Practica medicală a demonstrat că ultrasunetul este mai sensibil la

diferenţierea ţesuturilor în comparaţie cu radiaţiile X, şi că este mai puţin

nociv pentru organism, în comparaţie cu acestea.Medicina foloseşte în mod
curent undele ultrasonore atît în stabilirea diagnosticului cât şi în terapie.

Utilizarea ultrasunetelor în scopuri medicale implică o bună

cunoaştere a modului de propagare şi a efectelor lor asupra mediilor
biologice, în vederea evitării acţiunii distructive asupra ţesuturilor din
organismul supus cercetării. Din acest motiv vom prezenta pe scurt
principalele efecte cu implicaţii biologice ale ultrasunetelor

Spre deosebire de sunete, ultrasunetele au frecvenţe mult mai mari şi

transportă energii mari, ceea ce le conferă efecte biologice importante.
Mecanismele prin care ultrasunetele influenţează organismele vii nu pot fi
întotdeauna explicate prin acţiuni directe (mecanice, chimice sau de
cavitaţie), uneori acestea sunt determinate de procese biochimice
declanşate indirect. In câmpul ultrasonor acţionează forţe capabile să
producă:

 întreruperea reversibilă a unor funcţii fiziologice;

 distrugerea membranei celulare sau a compo-nentelor intracelulare
cu degradarea biomoleculelor.
 Sensibilitatea organismelor la ultrasunet, sub pragul de cavitaţie,
poate fi testată printr-o serie de modificări , cum ar fi :
 Alterarea reversibilă a mitocondriilor prin creşterea volumului şi
întreruperea cristelor acestora ;
 Modificarea numărului de lizozomi din ţesutul hepatic, fapt care
determină schimbări în metabolismul celular ;
 Ultrasunetele de 20kHz-1MHz modifică viteza de dializă prin
membranele semipermeabile. Activitatea electrică a pielii de broască
se modifică reversibil
  Ultrasunetul poate să întârzie diviziunea celulară a ouălelor iniţial
fertilizate ;
 Scăderea reversibilă a numărului de granule de glicogen din celule

Tendonul ahilian de broască în soluţie, iradiat cu ultrasunete,

(f=1MHz, I=3W/cm2 , durata de iradiere 1ms) acumulează apă, fapt explicat
prin modificarea capacităţii de întindere a tendonului în procesele
izotermice legat de starea fizico-chimică a colagenului. Sensibilitatea
colagenului la ultrasunet rezultă din variaţiile vâscozităţii (Fig1.a) şi masei
moleculare (Fig.1b) în soluţiile de colagen, în funcţie de timpul de iradiere,
reflectând ruperea lanţului polipeptidic. Pentru aceleaşi probe s-au măsurat
valori destul de apropiate ale puterii rotatorii, care indică păstrarea formei
native spiralate a macromoleculei în fragmentele rezultate prin scindare.
Fig. 1. Reprezentarea grafică a (a) Coeficientului de vascozitate, (b) Masei
molare funcţie de durata de iradiere.

Ultrasunetele care produc procese de cavitaţie tranzitorie, perturbă

procesele oxidative ale mitocondriilor fără a degrada membrana acestora,
pe când cele care produc cavitaţie stabilă dezintegreză membrana
mitocondriilor.

Moartea coloniilor de bacterii este facilitată şi de oxigenul prezent în

câmpul de propagare al ultrasunetelor prin soluţie.

Variaţia numărului de microorganisme aflate în viaţă, ∆n , este direct

proporţională cu numărul actual, n şi cu durata de iradiere, ∆t .

∆n = −K ⋅ n ⋅∆t (1)

K este o constantă, iar semnul minus indică scăderea numărului de

microorganisme o dată cu creşterea intervalului de iradiere. Integrarea
relaţiei (1) arată că descreşterea numărului de bacterii este exponenţială.

n = n exp( ) −Kt 0 (2)

 Efectul biologic distructiv al ultrasunetelor a fost interpretat prin
capacitatea lor de a rupe membrana celulară (prin presiunile mari pe care
le crează) şi de a facilita scurgerea lichidului citoplasmatic. Acest efect a fost
utilizat şi la obţinerea citoplasmei din diferite celule de microorganisme în
vederea analizei acesteia.

A fost îndelung cercetată şi acţiunea ultrasunetului asupra

organismului uman, relevându-se efecte distructive ale ultrasunetelor de
înaltă frecvenţă şi energie mare, dar şi efecte benefice ale ultrasunetelor de
frecvenţe care nu depăşesc câţiva MHz şi transportă energii sub 0,2 W/cm2
. Ultrasunetele de energii mari produc hemoliza coloniilor de hematii
umane. Distrugerea globulelor roşii ar putea fi explicată prin variaţiile mari
de presiune din câmpul ultrasonor. Efectul hemolizant al ultrasunetelor
este influenţat de concentraţia hematiilor în suspensiile analizate.In Fig.2
prezentăm dependenţa vitezei de propagare a ultrasunetului de
concentraţia hematiilor în soluţii apoase. Rezistenţa hematiilor precum şi
capacitatea lor de a transporta oxigenul cresc dacă acestea sunt iradiate cu
ultrasunete de energie mică, concomitent cu scăderea capacităţii de
sedimentare.

Ultrasunetele de intensitate mare perturbă circulaţia sângelui în ficat,

producând leziuni ale ţesutului hepatic, în cazul intensităţilor mari,
constatându-se diminuarea circulaţiei sancvine prin acesta. După perioade
de iradiere care depăşesc câteva minute, ficatul îşi schimbă culoarea şi
temperatura

In doze mari ultrasunetele afectează circulaţia cardiacă, modificând

activitatea bioelectrică a inimii (se constată modificări ale
electrocardiogramei).

Ultrasunetele afectează şi celula nervoasă, care după iradiere nu mai

poate conduce influxul nervos, blocând legătura dintre sistemul nervos şi
organul pe care îl coordonează. Blocarea poate fi numai temporară, sau
chiar definitivă, dacă intensitatea ultrasunetelor este foarte mare, sau dacă
durata de iradiere a depăşit o anumită valoare. Creierul iradiat are aspectul
unui creier după o comoţie cerebrală. Au fost constatate leziuni, ale vaselor
de alimentare a creierului cu sânge. Prin creşterile de temperatură pe care
le induc, ultrasunetele de frecvenţe şi energii mari, determină blocaje ale
nervilor, urmate de paralizii, cu atât mai grave cu cât staţionarea în camp
ultrasonor este mai îndelungată. Ultrasunetele cu frecvenţe mari pot
micşora secţiunea vaselor sanguine, provocând deficienţe în irigarea unor
ţesuturi. Este binecunoscută boala mâinilor albe la oamenii care au lucrat
timp îndelungat în câmp ultrasonor. Ultrasunetele cu frecvenţă joasă
dereglează sistemul neuro-vegetativ, afectând funcţiile glandelor hipofiză,
tiroidă, suprarenale, sexuale.

Acţionând asupra sistemului nervos şi accentuând circulaţia în

organele pe care sunt focalizate, ultrasunetele pot calma durerile sau cauza
anestezierea unui organ (numai în timpul iradierii sau pentru o perioadă
îndelungată, de ordinul lunilor). Ultrasunetele cu frecvenţe în domeniile 16-
25kHz şi intensităţi de 111-130 dB pot provoca şi acţiuni globale asupra
sistemului nervos central şi a întregului organism, inducând astenie,
halucinaţii, senzaţie de frică, de foame exagerată sau de inapetenţă, sau
senzaţie de imponderabilitate.

Ultrasunetele de mică intensitate produc senzaţii de dezechilibru,

indispoziţie şi oboseală accentuată. Ultrasunetele de 115 dB şi frecvenţe 16-
20 kHz produc senzaţii de blocaj auditiv, asemănătoare cu cea de înălţine
mare, indusă prin scăderea de presiune atmosferică. Ultrasunetele cu
frecvenţe de până la 100 kHz lezează aparatul auditiv. Ele pot produce:
modificări ale glicemiei; proteinurie circulatorie; saturare vitaminică a
organismului. Persoanelor care lucrează timp îndelungat în atmosferă de
ultrasunet, li se încălzesc mâinile. Se constată asimetria termică, care
dispare, o dată cu întreruperea sursei de ultrasunete. Persoanele supuse
timp îndelungat la acţiunea ultrasunetelor au sensibilitate crescută la
factori nocivi.

Prin efectul lor mecanic, ultrasunetele pot dizolva depunerile de calciu de la

nivelul încheieturilor, micşorând sau anulând durerile reumatice, dar pot
dizolva şi calculi renali sau biliari, dacă acţionează câteva minute şi
transportă energii mai mari de 2W/cm2 . Insă, energiile ultrasonore mari
pot distruge şi ţesuturile vecine. In prezent există microtraductoare care,
pot fi dirijate prin vasele mari de sânge până la organul cu litiază unde
produc ultrasunetele utilizate în tratament.

Folosirea ultrasunetelor în scop terapeutic sau pentru tratamente se

bazează pe principiile defectoscopiei industriale. Deosebirile între
impedanţele acustice ale diverselor organe, care determină atenuări diferite
ale undelor ultrasonore, în procesele de reflexie la suprafeţele lor de
separaţie, permit vizualizarea atât a organelor moi, a tumorilor sau a
corpurilor străine din organism. In prezent ultrasonografia se foloseşte pe
scară largă în diagnostic şi tratament în diverse domenii ale medicinii,
oftalmologie, cardiologie, afecţiuni hepatice, biliare, tumori ale organelor
moi, vizualizarea foetusului, depistarea sarcinilor gemenare, a sexului
fătului înainte de a se naşte

Metoda ecografică nu este traumatică, poate fi repetată ori de câte ori,

este suportată uşor de bolnavi şi, coroborată cu alte metode, ea permite un
diagnostic foarte précis.