CURS 2

CÂTE CEVA DESPRE ETICĂ ŞI MORALĂ

Etica reprezintă un sistem de valori şi principii, împreună cu meto -

dele pentru aplicarea acestora. Ea furnizează instrumentele necesare pentru
a elabora judecaţi morale, cuprinzând limbajul, concepţiile şi meto dele care
dau capacitatea individului de a lua decizii morale.
Pe parcursul evoluţiei lor, termenii etică şi morală şi-au cristalizat
sensurile, astfel încât în prezent prin morală desemnăm un fenomen real, iar
prin etică desemnăm teoria acestui fenomen. Aşadar, spunem că etica este
teoria generală a moralei.

Etica şi morala/moralitatea (după Liviu Druguş şi Tănase Sârbu)

Conexiunea dintre cei doi termeni  etică şi morală, utilizaţi deseori,
în vorbirea obişnuită, în mod abuziv, unul în locul celuilalt, ca şi cum ei ar
fi perfect sinonimi, şi fiind adesea confundaţi, provoacă multe dispute refe-
ritoare la cadrul lor referenţial, la semnificaţia şi valoarea lor informaţională
în cadrul discursului filosofic sau ştiinţific.
Confuzia terminologică asupra celor doi termeni poate fi eliminată
doar dacă sunt clarificate cauzele acesteia. Se consideră că principala cauză
o reprezintă confuzia dintre denumirea demersului teoretic şi denumirea
arealului de realitate pe care acel demers încearcă să-l cunoască cu mijloa-
cele sale specifice, pe scurt o confuzie între teorie şi practică, iar acest lucru
se întâmpla atât în filosofie, cât şi în ştiinţă şi religie.
Dicţionarul de Filosofie Larousse defineşte ETICA drept "ştiinţă a
principiilor moralei", cu adăugirea că "morala desemnează mai cu seama
aplicarea acestor principii în actele particulare ale vieţii", definiţie care
subliniază caracterul teoretic al ETICII şi caracterul practic-aplicativ al
MORALEI.
Cu privire la diferenţele ce trebuie evidenţiate între etică şi morală/
moralitate, ETICA trebuie aşadar să rămână demersul teoretic care se ali-
mentează din şi se apleacă asupra comportamentului (moral al) oamenilor .
Pe de alta parte, MORALA şi starea de MORALITATE reprezintă dimen-
siuni existenţiale palpabile, concrete rezultate dintr-o experienţă isto rică de
socializare culturală, acceptate de colectivitate ca norme necesar a fi res -
pectate.
Caracterul temporal al valorii acestor norme de conduită se combină
cu relativitatea normelor care fac referire la una şi aceeaşi stare de fapt, dar
care sancţionează în mod foarte diferit abaterea de la norma morală, pe
scurt putem spune că "morala este construită social şi modelată istoric "

1
(A.C. Crayling). Un exemplu de moralitate relativă, sancţionată diferit în
timp şi în spaţiu este, de pildă, aprecierea asupra tratamentului la care pot fi
supuse animalele, putându-se discuta în acest sens şi despre o plasare între
exigenţa teoretică şi permisivitatea practică, dar putem aminti şi alte exem-
ple, precum comportamentul cu privire la: sclavi, negri, evrei, rromi, femei
sau persoane cu dizabilităţi, asta evident în diferite teritorii şi în momente
diferite ale istoriei.
Deci, după cum operează, moralitatea se aplică doar la anumite arii
ale vieţii, mai ales la relaţiile interpersonale. În consecinţă, putem distinge
o morală a individului şi o morală a colectivităţilor mari (de la grupuri, la
popoare).
Problemele eticii, în contrast cu cele care au în vedere conceptul mai
limitat al moralei şi moralităţii, sunt probleme ale dezvoltării inteligente a
omului, ceea ce înseamnă gândire şi acţiuni corecte în toate domeniile vieţii
şi activităţii sale, în raport cu ceilalţi oameni, dar şi cu celelalte elemente ale
Creaţiei, deci cu Dumnezeu.
Este foarte important să fie înţeleasă diferenţa dintre morală/mora-
litate şi etică, deoarece acest lucru ne ajută să pledăm în favoarea ultimei.
MORALITATEA se referă la ceea ce este permis sau interzis în zonele
particulare ale comportamentului, în schimb ETICA se referă la natura
comportamentului şi a vieţii. Prin urmare, baza eticii nu este constituită din
reguli şi coduri, mustrări şi sancţiuni ca în cazul moralităţii, ci din edu ca-
rea caracterului, a cărei ţintă primară este insuflarea altruismului, intros -
pecţiei, bunului gust, toleranţei etc.
Dacă MORALA/MORALITATEA se referă la indivizi ce acţionează
în planul cel mai concret posibil, generând comportamente şi relaţii inter -
personale, ETICA se referă la studiul asupra modului ideal în care ar trebui
să existe o colectivitate (inclusiv indivizii care o compun) şi la problemele
teoretice ale conduitelor individuale şi colective ideale şi ale consecinţelor
lor posibile asupra ansamblului social vizat. Etica, în calitatea sa de demers
teoretic, nu face decât să constate modul în care evoluează moralitatea sau,
cel mult, să sesizeze cu anticipaţie unele posibile consecinţe negative ale
unor stări de fapt, consecinţe care ar putea afecta sănătatea, coeziunea soci -
ală a colectivităţilor etc.

În lungul timpului, sub raport teoretic, opiniile referitoare la binomul

eticămorală au probat fie o consfinţire tacită sau explicită a confuziei exis-
tente, fie o încercare de amendare a stării de fapt şi de punere la punct a
lucrurilor după un criteriu sau altul. În cele din urmă s-a ajuns la separarea
demersului pre-acţional (etic) de demersul acţional (moral), deoarece, aşa
cum am mai spus, etica vizează un ideal, în timp ce morala şi moralitatea
vizează un fapt practic, concret.
Faptul că etica este domeniul teoretic, iar morala constituie domeniul

2
practic a fost probat, în ultimele decenii, prin aceea că în structurile curricu-
lare nu figurează nicio disciplină cu denumirea de Morală, ci doar
disciplina cu denumirea de Etică, eventual cu atributele de specificitate
corespunzătoare subdomeniului supus dezbaterii teoretice: Ecoetica, Etica
medicală (sau Bioetica), Etica afacerilor etc. Prin urmare, se poate afirma
că ETICA vizează îndeosebi scopurile umane cele mai înalte sau chiar
ideale, în timp ce MORALA vizează în special mijloacele şi modul în care
se pot combina acestea pentru a se apropia de idealitatea conturată de etică.
Etica şi morala sunt cuvinte cu surse lingvistice diferite, iar originile
celor doi termeni sunt semnificative. Astfel, grecii, popor antic foarte
creativ (atât în plan teoretic, ştiinţific şi filosofic, cât şi în plan practic
economico-politic şi al afacerilor), au oferit omenirii conceptul de Etică,
respectiv cuvântul ethos/etos care înseamnă obicei, datină, obişnuinţă, dar,
speculând asupra acestor comportamente, termenul de etică a rămas în sfera
teoreticului. Cuvântul morală vine din latinescul mos-mores care înseamnă
obicei, obişnuinţă, cultura latină utilizând termenul respectiv pentru ceea ce
denumim astăzi prin moravuri sau moralitate, adică face trimitere la
realitatea comportamentală a indivizilor şi comunităţii dintr-un anume loc şi
dintr-o perioadă dată, conferind termenului de moralitate o conotaţie
preponderent practică.
Pentru a înţelege situaţia eticii în aceste condiţii de evoluţie a socie-
tăţii omeneşti şi a cunoaşterii sociale, va trebui să facem de multe ori trimi-
tere la determinările ei interne (relaţiile cu morala) sau externe (relaţiile
sale cu filosofia şi ştiinţa).
Asemănările semantice dintre etică şi morală se împletesc cu o serie
de deosebiri analizate în amănunt de cercetătorii în domeniu ai ultimelor
secole, care au propus diferite sisteme de morală, adică:
a.) o mulţime ordonată de scopuri, având ca element maximal binele
suveran, precum şi o mulţime de mijloace cu care se pot atinge aceste sco-
puri;
b.) o mulţime de valori, adică, până la urmă o serie de concepte cu care
să se clasifice agenţii morali şi acţiunile lor: bine, rău, cinstit, just, eficient,
competent ş.a.;
c.) o mulţime de prescripţii enunţate în propoziţii care conţin operatori
deontici precum: trebuie, obligatoriu, permis ş.a.
Morala elaborează ipoteze, concepte, principii pentru reconstrucţia
teoretică a moralei unei societăţi, precum şi reguli de raţionare morală.
Cele mai răspândite concepte explicative ale atitudinilor şi situaţiilor
morale sunt voinţa, datoria şi obligaţia, libertatea şi responsabilitatea.
Principiile morale propuse au fost: principiul după care în viaţă tre-
buie să urmărim fericirea  principiul fericirii, principiu care a dat naştere
la orientările eudaimoniste (un termen compus din cuvintele greceşti "eu"
însemnând bine şi "daimon", geniu). Însă, dacă fericirea este un sentiment

3
omenesc, eudaimonia este starea în care lucrurile îţi merg bine, adică
prosperi şi înfloreşti; principiul plăcerii (în greceşte "hedone") a generat
orientările hedoniste, dintre care unele au încurajat amoralismul, adică ten-
dinţa de a nega existenţa unor valori morale şi umane universale; principiul
utilului sau ceea ce aduce cea mai mare fericire a condus la doctrina sau
atitudinea utilitaristă, caracteristică pentru societăţile occidentale moderne
şi contemporane.

Morala
Dincolo de scopurile personale, legate de ceea ce vrem să facem în
viaţă, mai există şi un alt motor al acţiunilor noastre, anume scopurile,
valorile sau principiile morale, ca de exemplu a nu ucide (deoarece viaţa
este un scop în sine, are valoare intrinsecă), a nu fura, a nu vătăma
(deoarece integritatea oricărei fiinţe vii este un scop în sine), a nu minţi
(deoarece adevărul este un scop în sine), a ajuta pe cei care au nevoie de
ajutor (caritatea este un scop în sine) sau a ne comporta cu cei din jurul
nostru aşa cum am vrea să se comporte şi ei cu noi (grija faţă de semeni
este un scop în sine), a nu provoca durere gratuită (poate pentru că durerea
este ceva rău în sine, iar plăcerea ceva valoros în sine) etc.
Câteva principii morale sunt următoarele:
· scopul nu scuză mijloacele (o intenţie bună sau o dorinţă legitimă exclude
sau nu justifică o acţiune neetică);
· mijloacele nu scuză scopul (o acţiune bună şi corectă nu justifică în niciun
caz o rea intenţie);
· nu există acţiuni neutre din punct de vedere moral;
· niciodată nu trebuie făcut răul, nici în mod direct, nici în mod indirect;
· nu trebuie dorit răul şi răul trebuie evitat;
· se poate tolera un "rău mai mic", atunci când alternativa este şi mai rea;
· trebuie căutat întotdeauna binele "cel mai mare" pentru cei mai mulţi;
· corectitudinea şi dreptatea trebuie să ne ghideze în toate acţiunile noastre.
Scopurile morale reglează scopurile noastre personale. Astfel, ne
dorim anumite lucruri, dar se poate să credem că nu ar trebui să ne dorim
acele lucruri, că ar trebui să facem numai anumite lucruri, iar pe altele ar
trebui să nu le facem, deoarece nu sunt morale.
Scopurile morale sunt scopuri despre care credem că ar trebui să fie
urmărite nu numai de noi înşine, ci de către toate persoanele, că ar trebui să
regleze scopurile personale ale tuturor. În acest sens, nu se poate să consi-
derăm că viaţa unui om este un scop în sine doar pentru mine. Dacă cred că
viaţa unui om este un scop în sine, atunci, într-o situaţie particulară, când
viaţa cuiva este ameninţată de către un alt om, voi considera că oricine care
poate să intervină, trebuie să intervină. Aşadar, scopurile personale trebuie
să fie conforme şi compatibile cu scopurile noastre morale.

4
 Totalitatea scopurilor morale ale unei persoane, adică a acelor sco-
puri pe care credem că ar trebui să le respectăm noi înşine, precum şi toţi
ceilalţi oameni, reprezintă morala acelei persoane.

Semnificaţia termenilor: morală/moralitate, etică şi deontologie

Termenul de morală desemnează un anume cod social, un ansamblu
de reguli căruia fiecare individ trebuie să i se conformeze pentru a fi accep -
tat în societate.
Dacă moralitatea se referă la standardele de comportament după care
oamenii sunt judecaţi, în mod particular în relaţiile cu ceilalţi, morala repre-
zintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor şi sentimentelor
reflectate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care regle -
mentează comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre
aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă, naţiune, societate), în funcţie de
categoriile bine, rău, datorie, dreptate şi a căror respectare se întemeiază pe
conştiinţa şi pe opinia publică. În sens mai larg, morala cuprinde, de aseme-
nea, şi fenomenele care ţin de conştiinţa morală şi individuală: calităţile şi
defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, valorile morale etc.
Morala depinde de condiţiile existenţiale ale unei anume comunităţi
la un moment dat, deci nu poate avea un caracter abstract, general valabil,
ci mai degrabă îi este propriu un caracter relativ.
În timp ce morala este considerată un fenomen real şi imediat, care
ţine de comportamentul cotidian, de viaţa practico-spirituală reală a indivi-
zilor şi a colectivităţilor umane, termenul de etică desemnează teoria ce are
ca obiect de studiu acest fenomen real. Etica semnifică deci ştiinţa binelui
şi a răului.
Privită la modul general, etica este teoria filosofică a moralei, ea
cuprinzând o doctrină despre esenţa acesteia  etica teoretică, şi o funda-
mentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale  etica normativă.
Termenul de deontologie desemnează normele de conduită şi obliga-
ţiile etice şi morale din cadrul unei profesii. Este o teorie a datoriei, a obli-
gaţiilor morale în acea profesie (de exemplu deontologia medicilor, a avo-
caţilor, a profesorilor, a contabililor etc.).

Relaţiile între moralitate şi sănătate, societate, normalitate, socialitate

Moralitate şi sănătate
Se consideră că o societate morală este o societate sănătoasă din
toate punctele de vedere, este o societate echilibrată, optimistă, mulţumită
de ceea ce a reuşit să facă şi încrezătoare în faptul că armonia poate fi men -
ţinută şi în viitor. În schimb, o societate imorală este o societate care îşi
propune să atingă scopuri excesiv de înalte, deşi mijloacele de care dispune
sunt precare sau incorecte. Această discrepanţă dintre scopuri şi mijloace
este cea care determină crizele majore din interiorul unei societăţi, crize
experimentate cu dureri şi costuri uriaşe pentru membrii societăţii. (Un

5
exemplu în acest sens îl constituie comunismul sovietic ce reprezintă pro-
totipul dezacordului flagrant dintre scopurile propuse şi mijloacele avute la
dispoziţie, de aici şi larga utilizare a sintagmei "societate bolnavă" atunci
când se face trimitere la sistemul totalitar comunist din estul Europei sau la
societăţile corupte urmaşe ale acestuia.)
La fel se întâmplă şi în cazul indivizilor. Indivizii trăiesc o stare de
moralitate dacă îşi propun scopuri perfect realizabile prin mijloacele de care
dispun. Imoralitatea, văzută ca maladie a omului, apare atunci când un indi-
vid cu mijloace precare îşi propune scopuri ambiţioase, imposibil de atins
cu mijloacele avute la dispoziţie, caz în care, pentru a ieşi din iminenta
criză, îi apare în minte ideea de furt, de minciună, de jaf, de tâlhărie, chiar şi
de crimă, adică de nerespectare gravă a dreptului de proprietate a semenului
sau, şi mai grav, a vieţii acestuia.

Moralitate şi societate
Orice încercare de reducere a definirii moralităţii doar la nivel indi-
vidual este sortită eşecului. Morala este comportamentul dominant, majori-
tar aplicat şi, eventual, majoritar acceptat de către o societate, la un anu -
mit moment. Indivizii sunt morali sau nu, doar în măsura în care se rapor-
tează pozitiv la o medie socială considerată acceptabilă la un moment dat.
Momentul în care acceptabilitatea unor conduite rămâne doar la nivel de
presupunere, nu şi la nivel de realitate, delimitează trecerea de la o morali-
tate la alta, trecere ce poate fi imediată sau amânată pentru o conjunctură
mai favorabilă implementării sale cu succes.
Desigur, faptul că, moralitatea nu este sesizată şi definită decât la
nivel de societate nu anulează posibilitatea ca fiecare individ să încerce să
se raporteze sub aspect moral nu la societatea din care face parte, ci la pro-
priile sale idealuri rezultate din educaţie sau din dorinţă. În acest caz, com-
portamentul moral va fi raportat nu la media socială, ci la o situaţie ideală.

Moralitate şi normalitate
Cu privire la relaţia dintre moralitate şi normalitate, de regulă se
acceptă ideea că ceea ce este normal este şi moral, şi reciproc. Normalitatea
reprezintă comportamentul majoritar, este media dominantă şi acceptată ca
atare (în mod liber sau impus). De aici, putem trage concluzia că, întotdea-
una, orice schimbare bruscă echivalează cu inevitabile acuze de lipsă de
moralitate aduse celor care ies din cutumă, fie într-un sens, fie în celălalt.
În lungul timpului, ideea de abatere de la normalitatemoralitate a
fost des întâlnită în ideologie şi filosofie. Socrate, Galilei, Giordano Bruno,
Isus Hristos, Ioana d'Arc, Martin Luther King Jr. şi mulţi alţii au fost con-
damnaţi de semenii lor pe motive de gravă imoralitate, în timp ce ei nu erau
decât purtătorii unei viitoare moralităţi superioare. Lecţia trecutului arată
că, de fapt, istoria umanităţii este o succesiune de moralităţi impuse sau

6
induse, acceptate forţat sau liber. Doar din relativa lor succesiune şi impor-
tanţă vom decela pentru prezent care dintre comportamente este mai
aproape de idealul de moralitate pe care îl propune gândirea etică.

Moralitate şi socialitate
Faptul ca omul nu se poate defini şi nu se poate cunoaşte doar prin
sine însuşi şi nici nu-şi este suficient sie însuşi determină plasarea ideii de
moralitate doar în context social, astfel că trebuie să avem în vedere dimen-
siunea socială a omului.
Există preocuparea de a înţelege omul îndeosebi în relaţie cu un
seamăn, cu mediul său de existenţă. Se poate spune ca individualitatea omu-
lui este cel mai bine descrisă şi definită prin socialitatea sa. Individul nu
poate fi moral, amoral sau imoral fără sancţiunea socială asupra faptelor
sale şi a consecinţelor acestora. Reamintim că amoral înseamnă fără mora-
litate, indiferent faţă de morală, care nu are noţiunea moralităţii, refractar
faţă de normele morale, în timp ce cuvântul imoral semnifică contrar mora-
lei, care încalcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral sau lipsit
de integritate morală.
Nu se poate încerca alcătuirea unei morale a individului luat în sine,
fără oglindirea acestuia în celalalt, astfel că moralitate fără socialitate este
aproape un nonsens. Socialitatea reprezintă filtrul prin care se decantează
normalitatea şi gradul de sănătate al existenţei umane dintr-un loc şi timp
oarecare. Aşadar, moralitatea este posibilă numai în societate, iar nivelul
moralităţii este conferit de cantitatea de socialitate pe care o conţine acea
societate, însă viaţa în societate nu asigură din start un grad mare de socia-
litate, ci doar şansa unei bune socialităţi.
O societate lipsită de socialitate, înseamnă, de fapt lipsită de morali-
tate, situaţie denumită sec şi concis cu termenul de "criză morală". În mod
paradoxal societatea totalitară dinainte de 1989 a creat o socialitate accepta-
bilă, concretizată în definirea vieţii printr-un şir de certitudini, multe dintre
ele negative, dar certitudini. Astfel, sentimentul de socialitate era asigurat
de statul paternalist şi dirijist, de instituţiile care "vegheau" la "armonia
socială", şi chiar lipsa unor libertăţi era o certitudine care obliga cetăţenii la
sprijin, ajutor şi respect reciproc, superioare perioadei de anarhie care a
urmat. Nu întâmplător la nivel de masă, îndeosebi pentru "oamenii simpli" a
apărut nostalgia după socialitatea şi ansamblul de "certitudini" ale totalita-
rismului comunist.
În final, să mai spunem că putem spera la perspectiva unei lumi cu o
moralitate mai bună, cu o socialitate şi o sănătate superioare celor din pre-
zent, modalitate în care şi decalajul dintre idealitate şi realitate, adică dintre
etică şi morală, va putea fi redus.

Morala între manipulare şi dezinformare (după Tănase Sârbu)

7
 Cum scopurile nu sunt niciodată pure şi perfecte, ci, aşa cum omul
însuşi este, un amestec de pur şi impur, nici manipularea şi dezinformarea
nu lipsesc. Chiar şi în comunicarea interpersonală obişnuită, omul tinde
să-şi urmeze interesele proprii, omiţând interesele celorlalţi cu care vrând-
nevrând trăieşte, dar, cel mai adesea, omiţând interesele mediului natural,
care nu pare a fi altceva decât fundalul estompat al existenţei şi prosperităţii
umane.
În tot mai variatele forme de comunicare instituţionalizată sunt încor-
porate programe prestabilite, menite să asigure controlul şi supravegherea
minuţioasă nu numai a guvernelor, dar şi a altor centre de putere, mai cu
seamă economice, dar şi religioase şi de altă natură, iar toate acestea au un
numitor comun: într-un fel sau altul, lovesc în mediul natural.
Ştirile, informaţiile, comentariile, spectacolele de orice fel se meta-
morfozează în acte manipulatorii ori de câte ori sunt subordonate unor
interese de grup ori de stat, în vederea controlării, sugerării şi direcţionării
gândirii şi sensibilităţii oamenilor, a vieţii sociale în general, pe direcţii con -
trare valorilor etice.
Relaţiile fundamentale sunt între manipulatori (de exemplu, politi-
cienii, oamenii de afaceri, proprietarii reţelelor şi trusturilor de televiziune,
jurnaliştii, analiştii şi comentatorii politici, sociologii şi psihologii etc.) şi
manipulaţi (utilizatorii de internet, telespectatorii posturilor de televiziune,
cititorii de publicaţii şi cărţi, ascultătorii posturilor de radio, spectatorii
diverselor tipuri de spectacole etc.).
Manipulatul nu trebuie să aibă neapărat aceleaşi valori cu manipu-
latorul, numai că trebuie să fie pus în situaţia de a se îndoi de propriile sale
valori (spunându-i-se că "şi celălalt are dreptatea lui", că "adevărul este
întotdeauna la mijloc" etc.). Acest context îi conferă manipulatorului anu-
mite puteri asupra manipulatului, existând o dependenţă între ei şi, evident,
subordonarea manipulatului faţă de manipulator, care uzează de false valori
pentru a-şi atinge scopul. În stare de manipulat, individul sau grupul nu mai
este stăpân pe sine, nici fizic, nici psihic, nici spiritual. El devine o mario-
netă în mâinile celui ce ştie că manipulatul a aderat la valorile pe care i le-a
strecurat în minte, devenind convingeri sau prejudecăţi, la care va putea
renunţa tot atât de greu şi dureros ca şi la droguri.

Comentaţi:
- principiile morale prezentate la pag. 4;
- "adevărul este întotdeauna la mijloc"
- "şi adversarul tău are dreptatea lui", "pune-te şi tu în locul lui"
- "nu te pui cu prostul", "cel mai deştept cedeză" etc.

8
BIBLIOGRAFIE
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9959&node=1498
http://finante1528.ablog.ro/2010-02-05/etica.html#ixzz1mRNkj0ur
http://www.ce.tuiasi.ro/~tsarbu/Ethics.pdf

Seminar 2
Tema seminarului este: "Proiectul minier de la Roşia Montană din
perspectivă ecoetică", pentru care bibliografia minimă este următoarea:

http://www.youtube.com/watch?v=anmmpAhD3Ig
http://www.rosiamontana.org/
http://www.youtube.com/watch?v=2D-sIbnnpBI
http://www.rmgc.ro