Rolul stimulării prin joc în procesul de învățare

Profesor psihopedagog: Mariana Dioșteanu

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bacău

În continuare voi prezenta valoarea jocului; de ce este nevoie să

recuperăm experienţele de joc pierdute şi voi descrie metodele prin care
se pot recupera mai târziu în viaţă experienţele timpurii pierdute.
Această recuperare a experienţelor pierdute se poate face în contextul
unui program formal susţinut de persoane pregătite. Multe dintre ideile
care vor fi prezentate sunt elementare – cum ar fi spunerea poveştilor –
şi ne sunt familiare pentru că se bazează pe experienţa copilăriei noastre.
Chiar fără un program formal puteţi folosi o parte dintre ideile din acest
material pentru a îmbogăţi experienţele de joacă ale copiilor aflaţi în grija
dumneavoastră.

Unul dintre drepturile de bază ale copilului este acela de joc şi recreere.
Însă uneori, în instituţii, copiii petrec mult timp fără să facă ceva; stau
pur şi simplu.

În aceste instituţii, nevoia de joc ar trebui să fie o primă necesitate (după

cele de bază: alimentaţia, căldura, îmbrăcămintea). Jocul ar trebui să fie
cea mai importantă activitate a copilului în primii ani de viaţă, şi, ca orice
altă activitate dominantă este o experienţă formativă majoră care ajută
copilul să se adapteze în viaţă. Jocul dezvoltă copilul pe plan mental,
fizic, spiritual, emoţional şi intelectual.

Jocul începe din primele luni de viaţă având o importanţă deosebită în

dezvoltarea copilului. Jocul simplu de-a “cu-cu bau” este unul din primii
stimuli. Jocul cu mâinile şi degetele, cântecele dezvoltă ataşamentul atât
de important pentru copilul mic şi duc la dezvoltarea limbajului.
Povestirea şi citirea poveştilor dezvoltă imaginaţia şi abilitatea de a
descrie scene şi situaţii în afara experienţei imediate a copilului.

Până la vârsta de trei ani, un copil care este stimulat într-un mediu
favorabil, este pregătit pentru jocul de imitare. Copiii încep să se joace cu
adultul şi apoi cu alţi copii. Copiii care nu au parte de această perioadă
valoroasă a dezvoltării lor au ulterior mari dificultăţi de învăţare şi par a
suferi de o nervozitate ce-i împiedică să se implice într-un proiect creativ.
Au o încredere scăzută în alţi oameni şi au un vocabular mai redus de
cuvinte şi idei.

Definiţie:

Stimularea prin joc vizează parcurgerea unui program structurat

conținând activităţi ludice care să conducă la dezvoltarea armonioasă a
beneficiarilor în plan fizic, psihic și motor.

Jocul, ca instrument pedagogic este folosit în achiziţionarea unor

cunoştinţe, dar şi în construirea unor conduite, pe care profesorul
modelează comportamente, atitudini şi nu numai.

Jocul, aduce în lumea copilului cu deficienţe, tot ce este nou, folosindu-se

de vechi, sau folosindu-se de ceea ce ştie copilul, se introduce ceea ce nu
ştie.

Jocul este un comportament divers şi complex care este văzut ca având

un rol central în dezvoltarea copilului.

Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El elibe-

rează stresul, stimulează creativitatea, pentru copii este un mediu sigur
de exprimare a sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de mărturisire a
dorinţelor.

Astfel, stimularea prin joc este inclusă în practicile lor de tot mai mulţi
consilieri din şcolile elementare şi terapeuţi din practica privată.
Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei
comunică prin joacă ceea ce înțeleg din lumea care îi înconjoară. Astfel,
jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.

Scopul principal al utilizării stimulării prin joc este de a realiza

dezvoltarea la nivel maxim a potenţialului restant al beneficiarilor.

Obiectivele principale ale stimulării prin joc :

 consolidarea deprinderilor motrice de bază

 consolidarea abilităţilor manuale
 creşterea autonomiei personale
 dezvoltarea motricităţii generale
 dezvoltarea capacităţii de discriminare
  dezvoltarea percepţiei spaţiale şi temporale
 dezvoltarea capacităţii de identificare a unor obiecte/culori/forme
 creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei
 anularea absenteismului în timpul desfăşurării activităţilor
 stimularea capacităţilor perceptive
 creşterea achiziţiilor cognitive
 dezvoltarea capacităţii de identificare a relaţiilor existente între
obiecte
 creşterea capacităţii de comunicare
 dispariţia unor stereotipii verbale
 creşterea gradului de sociabilitate
 susţinerea afectivă şi furnizarea de reguli de respectat
 dezvoltarea capacităţii de realizare a unor sarcini împreuna cu alţi
copii
 creşterea gradului de securizare afectivă
 stimularea creativităţii

Efectele benefice ale jocului

 copiii au satisfacţia de a face ei înşişi ceva, le dă sentimentul că

deţin controlul acestor acţiuni şi reconstituie aspecte normale ale
vieţii ;
 copiii au posibilitatea să întâlnească alţi copiii; deseori copiii îşi
oferă reciproc sprijin şi companie ;
 îngrijorarea, confuzia şi frica pot fi experimentate cu ajutorul
situaţiilor imaginative prin joc, ex. “hoţii şi vardiştii”, accidente,
ambulanţe;
 beneficiarii pot fi implicaţi în jocul cu roluri în care anxietatea
poate fi exprimată fără restricţie.

Învăţarea prin joc este o abordare foarte accesibilă pentru copii şi

persoane cu dizabilităţi şi poate deveni o experienţă plăcută. Aceştia
TRĂIESC jocul, nu doar AUD despre joc.

Joaca nestructurată poate fi plăcută şi oferă posibilitatea exprimării

emoţionale, dar prea multă joacă de acest fel poate fi nestimulativă. Jocul
structurat cu scopuri specifice este stimulativ şi poate conduce la realizări
sigure. Jocul este de asemenea creativ şi este o ocazie pentru testarea
flexibilităţii. Implicarea adulţilor poate fi educativă şi poate stimula
gândirea şi promova diferite puncte de vedere. Unii consideră jocul ca
fiind o activitate intelectuală, alţii o activitate plăcută, agreabilă.
 Nevoia de a recupera experienţele copilăriei

Dacă copilul n-a avut un debut satisfăcător e necesar să se facă

reîntoarcerea la experienţele de început, nu în acelaşi fel ca la sugari, dar
într-un mod apropiat pentru a trăi experienţe similare, să li se ofere
şanse de joc şi experimentare. Ei au nevoie de încurajare pentru a
participa la jocurile creative, prin cântece şi jocuri. Au nevoie de poveşti.

Jocul rămâne pentru copiii cu deficiențe o componentă importantă a

procesului de recuperare, pentru că oferă mişcare, plăcere, eliberarea
emoţiilor, contact uman, scoaterea din izolare şi face posibilă
comunicarea.

Jocul este una dintre activităţile prin care copilul învaţă să cunoască
lumea reală.

Pe măsură ce copilul se dezvoltă, el învaţă că jocul implică relaţii sociale

între oameni. În jocurile sale, copilul reflectă viaţa şi activitatea socială a
adultului, pentru că acesta este mediul său de viaţă. Încă de timpuriu
copilul simte nevoia unei comunicări active cu cei din jur, în primul rând
cu părinţii care îl îngrijesc, îi procură jucării şi se joacă cu el.

În jocurile sale copilul imită într-un mod specific viaţa şi activitatea

adulţilor. La această vârstă, cunoştinţele şi deprinderile copiilor sunt
limitate. Această contradicţie dintre dorinţele copilului pe de o parte şi
posibilităţile reale pe de altă parte este rezolvată pe calea jocului.

Condiţii optime pentru desfăşurarea jocului

Jocul poate fi formal sau informal, structurat sau nestructurat, într-o

încăpere sau afară. Este important ca:

 profesorii să conştientizeze importanţa jocului şi să ofere condiţii

optime de desfaşurare a activitaţii;
 să existe o atmosferă caldă, care să ofere siguranţă şi culoare;
 să se folosească jucării potrivite, jocuri creative, educative, potrivite
vârstei şi abilităţilor;
 să existe participarea efectivă a unui adult care să inspire încredere,
să fie responsabil, să coopereze şi să supravegheze, să aibă
atitudine flexibilă, încurajatoare, tolerantă;
 să existe diversitate şi să stimuleze imaginaţia;
 să se ofere siguranţă prin prezenţa adulţilor. Ei vor pune la
dispoziţie jucării şi echipament unui grup cu un număr potrivit de
copii şi monitorizarea comportamentului în situaţiile de joc ;
 să se dedice timp special jocului care nu va trebui privit ca rutină în
instituţie sau ca educaţie formală.