Lumina călăuzitoare

spre inima Orientului

Alexandru Trifu
Universitatea ,,Petre Andrei” Iasi

Zona pe care mi-am propus să o analizez şi să o scot în valoare

prezintă o istorie milenară, începând din vremea fenicienilor, apoi parte
integrantă din Imperiul lui Alexandru cel Mare, intrată ulterior sub
stăpânire arabă, fiind ţinta incursiunilor creştine ale Cruciadelor
începutului de mileniu doi, ocupată de mameluci şi de Imperiul Otoman
secole de-a rândul, pentru a ajunge, în sfârşit, raţiunea de a fi, a se
dezvolta şi a participa la circuitul mondial de valori materiale şi
spirituale, ale unei naţiuni independente relativ tinere din Orientul
Apropiat, aflată pot spune şi sub aura de mister şi parfum oriental
emanată de Poveştile celor 1001 de nopţi. Sinteza preambului poartă un
singur nume: Latakia- Al-Ladhiqiya-, zonă geostrategică a Siriei.
De ce această caracterizare celui mai important port sirian la Marea
Mediterană şi care devine punctul de focalizare al prezentei analize?
Întrucât, consider eu, în acest caz se materializează cum nu se poate mai
bine celebra maximă a matematicianului francez Henri POINCARÉ ,,Nu
există nimic mai practic decât o teorie bună”, în sensul că locaţia
spaţială şi funcţionalitatea economico-socială şi politică a Latakiei şi a
întregului guvernorat (cu o suprafaţă de numai 2297 km²) sunt exemple
practice elocvente ale conceptelor şi termenilor introduşi la începutul
secolului XX de către noua (la acea vreme) ştiinţă a geopoliticii.
Punctual, am afirmat că zona de interes este o poziţie geostategică.
Termenul de geostrategie, în înţelesul lui actual şi lărgit în acelaşi timp,
desemnează puncte, zone, care au o deosebită importanţă comercială
(nu trebuie minimalizată şi semnificaţia militară originară), cu un
deosebit potenţial de control şi influenţă într-o anumită regiune a
lumii. Argumentaţia în acest sens, începe neapărat cu aspectele de ordin
istoric. Cu două milenii î.Hr., fenicienii, ,,cărăuşii mărilor”, aveau aici o
importantă cetate-port, numită Ramitha, parte componentă a regatului
Ugarit, ale cărui vestigii mai pot fi văzute la 16 km nord de Latakia
actuală. Mai târziu, în secolul IV î.Hr., formarea Imperiului lui
Alexandru Macedon în Asia nu putea ocoli malul răsăritean al
Mediteranei, prielnic comerţului, ca şi pentru pătrunderea spre inima
Orientului. Generalul SELEUCOS I NICATOR dezvoltă cetatea, dându-i
numele în Laodicea (după numele mamei sale, de unde putem trage o
primă concluzie asupra importanţei pe care diverşi cuceritori ai lumii au
acordat-o acestui punct geografic). Mai amintesc doar că după cucerirea
arabă din anul 638, celebrului emir al Egiptului, SALAH al-DIN
(Saladin) i-a revenit misiunea de a apăra aceste meleaguri de incursiunile
militare ale cruciaţilor, ce urmăreau eliberarea locaşurilor sfinte de
ocupaţia păgână, mărturie vie a acelei epoci fiind impunătorul castel al
lui Saladin, aflat la 35 km. est de Latakia. După perioada ocupaţiei
mamelucilor egipteni şi ceva mai lungă a turcilor, ajung la momentul cel
mai important urmărit în prezenta expunere şi anume anii ce au urmat
destrămării Imperiului Otoman (1918).
Franţa este cea care ocupă, printre altele şi actualul teritoriu al
Siriei, în anul 1918, primind, doi ani mai târziu, mandat de administrare a
teritoriului din partea Ligii Naţiunilor. Şi în buna tradiţie a cuceritorilor,
cu ascendenţă în epoca romană, aceştia s-au ghidat după dictonul ,,divide
et impera”, împărţind teritoriul Siriei actuale în mai multe state-
marionetă. Unul dintre aceste state a fost cel ce avea capitala în oraşul-
port Latakia şi a fost cunoscut în perioada 1923-1930 drept Statul alawit
(populaţia alawită fiind de religie shiită, a doua mare religie a Islamului),
iar cu începere din septembrie 1930 până în anul 1936, ca sangeacul
Latakia. Nici că se putea o denumire mai potrivită pentru o fâşie litorală
îngustă, cu extindere până în apropiaţii munţi Anti-Liban, deoarece în
limba turcă sangeac = regiune a unui vilayet, ca o fâşie alungită, ca un
banner. Dar ce importanţă covârşitoare va avea acest petec de pământ cu
ieşire la mare asupra vieţii politice şi economice a Siriei!
Suntem în crucialul an 1936. În Franţa, un nou guvern, cu orientare
socialistă, de stânga, condus de cunoscutul om politic Léon Blum, preia
puterea. Faţă de teritoriul sirian, aflat sub mandat, se ia hotărârea
acordării independenţei acestei ţări, problemă parafată în luna
septembrie a acelui an. A fost ales un parlament şi, de asemenea, un prim
preşedinte al tânărului stat creat, în persoana respectatului reprezentant al
Blocului Naţional şi luptător pentru independenţa Siriei, HASHIM al-
ATASI (1875-1960). Este de la sine înţeles că în componenţa noului stat a
intrat şi oraşul-port Latakia cu zona adiacentă, în decembrie 1936.
Nu trec decât trei ani şi, în iulie 1939, Franţa hotărăşte, din motive
strategice (ţinând cont de apropierea războiului), să înstrăineze din nou
câteva regiuni ale Siriei, printre care şi Latakia. În faţa acestei situaţii,
care răpea Siriei principalul traiect de ieşire la mare, ca şi una dintre
cele mai fertile zone agricole ale ţării, în paralel cu considerentul de
ordin politic că Franţa nu avea totuşi în vedere ratificarea tratatului de
independenţă al Siriei, în semn de protest şi poate ca un gest printre
puţinele de acest fel în lume, preşedintele al-Atasi şi guvernul Siriei
demisionează! Iată cum, o locaţie mică ca suprafaţă, dar valoroasă prin
ceea ce reprezintă pentru un întreg stat, a fost în centrul unor momente
istorice cruciale, determinând şi conduita ulterioară a celor chemaţi să
hotărască asupra viitorului Siriei şi a greu încercatei regiuni a Orientului
Apropiat. Am în vedere faptul că, în anul 1941, după alungarea trupelor
franceze fidele guvernului de la Vichy, generalul Catroux, în numele
Franţei Libere, proclamă independenţa ţării, stat în care a intrat definitiv
şi guvernoratul Latakia.
În cele ce urmează voi dezvolta al doilea plan al importanţei
geostrategice de care se bucură Latakia, accentul fiind pus pe latura
economică, în strânsă legătură cu poziţia geografică. Importantul port
sirian, ce numără astăzi, estimativ, 370.000 locuitori, s-a dezvoltat în jurul
promontoriului Ras Ziyarah, ce delimitează un foarte bine plasat şi apărat
port, prin care se derulează cea mai mare parte din exporturile Siriei, ce
includ : bitum, asfalt, cereale, bumbac, vestitul tutun de Latakia, fructe,
ş.a…De aici decurge primul vector geopolitic, constând în apartenenţa
la ţărmul levantin, zonă ce a fost martoră la numeroasele contacte între
civilizaţii, a dorinţei de cunoaştere, cucerire, practicare a comerţului, între
lumea creştină europeană şi lumea arabă. Trafic maritim deosebit venind
din bazinul occidental al Mediteranei, dar şi din Malta şi Cipru, aveau ca
destinaţie finală porturile levantine, în relaţia cu Orientul Apropiat şi
Mijlociu.
Al doilea vector vizează principala cale de acces (de unde şi
atributul de ,,Poartă a Siriei”), singura din zonă, prin nordul munţilor
Anti-Liban, prin fertila câmpie din centrul Siriei, spre marele centru
comercial şi nod de comuicaţii Alep (Halab), de care îl despart 186 km.
De aici, tot pe direcţie N-S, se face legătura între principalele oraşe
siriene, inclusiv cu capitala, vechiul oraş Damasc, lucru realizabil pe ruta
Marelui Rift, ce porneşte tocmai din nordul Siriei, având în continuare pe
traseu Marea Moartă şi valea Iordanului, Marea Roşie, continuându-se pe
continentul african prin cunoscuta falie tectonică ce brăzdează zona de
răsărit a continentului şi în care se găsesc amplasate câteva dintre cele
mai mari şi importante lacuri ale lumii.
Al treilea vector merge în continuare de la Alep până la cel mai
important curs de apă al ţării, fluviul Eufrat şi pe a cărui vale se face
legătura cu Irakul şi zona riverană Golfului Persic.
Toate aceste consideraţii de ordin practic, geografic şi economic,
vin să întărească câteva dintre cele mai importante teorii ale geopoliticii.
Am în vedere, în primul rând, teoria ţărmurilor, ieşirea la mare jucând
un rol hotărâtor ca şi cale de comunicaţie cu continentul eurasiatic. Apoi,
nu trebuie neglijat nici conceptul de gateway, ce se mulează perfect pe
cazul analizat, cum nu poate fi omis nici viziunea înremeietorului
geopoliticii, Rudolf KJELLEN, referitoare la cele două tendinţe pe care
trebuie să le manifeste orice stat :
- să aibă hotare naturale (ieşirea la Marea Mediterană, în cazul
nostru).
- să aibă o articulaţie organică internă (câmpia centrală sau axa
fluviului Eufrat în ceea ce priveşte Siria).
După cum se poate bine vedea, consider că am putut demonstra
convingător importanţa subiectului analizat. Şi pentru a face nu numai o
trimitere la titlul acestui articol, dar şi pentru a contopi cele două planuri
de prezentare şi susţinere a ideilor, voi face o trimitere la un simbol pe
care l-am găsit, în timpul muncii de documentare, pe steagul sangeacului
Latakia, din perioada deceniului patru al secolului trecut.

Pe un fond alb este imprimată imaginea unui soare- -deci drumul

către soare-răsare-- , însă ţinând cont de razele cardinale evidenţiate,
consider că aceasta poate reprezenta sclipirea solară a unei bijuterii de
preţ sau chiar forma unei trase de semnalizare ce luminează calea ce
trebuie urmată.
Istorie, geografie, economie, politică, tradiţii şi credinţe. Toate
contopite în personalitatea vie şi inconfundabilă a unui punct geopolitic
de la intersecţia civilizaţiilor şi continentelor.

BIBLIOGRAFIE:

Brzezinski, Z.- A Geostrategy for Eurasia, în Forign Affairs, sept-oct.

1997.
Huntington, Samuel P.- Ciocnirea civilizaţiilor si refacerea ordinii
mondiale, Ed. Antet, Bucuresti, 1997.
*** Istoria lumii în date, Ed. Enciclopedică română, Bucureşti, 1972
*** Internet: http://www.crwflags.com