Sunteți pe pagina 1din 2

Rugăciunea soțului pentru soția sa

Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat soție ca să îmi fie însoțitoare nedespărțita a vieții mele și să
îmi fie părtașă sorții în vremea călătoriei mele pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că
încredinţându-mi această făptură din mâinile Tale, mi-ai încredinţat-o că să lucram împreună
toată virtutea; că deşi florile frumuseţii, blândeţii şi bunătăţii sunt îsuşirile firii sale, prin însăşi
firea sa totdeauna este supusă la diferite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor
şi nedrept cu ea. Să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva poruncilor Tale.
Caci dacă nu cerem de la strălucitorul trandafir să înflorească înainte de vremea sa şi de la
frageda viorea să aibă tăria şi trăinicia copacilor, cum voi cere de la soţia mea lucruri mai
presus de puterile ei? Fă să mă port faţă de ea totdeauna cu dragoste şi blândeţe, şi când
rătăceşte să o întorc cu bunătate din amăgirea ei. Alungă din inima mea mândria
neomenească şi cruntul drept al celui mai tare, care m-ar îndemna a mă purta cu asprime şi
a chinui o făptură pe care dragostea a adus-o lângă mine şi pe care Legea o ţine lângă mine
când poate această dragoste se stânge. Fă să înţeleg că este nedrept a asupri o făptură
slabă şi fără nici o apărare, că este nevrednic a dispreţui şi a calca în picioare o floare ce
mi-a pricinuit bucurie în frumoasele zile ale primăverii vieţii mele.

Dreapta judecată îmi porunceşte, o, Dumnezeul meu, ca fiind şi eu însumi căzut în mii de
greşeli şi neajunsuri, să le sufăr cu răbdare pe cele ale soţiei mele, şi-mi arată că omul este
supus amăgirilor şi rătăcirii şi că fapta dragostei poruncite de Tine este a ierta şi a trece cu
vederea greşelile aproapelui. Şi, numai astfel purcizând, iţi cerem ca Tu să ne ierţi, precum
iertăm şi noi.

Fă să cunosc că această făptură pe care mi-ai încredinţat-o, fiind supusă prin gingăşia şi
neputinţa firii ei la multe feluri de boli şi slăbiciuni, se cuvine să mă port cu ea cu blândeţe şi
iubire, să îi fiu sprijin în bolile şi slăbiciunile ce sunt legate de firea ei şi să nu uit niciodată că
ea este mama acestor copii de care mă bucur şi care mă veselesc prin mângâierile lor; că
aceştia sunt un dar al dragostei ei şi ar fi nedrept a dispreţui pomul care a dat aşa frumoase
roade.

Păzeşte inima mea, Dumnezeule, de ucigătoarea otravă a geloziei şi bănuielilor, şi fă să


cunosc că acestea nu fac decât a departa dintre noi iubirea şi fericirea.

Ajută-mi ca prin vorbe şi fapte bune să-i dovedesc soţiei mele că are în mine cel mai bun şi
mai iubitor însoţitor. Şi dacă nu voi reuşi în acest chip, să mă feresc a i-o dovedi
întrebuinţând mijloacele cele nefolositoare. Asprimea şi purtarea rea întărâtă duhurile în loc
să le apropie; iar purtării blânde şi înţelepte şi dragostei îndelung răbdătoare nici cea mai
stricată inimă nu i se poate împotrivi pănă în sfârşit; căci gheaţa groasă ce acoperă râurile
se topeşte când vântul cald al primaverii suflă fără oprire.

Dumnezeul meu, Tu care cârmuieşti inimile oamenilor spre cele bune, cârmuieşte asemenea
şi pe ale noastre şi fă ca deplina înţelegere să unească sufletele noastre.
Iar dacă Tu ai hotărât, Doamne, să cerci inima mea, dă-mi răbdare, ajută-mi să nu mă port
împotriva poruncilor răbdării, nici să fiu nedrept cu alţii pentru că ei s-au arătat nedrepţi faţă
de mine.

Fă să cunosc că numai simţămintele de dragoste înrăuresc celelalte suflete. întăreşte inima


mea în bunele hotărâri, şi ajută-mi ca prin purtarea mea să nu fac nefericită făptura pe care
bunătatea Ta mi-a încredinţat-o. Ci, printr-o înţeleaptă unire, bucurându-ne de fericire pe cât
poate omul a se bucura pe pământ, să binecuvântăm totdeauna numele Tău. Amin.

S-ar putea să vă placă și