Thales din Milet (în greacă:Θαλής ο

Μιλήσιος) (n. cca. 624 – d. cca. 546 î. Hr.) a

fost un filozof grec, care a contribuit la
dezvoltarea matematicii, astronomiei, filozo
fiei. Este considerat părintele științelor.
Herodot, primul autor care-l menționează pe
Thales, afirmă că strămoșii lui Thales
erau fenicieni, dar Diogenes Laertios adaugă
că cei mai mulți scriitori îl prezintă ca
aparținând unei vechi familii milesiene.
Numele tatălui său era Examyes, nume
obișnuit pentru un cetățean milesian, iar
mama purta numele grecesc de Cleobulina.
Thales a murit la o vârstă înaintată, în timpul
unor manifestări sportive, din cauza unor
călduri excesive. Pe mormântul său este o
inscripție care spune: „Aici, într-un
mormânt strâmt zace marele Thales; totuși
renumita sa înțelepciune a ajuns la ceruri”. Deși niciuna dintre scrierile lui nu a fost
găsită, opera sa a fost păstrată prin intermediul scrierilor altor autori.
Era nominalizat în toate listele tradiționale ale celor „Șapte Înțelepți”, inclusiv în cea a
lui Platon. Avea o reputație de priceput om politic iar istoria relatată de Herodot despre
deturnarea cursului râului Halys atestă reputația și capacitatea sa de inginer.
Thales și-a pus întrebări despre natura universului și a dat răspunsuri care nu au luat în
considerare zeii și demonii. Renunțarea la mitologie a fost un pas crucial în gândirea
științifică și a condus la o explozie intelectuală care a durat sute de ani. Se pare că este
primul care a rupt tradiția gândirii dependente de supranatural, trecând la real.
Thales a fost fondatorul filosofiei grecești și a Școlii Milesiene a cosmologiștilor. A fost
contemporan cu Solon și Cresus. Pentru că nu căuta întotdeauna răspunsuri la probleme
practice, Thales era văzut de unii oameni ca un om înțelept, dar imprudent: o scriere a
lui Platon (Theaitetos) ni-l prezintă căzând într-o fântână pentru că era prea ocupat să
studieze stelele. Totuși, această aparent imprudentă observare a stelelor a condus la
aplicații practice în navigație: el a studiat mișcarea stelelor din Carul Mic, după care
navigau fenicienii, după cum relatează Callimachos în Pfeiffer. În plus, el a demonstrat
caracterul practic al filozofiei sale, atunci când și-a folosit cunoștințele ca să prezică o
recoltă bogată de măsline și să pună monopol pe presele de ulei de măsline
(cf. Aristotel, Politica).
Thales a călătorit foarte mult, fiind implicat și în comerț. În timpul călătoriilor sale, a
adunat o mulțime de cunoștințe pe care le-a dat lumii grecești. De
exemplu, Herodot povestește cum a prezis eclipsa de soare din 584 î.Hr., folosind
cercetările și cunoștințele dobândite de la preoții babilonieni.
 Blaise Pascal - matematician, fizician si filozof francez, s-a
născut la data de 19 iunie 1623, la Clermont şi a murit pe 19
august 1662, la Paris. Fiu al colectorului de taxe, Étienne
Pascal, Blaise Pascal a dovedit încă de la o vârstă fragedă
faptul că deţine o inteligenţă extraordinară. Nici surorile sale,
Jacqueline şi Gilberte, nu erau cu mult mai prejos, însă tânărul
Pascal ieşea pur şi simplu din tipare. Astfel, la cinci ani după
moartea soţiei sale, în 1631, Étienne se mută la Paris şi decide
să-şi educe singur copiii, fiind perfect conştient de inteligenţa
lor. Deşi tatăl său îl îndeamnă spre studiul limbilor străine,
precum latina şi greaca, Blaise dovedeşte că are o înclinaţie
deosebită spre ştiinţe şi matematică. La vârsta de doar
unsprezece ani el scrie un scurt tratat despre sunetele scoase de
corpurile care vibrează. Acest lucru atrage însă nemulţumirea
tatălui său, care îi interzice să mai studieze ştiinţele şi
matematica până la vârsta de cincisprezece ani, susţinând că
acest lucru i-ar distrage atenţia de la studiul limbilor străine.
Chiar şi fără acordul tatălui său, Blaise face cercetări în matematică, iar la vârsta de 12 ani
demonstrează că suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade. Étienne realizează care
este adevărata chemare a fiului său şi decide totuşi să îl încurajeze.
Neavând niciun fel de restricţie în a-şi susţine punctul de vedere, Blaise Pascal afirmă mai
târziu că a găsit o eroare în geometria lui Rene Descartes. Acest copil nu încetează să uimească
pe toată lumea, ţinând cont că face afirmaţia respectivă la o vârstă la care majoritatea copiilor
nici măcar nu au idee cine este Rene Descartes - nici nu împlinise 13 ani... Începând cu vârsta
de 14 ani, participă la întâlnirile săptămânale organizate de oameni de ştiinţă francezi, precum
Roberval, Mersenne, Mydorge şi mulţi alţii. Mai târziu, Blaise scrie o lucrare despre conice,
numită „Essai pour les coniques” („Eseu despre conice”). În această lucrare este enunţată
Teorema lui Pascal, care spune: Dacă un hexagon poate fi înscris într-o conică, atunci punctele
de intersecţie ale laturilor opuse vor fi coliniare.
În 1641, la vârsta de 18 ani, Pascal vine cu o primă soluţie la problema calculelor numerice
extenuante pe care tatăl său le efectua - o maşină de calculat. Aceasta este perfecţionată
continuu, dovedindu-se utilă mai ales celui căruia i-a fost dedicată.
Tot la această vârstă, starea sa de sănătate se înrăutăţeşte considerabil. Din cauza unei boli
nervoase, el suferă de dureri aproape continue. Mai mult, în 1647, la vârsta de 24 de ani, el
paralizează parţial, putându-se mişca doar cu ajutorul cârjelor.
Dizabilităţile sale nu-l împiedică totuşi să-şi continue cariera ştiinţifică, Blaise făcând tot felul
de descoperiri în matematică, precum Triunghiul lui Pascal, ori Teoria Probabilităţilor, la care
colaborează cu Pierre de Fermat, avocat francez şi matematician amator.
Scrie mai multe lucrări, printre care ”De l'Ésprit géométrique” („Despre spiritul geometric”),
publicată la un secol după moartea sa şi „De l'Art de persuader” („Despre arta persuasiunii”).
În 1650 începe să studieze religia sau, folosind cuvintele sale, să „contempleze măreţia şi
misterul omului”. Această schimbare bruscă de la dezinteres faţă de religie la devotament total
poate fi rezultatul a diferite cauze. În primul rând, faptul că suferea de o boală nervoasă şi de
ipohondrie, afecţiuni care, conform celor din preajma sa, contribuiau mult la modificarea
comportamentului său. O altă cauză poate fi chiar neputinţa sa de a înfrânge boala de care
suferă, el recurgând într-un mod disperat la unica soluţie rămasă - religia.
În 1662 boala sa se agravează, iar în seara de 18 august intră în convulsii puternice. Moare a
doua zi, ultimele sale cuvinte fiind „Fie ca Dumnezeu să nu mă abandoneze niciodată!”. Este
îngropat apoi la cimitirul Saint-Étienne-du-Mont.
 Gottfried Wilhelm Freiherr von
Leibniz (n. 1 iulie 1646, Leipzig, d. 14
noiembrie 1716, Hanovra) a fost
un filozof și matematician german, unul din
cei mai importanți filozofi de la sfârșitul
secolului al XVII-lea și începutul celui de
al XVIII-lea, unul din
întemeietorii iluminismului german.
În matematică, Leibniz a introdus termenul
de "funcție" (1694), pe care l-a folosit
pentru a descrie o cantitate dependentă de
o curbă. Alături de Newton, Leibniz este
considerat fondatorul analizei
matematice moderne. Leibniz s-a născut
pe 1 iulie 1646 în Leipzig, fiu al
unui avocat și professor la universitatea din
localitate. Tot aici își începe studiile, pe
care le continuă la Jena și Altdorf.
În 1666 obține titlul de doctor în Drept și intră în serviciul lui Johann Phillipp von
Schönborn, arhiepiscop și prinț elector în Mainz, pentru care îndeplinește un mare
număr de însărcinări politice și diplomatice. În 1673, întreprinde o călătorie la Paris,
unde rămâne timp de trei ani și se ocupă în mod intens cu studiul matematicii, științelor
naturale și filozofiei. Întors în Germania, obține în anul 1676 postul de bibliotecar și
consilier privat pe lângă Ernst August, prinț de Braunschweig-Lüneburg și mai târziu
prinț elector de Hanovra, apoi pe lângă urmașul lui, Georg Ludwig, care va deveni rege
al Marii Britanii cu numele de George I. În această funcție, Leibniz rămâne până la
sfârșitul vieții. El se bucura de o deosebită prețuire și era considerat în acel timp ca
geniu universal. Opera sa se extinde nu numai în domeniile filozofiei și matematicii, ci
tratează teme variate de teologie, drept, diplomație, politică, istorie, filologie și fizică. A
fost fondatorul și primul președinte al "Academiei de Științe" din Berlin (1700). Leibniz
moare la 14 noiembrie 1716 în Hanovra. Leibniz elaborează în jurul
anului 1675 bazele calculului diferențial și integral, de o mare însemnătate pentru
dezvoltarea ulterioară a matematicii și fizicii, independent de Isaac Newton, care
enunțase deja principiile calculului infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile
matematice introduse de Leibniz în calculul diferențial și integral se folosesc și astăzi.
Perfecționând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz construiește un calculator mecanic,
capabil să efectueze înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate. Dezvoltă forma
modernă de numărare binară, utilizată astăzi în informatică și pentru calculatoare.
Leibniz a încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată pe utilizarea simbolurilor,
fiind un precursor al logicii matematice.