihic;
 comportamentul individual (de exemplu, consumul de tutun, consumul nociv de alcool,
regimul alimentar, activitatea fizică, comportamentul sexual etc.);
 serviciile de sănătate (preventive, curative și recuperatorii: accesul, costul, calitatea
asistenței medicale).
Cele patru categorii au fost completate în ultimele decenii cu o categorie nouă – politicile de
sănătate.
Interacțiunea dintre factorii menționați mai sus determină starea de sănătate a populației. Din
acest motiv, intervențiile care vizează mai multe determinante ale sănătății au o probabilitate mai
mare de a fi eficiente.
Politicile publice adoptate la nivel local și național afectează starea de sănătate a populației.
De exemplu, creșterea taxelor la produsele din tutun, poate ameliora sănătatea populației prin

9
 Figura 3. Modelul epidemiologic al factorilor ce determină sănătatea (după Dever)
scăderea numărului de persoane care fumează. Unele politici publice afectează întreaga populație
pe parcursul unor perioade îndelungate de timp, contribuind concomitent la schimbarea
comportamentului. De exemplu, legislația cu privire la centura de siguranță a contribuit la
creșterea siguranței rutiere, reducând ratele de leziuni și decese din cauza accidentelor rutiere.
Comportamentul individual are un rol important pentru starea de sănătate. Dacă o persoană
renunță să mai fumeze, atunci riscul dezvoltării unei boli cardiace la această persoană se reduce
semnificativ. Multe dintre intervențiile de sănătate publică vizează schimbarea
comportamentului individual, cum ar fi regimul alimentar, abuzul de substanțe și activitatea
fizică. Schimbările pozitive ale comportamentului individual pot reduce riscul de boli
netransmisibile.
Determinantele sociale ale sănătății sau mediul social reflectă factorii și condițiile în care
oamenii se nasc, trăiesc, învață, se joacă, lucrează și îmbătrânesc. Acești factori influențează o
gamă largă de rezultate de sănătate, de funcționare și de calitate a vieții.
Exemple de determinate sociale:
 disponibilitatea resurselor pentru acoperirea nevoilor cotidiene, cum ar fi cele de educație,
muncă, trai sau produse alimentare sănătoase;
 normele și atitudinile sociale, cum ar fi discriminarea;
 expunerea la crime și violență;
 sărăcia;
 siguranța publică;
 segregarea rezidențială.
Veniturile mai mari și statutul social mai înalt se asociază cu o stare de sănătate mai bună.
Cu cât este mai mare discrepanța dintre persoanele înstărite și cele sărace, cu atât este mai mare
diferența în starea lor de sănătate. Nivele de educație joase și șomajul se asociază cu o stare de
sănătate mai precară în comparație cu nivele de educație mai înalte și angajarea în câmpul
muncii.
Sănătatea precară poate fi o consecință a interacțiunii persoanei cu mediul (fizic, social și
psihic). Exemple de determinate de mediu:
 mediul natural, cum ar fi plantele, clima și modificarea climei;
 mediul creat de om, cum ar fi clădirile și transportul;
 calitatea aerului, siguranța apei de băut și a produselor alimentare;
 locul de muncă, de educație și de recreere;
 gospodărirea și împrejurimile;
10
  expunerea la mass-media și la tehnologiile emergente, cum ar fi internetul și telefoanele
mobile;
 expunerea la substanțe toxice și la alte pericole fizice sau chimice;
 barierele fizice, în special pentru persoanele cu dizabilități.
Accesul și calitatea serviciilor medicale influențează, de asemenea, starea de sănătate. De
exemplu, persoanele neasigurate au o probabilitate mai mare de a amâna tratamentul medical.
Printre obstacolele privind accesarea serviciilor medicale se numără:
 indisponibilitatea serviciilor;
 costurile înalte;
 lipsa asigurării medicale;
 mediul (rural) de trai.
Unii factori biologici afectează și ei starea de sănătate a populației. De exemplu, persoanele
vârstnice sunt predispuse biologic la o stare de sănătate mai precară în comparație cu
adolescenții din cauza efectelor fizice și cognitive ale îmbătrânirii. Anemia falciformă / siclemia
/ drepanocitoza (Sickle cell disease) este un exemplu comun de determinantă genetică a sănătății.
Anemia falciformă este o boală ereditară autozomal recesivă.
Exemple de determinate biologice, inclusiv genetice:
 vârsta;
 genul;
 statutul HIV;
 bolile și tulburările ereditare, cum ar fi anemia falciformă, hemofilia și fibroza cistică;
 purtătorii genelor BRCA1 sau BRCA2, care cresc riscul de cancer mamar și cancer
ovarian;
 istoricul familial de boli cardiace.

4. Indicatorii stării de sănătate și sursele de date

Indicatorii stării de sănătate (denumiți și rezultate ale sănătății) sunt caracteristici
cuantificabile ale populației folosite în calitate de dovezi de suport pentru a descrie starea de
sănătate a unei populații. Indicatorii stării de sănătate sunt deseori folosiți de către guverne
pentru a ghida politica de sănătate. După cum s-a menționat mai sus, starea de sănătate este
influențată de determinatele sănătății. Modificarea stării de sănătate și a determinantelor sănătății
pot fi făcute prin politici și programe de sănătate.
Indicatorul de sănătate este o variabilă, susceptibilă pentru măsurarea directă, care reflectă
starea de sănătate a persoanelor dintr-o comunitate.
Indicatorii de sănătate măsoară sănătatea populației. Se disting următoarele grupuri de
indicatori de sănătate:
1) Demografici (mortalitatea, natalitatea, fertilitatea) și socio-economici (ocupație, nivel de
educație, venit etc.):
 de frecvență;
 probabilități și riscuri.
2) Stării de sănătate:
 morbidității (incidența, prevalența);
 mortalității (speranța de viață, mortalitatea pe cauze de deces etc.);
 dizabilității (bazați pe incapacitatea funcțională).
3) Determinantelor sănătății (de exemplu, regimul alimentar, consumul de tutun etc.).
4) Intervențiilor de sănătate (servicii de sănătate, promovarea sănătății).
Indicatorii de sănătate sunt folosiți pentru diferite scopuri, cum ar fi:
 măsurarea sănătății populației;
 compararea stării de sănătate a populației din diferite comunități;
 evaluarea serviciilor de sănătate;
 planificarea și alocarea resurselor de sănătate;
11
  măsurarea eficienței programelor (intervențiilor) de sănătate.
În calitate de surse de date privind sănătatea pot fi utilizate următoarele:
 statistica vitală (înregistrarea nașterilor și a deceselor);
 raportarea bolilor (notificarea bolilor infecțioase, registrele bolilor cronice, statistica
medicală, statistica bolilor ocupaționale și a accidentelor la locul de muncă etc.);
 recensământul populației;
 studiile (surveys) de sănătate;
 datele administrative.

5. Prevenția. Nivelele de prevenție

Modelele schimbătoare în timp a mortalității și morbidității și diferențele geografice
privind morbiditatea între diferite regiuni și țări, arată că cauzele principale ale bolilor sunt
modificabile și, prin urmare, pot fi prevenite. Reducerea ratelor mortalității în secolul al XIX-
lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea s-a datorat în special îmbunătățirii calității apei
potabile și sanitației, nutriției, condițiilor de trai și altor măsuri de mediu. Măsurile de
prevenție sunt implementate cu scopul de a schimba distribuția factorilor de risc în întreaga
populație.
Prevenția este una din cele 3 operațiuni esențiale de sănătate publică. Prevenirea bolilor
cuprinde măsuri atât de prevenire a apariției unei boli, cum ar fi reducerea factorilor de risc,
cât și de împiedicare a progresării acesteia și de reducere a consecințelor sale, odată stabilite.
Există patru nivele de prevenție care corespund diferitor stadii ale dezvoltării bolii (tab.
3):
 prevenția primordială;
 prevenția primară;
 prevenția secundară;
 prevenția terțiară.
Prevenția primordială și cea primară contribuie cel mai mult la sănătatea întregii populații,
în timp ce prevenția secundară și cea terțiară se concentrează, în general, asupra persoanelor care
au deja semne sau simptome de boală, adică sunt pacienți.
Tabelul 3
Nivelele de prevenție

Nivelul de Stadiul bolii Scopul Acțiunile Ținta

prevenție
Primordială Condițiile sociale, Stabilirea și Măsuri de inhibare a Toată
economice și de menținerea unor apariției condițiilor populația /
mediu care stau la condiții care de mediu, anumite
baza cauzelor / minimizează economice, sociale și grupuri;
factorilor de risc pericolele pentru comportamentale
se realizează
sănătate
prin politica de
sănătate
publică și
promovarea
sănătății
Primară Factorii de risc Reducerea Protecția sănătății Toată
specifici incidenței bolii prin eforturi populația /
personale și anumite
comunitare, cum ar grupuri /
12
 fi îmbunătățirea persoane cu
statutului nutrițional, risc crescut;
asigurarea
se realizează
imunizărilor și
prin programe
eliminarea riscurilor
de sănătate
de mediu
publică
Secundară Etapa timpurie / Reducerea Măsuri disponibile Persoane cu
precoce a bolii prevalenței bolii persoanelor și boala stabilită;
prin scurtarea comunităților pentru
se realizează
duratei acesteia depistarea precoce și
prin
intervenția promptă
diagnosticare
în vederea
precoce și
controlului bolii și
tratament
minimizarea
dizabilității (de
exemplu, prin
programe de
screening)
Terțiară Stadiul târziu al Reducerea Măsuri destinate să Pacienții;
bolii (tratament, numărului și / sau atenueze impactul
se realizează
reabilitare) a impactului bolii și al dizabilității
prin reabilitare
complicațiilor pe termen lung;
minimizarea
suferinței;
maximizarea anilor
potențiali de viață
utilă
Prevenția primordială cuprinde acțiuni care împiedică apariția factorilor de risc sub forma
unor condiții de mediu, economice, sociale și obiceiuri culturale de trai ș.a.
Scopul prevenției primordiale este de a reduce incidența bolilor prin prevenirea apariției
factorilor de risc într-o țară sau un grup de populație în care aceștia nu au apărut încă (boxa 1).

Boxa 1. Politici comprehensive de descurajare a fumatului

Consumul de tutun și expunerea la fumul de tutun este unul din cei patru factori de risc
principali pentru bolile netransmisibile. Creșterea taxelor la produsele din tutun,
interzicerea tuturor formelor de publicitate, sponsorizare și promovare a produselor din
tutun, ambalajul neutru, sunt măsuri de reducere a accesibilității financiare și fizice la
produsele din tutun. Împreună cu crearea mediilor 100% libere de fum, acestea sunt măsuri
politice dovedite de reducere a consumului de tutun și a expunerii la fumul de tutun la
adolescenți. Acesta este un exemplu de prevenție primordială pentru bolile cardiovasculare
și cancerul pulmonar.

13
 Prevenția primordială poate să se refere la toată populația sau numai la anumite grupuri.
Alte exemple de prevenție primordială sunt: stabilirea comunităților sănătoase;
implementarea politicilor de nutriție și activitate fizică, de reducere a consumului nociv de alcool,
promovarea unui stil de viață sănătos în copilărie sau dezvoltarea unor abordări privind energia
ecologică. De exemplu, numeroase probleme de sănătate la adulți, cum ar fi obezitatea sau
hipertensiunea, își au originea în copilărie, atunci când se formează stilul de viață (de exemplu,
obiceiurile alimentare sau de activitate fizică).
Prevenția primordială implică cooperarea multisectorială și angajamentul guvernului.
Prevenția primară are drept scop prevenirea apariției unor boli specifice prin controlul
factorilor de risc.
De asemenea, scopul acesteia este de a reduce incidența bolilor prin eliminarea factorilor de
risc specifici, care au apărut deja într-o țară sau într-un grup de populație, ori de a crește
rezistența la efectele expunerii la factorii cauzali.
Prevenția primară vizează întreaga populație sau grupurile cu risc crescut de expunere, dar
fără dovezi privind boala.
OMS recomandă două abordări cu privire la prevenția primară a bolilor, în cazul când au
fost stabiliți factorii de risc:
 strategia populațională;
 strategia persoanelor cu risc crescut.
Strategia populațională este direcționată către întreaga populație, indiferent de nivelele
individuale de risc. Scopul principal este de a reduce nivelul mediu al unui anumit factor de risc
în întreaga populație. De exemplu, studiile au arătat că chiar și o reducere mică a valorii medii a
tensiunii arteriale sau a colesterolului seric într-o populație ar produce o reducere semnificativă a
incidenței bolilor cardiovasculare.
Strategia riscului individual înalt se concentrează asupra persoanelor care prezintă cel mai
mare risc pentru o anumită boală sau tulburare. Această strategie implică identificarea activă a
persoanelor expuse la risc crescut, eliminarea factorilor de risc (de exemplu, încurajarea
pacienților să renunțe la fumat ori să reducă consumul de sare) sau creșterea rezistenței specifice
la factorul cauzal (de exemplu, vaccinarea).
În majoritatea cazurilor, combinarea ambelor strategii este mai eficientă.
Prevenția secundară vizează reducerea consecințelor mai grave ale bolii prin
diagnosticarea precoce și tratamentul timpuriu pentru a reduce sau a stopa progresarea bolii.
Prevenția secundară este îndreptată spre perioada dintre debutul bolii și diagnosticarea ei.
Prevenția secundară poate fi aplicată numai bolilor, a căror istorie naturală include o
perioadă timpurie când boala poate fi ușor identificată și tratată, astfel încât progresarea la
stadiile mai grave să poată fi stopată. Pentru un program util de prevenție secundară sunt
esențiale două cerințe: o metodă sigură și precisă de depistare a bolii, de preferință în stadiu
preclinic, și metode eficiente de intervenție.
Cea mai frecvent utilizată măsură de prevenție secundară este screeningul în scopul
depistării precoce a unei boli sau tulburări. De exemplu, screeningul pentru depistarea cancerului
(cervical, mamar sau de colon), fenilcetonuriei, deficienței de iod la nou-născuți, acuității vizuale
și a scoliozei printre copiii de vârstă școlară și screeningul hipertensiunii arteriale și a nivelului
crescut de glucoză sanguină la vârsta medie.
Screeningul este procesul utilizării testelor la scară largă pentru a identifica prezența unei
boli sau expuneri la un factor de risc pentru boală în populația aparent sănătoasă. Testul de
screening nu este destinat a fi un test de diagnostic. Constatarea pozitivă trebuie să fie confirmată
prin proceduri speciale de diagnostic.
Există diferite tipuri de screening:
 screeningul în masă are scopul de a examina întreaga populație (sau anumite grupuri de
populație);
 screeningul multiplu sau multifazic folosește mai multe teste de screening în același timp;

14
  screeningul țintit al grupurilor cu expuneri specifice, de exemplu, lucrătorii de la fabricile
producătoare de substanțe chimice;
 screeningul oportunist (de găsire a cazului) vizează pacienții care consultă medicul
pentru alte scopuri.
Criteriile pentru stabilirea unui program de screening cuprind caracteristicile tulburării sau
ale bolii, tratamentul acesteia și testul de screening. Un program de screening pentru o boală,
tulburare sau factor de risc trebuie să respecte criteriile de bază care sunt fundamentale pentru
integritatea procesului (tab. 4).
Tabelul 4
Criteriile de bază pentru screening

Categoria Criteriile
Boala: - trebuie să reprezinte o problemă importantă de sănătate publică în cadrul
populației-țintă în ceea ce privește frecvența și/sau severitatea, depistarea
precoce a căreia contribuie la reducerea mortalității și la creșterea numărului
de ani de viață sănătoasă salvați/câștigați (DALY);
- trebuie să fie una care să evidențieze un număr suficient de cazuri pentru ca
programul de screening să fie cost-eficace;
- trebuie să aibă o fază preclinică detectabilă pentru depistarea precoce.
Pentru ca un screening să fie eficient, se recomandă ca intervalul de
screening să fie mai scurt decât perioada preclinică detectabilă.
Trebuie să existe o perioadă de latență asimptomatică recunoscută sau o
perioadă timpurie simptomatică a bolii. Istoria naturală a bolii include,
respectiv, progresia de la o perioadă latentă la una simptomatică, care trebuie
înțeleasă în mod corespunzător și care permite depistarea prin screening a
bolii în perioada de latență sau de debut asimptomatic.
Populația-țintă: - trebuie clar definită. Rata de participare a populației eligibile în programul
de screening trebuie să fie înaltă.
Testul de - trebuie să fie eficient, valabil, relativ simplu și rapid de aplicat, ușor de
screening: interpretat, sigur și acceptabil atât pentru populație, cât și pentru lucrătorii
medicali implicați în screening și, relativ, ieftin.
Rezultatele screeningului trebuie să fie comunicate cât mai curând posibil
celor investigați.
Diagnosticul și Testele de diagnostic trebuie să fie adecvate, sigure, acceptabile și
tratamentul: disponibile din punct de vedere fizic și financiar pentru toată populația-țintă.
Trebuie să existe o politică unică bazată pe standardele naționale și
rezultatele testelor, cu privire la faptul cine este considerat pacient, iar
procesul trebuie să fie unul continuu.
Medicii trebuie să fie conștienți de condițiile de aplicare a testelor de
depistare, performanțele și limitele acestora.
Trebuie să existe o strategie de intervenție sau tratament pentru persoanele
depistate cu tulburări sau boală. Tratamentul pentru pacienții cu diagnosticul
confirmat trebuie să fie disponibil, accesibil, acceptabil și eficient. El trebuie
să influențeze istoria naturală a bolii prin reducerea mortalității specifice
cauzei. Acest tratament trebuie să fie mai eficient în stadiile incipiente ale
bolii decât în stadiul simptomatic, astfel încât costurile și riscurile de
screening să fie justificate. Cu alte cuvinte, tratamentul trebuie să conducă la
un pronostic semnificativ mai bun dacă boala este tratată în stadiile
15
 incipiente, înaintea apariției simptomelor.
Costul Costul de depistare a cazului (inclusiv diagnosticul și tratamentul pacienților
diagnosticați) trebuie să fie echilibrat din punct de vedere economic cu costul
total al asistenței medicale.
Strategia de - trebuie să fie adecvată pentru populația-țintă (vârsta de debut și intervalul
screening: de screening).

Prevenția terțiară urmărește să reducă progresarea sau complicațiile unei boli deja
existente și constituie un aspect important al medicinii clinice și de reabilitare. Aceasta cuprinde
măsuri de reducere a dizabilității și a suferințelor cauzate de sănătatea precară.
Reabilitarea pacienților cu accident vascular cerebral, leziuni, orbire și alte afecțiuni cronice
este esențială pentru capacitatea lor de a participa la viața socială zilnică. Prevenția terțiară poate
îmbunătăți bunăstarea și veniturile individuale și ale familiei.

6. Supravegherea în sănătatea publică

Una dintre operațiunile esențiale de sănătate publică este supravegherea stării de sănătate a
populației și identificarea necesităților de sănătate ale comunității. Astfel, supravegherea are un
rol fundamental în sănătatea publică. Supravegherea poate fi efectuată pentru a urmări
schimbările cu privire la frecvența bolilor sau a nivelelor factorilor de risc.
În prezent, supravegherea cuprinde diferite stări, cum ar fi bolile infecțioase, bolile
netransmisibile sau cronice, leziunile, alte boli și tulburări și factorii de risc pentru sănătate.
Organizația Mondială a Sănătății definește supravegherea sau supravegherea sănătății
publice drept ”colectarea continuă, sistematică, analiza și interpretarea datelor cu privire la
sănătate necesare pentru planificarea, implementarea și evaluarea practicii de sănătate publică”.
Conform acestei definiții, supravegherea sănătății publice include colectarea, analiza și
diseminarea datelor privind sănătatea către cei responsabili de prevenție și control.
Supravegherea este folosită și pentru a monitoriza implementarea intervențiilor de sănătate (de
exemplu, acoperirea vaccinală a unei populații, prevalența consumului de tutun, consumul de
sodiu/sare) și a evalua eficiența programelor de sănătate. Datele dintr-un sistem de supraveghere
sunt orientate în funcție de persoană, timp și loc.
Scopurile supravegherii sănătății publice sunt următoarele:
 evaluarea stării de sănătate a populației;
 identificarea unei urgențe de sănătate publică;
 evaluarea factorilor de risc;
 definirea priorităților de sănătate publică (pentru direcționarea activităților de
prevenție);
 evaluarea programelor de sănătate;
 stimularea cercetării.
Sistemul de supraveghere poate măsura:
 frecvența bolilor, tulburărilor și a factorilor de risc pentru sănătate (de exemplu,
numărul de cazuri, incidența, prevalența);
 severitatea bolii (de exemplu, fatalitatea, rata spitalizării);
 impactul stării de sănătate (de exemplu, costul);
 poate servi ca un sistem de avertizare timpurie.
Sistemul de supraveghere poate folosi diferite surse de date:
 statistica vitală;
 datele privind morbiditatea;
 registrele;
 studiile asupra grupurilor țintă, gospodăriilor etc.

16
 Există două tipuri de sisteme de supraveghere: supravegherea pasivă și supravegherea activă.
Supravegherea pasivă reprezintă un sistem în care sunt utilizate datele disponibile despre
bolile notificabile. În acest caz, raportarea bolii este, de obicei, efectuată de prestatorul de
servicii medicale. Completitudinea și calitatea datelor raportate depind în mare măsură de
lucrătorii medicali. Prin urmare, subraportarea datelor este o problemă comună. Cu toate acestea,
sistemul de supraveghere pasivă este relativ ieftin. În Republica Moldova, acest tip de
supraveghere este utilizat pentru supravegherea bolilor infecțioase, bolilor netransmisibile,
bolilor ocupaționale și a leziunilor.
Supravegherea activă este un sistem în care personalul proiectului este recrutat special
pentru a realiza programul de supraveghere. Acesta face vizite periodice la instituțiile medicale
(centre de zi, spitale etc.) pentru a identifica cazurile noi de boală sau decesele provocate de
boală ori în gospodării, pentru a colecta date cu privire la boli și factorii de risc. Deși sistemul de
supraveghere activă este mai scump, el oferă informații mai precise, deoarece este realizat de
personal special angajat în acest scop. În baza acestui sistem, în Republica Moldova au fost
realizate mai multe studii cu privire la starea de sănătate a populației și la factorii de risc (de
exemplu, Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi, MICS, 2000 și 2012; Prevalența factorilor de
risc pentru bolile netransmisibile în Republica Moldova STEPS 2013; Studiul privind consumul
alimentar de sare în Republica Moldova, 2016).

7. Concepte de bază de calculare a mărimilor relative

Pentru a măsura nivelul și distribuția bolilor, stării de sănătate sau cazurilor de deces într-o
populație, numărul de persoane cu o anumită tulburare sau boală trebuie raportat la o populație
de bază. Trebuie să se cunoască, de asemenea, volumul și sursa populației din care provin
pacienții (de exemplu, pacienți din spitale, eșantioane din populația generală, sectoare de
recensământ), precum și perioada de timp în care a fost colectată informația. Combinând aceste
componente sub formă de rată, proporție sau raport, putem compara frecvența îmbolnăvirilor în 2
sau mai multe grupuri de persoane.
Rata este un indicator al frecvenței unui eveniment într-o populație definită. O rată este
compusă dintr-un numărător (numărul evenimentelor), un numitor (populația medie expusă
riscului de apariție a evenimentului), o perioadă definită de timp în care se produce evenimentul
și un coeficient (10n: n≥1) care transformă o fracție sau un număr zecimal într-un număr întreg.

Rata = ୽
x 10n

Rata măsoară frecvența unui eveniment (de exemplu, a unei boli sau a deceselor) într-o
populație definită pe o anumită perioadă de timp, cum ar fi un an. De exemplu: numărul de
decese la 100 000 de locuitori în Republica Moldova într-un an.
Rata are dimensiunea timpului, pe când proporția nu.
Majoritatea ratelor sunt proporții – numărătorul este o submulțime a numitorului. De
exemplu: numărul bărbaților cu cancer pulmonar din Republica Moldova împărțit la numărul
total al populației masculine din Republica Moldova. Numărătorul și numitorul trebuie să
reflecte o populație similară. Dacă numărătorul se referă la o anumită vârstă, gen, etnie, atunci și
numitorul trebuie să fie supus acelorași restricții.
Proporția poate fi exprimată ca fracțiune zecimală (între 0 și 1) sau mai frecvent ca procent
(înmulțit cu 100). Procentul este ușor de citit și interpretat.

Proporția = ୽

De exemplu, pentru a calcula proporția copiilor în populație, împărțim numărul de copii (0-
17 ani) la numărul total al populației.

17
 Raportul este o expresie a relației dintre numărător și numitor fără a lua în considerare
populația din care derivă numărătorul și numitorul. Raportul este un număr împărțit la altul.
Entitățile reprezentate de cele două numere nu sunt legate între ele. Cu alte cuvinte, persoanele
de la numărător sunt diferite de cele de la numitor. De exemplu: ”raportul sexelor” este un raport
a două numere independente: numărul de bărbați împărțit la numărul de femei, de obicei
exprimat ca numărul de bărbați la 100 de femei.
Raportul = ୽

În figura 4 sunt prezentate atributele distinctive ale celor trei tipuri de mărimi relative.

Figura 4. Distincția dintre raport, proporție și rată

Probabilitatea reprezintă raportul dintre numărul de evenimente (nașteri, decese etc.) și

numărul populației la începutul anului. Rata și probabilitatea diferă prin numitor. Dacă la
calcularea ratei, la numitor, se folosește numărul estimat al populației la mijloc de an, atunci
pentru calcularea probabilității se folosește numărul populației la începutul anului (1 ianuarie).
୽ă ୽ ‫ݒ‬ ୽ î ݉ ୽ ț
Probabilitatea = ݉ ୽ ț ୽ î ܿ  ୽ ୽
x 10n

Întrebări de control
1. Dați definiția sănătății publice.
2. Care sunt operațiunile esențiale de sănătate publică?
3. Care sunt conceptele ce stabilesc diferența dintre sănătatea publică și medicină?
4. Care sunt aspectele specifice ale algoritmului de evaluare a sănătății la nivel populațional și
de diagnostic a stării de sănătate la nivel individual?
5. Enumerați și caracterizați etapele ”ciclului sănătății publice”.
6. Care este diferența dintre abordarea ”pozitivă” și ”negativă” a definiției sănătății?
7. Care sunt categoriile de determinante ale sănătății? Prin ce se caracterizează fiecare categorie?
8. Care sunt tipurile de indicatori de sănătate? Dați exemple pentru fiecare tip.
9. Ce înseamnă prevenție?
10. Care sunt cele patru nivele de prevenție?
11. Cine constituie populația-țintă în cazul prevenției primordiale și primare?
12. Care este diferența dintre prevenția primordială și cea primară?
13. Dați exemple de prevenție primordială.

18
14. Dați exemple de prevenție primară.
15. Care sunt cele două tipuri de strategii de prevenție primară?
16. Dați definiția și prezentați tipurile de screening.
17. Prezentați criteriile unui program de screening.
18. Care este diferența dintre prevenția secundară și cea terțiară?
19. Exemplificați cele patru niveluri de prevenție pentru diabetul zaharat și bolile ischemice ale
inimii.
20. Ce înseamnă supravegherea sănătății publice?
21. Care este diferența dintre sistemul de supraveghere pasivă și cea activă?
22. Explicați modalitatea de calcul a ratei, proporției, raportului și probabilității.

Sursele de literatură din compartimentul ”Referințe bibliografice”:

A. Obligatorii: 1, 2, 3, 4, 6.
B. Suplimentare: 1, 2, 3, 7.

19
 TEMA II. DEMOGRAFIA MEDICALĂ. STATICA POPULAȚIEI

Scopul: însușirea conceptelor demografice de bază și a legăturii dintre demografie și

sănătatea publică
Seminar: 3 ore
Echipamentul necesar: calculator

Obiective de învățare:
 Să definească conceptele demografice fundamentale
 Să înțeleagă legătura dintre demografie și sănătatea publică
 Să înțeleagă etapele tranziției demografice
 Să însușească ecuația bilanțieră și ratele demografice de bază
 Să definească și să caracterizeze sursele de date demografice
 Să definească piramida populației, să recunoască modelele de piramide populaționale
și să înțeleagă importanța piramidei populaționale
 Să înțeleagă fenomenul îmbătrânirii populației și aspectele demografice și medico-
sociale ale acestuia

1. Concepte demografice fundamentale

În traducere din greacă, termenul ”demografie” înseamnă ”descrierea populației”.
Demografia este știința care studiază numărul, distribuția teritorială și structura populației,
schimbările în interiorul ei și componentele acestor schimbări (natalitatea, mortalitatea și
migrația).
Demografia este știința care se ocupă cu studiul populației umane, în special sub aspectul
structurii (statica) și proceselor (dinamica) ce au loc în populație, legităților care guvernează
aceste procese și integrarea lor cu condițiile sociale și economice.
Prin ”populație” se subînțelege:
a) totalitatea persoanelor în viață la un moment dat în timp, care îndeplinesc anumite criterii,
de exemplu:
populația Republicii Moldova la 1 ianuarie 2018;
populația de copii din municipiul Chișinău la 1 iulie 2017;
b) un fel de colectivitate care persistă de-a lungul timpului, chiar dacă membrii săi se
schimbă continuu prin uzură sau aderare. Astfel, sintagma ”populația Republicii Moldova” se
poate referi la totalitatea persoanelor care au trăit vreodată pe teritoriul pe care îl definim
Republica Moldova și, eventual, chiar la cei care tocmai s-au născut aici. Colectivitatea persistă
chiar dacă un circuit eventual complet al membrilor săi are loc cel puțin o dată pe secol.
Studiul demografiei prezintă interes pentru sănătatea publică deoarece:
 obiectul sănătății publice îl constituie studiul stării de sănătate a populației;
 starea de sănătate a populației este influențată de o serie de factori, determinante ale
sănătății, printre care și structura populației pe grupe de vârstă, pe sexe, pe ocupații, pe
nivele de bunăstare etc.;
 indicatorii utilizați în măsurarea stării de sănătate a populației au la numitor populația sub
diferite aspecte (populația de sex masculin sau feminin, populația ocupată etc.);
 acțiunile de intervenție care vizează îmbunătățirea stării de sănătate trebuie să țină cont de
caracteristicile populației;
 sursa primară de informații pentru principalele evenimente demografice (nașterea,
decesul) este medicul care completează certificatul medical constatator al nașterii sau
decesului.

20
 Demografia operează cu 3 concepte fundamentale: starea demografică, evenimentul
demografic și procesul sau fenomenul demografic.
Starea demografică reprezintă o anumită caracteristică care descrie persoanele într-o
populație. De exemplu, a fi în viață/viu, a fi căsătorit sau divorțat, a locui singur sau cu un
partener, a fi angajat în câmpul muncii sau șomer etc.
Evenimentul demografic reprezintă tranziția de la o stare demografică la alta. De exemplu,
decesul, nașterea, căsătoria, divorțul, migrația etc. Conceptul ”eveniment” presupune existența
unui anumit moment în timp în care se produce evenimentul (de exemplu, se cunoaște exact ziua,
luna și anul nașterii sau decesului).
Evenimentele demografice pot fi repetabile (pot apărea de mai multe ori) și nerepetabile
(apar o singură dată).
Exemple de evenimente demografice nerepetabile:
 decesul (se produce o singură dată);
 nașterea conform rangului la naștere al copilului (primul născut, al doilea născut);
 căsătoria conform rangului evenimentului (prima căsătorie, a doua căsătorie).
Exemple de evenimente demografice repetabile:
 nașterea, fără menționarea rangului la naștere (numărul de nașteri pe care le-a avut o
femeie pe parcursul vieții);
 divorțul, fără menționarea rangului evenimentului (numărul de divorțuri pe parcursul
vieții unei femei sau a unui bărbat).
Procesul sau fenomenul demografic reprezintă secvența acelorași evenimente demografice.
Se deosebesc cinci procese demografice de bază: fertilitatea, mortalitatea, migrația, nupțialitatea
și divorțul (tab. 5).
Tabelul 5
Procesele demografice și evenimentele demografice corespunzătoare

Evenimentul demografic Procesul demografic

Nașterea Fertilitatea
Decesul Mortalitatea
Imigrarea Migrația
Emigrarea
Căsătoria Nupțialitatea
Divorțul Divorțul

Astfel, fertilitatea ca proces demografic constă dintr-o succesiune de evenimente

demografice denumite nașteri.
În demografie, trei procese demografice se consideră principale: mortalitatea, fertilitatea și
migrația, deoarece toate acestea pot influența direct asupra numărului populației.

2. Tranziția demografică
Tranziția demografică descrie schimbările în timp în structura populațiilor umane. Ideea
principală constă în faptul că, odată cu dezvoltarea economică și îmbunătățirea asistenței
medicale, populațiile tind să treacă de la o situație cu rate de natalitate și de mortalitate crescute,
prin urmare de la o durată a vieții mai scurtă (etapa preindustrială) la una, în care ratele de
natalitate și de mortalitate sunt mai scăzute, dând o speranță de viață mai mare (etapa unui sistem
economic industrializat).
În anii 1940-1950, Frank W. Notenstein a elaborat teoria tranziției demografice, arătând
relația între modificările demografice și schimbările social-economice.
Actualmente se disting 4 etape ale tranziției demografice.
Prima etapă înregistrată în societățile preindustriale se caracterizează prin rate de
mortalitate și de natalitate crescute. Ca urmare, în populație se înregistrează o stare de echilibru

21
relativ. Acest echilibru relativ a dispărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atunci când în Europa
de Vest a început industrializarea prin mecanizarea agriculturii. La această etapă se atestă o
creștere foarte mică a populației, societatea confruntându-se cu insuficiență de produse
alimentare și lipsă de sanitație, care în consecință contribuie la rate crescute de mortalitate din
cauza subnutriției și a bolilor infecțioase. Diagrama piramidei populației formează un triunghi,
care arată un număr mare de copii, puțin vârstnici și decese care apar la toate vârstele (în mod
obișnuit din cauza bolilor infecțioase).
La etapa a doua, mortalitatea scade rapid ca urmare a îmbunătățirii aprovizionării cu
produse alimentare și sanitației, ceea ce contribuie la creșterea speranței de viață și la reducerea
morbidității. Îmbunătățirile în domeniul sănătății publice, cum ar fi manipularea produselor
alimentare, aprovizionarea cu apă și canalizare și igiena personală, și creșterea nivelului de
alfabetizare al femeilor, contribuie la reducerea mortalității, în special printre copii. In aceste
condiții, în care natalitatea rămâne înaltă, numărul populației crește rapid pe întregul glob.
Pe parcursul etapei a treia, ca urmare a creșterii accesului la contracepție și limitării
dimensiunilor familiei, creșterii veniturilor, urbanizării, reducerii agriculturii de subzistență,
creșterii statutului, nivelului de educație și de angajare în câmpul muncii al femeilor, natalitatea
scade treptat. La această etapă creșterea populației este în declin, iar piramida populației devine
mai dreptunghiulară.
Etapa a patra se caracterizează prin rate scăzute atât a natalității, cât și ale mortalității.
Ratele natalității scad sub nivelul de înlocuire (de exemplu, în Germania, Italia și Japonia), ceea
ce duce la scăderea numărului populației, provocare cu care se confruntă multe țări dezvoltate.
Piramida devine apăsată la vârf. Pe măsură ce populația născută pe parcursul etapei a doua
îmbătrânește, ea creează o povară economică pentru populația în vârsta aptă de muncă, care este
în scădere. Ratele mortalității pot rămâne în mod constant scăzute sau crește ușor din cauza
creșterii bolilor asociate cu stilul de viață și nivelul scăzut de activitate fizică, a ratelor înalte de
obezitate și îmbătrânirii populației în țările dezvoltate. Până la sfârșitul secolului al XX-lea,
ratele de natalitate și de mortalitate în țările dezvoltate s-au redus la rate mai mici.
Unii cercetători susțin că după etapa a patra, urmează ”etapa a cincea” cu rate de fertilitate
mai mici decât cele de înlocuire. Alții prezintă o ipoteză pentru ”o etapă a cincea” care va
implica creșterea fertilității.
Această versiune a tranziției demografice este una a idealizării evenimentelor, fiind
aplicabilă la modul general diferitor țări. Ea se concentrează pe creșterea naturală a unei
populații și nu ia în considerare migrația.

3. Ecuația bilanțieră. Creșterea populației

Nașterea, decesul și migrația sunt cele trei evenimente care pot influența numărul populației
unei țări. Aceste trei evenimente poartă denumirea de componente ale mișcării populației sau
dinamicii populației. Astfel, dinamica cuprinde următoarele două componente:
 migrația (imigrația și emigrația) sau mișcarea mecanică care poate fi generată de factori
socio-economici, politici sau de alt gen;
 mișcarea naturală sau creșterea naturală (natalitatea și mortalitatea).
Numărul populației unei țări se stabilește, de regulă, în cadrul recensământului populației.
Între recensăminte, numărul populației se estimează, folosindu-se ecuația bilanțieră sau ecuația
demografică de bază. Există două căi de intrare a populației: nașterea (N) și imigrarea (I) și
două căi de ieșire a populației: decesul (D) și emigrarea (E). Prin urmare, folosind ecuația
bilanțieră, putem calcula numărul populației în momentul Pt:
Pt = P0 + (N - D) + (I - E),
unde P0 = este numărul inițial al populației.
De exemplu, pentru a calcula numărul populației la 1 ianuarie 2018, la numărul populației la
1 ianuarie 2017 adăugăm numărul de născuți vii și de imigranți pe parcursul anului 2017 și
scădem numărul decedaților și al emigranților pe parcursul anului 2017:
22
 Populația la 1 ianuarie 2018 (Pt) =
populația la 1 ianuarie 2017 (P0)
+ numărul născuților vii în anul 2017 (N)
- numărul decedaților în anul 2017 (D)
+ numărul imigranților în anul 2017 (I)
- numărul emigranților în anul 2017 (E).
Creșterea naturală (sporul natural) reprezintă diferența dintre numărul de născuți vii și
numărul decedaților pe parcursul anului. Creșterea naturală poate fi:
- pozitivă (numărul născuților vii depășește numărul decedaților);
- negativă (numărul decedaților depășește numărul născuților vii).
Creșterea naturală = numărul născuților vii - numărul decedaților.
Migrația netă (sporul migrator) reprezintă diferența dintre numărul de imigranți și numărul
de emigranți pe parcursul unui an într-o regiune.
Migrația netă = numărul de imigranți - numărul de emigranți.
Creșterea populației (sporul anual) conține două componente: creșterea naturală și migrația
netă.
Creșterea populației = creșterea naturală + migrația netă.
Astfel, numărul populației la un anumit moment de timp poate fi definit ca suma numărului
inițial al populației plus creșterea naturală, plus migrația netă.
Populația la 1 ianuarie 2018 (Pt) =
populația la 1 ianuarie 2017 (P0)
+ creșterea naturală în anul 2017
+ migrația netă în anul 2017.
Dacă se cunoaște numărul populației la un moment dat de timp, numărul populației inițiale
și creșterea naturală, atunci putem calcula migrația netă după cum urmează:
Migrația netă în 2017 =
populația la 1 ianuarie 2018
- populația la 1 ianuarie 2017
- creșterea naturală în 2017.
Dacă se cunoaște numărul populației la un moment dat de timp, numărul populației inițiale
și migrația netă, atunci putem calcula creșterea naturală după cum urmează:
Creșterea naturală în 2017 =
populația la 1 ianuarie 2018
- populația la 1 ianuarie 2017
- migrația netă în 2017.
Avându-se în vedere că suma creșterii naturale și migrației nete este egală cu creșterea
populației, putem calcula numărul populației la un moment dat de timp (Pt), ca suma numărului
inițial al populației (P0) și creșterii populației.
Populația la 1 ianuarie 2018 (Pt) = populația la 1 ianuarie 2017 (P0) + creșterea populației în
2017.
Astfel, creșterea populației se definește ca numărul populației la un moment dat de timp
minus numărul inițial al populației.
Creșterea populației = populația la 1 ianuarie 2018 (Pt) – numărul populației la 1 ianuarie
2017 (P0).
Creșterea populației poate avea loc numai dacă:
a) creșterea naturală este pozitivă
N > D → N crește sau D descrește
și/sau
b) migrația netă este pozitivă
I > E → I crește sau E descrește
Din punct de vedere istoric, primul caz este mai important pentru a înțelege creșterea
impresionantă a populației.
23
 4. Ratele demografice
Rata este cel mai pe larg utilizat indicator al mișcării populației. In mod ideal, ratele
demografice indică relația dintre numărul evenimentelor demografice (numărătorul) și populația
la risc (numitorul) într-o anumită perioadă de timp.

୽ă ୽ ‫ݒ‬ ୽ ୽݉ ୽݉ ݃ܿ ܿ ୽
 ݉ ୽
Rata = ݉ ୽ ț ୽ ܿ ܿ ୽ ܿ ୽ ș ݉ ୽
x 10n

Fiecare componentă a mișcării populației (natalitatea, mortalitatea și migrația) poate fi

exprimată cu număr absolut sau, mai comun, ca rată anuală. O rată are un numărător, un numitor
și un multiplicator.
La numărător se înscrie numărul unui tip specific de evenimente demografice (nașteri,
decese, imigrare, divorțuri etc.) într-o perioadă dată de timp (de exemplu, pe parcursul unui an
calendaristic). La numitor se înscrie numărul persoanelor la risc pentru acest tip de eveniment în
aceiași perioadă de timp. Numitorul ratei anuale este numărul estimat al populației la mijlocul
anului. Acest număr estimat al populației la mijlocul anului poate fi calculat ca media numărului
populației la începutul unui an și la începutul anului următor (de obicei, începutul anului este 1
ianuarie).
De exemplu, pentru a calcula numărul populației la mijloc de an pentru anul 2017, trebuie să
calculăm media numărului populației la 1 ianuarie 2017 și a populației la 1 ianuarie 2018:

݉ ୽ ț ୽  Ͳ ͳ ݉ ୽ ț ୽  Ͳ
Numărul populației la mijlocul anului 2017 =

Ratele demografice se calculează de obicei, la 1 000 de persoane, adică multiplicatorul este

egal cu 1 000. Cu toate acestea, pentru unele tipuri de rate demografice multiplicatorul poate fi
100 000 sau chiar 1 milion. Folosirea multiplicatorului face ratele demografice mai lizibile.
Există patru tipuri de rate demografice de bază:
1) Rata brută a natalității (RBN)

୽ă ୽ ă ܿț ‫ ݒ‬î 

RBN = x 1 000
୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽

2) Rata brută a mortalității (RBM)

୽ă ୽ ܿ î ݉ ୽ ț î 
RBM = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

3) Rata brută a imigrării (RBI)

୽ă ୽ ୽ ț î ݉ ୽ ț î 
RBI = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

4) Rata brută a emigrării (RBE)

୽ă ୽ ୽ ț î ݉ ୽ ț î 
RBE = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

Creșterea naturală, migrația netă și creșterea populației pot fi exprimate atât în numere
absolute, cât și ca rate. Fiecare componentă poate fi definită prin două modalități, după cum
urmează.
Rata brută a creșterii naturale (RBCN):

24
 ș  ୽ă ݉ ୽ ț
a) RBCN = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

b) RBCN = rata brută a natalității – rata brută a mortalității

Rata brută a migrației nete (RBMN):
ț ă ݉ ୽ ț
a) RBMN = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

b) RBMN = rata brută a imigrării – rata brută a emigrării

Rata creșterii populației (RCP)
ș ݉ ୽ ț
a) RCP = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

b) RCP = rata brută a creșterii naturale – rata brută a migrației nete

Pe lângă rate, în demografie se mai folosesc și alți indicatori, cum ar fi raportul, proporția și
probabilitatea.

5. Sursele de date
Pentru calcularea ratelor, sunt necesare date atât referitor la numărul de evenimente care
apar într-o perioadă de timp, cât și la populația expusă riscului de experimentare a acestor
evenimente. Există trei surse principale de date demografice: recensământul populației, statistica
vitală sau statistica stării civile și studiile.
Alte surse de date pot fi:
 registrul populației;
 sistemul de supraveghere demografică.
Recensământul este procesul de colectare totală, compilare, evaluare, analiză și publicare
sau diseminare în alt mod a datelor demografice, economice și sociale, referitoare la toată
populația unei țări sau a unei părți bine definite a unei țări într-un moment dat (Națiunile Unite,
2008).
Caracteristicile recensământului:
a) recensământul este cea mai veche, mai pretențioasă și mai importantă sursă de informație
demografică;
b) recensământul este un proces total care implică colectarea și compilarea informației,
analiza, publicarea și diseminarea datelor;
c) recensământul implică colectarea mai multor tipuri de date, cum ar fi cele demografice,
economice și sociale, și nu doar simpla numărare a populației;
d) recensământul este universal, el implică cartografierea întregii țări cu numărarea tuturor
persoanelor dintr-o populație;
e) recensământul este un proces simultan și se utilizează pentru a produce un instantaneu al
populației la un moment dat;
f) recensământul implică mobilizarea și instruirea unei armate de cenzori, desfășurarea unei
campanii masive de informare, cercetarea tuturor gospodăriilor, colectarea de informații
individuale, compilarea unui număr mare de chestionare completate, analiza și diseminarea
datelor.
Avantajele și dezavantajele recensământului sunt prezentate în tabelul 6.

25
 Tabelul 6

Avantajele și dezavantajele recensământului

Avantaje
Acoperire universală.
Oferă cadrul de eșantionare pentru
sondajele și studiile ulterioare.
Poate servi drept instrument util
pentru ”construirea națiunii”, prin
implicarea întregii populații.
Evită erorile de eșantionare.
Oferă date pentru zone mici, cum ar fi
cartierele și unitățile administrativ-
teritoriale, care sunt vitale pentru
planificarea serviciilor.
Dezavantaje
Eforturi limitate de control al conținutului și
calității din cauza volumului și complexității
exercițiului.
Din cauza costurilor ridicate, recensământul se
efectuează o dată în zece ani.
Pot avea loc anumite întârzieri între colectarea
datelor și furnizarea rezultatelor (în mod obișnuit
între 18 luni și 2 ani), ceea ce înseamnă că
recensământul oferă doar un instantaneu al
populației la un moment dat în trecut.
Există riscuri ca recensământul să fie politizat,
fie de către grupuri care simt că ar putea fi
sistematic subestimate de exercițiu, fie de părți
interesate în încercarea de a se asigura că
populația grupului lor este mai mare decât cea a
altor grupuri.

Se recomandă ca recensământul să fie efectuat cu o periodicitate de o dată la 10 ani. În

Republica Moldova, după cel de-al doilea război mondial, recensământul populației a avut loc în
anii 1959, 1971, 1979, 1989, 2004 și 2014.

Sistemul de înregistrare vitală (statistica stării civile):

 este a doua cea mai importantă sursă de informație pentru demografi;
 colectează informații despre persoane în momentul sau la scurt timp după ce acestea au
trecut prin evenimente vitale (naștere, căsătorie, deces, migrațiune (uneori));
 în majoritatea țărilor dezvoltate, înregistrarea nașterii, decesului și a căsătoriei este
obligatorie;
 datele vitale colectate reprezintă tabele cu totaluri din înregistrările individuale;
 uneori, informațiile colectate sunt mai detaliate (de exemplu, statistica nașterilor ar putea
include informații referitor la sex, greutatea la naștere, locul nașterii ș.a.);
 în pofida progreselor înregistrate, sistemele de înregistrare civilă sunt încă deficitare în
multe țări.

Studiile în bază de eșantion:

 devin tot mai importante, pe măsură ce știința statistică se dezvoltă;
 colectează date statistice vitale în cazul în care sistemul oficial de înregistrare este
inadecvat sau inexistent și în perioadele dintre recensăminte;
 colectează date demografice suplimentare și alte date, în cazul în care colectarea acestor
date în cadrul recensământului populației nu este posibilă;
 începând cu anii ´70 ai sec. al XX-lea, au fost efectuate studii demografice coordonate în
întreaga lume (de exemplu, Studiul mondial al fertilității (WFS), studii demografice și de
sănătate (DHS), studii de indicatori multipli în cuiburi (MICS) și alte tipuri de studii
naționale.
În Republica Moldova a fost efectuat un studiu demografic și de sănătate (DHS, 2005) și 2
studii de indicatori multipli în cuiburi (MICS, 2000 și MICS, 2012).

26
 Alte surse de informație demografică
Registrul populației. În țările unde există un sistem de înregistrare continuă, fiecare
persoană de la naștere (sau imigrare) până la deces (sau emigrare) deține un card separat, care
este actualizat continuu prin înregistrarea unor date suplimentare, cum ar fi căsătoria, divorțul,
nașterea copiilor etc. Unele țări industrializate, cum ar fi Germania și Olanda au renunțat la
recensământ și folosesc registrul populației (la schimbarea domiciliului, persoanele sunt obligate
să se înregistreze la autoritățile locale).
Sistemul de supraveghere demografică monitorizează caracteristicile demografice și de
sănătate ale unei populații care trăiește într-o zonă geografică bine definită. Un recensământ de
referință este urmat de actualizarea regulată a evenimentelor demografice de bază (nașterea,
decesul, migrația, căsătoria etc.) și a evenimentelor de sănătate principale.

6. Statica populației
Statica populației studiază numărul și structura populației. Numărul și structura populației
sunt influențate de trei procese demografice principale: fertilitatea, mortalitatea și migrația.
Densitatea populației reprezintă numărul de persoane pe o unitate de suprafață sau volum la
un moment dat. De exemplu, densitatea populației în Republica Moldova la 1 ianuarie 2014 a
constituit 117,3 locuitori pe km2.

6.1 Structura populației pe categorii

Structura populației pe medii depinde de structura economică a unei țări și de politica de
dezvoltare economică a acesteia. Mediul de trai influențează modelele de morbiditate și de
mortalitate, precum și structura serviciilor de sănătate, organizarea asistenței medicale fiind
diferită în mediul rural și cel urban. În Republica Moldova, la 1 ianuarie 2017, 58,9% populație
locuiau în mediul rural, iar alte 41,1% în mediul urban.

Structura populației pe sexe

Conform statisticilor demografice mondiale, numărul populației masculine este mai mare
decât al celei feminine, iar natalitatea masculină este și ea superioară celei feminine. În unele țări
dezvoltate, numărul populației feminine îl depășește pe cel al populației masculine. În cele mai
multe state raportul dintre populația masculină și cea feminină este de 105-106%. Cu toate
acestea, în grupele de vârstă superioară, grupele masculine sunt inferioare celor
feminine. Cauzele sunt multiple: rata mortalității infantile masculine care este mai mare decât
mortalitatea infantilă feminină, creșterea mai accentuată la bărbați a mortalității prin cancer; se
constată, de asemenea, o longevitate mai mare la femei (aprox. 4 ani), ceea ce ar putea fi legat de
anumite trăsături fiziologice deosebite.
Raportul de masculinitate pe grupe de vârstă:
 grupa tinerilor – predomină populația masculină în toate continentele;
 grupa adulților și vârstnicilor – populația masculină este majoritară în regiunile
dezvoltate; în celelalte continente ponderile sunt aproximativ egale sau predomină populația
feminină.
Cauzele raportului de masculinitate mai ridicat:
 regiunile subdezvoltate sau în curs de dezvoltare dețin cea mai ridicată pondere în totalul
populației mondiale. Acestea sunt în cea mai mare parte țări agrare, iar femeile sunt în
general supuse unor munci istovitoare, în raport cu construcția lor fizică;
 căsătoriile în țările subdezvoltate din Africa și Asia se practică de la vârste cuprinse între
15-20 ani (chiar 11-13 ani), de unde rezultă influențe negative asupra sănătății;
 mutilările genitale la care sunt supuse femeile, cauzate de violențele sexuale sau avorturi
(la nivel mondial, 70 000 de femei decedează anual din cauza avorturilor; 2 milioane de
femei și fete tinere decedează din cauza mutilărilor genitale);

27
  creșterea mortalității materne în țările subdezvoltate (peste 500 000 de femei decedează
anual în țările în curs de dezvoltare și subdezvoltare).
Structura pe sexe prezintă interes în cunoașterea riscurilor și a frecvenței bolilor la populația
masculină față de cea feminină.
În Republica Moldova, raportul dintre populația masculină și cea feminină constituie 103-
104%. Proporția mai mare a bărbaților predomină până la vârsta de aproximativ 30 de ani.
Începând cu vârsta de 40 de ani, proporția bărbaților scade progresiv, astfel că și raportul dintre
populația masculină și cea feminină scade progresiv odată cu înaintarea în vârstă, constituind 72-
73% la vârsta de 70 de ani și doar 50% la vârsta de 80 de ani.

Structura populației pe grupe de vârstă

Este determinată în mare măsură de natalitate și mortalitate, de fenomenul migrației
populației, de războaie și altele. Echilibrul instabil dintre natalitate și mortalitate generează, la
nivelul unei populații, o anumită structură pe grupe de vârstă și sexe. Aceasta are consecințe nu
numai asupra ritmului de întinerire a generațiilor, dar și asupra necesităților de consum, a
infrastructurii educaționale sau de asistență medicală și socială, asupra capacității societății de a
oferi locuri de muncă populației active. De exemplu, o pondere crescută a populației tinere,
înseamnă că țara respectivă va deveni în viitorul apropiat o sursă puternică de forță de muncă, în
special de tineret. O țară suprapopulată și slab dezvoltată este o sursă potențială de emigrație.
Structura pe grupe de vârste este expresia împărțirii populației totale a unui stat în trei
categorii semnificative, corespunzătoare populației tinere, adulte și vârstnice. Comisia pentru
Populație a Organizației Națiunilor Unite, evidențiază în acest sens următoarele categorii de
vârste:
 grupa tinerilor – populație între 0-14 ani;
 grupa adulților – populație între 15-64 ani;
 grupa vârstnicilor – populație peste 65 ani.
La rândul ei, grupa adulților se împarte în adulți-tineri, cu vârste cuprinse între 20-40 ani
și adulți-vârstnici, între 40-65 ani.
O țară este considerată tânără din punct de vedere demografic, când grupa tinerilor (0-14 ani)
depășește 35% din totalul populației, iar vârstnicii nu depășesc 12%. Dacă tinerii reprezintă sub
20%, încep să apară tendințe de îmbătrânire demografică a populației.
Măsurarea și descrierea populației pe grupe de vârstă prezintă interes pentru sistemul de
sănătate, deoarece tabloul morbidității și al mortalității diferă de la o grupă de vârstă la alta.

6.2 Piramida populației, tipuri și caracteristici

Reprezentarea grafică tipică pentru structura populației pe grupe de vârstă și sexe este
piramida populației sau piramida vârstelor. Piramida populației poate avea aspecte diferite ca
urmare, în principal, a raportului natalitate: mortalitate.
Piramida populației reprezintă o diagramă cu bare, în care este prezentat numărul sau
proporția persoanelor pentru fiecare grupă de vârstă și sex pentru o anumită populație. Pe axa
orizontală este prezentată populația cu număr absolut sau în procente. Pe axa verticală sunt
prezentate grupele de vârstă. In partea stângă a piramidei sunt prezentați bărbații, iar în partea
dreaptă – femeile (fig. 5).

28
 Figura 5. Piramida populației din Republica Moldova în anul 2016

Piramida vârstelor sintetizează trecutul și anunță viitorul demografic, segmentele reduse

numeric reflectă efectele în timp ale războaielor, catastrofelor naturale, în timp ce segmentele
bine reprezentate reflectă perioadele de pace, de dezvoltare economică.
Piramida populației arată structura demografică a societății.
Forma piramidei este expresivă și diferită. Se disting următoarele modele de piramidă (fig.
6):
a) Modelul ”în triunghi”, expansiv – cu baza largă, caracterizează o țară cu o populație
crescută de tineri și una scăzută de vârstnici. Fiecare grup succesiv de persoane mai în vârstă este
reprezentat printr-o bară mai mică. Ratele brute ale natalității și mortalității sunt crescute,
speranța de viață este mică. Populația crește rapid. Acest tip de piramidă este caracteristic pentru
țările în curs de dezvoltare, cum ar fi Kenya, Nigeria și India.
b) Modelul „în clopot”, staționar – cu baza relativ largă și un număr relativ egal de
populație în majoritatea grupelor de vârstă. Ca urmare a creșterii nivelului de trai, crește și durata
medie a vieții, acumulându-se mai mulți vârstnici. Este un model de tranziție, caracteristic țărilor
rapid industrializate, cum ar fi Franța și SUA.

Figura 6. Modelele piramidei populației

29
 c) Modelul ”în urnă”, constrictiv - cu baza îngustă, este caracteristic țărilor dezvoltate cu
natalitate scăzută și longevitate mare. Acest model exprimă o populație îmbătrânită, cu o pondere
scăzută a tinerilor și o pondere crescută a adulților și vârstnicilor. Este consecința unei natalități
scăzute, cu o maturizare și o îmbătrânire evidentă a populației. Acest model de piramidă este
caracteristic pentru țările dezvoltate, cum ar fi Germania și Italia.
d) Modelul ”în treflă” se deosebește de modelul ”în urnă” prin baza care este mai largă, ca
urmare a unor noi schimbări apărute în unele țări dezvoltate, în special a tendinței ușoare de
creștere a natalității.
Forma piramidei poate oferi informații despre:
- rata brută a natalității și rata brută a mortalității;
- speranța de viață la naștere (numărul de ani pe care se așteaptă să îi trăiască un nou-născut);
- rata de dependență;
- evenimentele specifice care au avut loc în populația unei țări.
Baza piramidei populației ne informează despre rata brută a natalității populației.
O bază largă indică un număr mai mare de copii în populație și, deci, o rată brută a natalității
mai mare. O bază îngustă indică un număr mai mic de copii și o rată brută a natalității mai mică.
Vârful piramidei populației ne poate informa despre speranța de viață la naștere a populației,
adică despre numărul de ani pe care se așteaptă să îi trăiască un nou-născut. Un vârf îngust al
piramidei populației arată un număr mic de persoane care supraviețuiesc până la vârsta înaintată,
iar speranța de viață este mică. Un vârf mai larg reflectă un număr mai mare de persoane
vârstnice în populație și o speranță de viață mai mare, și, respectiv, responsabilități mai mari de
asistență socială și medicală.
Forma părților laterale ale piramidei populației ne poate informa despre rata brută a
mortalității populației. Laturile concave indică o rată brută a mortalității înaltă, iar cele convexe -
una joasă (fig. 7).
Iregularitățile laturilor piramidei populației ne pot informa despre evenimentele specifice
care s-au întâmplat în populația unei țări. Segmentele bine reprezentate ale piramidei populației
indică fie o perioadă de imigrare, fie o explozie demografică (creșterea neașteptată a numărului
de nașteri) care au apărut mai devreme. Segmentele reduse numeric ale piramidei populației
arată fie o rată a deceselor mai înaltă (din cauza războiului, foametei), fie o perioadă de emigrare.
Piramida populației în țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare
Forma piramidei populației în țările dezvoltate, cum ar fi Franța sau Germania, diferă de
forma piramidei populației unei țară în curs de dezvoltare, cum ar fi Nigeria sau Kenya (fig.7)

Figura 7. Piramida populației tipică unei țări în curs de dezvoltare (în stânga)
și unei țări dezvoltate (în dreapta)

În tabelul 7 sunt prezentate principalele caracteristici ale piramidei populației tipice țărilor în
curs de dezvoltare și celor dezvoltate.

30
 Tabelul 7
Caracteristicile principale ale piramidei populației
tipice țărilor în curs de dezvoltare și celor dezvoltate

Caracteristicile Țările dezvoltate Țările în curs de dezvoltare

piramidei populației
Baza Îngustă (= o rată brută a natalității
joasă)
Vârful Larg (= o proporție mare a
persoanelor vârstnice;
= o speranță de viață mare)
Forma laturilor Convexă (= o rată brută a
mortalității joasă)
Largă (= o rată brută a natalității
înaltă)
Îngust (= o proporție mică a
persoanelor vârstnice;
= o speranță de viață mică)
Concavă (= o rată brută a
mortalității înaltă)

7. Îmbătrânirea populației
7.1. Aspecte demografice
Îmbătrânirea populației este un termen folosit pentru a descrie schimbările în distribuția
pe vârste (structura vârstelor) a populației care contribuie la creșterea proporției populației de
vârstă înaintată. Acest fenomen este pe cale să devină una din cele mai semnificative
transformări sociale ale secolului al XXI-lea. Îmbătrânirea populației este un fenomen ireversibil,
progresând rapid atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare și afectând eventual
toată populația.
Creșterea numărului absolut al populației vârstnice și a ponderii ei în cadrul populației totale
este consecința:
 scăderii natalității;
 creșterii speranței de viață ca urmare a scăderii mortalității infantile, a mortalității
generale și a mortalității printre persoanele vârstnice, precum și a succeselor medicinii și
sănătății publice în vederea controlului bolilor, în special a celor acute infecțioase.
Ritmul de creștere a numărului populației vârstnice a crescut substanțial în ultimii ani și
această creștere se va accelera în următoarele decade. Conform estimărilor, între 2015 și 2030,
numărul persoanelor de pe glob cu vârsta de 60 de ani și peste va crește cu 56%, iar până în 2050,
numărul populației vârstnice se va dubla. În Europa, numărul vârstnicilor va crește cu 23% până
în 2030.
Populația vârstnică va continua ea însăși să îmbătrânească. Grupa de vârstă care crește cel
mai mult în prezent este cea de 80 ani și peste (3,8% pe an) și reprezintă peste 10% din totalul
populației vârstnice. În 2050, o cincime din populația vârstnică va avea peste 80 ani.
Îmbătrânirea populației se manifestă mult mai acut în țările în curs de dezvoltare decât în
cele dezvoltate, primele dispunând de o perioadă de timp mult mai redusă pentru a se adapta
consecințelor acestui fenomen. Mai mult, populația țărilor în curs de dezvoltare îmbătrânește
într-un context socio-economic nefavorabil, ceea ce nu se constată în cazul populației țărilor
dezvoltate. De exemplu, țările din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, printre care și
Republica Moldova, se confruntă cu problema îmbătrânirii rapide a populației. Până în anul 2025,
multe țări din aceste regiuni vor avea populații care se vor clasa printre cele mai bătrâne din lume.
Aceasta poate să reprezinte pericol pentru economie și să împovăreze sistemul social, punând
presiuni noi asupra cheltuielilor publice, inclusiv de asistență medicală.
Coeficientul de îmbătrânire a populației reprezintă numărul persoanelor cu vârsta de 65
de ani și mai mult la 100 de persoane.
Din punct de vedere al îmbătrânirii demografice se disting următoarele categorii de țări:
a) țări cu un proces de îmbătrânire evidentă, în care populația cu vârsta de 65 de ani și peste
constituie mai mult de 12%;
b) țări cu nivel mediu de îmbătrânire (10-12%);
c) țări în care apar semne de îmbătrânire (8-10%).
31
 Îmbătrânirea populației are multiple consecințe socio-economice și implicații pentru toate
sectoarele societății, inclusiv pentru sectorul economic prin creșterea raportului de dependență
pentru vârstnici, pentru sectorul de sănătate și cel de protecție socială.
Raportul de dependență demografică reprezintă numărul persoanelor tinere (sub 15 ani) și
vârstnice (65 ani și mai mult) dependente de numărul persoanelor în vârsta aptă de muncă (la
100 de persoane cu vârste cuprinse între 15-64 de ani).
୽ă ୽ ݉ ୽  ୽ă ୽ ݉ 
Raportul de dependență = ୽ă ୽ ݉ ܿ ‫ݒ‬â
x 100

În Republica Moldova, raportul de dependență, calculat ca numărul persoanelor dependente

la 100 de persoane în vârsta aptă de muncă, constituie circa 50%.
Cu cât este mai mare valoarea raportului de dependență cu atât mai mare este povara pentru
persoanele în vârsta aptă de muncă, care trebuie să plătească pentru securitatea socială și
asistența medicală a celor ce nu lucrează.
Modificarea raportului dintre populația activă și cea pasivă determină o creștere a populației
dependente, pe seama adulților neproducători. Acest fenomen creează probleme dificile de ordin
medical și socio-economic pentru familie, comunitate și societate.

7.2. Aspecte medico-sociale

Pe măsură ce avansează în vârstă, starea de sănătate a persoanelor vârstnice se înrăutățește,
ceea ce implică creșterea solicitărilor de asistență medicală și socială și, respectiv, a costurilor.
Modificările de vârstă produc creșteri importante ale morbidității, dizabilității și mortalității.
Bolile cronice și degenerative sunt prevalente la vârstnici, fiind în parte consecință a expunerii la
factorii de risc modificabili la vârstele mai tinere (alimentație nesănătoasă și dezechilibrată,
sedentarism, consum de tutun, consum nociv de alcool etc.).
Diferențele de gen în ceea ce privește starea de sănătate și riscul de deces au o contribuție
importantă pentru calitatea vieții bărbaților și femeilor. În condițiile unei stări de sănătate
deteriorate, probabilitatea de deces crește mai rapid printre bărbați decât printre femei. Ca
urmare, populația masculină este mai sănătoasă, în timp ce femeile, care trăiesc mai mult, suferă
de multe ori de boli grave, ceea ce duce frecvent la mai multe afecțiuni cronice concomitente
(co-morbiditate sau multimorbiditate).
Populația vârstnică este o mare consumatoare de servicii medicale.
Sistemele de sănătate sunt, însă, prost ajustate pentru a răspunde nevoilor populației
vârstnice. Îmbătrânirea populației prezintă provocări pentru sănătatea publică (în special,
creșterea poverii pe care o au costurile asistenței medicale asupra bugetelor naționale), precum și
pentru dezvoltarea economică (cum ar fi scăderea și îmbătrânirea forței de muncă și
neviabilitatea sistemelor de securitate socială).
Majoritatea problemelor de sănătate la vârstnici pot fi prevenite sau amânate prin angajarea
în comportamente sănătoase sau pot fi gestionate eficient, în special dacă acestea sunt depistate
devreme.
Îmbătrânirea populației necesită un răspuns comprehensiv de sănătate publică. Acesta
trebuie să se bazeze pe principiul promovării sănătății și prevenirii bolilor pe tot parcursul vieții
și în diferite perioade ale vieții și să cuprindă promovarea obiceiurilor sănătoase, îmbunătățirea
tratamentului medical și a măsurilor preventive și îmbunătățirea condițiilor de educație și de trai.
Organizația Mondială a Sănătății promovează îmbătrânirea activă și îmbătrânirea sănătoasă.
Prin îmbătrânire activă se subînțelege procesul de optimizare a oportunităților pentru
sănătate, participare și securitate în vederea îmbunătățirii calității vieții pe măsură ce populația
îmbătrânește.
Prin îmbătrânire sănătoasă se subînțelege procesul de dezvoltare și menținere a capacității
funcționale care să permită bunăstarea la vârste mai înaintate.

32
 Conform OMS, se disting șase grupuri de determinante de bază ale îmbătrânirii active:
economice, comportamentale, personale, sociale, serviciile de sănătate și cele sociale și mediul
fizic. Răspunsul politicii de sănătate trebuie să conțină patru componente:
 prevenirea și reducerea poverii excesului de dizabilitate, de boli cronice și mortalitate
prematură;
 reducerea factorilor de risc asociați cu bolile principale și creșterea factorilor de
protecție pe tot parcursul vieții;
 dezvoltarea unui continuum de servicii de sănătate și sociale permisibile, accesibile, de
calitate înaltă și prietenoase vârstei, care să abordeze nevoile și drepturile persoanelor
pe măsură ce acestea îmbătrânesc;
 asigurarea instruirii și educației îngrijitorilor.

7.3. Caracteristici pentru Republica Moldova ale îmbătrânirii populației

Proporția persoanelor vârstnice a crescut rapid în ultimii ani, de la 13,5% în anul 2000 la
17,7% în anul 2017 (fig.8), ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică.

Figura 8. Evoluția coeficientului de îmbătrânire a populației din

Republica Moldova, 1980-2017

Conform ultimelor date disponibile (anul 2017), 13,2% din totalul persoanelor vârstnice au
depășit vârsta de 80 ani. Procesul de îmbătrânire este mai avansat în mediul rural (57%). Cota
persoanelor în vârstă este mai mare în rândul femeilor (60%).
Persoanele vârstnice din mediul urban și femeile în vârstă au o durată a vieții mai mare.
Durata medie a vieții femeilor care au atins vârsta de 60 ani constituie 20,5 ani, iar a bărbaților -
16,4 ani, diferența fiind de 4,1 ani. Speranța de viață la persoanele vârstnice din mediul urban
este cu 2,6 ani mai mare decât la cele din mediul rural.
Pe parcursul ultimilor ani mortalitatea printre vârstnici este stabilă. Mortalitatea este mai
mare în mediul rural și printre bărbații în vârstă. Principalele cauze ale mortalității persoanelor
vârstnice sunt bolile aparatului circulator (68,7%), tumorile maligne (14,9%) și bolile aparatului
digestiv (6,2%), (structura arătată a cauzelor de deces este pentru anul 2017 și nu diferă
semnificativ în comparație cu anii precedenți). Mortalitatea specifică pe cauze de deces diferă
considerabil la bărbați și femei. „Supramortalitatea masculină” este înregistrată în toate clasele
principale de deces.
Starea de sănătate a persoanelor vârstnice măsurată prin autoapreciere (anul 2017) a pus în
evidență numeroase probleme de sănătate. Circa 72% din persoanele vârstnice au declarat, că
suferă de boli cronice, cele mai mari rate de prevalență fiind înregistrate pentru bolile aparatului
circulator (49,8%), bolile sistemului osteoarticular (15,4%), bolile endocrine, de nutriție și
metabolism (9,2%) și bolile aparatului digestiv (7,7%).

33
 Incidența prin tumori maligne este în creștere. Circa 62% din cazurile noi de tumori maligne
înregistrate în anul 2017 revin persoanelor cu vârsta de 60 ani și mai mult. Incidența prin tumori
(la 1 000 vârstnici) a crescut de la 8,6 cazuri în anul 2012 la 9,9 cazuri în anul 2017.
Rata dizabilității primare la persoanele vârstnice (la 1 000 de locuitori) este mai mare în
mediul urban (1,3 cazuri) în comparație cu mediul rural (1,1 cazuri). Tumorile sunt cauza
predominantă a dizabilității primare (30%), după care urmează bolile aparatului circulator
(25,6%), bolile ochiului și ale anexelor acestuia (15,5%), bolile sistemului osteoarticular, ale
mușchilor și ale țesutului conjunctiv (6,5%), diabetul zaharat (4,4%) etc.
Pierderea autonomiei persoanelor vârstnice și apariția incapacității funcționale parțiale sau
totale necesită servicii de asistență medicală și socială adecvate.

Probleme și studii de caz pentru lucrul individual și în grup

Problema 1.
La 1 ianuarie 2017, populația din localitatea A, a constituit 18 500 persoane, iar la 1 ianuarie
2018, 18 450 persoane. În anul 2017 s-au născut vii 300 de copii și au decedat 350 de persoane.
Calculați creșterea naturală, migrația netă și creșterea populației.

Problema 2.
Numărul estimat al populației din localitatea B, la 1 iulie 2017, constituie 25 000 de
persoane. În anul 2017 s-au născut vii 500 de copii și au decedat 450 de persoane. În același an
din localitatea dată au emigrat 600 de persoane și au imigrat 100 de persoane. Calculați creșterea
naturală, migrația netă, creșterea populației, rata brută a natalității, rata brută a mortalității, rata
brută a emigrării, rata brută a imigrării, rata brută a creșterii naturale, rata brută a migrației nete
și rata brută a creșterii populației.

Problema 3.
În localitatea C, la 1 ianuarie 2017, locuiau 750 000 persoane, iar la 1 ianuarie 2018, 765
000 persoane. În anul 2017, în localitatea dată s-au născut vii 2 600 copii și au decedat 2 450
persoane. În același an din localitate au emigrat 1400 persoane. Calculați creșterea naturală,
migrația netă, creșterea populației, rata brută a natalității, rata brută a mortalității, rata brută a
emigrării, rata brută a imigrării și rata brută a creșterii populației.

Problema 4.
Numărul populației în localitatea D, estimat la mijlocul anului 2017, constituie 950 000
persoane, inclusiv 150 000 copii cu vârsta până la 15 ani, 450 000 persoane cu vârsta cuprinsă
între 15 și 64 de ani, iar restul populației are vârsta de 65 de ani și mai mult. Calculați raportul de
dependență și coeficientul de îmbătrânire a populației. Interpretați rezultatele.

Studiu de caz 5.
Găsiți la următoarea adresa electronică:
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&id=3177&idc=390 piramidă animată a populației
Republicii Moldova, începând cu anul 1980. Ce modele de piramidă a populației au fost
caracteristice pentru Republica Moldova în perioada 1980-2017? Caracterizați fiecare model.

Întrebări de control
1. Dați definiția demografiei.
2. Care este relația dintre demografie și sănătatea publică?
3. Caracterizați conceptele demografice fundamentale.
4. Numiți cele trei procese demografice principale.
5. Ce înseamnă tranziția demografică, care sunt etapele acestei tranziții și prin ce se
caracterizează fiecare etapă?
34
6. Care sunt componentele ecuației bilanțiere?
7. Ce înseamnă creștere naturală, migrațiune netă și creșterea populației?
8. Care sunt ratele demografice de bază?
9. Care sunt sursele principale de date demografice?
10. Care sunt caracteristicile, avantajele și dezavantajele recensământului?
11. Ce categorii se utilizează pentru prezentarea structurii populației?
12. Ce reprezintă piramida populației?
13. Care sunt modelele de piramidă a populației și care sunt caracteristicile fiecărui model?
14. Prin ce se caracterizează procesul de îmbătrânire a populației?
15. Care sunt aspectele medico-sociale ale îmbătrânirii populației?
16. Ce înseamnă îmbătrânire activă și îmbătrânire sănătoasă?
17. Ce reprezintă raportul de dependență demografică și ce importanță are?
18. Care sunt caracteristicile îmbătrânirii populației în Republica Moldova?

Sursele de literatură din compartimentul ”Referințe bibliografice”:

A. Obligatorii: 1, 2, 5.
B. Suplimentare: 3, 6.

35
 TEMA III. DINAMICA POPULAȚIEI. MORTALITATEA

Scopul: însușirea conceptelor principale utilizate în studiul mortalității populației și a

metodelor de evaluare a mortalității
Seminar: 3 ore
Echipamentul necesar: calculator
Obiective de învățare:
 Să cunoască conceptele principale utilizate în studiul dinamicii populației
 Să cunoască diferite tipuri de rate de mortalitate
 Să poată calcula ratele specifice de deces în funcție de gen, vârstă, cauză și mediul de
rezidență
 Să cunoască importanța ratelor de deces standardizate pe vârste
 Să poată calcula diferite tipuri de rate speciale de mortalitate
 Să cunoască indicatorii sintetici ai mortalității, cum ar fi speranța de viată la naștere și
anii potențiali de viată pierduți (APVP)
 Să cunoască situația cu privire la mortalitate în Republica Moldova

1. Mișcarea naturală. Concepte

Dinamica populației constă din două componente: mișcarea naturală și migrația sau
mișcarea mecanică.
Mișcarea naturală (creșterea naturală, sporul natural, reproducerea) a populației este
fenomenul de reînnoire permanentă a populației datorită intrării unei generații noi în fiecare an în
populație și a ieșirii, în medie, a unei generații prin deces. Reproducerea populației reprezintă
domeniul central al demografiei și care prezintă un mare interes atât pentru medicină, cât și
pentru sănătatea publică. Creșterea naturală sau reproducerea populației cuprinde două
componente: natalitatea și mortalitatea. În sens îngust, prin reproducerea unei populații se
înțelege natalitatea și fertilitatea.
Natalitatea – reprezintă fenomenul demografic al frecvenței născuților vii într-o populație.
Factorii care influențează natalitatea:
 bolile și tulburările endocrine, ginecologice și cauzele sterilității masculine și feminine,
care trebuie diagnosticate, tratate și prevenite;
 industrializarea și urbanizarea;
 scăderea numărului căsătoriilor, creșterea vârstei căsătoriei, creșterea uniunilor
consensuale și creșterea numărului divorțurilor;
 mediul socio-economic, cultural și religios;
 utilizarea mijloacelor de limitare a nașterilor (contracepția și avortul).
În Republica Moldova, în perioada 1988-1997, natalitatea s-a înjumătățit, scăzând de la 20,6
născuți vii la 1 000 de locuitori în anul 1988 la 10,6 născuți vii la 1 000 de locuitori în anul 1997
și se menține la acest nivel pe parcursul ultimilor 20 de ani (fig. 9).
Născutul viu – este produsul de concepție expulzat sau extras complet din corpul mamei,
indiferent de durata sarcinii din care acesta provine, și care prezintă un semn de viață: respirație,
activitate cardiacă, pulsații ale cordonului ombilical sau contracția voluntară a unui mușchi, fie
că placenta a fost eliminată sau nu, iar cordonul ombilical a fost secționat sau nu.
Născutul mort – este produsul de concepție ce provine dintr-o sarcină de peste 22 de
săptămâni și cu o greutate de cel puțin 500 de grame, care după separarea completă de corpul
matern nu manifestă nici un semn de viață.
36
 Avortul – este produsul de concepție care provine dintr-o sarcină cu o durată mai mică de
22 de săptămâni și cu o greutate mai mică de 500 de grame, care după extragerea completă din
corpul matern nu manifestă nici un semn de viață.
Rangul nașterii – exprimă a câta naștere (vie sau nu) a mamei este cea în cauză.
Rangul născutului – exprimă al câtelea născut viu sau mort este născutul considerat în suita
celor pe care ia născut mama.
Intervalul protogenezic – este durata medie dintre căsătorie și nașterea primului copil.
Intervalele integenezice – sunt duratele medii care separă într-o populație nașterile de rang
succesiv (durata medie între prima și a doua naștere, a doua și a treia, etc.).
Fertilitatea - reprezintă fenomenul demografic al frecvenței apariției născuților vii în
subpopulația feminină de vârstă fertilă (15-49 ani).
Fertilitatea se măsoară cu rata generală de fertilitate care se obține prin împărțirea numărului
de născuți vii la numărul femeilor de vârstă fertilă (15-49 ani). Aici numitorul este reprezentat de
populația la risc.

୽ă ୽ ă ܿț ‫ ݒ‬î 

Rata generală de fertilitate = ୽ă ୽ ݃ ୽ ୽݉ ܿ ‫ݒ‬â ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

Fecunditatea - reprezintă fenomenul demografic al frecvenței sarcinilor în populația de

femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani.
Rata de fecunditate are o cuprindere mai largă decât rata generală de fertilitate. Pe lângă
născuții vii, această rată mai include la numărător, decesele fetale și întreruperile induse ale
sarcinii.

୽ă ୽ ă ܿț ୽݉ ‫ ݒ‬ ୽ă ୽ ܿ ୽݉ ݃ ୽  ୽ă ୽ î  ୽݉

 ୽ ܿ ‫ ݉ݒ‬ î 
Rata de fecunditate = ୽ă ୽ ݃ ୽ ୽݉ ܿ ‫ݒ‬â ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

Mortalitatea ca fenomen demografic se referă la frecvența deceselor într-o anumită

populație și pentru un interval delimitat de timp (de obicei un an). Spre deosebire de natalitate și
fertilitate, mortalitatea constituie componenta negativă a mișcării naturale a populației.
În Republica Moldova, rata mortalității generale a crescut în perioada 1966-1979, după care
se atestă o stabilizare relativă cu anumite creșteri în perioadele marcate de crize socio-economice
(fig. 9).

Figura 9. Evoluția ratei natalității și a ratei brute a mortalității

în Republica Moldova, anii 1966-2017

Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea socio-economică a unui stat.

Dezvoltarea socio-economică a determinat scăderea mortalității și creșterea speranței de viață și
a calității vieții. Relația dintre dezvoltarea socio-economică și starea de sănătate poate fi
37
sintetizată prin corelația directă care există între produsul intern brut pe cap de locuitor și durata
medie a vieții ca indicator sintetic al mortalității și stării de sănătate: odată cu creșterea
produsului intern brut crește și durata medie a vieții.
Importanța studiului mortalității rezultă din faptul că:
- mortalitatea reprezintă un fenomen demografic cu implicații în creșterea numerică a
populației și în structura pe grupe de vârstă a populației, în realizarea unui echilibru în structura
populației pe grupe de vârstă;
- mortalitatea este unul dintre indicatorii demografici de bază utilizați în măsurarea stării de
sănătate a populației;
- permite identificarea problemelor de sănătate și stabilirea priorităților în acțiunile de
sănătate;
- permite stabilirea de obiective în cadrul politicii și a programelor de sănătate;
- servește în procesul de planificare sanitară a resurselor;
- permite evaluarea eficacității și eficienței activității sistemului de sănătate.
Există diferite modalități de măsurare a mortalității unei populații (fig. 10). Mortalitatea
poate fi măsurată calculând diferite tipuri de rate (brută, specifică, standardizată pe vârste și
specială) sau proporții (fatalitatea, mortalitatea proporțională / letalitatea). Mai mult ca atât, este
posibilă utilizarea diferitor tipuri de indicatori sintetici, cum ar fi speranța de viață la naștere, anii
potențiali de viață pierduți (APVP) și anii de viață ajustați cu dizabilitate (DALY).

Figura 10. Indicatorii de mortalitate

2. Ratele de mortalitate
2.1 Rata brută de mortalitate
Rata brută (generală) de mortalitate măsoară frecvența tuturor deceselor (toate cauzele de
deces, toate grupurile de vârstă și ambele sexe) care au loc într-o anumită perioadă de timp în
populație.
୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ܿ ୽݉
Rata brută de mortalitate = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽
x 1 000

38
 Rata brută de mortalitate este un indicator frecvent utilizat datorită simplității calculului și
disponibilității datelor.
Principalul său dezavantaj este acela că nu ține cont de variația semnificativă a riscului de
deces în funcție de vârstă, sex, rasă, categorie socio-profesională etc.
Tendința de scădere a mortalității constatată în toată lumea în ultimele decenii, în special în
țările industrializate, a fost urmată de o ușoară creștere de dată recentă, fapt pus pe seama
îmbătrânirii demografice a populației și creșterii ponderii vârstnicilor, precum și creșterii
speranței de viață.

2.2 Ratele specifice de mortalitate

Ratele specifice de mortalitate măsoară frecvența deceselor în diferite subgrupuri de
populație. Calcularea acestui tip de rate permite o analiză mai nuanțată a fenomenului pentru
diferite subpopulații. Aceste rate se pot calcula în funcție de: sex, etnie, grupă de vârstă, mediu
de rezidență (rural/urban), cauză de deces etc. De exemplu, pentru a calcula rata specifică a
mortalității prin cancer printre femei, raportăm numărul deceselor de cancer înregistrate printre
femei pe parcursul anului la numărul populației feminine:
୽ă ୽ ܿ ୽݉ ܿ ܿ ݃ ୽
Rata de mortalitate prin cancer printre femei = x 1 000
୽ă ୽ ݉ ୽ ț ݃ ୽ ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ୽

O descriere generală a indicatorilor mortalității este prezentată în tabelul 14 de la sfârșitul

acestui capitol.
Analiza deceselor pe sexe evidențiază o supramortalitate masculină. Aceasta coexistă cu o
supramorbiditate feminină, cazurile de boală diagnosticate și raportate la femei fiind mai
numeroase.

2.3 Rata standardizată de mortalitate

Utilizarea ratelor brute de mortalitate pentru compararea mortalității în aceeași perioadă de
timp între 2 populații (de exemplu, între Republica Moldova și România în anul 2017), 2
subpopulații (de exemplu între bărbați și femei în Republica Moldova în anul 2017) sau 2
momente diferite de timp (de exemplu, în Republica Moldova, în anul 2016 și anul 2017) duce la
obținerea unor rezultate incorecte. Această incorectitudine se explică prin faptul că rata brută de
mortalitate este influențată de structura pe vârste a populației care se compară.
Standardizarea reprezintă modalitatea de eliminare a influenței pe care o exercită structura
diferită pe grupe de vârstă a populației asupra mortalității. Ea permite compararea corectă a
nivelelor mortalității înregistrate în două sau mai multe populații diferite din punct de vedere
structural. Procedeul de standardizare prin metoda directă este descris în manualul de
biostatistică și metodologia cercetării științifice.
De exemplu, în figura de mai jos (fig. 11) sunt prezentate piramidele populației a două țări:
Bangladesh și Belgia. Piramida populației Bangladeshului are o formă expansivă ce se
caracterizează printr-o proporție mai mare a populației tinere și o proporție mai mică a populației
vârstnice. Modelul Belgiei este unul constrictiv, cu o proporție mai mare a populației vârstnice și
o proporție mică a populației tinere.
Cu toate acestea, dacă vom compara rata brută de mortalitate în cele 2 țări, vom vedea că
rata brută de mortalitate în Bangladesh (5,5 la 1 000 de locuitori) este mult mai mică decât cea
din Belgia (9,2 la 1 000 de locuitori). Această situație paradoxală se explica prin faptul că
structura pe vârste este diferită în cele două țări. Ratele de mortalitate sunt mai mari la vârsta mai
înaintată, iar numărul populației vârstnice este mai mare în Belgia decât în Bangladesh.
Pentru a compara mortalitatea între cele două țări, trebuie să eliminăm diferența în structura
pe vârste. Acest lucru poate fi făcut prin intermediul standardizării pe vârste a ratelor de
mortalitate. Ratele standardizate de mortalitate sunt rate ipotetice (nereale) care arată care ar
39
putea fi ratele de mortalitate în cele două țări de comparație dacă structura populației pe vârste ar
fi aceeași. Astfel, rata de mortalitate standardizată pe vârste este de două ori mai mare în
Bangladesh (8,5 la 1 000 de locuitori) în comparație cu Belgia (4,2 la 1 000 de locuitori).

Bangladesh (a. 2014) Belgia (a. 2014)

Rata brută de deces = 5,5 la 1 000 Rata brută de deces = 9,4 la 1 000
Rata de deces standardizată pe vârste = 8,5 la Rata de deces standardizată pe vârste = 4,2 la
1 000 1 000
Numărul total de decese = 828 000 Numărul total de decese =104 755
Numărul total al populației = 150 600 000 Numărul total al populației = 11 200 000
Figura 11. Comparația ratelor mortalității, brute și standardizate, în Bangladesh și Belgia
2.4 Ratele speciale de mortalitate
Ratele mortalității perinatale, infantile și materne sunt rate speciale de mortalitate,
deoarece acestea se calculează pentru grupuri foarte specifice de populație și sunt de importanță
deosebită pentru sănătatea publică.
Perioada perinatală începe după 22 săptămâni complete de gestație și se termină după 7
zile complete de la naștere. Prin urmare, decese perinatale sunt decesele înregistrate în perioada
perinatală.
Perioada neonatală începe la naștere și se termină după 28 de zile complete de la naștere.
Decesele neonatale se împart în decese neonatale precoce, care se produc în timpul primelor 7
zile de viață, și decese neonatale tardive, care se produc între ziua a șaptea și până la a 28-a zi
completă de viață.

୽ă ୽ ܿ ୽݉ ݃ ୽ 
୽ă ୽ ܿ ୽݉ ݉ ݉ ୽ă ܿ݉ܿ
Rata mortalității perinatale = ୽ă ୽ ă ܿț ‫ݒ‬
x 1 000

Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic al deceselor copiilor cu vârsta 0-1 an

înregistrate în populația născuților vii dintr-o anumită regiune și într-un interval dat de timp, de
regulă un an calendaristic.
Studierea mortalității infantile prezintă un interes aparte, pentru că împreună cu durata
medie a vieții constituie cei mai sensibili și frecvent utilizați indicatori privind nivelul de
dezvoltare socio-economică și ai stării de sănătate a populației.

୽ă ୽ ܿ ୽݉ ܿ݉ Ͳ
Rata mortalității infantile = ୽ă ୽ ă ܿț ‫ݒ‬
x 1 000

40
 Prin deces matern se subînțelege decesul unei femei în timpul sarcinii sau pe parcursul a 42
de zile de la terminarea sarcinii, indiferent de durata și de localizarea ei, din orice cauză asociată
cu sarcina sau agravată de ea sau de conduita ei, cu excluderea cazurilor accidentale sau
incidentale de deces.
Teoretic populația la risc (numitorul) trebuie să includă toate femeile gravide dintr-o
anumită perioadă de timp. Dar, din cauza că este dificil de a identifica decesele fetale și sarcinile
întrerupte intenționat, de obicei la numitor se află numărul născuților vii. Prin urmare, indicatorul
calculat reprezintă de fapt un raport și nu o rată.
Cunoașterea frecvenței deceselor materne oferă date despre starea de sănătate și mai ales
despre eficacitatea îngrijirilor de care ar trebui să beneficieze gravidele pe parcursul sarcinii și la
naștere.
Rata (raportul) de mortalitate maternă =
୽ă ୽ ܿ ୽݉ ୽ ݃ ܿț  ୽݉ ୽ ܿ ୽  ݉ ݃ ୽
୽ă ୽ ă ܿț ‫ݒ‬ ܿ ș ݉ ă ୽
x 1 000

În figura 12 sunt prezentate schematic diferite perioade ale mortalității perinatale și infantile.

Figura 12. Mortalitatea fetală și infantilă

Cauzele principale ale mortalității infantile și a copiilor cu vârsta până la 5 ani sunt unele
afecțiuni în perioada perinatală urmate de malformațiile congenitale. Aceste două tipuri de cauze
însumează peste 60% din toate decesele înregistrate în aceste două grupe de vârstă. Pe locul trei
sunt bolile aparatului respirator cu puțin peste 10% în ambele categorii de vârstă. Următorul grup
de cauze sunt traumele și otrăvirile, proporția cărora se dublează pe măsură ce copilul începe să
se deplaseze. Pe locul cinci sunt bolile infecțioase și parazitare (tab. 8 și 9).
Tabelul 8
Mortalitatea copiilor cu vârsta 0-1 an și structura ei

Bolile / Anii 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Mortalitatea total, la 1 000 de copii 11,7 10,9 9,8 9,4 9,7 9,7 9,4 9,7
născuți vii
Structura:
Unele afecțiuni în perioada 39,9 42,2 38,0 42,6 39,5 46,9 45,5 36,7
41
perinatală
Malformații congenitale 29,4 27,2 36,4 27,3 28,8 25,3 27,6 32,7
Bolile aparatului respirator 13,4 11,8 9,6 9,8 15,9 10,9 11,9 10,9
Leziuni traumatice și otrăviri 6,5 7,0 7,2 5,9 5,7 4,5 5,7 6,7
Boli infecțioase și parazitare 3,4 5,3 2,3 2,5 2,7 6,1 5,1 5,8
Alte cauze 7,4 6,5 6,5 11,9 7,4 6,3 4,2 7,2

Tabelul 9
Mortalitatea copiilor cu vârsta 0-4 ani și structura ei

Bolile / Anii 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Mortalitatea total, la 1 000 de copii 13,6 13,4 12,1 11,9 11,7 11,7 11,7 11,4
născuți vii
Structura:
Unele afecțiuni în perioada 34,5 34,6 30,8 34,1 32,7 38,9 36,6 31,3
perinatală
Malformații congenitale 28,2 25,5 34,2 24,7 28,2 23,2 24,9 29,7
Bolile aparatului respirator 12,3 13,1 9,9 11,1 16,9 11,5 12,6 11,1
Traume și otrăviri 10,4 11,8 12,4 11,4 9,8 10,8 11,2 11,9
Boli infecțioase și parazitare 3,6 5,3 3,4 3,1 3,3 6,0 5,3 5,7
Alte cauze 11,0 9,7 9,3 15,6 9,1 9,6 9,4 10,3

În structura mortalității copiilor cu vârsta 0-17 ani predomină unele afecțiuni în perioada
perinatală și malformațiile congenitale. Pe locul trei se plasează traumele și otrăvirile, care sunt
cauza a circa o pătrime din decese. Pe locul patru se situează bolile aparatului respirator, iar pe
cinci - tumorile (tab. 10).
Tabelul 10
Mortalitatea copiilor cu vârsta 0-17 ani și structura ei

Bolile / Anii 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Mortalitatea total, la 10 mii de 10,1 9,3 9,2 8,4 8,7 8,5 8,6 7,5
locuitori
Structura:
Unele afecțiuni în perioada 24,9 26,6 22,1 25,9 24,2 30,2 27,4 23,6
perinatală
Malformații congenitale 21,2 21,2 26,2 20,9 21,7 18,5 19,5 25,2
Bolile aparatului respirator 9,6 11,4 8,3 10,7 15,0 10,1 11,3 10,1
Traume și otrăviri 22,1 23,6 27,1 20,7 23,0 19,0 23,4 22,6
Tumori 7,6 5,0 3,8 7,1 5,1 7,7 6,3 4,3
Alte cauze 14,6 12,2 12,5 14,7 11,0 14,5 12,1 14,2

Cunoașterea cauzelor mortalității este importantă pentru a direcționa intervențiile de

prevenție a deceselor evitabile și de promovare a sănătății printre părinți și educatori.

3. Fatalitatea
Fatalitatea este un termen consacrat în literatura medicală de specialitate. Este raportul dintre
numărul deceselor dintr-o anumită cauză (boală) și numărul îmbolnăvirilor din aceeași cauză,
exprimat în procente. Indicele de fatalitate prin boala ”x” arată frecvența deceselor datorate unei
anumite boli din totalul celor care suferă de această boală. Fatalitatea se calculează după cum
urmează:
42
 ୽ă ୽ ݉ ୽݉ ܿ ܿ ୽  ݉ ୽
୽ ୽ ୽ ୽݉୽  ݉ ܿ
Fatalitatea = ୽ă ୽ ݉ ୽݉ ܿ ୽݉ ୽ ă
x 100

Este important să se distingă între fatalitate și rata mortalității. La rata mortalității, numitorul
reprezintă întreaga populație la risc de deces din cauza unei anumite boli, incluzând atât
persoanele cu boală, cât și cele fără boală. La fatalitate, numitorul cuprinde numai persoanele
care au făcut boala. Fatalitatea este o proporție.
Fatalitatea este un indicator al severității bolii. Fatalitatea este și un indicator pentru
măsurarea beneficiilor unei terapii noi. Pe măsură ce terapia se îmbunătățește, se așteaptă ca si
fatalitatea să scadă.
Fatalitatea este un indicator mai potrivit cu privire la semnificația clinică a bolii în
comparație cu mortalitatea. De exemplu, meningoencefalita provocată de Naegleria fowleri are o
fatalitate mai mare (N. fowleri provoacă o infecție acută fatală, care avansează rapid, având o
evoluție fulminantă), în comparație cu atacurile de cord care au o mortalitate mai mare, adică
mai multe persoane decedează de atac de cord (din cauza prevalenței mult mai mari a bolilor
cardiace) decât de infecția cu N. fowleri (cu o prevalență foarte mică).

4. Mortalitatea proporționala (Letalitatea)

Mortalitatea proporțională (letalitatea) reprezintă ponderea deceselor de un anumit tip din
totalul deceselor. Letalitatea este o proporție.

୽ă ୽ ܿ ୽݉ ܿ ‫୽݉୽ ݑ‬
Mortalitatea proporțională = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ܿ ୽݉
x 100

Bolile cardiovasculare sunt cauza principală de deces în Republica Moldova constituind

peste 50% din numărul anual. Pe locul doi se situează tumorile cu o cotă în creștere. Bolile
aparatului digestiv ocupă locul trei în structura mortalității cu aproximativ 10% din totalul
deceselor. Mai mult de trei pătrimi din aceste decese sunt provocate de hepatitele cronice și
cirozele hepatice. Traumele și otrăvirile se situează pe locul patru cu o cotă de 6%-7% și o
tendință de descreștere (tab. 11).
Tabelul 11
Structura mortalității în Republica Moldova, anii 2010-2017

Bolile / anii 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Bolile aparatului circulator 56,2 57,4 57,7 58,2 57,9 57,7 57,0 58,4
Tumorile 13,1 14,5 14,7 15,5 15,1 15,3 16,2 16,7
Bolile aparatului respirator 5,6 4,8 4,4 4,5 4,3 4,6 4,4 4,4
Bolile aparatului digestiv 10,0 9,1 9,3 8,8 9,2 9,4 9,6 8,4
Inclusiv hepatitele cronice și 3/4 3/4 3/4 3/4
cirozele hepatice
Traumele și otrăvirile 8,5 7,8 7,8 7,5 7,7 6,9 7,0 6,2
Alte cauze 6,6 6,4 6,1 5,5 5,8 6,1 5,8 5,9

5. Speranța de viață
Mortalitatea dintr-o anumită regiune poate fi exprimată sintetic cu ajutorul speranței de viață
la naștere sau a duratei medii de viață. Speranța de viață este numărul mediu de ani pe care o
persoană speră să-l trăiască în condițiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de
vârstă a populației din care provine persoana, pentru un anumit an. Speranța de viață este un
indicator sintetic al mortalității și în același timp al stării de sănătate. Speranța de viată este

43
deseori raportată ca speranța de viată la naștere (durata medie a vieții), deși aceasta poate fi
calculată și la vârsta de 15 sau 45 de ani. Speranța de viată se calculează folosind tabelul de
mortalitate (en. life tables). Din cauza diferențelor de gen, speranța de viață se calculează separat
pentru bărbați și femei. Speranța de viață este un indicator ipotetic al condițiilor actuale de
sănătate și mortalitate.
Acest indicator furnizează date indirecte privind nivelul de trai dintr-o țară. Astfel, s-a
constatat o corelație directă între durata medie a vieții și produsul intern brut pe cap de locuitor.
De asemenea, se descrie o corelație similară și cu procentul alocat sănătății din venitul național.
În Republica Moldova, speranța de viață are o tendință de creștere lentă ajungând la 73,2 ani
în anul 2017. O scădere a speranței de viață s-a înregistrat la mijlocul anilor ´90, în timpul
perioadei de criză socio-economică. Femeile au o speranță de viață cu circa 7-8 ani mai mare
decât bărbații (fig. 13).

Figura 13. Evoluția speranței de viață la naștere în Republica Moldova, 1975-2017

5.1 Tabelul de mortalitate

Tabelul de mortalitate reprezintă o metodă de măsurare, analiză și comparare a mortalității.
Aceasta permite calcularea următorilor indicatori numiți funcții biometrice:
- numărul de supraviețuitori – lx (l – numărul supraviețuitorilor de vârsta x – câte persoane
din generația ipotetică de 100 000 de născuți vii sunt în viață la împlinirea vârstei exacte de x
ani);
- numărul de decese – dx – reprezintă numărul de decese înregistrate în generația fictivă de
100 000 dacă această generație ar fi fost supusă riscurilor de deces din modelul de mortalitate
înregistrat în anul de calcul; (numărul decedaților între vârstele x și x+1 ani – arată câți din
supraviețuitorii vârstei x ani mor înainte de a împlini vârsta x+1 ani);
- probabilitățile de deces - qx (probabilitatea de deces între vârstele x și x+1 ani – arată riscul
la care este supusă o persoană care a împlinit x ani și moare înainte de a împlini x+1 ani);
- probabilitățile de supraviețuire - px (probabilitatea de supraviețuire între vârstele x și x+1
ani – arată șansele pe care le are o persoană care a împlinit vârsta x ani să fie în viață la
împlinirea vârstei x+1 ani);
- speranța de viață la diferite vârste - ex (speranța de viață la vârsta x – indică numărul mediu
de ani rămași de trăit pentru o persoană care supraviețuiește vârstei x și se determină prin
însumarea numărului mediu al supraviețuitorilor lx de la vârsta x până la vârsta maximă din tabel
și împărțirea la numărul supraviețuitorilor vârstei x.
Speranța de viață la naștere este denumită durata medie de viață eo.
44
 - eo – indică numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou-născut în condițiile
intensității mortalității pe vârste din perioada de referință a tabelului de mortalitate.
Tabelul de mortalitate cuprinde următoarele rubrici (tab. 12):
Tabelul 12
Tabelul de mortalitate (rubricile)

Gru Popula Nu Mortalita Fracțiu Probabilita Supraviețui Dece Ani To Speran

pa ția măr tea ne tea de tori se în trăi tal ța de
de reală de trăită deces inter ți ani viață
vârs dece val de
tă se trăit
Ani px dx mx ax qx lx dx Lx Tx ex

6. Alți indicatori de mortalitate

Anii potențiali de viață pierduți (APVP) sunt un indicator sintetic al mortalității, utilizat pe
larg în ultimii ani. APVP este un indicator al mortalității premature sau decesului timpuriu.
Calcularea acestui indicator se face în 2 etape. La prima etapă este calculată diferența dintre
vârsta de deces a fiecărei persoane și o vârstă prestabilită, de obicei, 70 de ani. Astfel, toate
decesele care survin până la vârsta de 70 de ani se consideră premature. Un copil care decedează
la vârsta de 5 ani pierde 65 de ani potențiali de viață (70-5), iar o persoană care decedează la
vârsta de 65 de ani pierde 5 ani potențiali de viață (70-65). APVP iau în considerare vârsta la
care se produce decesul, dând o pondere mai mare deceselor care se produc la vârste mai tinere
și o pondere mai mică deceselor care survin la o vârstă mai mare.
La etapa a doua anii de viață pierduți de fiecare persoană se însumează pentru a calcula
numărul total de ani potențiali de viață pierduți.
APVP poate fi calculat și ca produsul dintre numărul de decese la fiecare vârstă și speranța
de viață estimată la vârsta la care a avut loc decesul. Aceste date sunt luate din tabelul de
mortalitate.
APVP = numărul de decese x speranța de viață standard (ani) la vârsta la care s-au produs
decesele.
APVP poate fi calculat pentru diferite cauze de deces și se exprimă la 10 000 sau la 100 000
de locuitori.
o
Rata brută a APVP = Ͳ ͲͲͲ,
unde N = numărul populației.
APVP este utilizat la planificarea în domeniul sănătății publice pentru a compara importanța
relativă a diverselor cauze de deces prematur într-o anumită populație, a stabili prioritățile de
prevenție și a compara situația cu privire la mortalitatea prematură între populații.

7. Migrația
Migrația este deplasarea populației dintr-un loc în altul, determinată de factori economici,
sociali, politici sau naturali. Migrația reprezintă mișcarea unei persoane sau a unui grup de
persoane, fie peste o frontieră internațională, fie în interiorul unui stat (Organizația Internațională
pentru Migrațiune). Migrația presupune mobilitate teritorială, schimbarea localității de origine
sau chiar a reședinței, rezultând în același timp la ”schimbarea statutului social al persoanelor
migrante”.
Republica Moldova se confruntă actualmente cu problema emigrării populației, în special
emigrarea de muncă și de studii.

45
 Tabelul 13
Cei mai frecvent utilizați indicatori de mortalitate

Indicatorul Numărătorul Numitorul Multipli

catorul
Rata brută de Numărul total de decese pe an Populația estimată la mijlocul 1 000
mortalitate anului
Rata de Numărul de decese dintr-o Populația estimată la mijlocul 100 000
mortalitate anumită cauză pe an anului
specifică pe cauze
Rata de Numărul de decese printre femei Populația de femei la mijlocul 1 000
mortalitate pe an anului
specifică pe sexe
(pentru femei)
Mortalitatea Numărul de decese pe o cauză Numărul total al deceselor (din 100
proporțională specifică pe an toate cauzele) pe an
(letalitatea)
Fatalitatea Numărul de persoane decedate pe Numărul total de persoane cu 100
parcursul unei perioade date de boala dată
timp după debutul / diagnosticarea
bolii
Rata mortalității Numărul deceselor printre copiii Numărul de născuți vii pe an 1 000
neonatale de 0-28 de zile pe an
Rata mortalității Numărul deceselor printre copiii Numărul de născuți vii pe an 1 000
neonatale precoce de 0-6 de zile pe an
Rata mortalității Numărul deceselor printre copiii Numărul de născuți vii pe an 1 000
neonatale tardive de 7-27 de zile pe an
Rata mortalității Numărul deceselor printre copiii Numărul de născuți vii pe an 1 000
postneonatale de 28–364 de zile pe an
Rata mortalității Numărul deceselor printre copiii Numărul de născuți vii pe an 1 000
infantile de 0-1 an pe an
Rata mortalității Numărul de născuți morți și Numărul de născuți vii și 1 000
perinatale numărul deceselor printre copiii de numărul de născuți morți
0-6 zile pe an
Rata (raportul) Numărul deceselor atribuite Numărul de născuți vii pe an 100 000
mortalității cauzelor asociate cu sarcina pe an
materne

Probleme și studii de caz pentru lucrul individual și în grup

Problema 1.
Numărul populației în localitatea A la 1 ianuarie 2017 este de 20 500 depersoane, iar la 1
ianuarie 2018, 20 350 de persoane. Pe parcursul anului 2017 au fost înregistrate 120 de decese,
inclusiv 60 din cauza bolilor cardiovasculare, 20 - cancerului, 15 - tramelor și 25 din alte cauze.
Calculați toți indicatorii posibili.

Problema 2.
Numărul populației cu vârsta 15-65 de ani în localitatea B estimat la mijlocul anului 2018
este de 63 500 de persoane, inclusiv 31 600 de bărbați. În anul 2018 în această localitate au fost
înregistrate 340 de cazuri de deces. Din totalul deceselor, 160 s-au înregistrat printre femei,
inclusiv 70 din cauza bolilor cardiovasculare, 40 - cancerului, 15 - cirozei hepatice și 35 din alte
cauze. Calculați toți indicatorii posibili.

46
 Problema 3.
Numărul total al populației în localitatea C estimat la mijlocul anului 2017 este de 130 000
de persoane, inclusiv 62 700de bărbați. În acest an au fost înregistrate 2 150 de decese, inclusiv
960 printre femei. În anul 2017 s-au înregistrat 1 200 de născuți vii și 40 de născuți morți. Din
totalul de decese, 20 au fost decese materne, iar 50 s-au înregistrat printre copiii cu vârsta pană la
1 an, inclusiv 15 decese în prima săptămână după naștere. Calculați toți indicatorii posibili.

Problema 4.
Numărul total al populației din localitatea D estimat la mijlocul anului 2017 este de 560 500
de persoane, inclusiv 290 600 de femei. În acest an au fost înregistrate 6 760 de decese, inclusiv
3 430 printre bărbați. În anul 2017 s-au născut vii 7 400 de copii, iar 80 s-au născut morți. 150 de
copii au decedat pe parcursul primului an de viață, inclusiv 60 în primele 7 zile după naștere, iar
90 în primele 28 de zile după naștere. Calculați toți indicatorii posibili.

Întrebări de control
1. Care sunt componentele dinamicii populației?
2. Care sunt factorii ce influențează natalitatea?
3. Care este diferența dintre ”născutul mort” și ”avort”?
4. Care este importanța studiului mortalității?
5. Ce tipuri de indicatori sunt utilizați în studiul mortalității?
6. Care sunt cele patru tipuri de rate de mortalitate?
7. Dați exemple de rate specifice de mortalitate.
8. Care este scopul standardizării pe vârste a ratelor brute de mortalitate?
9. Definiți perioadele mortalității perinatale și infantile.
10. Care sunt componentele mortalității perinatale?
11. Care sunt componentele mortalității neonatale?
12. Care sunt componentele mortalității infantile?
13. Care este structura mortalității infantile în Republica Moldova?
14. Care este structura mortalității la copiii până la 5 ani și la copiii de 0-17 ani?
15. Care este diferența între fatalitate și letalitate?
16. Care este structura mortalității în populația generală din Republica Moldova?
17. Care este utilitatea indicatorului ”speranța de viață”?
18. Pentru ce se folosește tabelul de mortalitate?
19. Ce arată APVP?

Sursele de literatură din compartimentul ”Referințe bibliogarfice”:

A. Obligatorii: 1, 2, 4, 5, 6.
B. Suplimentare: 4, 5.

47
 TEMA IV. MĂSURAREA MORBIDITĂȚII
Scopul: însușirea tipurilor de morbiditate și a indicatorilor de măsurare a acesteia
Seminar: 3 ore
Echipamentul necesar: calculator
Obiective de învățare:
 Să cunoască diferite tipuri de morbiditate în funcție de sursele de informație
 Să definească și să calculeze o serie de indicatori de frecvență a bolii, inclusiv
prevalența de moment și prevalența de perioadă, incidența cumulată, incidence odds și
densitatea incidenței
 Să definească și să calculeze persoane-timp la risc
 Să cunoască modelele dizabilității și cele trei dimensiuni ale ei
 Să cunoască Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății (CIF,
2001)
 Să cunoască importanța poverii globale a bolii și indicatorii de măsurare a ei

1. Noțiune. Tipurile de morbiditate

Morbiditatea este definită ca orice deviere, subiectivă sau obiectivă, de la starea de bine din
punct de vedere fiziologic sau mental.
În funcție de sursa de date, se disting trei tipuri de morbiditate:
 diagnosticată;
 măsurată;
 autoraportată.
Morbiditatea diagnosticată este morbiditatea exprimată în funcție de calitatea cunoștințelor
și metodelor de diagnostic disponibile. Acest tip de morbiditate cuprinde bolile diagnosticate (și
tratate) de către personalul medical, înregistrate în mod curent sau confirmate prin documente
medicale. Morbiditatea diagnosticată este înregistrată în multe țări și cuprinde declararea
obligatorie sau notificarea bolilor infecțioase, registrele bolilor cronice (de exemplu, registrul
cancerului), statistica medicală, statistica bolilor ocupaționale și accidentelor la locul de muncă.
În Republica Moldova, morbiditatea diagnosticată este înregistrată și raportată, lunar și anual,
iar principalele nozologii sunt analizate anual în sistemul de statistică medicală. Bolile
infecțioase prioritare, bolile ocupaționale și accidentele la locul de muncă sunt notificate.
Neajunsuri: dependența de asistența medicală specializată, atitudinea individuală față de
propria sănătate, calitatea înregistrării morbidității.
Morbiditatea măsurată (reală, obiectivă) este morbiditatea, informația despre care se
colectează prin cercetarea sistematică a problemei de sănătate într-o populație pe baza unor
criterii standardizate, obiective, independente de multipli factori de eroare. Morbiditatea
măsurată raportează bolile depistate de către medici în timpul examenelor medicale de rutină a
întregii populații sau a unor grupuri specifice de populație, inclusiv a măsurătorilor biomedicale
(de exemplu, examinarea medicală a copiilor în școală, a angajaților de la întreprinderi). Studii
naționale de examinare a sănătății sunt efectuate în mod regulat în multe țări dezvoltate.
În Republica Moldova, informația despre morbiditatea măsurată este înregistrată în cadrul
examenelor medicale obligatorii a copiilor de vârstă preșcolară și școlară, a unor angajați de la
întreprinderi, este parțial raportată și analizată la nivel regional și național.
Neajunsuri: este costisitoare și dificil de efectuat la nivel național.
Morbiditatea auto-raportată (subiectivă) se referă la informația despre boală colectată
direct de la persoane și furnizată în timpul studiilor de sănătate, fiind descrisă uneori ca
morbiditate resimțită sau subiectivă. Acest tip de morbiditate este expresia personalității
individuale în exprimarea stării de sănătate și care depinde de: nivelul de cultură, mediul social,
48
posibilitatea de exprimare, experiențele anterioare privind îngrijirile medicale etc. Această
imagine diferită a morbidității este subiectivă, dar importantă, deoarece influențează
comportamentul populației, inclusiv aderența la măsurile de prevenție. Pentru detectarea unor
probleme specifice de sănătate se utilizează chestionare standardizate. Astfel, se poate afla
despre existența unor probleme de sănătate și boli ușor detectabile; pot fi evaluate necesitățile
populației și ale cererii de servicii medicale; în general se măsoară în studii demografice.
În Republica Moldova, informațiile cu privire la acest tip de morbiditate au fost și sunt
colectate în cadrul unor studii populaționale (de exemplu, Studiul Demografic și de Sănătate
2005, Prevalența factorilor de risc pentru bolile netransmisibile STEPS 2013, Cercetarea
Bugetelor Gospodăriilor Casnice).
Neajunsuri: este influențată de mulți factori subiectivi.

2. Măsurarea frecvenței bolilor

Apariția unei boli într-o populație poate fi măsurată cu ajutorul ratelor și a proporțiilor.
Ratele arată cât de repede apare o boală în populație, în timp ce proporțiile arată ce fracțiune din
populație este afectată de o boală. Incidența și prevalența sunt cel mai des folosiți indicatorii ai
frecvenței îmbolnăvirilor.

2.1. Prevalența
Prevalența de moment
Prevalența de moment reprezintă proporția populației care are o problemă de sănătate ce este
studiată la un moment dat de timp.

୽ă ୽ ݉ ܿ ݉ ୽ ă ݉୽୽ ୽ă ă ă
୽  ୽݉୽ ୽
Prevalența de moment =
୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ܿ ୽ ș ୽݉୽ ୽
x 10n

La numărător sunt incluse toate persoanele care au o anumită problemă de sănătate (boală,
leziune etc.) la un moment dat, fără a lua în considerare perioada de timp pe parcursul căreia
persoanele au avut problema respectivă. La numitor este inclusă toată populația, adică toate
persoanele diagnosticate cu problema respectivă și toate persoanele neafectate.
Deoarece prevalența este o proporție, ea este adimensionala, adică nu are unitate de măsură.
Acest indicator se numește prevalență de moment, deoarece se refera la un moment dat (la
momentul colectării datelor). Cu toate că prevalența nu are unități de timp, momentul de timp la
care ea se referă trebuie întotdeauna specificat.

Prevalența de perioadă
Prevalența de perioadă măsoară frecvența tuturor cazurilor de boală (noi și vechi) într-o
perioadă definită de timp. Prevalența de perioadă reprezintă proporția populației care prezintă
boala în orice moment pe parcursul perioadei de timp.

୽ă ୽ ܿ ‫ݑ‬ ୽݉ ୽݉ ୽ă ୽ î ܿ  ୽ ݉ ୽ 
୽ă ୽ ܿ ‫ݑ‬ ୽݉ ݉ ୽݉ ୽ă ܿ ୽ ݉ ୽
Prevalența de perioadă = ୽ă ୽ ݉ ୽ ୽ ݉ ୽ ț ୽ ୽ ୽ ୽݉ܿ୽ ݉ ୽
x 10n

Factorii care influențează prevalența sunt prezentați în tabelul 14.

Tabelul 14
Factorii ce influențează prevalența

Factorii ce contribuie la creșterea Factorii ce contribuie la scăderea

prevalenței prevalenței
- durata lungă a bolii - durata scurtă a bolii
- creșterea duratei medii a vieții
49
- supraviețuirea mai îndelungată chiar și în - rata înaltă a fatalității asociate bolii
absența tratamentului
- apariția cazurilor noi de boală (creșterea - scăderea incidenței
incidenței)
- imigrarea cazurilor noi de boală - emigrarea cazurilor
- emigrarea persoanelor sănătoase - imigrarea persoanelor sănătoase
- îmbunătățirea mijloacelor de diagnostic
(îmbunătățirea înregistrării)
- îmbunătățirea posibilităților de tratament - îmbunătățirea ratei de tratare a cazurilor
(tratamentul împiedică decesul, dar nu (vindecarea bolii)
vindecă boala)

Prevalența este un indicator util, în special în studiul bolilor cronice. Calcularea prevalenței
este utilă pentru determinarea necesităților de îngrijiri medicale și tratament, în special pentru
planificarea serviciilor de sănătate.

2.2. Incidența
Incidența se referă la frecvența cazurilor noi de boală în populație într-o anumită perioadă de
timp. Spre deosebire de prevalență, care include atât cazurile noi de boală, cât și cazurile pre-
existente, incidența se limitează numai la cazurile noi de boală. Incidența depinde de
accesibilitatea serviciilor medicale, adresabilitatea populației și calitatea diagnosticului.
Frecvența apariției cazurilor noi de boală poate fi considerată reală doar în populațiile în care
cele trei condiții se realizează optim.
Există trei tipuri de incidență: incidența cumulată sau riscul (eng. cumulative incidence),
incidence odds și densitatea incidenței (incidence density) (tabelul 15).
Tabelul 15
Tipurile de incidență

Numitorul Numărătorul
Incidența cumulată Numărul populației la risc la începutul
(riscul) perioadei
Numărul cazurilor noi de
Incidence odds Numărul persoanelor care nu au făcut
boală în populația la risc
boala la sfârșitul perioadei de observare
într-o perioadă dată de
Densitatea Este un indicator mai precis al populației la
timp
incidenței risc pe durata perioadei de studiu și se
măsoară în persoane-timp

Incidența cumulată (riscul) poate fi văzută ca o probabilitate și reprezintă riscul persoanelor

într-o populație dată de a dezvolta boala într-o perioadă definită de timp, cu condiția ca
persoanele expuse la începutul perioadei să fie sănătoase. Numitorul include populația care nu
prezintă boala la începutul perioadei de observare, din populația la risc.

୽ă ୽ ܿ ‫ݑ‬ ୽݉ ݉ ୽݉ ୽ă î ݉ ݉ ă ݃ ă ୽
Incidența cumulată = ୽ă ୽ ݉ ୽݉ ݉ ୽ ț ୽ ܿܿ
x 10n
 ‫ ݑ‬ă ୽݉ ୽ ୽ î ܿ  ୽ ݉ ݉୽ ‫ݒ‬

Incidența cumulată se calculează numai în studiile de cohortă. Incidența cumulată se bazează

pe presupunerea că întreaga populație la risc este urmărită de la începutul perioadei de observare
până la sfârșitul acestei perioade (populație închisă). Incidența cumulată este utilă pentru
compararea riscului pentru sănătate în diferite populații.

50
 Exemplu de calculare a prevalenței de moment, prevalenței de perioadă și incidenței
cumulate
În figura 14 sunt prezentate 9 cazuri de îmbolnăvire care au avut loc printre populația din
localitatea A, care numără 1 000 de persoane, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017.

○ – debutul bolii
_____ durata bolii

Figura 14. Exemplu de calculare a incidenței cumulate, prevalenței de moment

și prevalenței de perioadă

a) Să se calculeze prevalența de moment la 1 ianuarie 2017.

Numărătorul: numărul total al cazurilor de boală existente la 1 ianuarie 2017 (cazurile 1, 2 și
7) = 3.
Numitorul: numărul total al populației la 1 ianuarie 2017 = 1000
Prevalența de moment = ͲͲͲ
x 100 = 0,3

b) Să se calculeze prevalența de moment la 31 decembrie 2017.

Numărătorul: numărul total al cazurilor de boală existente la 31 decembrie 2017 (cazurile 1,
3, 5 și 8) = 4
Numitorul: numărul total al populației la 31 decembrie 2017 = 1000
Prevalența de moment = ͲͲͲ
x 100 = 0,4

c) Să se calculeze prevalența de perioadă pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017.

Numărătorul: Numărul total al cazurilor de boală existente în perioada 1 ianuarie – 31
decembrie 2017 (cazurile 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8 și 9) = 8
Numitorul: numărul total al populației în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017 = 1000
Prevalența de moment = ͲͲͲ
x 100 = 0,8

d) Să se calculeze incidența cumulată în anul 2017.

Numărătorul: numărul cazurilor noi de boală înregistrate în perioada 1 ianuarie – 31
decembrie (cazurile 3, 4, 5, 8 și 9) = 5.
Numitorul: numărul persoanelor la risc = 1000.
Incidența cumulată = ͲͲͲ
x 100 = 0,5
51
 Rata de atac este un tip special de măsurare a riscului, fiind utilizată în situații de expunere
specifică (izbucniri epidemice, toxiinfecții alimentare ș.a.). Rata de atac reprezintă numărul de
cazuri noi de boală care apar în populația la risc numai în perioada de expunere.

୽ă ୽ ܿ ‫ݑ‬ ୽݉ ݉ ୽݉ ୽ă î ݉ 
Rata de atac = ୽ă ୽ ݉ ୽݉ ୽ ܿ
x 10n

Exemplu:
După un dineu la care au participat 150 de persoane, 30 de persoane care au consumat piftie
s-au îmbolnăvit.
Numărătorul: numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit în perioada de expunere = 30 cazuri
(noi) de boală.
Numitorul: Numărul persoanelor la risc în perioada de expunere = 150.
Ͳ
Rata de atac = x 100 = 20%
Ͳ

Incidence odds
Un alt mod de măsurare a incidenței este calcularea incidence odds (șanselor incidenței).
Deoarece în limba română nu există un termen consacrat, se va folosi termenul în limba engleză
incidence odds. Pentru incidence odds, numitorul este numărul populației care nu prezintă boala
la sfârșitul perioadei de observație. Din cauza că numărătorul nu este o submulțime a
numitorului, nu putem spune că incidence odds este o rată.

୽ă ୽ ܿ ‫ݑ‬ ୽݉ ݉ ୽݉ ୽ă î ݉ ݉ ă ݃ ă ୽
Incidence odds = ୽ă ୽ ݉ ୽݉ ݉ ୽ ț ୽ ܿܿ
x 10n
 ‫ ݑ‬ă ୽݉ ୽ ୽ ݃â ș ୽ ݉ ݉୽ ‫ݒ‬

Exemplu:
Pe parcursul unei perioade de urmărire de cinci ani (2011-2015), 500 de persoane dintr-un
total de 4500 participanți la un studiu de cohortă au fost diagnosticate cu diabet zaharat.
Numărătorul: numărul persoanelor nou diagnosticate cu diabet zaharat în perioada 2011-
2015 = 500.
Numitorul: numărul persoanelor care nu prezintă boala la sfârșitul perioadei de observare =
4500 – 500 = 4000.
ͲͲ
Incidence odds = ͲͲͲ x 100 = 12,5%

Densitatea incidentei
Atât incidența cumulată, cât și incidence odds presupun urmărirea populației la risc pentru
întreaga perioada de observație, iar cei care au fost incluși sub observare la începutul perioadei
de observare sunt numărați la sfârșitul perioadei. Cu alte cuvinte, incidența cumulată și incidence
odds se calculează pentru o populație închisă (persoanele nu intră și nu iese din populația la risc).
Totuși, nu întotdeauna este posibil de a înregistra observările pentru o perioadă definită de
timp. De exemplu, participanții se pot încadra în studiu la diferite perioade de timp sau unii
dintre ei nu pot fi disponibili pentru observare din diferite cauze, inclusiv pierderea din urmărire
sau decesul din altă cauza decât boala studiată. Această populație se numește populație deschisă
sau dinamică (persoanele intră sau iese din observare în diferite momente de timp). Ca urmare,
durata perioadei de observare nu va fi aceeași pentru toți participanții și în asemenea situații se
calculează densitatea incidenței. Ea se calculează folosind durata exactă de timp în care fiecare
participant a fost observat. La numitorul densității incidenței se află suma duratelor de timp cu
care fiecare persoană a contribuit la perioada de observare și în care nu a dezvoltat boala. Prin
urmare, numitorul reflectă timpul, exprimat în persoane-timp la risc (persoane-zile, persoane-

52
luni, persoane-ani). Numărătorul este alcătuit din numărul cazurilor noi de îmbolnăvire care au
apărut în perioada de observare.

୽ă ୽ ܿ ‫ݑ‬ ୽݉ ݉ ୽݉ ୽ă î ݉ ݉ ă ݃ ă ୽
Densitatea incidenței = ୽  ୽ î ܿ ݃ ܿ ݉ ă
x 10n
݉ ୽ ț ă ୽ ܿ ݉ ୽ ݉ ୽ ݁

Să presupunem, că avem un studiu cu o durată de 5 ani în care au fost observate 5 persoane

în această perioadă de timp. Participanții la studiu A, B și E au fost urmăriți fiecare pe parcursul
a 4 ani, iar participanții C și D – pe parcursul a 3 ani fiecare. Numărul total de persoane-ani = (3
x 4) + (2 x 3) = 18 persoane-ani (fig. 15). Un participant a fost pierdut din urmărire (●).

Figura 15. Exemplu de calculare a densității incidenței

Pe parcursul perioadei de observare s-au înregistrat 2 cazuri noi de boală (x). Prin urmare,
cazuri
ܿ ț ݉
x 100 = 11,1 cazuri la 100 persoane-ani.

În studiile mari, este dificil să se măsoare cu exactitate durata de timp (persoane-timp) cu

care a contribuit fiecare participant la studiu. În acest caz, numărul populației estimat la mijloc
de termen poate fi utilizat pentru total persoane-timp la risc.
Printre factorii care influențează incidență se regăsesc:
 modificarea stilului de viață;
 apariția unor noi factori de risc;
 eficiența programelor naționale și a intervențiilor de prevenire și control al bolilor și
factorilor lor de risc;
 evoluția temporală a bolii;
 metode noi de diagnostic;
 modificări în structura pe vârste a populației;
 modificări în clasificarea bolilor;
 migrația.
53
 Figura 16. Tipurile de morbiditate și indicatorii
Tabelul 16
Prevalența versus incidența
Prevalența de Prevalența de Incidența Densitatea
moment perioadă cumulată incidenței
Numărătorul Cazurile existente Cazurile Cazurile noi Cazurile noi
(vechi și noi) existente și
cazurile noi
Numitorul Populația la Populația Populația la Persoane-timp
începutul estimată la începutul
perioadei/inițială mijloc de termen perioadei
Timpul La un anumit O perioadă O perioadă O perioadă
moment
Unitatea de none none none Numărul
măsură persoane-timp
Tipul Proporție Proporție Proporție Rată
Exemplu de Aveți la moment Ați avut astm pe Ați avut
întrebări astm? parcursul vreodată astm în
ultimului an? ultimul an?
Tipul de Studii transversale Studii de cohortă Studii de cohortă
studiu Supraveghere închise deschise

3. Clasificarea internațională a bolilor

3.1. Scopul și destinația
Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate înrudite (CIM, eng.
International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems, ICD) reprezintă
fundamentul pentru identificarea tendințelor și a statisticilor cu privire la sănătate la nivel
mondial și constituie standardul internațional pentru raportarea bolilor și a condițiilor de sănătate.
54
Aceasta reprezintă un standard de clasificare a diagnosticelor pentru scopuri clinice și de
cercetare. CIM definește universul bolilor, tulburărilor, leziunilor și al altor condiții de sănătate,
enumerate într-un mod comprehensiv, ierarhic, care permite:
 stocarea ușoară, regăsirea și analizarea informației de sănătate pentru luarea deciziilor în
bază de dovezi;
 schimbul și compararea informațiilor despre sănătate între instituții medicale, unități
administrativ-teritoriale, țări și regiuni;
 comparații de date în aceeași localitate pe perioade diferite de timp.
CIM este utilizată pentru monitorizarea incidenței și prevalenței bolilor, observarea
rambursărilor și a tendințelor privind alocarea resurselor și pentru urmărirea orientărilor privind
siguranța și calitatea serviciilor medicale. CIM este utilizată, de asemenea, pentru evidența
deceselor, leziunilor, simptomelor și factorilor care influențează starea de sănătate, și a cauzelor
externe ale bolii și decesului.

3.2. Istoricul clasificării internaționale a bolilor

Prima clasificare a bolilor și cauzelor de deces, cunoscută ca Lista internațională a cauzelor
de deces, a fost adoptată în anul 1893. OMS a preluat CIM de la crearea sa în anul 1948 și a
publicat cea de-a VI-a versiune, CIM-6, care a incorporat pentru prima dată morbiditatea. CIM a
fost revăzută și publicată într-o serie de ediții pentru a reflecta progresele în timp în domeniul
sănătății și științei medicale și pentru a lua în considerare modelele schimbătoare ale bolilor.
Actuala versiune, revizia a X-a a CIM, a fost adoptată de Asambleea a XXXXIII-a a
Organizației Mondiale a Sănătății în anul 1990. Majoritatea țărilor, inclusiv Republica Moldova,
au adoptat revizia a X-a la sfârșitul anilor ´90.

3.3. Clasificarea internațională a bolilor, revizia a X-a

Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate înrudite, revizia a X-
a, versiunea OMS din 2016, conține 22 de capitole, fiecărei boli fiindu-i atribuit un cod unic alfa-
numeric (tab. 17). Clasificarea alfa-numerică utilizează toate cele 26 de litere ale alfabetului.
Pentru fiecare capitol se utilizează o literă, iar pentru capitolele mari (tumori, boli
infecțioase și parazitare etc.) se utilizează câte 2-3 litere.
Fiecare capitol conține 100 de grupe de boli formate din 3 caractere, dintre care prima este
alfabetică și două numerice (A00-A99).
Fiecare grupă formată din 3 caractere se divide în 10 coduri (0-9) de boală sau grupe de boli.

Tabelul 17

Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate înrudite

Capitolul Codul Denumirea bolii / grupului de boli

I A00-B99 Bolile infecțioase și parazitare
II C00-D48 Tumorile
III D50-D89 Bolile sângelui și sistemului hematopoetic și unele tulburări ale
mecanismului imunitar
IV E00-E90 Bolile endocrine, de nutriție și metabolism
V F00-F99 Tulburările mentale și de comportament
VI G00-G99 Bolile sistemului nervos
VII H00-H59 Bolile ochiului și anexelor sale
VIII H60-H95 Bolile urechii și apofizei mastoide
IX I00-I99 Bolile aparatului circulator
X J00-J99 Bolile aparatului respirator
XI K00-K93 Bolile aparatului digestiv
55
 XII L00-L99 Bolile pielii și țesutului celular subcutanat
XIII M00-M99 Bolile sistemului osteoarticular, ale mușchilor și țesutului conjunctiv
XIV N00-N99 Bolile aparatului genito-urinar
XV O00-O99 Sarcina, nașterea și lăuzia
XVI P00-P96 Unele afecțiuni a căror origine se situează în perioada perinatală
XVII Q00-Q99 Malformații congenitale, deformații și anomalii cromozomiale
XVIII R00-R99 Simptome, semne și rezultate anormale ale investigațiilor clinice și de
laborator
XIX S00-T98 Leziuni traumatice, otrăviri și alte consecințe ale cauzelor externe
XX V01-Y89 Cauze externe de morbiditate și mortalitate
XXI Z00-Z99 Factori care influențează starea de sănătate și motivul recurgerii la
servicii de sănătate
XXII Coduri pentru scopuri speciale
U00-U49 Atribuirea provizorie a bolilor noi de etiologie incertă sau utilizare în
situații de urgență
U82-U85 Rezistența la medicamente antimicrobiene și antineoplazice

3.4. Clasificarea internațională a bolilor, revizia a XI-a

În iunie 2018, a fost lansată versiunea CIM revizia a XI-a care urmează să fie adoptată de
Asambleea Mondială a Sănătății în anul 2019, iar statele membre vor pune în aplicare raportarea
în baza CIM revizia a XI-a începând cu 1 ianuarie 2022.
CIM revizia a XI-a conține circa 55 000 de coduri unice pentru leziuni, boli și cauze de
deces. Ea folosește un limbaj comun și permite profesioniștilor din sănătate să facă schimb de
informații în domeniul sănătății de pe tot globul. CIM revizia a XI-a conține îmbunătățiri
semnificative în comparație cu versiunile anterioare; pentru prima dată, aceasta este în totalitate
electronică și are un format mai prietenos pentru utilizator.
CIM este folosită și de asigurătorii de sănătate a căror rambursare depinde de codificarea
CIM; de către coordonatorii sau managerii programelor naționale de sănătate; de către
specialiștii implicați în colectarea datelor, dar și de alte persoane și instituții care urmăresc
progresul în domeniul sănătății la nivel mondial și determină alocarea resurselor de sănătate.
CIM revizia a XI-a reflectă, de asemenea, progresul în medicină și realizările în domeniul
înțelegerii științifice. De exemplu, codurile referitoare la rezistența antimicrobiană sunt mai
apropiate de Sistemul Global de Supraveghere a Rezistenței Antimicrobiene (GLASS).
Noua revizie, a XI-a, a CIM poate capta mai bine datele cu privire la siguranța în domeniul
asistenței medicale, ceea ce înseamnă că pot fi identificate și reduse evenimentele inutile care pot
dăuna sănătății, cum ar fi fluxurile nesigure în spitale.
Această nouă revizie conține și capitole noi, unul despre medicina tradițională: deși milioane
de oameni folosesc medicina tradițională la nivel mondial, ea nu a fost niciodată clasificată în
acest sistem. Un alt capitol nou privind sănătatea sexuală reunește condiții care au fost anterior
clasificate în alte moduri (de exemplu, incongruența de gen a fost inclusă în condițiile de
sănătate mintală) sau au fost descrise diferit. Dependența de jocuri a fost inclusă la secțiunea
privind tulburările de dependență.

4. Dizabilitatea
4.1 Concepte. Modelele dizabilității
Dizabilitatea este un alt termen folosit pentru a defini boala. Dizabilitatea se referă la orice
reducere de activitate a unei persoane, pe termen scurt sau lung, ca urmare a unei condiții de
sănătate.
Prin condiție de sănătate se subînțelege o boală (acută sau cronică), o tulburare, o leziune
sau traumă. O condiție de sănătate poate include, de asemenea, și alte stări, cum ar fi sarcina,
îmbătrânirea, stresul, anomaliile congenitale sau predispoziția genetică.

56
 Dizabilitatea este orice condiție / stare a corpului sau a minții (afectare / deficiență) care
îngreunează efectuarea unor activități de către persoana cu această condiție (limitarea activității)
și interacțiunea ei cu mediul din jur (restricționarea participării).
Problematica dizabilității a fost abordată, în principal, din perspectiva a trei modele:
 modelul tradițional medical, care consideră că dificultățile persoanelor cu dizabilități
sunt datorate inferiorității lor biologice și psihice;
 modelul social, care pune accentul pe mediul social neadaptat, considerat generator al
dificultăților persoanelor cu deficiențe;
 modelul bazat pe drepturi, instituționalizat prin Convenția internațională privind
drepturile persoanelor cu dizabilități.
Modelul dominant a fost cel medical, care accentuează incapacitatea individuală, considerată
generatoare de dependență. Modelul medical privește dizabilitatea ca pe o trăsătură a persoanei,
provocată direct de boală, traumă sau altă condiție de sănătate, și care necesită asistență medicală
prestată sub formă de tratament individual de către lucrătorii medicali. Conform acestui model,
dizabilitatea implică tratament medical și alte tipuri de tratament pentru a corecta problema cu
care se confruntă persoana.
Modelul social tratează dizabilitatea ca pe o problemă socială, și nu doar ca pe una a
persoanei afectate. Conform modelului social, dizabilitatea necesită un răspuns politic, dat fiind
că problema este creată de un mediu fizic neadaptat, produs de atitudini și alte caracteristici ale
mediului social.
Modelul bazat pe drepturi a fost dezvoltat în anii 2000, odată cu adoptarea Convenției
Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Republica Moldova
a ratificat această Convenție în anul 2010.
Nici unul dintre aceste modele nu abordează complex problema dizabilității.

4.2 Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății (CIF 2001)

OMS a dezvoltat o paradigmă nouă a dizabilității. Modelul biopsihosocial al dizabilității
(care combină modelul medical și cel social) stă la baza Clasificării internaționale a funcționării,
dizabilității și sănătății (CIF) adoptată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 2001. Spre
deosebire de Clasificarea internațională a deficiențelor, incapacității și handicapului (CIDIH),
care făcea o diferențiere între incapacitate și handicap, CIF tratează problema dizabilității prin
prisma unei abordări care recunoaște rolul factorilor sociali, socio-demografici și
comportamentali în analiza dizabilității.
Conform OMS, dizabilitatea are trei dimensiuni:
 deficiența / afectarea structurii sau funcției organismului uman sau a funcționării
mentale; de exemplu, pierderea unui membru inferior sau superior, pierderea vederii sau
pierderea memoriei;
 limitări de activitate; de exemplu, dificultatea de a vedea, de a auzi, de a merge pe jos
sau de a rezolva o problemă;
 restricții de participare în activitățile zilnice normale; de exemplu, munca, angajarea
în activități sociale și de recreere și obținerea serviciilor de îngrijiri medicale și de
prevenție.
Dizabilitatea poate fi:
 legată de condițiile prezente la naștere / ereditate și poate afecta funcțiile mai târziu în
viață, inclusiv cogniția (memoria, învățarea și înțelegerea), mobilitatea (mișcarea în
mediul înconjurător), vederea, auzul, comportamentul și alte domenii. Aceste condiții
pot fi:
- tulburări ale unei singure gene (de exemplu, distrofia musculară Duchenne);
- tulburări cromozomiale (de exemplu, sindromul Down);
- rezultatul expunerii mamei la infecții în timpul sarcinii (de exemplu, rubeolă) sau
substanțe, cum ar fi alcoolul și tutunul.

57
  asociată cu condiții / afecțiuni de dezvoltare care devin aparente în copilărie (de
exemplu, tulburări ale spectrului de autism și tulburări de deficit de atenție /
hiperactivitate);
 legată de o leziune (de exemplu, leziuni cerebrale traumatice sau leziuni ale coloanei
vertebrale);
 asociată cu o condiție / afecțiune de lungă durată (de exemplu, diabetul), care poate
cauza o dizabilitate, cum ar fi pierderea vederii, afectarea sistemului nervos sau
pierderea membrelor inferioare;
 progresivă (de exemplu, bolile degenerative), statică (de exemplu, pierderea membrelor)
sau intermitentă (de exemplu, unele forme de scleroză multiplă).
Deficiența / afectarea reprezintă absența sau o diferență semnificativă în structura sau
funcția organismului uman sau funcționarea mentală a unei persoane. De exemplu, problemele în
structura creierului pot duce la dificultăți a funcțiilor mentale, iar problemele din structura
sistemului ocular sau auditiv pot duce la dificultăți ale funcțiilor de vedere ori de auz.
Deficiențele pot fi structurale sau funcționale:
 deficiențele structurale reprezintă probleme semnificative cu o componentă internă sau
externă a corpului. De exemplu, un tip de leziune nervoasă care duce la scleroză
multiplă sau pierderea completă a unei părți corporale prin amputarea unui membru;
 deficiențele funcționale cuprind pierderea totală sau parțială a funcției unei părți a
corpului. De exemplu, durerea care nu poate fi îndepărtată sau articulațiile care nu se
mai mișcă ușor.
CIF oferă un limbaj standard pentru clasificarea funcțiilor și structurilor organismului uman,
activității și nivelelor de participare și condițiilor din mediul înconjurător care influențează
sănătatea. Această descriere este importantă pentru evaluarea sănătății, funcționării, activității și
a factorilor de mediu care fie ajută persoanele să participe pe deplin la societate, fie le creează
bariere.
Conform CIF:
 activitatea reprezintă executarea unei sarcini sau a unei acțiuni de către o persoană; în
principiu, activitatea are loc la nivel personal;
 participarea reprezintă implicarea unei persoane într-o situație de viață; participarea
implică angajarea în roluri de viață, cum ar fi angajarea în câmpul muncii, educația sau
relațiile.
Limitările de activitate și restricțiile de participare sunt determinate de dificultățile
întâmpinate de o persoană la îndeplinirea sarcinilor și angajarea sa în rolurile sociale. Activitățile
și participarea pot fi făcute mai ușor sau mai dificil ca urmare a factorilor de mediu, cum ar fi
tehnologiile, sprijinul și relațiile, serviciile, politicile sau credințele altora.
Astfel, conform noului model științific dizabilitatea apare ca urmare a interacțiunii dintre
condiția de sănătate și factorii contextuali, de mediu și personali (fig. 17).
Factorii contextuali sunt factori ce constituie contextul complet de viață al unei persoane și
cuprind două componente: factorii de mediu și factorii personali.
Prin factori de mediu se subînțelege mediul fizic, social și atitudinal în care trăiesc și își duc
existența oamenii (de exemplu, mediul natural, caracteristicile arhitecturale, structurile legale și
sociale, clima, terenul, sistemul socio-economic și politicile etc.).
Factorii personali sunt factorii ce țin de persoană ca atare: vârsta, genul, statutul social și
experiența de viață.

58
 Figura 17. Modelul dizabilității conform Clasificării internaționale a funcționării,
dizabilității și sănătății

Categoriile de activități și participare incluse în CIF:

 învățarea și aplicarea cunoștințelor;
 gestionarea sarcinilor și a solicitărilor;
 mobilitatea (deplasarea și menținerea pozițiilor corpului, manipularea și deplasarea
obiectelor, deplasarea în mediul înconjurător, deplasarea cu folosirea mijloacelor de
transport);
 gestionarea sarcinilor de autoîngrijire;
 gestionarea vieții habituale / domestice;
 stabilirea și gestionarea relațiilor și interacțiunilor interpersonale;
 angajarea în domeniile majore de viață (educație, angajarea în câmpul muncii,
gestionarea banilor sau finanțelor);
 angajarea în viața comunitară, socială și civică.
Importanța CIF:
 evaluarea stării de sănătate a unei populații;
 evaluarea poverii bolii;
 evaluarea nevoilor de servicii de sănătate;
 planificarea în domeniul sănătății;
 managementul sistemului de sănătate;
 evaluarea performanței și a eficacității sistemelor de sănătate.

5. Povara globală a bolii

Povara bolii reprezintă impactul unei probleme de sănătate măsurat prin costuri financiare,
mortalitate, morbiditate și alți indicatori. Conceptul ”povara bolii” a fost elaborat în anii ´90 de
Banca Mondială și OMS pentru a descrie decesele și pierderile de sănătate din cauza bolilor,
leziunilor și a factorilor de risc în toate regiunile de pe glob.
Există mai mulți indicatori utilizați pentru a cuantifica povara bolii asupra populației. Unul
dintre aceștia este indicatorul anii potențiali de viață pierduți (APVP). Însă, evaluarea APVP
nu ia în considerare gradul de dizabilitate al persoanei înainte de deces, astfel încât acest
indicator tratează o persoană care decedează subit și o persoană care decedează la aceeași vârstă
după decenii de boală ca fiind echivalente.
Anii de viață ajustați la dizabilitate (DALY) este un indicator al decalajului în sănătate
care extinde conceptul APVP prin includerea echivalentului anilor de viață ”sănătoasă” pierduți
din cauza stării de sănătate precare sau dizabilității. Povara unei anumite boli sau stări de
sănătate măsurată prin indicatorul sintetic DALY se estimează prin însumarea:
59
  numărului de ani de viață ai persoanei pierduți ca urmare a decesului prematur din cauza
bolii (APVP) și
 numărului de ani de viață ai persoanei trăiți cu dizabilitatea cauzată de boală (ani de
viață trăiți cu dizabilitate, AVTD) pentru cazurile incidente ale bolii.
DALY = APVP + AVTD
Pentru a estima AVTD pentru o anumită cauză într-o anumită perioadă de timp, numărul
cazurilor incidente din această perioadă de timp se înmulțește cu durata medie a bolii și cu un
factor de ponderare care reflectă severitatea bolii pe o scală de la 0 (sănătate perfectă) la 1
(deces). Formula de bază de calculare a AVTD este:
AVTD = I x DW x L
unde,
I = numărul de cazuri incidente
DW = factorul de ponderare
L = durata medie a bolii până la remisie sau deces (ani).
Un DALY reprezintă un an de viață sănătoasă pierdut.
O boală cu o morbiditate crescută, dar cu o mortalitate scăzută, are un DALY ridicat și un
APVP scăzut. Bolile cardiace și accidentele vasculare cerebrale cauzează cele mai multe pierderi
de vieți omenești, iar afecțiunile neuropsihiatrice, cum ar fi tulburările depresive principale,
cauzează pierderea celor mai mulți ani de viață din cauza bolii.
Studiul actualizat al OMS ”Povara globală a bolii 2004” sugerează că tulburările mentale
sunt cea mai importantă cauză a dizabilității în toate regiunile de pe glob, constituind 33% din
totalul anilor trăiți cu dizabilitate printre adulții cu vârsta de 15 ani și mai mult, și numai 2,2%
din decese. Prin urmare, în timp ce tulburările mentale nu sunt în mod tradițional considerate ca
având un impact major asupra sănătății populației, această imagine este modificată complet
atunci când povara bolii este estimată folosind DALY.
Indicatorul DALY este folosit la:
 compararea impactului diferitor boli (sau a factorilor de risc, cum ar fi fumatul) asupra
reducerii duratei și/sau a calității vieții;
 stabilirea priorităților pentru intervenții, prevenție și control;
 alocarea corespunzătoare a resurselor pentru bolile prioritizate cu cea mai mare povară;
 monitorizarea și evaluarea măsurilor decise;
 elaborarea de noi reglementări / standarde pentru boli și factori de risc;
 evaluarea cost-eficacității intervențiilor;
 cuantificarea poverii bolii în costuri monetare.

Probleme și studii de caz pentru lucrul individual și în grup

Problema 1.
La 1 octombrie 2016, 1500 copii de 7 ani au fost examinați în cadrul programului de
screening / supraveghere privind obezitatea la copii. 30 de copii au prezentat un IMC care denotă
obezitate. Același grup integral de copii a fost examinat și la 1 octombrie 2017, 65 dintre ei,
inclusiv cei 30 depistați în anul 2016, prezentând un IMC care denotă obezitate. Calculați
prevalența de moment, incidența cumulată și incidence odds.

Problema 2.
După prânz, copiii dintr-o tabără de vară au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară,
inclusiv grețuri, vomă și temperatură. Datele cu privire la numărul de copii în tabără și numărul
de copii care au prezentat semne de toxiinfecție alimentară pe sexe sunt prezentate în tabelul de
mai jos.

Numărul de copii Numărul de cazuri

Fete 130 45
60
Băieți 120 50
Total 350 95
 Care este rata de atac printre toți copiii?
 Care este rata de atac printre fete și băieți?
 Care este proporția cazurilor printre fete?

Problema 3.
În tabelul de mai jos sunt prezentate datele cu privire la cazurile de infecții respiratorii acute
înregistrate în grupa M7 în perioada februarie - aprilie. Numărul de studenți în grupă = 18.

Calculați:
a) prevalența de perioadă pentru luna martie;
b) prevalența de moment la 31 martie;
c) incidența cumulată în luna martie.

Problema 4.
Într-un studiu de cohortă 15 persoane au fost observate pe parcursul a 10 ani. În această
perioadă, 5 persoane s-au îmbolnăvit, iar 2 persoane au fost pierdute din urmărire, datele fiind
prezentate în tabelul de mai jos. Examenul medical s-a efectuat anual la 1 ianuarie.

Anii / 2014 2015 2016 2017 2018 Ani la risc

persoanel
e
1 ------ ------ ------ ---x
2 ------ ------ ------ ------
3 ------ ------ ------ ------ -------
4 ------ ------ ------ ------ -------
5 --- ------ ------ ------ ---●
6 ------ ------x
7 ------ ------ ------ ------ ------
8 ------ ------ ------ ---x
9 ------ ------ ------●
10 ------ ------ ------ ------ ------
11 ------ ------ ---x
12 ------ ------ ------ ------ ------
13 ------ ------ ------ ------
14 ------ ------ ------ ------ ------x
15 ------ ------ ------ ------ ------

--- = timp la risc

x = s-a îmbolnăvit
61
 ● = pierdut din urmărire
1. Calculați prevalența de moment la 1 ianuarie 2016 și la 1 ianuarie 2017.
2. Calculați incidența cumulată la 1 ianuarie 2016 și la 1 ianuarie 2017.
3. Calculați incidence odds la 1 ianuarie 2016 și la 1 ianuarie 2017.
4. Calculați numărul total de persoane-ani la risc de boală observat în studiu.
5. Calculați densitatea incidenței.

Întrebări de control
1. Ce tipuri de morbiditate există?
2. Ce surse de date există pentru morbiditatea diagnosticată, măsurată și auto-raportată?
3. Care sunt neajunsurile principale ale fiecărui tip de morbiditate?
4. Care este diferența dintre raport, proporție și rată?
5. Dați definiția prevalenței de moment și prevalenței de perioadă.
6. Dați definiția incidenței. Numiți numitorul și numărătorul pentru incidența cumulată,
incidence odds și densitatea incidenței.
7. Când se folosește rata de atac?
8. Care este diferența dintre incidența cumulată și incidence odds?
9. Ce înseamnă densitatea incidenței?
10. Ce înseamnă persoană-timp la risc? Pentru ce tip de populație se calculează aceasta?
11. Care este scopul Clasificării internaționale a bolilor și problemelor de sănătate înrudite?
12. Câte capitole se conțin în CIM, revizia a X-a versiunea OMS 2016?
13. Câte grupe de boli se conțin în fiecare capitol?
14. Descrieți sistemul de codificare al bolilor utilizat în CIM, revizia a X-a versiunea OMS 2016.
15. Cine sunt destinatarii CIM?
16. Ce îmbunătățiri conține revizia a XI-a a CIM în comparație cu revizia a X-a?
17. Care sunt cele trei modele ale dizabilității și prin ce se caracterizează fiecare?
18. Ce prevede noua paradigmă a dizabilității care stă la baza Clasificării internaționale a
funcționării, dizabilității și sănătății (CIF, 2001)?
19. Care sunt cele trei dimensiuni ale dizabilității, conform OMS?
20. Care este importanța CIF 2001?
21. Ce înseamnă conceptul ”povara bolii”?
22. Ce măsoară indicatorul DALY?
23. Care este utilitatea indicatorului DALY?

Sursele de literatură din compartimentul ”Referințe bibliografice”:

A. Obligatorii: 1, 2, 3, 4, 5, 6.
B. Suplimentare: 14, 15.

62
 TEMA V. PREVENIREA ȘI CONTROLUL
BOLILOR NETRANSMISIBILE

Scopul: Însușirea abordărilor de prevenire și control al bolilor netransmisibile

Seminar: 3 ore
Obiective de învățare:
 Să definească și să caracterizeze bolile netransmisibile și factorii lor de risc
 Să înțeleagă / perceapă cele 4 boli netransmisibile principale și factorii de risc asociați
 Să-și formeze o idee despre cadrul global de monitorizare (GMF), indicatorii de
sănătate de bază ai Organizației Mondiale a Sănătății și a Uniunii Europene
 Să cunoască situația și strategiile naționale cu privire la prevenirea și controlul bolilor
netransmisibile în Republica Moldova

1. Bolile netransmisibile: definiție, tipuri și factori de risc

Bolile netransmisibile, cunoscute și ca boli cronice, sunt boli care nu se transmit de la o
persoană la alta. Ele au o perioadă de latență îndelungată și o durată prelungită a bolii care duce
la dizabilitate și/sau deces prematur. Bolile netransmisibile rareori pot fi vindecate. Aceste boli
constituie o provocare majoră de sănătate și de dezvoltare a secolului al XXI-lea.
Caracteristicile bolilor netransmisibile:
 nu rezultă dintr-un proces infecțios (acut);
 au o origine necontagioasă (“netransmisibile”);
 au o etiologie complexă;
 au factori de risc multipli;
 au o perioadă de latență îndelungată;
 au o durată prelungită a bolii;
 provoacă deces prematur, morbiditate și dizabilitate și reduc calitatea vieții;
 sunt incurabile;
 deseori sunt inițial insidioase (apar pe neașteptate, fără manifestări vizibile);
 odată manifestată, boala are o perioadă prelungită de afectare a sănătății.
Unele definiții ale bolilor netransmisibile cuprind și tulburările mentale cronice.
Există diferite tipuri de boli netransmisibile:
1) bolile cardiovasculare (boala coronariană a inimii, accidentele vasculare cerebrale);
2) cancerul;
3) bronhopneumopatiile obstructive cronice;
4) diabetul;
5) tulburările neurologice cronice (boala Alzheimer, demențele);
6) artritele / bolile musculoscheletice.
Conform OMS, cele 4 tipuri principale de boli netransmisibile sunt: bolile
cardiovasculare, cancerul, diabetul și bronhopneumopatiile obstructive cronice. Aceste 4 tipuri
principale de boli netransmisibile sunt responsabile de peste 80% din toate decesele provocate de
bolile netransmisibile. La nivel mondial, bolile cardiovasculare, în special, boala coronariană a
inimii și accidentul vascular cerebral sunt responsabile de circa 46% din decesele provocate de
bolile netransmisibile, cancerul - de 22%, bronhopneumopatiile obstructive cronice - de 11%, iar
diabetul - de 4%. În Republica Moldova, cele patru boli netransmisibile principale sunt
responsabile de circa 77% din toate decesele.
Bolile netransmisibile afectează toate grupele de vârstă și toate regiunile de pe glob. Deși
bolile netransmisibile deseori se asociază cu grupele de populație mai în vârstă, dovezile arată că
circa jumătate din toate decesele atribuibile bolilor netransmisibile au loc până la vârsta de 70 de
ani (așa-numitele decese premature).
63
 Bolile netransmisibile au o etiologie complexă și apar în rezultatul acțiunii unei combinații
din mai mulți factori. Aceste boli sunt în mare măsură prevenibile. Vorbind la general, factorii
de risc sunt atribute, caracteristici sau expuneri care cresc probabilitatea unei persoane de a
dezvolta o boală sau o tulburare.
Există 2 tipuri de factori de risc care pot provoca boli netransmisibile (fig. 18):
1) factorii de risc modificabili;
2) factorii de risc nemodificabili.
Factori de risc modificabili sunt factorii de risc comportamentali sau metabolici care pot fi
reduși sau controlați prin intervenții, reducând astfel probabilitatea apariției bolii.
Factori de risc modificabili sunt:
a) regimul alimentar nesănătos;
b) consumul de tutun;
c) consumul de alcool;
d) inactivitatea fizică;
e) factorii de risc metabolici.
Factorii de risc metabolici cuprind: tensiunea arterială crescută, colesterolul total crescut,
glucoza sanguină (glucoza à jeune) crescută și supragreutatea și obezitatea.
Printre factorii de risc modificabili, primii patru (consumul de tutun, regimul alimentar
nesănătos, inactivitatea fizică și consumul nociv de alcool) au o importanță specială. Cele patru
tipuri principale de boli netransmisibile împart patru factori de risc comuni care sunt prezentați în
tab. 18.

Tabelul 18
Cele patru tipuri principale de boli netransmisibile și patru factori de risc modificabili

Consumul de Regimul Inactivitatea Consumul

tutun alimentar fizică nociv de alcool
nesănătos
Bolile    
cardiovasculare
Diabetul    
Cancerul    
Bronhopneumopatiile 
obstructive cronice

Factorii de risc nemodificabili sunt factori de risc care nu pot fi reduși sau controlați prin
intervenții sau de către individ. De exemplu: vârsta, genul, rasa/etnia și ereditatea (fig. 18).
Factorii de risc nemodificabili nu sunt ținte primare pentru prevenție.
Factorii de risc modificabili și nemodificabili contribuie la dezvoltarea factorilor de risc
intermediari sau metabolici: tensiunea arterială crescută, nivelul crescut de colesterol, glicemia
bazală crescută și supragreutatea și obezitatea. Toți acești factori de risc în asociere cu factorii de
risc socio-economici, de mediu și politici conduc la apariția bolilor netransmisibile (fig. 18).

64
 Figura 18. Factorii de risc pentru bolile netransmisibile

2. Tranziția sanitară
Teoria tranziției sanitare descrie schimbările în modelele de sănătate și tipurile de boli,
concentrându-se asupra ratelor mortalității și fertilității și asupra interacțiunii variabilelor sociale,
economice, demografice și de sănătate (Omran, 1971). Cele patru etape ale tranziției sanitare
corespund și influențează cele patru etape ale tranziției demografice (tab. 19).

Tabelul 19
Etapele tranziției sanitare

%
Speranța deceselor Exemple de
de viață cauzate țări
Etapa Descrierea
obișnuită, de bolile contempora
ani cardiovas ne
culare
Ciumei și a Predomină malnutriția și bolile 35 5-20 Africa Sub-
foametei infecțioase. Sahariană
Pandemiilor Îmbunătățirea nutriției și a 50 15-35 Asia de Sud;
în descreștere măsurilor de sănătate publică părți din
conduce la reducerea bolilor America
infecțioase. Oamenii trăiesc Latină și
suficient de mult pentru a suferi de Caraibe
boli cronice.
Bolilor Din cauza creșterii consumului de 60 >50 Europa și
degenerative tutun și de alcool și, ulterior, a Asia
și a celor consumului de grăsimi și de Centrală;
cauzate de energie, ponderea deceselor America
om provocate de bolile cronice o Latină;
depășește pe cea a deceselor Orientul
provocate de bolile infecțioase. Mijlociu;
65
 America de
Nord; partea
urbană a
Indiei.
Bolilor Principalele cauze de deces sunt >70 <50 Țările cu
degenerative bolile cardiovasculare și cancerul. venit mare.
întârziate Prevenția amână debutul bolii, iar
/încetinite tratamentul prelungește
supraviețuirea, astfel că ratele de
deces standardizate pe vârste scad.
Crește morbiditatea legată de
îmbătrânire, cum ar fi boala
Alzheimer.

Etapa ciumei și a foametei. În această etapă bolile endemice sunt predominante, nutriția
este precară și sunt răspândite bolile infecțioase și foametea. Ratele de natalitate și de mortalitate
sunt înalte, iar creșterea populației este minimă. Principalele cauze de deces sunt bolile
infecțioase și parazitare, accidentele, atacurile animale și umane (de exemplu, ciuma neagră. S-a
menționat că a început în Kârgâzstan și a fost adusă de o armată tătară atunci când aceasta a
atacat un avanpost comercial Italian, în zilele noastre Ucraina. Italienii care se retrăgeau au adus
șobolanii infectați cu navele lor în alte orașe de coastă din Europa.). Predomină familiile
numeroase, de dimensiuni mari, gospodăriile cu mai multe generații și modul de viață sedentar.
Funcția femeilor era aceea de a fi mamă, fără drepturi sau responsabilități în afara gospodăriei
(Omran, 1971).
Etapa pandemiilor (boli care apar într-o zonă geografică largă și afectează o proporție
mare de populație) în descreștere. La etapa dată, bolile și foametea scad, rata mortalității se
micșorează, crește rata natalității, respectiv, crește și numărul populației. Predomină familiile
mari, numeroase, mai ales în regiunile rurale, dar unitățile de familie nucleară devin tot mai
obișnuite în centrele urbane. Femeile încep să se implice în activități în afara gospodăriei lor
(Omran, 1971).
Etapa bolilor degenerative și a celor cauzate de om. Pe parcursul acestei perioade se
îmbunătățesc condițiile sociale, economice și de mediu; bolile infecțioase și condițiile aferente
nutriției precare scad. Ratele de natalitate și de mortalitate sunt mici, iar numărul populației este
stabil. Bolile cronice (de exemplu, bolile cardiovasculare, cancerul, accidentele vasculare
cerebrale, bolile cauzate de expunerea profesională etc.) sunt cauzele principale de deces.
Familiile nucleare mici devin normă. Femeile sunt tot mai mult implicate în procesul educațional
și orientate spre carieră (Omran, 1971).
Această etapă se caracterizează prin scăderea numărului de decese provocate de bolile
infecțioase și printr-o creștere a tulburărilor cronice asociate cu îmbătrânirea. Bolile
cardiovasculare și cancerul sunt două cele mai importante tipuri de boli ale acestei etape.
Etapa bolilor degenerative întârziate/încetinite (IV) reprezintă o extensie a etapei a III-a.
Amânarea apariției bolilor degenerative este rezultatul îmbunătății calității asistenței medicale (a
tehnologiilor și a intervențiilor, a medicamentelor noi), îmbunătățirii și ”însănătoșirii” regimului
alimentar etc. Unii cercetători susțin că bolile infecțioase și parazitare sunt reemergente; alții o
văd doar ca o recidivă.
Cauzele acestei emergențe:
 evoluția: microbii sunt imuni la antibiotice etc.
 sărăcia: boli, precum tuberculoza sunt pe larg controlate în țări ca, de exemplu SUA, dar
provoacă încă multe decese în țările mai puțin dezvoltate, inclusiv în Republica
Moldova.
 călătoriile / deplasările: difuzia bolii (de exemplu, SRAS din China la mijlocul anilor
2000).
66
 Aceste modele ale tranziției sanitare sunt evidente la nivel internațional, regional și local,
însă este recunoscut faptul că ele nu pot fi unidirecționale. Tranziția sanitară poate avea
diferite ”viteze” în diferite locuri, iar uneori pot fi observate inversări sau modele mixte.

3. Monitorizarea și supravegherea bolilor netransmisibile

Actualmente există mai multe sisteme de monitorizare și supraveghere, care acoperă diferite
aspecte ale bolilor netransmisibile la nivel mondial. Principalele sisteme de indicatori care
acoperă bolile netransmisibile sunt următoarele:
- cadrul global de monitorizare;
- indicatorii principali de sănătate ai OMS;
- indicatorii de sănătate de bază ai Uniunii Europene;
- indicatorii de sănătate din Republica Moldova.
Cadrul global de monitorizare (GMF) include 25 de indicatori pentru urmărirea progresului
global cu privire la prevenirea și controlul bolilor neatransmisibile principale, cum ar fi bolile
cardiovasculare, cancerul, bronhopneumopatiile obstructive cronice și diabetul și al factorilor lor
de risc principali (tab. 20).
Cei 25 de indicatori ai Cadrului global de monitorizare sunt divizați în 3 domenii:
 indicatorii de mortalitate și morbiditate;
 factorii de risc;
 răspunsul sistemului național de sănătate.
Tabelul 20
Cadrul global de monitorizare al OMS (25 de indicatori)

Mortalitatea și Factorii de risc Răspunsul sistemului național

morbiditatea
- probabilitatea
necondiționată de deces
la vârsta de 30-70 de ani
din cauza bolilor
cardiovasculare,
cancerului, diabetului și a
bronhopneumopatiilor
obstructive cronice;
- incidența cancerului în
funcție de forma
acestuia.
Notă. În paranteze este prezentat numărul total de indicatori de referință
Sursa: Cadrul global de monitorizare a bolilor netransmisibile
- consumul nociv de alcool (3);
- consumul redus de fructe și
legume;
- inactivitatea fizică (2);
- consumul de sare;
- consumul de grăsimi saturate
- consumul de tutun (2);
- glucoza sanguină crescută/
diabet;
- tensiunea arterială crescută;
- supragreutatea și obezitatea
(2).
de sănătate
- screeningul pentru cancerul de
col uterin;
- terapia medicamentoasă și
consilierea;
- medicamentele și tehnologiile
esențiale pentru bolile
netransmisibile;
- vaccinarea împotriva hepatitei
B;
- vaccinarea împotriva
papillomavirusului uman;
- marketingul adresat copiilor;
- accesul la îngrijiri paliative;
- politicile de limitare a
grăsimilor saturate și de
eliminare virtuală a grăsimilor
trans.

Indicatorii principali de sănătate ai OMS. Lista globală de referință include 100 de

indicatori. Fiecare indicator este asociat unuia din cele 4 domenii:
 starea de sănătate;
 factorii de risc;
 acoperirea cu servicii;
 sistemele de sănătate.

67
 Fiecare domeniu este în continuare împărțit în subdomenii. De exemplu, subdomeniul
“Mortalitatea pe vârste și gen”, inclusă în domeniul “Starea de sănătate”, acoperă asemenea
indicatori de mortalitate, cum ar fi speranța de viață la naștere, rata mortalității infantile, rata
mortalității neonatale etc.
Indicatorii de sănătate de bază ai Uniunii Europene (ECHI) reprezintă o listă de 88 de
indicatori de sănătate, 28 dintre care se referă la bolile netransmisibile. Indicatorii ECHI sunt
grupați în:
1) 5 capitole principale:
- situația demografică și social-economică;
- starea de sănătate;
- determinantele sănătății;
- serviciile de sănătate;
- promovarea sănătății;
2) 5 domenii principale de politici:
- servicii de sănătate și îngrijiri de sănătate;
- îmbătrânirea și populația;
- determinantele sănătății;
- bolile și sănătatea mentală;
- sănătatea în toate politicile.

4. Strategiile globale de prevenire și control al bolilor netransmisibile

Asambleea Generală a Națiunilor Unite a adoptat, în anul 2011, Declarația Politică a
Întrunirii la Nivel Înalt a Asambleii Generale cu privire la prevenirea și controlul bolilor
netransmisibile. Mai mult de 190 de țări au convenit, sub auspiciile OMS, asupra mecanismelor
globale de reducere a poverii evitabile a bolilor netransmisibile, inclusiv asupra Planului global
de acțiuni de prevenire și control al bolilor netransmisibile pentru anii 2013-2020. Acest Plan
are ca scop reducerea cu 25% a numărului de decese premature asociate cu bolile netransmisibile
până în anul 2025 în comparație cu 2010. Pentru a măsura progresul, la nivel global au fost
convenite 9 ținte voluntare (tab. 21). Cele 9 ținte se focusează în parte pe abordarea factorilor de
risc, cum ar fi consumul de tutun, consumul nociv de alcool, regimul alimentar nesănătos și
inactivitatea fizică, care cresc riscul populației de a dezvolta boli netransmisibile.
Tabelul 21
Nouă ținte voluntare globale cu privire la prevenirea și controlul bolilor netransmisibile

Elementul cadrului Ținta

Mortalitatea și morbiditatea
Mortalitatea prematură 1) Reducerea relativă cu 25% a mortalității generale din cauza
provocată de bolile bolilor cardiovasculare, cancerui, diabetui și a
netransmisibile bronhopneumopatiilor obstructive cronice
Factorii de risc comportamentali
Consumul nociv de alcool 2) Reducerea relativă cu cel puțin 10% a consumului nociv de
alcool, corespunzător, în conformitate cu contextul național
Inactivitatea fizică 3) Reducerea relativă cu 10% a prevalenței activității fizice
insuficiente
Consumul de sare/sodiu 4) Reducerea relativă cu 30% a consumului mediu de sare/
sodiu la nivel populațional
Consumul de tutun 5) Reducerea relativă cu 30% a prevalenței consumului de tutun
printre persoanele cu vârsta de 15+ ani
Factorii de risc biologici/metabolici
Tensiunea arterială crescută 6) Reducerea relativă cu 25% a prevalenței tensiunii arteriale
crescute, în conformitate cu contextul național
Diabetul și obezitatea 7) Stoparea creșterii diabetului și obezității
68
Răspunsul sistemului național de sănătate
Terapie medicamentoasă 8) Cel puțin 50% dintre persoanele eligibile primesc terapie
pentru prevenirea infarctului medicamentoasă și consiliere (inclusiv controlul glicemic)
miocardic și a accidentului pentru a preveni infarctul miocardic și accidentele vasculare
vascular cerebral cerebrale
Medicamente esențiale 9) O disponibilitate de 80% de tehnologii de bază și
pentru tratamentul bolilor medicamente esențiale permisibile, inclusiv generice, necesare
netransmisibile și tehnologii pentru tratamentul principalelor boli netransmisibile atât în
de bază pentru tratamentul instituțiile publice, cât și în cele private
bolilor netransmisibile
principale

Sursa: Cadrul global de monitorizare a bolilor netransmisibile

5. Strategiile naționale de prevenire și control al bolilor netransmisibile

Monitorizarea și supravegherea bolilor netransmisibile și a factorilor lor de risc în Republica
Moldova se efectuează prin colectarea de rutină a datelor cu privire la incidența și prevalența
bolilor, dizabilitate și mortalitate, precum și prin studii periodice. Bolile netransmisibile
constituie o povara considerabilă pentru Republica Moldova. Incidența și prevalența prin bolile
cardiovasculare, cancer și diabet sunt crescute și au o tendință de creștere în ultimii zece ani,
implicând costuri semnificative pentru societate.
Pentru a preveni și a controla cele patru boli netransmisibile principale (bolile
cardiovasulare, cancerul, diabetul și bronhopneumopatiile obstructive cronice) și factorii lor de
risc principali, în ultimii zece ani au fost adoptate mai multe politici publice și planuri de acțiuni.
Direcțiile strategice de prevenire și control al bolilor netransmisibile și a factorilor lor de risc
sunt stabilite în Strategia națională de prevenire și control al bolilor netransmisibile pentru anii
2012-2020. Planul de acțiuni la Strategia națională de prevenire și control al bolilor
netransmisibile pentru anii 2016-2020 stabilește țintele naționale care urmează a fi atinse către
anul 2020. Realizarea strategiei și a țintelor implică colaborarea multisectorială și intervenții de
prevenție la toate cele patru nivele (primordială, primară, secundară și terțiară). Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este promotorul acestor intervenții, iar realizarea este
efectuată prin programe naționale specifice și planuri de acțiuni convenite la nivel
guvernamental. Actualmente se implementează următoarele programe naționale și planuri de
acțiuni la acestea:
Programul național de prevenire și control al bolilor cardiovasculare pentru anii 2014-2020;
Programul național de prevenire și control al cancerului pentru anii 2016-2025;
Programul național de prevenire și control al diabetului pentru anii 2017-2021;
Programul național de control al alcoolului pentru anii 2012-2020;
Programul național și domeniul alimentației și nutriției pentru anii 2014-2020;
Programul național în domeniul controlului tutunului pentru anii 2017-2021.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale coordonează implementarea și
monitorizarea realizării programelor la nivel național și asigură evaluarea lor periodică în
vederea stabilirii gradului de atingere a țintelor și altor obiective trasate.

Studii de caz pentru lucrul individual și în grup

Studiul de caz 1.
Lucrați în grup și răspundeți la următoarele întrebări:
- Numiți patru factori de risc comportamentali și patru factori de risc metabolici cu cea mai
mare prevalență în Republica Moldova.

69
 - Ce măsuri de prevenire și control al factorilor de risc principali pentru bolile
netransmisibile a decis Guvernul Republicii Moldova?
- Ce sectoare (ministere, alte autorități ale administrației publice centrale, sectorul privat,
societatea civilă) sunt implicate în realizarea măsurilor de prevenție a factorilor de risc și de
promovare a sănătății?

Studiul de caz 2.
Dați exemple de măsuri aplicabile celor patru nivele de prevenție pentru:
- bolile cardiovasculare;
- diabet;
- cancer pulmonar.

Studiu de caz 3.
Analizați politicile publice și programele naționale cu privire la prevenirea și controlul
bolilor netransmisibile și a factorilor lor de risc, și materialele de monitorizare și evaluare și
răspundeți la următoarele întrebări:
- Care sunt țintele cu privire la prevenirea și controlul bolilor netransmisibile și al
factorilor lor de risc stabilite în Republica Moldova?
- Care sunt indicatorii de monitorizare a tendințelor cu privire la bolile netransmisibile și
factorii lor de risc? Dați exemple.
- Care este progresul în comparație cu situația inițială? Dați exemple.

Întrebări de control
1. Care sunt cele 4 tipuri principale de boli netransmisibile, propuse de OMS?
2. Cum ați descrie diferența dintre factorii de risc modificabili și nemodificabili?
3. Care sunt cei 4 factori de risc comuni pentru bolile netransmisibile?
4. Care sunt cei 4 factori de risc metabolici principali pentru bolile netransmisibile?
5. Care sunt etapele tranziției sanitare și prin ce se caracterizează fiecare etapă?
6. Enumerați cele 9 ținte voluntare cu privire la prevenirea și controlul bolilor
netransmisibile convenite de statele-membre ale OMS?
7. Care sunt sistemele principale de indicatori de monitorizare și supraveghere a bolilor
netransmisibile (la nivel global și la nivelul Uniunii Europene)?
8. Care sunt strategiile naționale de prevenire și control al bolilor netransmisibile?

Sursele de literatură din compartimentul ”Referințe bibliografice”:

A. Obligatorii: 1, 4, 6.
B. Suplimentare: 5, 8, 9-13, 16, 17-26.

70
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
A. Obligatorie
1. Tintiuc D (ed.)., Grossu Iu., ș.a. Sănătate publică și management, CEP ”Medicina”, Chișinău,
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, 2007, 896 p.
2. Tintiuc D., Raevschi M., Spinei L. Medicină socială și management (Compendiu pentru
studenți). Chișinău, 2005, 328 p.
3. Raport mondial privind dizabilitatea. Organizația Mondială a Sănătății, Geneva, 2014.
(http://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/44575/9789730135978_rum.pdf;jsessionid=
0C83A02516C5465A7532B3B48EBA5EA9?sequence=20, accesat la 31 iulie 2018).
4. Organizația Mondială a Sănătății. www.who.int.
5. Biroul Național de Statistică. www.statistica.md.
6. Agenția Națională pentru Sănătate Publică. www.ansp.md.

B. Suplimentară
1. Detels R, et al., Oxford Textbook of Global Public Health. Oxford University Press, 2015,
1854 p.
2. Last MJ, A Dictionary of Epidemiology, Oxford University Press, USA, 2000, 220 p.
3. Bonita R., Beaglehole R., Kjellström T. Basic Epidemiology, 2nd edition, World Health
Organisation, 2006, 211 p.
4. Raevschi E. Mortalitatea cardiovasculară prematură în Republica Moldova. Chișinău, 2017,
162 p.
5. Global Status Report on Noncommunicable Diseases 2014. World Health Organisation 2014,
Geneva, 2014 (www.who.int/nmh/publications/ncd-status-report-2014/en/, accessat la 31 iulie
2018).
6. Omran AR. The epidemiologic transition: a theory of epidemiology of population change.
Milbank Meml Fund Q 1971;49:509-538.
7. Self-assessment tool for the evaluation of essential public health operations in the WHO
European Region. World Health Organisation, 2015, 113 p.
8. WHO/EMC/DIS/97.2. Protocol for the evaluation of epidemiological surveillance systems.
1997 (http://www.who.int/emc, accesat la 31 iulie 2018).
9. WHO Chronic disease and health promotion. STEPS instrument (WHO STEPwise approach
to surveillance) (http://www.who.int/chp/steps/instrument/en/, accesat la 31 iulie 2018).
10. Resolution 66/2. Political Declaration of the High-level Meeting of the General Assembly on
the Prevention and Control of Non-communicable Diseases. In: Sixty-sixth session of the
United Nations General Assembly. New York: United Nations; 2011 (A/67/L.36;
http://www.who.int/nmh/events/un_ncd_summit2011/political_declaration_en.pdf, accesat
la 27 iulie 2018).
11. NCD Global Monitoring Framework
(http://www.who.int/nmh/global_monitoring_framework/en/, accesat la 28 iulie 2018).
12. Global Reference List of 100 Core Health Indicators. World Health Organisation 2015.
Geneva 2015 (www.who.int/healthinfo/indicators/2015/en/, accesat la 28 iulie 2018).
13. European Core Health Indicators (http://ec.europa.eu/health/indicators/indicators_en,
accessat la 30 iulie 2018).
14. World Health Organization. Towards a Common Language for Funcționning, Disability and
Health. ICF. World Health Organization, Geneva, 2002.
15. World Health Organization. International Classification of Functioning, Disability and
Health (ICF). Geneva: 2001, WHO.
16. Prevalența factorilor de risc pentru bolile netransmisibile în Republica Moldova STEPS
2013. Organizația Mondială a Sănătății Copenhaga 2014
(http://www.old2.ms.gov.md/sites/default/files/prevalenta_factorilor_de_risc_bolile_netrans
misibile_in_republica_moldova_studiul_steps_2013.pdf, accesat la 1 august 2018).
71
17. Cappucio FP., D´Elia L., Obreja G., Ciobanu A. Studiu privind consumul alimentar de sare
în Republica Moldova, 2016. Organizația Mondială a Sănătății, Copenhaga, 2018
(https://msmps.gov.md/sites/default/files/mda_salt_intake_survey_ro.pdf, accesat la 14
noiembrie 2018).
18. Abarca-Gomez L., Abdeen Z.A., Hamid Z.A. (…), Obreja G. (…) NCD Risk Factor
Collaboration (NCD-RisC). Worldwide trends in body-mass index, underweight, overweight,
and obesity from 1975 to 2016: a pooled analysis of 2416 population-based measurement
studies in 128·9 million children, adolescents, and adults. În: The Lancet. 2017, 390(10113),
p.2627-2642. (http://dx.doi.org/10.1016/S0140-6736(17)32129-3).
19. Hotărârea Parlamentului nr.82 din 12 aprilie 2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de
prevenire și control al bolilor netransmsibile pe anii 2012-2020
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=343682, accesat la 2
august 2018).
20. Hotărârea Guvernului nr.403 din 6 aprilie 2016 pentru aprobarea Planului naţional de acţiuni
pentru anii 2016-2020 privind implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi control al
bolilor netransmisibile pe anii 2012–2020
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=364230, accesat la 2
august 2018).
21. Hotărârea Guvernului nr. 300 din 24 aprilie 2014 cu privire la aprobarea Programului
național de prevenire și control al bolilor cardiovasculare pentru anii 2014-2020
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=352739, accesat la 2
august 2018).
22. Hotărârea Guvernului nr. 1291 din 2 decembrie 2016 cu privire la aprobarea Programului
național de control al cancerului pentru anii 2016-2025
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=367949, accesat la 2
august 2018).
23. Hotărârea Guvernului nr. 1030 din 30 noiembrie 2017 cu privire la aprobarea Programului
național de prevenire și control al diabetului zaharat pentru anii 2017-2021
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=373042, accesat la 2
august 2018).
24. Hotărârea Guvernului nr. 360 din 6 iunie 2012 cu privire la aprobarea Programului național
privind controlul alcoolului pentru anii 2012-2020 (http://lex.justice.md/md/343538/,
accesat la 2 august 2018).
25. Hotărârea Guvernului nr. 1015 din 23 noiembrie 2017 cu privire la aprobarea Programului
național privind controlul tutunului pentru anii 2017-2021
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=373037, accesat la 2
august 2018).
26. Hotărârea Guvernului nr. 730 din 8 septembrie 2014 cu privire la aprobarea Programului
național în domeniul alimentației și nutriției pentru anii 2014-2020
(http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=354645, accesat la 2
august 2018).

72