Doină

Frunză verde tămâiță,

Auzit-am pe uliță
Că mă lasă-al meu bădiță,
Spune-mi, bade, de mă lași
Să-mi fac umbră de buhaș,
Să mă culc, să dorm la umbră.
Dorul tău să nu m-ajungă;
Să-mi fac masă-n cornurele,
Să scriu dorurile mele,
Și să scriu și dorul tău
Ce l-am trimis, bade, eu.
Iubește, bade, iubește
Pe cine mă-ta voiește,
Ori frumoasă, ori găzdacă,
Numai la mă-ta să-i placă,
Ție să nu-ți fie dragă;
Când ți-a da prânzul pe masă
Să ieși, bădiță, din casă;
Și când ți-a da de mâncare
Lacrămile-ți curgă vale,
Să trăiești cu supărare
Și să ieși, bădiță-n prag
Să te uiți în lume larg;
De-a fi cât de-nseninat
Să ți se pară-norat
Pentru cine m-ai lăsat;
Nu-i frumoasă, da se ține,
Cu nimeni n-o duce bine.