Sunteți pe pagina 1din 2

Cele zece principii ale manipulării maselor

23 Dec 2018

Noam Chomsky. Cele zece principii ale manipulării maselor

Autor: MONICA NISTOR

Noam Chomsky este caracterizat în media drept o figură importantă a stângii americane. Este mult mai
cunoscut ca activist politic, și nu ca eminent lingvist la MIT (Massachusetts Institute of Tehnology),
pentru că a fost prezent întotdeauna în primele linii ale demonstranților pentru drepturile civile în
Statele Unite.

Chomsky este de părere că o societate decentă trebuie să depășească represiunea și opresiunea,


reminiscențe istorice, creând condiții optime pentru exprimarea creativității umane, incompatibilă cu
lipsa de libertate.

Chomsky este de părere că deși încă nu suntem capabili să concepem regulile unei societăți în care
fiecare individ să aibă condiții perfecte de dezvoltare, dar că putem creiona principiile care să o
guverneze.

În opinia lui Chomsky avem două sarcini intelectuale importante în sfera politică și socială. Prima este de
a imagina această societate viitoare dreaptă, ceea ce impune crearea unei teorii sociale umaniste, care
să se bazeze, pe cât posibil, pe concepte ferme și umane despre esența sau natura umană. Cealaltă este
înțelegerea naturii puterii și a opresiunii din societatea actuală.

Noam Chomsky a formulat zece principii manipulării, pe care se bazează democraţia occidentală -
strategii ale diversiunii, concepute pentru a confuziona şi deturna atenţia mulţimilor de la manevrele
claselor politice şi financiare. Metoda este una simplă, canalizarea atenţiei în direcţii false.

Care sunt cele zece principii pentru manipularea maselor.

1. Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar
cu mare impact emoţional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu
problemele lui reale.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să
favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu guvernarea providenţială care salvează naţiunea în
temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării libertăţilor democratice.
3. Să aplici treptat toate măsurile dure. Ceea ce ar duce la mişcări populare, dacă se aplică într-un singur
pachet şi dintr-odată, devine suportabil, dacă este livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se
obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi mulţimilor ca şi cum toţi oamenii au o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi
mulţimile spre o gândire infantilă care nu face relaţia dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile
emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi
nefuncţionaleste instrumentul ideal de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar media, aceea care îndobitoceşte publicul şi-l ţine legat de emisiuni şi seriale
vulgare ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi simţământul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Omul care nu mai are
îndemnul să se revolte, devine turmă şi e uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a
mulţimilor. În acelaşi timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi
strategiile statale de manipulare.

Toate, dar toate cele zece principii formulate de Chomsky le-ați simțit și le simțiți prezente în fiecare zi,
în orice colț de lume sau de societate ați trăi, insinuându-se, acționând împotriva noastră, făcându-ne
mai nesiguri, mai temători pentru ziua de mâine, mai puțini liberi și mai incapabili să ne construim o
viață demnă.

S-ar putea să vă placă și