NORMATIV de Verificare La Foc A Elem Struct Din Otel PDF

NORMATIV
pentru verificarea la foc a elementelor structurale ale construcţiilor

din oţel
Indicativ NP 046-2000
Cuprins
* Cap. 1. FOCUL, ACŢIUNE ASUPRA STRUCTURILOR DE REZISTENŢĂ

* Cap. 2. PRINCIPII DE BAZĂ
* Cap. 3. PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR
* Cap 4. CALCULUL ELEMENTELOR STRUCTURALE LA ACŢIUNEA
FOCULUI
* ANEXA A - Relaţia efort – deformaţie la temperaturi ridicate (fără
ecruisare)
* ANEXA B - Ecruisarea oţelului la temperaturi ridicate
* ANEXA C - Transferul termic către elemente de oţel exterioare
* ANEXA D - Factorul de configuraţie
* ANEXA E - Acţiuni termice pe elemente exterioare – metode de calcul
simplificat
1. FOCUL, ACŢIUNE ASUPRA STRUCTURILOR DE REZISTENŢĂ
1.1. INCENDIUL
(1) Focul constituie o acţiune extraordinară în construcţii.
(2) Pentru a fi considerat acţiune în construcţii focul necontrolat trebuie să fie

suficient de puternic pentru a provoca daune structurii. EI constituie un accident
în durata de viaţă a unei structuri.
(3) Acţiunea focului asupra structurii ca element de dimensionare este intrinsec

bazată pe evaluarea riscului pe care-l poate constitui.
(4) Acţiunea focului nu se consideră simultană cu nici o altă acţiune

extraordinară.
(5) Compartimentul de incendiu se proiectează astfel încât propagarea focului la

alte compartimente de incendiu să nu se producă în timpul considerat al
incendiului.
(6) Scenariul de incendiu pentru conformarea la foc se va considera pentru un singur

compartiment de incendiu la un moment dat (nu se ia în considerare simultaneitatea izbucnirii
incendiilor în mai multe compartimente).
(7) Scenariul de incendiu trebuie să fie reprezentativ pentru dezvoltarea până la

generalizare ("flash-over') a incendiului în spaţiul considerat.
1
(8) La determinarea modului de expunere la foc a unui element structural se are în
vedere pozitia (relaţia geometrică şi de amplasament) a elementului în raport cu scenariul de
incendiu.
(9) Pentru elementele de construcţii cărora li se impun criteriile de etanşeitate şi izolare

termică, actiunea focului se va considera pe o singură faţă a elementului.
(10) Pentru pereţii exteriori cu funcţii de separare, se va lua în considerare atât

expunerea la foc dinspre interior spre exterior, cât şi dinspre exterior spre interior.
(11) Performanţa sructurii va fi proiectată pentru a fi în concordanţă cu cerinţele de

rezistenţă la foc cerute prin norme.
1.2 DEFINIŢII
(1) Acţiunea focului: se consideră ca şi o acţiune directă, provocând modificări ale

caracteristicilor fizico-mecanice şi de deformaţie ale materialului din care este realizat elementul,
precum şi o acţiune indirectă, care provoacă dilatarea termică şi / sau deformaţii termice,
determinând stări de eforturi.
(2) Acţiunea termică: Acţiunea fluxului net de căldură asupra elementului structural
(3) Analiza comportării la foc a elementului structural: Analiza termică şi mecanică a

elementului structural expus la foc, considerând elementul izolat, aplicându-i condiţii de rezemare
corespunzătoare; nu se consideră în această analiză şi efectele indirecte ale acţiunii focului.
(4) Analiza comportării la foc a părţii de structură: Analiza structurală a unei părţi din
structura expusă la foc, considerând-o izolată şi aplicându-i condiţii corespunzătoare de
rezemare. Se iau în considerare şi efectele indirecte ale acţiunii focului, dar nu se ia în
considerare interdependenţa în timp dintre diferitele părţi ale structurii.
(5) Analiza structurală globală la foc: Analiza la foc a structurii ca un tot, considerând
că întreaga structură, sau o parte a structurii este expusă la foc. Se iau în considerare şi efectele
indirecte ale acţiunii focului asupra structurii.
(6) Compartimentele de incendiu: Porţiunile de clădire separate prin pereţi antifoc sau
clădirile independente amplasate şi alcătuite astfel încât să nu permită propagarea focului la
vecinătăţi.
(7) Condiţii de rezemare şi contur: Modelarea efectelor acţiunilor şi deplasărilor

împiedicate la nivelul rezemărilor şi a conturului structurii considerate.
(8) Criteriul de capacitate portantă la foc (stabilitate): Exprimă abilitatea unui element
sau a structurii de a-şi păstra rezistenţa mecanică sub acţiunea focului în concordanţă cu
performanţele impuse.
(9) Criteriul de integritate la foc (etanşeitate): Criteriul prin care este cuantificată
abilitatea de separare la foc a elementului de construcţie astfel încât să împiedice trecerea
flăcărilor şi a gazelor fierbinţi, pe latura neexpusă.
(10) Criteriul de izolare termică: Criteriul prin care este cuantificată abilitatea de izolare
la foc a elementului astfel încât să împiedice transmisia căldurii peste limitele impuse.
2
(11) Curba temperatură - timp: Este curba care exprimă temperatura gazelor fierbinţi în
vecinătatea elementului expus la foc în
funcţie de timp. Ea poate fi:
- nominală: o curbă convenţională, adoptată pentru uniformizarea încercărilor

experimentale la foc sau a verificării prin calcuI la foc, cum
este curba standard temperatură-timp (ISO 834, STAS 7771)
- parametrică: determinată pe baza modelării evoluţiei incendiului şi pe baza parametrilor

fizici specifici ai compartimentului de incendiu.
(12) Densitatea sarcinii termice: Sarcina termică raportată fie la suprafaţa planşeului fie
la suprafaţa totală a încăperii, inclusiv golurile.
(13) Dinamica câmpului de temperaturi: Determinarea evoluţiei în timp a temperaturilor

în elementele structurale pe baza acţiunii termice, a proprietăţilor termice ale materialului de
construcţie a elementului, precum şi ale straturilor de protecţie.
(14) Efectul acţiunii: Efectul acţiunii constă în răspunsul structurii, momente

încovoietoare, tensiuni, deformaţii, deplasări.
(15) Elemente protejate la foc: Elemente la care s-au luat măsuri pentru reducerea
creşterii temperaturii în elemente ca urmare a acţiunii focului.
(16) Elemente de separare: Elemente structurale şi nestructurale (pereti şi planşee) ce

delimitează compartimentul de incendiu
(17) Elemente structurale: Elementele portante ale structurii, inclusiv contravânturile.
(18) Emisivitatea: Raportul între fluxul radiant real asupra elementului şi fluxul de
căldură total ce apare atunci când elementul structural şi vecinătatea sa radiantă sunt
considerate corpuri negre.
(19) Flux termic total: Energia absorbită de elementul structural pe unitatea de

suprafaţa în unitatea de timp
(20) Funcţia de separare la foc: Abilitatea unui element de a împiedica propagarea

focului prin trecerea flăcărilor sau a gazelor fierbinţi (integritate sau etanşeitate), prin aprindere
dincolo de elementul de separare (izolare termică) sau prin pierderea capacităţii portante
(stabilitate).
(21) Rezistenţa la foc: Abilitatea structurii, a unei părţi de structură sau al unui element
structural de a îndeplini criteriul de capacitate portantă şi/ sau criteriul de separare la foc pe
timpul considerat al acţiunii focului.
(22) Rezistenţa la foc standard: Abilitatea structurii sau a unei părţi de structură, în mod
obişnuit doar a elementelor structurale de a îndeplini criteriul de capacitate portantă şi / sau
criteriul de separare la expunerea la foc standard pe o perioada de timp impusă. Ea se exprimă
pentru perioade de timp de 30, 45, 60, 90 minute sau mai mult.
3
(23) Rezistenţa la temperatura normală: Starea ultimă de rezistenţă la temperatura
normală pentru gruparea fundamentală de încărcări.
(24) Scenariul de conformare la foc prin proiectare: O anume dezvoltare a incendiului

luată în considerare în scopul conformării la foc prin proiectare.
(25) Temperatura critică a oţelului: Temperatura de cedare a elementului structural, la

un anumit nivel de încărcare.
1.3 SIMBOLURI UTILIZATE
1.3.1 Simboluri
(1) Pe parcursul materialului următoarele simboluri vor fi folosite:
Am este suprafaţa expusă la foc a unui element pe unitatea de lungime;
Ap este suprafaţa interioară a materialului de protecţie la foc pe unitatea de lungime;
Ea este modulul de elasticitate longitudinal al oţelului pentru calculul la temperatura

normală;
este modulul de elasticitate longitudinal al oţelului pentru calculul la temperatura ;
este efortul din încărcări la starea limită de incendiu;
este efortul capabil la temperatura uniformă θ ;
este efortul capabil la starea limită de incendiu;
este efortul capabil la starea limită de incendiu, la timpul t;
T este temperatura măsurată în K (faţă de θ temperatura [oC])
V este volumul elementului pe unitatea de lungime;
este proprietatea de calcul a materialului în condiţii de foc, la timpul t ;
este valoarea caracteristică a unei proprietăţi de material;
este valoarea caracteristică a unei proprietăţi de material la temperatura θ ;
c este căldura specifică [J/kgK]
dp este grosimea materialului de protecţie;
4
este limita de proporţionalitate a oţelului la tamperatura ;
este limita de curgere efectivă la temperatura ;
este valaorea de calcul a fluxului termic net pe unitatea de suprafaţă;
este valoarea relativă a unei proprietăţi de rezistenţă sau deformaţie a oţelului la
temperatura ridicată ;
l este lungimea la 20°C;
este lungirea indusă de temperatură;
t este timpul de expunere la foc [min];
este intervalul de timp [sec];
este factorul de reducere pentru încărcarea de calcul în condiţii de foc;
θ este temperatura măsurată în °C (faţă de T temperatura [K]);
k este factorul de adaptare;
λ este conductivitatea telmică [W /mK];
este gradul de utilizare la t=0;
1.3.2 Indici
(1) Pe parcursul materialului se vor folosi următorii indici:
a oţel;
b flambaj;
c conexiuni;
fi valoarea relevantă în condiţii de foc;
m element;
ρ material de protecţie la foc;
t dependent de timp;
5
θ dependent de temperatură.
1.3.3 Simboluri adiţionale
(1) În anexele C, D şi E sunt folosite simboluri suplimentare. Ele sunt definite la prima lor
apariţie.
1.4 Unităţi
(1) Se va folosi sistemul internaţional de unităţi SI.
(2) Se vor folosi următoarelor unităţi în calcule:
suprafaţa :m2;
grosimea izolaţiei :m;
temperatura :oC;
temperatura absolută :K;
diferenţa de temperatură :K;
căldura specifică :J/kgK;
coeficientul de conductivitate termică :W/mK.
[top]
2. PRINCIPII DE BAZĂ
2.1 Cerinţe de performanţă
(1) Dacă structurii i se cere să aibă o anumită rezistenţă în condiţiile incendiului, ea va fi

calculată şi executată în aşa fel încât să-şi menţină funcţia de capacitate portantă pe timpul
expunerii la foc criteriul "R".
(2) În cazul compartimentării, elementul respectiv trebuie să fie calculat şi executat astfel
încât să-şi menţină funcţia de separare pe timpul expunerii la foc, de exemplu:
• să nu apară cedarea de etanşeitate ca urmare a fisurării, a provocării de ruperi, sau găuri

suficient de mari pentru a permite pătrunderea focului prin flăcări sau gaze fierbinţi -
criteriul "E"
• să nu apară cedarea de izolare termică a feţei neexpuse a elementului prin depăşirea
temperaturii de aprindere – criteriul "I".
(3) Criteriul "I" va fi considerat atins atunci când creşterea temperaturii medii pe durata
expunerii la foc, conform curbei standard, pe faţa neexpusă a elementului depăşeşte 140
6
˚ C, sau când creşterea temperaturii maxime într-un punct pe faţa neexpusă a
elementului pe durata expunerii la foc conform curbei standard, depăşeşte 180 ˚C.
(4) Elementele trebuie să îndeplinească criteriile R, E şi I după cum urmează:
- numai funcţia de capacitate portantă - criteriul R
- numai funcţia de separare - criteriile E şi I
- ambele funcţii - de separare şi de capacitate portantă - criteriile R, E şi I.
(5) La utilizarea metodelor de calcul, criteriile de deformaţii se vor lua în considerare

atunci când elementele de separare sau măsurile de protecţie la foc sunt afectate de
deformaţiile structurii de rezistenţă.
2.2 ACŢIUNI
2.2.1 Acţiuni termice
2.2.1.1 Reguli generale
(1) Acţiunea termică este dată de fluxul total de căldură hnet în W/m2 pe suprafaţa
elementului considerat.
(2) Fluxul total de căldură hnet va fi determinat considerând atât radiaţia termică cât şi
convecţia de la şi spre focul din imediaat vecinătate a elementului.
(3) Componenta din radiaţie a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă se va

determina cu relaţia:
unde:
φ este factorul de configuraţie
este emisivitatea
este temperatura de radiaţie a mediului ambiant asupra elementului, în oC
este temperatura pe suprafaţa elementului , în oC
este constanta lui Boltzmann, în
(4) În afara cazurilor speciale, factorul de configuraţie se va lua
(5) Emisivitatea se va calcula conform 2.2.2.
7
(6) Temperatura de radiaţie va fi considerată temperatura curbei standard.
(7) Temperatura suprafeţei elementului rezultă din calculul de transfer termic asupra
elementului.
(8) Componenta din convecţie a fluxului de căldură pe unitatea de suprafaţă se va

(2.2)
unde:
este coeficientul de transfer termic prin convecţie în W/m2K
este temperatura gazelor fierbinţi în vecinătatea elementului în timpul expunerii la foc

în oC
este temperatura pe suprafaţa elementului în oC
(9) Coeficientul de transfer termic prin convecţie către faţa expusă la foc se va lua =
25 W/m2K.
(10) Pe faţa neexpusă la foc a elementului de separare, transmiterea de flux termic prin
radiaţie se va neglija, iar coeficientul de transfer termic prin convecţie se va lua α = 9 W/m2K.
2.2.1.2 Curba temperatură-timp
(1) Fluxul total de căldură din convecţie şi radiaţie se va determina cu relaţia:
(2.3)
unde:
este dat în relaţia (2.2)
este dat în relaţia (2.1)
este un factor privind convenţia, ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la

foc şi va fi luat
este un factor privind radiaţia, ce ţine seama de sistemul naţional de încercare la foc
şi va fi luat
8
(2) Emisivitatea se va determina cu relaţia:
(2.4)
unde:
este emisivitatea caracteristică a cuptorului de încercări la foc;
este emisivitatea suprafeţei elementului.
(3) Curba standard temperatură-timp se va determina cu relaţia:
[˚C] (2.5)
unde:
este temperatura gazelor fierbinţi în cuptorul de încercări la foc în vecinătatea

elementului expus la foc, la timpul t, în °C
t este timpul expunerii la foc, în minute.
2.2.2 Acţiuni statice
2.2.2.1 Reguli generale
(1) Focul constituie o acţiune accidentală. Combinaţiile de încărcări pentru starea limită
ultimă şi starea limită de exploatare corespunzătoare acţiunii focului se încadrează în cazurile de
încărcare definite de combinaţia excepţională.
(2) Coeficienţii de siguranţă corespunzători reflectă faptul că structura trebuie să

supravieţuiască focului, pentru o capacitate portantă stabilită în procesul de dimensionare.
(3) În vederea verificării structurii la acţiunea focului nu se va lua nici o măsură

constructivă pentru creşterea capacităţii portante a structurii,suplimentar aceleia stabilite iniţial.
Aceasta pentru că probabilitatea supraîncărcării construcţiei în momentul incendiului este mai
redusă decât în cazul calculului la starea limită la temperatura normală, precum şi datorită
faptului că metodele de calcul sau cele experimentale folosite în calculul la acţiunea focului au un
caracter acoperitor.
2.2.2.2. Combinaţii de încărcări pentru starea limită la acţiunea focului
(1) Încărcările se consideră ca pentru temperatura normală, dacă ele acţionează şi în

condiţiile incendiului.
(2) Valorile reprezentative ale încărcărilor variabile, se iau în calcule folosind relaţia (2.6)
(3) Nu se permite diminuarea încărcărilor datorită combustiei. Cazurile în care zăpada nu

va fi considerată, datorită topirii în momentul incendiului, trebuie examinate de la caz la caz .
9
(4) Încărcările rezultând, din procesul tehnologic nu intră în combinaţii (de exemplu
forţele orizontale din pod rulant).
(5) Uneori la stabilirea combinaţiei de încărcări, este necesar să se considere încărcări

suplimentare, de exemplu: forţe de impact datorită cedării unor elemente structurale sau cele
datorită impactului unor utilaje grele. Pentru pereţii antifoc se va considera o forţă orizontală de
impact corespunzătoare unei energii de calcul Ad= 3000 Nm. Pentru alte elemente structurale
solicitate la acţiune a focului, valorile energiei de calcul Ad, corespunzătoare unor forţe de impact,
se stabilesc de către beneficiar.
(6) Pentru a obţine încărcarea de calcul, relevantă în cazul acţiunii focului, cu care se
determină efortul de calcul la starea limită de incendiu Efi.d, se utilizează următoarea combinaţie
accidentală:
(2.6)
unde:
GK este valoarea caracteristică a încărcării permanente;
QK,1 este valoarea caracteristică a încărcării variabile dominante;
QK,i sunt valorile caracteristice ale celorlalte încărcări variabile;
este încărcarea accidentală;
este coeficientul parţial de siguranţă pentru încărcările permanente la starea limită

de incendiu,
este coeficientul de combinare pentru încărcarea variabilă dominantă;
este coeficientul de combinare pentru restul încărcărilor variabile.
Observaţie: încărcarea variabilă dominantă trebuie interpretată ca fiind acţiunea variabilă cu

efectul cel mai semnificativ pentru ipoteza de calcul luată în considerare (în raport cu STAS 10101/0A/1975
aceasta ar putea fi: fie o acţiune cvasi-permanentă fie o acţiune variabilă, după caz).
(7) În relaţia 2.6 se vor folosi coeficienţii de combinare a încărcărilor din tabelul 2.1.
Tabelul 2.1 Coeficienţii de combinare la starea limită de incendiu

Coeficienţi de
combinare
Acţiuni
10
Încărcări impuse în clădiri
Categoria A - locuinţe 0,5 0,3
Categoria B - birouri 0,5 0,3
Categoria C - săli de conferinţe, săli de cinema 0,7 0,6
Categoria D - suprafeţe comerciale, magazine 0,7 0,6
Categoria E - Depozite 0,9 0,8
Zăpadă 0,2 0
Vânt 0,5 0
2.3. VALORI DE CALCUL PENTRU CARACTERISTICILE MATERIALELOR
(1) Valorile de calcul ale proprietăţilor termice şi mecanice ale materialelor sunt
definite după cum urmează:
- proprietăţi termice pentru analiza termică:
- dacă creşterea valorii proprietăţii cu temperatura este favorabilă siguranţei la foc se

va lua:
(2.7)
- dacă creşterea valorii proprietăţii cu temperatura este defavorabilă siguranţei la foc

se va lua:
(2.8)
- rezistenţa şi proprietăţi de deformaţie pentru analiza structurală:
(2.9)
unde:
este valoarea caracteristică a proprietaţii materialului în calculul la foc, ea depinde

de temperatura materialului θ , vezi capitolul 3;
XK este valoarea caracteristică a unei rezistenţe sau a unei proprietăţi de deformaţie a

materialului în calculul la temperatura normală;
11
este factorul de reducere a rezistenţei sau a unei proprietăţi de deformaţie
care depinde de temperatura materialului, vezi 3.2.1;
este coeficientul parţial de siguranţă pentru proprietăţile materialului în calculul la

foc, .
2.4. METODE DE VERIFICARE
2.4.1. Rezistenţa la foc a structurii
(1) Analiza structurii în caz de incendiu se va realiza printr-una din metodele următoare:
• analiza structurală globală, vezi 2.4.2,

• analiza unei părţi din structură, vezi 2.4.3,
• analiza elementelor structurale, vezi 2.4.4.
(2) O analiză a elementelor structurale este suficientă în cazul verificării la foc, bazate pe
curba standard temperatură - timp.
(3) Ca o alternativă la metodele de calcul, verificarea poate fi făcută pe baza rezultatelor

încercărilor experimentale.
2.4.2. Analiza structurală globală
(1) Analiza structurală globală în caz de incendiu se va efectua ţinând seama de modul
de cedare, de proprietăţile materialelor şi rigiditatea elementelor, care depind de temperatură.
(2) Pe durata expunerii la foc t, se va verifica dacă:
(2.10)
unde:
este efortul de calcul produs de acţiuni, la starea limită de incendiu, inclusiv efectele
dilatării şi deformaţiei termice,
este efortul capabil, la starea limită de incendiu, la timpul t.
t este timpul de expunere la foc.
2.4.3. Analiza părţilor de structură
(1) Ca o alternativă la analiza structurală globală, se poate face o analiză structurală pe

părţi de structură (substructură), în care substructurile sunt expuse la foc şi analizate conform
precizărilor de la 2.4.2
12
(2) Se admite ipoteza că reacţiunile din reazeme şi eforturile (forţe şi momente) din
elementele care mărginesc substructura aplicate la t =0, rămân nemodificate pe durata expunerii
la foc.
(3) Ca o alternativă la efectuarea unei analize structurale globale la starea limită de

incendiu la t = 0, reacţiunile din reazeme şi eforturile din elementele care mărginesc substructura
se pot obţine pornind de la analiza structurală globală la temperatura normală folosind relaţia:
(2.11)
unde:
Ed este efortul de calcul produs de încărcări, determinat la stadiul limită de rezistenţă,

pentru gruparea fundamentală, la temperatura normală.
este un factorul de reducere al încărcării pentru starea limită de incendiu.
(4) Factorul de reducere al încărcării pentru starea limită de incendiu se va determina

cu relaţia:
(2.12)
unde:
este coeficientul parţial de siguranţă pentru încărcările permanente la starea limită de

rezistenţă, =1,35;
este coeficientul de combinare pentru încărcarea variabilă dominantă la starea limită

de rezistenţă, =1,5;
Figura 2.1 arată variaţia factorului de reducere în funcţie de raportul dintre încărcarea
variabilă dominantă şi încărcarea permanentă ,pentru diverse valori ale lui
(5) Alternativ, pentru construcţiile uzuale metalice se poate lua acoperitor
(categoria A-D), respectiv = 0,7 pentru clădirile din categoria E.
2.4.4. Analiza elementelor structurale
(1) Ca o alternativă la analiza structurală globală, se poate efectua analiza elementelor

structurale. Se admite ipoteza potrivit căreia condiţiile de rezemare la t = 0, rămân nemodificate
pe durata expunerii la foc. În cazul în care această ipoteză nu este valabilă, se impune verificarea
prin analiză structurală globală.
13
(2) Se admite ipoteza că reacţiunile din reazemele elementului determinate la t = 0 ,
rămân nemodificate pe durata expunerii la foc.
Se va considera doar efectul deformaţiilor termice provenite din gradientul termic pe

secţiunea transversală a elementului. Efectul alungirii termice a elementului se va neglija.
(3) Verificarea elementelor structurale se va face conform punctelor 4.2 şi 4.3.
[top]
3. PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR
3.1. Generalităţi
(1) Proprietăţile termice şi mecanice ale oţelului vor fi determinate din precizările care
urmează.
(2) Valorile proprietăţilor de material din paragraful 3 vor fi considerate ca valori

caracteristice, vezi 2.3.
(3) Proprietăţile mecanice ale oţelului la 20°C vor fi luate din STAS 500/2-80, 500/3-80,
respectiv conform normei româneşti SR EN 10025 aliniată la normele europene.
3.2. Proprietăţile mecanice ale oţelului
3.2.1. Proprietăţile de rezistenţă şi deformaţie
(1) Pentru viteze de încălzire între 2 şi 50 K/min, proprietăţile de rezistenţă şi deformaţie

ale oţelului la temperaturi ridicate vor fi obţinute din relaţia efort-deformaţie din figura 3.1.
(2) Această relaţie va fi folosită pentru a determina rezistenţa la întindere, compresiune,

încovoiere sau tăiere.
(3) În tabelul 3.1 sunt date valorile coeficienţilor de reducere, raportaţi la mărimile
caracteristice la 20°C, pentru relaţia la temperaturi ridicate din figura 3.1 după cum
urmează:
- limita de curgere efectivă, raportată la limita de curgere la 20°C:
- limita de proporţionalitate, raportată la limita de curgere la 20°:
- modulul de elasticitate longitudinal, raportat la modulul de elasticitate la 20°C:
14
Deformaţia Tensiunea Modul tangent
specifică
0,00 -
Parametrii
Funcţii
Tabelul 3.1 Coeficienţi de reducere a proprietăţilor oţelului

Temperatura
20 1,00 1,00 1,000 1,00
100 1,00 1,00 1,000 1,00
200 1,00 0,922 0,807 0,90
300 1,00 0,845 0,613 0,80
400 1,00 0,770 0,420 0,70
500 0,78 0,615 0,360 0,60
15
600 0,47 0,354 0,180 0,31
700 0,23 0,167 0,075 0,13
800 0,11 0,087 0,050 0,09
900 0,06 0,051 0,0375 0,0675
1000 0,04 0,034 0,0250 0,0450
1100 0,02 0,017 0,0125 0,0225
1200 0,00 0,000 0,0000 0,0000
(4) Variaţia acestor trei factori de reducere funcţie de temperatură este reprezentată în
figura 3.2
(5) Alternativ, pentru temperaturi sub 400°C, relaţia precizată la (1) poate fi extinsă
prin considerarea ecruisării din anexa B, dacă proporţiile secţiunii transversale nu permit voalarea
care elimină atingerea tensiunilor ridicate şi elementul este legat adecvat pentru a se preveni
pierderea stabilităţii.
(6) Tabelul 3.1 furnizează şi valorile coeficientului de reducere pentru folosirea în

locul lui în cazul verificării la starea limită de exploatare (în deplasări).
3.2.2 Densitatea oţelului
(1) Densitatea oţelului poate fi considerată ca independentă de temperatura oţelului.

În calcule se va folosi următoarea valoare:
= 7850 [kg/m3] (3.1)
3.3 Proprietăţi termice
3.3.1 Oţelul
3.3.1.1. Alungirea specifică termică
(1) Alungirea specifică telmică a oţelului se va determina cu relaţiile următoare:
pentru
(3.2 a)
16
pentru
(3.2 b)
pentru
(3.2 c)
unde:
l este lungimea la 20°C
∆ l este alungirea datorată temperaturii
este temperatura oţelului [oC]
(2) Variaţia alungirii specifice termice funcţie de temperatură este reprezentată în figura
3.3.
(3) În modelele de calcul simplificat (vezi 4.2) relaţia dintre alungirea specifică şi
temperatura oţelului poate fi considerată constantă. În acest caz alungirea specifică se determină
cu relaţia:
(3.2 d)
3.3.1.2 Căldura specifică
(1) Căldura specifică a oţelului ca se va determina cu relaţiile:
pentru
(3.3.a)
pentru
(3.3.b)
pentru
(3.3.c)
17
pentru
(3.3.d)
unde:
(2) Variaţia căldurii specifice a oţelului funcţie de temperatură este reprezentată în figura
3.4.
(3) În modelele de calcul simplificat (vezi 4.2), căldura specifică a oţelului poate fi
considerată independentă de temperatura lui. În acest caz se va lua în calcule valoarea:
(3.3.e)
3.3.1.3 Conductivitatea termică
(1) Conductivitatea termică a oţelului se va determina din relaţiile următoare:
pentru
(3.3.a)
pentru
(3.4.b)
unde:
(2) Variaţia conductivităţii termice a oţelului funcţie de temperatură este reprezentată în

figura 3.5.
(3) În modelele de calcul simplificat (vezi 4.2), conductivitatea termică a oţelului poate fi
considerată independentă de temperatura lui. În acest caz se va lua în calcule valoarea:
(3.4.c)
3.3.2 Materiale de protecţie la foc
(1) Materialele utilizate pentru protecţia la foc a elementelor metalice, vor trebui să
rămână coerente şi coezive pe suportul lor (elementul metalic) pe durata prescrisă a incendiului.
18
(2) Proprietăţile şi performanţele acestor materiale de protecţie la foc se vor determina
prin încercări experimentale efectuate conform normelor în vigoare, sau pentru cazul materialelor
pentru care există certificate de atestare, conform certificatelor de calitate eliberate de furnizor.
[top]
4. CALCULUL ELEMENTELOR STRUCTURALE LA ACŢIUNEA FOCULUI
4.1. Introducere
(1) Elementele structurale ale construcţiilor din oţel pot fi:
-neprotejate;
- izolate prin materiale de protecţie la foc;
- protejate prin ecrane termice;
- protejate prin alte mijloace care limitează creşterea temperaturii în structura de oţel.
(2) Verificarea comportării elementelor structurale la acţiunea focului are la bază una din
următoarele metode sau combinarea acestora:
- metode de calcul simplificat.
- metode generale de calcul
- încercări experimentale
(3) Metodele de calcul simplificat sunt metode de calcul simple care furnizează rezultate
acoperitoare.
(4) Metodele generale de calcul sunt metode de calcul în care principiile inginereşti sunt
considerate de o manieră cât mai apropiată de realitatea unei aplicaţii specifice (ex.: analiza
neliniară cu element finit).
(5) Când nu se utilizează metode de calcul simplificat sau generale, este necesară
folosirea unei metode bazată pe încercări experimentale.
4.2. Metode de calcul simplificat
4.2.1. Introducere
(1) Capacitatea portantă a unui element structural din oţel se consideră asigurată după
un timp t la un foc dat, dacă este îndeplinită condiţia:
(4.1)
19
unde:
este efortul de calcul din element produs de acţiuni în condiţii de foc
este efortul capabil al elementului respectiv în condiţii de foc, la timpul t,
Efortul capabil , la timpul t va fi determinat funcţie de
distribuţia temperaturii în secţiunea transversală folosind relaţiile din 4.2.3. SIăbirea secţiunii
datorată găurilor pentru nituri sau şuruburi nu se ia în considerare.
(2) Alternativ, verificarea poate fi făcută din condiţia de temperatură.
Capacitatea portantă a unui element structural din oţel se consideră asigurată după un
timp t la un foc dat, dacă este îndeplinită condiţia:
(4.2)
unde:
este temperatura secţiunii de oţel la timpul t,
este temperatura critică a elementului (pentru situaţia , vezi 4.2.4)
(3) Rezistenţa îmbinărilor între elementele structurale nu trebuie verificată, dacă
rezistenţa termică a protecţiei la foc a îmbinării este mai mare decât valoarea minimă a
rezistenţelor termice a protecţiei la foc a elementelor structurale care se îmbină
unde:
dp este grosimea protectiei la foc – se va lua dp=0 pentru elemente neprotejate;
conductivitatea termică efectivă a materialului de protecţie.
(4) Pentru verificarea la starea limită de exploatare, vezi 2.1(2), verificarea se va face în
modul precizat în 4.2.3 sau 4.2.4, dar substituind factorii de reducere şi
corespunzători limitelor de curgere efective la temperaturile şi cu factorii de reducere
şi ,vezi 3.2.1 şi tabelul 3.1.
4.2.2 Clasificarea secţiunilor transversale
20
4.2.2.1 Clasificarea secţiunilor transversale la temperatura normală
Prezentul normativ de verificare la foc se referă la clasele 1, 2 şi 3 de secţiuni

transversale definite după cum urmează:
(1) Clasa 1 secţiuni transversale capabile să permită formarea articulaţiilor plastice, iar
rotirea sub moment constant este cea necesară pentru redistribuirea momentelor încovoietoare
pe structură;
(2) Clasa 2 secţiuni transversale, capabile să permită formarea articulaţiilor plastice în

secţiune, însă fenomenul de voalare nu permite rotirea sub moment constant şi nici redistribuirea
plastică a eforturilor;
(3) Clasa 3 secţiuni transversale la care efortul calculat la fibra extremă comprimată
poate atinge limita de curgere, însă fenomenul de voalare poate împiedica dezvoltarea
momentului plastic;
4.2.2.2 Clasificarea secţiunilor transversale în calculul de verificare la foc
(1) În calculul de verificare la foc, clasificarea elementelor structurale, definită ca la

punctul precedent, va fi făcută în concordanţă cu relaţia caracteristică a oţelului pentru
alungirea specifică corespunzătoare nivelului de temperatură considerat.
(2) Un element comprimat poate fi clasificat ca şi în cazul temperaturii normale, fără nici
o modificare.
(3) O grindă simplu rezemată, expusă la foc pe trei feţe, având un planşeu mixt sau de
beton pe cea de-a patra faţă, poate fi clasificată ca şi în cazul temperaturii normale fără nici o
modificare.
(4) Orice alt element poate fi clasificat ca şi pentru temperatura normală după cum
urmează:
- pentru Clasa 3, fără nici o modificare, funcţie de coeficientul ε , din tabelul 4.1, unde
(4.3.a)
- pentru Clasa 1 sau Clasa 2, folosind o valoare modificată a lui ε ,
din tabelul 4.1 dată de:
(4.3.b)
unde:
fy limita de curgere [N/mm2].
(4) Pentru cazul verificării la starea limită de exploatare normală, vezi 2.1 (2), un element
structural poate fi clasificat ca şi pentru temperatura normală fără nici o modificare.
21
Tabelul 4.1 Raporturi lăţime – grosime maxime pentru pereţi comprimaţi
(a) Inimi: (pereţi interni perpendiculari pe axa de încovoiere)
d=h-3t [t=tf=tw]
Clasa Inimă încovoiată Inimă comprimată Inimă încovoiată compusă

(încovoiere cu compresiune)
Distribuţia de
tensiuni în
perete (semnul +
este pentru
compresiune)
22
2
Distribuţi
a de
tensiuni
în perete
(semnul
+ este
pentru
compres
iune)
235 275 355
ε 1 0,92 0,81
Tabelul 4.1 Raportul lăţime – grosime pentru pereţi comprimaţi (cont.)

b) Pereţi interni de tălpi: (pereţi interni paraleli cu axa de încovoiere)
23
Clasa Tip Secţiune încovoiată Secţiune comprimată
Distribuţia de tensiuni în perete

şi pe înălţimea secţiunii (semnul
+ este pentru compresiune)
Secţiuni
tubulare
laminate
1
Alte secţiuni
2 Secţiuni
24
tubulare
laminate
Alte secţiuni
Distribuţia de tensiuni în perete

şi pe înălţimea secţiunii (semnul
+ este pentru compresiune)
Secţiuni
tubulare
laminate
3
Alte secţiuni
235 275 355
ε 1 0,92 0,81
Tabelul 4.1 Raporturi lăţime – grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (cont.)
c) Pereţi de talpă în consolă
25
Secţiuni laminate
Perete
Clasa Tip secţiune Perete încovoiat compus
comprimat
Margine comprimată Margine întinsă
Distribuţia de tensiuni în
perete (semnul + este
pentru compresiune)
26
laminate
1
sudate
laminate
2
sudate
Distribuţia de tensiuni în
perete (semnul + este
pentru compresiune)
laminate
3
sudate
Pentru vezi tabelul 4.2
235 275 355
ε 1 0,92 0,81
Tabelul 4.1 Raporturi lăţime – grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (cont.)
(d) Corniere
A se referi şi la (Nu se aplică la corniere
(c) “Pereţi de care se află în contact
27
tălpi în consolă continuu cu alte
(vezi tabelul 3) componente)
Clasa Secţiune comprimată
Distribuţia
tensiunilor în
secţiune(semnul
+ este pentru
compresiune)
(e) Secţiuni tubulare
28
Clasa Secţiune încovoiată şi / sau comprimată
235 275 355
ε 1 0,92 0,81
Tabelul 4.2 Factori
ψ Distribuţia tensiunilor Distribuţia tensiunilor
(compresiunea pozitivă) (compresiunea pozitivă)
29
- 0, 23,
1, 85 80
0
- 0, 20,
0, 82 05
9
- 0, 16,
0, 78 64
8
- 0, 13,
0, 75 58
7
- 0, 10,
0, 72 86
6
- 0, 8,4
0, 69 8
5
- 0, 6,4
0, 67 4
4
- 0, 4,7
0, 64 4
3
- 0, 3,3
0, 61 8
2
- 0, 2,3
0, 59 7
1
- 0, 1,7
0, 57 0
0
+ 0, 1,7
0, 57 0
0
30
+ 0, 1,3
0, 55 1
1
+ 0, 1,0
0, 53 7
2
+ 0, 0,9
0, 51 0
3
+ 0, 0,7
0, 50 8
4
+ 0, 0,6
0, 48 9
5
+ 0, 0,6
0, 47 1
6
+ 0, 0,5
0, 46 6
7
+ 0, 0,5
0, 45 1
8
+ 0, 0,4
0, 44 7
9
+ 0, 0,4
1, 43 3
0
4.2.3 Determinarea eforturilor capabile
4.2.3.1 Elemente întinse
(1) Forţa axială capabilă la întindere la timpul t, a unui element structural solicitat
la întindere având o distribuţie de temperatură neuniformă pe secţiunea transversală se va
31
(4.4)
unde:
Ai este o suprafaţă elementară din secţiunea transversală la temperatura (vezi fig. 4.1)
este factorul de reducere a limitei de curgere a oţelului la temperatura
este temperatura suprafeţei elementare Ai (vezi figura 4.1).
Alternativ, forţa axială capabilă , poate fi luată acoperitor egală cu forţa axială
capabilă a unui element structural solicitat la întindere având o distribuţie uniformă de
temperatură pe secţiunea transversală, egală cu temperatura maximă a oţelului , atinsă
la timpul t.
(3) Forţa axială capabilă , a unui element solicitat la întindere având o distribuţie
uniformă de temperatură pe secţiunea transversală , se va determina cu relaţia:
(4.5)
unde:
este factorul de reducere a limitei de curgere a oţelului la temperatura ;
A este aria netă a secţiunii transversale;
este coeficientul parţial de siguranţă la starea limită de incendiu,
este un coeficient parţial de siguranţă,
este un coeficient parţial de siguranţă,
4.2.3.2 Elemente comprimate
(1) Forţa axială capabilă la compresiune cu flambaj la timpul t, a unui element

solicitat la compresiune centrică, având secţiunea transversală din Clasa 1, Clasa 2 sau Clasa 3,
se va determina cu relaţia:
(4.6)
32
unde:
este coeficientul de flambaj la starea limită de incendiu;
este factorul de reducere a limitei de curgere a oţelului la temperatura maximă a

oţelului atinsă la timpul t.
Notă: Constanta 1,2 este un factor de corecţie care ia în considerare mai multe efecte,
inclusiv diferenţa între deformaţia la rupere comparată cu
(2) Valoarea lui Xfi se va determina cu relaţia:
dar (4.7)
în care:
(4.8)
(4.9)
(4.10)
este zvelteţea adimensională corespunzătoare temperaturii ;
este un factor de imperfecţiune corespunzător curbei "C" de flambaj ;
este coeficientul de zvelteţe la starea limită de incendiu
=max ;
sunt lungimile de flambaj la starea limită de incendiu
(3) Lungimea de flambaj a unui stâlp în verificarea la starea limită de incendiu va fi determinată
ca în cazul calculului la temperatura normală. Excepţie fac cadrele cu noduri fixe, unde lungimea
de flambaj a unui stâlp lfi se va calcula, considerându-I încastrat la nivelul etajelor adiacente
compartimentului de incendiu, dacă rezistenţa la foc a elementelor structurii care separă aceste
compartimente nu este mai mică decât rezistenţa la foc a stâlpului.
33
În cazul unei structuri în cadre în care fiecare etaj reprezintă un compartiment de
incendiu cu suficientă rezistenţă la foc, la un etaj intermediar lungimea de flambaj a unui stâlp se
va lua şi la ultimul etaj, lungimea de flambaj unde L este lungimea de calcul a
etajului respectiv, vezi figura 4.2.
4.2.3.3 Elemente încovoiate cu secţiuni din Clasa 1 sau Clasa 2
(1) Momentul încovoietor capabil la timpul t a unei grinzi cu secţiunea din Clasa 1
sau Clasa 2 având o distribuţie neuniformă de temperatură pe secţiunea transversală se va
(4.11)
unde:
zi este distanţa de la axa neutră plastică la axa centrală (ce trece prin centrul de greutate)
a suprafeţei elementare de arie Ai,zi este distanţa algebrică, considerată pozitivă pe zona
comprimată, respectiv negativă pe zona întinsă a secţiunii transversale (vezi figura 4.3);
este limita de curgere fy pe suprafaţa elementară Ai considerată pozitivă pe zona

comprimată a secţiunii transversale şi negativă pe zona întinsă;
sunt identice cu 4.2.3.1 (1).
(2) Axa neutră plastică a secţiunilor din Clasa 1 sau Clasa 2 având o distribuţie
neuniformă de temperatură este acea axă care satisface criteriul:
(4.12)
(3) Alternativ, momentul încovoietor capabil la timpul t pentru secţiuni din Clasa 1
sau Clasa 2 având o distribuţie neuniformă, de temperatură poate fi determinat acoperitor cu
relaţia:
(4.13)
unde:
este momentul încovoietor capabil pentru o temperatură uniformă egală cu

temperatura maximă a oţelului atinsă la timpul t;
k1 este un factor de adaptare pentru temperatura neuniformă pe secţiunea transversală,

vezi (9);
k2 este un factor de adaptare pentru temperatura neuniformă
34
de-a lungul grinzii, vezi (10).
(4) Momentul încovoietor capabil a unei secţiuni din Clasa 1 sau Clasa 2 având o
distribuţie uniformă de temperatură se va determina cu relaţia:
(4.14)
unde:
este factorul de reducere a limitei de curgere a oţelului la temperatura ;
este modulul de rezistenţă plastic al secţiunii transversale.
(5) Dacă forţa tăietoare de calcul depăşeşte 50% din valoarea forţei tăietoare
capabile , momentul încovoietor capabil a unei secţiuni din Clasa 1 sau Clasa 2
având o distribuţie uniformă de temperatură se va determina cu relaţia:
a) în cazul secţiunilor cu tălpi egale, încovoiate după axa de maximă inerţie:
(4.15)
unde:
Av este aria secţiunii transversale la tăiere;
tw este grosimea inimii;
este forţa tăietoare capabilă la starea limită de incendiu, vezi (8).
b) în celelalte cazuri:
(4.16)
(6) Dacă zvelteţea adimensională corespunzătoare temperaturii maxime a

oţelului , atinsă la timpul t, nu depăşeşte 0,4 nu se ţine seama de flambajul lateral prin
încovoiere răsucire. Dacă , momentul capabil la încovoiere ţinând seama de
flambajul lateral prin încovoiere răsucire ,la timpul t al unei grinzi nefixată lateral, din
Clasa 1 sau Clasa 2 de secţiune se va determina cu relaţia:
35
(4.17)
unde:
este coeficientul de flambaj, în cazul flambajului lateral prin încovoiere răsucire în

calculul la starea limită de incendiu;
este factorul de reducere a limitei de curgere a oţelului la temperatura maximă

, atinsă la timpul t, vezi 3.2.1. Constanta 1,2 este conformă precizărilor de la 4.2.3.2(1).
(7) Valoarea lui se va determina cu relaţia:
dar (4.18)
în care:
(4.19)
(4.20)
(4.21)
(4.22)
este zvelteţea adimensională corespunzătoare temperaturii ;
un coeficient de imperfecţiune care se va lua:
pentru secţiuni laminate (curba de flambaj “A”)
pentru secţiuni din tablă sudate (curba de flambaj “C”)
este coeficientul de zvelteţe în cazul flambajului prin încovoiere răsucire.
(8) Forţa tăietoare capabilă la timpul t pentru secţiunile din Clasa 1 sau Clasa 2
având o distribuţie neuniformă de temperatură se determină cu relaţia:
36
(4.22)
unde:
(9) Valoarea factorului de adaptare k1 ce ţine seama de distribuţia neuniformă a

temperaturii pe secţiunea transversală se va lua după cum urmează:
- pentru o grindă expusă pe toate patru feţele k1 = 1,0
- pentru o grindă expusă pe trei feţe, cu planşeu pe faţa a patra k1 = 0,70
(10) Valoarea factorului de adaptare k2 ce ţine seama de distribuţia neuniformă a

temperaturii de-a lungul grinzii se va lua după cum urmează:
- în reazemele grinzilor static nedeterminate k2 = 0,85
- în toate celelalte cazuri k2 = 1,0
4.2.3.4. Elemente încovoiate cu secţiunea transversală din Clasa 3
(1) Momentul încovoietor capabil la timpul t pentru secţiuni din Clasa 3 având o
distribuţie neuniformă de temperatură pe secţiunea transversală se va determina cu relaţia:
(4.23)
unde:
Wel este modulul de rezistenţă elastic al secţiunii transversale;
este factorul de reducere a limitei de curgere a oţelului la temperatura maximă a

oţelului atinsă la timpul t.
k1 este un factor de adaptare pentru temperatura neuniformă pe secţiunea transversală,

vezi 4.2.3.3(9);
k2 este un factor de adaptare pentru temperatura neuniformă de-a lungul grinzii, vezi
4.2.3.3(10).
(2) Dacă forţa tăietoare de calcul depăşeşte 50% din valoarea forţei tăietoare
capabile , momentul încovoietor capabil a unei secţiuni din Clasa 3 având o
distribuţie neuniformă de temperatură pe secţiunea transversală se va determina cu relaţia:
37
a) în cazul secţiunilor cu tălpi egale, încovoiate după axa de maximă inerţie:
(4.24)
unde:
tw este grosimea inimii;
este forţa tăietoare capabilă la starea limită de incendiu, vezi (3).
b) în celelalte cazuri:
(4.25)
(2) Dacă zvelteţea adimensională corespunzătoare temperaturii maxime a

oţelului atinsă la timpul t, nu depăşeşte 0,4 nu se ţine seama de flambajul lateral cu
răsucire.
Dacă , momentul capabil la încovoiere ţinând seama de flambajul lateral

prin încovoiere răsucire la timpul t a unei grinzi nefixată lateral, din Clasa 3 de secţiune
se va determina cu relaţia:
(4.26)
unde:

calculul la starea limită de incendiu, vezi 4.2.3.3(7).
(3) Forţa tăietoare capabilă la timpul t pentru secţiunile din Clasa 3 având o
distribuţie neuniformă de temperatură se determină cu relaţia:
(4.27)
38
4.2.3.5 Elemente cu secţiuni din Clasa 1, 2 sau 3, supuse la încovoiere cu
compresiune
(1) Efortul capabil la timpul t al unui element supus la încovoiere cu compresiune

axială se va verifica prin satisfacerea relaţiilor de la punctele (2) sau (3) pentru un element având
secţiunea din Clasa 1 sau 2, respectiv (4) sau (5) pentru un element având secţiunea
transversală din Clasa 3.
(2) Elementele având secţiunea transversală din Clasa 1 sau 2, supuse la încovoiere cu
compresiune axială, când flambajul lateral prin încovoiere răsucire este împiedicat se vor verifica
cu relaţia:
(4.28)
în care:
(4.29)
(4.30)
(4.31)
(4.32)
sunt coeficienţii de flambaj la starea limită de incendiu, vezi 4.2.3.2;
este minimul dintre coeficienţii de flambaj
sunt coeficienţii adimensionali de zvelteţe, vezi 4.2.3.2;
sunt factorii de reducere a momentului, vezi (6);
sunt modulii de rezistenţă plastici;
sunt modulii de rezistenţă elastici.
39
(3) Elementele având secţiunea transversală din Clasa 1 sau 2, supuse la încovoiere cu
compresiune axială, dar la care flambajul lateral prin încovoiere răsucire poate fi un mod de
cedare se vor verifica cu relaţia:
(4.33)
în care:
(4.34)
(4.35)
unde:
este factorul de reducere a momentului încovoietor în cazul flambajului lateral prin

încovoiere răsucire, vezi (6).

calculul la starea limită de incendiu, vezi 4.2.3.3
(4) Elementele având secţiunea transversală din Clasa 3, supuse la încovoiere cu

compresiune axială, când flambajul lateral prin încovoiere răsucire este împiedicat se vor verifica
cu relaţia:
(4.36)
în care:
sunt identici cu (2)
dar (4.37)
dar (4.38)
(5) Elementele având secţiunea transversală din Clasa 3, supuse la încovoiere cu

compresiune axială, dar la care flambajul lateral cu răsucire poate fi un mod de cedare se vor
verifica cu relaţia:
40
(4.39)
(6) Factorii de reducere (corecţie) a momentului încovoietor vor fi

obţinuţi din tabelul 4.3 funcţie de forma diagramei de moment încovoietor între punctele de fixare,
după cum urmează:
Factor: momentul în jurul axei: fixare după direcţia:
y-y z-z
z-z y-y
y-y y-y
4.2.4. Temperatura critică
(1) Temperatura critică a elementului de oţel, la timpul t, pentru care efortul capabil
se va calcula, pentru orice grad de utilizare la timpul t=0 de la la
folosind relaţia:
(4.40)
(2) Valorile lui pentru valori ale lui de la 0,2 la 0,9 sunt date în tabelul 4.4.
(3) Gradul de utilizare la timpul t=0 se va obţine din:
(4.41)
unde:
este valoarea lui la timpul t=0, din 4.2.3;
şi sunt definite în 4.2.1(1).
(4) Acoperitor, poate fi obţinut folosind relaţia:
(4.42)
41
4.2.5. Creşterea temperaturii în elementele structurii din oţel
4.2.5.1. Elemente structurale din oţel interioare neprotejate
(1) Pentru o distribuţie de temperatură considerată uniformă pe secţiunea transversală,

creşterea temperaturii , într-un element structural neprotejat, în intervalul de timp se va
(4.43)
unde:
cs este căldura specifică a oţelului, din 3.3.1.2 [J/kgK];
este densitatea oţelului, din 3.2.3(1) [kg/m3];
Am / V este factorul de formă a secţiunii neprotejate [m-1];
Am este suprafaţa expusă la foc a elementului pe unitatea de lungime [m2/m];
V este volumul elementului pe unitatea de lungime [m3/m]
hnet,d este valoarea de calcul a fluxului termic net pe unitatea de suprafaţă [W/m2];
este intervalul de timp [sec]
Tabelul 4.3 Factorii de reducere (corecţie) ai momentului

Forma diagramei de moment Coeficientul de reducere
Momente de capăt:
-1≤ψ ≤1
Momente din încărcări pe grindă:
42
Momente de capăt şi din încărcări:
doar din încărcările pe

grindă
43
44
(2) Valoarea lui se va determina conform 2.2.2 folosind relaţia (2.3) cu

,ceea ce conduce la un .
(3) Valoarea trebuie luată cel mult 5 secunde.
(4) Valoarea factorului de formă a secţiunii Am / V trebuie luată cel puţin 10-1 m.
(5) În tabelul 4.5 sunt furnizate unele valori de calcul ale factorului de formă a secţiunii Am
/ V pentru elemente structurale neprotejate.
Tabelul 4.4 Valorile temperaturii funcţie de gradul de utilizare
0,20 725 0.44 605 0.68 531
0,22 711 0.46 598 0.70 526
0,24 698 0.48 591 0.72 520
45
0,26 685 0.50 585 0.74 514
0,28 674 0.52 578 0.76 508
0,30 664 0.54 572 0.78 502
0,32 654 0.56 566 0.80 496
0,34 645 0.58 560 0.82 490
0,36 636 0.60 554 0.84 483
0,38 628 0.62 549 0.86 475
0,40 620 0.64 543 0.88 467
0,42 612 0.66 537 0.90 458
4.2.5.2. Elemente structurale de oţel interioare izolate prin materiale de protecţie la

foc
(1) Pentru o temperatură uniform distribuită pe secţiunea transversală, creşterea

temperaturii , într-un element structural protejat, în intervalul de timp se va determina cu
relaţia:
(4.44)
în care: (4.45)
unde:
Ap / V este factorul de formă a secţiunii pentru elementul de oţel izolat prin materialul de
protecţie;
Ap aria materialului de protecţie pe unitatea de lungime a elementului structural;
V este volumul elementului pe unitatea de lungime;
46
ca este căldura specifică a oţelului [J/kgK];
cp este căldura specifică a materialului de protecţie [J/kgK];
dp este grosimea materialului de protecţie [m];
∆ t este intervalul de timp [sec];
este temperatura oţelului la timpul t;
este temperatura gazului ambient la timpul t;
este creşterea temperaturii gazului ambient în intervalul de timp ;
este conductivitatea termică a materialului de protecţie la foc corespunzătoare

temperaturii medii a protecţiei şi grosimii izolaţiei [W/mK];
este densitatea specifică a oţelului, din 3.2.2 [kg/m3];
este densitatea materialului de protecţie la foc [kg/m3].
Tabelul 4.5 Factori de formă a secţiunii Am/V pentru elementele de oţel neprotejate
Secţiuni deschise expuse la foc pe toate feţele: Tub expus la foc pe toate feţele:
47
Secţiuni deschise expuse la foc pe trei feţe: Secţiuni cheson (sau compuse prin sudare, de
grosime egală) expuse la foc pe toate feţele:
Dacă
Secţiuni I expuse la foc pe trei feţe: Secţiuni cheson compuse prin sudare expuse la
foc pe toate feţele:
Dacă
48
Cornier expus la foc pe toate feţele: Secţiuni I cu platbande sudate lateral, expuse la
foc pe toate feţele.
Platbandă expusă la foc pe toate feţele: Platbandă expusă la foc pe trei feţe:
Dacă Dacă
49
(2) Valorile se vor determina potrivit precizărilor de la punctul 3.3.2.
(3) Valoarea nu va fi luată mai mare de 30 de secunde.
(4) Aria Ap a materialului de protecţie se va lua ca aria suprafeţei interioare.
(5) În tabelul 4.6 sunt date unele valori de calcul ale factorului de formă a secţiunii Ap / V
pentru elemente structurale izolate.
Tabelul 4.6 Factorii de formă a secţiunii Ap/ V pentru elemente de oţel protejate
Figura Descrierea Factorul de formă a secţiunii
Protecţie pe contur
de grosime
uniformă
50
Protecţie în
carcasă 1) de
grosime uniformă
Protecţie pe
contur de grosime
uniformă,
expunere la foc pe
trei feţe
51
Protecţie în
carcasă 1) de
grosime uniformă,
expunere la foc pe
trei feţe
1) Dimensiunile c1 şi c2 nu vor depăşii h/4
(6) Pentru materiale de protecţie la foc umede, calculul creşterii temperaturii în oţel
poate fi modificat pentru a permite o întârziere a creşterii temperaturii când atinge 100°C.
Această întârziere va fi determinată pe cale experimentală.
(7) Alternativ, timpul de întârziere, poate fi calculat cu relaţia:
(4.46)
unde p este procentul de umezeală.
4.2.5.3 Elemente de oţel interioare protejate prin ecrane de protecţie la foc
(1) Precizările din prezentul punct se aplică următoarelor două cazuri:
- elemente structurale de oţel situate într-o incintă, mărginită de un planşeu la partea

superioară şi un ecran termic de protecţie la partea inferioară, şi
- elemente situate într-o incintă, mărginită de ecrane de protecţie verticale de ambele

părţi,
- cu condiţia ca în ambele cazuri să existe un spaţiu între ecranul de protecţie şi

elementul structural. Ele nu se aplică dacă ecranul de protecţie este fixat pe elementul structural.
(2) Proprietăţile şi caracteristicile ecranelor de protecţie vor fi determinate prin încercări

experimentale conform normelor în vigoare.
52
(3) Creşterea temperaturii în incinta în care sunt plasate elementele structurale, va fi
determinată prin încercări experimentale conform normelor în vigoare.
(4) Pentru elemente structurale interioare protejate prin ecrane de protecţie la foc,
calculul creşterii temperaturii , se va baza pe metodele descrise în 4.2.5.1 sau 4.2.5.2, după
caz, considerând temperatura gazului ambient egală cu temperatura gazului din incintă.
(5) Ca o alternativă la procedurile descrise în 4.2.5.1, poate fi calculat folosind valori

determinate prin încercări experimentale conform normelor în vigoare ale coeficienţilor de transfer
termic prin radiaţie şi convecţie ac şi ar.
4.2.5.4 Elemente structurale exterioare
(1) Temperatura în elementele structurale exterioare se va determina luând în

considerare:
- fluxul termic emis prin radiaţie de către compartimentul de incendiu;
- fluxul termic emis prin radiaţie şi convecţie de către flăcările emanate prin deschideri;
- pierderea de căldură prin radiaţie şi convecţie suferită de elementul structural către

mediul ambient;
- mărimea şi poziţia elementelor structurale.
(2) Ecranele de protecţie la foc pot fi dispuse pe una, două, sau trei feţe ale unui element
structural de oţel, pentru a-I proteja de transferul termic prin radiaţie.
(3) Ecranele de protecţie la foc vor fi:
- ataşate direct pe faţa elementului de oţel dorit a fi protejat, sau;
- suficient de mari pentru a ecrana acea faţă de fluxul de radiaţii presupus.
(4) Ecranele de protecţie la foc trebuie să fie necombustibile şi să aibă o rezistenţă la foc
de cel puţin R30.
(5) Temperatura în elementele structurale exterioare, protejate prin ecrane de protecţie

se va determina ca la (1), considerând că nu există transfer termic prin radiaţie către feţele
protejate prin ecrane.
(6) Determinarea transferului termic pentru verificarea comportării elementelor structurale

exterioare, supuse la foc, se va face în conformitate cu precizările din anexa C, respectiv pe baza
modelelor de calcul descrise în anexa E.
4.3. Metode generale de calcul
4.3.1. Introducere
53
Principiile metodelor generale de calcul sunt enunţate în 4.3.1, 4.3.2 şi 4.3.3 fără a face
obiectul prezentului normativ.
(1) Metodele generale de calcul pot fi utilizate pentru analiza elementelor individuale,
pentru analiza unei părţi din structură sau pentru analiza întregii structuri.
(2) Metodele generale de calcul pot fi folosite pentru orice tip de secţiune transversală.
(3) Metodele generale de calcul trebuie să permită o analiză corectă a structurii expusă la
foc. Ele trebuie să se bazeze pe principiile comportării la foc a materialelor pentru a furniza o
comportare relevantă a elementelor structurii în condiţii de foc.
(4) Metodele generale de calcul trebuie să includă submodele de calcul separate, pentru
determinarea:
- creşterii şi distribuţiei temperaturii în elementul structural (răspunsul termic al

modelului);
- comportării mecanice a structurii sau a unei părţi din ea (răspunsul mecanic al

modelului).
(5) Orice mod potenţial de cedare a structurii, care n-a fost acoperit prin calculul general,
va fi rezolvat prin conformări de detaliu (fenomene locale de pierdere a stabilităţii, comportarea
îmbinărilor, etc.)
(6) Metodele generale de calcul trebuie să respecte curba temperatură- timp, şi

proprietăţile materialelor la temperaturile respective.
4.3.2. Răspunsul termic
(1) Pentru determinarea răspunsului termic, metodele generale de calcul au la bază

principiile cunoscute şi ipotezele teoriei transferului termic.
(2) Modelul răspunsului termic trebuie să ia în considerare:
- evaluarea acţiunile termice,
- evoluţia caracteristicilor termice ale materialelor cu temperatura, vezi 3.3.
(3) Se poate considera şi efectul expunerii la foc neuniforme sau al transferului de

căldură către elementele învecinate.
(4) Influenţa umidităţii şi a migraţiei umidităţii în materialul de protecţie poate fi neglijată,

în mod acoperitor.
4.3.3. Răspunsul static
(1) Calculul general al răspunsului static trebuie să se bazeze pe principiile cunoscute şi

ipotezele teoriei mecanicii construcţiilor, luând în considerare evoluţia proprietăţilor mecanice cu
temperatura.
54
(2) Se vor lua în considerare eforturile şi deplasările induse de creşterea de temperatură
sau de diferenţa de temperatură.
(3) Unde este cazul, răspunsul mecanic al modelului va conţine şi:
- efectul combinat al acţiunilor statice, imperfecţiunilor geometrice şi acţiunilor termice;
- proprietăţile mecanice dependente de temperatură, vezi 3.2;
- efectele geometrice neliniare;
- efectele neliniare ale proprietăţilor materialelor, incluzând efectul benefic al sporirii sau
micşorării rigidităţii structurale.
(4) Deformaţiile la starea limită ultimă ce rezultă din metoda de calcul vor fi limitate, fiind
necesară asigurarea compatibilităţii între părţile structurii.
(5) Dacă este necesar, calculul se poate baza pe starea limită de deformaţie.
[top]
Anexa A [informativ]
Relaţia efort – deformaţie la temperaturi ridicate (fără ecruisare)
(1) Relaţia efort - deformaţie precizată în 3.2.1 este evaluată pentru mărcile de oţel S
235, S 275, S 355 şi S 460 (având limita de curgere fy de 235, 275, 355, respectiv 460 N/mm2).
Reprezentarea grafică a curbelor caracteristice este ilustrată in figurile a.1, A.2, A.3, A.4.
Tabelul A.1 Relaţia efort – deformaţie la temperaturi ridicate pentru oţelul S 235
Limita de elasticitate efectivă, raportată la limita de curgere la
20˚C
Deformaţia
specifică
Temperatura oţelului [oC]
100 200 300 400 500 600 700 800
0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000
0,0005 0,447 0,402 0,357 0,313 0,268 0,139 0,058 0,040
0,0010 0,894 0,804 0,652 0,505 0,424 0,223 0,097 0,060
0,0015 1,000 0,849 0,705 0,569 0,470 0,254 0,113 0,066
0,0020 1,000 0,867 0,738 0,614 0,502 0,276 0,125 0,071
0,0025 1,000 0,880 0,763 0,650 0.528 0,295 0,135 0,074
55
0,0030 1,000 0,892 0,785 0,681 0,551 0,310 0,143 0,078
0,0035 1,000 0,901 0,804 0,708 0,570 0,324 0,151 0,080
0,0040 1,000 0,910 0,821 0,733 0,588 0,336 0,157 0,083
0,0045 1,000 0,917 0,836 0,755 0,604 0,347 0,163 0,085
0,0050 1,000 0,924 0,849 0,775 0,618 0,357 0,169 0,087
0,0055 1,000 0,931 0,862 0,794 0,632 0,367 0,174 0,089
0,0060 1,000 0,937 0,873 0,811 0,644 0,375 0,179 0,091
0,0065 1,000 0,942 0,884 0,827 0,656 0,383 0,183 0,092
0,0070 1,000 0,947 0,894 0,842 0,666 0,391 0,187 0,094
0,0075 1,000 0,952 0,903 0,856 0,676 0,397 0,191 0,095
0,0080 1,000 0,956 0,912 0,868 0,685 0,404 0,194 0,097
0,0085 1,000 0,960 0,920 0,880 0,694 0,410 0,197 0,098
0,0090 1,000 0,964 0,928 0,892 0,702 0,416 0,201 0,099
0,0095 1,000 0,967 0,935 0,902 0,710 0,421 0,203 0,100
0,0100 1,000 0,971 0,941 0,912 0,717 0,426 0,206 0,101
0,0110 1,000 0,977 0,953 0,930 0,730 0,435 0,211 0,103
0,0120 1,000 0,982 0,964 0,945 0,741 0,443 0,215 0,104
0,0130 1,000 0,986 0,972 0,959 0,750 0,449 0,219 0,106
0,0140 1,000 0,990 0,980 0,970 0,758 0,455 0,222 0,107
0,0150 1,000 0,993 0,986 0,979 0,765 0,460 0,224 0,108
0,0160 1,000 0,996 0,991 0,987 0,771 0,463 0,226 0,109
0,0170 1,000 0,998 0,995 0,993 0,775 0,466 0,228 0,109
0,0180 1,000 0,999 0,997 0,997 0,778 0,468 0,229 0,110
0,0190 1,000 1.000 0,999 0,999 0,779 0,470 0,230 0,110
0,0200 1.000 1,000 1.000 1,000 0,780 0,470 0,230 0,110
Deformaţia Limita de elasticitate efectivă, raportată la limita de curgere la
specifică 20°C
56
100 200 300 400 500 600 700 800
0,0000 0,000 0,000 0;000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000
0,0005 0,382 0,344 0,305 0,267 0,229 0,118 0,050 0,034
0,0010 0,764 0,687 0,611 0,482 0,407 0,212 0,091 0,058
0,0015 1,000 0,840 0,691 0,553 0,459 0,247 0,109 0,065
0,0020 1,000 0,861 0,728 0,602 0,494 0,270 0,122 0,070
0,0025 1,000 0,876 0,756 0,640 0,522 0,290 0,132 0,074
0,0030 1,000 0,888 0,779 0,672 0,545 0,306 0,141 0,077
0,0035 1,000 0,898 0,798 0,701 0,565 0,320 0,148 0,080
0,0040 1,000 0,907 0,816 0,726 0,583 0,333 0,155 0,082
0,0045 1,000 0,915 0,831 0,749 0,600 0,344 0,161 0,085
0,0050 1,000 0,922 0,845 0,770 0,615 0,354 0,167 0,087
0,0055 1,000 0,929 0,858 0,789 0,628 0,364 0,172 0,089
0,0060 1,000 0,935 0,870 0,806 0,641 0,373 0,177 0,090
0,0065 1,000 0,941 0,881 0,823 0,653 0,381 0,182 0,092.
0,0070 1,000 0,946 0,892 0,838 0,664 0,389 0,186 0,094
0,0075 1,000 0,950 0,901 0,852 0,674 0,396 0,190 0,095
0,0080 1,000 0,955 0,910 0,865 0,683 0,402 0,193 0,096
0,0085 1,000 0,959 0,918 0,878 0,692 0,409 0,197 0,098
0,0090 1,000 0,963 0,926 0,889 0,701 0,414 0,200 0,099
0,0095 1,000 0,967 0,933 0,900 0,708 0,420 . 0,203 0,102
0,0100 1,000 0,970 0,940 0,910 0,716 0,425 0,205 0,102
0,0110 1,000 0,976 0,952 0,928 0,729 0,434 0,210 0,104
0,0120 1,000 0,981 0,963 0,944 0,740 0,442 0,215 0,105
0,0130 1,000 0,986 0,972 0,958 0,750 0,449 0,218 0,107
0,0140 1,000 0,990 0,980 0,969 0,758 0,455 0,222 0,108
0,0150 1,000 0,993 0,986 0,979 0,765 0,459 0,224 0,108
0,0160 1,000 0,996 0,991 0,985 0,769 0,462 0,226 0,109
0,0170 1,000 0,997 0,995 0,992 0,775 0,466 0,228 0,110
0,0180 1,000 0,999 0,998 0,997 0,778 0,468 0,229 0,110
0,0190 1.000 1,000 0,999 0,999 0,779 0,470 0,230 0,110
0,0200 1,000 1,000 1,000 1,000 0,780 0,470 0,230 0,110
57
Tabelul A3 Relaţia efort – deformaţie la temperaturi ridicate pentru oţelul S 355
Limita de elasticitate efectivă, raportată la limita de curgere la
20°C
Deformaţia
specifică
100 200 300 400 500 600 700 800
0,0000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000
0,0005 0,296 0,266 0,237 0,207 0,177 0,092 0,038 0,027
0,0010 0,592 0,532 0,473 0,414 0,355 0,183 0,077 0,052
0,0015 0,887 0,799 0,657 0,520 0,435 0,230 0,100 0,062
0,0020 1,000 0,848 0,706 0,576 0,476 0,258 0,114 0,067
0,0025 1,000 0,866 0,739 0,619 0,507 0,279 0,126 0,072
0,0030 1,000 0,880 0,765 0,654 0,532 0,296 0,135 0,075
0,0035 1,000 0,892 0,7866 0,685 0,554 0,312 0,144 0,078
0,0040 1,000 0,902 0,805 0,712 0,574 0,325 0,151 0,081
0,0045 1,000 0,910 0,822 0,736 0,591 0,337 0,158 0,083
0,0050 1,000 0,918 0,837 0,758 0,607 0,348 0,164 0,086
0,0055 1,000 0,925 0,851 0,778 0,621 0,359 0,169 0,088
0,0060 1,000 0,932 0,864 0,797 0,635 0,368 0,174 0,090
0,0065 1,000 0,938 0,876 0,814 0,647 0,377 0,179 0,091
0,0070 1,000 0,943 0,886 0,830 0,659 0.385 0,183 0,093
0,0075 1,000 0,948 0,896 0,845 0,669 0,399 0,187 0,094
0,0080 1,000 0,953 0,906 0,859 0,679 0,406 0,191 0,096
0,0085 1,000 0,957 0,915 0,872 0,689 0,412 0,195 0,097
0,0090 1,000 0,961 0,923 0,884 0,697 0,417 0,198 0,098
0,0095 1,000 0,965 0,930 0,896 0,705 0,423 0,201 0,099
0,0100 1,000 0,969 0,937 0,906 0,713 0,428 0,204 0,101
0,0110 1,000 0,975 0,950 0,925 0,726 0,437 0,209 0,102
0,0120 1,000 0,981 0,961 0,942 0,738 0,441 0,214 0,104
0,0130 1,000 0,985 0,971 0,956 0,748 0,448 0,218 0,106
0,0140 1,000 0,989 0,979 0,968 0,757 0,454 0,221 0,107
0,0150 1,000 0,993 0,985 0,978 0,764 0,459 0,224 0,108
58
0,0160 1,000 0,995 0,991 0,986 0,770 0,463 0,226 0,109
0,0170 1,000 0,997 0,995 0,992 0,774 0,466 0,228 0,109
0,0180 1,000 0,999 0,998 0,997 0,778 0,468 0,229 0,110
0,0190 1,000 1,000 0,999 0,999 0,779 0,470 0,230 0,110
0,0200 1,000 1,000 1,000 1,000 0,780 0,470 0,230 0,110
Limita de elasticitate efectivă, raportată la limita de curgere
la 20°C
Deformaţia
specifică
100 200 300 400 500 600 700 800
0,0000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000
0,0005 0,228 0,205 0,183 0,160 0,137 0,071 0,030 0,021
0,0010 0,457 0,411 0,365 0,320 0,274 0,142 0,059 0,041
0,0015 0,685 0,616 0,548 0,465 0,395 0,205 0,087 0,057
0,0020 0,913 0,815 0,669 0,537 0,449 0,239 0,104 0,064
0,0025 1,000 0,850 0,712 0,587 0,485 0,263 0,117 0,069
0,0030 1,000 0,868 0,743 0,627 0,514 0,283 0,127 0,073
0,0035 1,000 0,882 0,769 0,661 0,538 0,300 0,137 0,076
0,0040 1,000 0,893 0,790 0,691 0,560 0,315 0,145 0,079
0,0045 1,000 0,903 0,809 0,718 0,579 0,328 0,152 0,082
0,0050 1,000 0,912 0,825 0,742 0,596 0,340 0,158 0,084
0,0055 1,000 0,920 0,841 0,764 0,611 0,351 0,164 0,086
0,0060 1,000 0,927 0,854 0,784 0,626 0,361 0,170 0,088
0,0065 1,000 0,933 0,867 0,802 0,639 0,370 0,175 0,090
0,0070 1,000 0,939 0,879 0,819 0,651 0,379 0,180 0,092
0,0075 1,000 0,945 0,890 0,835 0,663 0,387 0,184 0,094
0,0080 1,000 0,950 0,900 0,850 0,673 0,395 0,188 0,095
0,0085 1,000 0,954 0,909 0,864 0,683 0,402 0,192 0,096
0,0090 1,000 0,959 0,918 0,877 0,692 0,408 0,196 0,098
0,0095 1,000 0,963 0,926 0,889 0,701 0,414 0,199 0,099
59
0,0100 1,000 0,967 0,933 0,900 0,709 0,420 0,202 0,100
0,0110 1,000 0,974 0,947 0,921 0,723 0,430 0,208 0,102
0,0120 1,000 0,979 0,959 0,938 0,736 0,439 0,213 0,104
0,0130 1,000 0,984 0,969 0,953 0,747 0,446 0,217 0,105
0,0140 1,000 0,989 0,977 0,966 0,756 0,453 0,221 0,107
0,0150 1,000 0,992 0,984 0,977 0,763 0,458 0,223 0,108
0,0160 1,000 0,995 0,990 0,985 0,769 0,462 0,226 0,109
0,0170 1,000 0,997 0,994 0,992 0,774 0,466 0,228 0,109
0,0180 1,000 0,999 0,998 0,996 0,777 0,468 0,229 0,110
0,0190 1,000 0,999 0,999 1,000 0,779 0,470 0,230 0,110
0,0200 1,000 1,000 1,000 1,000 0,780 0,470 0,230 0,110
[top]
Anexa B [normativ]
Ecruisarea oţelului la temperaturi ridicate
(1) Pentru temperaturi sub 400°C, opţiunea alternativă privind ecruisarea precizată in
3.2.1(5) se va determina după cum urmează:
pentru 0,2<ε <0.04:
(B.1a)
pentru 0,04
(B.1b)
pentru 0,15
(B.1c)
pentru
(B.1d)
unde:
60
este limita ultimă la temperaturi ridicate considerând ecruisarea.
(2) Relaţia alternativă efort-deformaţie considerând ecruisarea este reprezentată în figura

B.1.
(3) Limita ultimă la temperaturi ridicate, cosniderând ecruisarea se va determina după

cum urmează:
pentru
(B.2a)
pentru 300oc
(B.2b)
pentru
(B.2c)
(4) Variaţia relaţiei alternative efort - deformaţie funcţie de temperatură este reprezentată
în figura B.2.
[top]
Anexa C [normativ]
Transferul termic către elemente de oţel exterioare
C.1 Generalităţi
C.1.1. Fundamente
(1) În această anexă C, compartimentul de incendiu se presupune doar la un singur nivel

al clădirii. Toate ferestrele sau alte deschideri similare în compartimentul de incendiu sunt
presupuse dreptunghiulare.
(2) Pentru determinarea temperaturii compartimentului de incendiu, dimensiunile şi

temperaturile flăcărilor proiectate prin deschideri, şi a parametrilor de convecţie şi radiaţie se va
folosi anexa E.
(3) Trebuie făcută distincţia între elemente neînghiţite de flăcări şi elemente înghiţite de
flăcări, depinzând de poziţia lor relativă la deschiderile în pereţii compartimentului de incendiu.
61
(4) Un element care nu este înghiţit de foc, se va presupune a primi căldură prin radiaţie
de la toate deschiderile de pe acea parte a compartimentului de incendiu şi de la toate flăcările
proiectate prin aceste deschideri.
(5) Un element care este înghiţit de flăcări, se va presupune a primi căldură prin
convecţie de la flăcările cuprinzând elementul, plus căldură prin radiaţie de la flăcările cuprinzând
elementul şi de la flăcările proiectate prin deschiderile compartimentului de incendiu. Transferul
de căldură prin radiaţie de la alte flăcări şi de la alte deschideri se va neglija.
C.1.2. Dimensiunile elementelor şi feţelor
(1) Convenţia folosită pentru dimensiunile d1 şi d2 a unui element şi notaţiile folosite

pentru a identifica feţele sale sunt indicate în figura C.1.
C.1.3. Bilanţul de căldură
(1) Pentru un element neînghiţit de flăcări, temperatura medie a elementului de oţel Tm[K]
se va determina din soluţia următoarei ecuaţii de bilanţ termic:
(C.1)
unde:
σ este constanta Stefan Boltzman [5,67x10-12kW/m2K4];
α este coeficientul transferului de căldură prin convecţie [kW/m2K];
Iz este fluxul termic prin radiaţie de la o flacără [kW/m2];
If este fluxul termic prin radiaţie de la o deschidere [kW/m2];
(2) Coeficientul de transfer termic prin convecţie α se va determina din anexa E, pentru
condiţia „fără tiraj forţat” sau „cu tiraj forţat” funcţie de caz, folosind o dimensiune efectivă a
secţiunii transversale d=(d1+d2)/2.
(3) Pentru un element înghiţit de flăcări, temperatura medie a elementului de oţel Tm[K] se
va determina din soluţia următorului bilanţ termic:
(C.2)
unde:
Tz este temperatura flăcării [K];
Iz este fluxul termic prin radiaţie al flăcării [kW/m2];
If este fluxul termic prin radiaţie de la deschiderea corespunzătoare [kW/m2];
62
(4) Fluxul termic prin radiaţie de la flăcări Iz se va determina în concordanţă cu situaţia şi
tipul elementului după cum urmează:
- Stâlpi neânghiţiţi de flăcări vezi C.2;
- Grinzi neînghiţiţe de flăcări vezi C.3;
- Stâlpi înghiţiţi de flăcări vezi C.4;
- Grinzi parţial sau total înghiţite de flăcări vezi C.5;
Alte cazuri pot fi tratate similar, folosind adaptări corespunzătoare a elementelor date în
C.2 la C.5.
(5) Fluxul termic prin radiaţie de la o deschidere If se va determina din:
(C.3)
unde:
este factorul de configuraţie global al elementului pentru transferul termic prin radiaţie
de la acea deschidere;
este emisivitatea deschiderii;
az este coeficientul de absorbţie a flăcărilor;
Tf este temperatura focului [K], din anexa E;
(6) Emisivitatea unei deschideri se va lua unitară, vezi anexa E.
(7) Coeficientul de absorbţie az a flăcărilor se va determina din C.2 la C.5.
C.1.4. Factorii de configuraţie globali
(1) Factorul de configuraţie global al unui element pentru transferul termic prin radiaţie
de la o deschidere se va determina din:
(C.4)
unde:
este factorul de configuraţie al feţei i al elementului pentru acea deschidere, vezi

anexa D;
di este dimensiunea secţiunii transversale a feţei i;
63
Ci este coeficientul de protecţie a feţei elementului după cum urmează:
- pentru o faţă protejată: Ci = 0
- pentru o faţă neprotejată: Ci = 1
(2) Factorul de configuraţie pentru o faţă a unui element de la care deschiderea nu

este vizibilă, se va lua zero.
(3) Factorul de configuraţie global al unui element, pentru transferul de căldură prin
radiaţie de la o flacără se va determina din:
(C.5)
unde:
este factorul de configuraţie al feţei i a elementului pentru acea flacără, vezi anexa D.
(4) Factorii de configuraţie a feţelor individuale a elementelor pentru transferul termic

prin radiaţie de la flăcări, poate fi bazat pe dimensiuni echivalente dreptunghiulare ale flăcării.
Dimensiunile şi dispunerea dreptunghiurilor echivalente reprezentând faţa şi lateralele flăcării
pentru acest scop se vor determina ca la C.2 pentru stâlpi şi C.3 pentru grinzi. Pentru alte
scopuri, dimensiunile flăcării vor fi determinate din anexa E.
(5) Factorul de configuraţie pentru o faţă a unui element de la care flacăra este
invizibilă se va lua zero.
(6) O faţă a unui element poate fi protejată prin ecrane de protecţie la foc, vezi 4.2.4.4. O
faţă care este adiacentă la un perete al compartimentului de incendiu, poate fi considerată ca
protejată, cu condiţia să nu existe deschideri în acea parte a peretelui. Toate celelalte feţe vor fi
tratate ca neprotejate.
C.2. Stâlpi neînghiţiţi de flăcări
C.2.1. Transferul termic prin radiaţie
(1) Trebuie făcută distincţia între un stâlp situat în dreptul unei deschideri şi un stâlp
situat între deschideri, vezi figura C.2.
(2) Dacă stâlpul este situat în dreptul unei deschideri, vezi figura C.3, fluxul termic de
radiaţie Iz de la flacără se va determina din:
(C.6)
unde:
64
este factorul de configuraţie global al stâlpului pentru căldura primită de la flacără, vezi
C.1.4;
az este emisivitatea flăcării, vezi C.2.2;
Tz este temperatura flăcării [K] din C.2.3.
(3) Dacă stâlpul este situat între deschideri, vezi figura C.4, fluxul termic total prin radiaţie
de la flăcări pe fiecare faţă se va determina din:
(C.7)
unde:
este factorul de configuraţie global al stâlpului pentru căldura de la flăcări pe faţa m,

vezi C.1.4;
este factorul de configuraţie global al stâlpului pentru căldura de la flăcări pe faţa n,

vezi C.1.4;
este emisivitatea totală a flăcărilor pe faţa m, vezi C.2.2;
este emisivitatea totală a flăcărilor pe faţa n, vezi C.2.2;
C.2.2. Emisivitatea flăcării
(1) Dacă stâlpul este în dreptul unei deschideri , emisivitatea flăcării az va fi determinată
din expresia lui ε din anexa E, folosind grosimea flăcării λ de la nivelul de sus al deschiderii.
Considerând că nu există marchiză sau balcoane deasupra deschiderii,λ se va lua după cum
urmează:
pentru condiţia „fără tiraj forţat”:
(C.8a)
pentru condiţia „cu tiraj forţat”:
dar (C.8b)
unde:
h,x şi z sunt date în anexa E.
65
(2) Dacă stâlpul este între două deschideri, emisivitatea totală şi a flăcărilor pe
feţele m şi n vor fi determinate din expresia lui ε date în anexa E folosind o valoarea a grosimii
totale a flăcării după λ cum urmează:
pentru faţa m: (C.9a)
pentru faţa n: (C.9b)
unde:
m este numărul de deschideri pe faţa m;
n este numărul de deschideri pe faţa n;
este grosimea flăcării pentru deschiderea i.
(3) Grosimea flăcării se va lua după cum urmează:
(C.10a)
(C.10b)
unde:
wi este lăţimea deschiderii;
s este distanţa orizontală de de la axa stâlpului la peretele compartimentului de incendiu,

vezi figura C.1.
C.2.3. Temperatura flăcării
(1) Temperatura flăcării Tz se va lua ca temperatura în axa flăcării obţinută din expresia
lui Tz dată în anexa E, pentru condiţia „cu tiraj forţat” sau „fără tiraj forţat” la o distanţă l de la
deschidere, măsurată în lungul axei flăcării după cum urmează:
(C.11a)
66
pentru un stâlp în dreptul unei deschideri:
l=0 (C.11b)
pentru un stâlp între doua deschideri, l este distanţa în lungul axei flăcării la un punct pe
distanţa orizontală s de la peretele compartimentului de incendiu. Considerând că nu există
marchiză sau balcoane deasupra deschiderii:
(C.11c)
unde:
X şi x sunt date în anexa E.
C.2.4. Coeficientul de absorbţie a flăcării
(1) Pentru condiţia „fără tiraj forţat”, coeficientul de absorbţie a flăcării az se va lua zero.
(2) Pentru condiţia „cu tiraj forţat”, coeficientul de absorbţie a flăcării az se va lua egal cu
emisivitatea ε z a flăcării relevante, vezi C.2.2.
C.3. Grinzi neînghiţite de flăcări
(1) De-a lungul paragrafului C.3 se presupune că nivelul la care se găseşte partea de jos
a grinzii nu este mai jos decât nivelul la care este partea de sus a deschiderii în compartimentul
de incendiu.
(2) Trebuie făcută distincţia între o grindă paralelă cu peretele exterior al

compartimentului de incendiu şi o grindă perpendiculară pe peretele exterior al compartimentului
de incendiu, vezi figura C.5.
(3) Dacă grinda este paralelă cu peretele exterior al compartimentului de incendiu,

temperatura medie a elementului de oţel Tm se va determina pentru un punct pe lungimea barei
care se găseşte exact deasupra centrului deschiderii. Pentru acest caz fluxul termic prin radiaţie lz
de la flacără se va determina din:
(C.12)
unde:
este factorul de configuraţie global pentru flacăra opusă direct grinzii, vezi C.1.4;
este emisivitatea flăcării, vezi C.3.2;
Tz este temperatura flăcării din C.3.3 [K].
67
(4) Dacă grinda este perpendiculară pe peretele exterior al compartimentului de incendiu,
temperatura medie a grinzii se va determina într-o serie de puncte dispuse la 100 mm de-a lungul
deschiderii grinzii. Temperatura medie a elementului de oţel Tm se va lua ca maximul acestor
valori. Pentru acest caz, fluxul termic de radiaţie Iz de la flăcări se va determina din:
(C.13)
unde:
este factorul de configuraţie global al grinzii pentru căldura flăcărilor pe faţa m, vezi
C.3.2;
este factorul de configuraţie global al grinzii pentru căldura flăcărilor pe faţa n, vezi
C.3.2;
este emisivitatea totală a flăcărilor pe faţa m, vezi C.3.3;
este emisivitatea totală a flăcărilor pe faţa n, vezi C.3.3;
Tm este temperatura flăcării [K], vezi C.3.4.

deasupra unei deschideri, emisivitatea flăcării ε z va fi determinată din expresia lui ε din anexa
E, folosind grosimea flăcării λ de la nivelul de sus al deschiderii. Considerând că nu există
marchiză sau balcoane deasupra deschiderii, λ se va lua după cum urmează:
(C.14a)
(C.14b)
unde:
sunt date în anexa E.

între două deschideri, emisivitatea totală şi a flăcărilor pe feţele m şi n vor fi determinate
din expresia lui ε date în anexa E folosind o valoarea a grosimii flăcării λ după cum urmează:
68
pentru faţa m: (C.15a)
pentru faţa n: (C.15b)
unde:
m este numărul de deschideri pe faţa m;
n este numărul de deschideri pe faţa n;
este grosimea flăcării pentru deschiderea i.
(3) Grosimea flăcării se va lua după cum urmează: pentru condiţia „fără tiraj forţat”:
(C.16a)
(C.16b)
unde:
wi este lăţimea deschiderii;
s este distanţa orizontală de la axa stâlpului la peretele compartimentului de incendiu,

vezi C.1.
C.3.3. Temperatura flăcării
lui Tz dată în anexa E, pentru condiţia „cu tiraj forţat” sau „fără tiraj forţat”, la o distanţă l de la
deschidere, măsurată în lungul axei flăcării după cum urmează:
(C.17a)
pentru o grindă paralelă cu peretele exterior al compartimentului de incendiu, deasupra

unei deschideri:
l = 0 (C.17b)
69
pentru o grindă perpendiculară pe peretele exterior al compartimentului de incendiu, între
două deschideri, l este distanţa în lungul axei flăcării la un punct pe distanţa orizontală s de la
peretele compartimentul de incendiu. Considerând că nu există marchiză sau balcoane deasupra
deschiderii:
(C.17c)
unde:
X şi x sunt date în anexa E.
(1) Pentru condiţia „fără tiraj forţat”, coeficientul de absorbţie a flăcării az se va lua zero.
(2) Pentru condiţia „cu tiraj forţat”, coeficientul de absorbţie a flăcării az se va lua egală cu
emisivitatea ε z a flăcării relevante, vezi C.2.2.
C.4. Stâlpi înghiţiţi de flăcări
(1) Fluxul de căldură emis prin radiaţie lz de flăcări se va determina din:
(C.18)
cu:
unde:
este fluxul de căldură prin radiaţie de la flacără către faţa i a stâlpului;
este emisivitatea flăcării către faţa i a stâlpului;
i este numărul feţei (1), (2), (3) sau (4);
Ci este coeficientul de protecţie a feţei i a elementului, vezi C.1.4;
Tz este temperatura flăcării [K];
To este temperanlra flăcării în deschidere [K] din anexa E.
70
(2) Emisivitatea flăcărilor pe fiecare dintre feţele 1, 2, 3 şi 4 ale stâlpului va fi
determinată din expresia lui ε din anexa E, folosind grosimea flăcării λ egală cu dimensiunea
λ i indicată în figura C6 corespunzând feţei i a stâlpului.
(3) Pentru condiţia „fără tiraj forţat” vor fi folosite valorile lui λ i la nivelul de sus al
deschiderii, vezi figura C.6(a).
(4) Pentru condiţia „cu tiraj forţat”, dacă nivelul intersecţiei axei flăcării şi axa stâlpului
este sub nivelul de sus al deschiderii, vor fi folosite valorile λ i la nivelul intersecţiei, vezi figura
C.6(b)(1). Altfel, valorile λ i vor fi folosite la nivelul de sus al deschiderii, vezi figura C.6(b)(2),
exceptând cazul la acest nivel, în acest caz folosindu-se valorile de la nivelul la care
.
lui Tz, dată în anexa E, pentru condiţia „fără tiraj forţat” sau „cu tiraj forţat” funcţie de caz, la o
distanţă l de la deschidere, măsurată în lungul axei flăcării după cum urmează:
(C.19a)
pentru condiţia „cu tiraj forţat”, l este distanţa în lungul axei flăcării la nivelul unde λ i este
măsurat. Considerând că nu există marchize sau balcoane deasupra deschiderii:
(C.19b)
unde:
h,X,x şi z sunt date în anexa E.
(6) Coeficientul de absorbţie a flăcării az se va determina din:
(C.20)
unde:
sunt emisivităţile flăcării pe feţele 1, 2 şi 3 ale stâlpului.
a) Condiţia ’fără tiraj forţat’
C.5. Grinzi total sau parţial înghiţite de flăcări
C.5.1.1. Generalităţi
71
(1) În C.5 se presupune că nivelul părţii inferioare a grinzii nu este mai jos de nivelul părţii
de sus a deschideri lor adiacente în compartimentul de incendiu.
(2) Trebuie făcută distincţia între o grindă paralelă cu peretele exterior al

compartimentului de incendiu şi o grindă perpendiculară pe peretele exterior al compartimentului
de incendiu, vezi figura C.7.

temperatura ei medie Tm se va determina într-un punct de-a lungul grinzii situat deasupra
centrului deschiderii.

valoarea temperaturii medii se va determina într-o serie de puncte dispuse la 100 mm de-a lungul
deschiderii grinzii. Valoarea maximă în aceste puncte se va adopta ca temperatura medie a
elementului de oţel Tm.
(5) Fluxul termic de radiaţie Iz se va determina din:
(C.21)
unde:
este fluxul termic de radiaţie al flăcării către faţa i a grinzii;
i este numărul feţei (1), (2), (3) sau (4).
C.5.1.2 Condiţia „fără tiraj forţat”
(1) Pentru condiţia „fără tiraj forţat”, trebuie făcută distincţia între cazurile în care partea
de sus a flăcării este deasupra nivelului părţii de sus a grinzii şi cel în care este sub acest nivel.
(2) Dacă partea de sus a flăcării este deasupra nivelului părţii de sus a grinzii:
(C.22a)
(C.22b)
(C.22c)
(C.22d)
unde:
este emisivitatea flăcării către faţa i a grinzii, vezi C.5.2;
72
T0 este temperatura în dreptul deschiderii [K] din anexa E;
Tz,1 este temperatura flăcării [K] din anexa E, nivelul de la partea de jos a grinzii;
Tz,2 este temperatura flăcării [K] din anexa E, nivelul de la partea de sus a grinzii.
(3) În cazul unei grinzi paralele cu peretele exterior al compartimentului de incendiu, C4

poate fi luat zero, dacă grinda este lipită de perete, vezi figura C. 7.
(4) Dacă partea de sus a flăcării este sub nivelului părţii de sus a grinzii:
(C.23a)
(C.23b)
(C.23c)
(C.23d)
unde:
Tx este temperatura flăcării la vârf [813 K);
hz este înălţimea flăcării deasupra părţii de jos a grinzii.
C.5.1.3. Condiţia „cu tiraj forţat”
(1) Pentru condiţia „cu tiraj forţat”, în cazul grinzilor paralele cu peretele exterior al
compartimentului de incendiu, trebuie făcută distincţia între cele lipite de perete şi cele care nu
sunt lipite de perete, vezi figura C.7.
(2) Pentru o grindă paralelă cu peretele, dar nelipită de perete, sau pentru o grindă
perpendiculara pe perete:
(C.24a)
(C.24b)
(C.24c)
(C.24d)
73
(3) Dacă grinda este paralelă cu peretele şi lipită de el, doar faţa de jos se va considera
inghiţită de flăcări, iar o faţă şi partea de sus se vor considera expuse transferului termic prin
radiaţie din partea suprafeţei superioare a flăcării, vezi figura C7(b)(2). Astfel:
(C.25a)
(C.25b)
(C.25c)
(C.25d)
unde:
este factorul de configuraţie relativ la suprafaţa de sus a flăcării, pentru faţa i a grinzii,
vezi anexa E.
(1) Emisivitatea flăcării pentru fiecare din feţele 1, 2, 3 sau 4 ale grinzii, se va
determina din expresia lui ε dată în anexa E, folosind o grosime a flăcării λ egală cu
dimensiunea λ i indicată în figura C.7, corespunzător feţei i a grinzii.
(1) Coeficientul de absorbţie a flăcării az se va determina din:
(C.26)
[top]
Anexa D [informativ]
Factorul de configuraţie
(1) Factorul de configuraţie φ este definit în 1.3(1). EI măsoară fracţiunea din fluxul total
de căldură emis prin radiaţie ce părăseşte o suprafaţă şi ajunge la o suprafaţă receptoare.
Valoarea lui depinde de mărimea suprafeţei radiante, distanţa dintre suprafaţa radiantă şi cea
receptoare, şi orientarea lor relativă.
(2) În această anexă toate suprafeţele radiante sunt presupuse de formă dreptunghiulară.
Ele cuprind ferestrele şi alte deschideri în pereţii compartimentul de incendiu şi suprafeţele
dreptunghiulare echivalente ale flăcărilor, vezi C.1.4.
74
(3) În calculul factorului de configuraţie pentru o situaţie dată, un contur dreptunghiular va
trebui desenat în jurul secţiunii transversale a elementului, receptor a radiaţiei termice, ca în
figura D.1. Valoarea lui φ se va determina în punctul median al fiecărei laturi al acestui contur
dreptunghiular.
(4) Factorul de configuraţie pentru fiecare suprafaţă receptoare se va determina ca suma

contribuţiilor fiecărei zone de pe suprafaţa radiantă, care sunt vizibile din punctul P pe suprafaţa
receptoare, ca în figura D.2 şi D.3. Aceste zone se vor defini relative la punctul X unde o linie
orizontală perpendiculară pe suprafaţa receptoare întâlneşte planul conţinând suprafaţa radiantă.
Nu trebuie considerată contribuţia suprafeţelor umbrite din figura D.3 care nu sunt vizibile din
punctul P.
(5) Dacă punctul X se găseşte în afara suprafeţei radiante, factorul de configuraţie efectiv
va fi calculat prin adăugarea contribuţiei a două dreptunghiuri ce se întind din X către partea mai
îndepărtată a suprafeţei radiante, şi scăderea contribuţiei a două dreptunghiuri ce se întind din X
către partea mai apropiată a suprafeţei radiante.
(6) Contribuţia fiecărei zone se va determina după cum urmează:
a. suprafaţă receptoare paralelă cu suprafaţa radiantă:
(D.1)
cu:
a=h/s
b=w/s
unde:
s este distanţa de la P la X;
h este înălţimea zonei pe suprafaţa radiantă;
w este lăţimea acestei zone.
b. suprafaţă receptoare perpendiculară pe suprafaţa radiantă:
(D.2)
c. suprafaţa receptoare într-un plan înclinat cu unghiul θ pe suprafaţa radiantă:
75
(D.3)
[top]
Anexa E [informativ]
Acţiuni termice pe elemente exterioare – metode de calcul simplificat
E.1. Scop
(1) Această metodă permite determinarea:
- temperaturii maxime a unui compartiment de incendiu;
- mărimea şi temperatura flăcărilor din deschideri;
76
- parametrii radiaţiei şi convecţiei;
(2) Această metodă consideră condiţii staţionare pentru determinarea parametrilor ce

intervin în expresiile de mai jos, conducând la rezultate acoperitoare;
E.2. Simboluri şi unităţi
AF suprafaţa podelei compartimentului de incendiu [m2]
AT suprafaţa totală a podelei, tavanului şi pereţilor minus suprafaţa ferestrelor [m2]
Aw suprafaţa totală a ferestrelor din pereţi
Awi suprafaţa ferestrei i [m2]
d caracteristica geometrică a unui element structural exterior (diametrul sau partea) [m]
D adâncimea compartimentului de incendiu [m]
g acceleraţia gravitaţională [m/s2]
h media ponderată a înălţimilor ferestrelor din pereţi
ha proiecţia orizontală a înălţimii ferestrei [m]
hi înălţimea ferestrei i [m]
l lungimea axei de la fereastră la punctul în care se face calculul [m]
L încărcarea din foc (= AF Q) [kg de lemne]
Q densitatea încărcării cu foc pe suprafaţa podelei [kg de lemne/m2]
R rata de combustie [kg de lemne/s]
Ta temperatura iniţială (=293) [K]
Tf temperatura focului [K]
To temperatura flăcării în fereastră [K]
Tz temperatură flăcării în lungul axei [K]
u viteza vântului [m/s]
77
w suma Iăţimilor ferestrelor pe toţi pereţii
wi lăţimea ferestrei i [m]
wz lăţimea flăcării [m]
W lăţimea peretelui conţinând ferestre [m]
x proiecţia orizontală a flăcării (dinspre faţadă) [m]
X lungimea flăcării în lungul axei [m]
z înălţimea flăcării (de la partea de sus a ferestrei) [m]
factorul de deschidere al compartimentului de incendiu [m1/2]
α coeficientul de transfer termic prin convecţie [kW/m2K]
ε emisivitatea flăcării
ρ densitatea gazului (presupus a fi 0,45) [kg/m3]
λ grosimea flăcării [m]
durata de ardere liberă a focului (presupus a fi 1200) [s]
E.3. Condiţii de folosire
(1) Când există mai mult de o fereastră, înălţimea medie, suprafaţa ferestrei şi lăţimea,
sunt date în compartimentul de incendiu relevant după cum urmează:
- Media ponderată a înălţimilor ferestrelor din pereţi:
(E.1)
- Suma suprafeţelor ferestrelor din pereţi:
(E.2)
78
- Suma lăţimilor ferestrelor din pereţi:
(E.3)
(2) Când sunt ferestre pe mai mult de un perete, raportul D/W va trebui obţinut după cum
urmează:
(E.4)
unde:
Wl este lăţimea peretelui 1, conţinând suprafaţa cea mai mare cu ferestre;
Aw1 este suma suprafeţelor ferestrelor pe peretele 1;
W2 este lăţimea peretelui compartimentului de incendiu, perpendicular pe peretele 1.
(3) Când există un miez în compartimentul de incendiu, raportul D/W se obţine după cum
urmează:
Se aplică definiţiile din E.3(6);
C1 şi C2 sunt lungimea şi lăţimea miezului;
W1 şi W2 sunt lungimea şi lăţimea compartimentului de incendiu:
(E.5)
(4) Într-un perete exterior, fereastra este întreaga porţiune din acest perete neavând
rezistenţa la foc necesară pentru stabilitatea clădirii.
(5) Suprafaţa totală a ferestrei într-un perete exterior este:
- suprafaţa totală conform (4), dacă este mai mică de 50% din suprafaţa relevantă a
peretelui exterior al compartimentului de incendiu;
- în primul caz suprafaţa totală, în al doilea 50% din suprafaţa relevantă a peretelui
exterior al compartimentului de incendiu, dacă, conform (4), suprafaţa este mai mare de 50%.
Aceste două cazuri trebuie considerate în calcule. Când se foloseşte 50% din suprafaţa peretelui
exterior, poziţia şi geometria suprafeţelor deschise trebuie alese încât să conducă la cazul cel
mai defavorabil.
(6) Dimensiunile compartimentului de incendiu nu trebuie să depăşească 70 m în

lungime, 18 m în lăţime şi 5 m în înălţime.
(7) Temperatura flăcării se va considera uniformă de-a lungul Iăţimii şi grosimii flamei.
79
E.4. Efectul vântului
E.4.1. Modul de ventilaţie
(1) Dacă există ferestre pe partea opusă a compartimentului de incendiu, sau dacă există
aer adiţional suflat de la o altă sursă (alta decât ferestrele), calculul trebuie făcut cu condiţia „cu
tiraj forţat”. Altfel calculul este făcut cu condiţia „fără tiraj forţat”.
E.4.2. Deflecţia flăcării de către vânt
(1) O flacără se presupune că părăseşte compartimentul de incendiu, printr-o deschidere,

vezi figura E.1 :
- perpendicular pe faţadă;
- cu o deflecţie, datorită efectului vântului, de +45˚ sau -45˚ cu faţada.
E.5. Caracteristicile focului şi flăcării
E.5.1. Fără tiraj forţat
(1) Rata de combustie se calculează cu relaţia:
(E.6)
(2) Temperatura compartimentului de incendiu:
(E.7)
(3) Înălţimea flăcării, vezi figura E.2:
(E.8)
Notă: Cu , această ecuaţie se poate simplifica la:
(E.9)
(4) Lăţimea flăcării este lăţimea ferestrei, vezi figura E.2.
(5) Adâncimea flăcării este 2/3 din înălţimea ferestrei: 2/3 h, vezi figura E.2.
80
(6) Proiecţia orizontală a flăcării:
- dacă există perete deasupra ferestrei:
- pentru (E.10)
- pentru h>1,25w şi distanţa către oricare fereastră >4w;
(E.11)
- alte cazuri: (E.12)
- dacă nu există perete deasupra ferestrei:
(E.13)
(7) Lungimea flăcării de-a lungul axei:
- perete deasupra ferestrei
(E.14)
- nu există perete sau h>1,25w:
(E.15)
(8) Temperatura flăcării în fereastra:
(E.16)
(9) Emisivitatea în fereastră: 1,0
(10) Temperatura flăcării în lungul axei:
(E.17)
unde:
l este lungimea axei de la fereastră la punctul în care se face calculul.
81
(11) Emisivitatea flăcării:
(E.18)
(12) Coeficientul de transfer termic prin convecţie:
(E.19)
(13) Dacă o marchiză sau un balcon (cu proiecţia orizontală: ha ) este dispus la partea de
sus a ferestrei pe întreaga ei lăţime, dacă există perete deasupra ferestrei şi , înălţimea
şi proiecţia orizontală a flăcării se vor modifica după cum urmează:
- înălţimea flăcării z de la (3) este redusă cu ;
- proiecţia orizontală a flăcării x de la (6), este mărită cu ha.
(14) Cu aceleaşi condiţii ca la (13) pentru o marchiză sau balcon, în cazul în care nu
există perete deasupra ferestrei sau h>1,25w, înălţimea şi proiecţia orizontală a flăcării se vor
modifica după cum urmează:
- înălţimea flăcării z de la (3) este redusă cu ha ;
- proiecţia orizontală a flăcării x, obţinută din (6) cu valoarea z de mai sus, este mărită cu
ha.
82
E.5.2. Tiraj forţat
(1) Rata de combustie:
(E.20)
(2) Temperatura compartimentului de incendiu:
(E.21)
(3) Înălţimea flăcării:
(E.22)
Notă: Cu
83
(4) Proiecţia orizontală a flăcării:
(E.23)
Notă: Cu u=6m/s:
(5) Lăţimea flăcării:
(E.24)
(6) Lungimea flăcării în lungul axei:
(E.25)
(7) Temperatura flăcării în fereastră:
(E.26)
(8) Emisivitatea în fereastră: 1
(9) Temperatura flăcării în lungul axei:
(E.27)
unde:
l este lungimea axei de la fereastră către punctul în care se efectuează calculul.
(10) Emisivitatea flăcării:
(E.28)
(11) Coeficientul de transfer termic prin convecţie:
(E.29)
84
Notă: Cu u=6m/s
(12) Efectul unui balcon sau a unei marchize: După deflectarea orizontală de către un
balcon sau o marchiză, traiectoria flăcării este aceeaşi ca mai sus, deplasată în exterior cu
lăţimea balconului, dar cu valoarea X nemodificată.
85
86

NORMATIV de Verificare La Foc A Elem Struct Din Otel PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NORMATIV de Verificare La Foc A Elem Struct Din Otel PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NORMATIV

pentru verificarea la foc a elementelor structurale ale construcţiilor

* Cap. 1. FOCUL, ACŢIUNE ASUPRA STRUCTURILOR DE REZISTENŢĂ

1. FOCUL, ACŢIUNE ASUPRA STRUCTURILOR DE REZISTENŢĂ

(1) Focul constituie o acţiune extraordinară în construcţii.

(2) Pentru a fi considerat acţiune în construcţii focul necontrolat trebuie să fie

(3) Acţiunea focului asupra structurii ca element de dimensionare este intrinsec

(4) Acţiunea focului nu se consideră simultană cu nici o altă acţiune

(5) Compartimentul de incendiu se proiectează astfel încât propagarea focului la

(6) Scenariul de incendiu pentru conformarea la foc se va considera pentru un singur

(7) Scenariul de incendiu trebuie să fie reprezentativ pentru dezvoltarea până la

(9) Pentru elementele de construcţii cărora li se impun criteriile de etanşeitate şi izolare

(10) Pentru pereţii exteriori cu funcţii de separare, se va lua în considerare atât

(11) Performanţa sructurii va fi proiectată pentru a fi în concordanţă cu cerinţele de

(1) Acţiunea focului: se consideră ca şi o acţiune directă, provocând modificări ale

(3) Analiza comportării la foc a elementului structural: Analiza termică şi mecanică a

(7) Condiţii de rezemare şi contur: Modelarea efectelor acţiunilor şi deplasărilor

funcţie de timp. Ea poate fi:

- nominală: o curbă convenţională, adoptată pentru uniformizarea încercărilor

este curba standard temperatură-timp (ISO 834, STAS 7771)

- parametrică: determinată pe baza modelării evoluţiei incendiului şi pe baza parametrilor

(13) Dinamica câmpului de temperaturi: Determinarea evoluţiei în timp a temperaturilor

(14) Efectul acţiunii: Efectul acţiunii constă în răspunsul structurii, momente

(16) Elemente de separare: Elemente structurale şi nestructurale (pereti şi planşee) ce

(17) Elemente structurale: Elementele portante ale structurii, inclusiv contravânturile.

(19) Flux termic total: Energia absorbită de elementul structural pe unitatea de

(20) Funcţia de separare la foc: Abilitatea unui element de a împiedica propagarea

(24) Scenariul de conformare la foc prin proiectare: O anume dezvoltare a incendiului

(25) Temperatura critică a oţelului: Temperatura de cedare a elementului structural, la

1.3 SIMBOLURI UTILIZATE

(1) Pe parcursul materialului următoarele simboluri vor fi folosite:

Am este suprafaţa expusă la foc a unui element pe unitatea de lungime;

Ap este suprafaţa interioară a materialului de protecţie la foc pe unitatea de lungime;

Ea este modulul de elasticitate longitudinal al oţelului pentru calculul la temperatura

este modulul de elasticitate longitudinal al oţelului pentru calculul la temperatura ;

este efortul din încărcări la starea limită de incendiu;

este efortul capabil la temperatura uniformă θ ;

este efortul capabil la starea limită de incendiu;

este efortul capabil la starea limită de incendiu, la timpul t;

T este temperatura măsurată în K (faţă de θ temperatura [oC])

V este volumul elementului pe unitatea de lungime;

este proprietatea de calcul a materialului în condiţii de foc, la timpul t ;

este valoarea caracteristică a unei proprietăţi de material;

este valoarea caracteristică a unei proprietăţi de material la temperatura θ ;

c este căldura specifică [J/kgK]

dp este grosimea materialului de protecţie;

este limita de curgere efectivă la temperatura ;

este valaorea de calcul a fluxului termic net pe unitatea de suprafaţă;

este valoarea relativă a unei proprietăţi de rezistenţă sau deformaţie a oţelului la

l este lungimea la 20°C;

este lungirea indusă de temperatură;

t este timpul de expunere la foc [min];

este intervalul de timp [sec];

este factorul de reducere pentru încărcarea de calcul în condiţii de foc;

θ este temperatura măsurată în °C (faţă de T temperatura [K]);

k este factorul de adaptare;

λ este conductivitatea telmică [W /mK];

este gradul de utilizare la t=0;

(1) Pe parcursul materialului se vor folosi următorii indici:

fi valoarea relevantă în condiţii de foc;

ρ material de protecţie la foc;

1.3.3 Simboluri adiţionale

(1) Se va folosi sistemul internaţional de unităţi SI.