Introducere

În cadrul oricărei economii naţionale există o serie de participanţi, între care se stabilesc
relaţii multiple şi complexe, grupaţi după diferite criterii de clasificare, cum ar fi în: familii, entităţi
economice private sau de stat, bănci, instituţii publice, etc.
Alături de mediul creat prin aceste relaţii, la nivel individual sau colectiv, în vederea
realizării unui climat care să asigure echilibrul şi performanţa activităţii umane, sunt necesare
anumite bunuri şi servicii cu caracter comun, colectiv. Este vorba despre acele bunuri şi servicii
ce pot fi utilizate la nivel local sau naţional, pentru care însă dreptul de proprietate şi administrare
aparţine statului, purtând denumirea de bunuri şi servicii publice. În vederea creării şi asigurării
funcţionalităţii acestora statul are nevoie de finanţe.
Finanţele publice sunt asociate cu resursele, cheltuielile, împrumuturile, datoria statului,
unităţilor administrativ-teritoriale, şi ale altor instituţii publice.1)
Finanţarea se realizează din fonduri financiare publice colectate de la comunitate, persoane
fizice şi juridice, sub forma de impozite, taxe sau contribuţii cu caracter obligatoriu.
În România colectarea acestor fonduri financiare este reglementată de Legea nr. 227/2015
privind Codul Fiscal, precum şi de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură Fiscală.
Prin Codul Fiscal sunt reglementate:
 cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii, menţionate în
actul normativ, care se fac venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale
de stat, bugetul Fondului unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi
fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale;
 contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale;
 modul de calcul şi de plată a acestora;
 procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale.2)
Prin Codul de Procedură Fiscală se stabileşte cadrul legal de administrare a impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor sociale obligatorii reglementate de Codul Fiscal.
Impozitele şi taxele reglemntate au la bază următoarele principii:
  neutralitatea măsurilor fiscale – se asigură condiţii egale investitorilor, capitalului român
şi străin;
 certitudinea impunerii – se asigură stabilirea exactă a termenelor, modalitatea şi sumele de
plată pentru fiecare plătitor;
 justeţea impunerii sau echitatea fiscală – se asigură stabilirea sarcinii fiscale în funcţie de
mărimea veniturilor sau a proprietăţilor contribuabilului;
 eficienţa impunerii – se asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exerciţiu
bugetar la altul;
 predictibilitatea impunerii – se sigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
obligatorii, pentru o perioadă de cel puţin un an.
Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii reglementate de Codul Fiscal sunt:
a) în categoria impozitelor şi taxelor intră:
- impozitul pe profit
- impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
- impozitul pe venit
- impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi
- impozitul pe reprezentanţe
- taxa pe valoarea adăugată
- accizele
- impozitele şi taxele locale
- impozitul pe construcţii
b) în categoria contribuțiilor sociale obligatorii intră:
- contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
- contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de
asigurări sociale de sănătate;
- contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de
angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
- contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;
- contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de
angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;
 - contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele
fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind
constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările
ulterioare.

Impozitele şi taxele locale

Impozitele şi taxele locale, aşa cum sunt ele reglementate în Codul Fiscal, sunt compuse
din:
- impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri
- impozitul pe teren şi taxa pe teren
- impozitul pe mijloacele de transport
- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
- impozitul pe spectacole
- taxele speciale
- alte taxe locale.
Impozitele și taxele locale sunt constituite astfel încât acestea să asigure resursele
financiare necesare desfăşurării activităţii unităţilor administrativ-teritoriale.

1. Impozitul şi taxa pe clădiri

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit
pentru acea clădire.
În cazul clădirilor proprietate publică ori privată a statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă oricărei entităţi, altele
decât cele de drept public, se stabileşte taxă pe clădiri, datorată de către concesionari, locatari,
titularii dreptului de administrare sau de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
Atât impozitul cât şi taxa pe clădiri se datorează bugetului local al comunei, oraşului sau
municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe
clădiri se datorează bugetului local al sectorului pe raza căruia este amplasată clădirea.
În cazul clădirilor ce fac obiectul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau
folosinţă, taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul
de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. În perioada pentru care se datorează taxa pe
clădire, nu se datorează impozitul pe clădiri.
În cazul clădirilor proprietate comună a două sau mai multe persoane, impozitul pe clădire
datorat se stabileşte în funcţie de cota-parte deţinută de fiecare proprietar sau, în părţi egale cînd
această cotă nu poate fi stabilită.
Codul Fiscal prevede o serie condiţii ce trebuie îndeplinite, pentru care contribuabilii nu
datorează impozit/taxă pe clădiri, precum şi situaţii pentru care fiecare consiliu local poate să
acorde scutire la plata impozitului/taxei pe clădire.
Scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri, se aplică începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, utilizate pentru
prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an
calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este
îndeplinită această condiție.
În vederea efectuării calculului pentru stabilirea impozitului pe clădiri sunt avute în vedere
mai multe criterii, anume:
a) destinaţia clădirii
b) suprafaţa construită desfăşurată
c) tipul clădirii (materialele de construcţie: beton armat, lemn, caramidă arsă etc – impozitul
calculat este în funcţie de ponderea cea mai mare de material folosit).
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care
este amplasată clădirea cu un coeficient de corecţie (fig. 1), valoarea astfel obţinută reducându-se
în funcţie de anul terminării construcţiei cu un procent cuprins între 10% - 50%.
 Fig. 1 – coeficienţi de corecţie3)
Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, inclusiv clădirile-
anexă, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% - 0,2%,
asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabilește prin hotărâre a
consiliului local. La nivelul municipiului București, această cotă este stabilită prin Hotărârea
Consiliului General al Municipiului București;
Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul pe clădiri
se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 - 1,3% asupra valorii care poate fi:
 valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, depus la
organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință;
 valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani
anteriori anului de referință;
 valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în
cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. Cota impozitului pe clădiri
se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această cotă este
stabilită de către Consiliul General al Municipiului București.
Pentru clădirile nerezidențiale, utilizate pentru activități din domeniul agricol, impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
 În situaţia clădirilor nerezidenţiale, în care valoarea clădirii nu poate fi stabilită, impozitul
se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile a clădirilor rezidenţiale aflate
în proprietatea persoanelor fizice.
Pentru clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se
calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial cu
impozitul determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial.
Dacă la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio
activitate economică, impozitul se calculează ca în cazul clădirilor rezidenţiale aflate în
proprietatea persoanelor fizice.
Dacă suprafețele folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial nu sunt
delimitate şi evidenţiate prin contractele încheiate, la calculul impozitului se aplică următoarele
reguli:
 dacă la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal dar nu se desfășoară nicio
activitate economică, impozitul se calculează ca în cazul clădirilor rezidenţiale aflate în
proprietatea persoanelor fizice (0,08% - 0,2% din valoarea impozabilă);
 dacă la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal şi se desfășoară activitatea
economică, iar cheltuielile cu utilitățile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară
activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează ca în cazul clădirilor nerezidenţiale pentru
care nu s+a putut stabili valoarea clădirii (2% dinvaloarea impozabilă).
Pentru clădirile aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice:
 clădiri rezidenţiale, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote
cuprinse între 0,08% - 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii.
 clădiri nerezidențiale, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei
cote cuprinse între 0,2% - 1,3%, inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii (0,4% pentru clădirile
utilizate activităţilor din domeniul agricol).
Aceste cote se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București,
această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
 clădiri cu destinație mixtă, impozitul se determină prin însumarea impozitului
calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial cu impozitul calculat pentru suprafața folosită
în scop nerezidențial.
 Valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de
la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa și poate fi: ultima
valoare impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal, valoarea rezultată dintr-un raport de
evaluare întocmit de un evaluator autorizat, valoarea finală a clădirilor noi, construite în cursul
anului fiscal anterior, valoarea clădirilor rezultată din actul de transfer al dreptului de proprietate,
în cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior, valoarea rezultată dintr-un raport de
evaluare întocmit de un evaluator autorizat, pentru clădiile finanţate prin contracte de leasing
financiar, valoarea din contabilitatea proprietarului clădirii în cazul taxei pe clădirile concesionate,
închiriate, date în administrare sau în folosinţă.
Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare
a clădirii întocmit de un evaluator autorizat, depus la organul fiscal local până la primul termen de
plată din anul de referință. Dacă proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii
în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.
Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de către persoana care are în
proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. Orice modificare survenită
ulterior, în cursul anului fiscal (transferul dreptului de proprietate; extinderi, îmbunătăţiri,
desfiinţări parţiale, care conduc la majorarea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai
mult de 25%; desfiinţarea în totalitate a unei clădiri) se va aduce la cunoştinţă de către proprietar
prin depunerea unei declaraţii la organele ficale locale de competenţă, urmând ca aceasta să-şi
producă efectele începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Pentru construcţiile noi data dobândirii o reprezintă data procesului verbal de recepţie a
clădirii.
În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri:
- pentru perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori
folosință are obligația depunerii declarației de impunere la organul fiscal local până la data de 25
inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului;
- pentru perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune,
închiriere, administrare ori folosință are obligația să depună declarația de impunere la organul
fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care
anexează o situație centralizatoare a acestor contracte.
- orice situaţie care ar conduce la modificarea taxei pe clădire datorate, persoana care datorează
această taxă are obligația să depună o declarație la organul fiscal local de competență până la data
de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situația respectivă.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la 31 martie şi 30 septembrie,
inclusiv, cu excepţia cazului în care suma datorată aceluiaşi buget local este mai mică sau egală cu
50 lei, care se achită integral până la primul termen.
În vederea colectării cât mai rapide a fondurilor necesare bugetului local, consiliile locale,
respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin hotîrâri de consiliu, acordă o
bonificaţie de până la 10% pentru plata anticipată a impozitului pe clădiri, aferent întregului an,
până la data de 31 martie a anului respectiv.
În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință:
- pentru perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv
a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar,
locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință;
- pentru perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de
concesiune, închiriere, administrare sau folosință colectează taxa pe clădiri de la concesionari,
locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință și o varsă lunar, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.

2. Impozitul şi taxa pe teren

Orice persoană care are în proprietate un teren situat în România, datorează impozit pe
teren anual, bugetului local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat
terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul se datorează bugetului local al sectorului în
care se află terenul.
Pentru terenurile aparţinând statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, în proprietate
publică sau privată, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, unor entităţi,
altele decât cele de drept public, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor,
titularilor drptului de administrare sau folosinţă, similar impozitului pe teren. Taxa pe teren se
stabileşte proporţional cu numărul de luni, cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract.
Pe perioada în care pentru un teren se plăteşte taxa pe teren, nu se datoreză impozitul pe
teren.
 Pentru terenul proprietate comună a două sau mai multe persoane, impozitul datorat se
stabileşte în funcţie de cota-parte deţinută de fiecare proprietar sau, în părţi egale cînd această cotă
nu poate fi stabilită.
Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren sunt luate în calcul: suprafaţa terenului, rangul
localităţii unde este amplasat, zona şi categoria de folosinţă a acestuia, conform încadrărilor făcute
de către consiliul local.
Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de către persoana care are în
proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. Orice modificare ulterioară, în
cursul anului fiscal (transferul dreptului de proprietate; modificării categoriei de folosinţă) se va
aduce la cunoştinţă de către proprietar prin depunerea în termen de 30 de zile de la modificare, a
unei declaraţii la organele ficale locale de competenţă, urmând ca aceasta să-şi producă efectele
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren:
- pentru perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori
folosință are obligația depunerii declarației la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare intrării în vigoare a contractului;
- pentru perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune,
închiriere, administrare ori folosință are obligația să depună declarația de impunere la organul
fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care
anexează o situație centralizatoare a acestor contracte;
- orice situaţie care ar conduce la modificarea taxei pe teren datorate, persoana care datorează
această taxă are obligația să depună o declarație la organul fiscal local de competență până la data
de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situația respectivă.
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la 31 martie şi 30 septembrie,
inclusiv, cu excepţia cazului în care suma datorată aceluiaşi buget local este mai mică sau egală cu
50 lei, care se achită integral până la primul termen.
Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin hotărâri de
consiliu, acordă o bonificaţie de până la 10% pentru plata anticipată a impozitului pe teren, aferent
întregului an, până la data de 31 martie a anului respectiv.
În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință:
- pentru perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar,
locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință;
- pentru perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de
concesiune, închiriere, administrare sau folosință colectează taxa pe teren de la concesionari,
locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință și o varsă lunar, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.

3. Impozitul pe mijloacele de transport

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport ce trebuie
înmatriculat/înregistrat în România datorează, pe perioada cât este înmatriculat/înregistrat în
România, un impozit anual pentru mijlocul de transport.
Impozitul pe mijloacele de transport se plătește la bugetul local al unității administrativ-
teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport
(motociclete, autoturisme, autobuze, autocare, tractoare, alte vehicule cu tracţiuie mecanică cu
masa totală maximă autorizată până la 12 tone inclusiv), în funcţie de capacitatea cilindrică.
În cazul autovehiculelor de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare
de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu sumele stabilite prin actele normative,
în funcţie de caracteristicile tehnice ale mijlocului de transport (greutate, sistemul de suspensie ale
axelor motoare).
Imozitul pe mijloacele de transport în cazul remorcilor şi semiremorcilor se stabileşte prin
acte normative în funcţie de greutate.
Pentru mijloacele de transport pe apă, impozitul datorat se stabileşte în funcţie de tipulşi
caracteristicile privind greutatea sau puterea motorului mijlocului de transport.
Declararea, datorarea, precum şi plata impozitului pe mijloacele de transport se supun
aceloraşi reguli ca şi în cazul impozitului pe clădiri sau teren.

4. Alte impozite şi taxe locale

Orice persoană care are trebuie să obţină un aviz, un certificat sau o autorizaţie trebuie să
plătească o taxă administraţiei publice locale înainte de eliberarea documentului necesar.
Documentele eliberate de către administraţiile publice locale pentru care se datorează taxe de
eliberare, sunt:
- certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire şi alte avize şi autorizaţii
- autorizaţii pentru desfăşurarea unor activităţi (autorizaţii sanitare, atestate de producător, pentru
eliberarea carnetului de comercializare a produselor agricole).
Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate în România în baza
unui contract sau a unei altfel de înțelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata unei taxe,
cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă
scrise și audiovizuale. Această taxă se plăteşte de către prestator, la bugetul local în raza căruia
sunt prestate serviciile de reclamă şi publicitate.
Orice persoană care utilizează un panou, un afișaj sau o structură de afișaj pentru reclamă
și publicitate, cu excepţia cazului când se plăteşte taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate,
datorează plata unei taxe anuale către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului,
după caz, în raza căreia/căruia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă. La
nivelul municipiului București, această taxă revine bugetului local al sectorului în raza căruia este
amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă.
Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă
activitate distractivă în România are obligația de a plăti impozitul, denumit impozit pe spectacole,
la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică,
competiția sportivă sau altă activitate distractivă.
Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din
vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor, şi se plăteşte lunar până la data de 10 inclusiv, a
lunii următoare celei ăn care a avut loc spectacolul.
Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și
juridice, precum și pentru promovarea turistică a localității, consiliile locale, județene și Consiliul
General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de
serviciile oferite de instituția sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de
organizare și funcționare al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze
prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
 Pentru toate aceste tipuri de impozite şi taxe locale, Codul Fiscal prevede o serie condiţii
ce trebuie îndeplinite, pentru care contribuabilii sunt scutiţi de la plata acestora, precum şi situaţii
pentru care fiecare consiliu local poate să acorde scutire la plata impozitului/taxei.