Despre Fericiri

Pregatirea aperceptiva iubiti credinciosi, a bucur ca sunteti in nr asa de mare la cea de-a doua
intalnire a noastra din acest post al MD, dupa cum bine stiti aseara am inceput un nou proiect
catehetic intitulat „credinta noastra calea spre mantuire”, și am vb despre predicile
Mântuitorului Iisus care începe să predice pentru a vesti venirea împărăţiei lui Dumnezeu:
«Pocăiţi-vă, că împărăţia lui Dumnezeu este aproape» striga deja Ioan Botezătorul; Şi Iisus
spune:«împărăţia lui Dumnezeu este printre voi» (Luca 17, 21). împărăţia lui Dumnezeu este
de acum înainte, accesibilă tuturor: aceasta este Vestea cea Bună.
Anuntarea temei asadar, iubitii mei această veste bună, această Impărație a lui Dumnezeu sau
Lumea cea Noua, ne este vesită de Mântuitorul și prin una din predicile sale magistrale
numită Predica de pe Munte, despre aceasta vom discuta in cele ce urmează, ele sunt în nr de
9 dar astăzi vom face referire doar la 4 dintre ele.
Tratarea Sunt nouă îndemnuri mântuitoare pe care Fiul lui Dumnezeu le adresează fiecăruia
dintre noi în vederea dobândirii adevăratei fericiri. Altfel spus, Fericirile sunt cele nouă căi pe
care creștinul trebuie să meargă pentru a ajunge la fericirea veșnică, sau cele nouă virtuți prin
care putem dobândi adevărata viață. Acestea le găsim la Ev Matei cap 5,3-12 și vă invit să le
citim împreună după care le vom explica pe rând...

Din prima fericire aflăm că Fericiți sunt cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția
cerurilor (Mt 5,3). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul ne învață că prima virtute pe care trebuie
să ne-o însușim pentru a intra în împărăția cerurilor, adică pentru a dobândi fericirea, este
„sărăcia cu duhul”. Vă întrebați sau cu siguranță v-ați pus măcar vreodată problema ce
înseamnă cu adevărat sărăcia cu duhul în acest context. Sărăcia cu duhul se identifică, într-o
anumită măsură, cu virtutea smereniei. După cum tălmăcește Sfântul Ioan Gură de Aur,
cuvintele „săraci cu duhul” înseamnă „smeriți de bună voie”, adică lipsiți de trufia minții și
de nemăsurata iubire de sine, păcate prin care au căzut îngerii cei răi și primii oameni.

Fericiți cei ce plâng că aceia se vor mângâia (Mt 5,4). Plânsul este, de cele mai multe
ori, expresia suferinței, însă el poate fi și expresia bucuriei. Oamenii lăcrimează şi în
momente de suferință, dar şi în momente de bucurie. În cazul de față este vorba numai de cei
ce plâng din pricina că se întristează și le pare rău pentru păcatele săvârșite, cu care au mâhnit
pe Dumnezeu și pe aproapele lor, ca fiul pierdut, Zaheu vameșul, sau tâlharul cel răstignit de-
a dreapta Mântuitorului. Aceasta este întristarea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie:
Întristarea, cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, (II Cor. 7, 10).

Fericiți cei blânzi, ca aceia vor moșteni pământul (Matei 5, 5). Blândețea de care
vorbește această fericire este un rod al lacrimilor purificatoare, dar şi al sărăciei cu duhul sau
al smereniei de care vorbește prima fericire ea este cel dintâi rod al bunătății și iubirii
aproapelui. Ea este o stare liniștită a sufletului, însoțită cu silința de a nu supăra pe nimeni și a
nu se supăra de nimic. Cel blând nu murmură niciodată împotriva lui Dumnezeu, nici a
oamenilor, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Vorba voastră să fie totdeauna plăcută,
cu sare dreasă, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia (Col. 4, 6)

Fericiți cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura (Mt 5,6)
Dreptatea la care se referă această fericire iubiți credincioși este, desigur, dreptatea lui
Dumnezeu ce reprezintă măsura oricărui lucru. Dreptatea înseamnă deci împlinirea tuturor
poruncilor lui Dumnezeu, adică sfințenia, dreapta credință și dreapta purtare. Cei flămânzi și
însetați de dreptate sunt deci toți cei ce doresc cu ardoare să înfăptuiască și să se înfăptuiască
binele. Această dorință este tot atât de firească și continuă pentru cei ce trăiesc într-o viață
curată, ca și foamea și setea trupească.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Mt 5,7). A fi milostiv față de aproapele,
înseamnă la modul concret a-l ajuta să-și ducă crucea existenței sale. Milostivirea față de altul
este virtutea care purifică inima de orice ură sau răutate și o face transparentă pentru vederea
lui Dumnezeu. Milostenia însăși izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se arată
prin ajutorarea materială și morală a semenilor noștri aflați în nevoie sau în momente de grea
încercare

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Vederea lui Dumnezeu
este o făgăduință eshatologică, întrucât a-L vedea pe Dumnezeu în faza pământească a
existenței umane este cu neputință. Pe pământ, pe Dumnezeu Îl poți întâlni și cunoaște
contemplând faptele minunate ale creației, participând la Tainele Bisericii, dar nu-L poți
vedea cu privirea sfinților din prejma Sa. Apostolul Pavel spunea corintenilor că vederea
desăvârșită aparține numai vieții eshatologice: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea na auzit, şi
la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. (1
Corinteni 2:9)

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Această fericire
reprezintă culmea exprimării biblice despre pace. Nimeni, niciodată, na definit pacea atât de
profund, dar mai ales n-a tratat exigența păcii precum a făcut-o Mântuitorul. Răsplata
înfăptuirii păcii este înfierea divină, și aceasta, pentru că, creația lui Dumnezeu este o
revelație a armoniei și a păcii, în care Mântuitorul este El însuși prințul ei, așa cum a fost
prezis de profetul Isaia (11)

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Așa cum am
văzut și la fericirea a patra, cuvântul „dreptate” are și aici înțelesul de dreapta credință și
dreapta purtare, viața neprihănită, sfințenie, în care bineînțeles este cuprinsă și virtutea
socială a dreptății

Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva
voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în
ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul
fericește pe cei care vor avea de suferit defăimări, prigoane și chiar moarte, din pricina
credinței în El și a răspândirii Evangheliei creștine în lume. Pentru credința în Dumnezeu și
pentru nădejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane proorocii Vechiului Testament

Creștinii sunt îndemnați să se bucure de orice încercare a credinței, ca Sfântul Apostol

Petru, care spune: Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca
şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui
Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către
unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. (1 Petru 4:13-14).
Recapitularea sa vedem dragii mei, ce am invatat astazi. Ce întelegem prin cele 9
fericiri?unde au fost date aceastea? Unde le gasim exprimate in Sf Scriptură? Ce învățătură ne
da prima fericire?dat imperativul bucurat-vă?

Asocierea Mântuitorul Iisus Hristos a îndemnat pe Ucenicii Săi: Nu vă temeți de cei ce ucid
trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și trupul și
sufletul să le piardă în gheenă. Au nu se vând două vrăbii pentru un ban? Și nici una dintre
ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului, toți, sunt
numărați. Așadar nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât pasările (Matei 10, 28-
31). Următori Mântuitorului, apostolii și martirii au dobândit cununa muceniciei, jertfinduși
viața pentru răspândirea credinței creștine. Calendarul creștin cinstește amintirea a mii și mii
de martiri care și-au dat viața de bună voie și chiar cu bucurie pentru Hristos. De aceea și ziua
morții lor a fost totdeauna pomenită de Biserică, nu ca zi de durere și de înfrângere, ci,
dimpotrivă, ca zi de bucurie și de biruință.

Generalizarea Concluzia întregii predici: «Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne,
Doamne, oare, nu în numele Tău am proorocit, au nu în numele Tău am scos demonii, nu în
numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut
pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. De aceea, oricine aude aceste
cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte se va asemăna bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe
stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar
ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă» (Matei 7, 22-25).
Să clădim deci vieţile noastre pe stâncă, să consacram viaţa noastră îndepliniri voinţei
Tatălui şi căutării împărăţiei lui Dumnezeu. Cuviosul Siluan spunea: «Cel care a cunoscut
dulceaţa iubirii lui Dumnezeu prin experienţă, ştie că împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul
nostru. Fericit cel ce iubeşte smerenia, fericit cel ce iubeşte pe fratele său; cine iubeşte pe
fratele său are în inima sa, în mod viu, Duhul lui Dumnezeu care îi dă pace şi bucurie...»
Aplicarea conținutul învățăturilor cuprinse în predica de pe Munte au un caracter normativ
pentru viața duhovniceasca a credincioșilor. Parte din ele au intrat in viata Bisericii ca și
componente ale cultului divin public, auzim si cantam Fericirile ăn cadrul Sf Liturghii, de
asemenea doua pericope evanghelice duminicale cuprind textul predicii de pe munte (DUM
A 3-A SI A 19 -A