Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
Introducere
1. Scoala clasicilor
2. Contribuţiile lui David Ricardo la dezvoltarea gândirii economice
Concluzii
Bibliografie
2
Universitatea Ecologica din Bucurest
Introducere
Economia este o stiinta sociala care cerceteaza baza economica a societatii umane.Ea
analizeaza modul in care societatea administreaza resursele relativ limitate pentru satisfacerea
nevoilor umane nelimitate.
In diferite etape de dezvoltare a epocii moderne au existat mai multe scoli de gindire
economica precum:
3
Istoria gândirii economice
1. Scoala clasicilor
Etapa liberalismului clasic care cuprinde perioada între sfârşitul sec. XVIII şi începutul
ultimei treimi a sec. XIX. Această perioadă este dominată de celebra lucrarea lui A. Smith
„Avuţia naţiunilor” (1776) şi de operele renumiţilor savanţi T. Malthus, D. Ricardo, J. S. Mill, J.
B. Say. A. Smith e considerat ca părinte al ştiinţei economice. Anume la această etapă a fost pusă
temelia analizei categoriilor economice: munca, salariul, capitalul, banii, dobânda, profitul, renta
ş.a., care au valoare şi în zilele noastre. În viziunea liberalilor clasici obiectul de studiu al ştiinţei
economice estestudierea căilor de îmbogăţire a naţiunilor.
Pentru a intelege mai usor demersul teoretic si concluziile practice ale liberalismului
clasic, este necesar sǎ evidentiem principalele trasaturi ale acestui curent care sunt:
4
Universitatea Ecologica din Bucurest
David Ricardo (1772-1823) se numără printre continuatorii cei mai de seamă ai ideilor
“Avuţiei naţiunilor” a lui Adam Smith. În domeniul ştiinţei economice, Ricardo străbate întregul
perimetru al ştiinţei economice, sesizând şi relevând repere solide, originale şi coerente, unele, şi
nu puţine, confirmate ulterior în timp, altele infirmate, dar folosite ulterior ca puncte de referinţă
de economiştii teoreticieni.
5
Istoria gândirii economice
deschizător de domenii în cel puţin patru direcţii esenţiale: teoria valorii; teoria rentei funciare;
teoria repartiţiei şi teoria costurilor comparative şi avantajelor relative în schimburile dintre ţări.
Principala operă a lui David Ricardo este volumul intitulat “Despre principiile
economiei politice şi ale impunerii”, apărut pentru prima dată la Londra, în aprilie 1817.
Interesant este că, potrivit exegeţilor operei sale, dar şi ca urmare a studierii bogatei
corespondenţe, [peste 500 de scrisori], pe care Ricardo a avut-o cu o serie de economişti,
bancheri, politicieni, gânditori de seamă ai timpului, el nu a ajuns la publicistica economică
pornind de la considerente economice.
Ricardo distinge două categorii de bunuri sau mărfuri ce fac obiectul vânzării-cumpărării
pe piaţă: bunuri rare, al căror volum depinde de anumite împrejurări excepţionale, imprimându-
le un caracter de monopol şi bunuri reproductibile, adică acele bunuri al căror volum poate fi
sporit după voia agenţilor economici, dar ţinând cont de legile pieţei.
Deoarece bunurile rare sunt o excepţie, Ricardo nu se ocupă amănunţit de preţul lor, chiar
dacă surprinde raritatea ca element hotărâtor în determinarea preţului acestora.El cercetează pe
larg natura, mărimea şi dinamica preţurilor bunurilor reproductibile.
Utilitatea devine o condiţie necesară a valorii mărfii, dar ea nu poate fi considerată izvor
al valorii, cum au susţinut Turgot, Condillac şi ulterior, J.B. Say. Totodată Ricardo, face o
6
Universitatea Ecologica din Bucurest
distincţie clară între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb a mărfii. El arată că valoarea
de întrebuinţare nu se poate considera a fi măsurătorul valorii de schimb. Prin urmare, David
Ricardo continuă să aprofundeze teoria valorii bazate pe muncă, aducând în discuţie aspecte noi
mult mai complexe şi astfel, reuşeşte să depăşească multe din amibiguităţile şi inconsecvenţele
lui Smith.
Din explicaţiile lui Ricardo rezultă un punct de vedere clar: nu se poate confunda
valoarea cu bogăţia. Valoarea este privită ca un produs al muncii, în timp ce bogăţia, este
rezultatul conlucrării omului cu natura şi cu mijloacele de producţie pe care le utilizează. Ricardo
înlătură eroarea comisă de Smith atunci când acesta reducea valoarea mărfii doar la munca
directă cheltuită (munca vie) pentru producerea ei, precizând totodată, că, instrumentele, uneltele
nu crează valoare, ci doar, pe măsură ce sunt consumate şi-o transferă pe a lor asupra produsului.
Deci, renta funciară se exprimă ca diferenţă dintre preţul produselor agricole pe piaţă şi
valoarea individuală, mai mică, a produselor obţinute pe terenurile cu fertilitate ridicată. Renta
7
Istoria gândirii economice
nu reprezintă un adaos la avuţia naţională, ci un simplu transfer de valoare, avantajos pentru
landlorzi şi dăunător pentru consumatori, mai arată David Ricardo.
Concluzii
Bibliografie