Tema Istorie

1.

a) Sec XVIII

Începutul secolului al XVIII-lea în spațiul politic românesc este marcat în mod

direct de către contextul extern al situației din Europa, așa încât, în urmă
Problemei Orientale, în care Imperiul Otoman pierde Transilvania în anul 1699,
întra în declin, fapt ce motivează Poarta să își întoarcă motivația înspre Țara
Românească și Moldova. De asemenea, pe plan intern, datorită “Jocului Dublu” al
domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir care se orientează spre
puterile creștine, încrederea Imperiului Otoman în domnitorii pământeni slăbește,
rezultatul fiind punerea la tronul Țării Românești (1716) cât și al Moldovei
(1711) a unor boieri greci din Fanar.

În acest sens, în urma reformelor întocmite de către Constantin Mavrocordat

(1730-1749), domnitor ce abolește șerbia în Țara Românească și Moldova,
implicându-se în reglementarea raporturilor dintre țărani și boieri, și de către
Alexandru Ipsilanti, este stârnită nemulțumirea boierilor față de regimurile
fanariote, aceștia simțindu-și privilegiile amenințate. Astfel, aceștia opun
rezistență reformelor fanariote, mobilizându-se în vederea internaționalizării
problemei principatelor, iar în contextul Crizei Orientale, boierii profită pentru a
prezenta doleanțele sub forma unor memorii adresate marilor puteri în cadrul
Conferinței de Pace. Ca urmare, în anul 1772, Delegația de boieri venită din Țara
Romaneasca și Moldova prezintă în cadrul Tratatului de Pace de la Focșani un
memoriu în care cer garantarea autonomiei Țărilor Române sub protecția Rusiei,
Austriei și Prusiei, unirea celor două țări și revenirea la domniile pământene. De
asemenea, Tratativele de la Sistov reprezintă un alt context în care Divanul Țării
Românești cere autonomia și neutralitatea țărilor sub garanția Austriei și Rusiei,
desființarea obligațiilor către Poartă și alegerea Domnului dintre reprezentanții
stărilor privilegiate, liberilizarea comerturilor și desființarea raialelor.
b) Prima Jumatate SEC XIX

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este marcată de răspândirea romantismului

revoluționar în Europa care întreține din punct de vedere ideologic lupta de
emancipare a popoarelor aflate sub stăpânirea marilor imperii. În acest context,
popoarele din Balcani inițiază răscoale antiotomane pe care Imperiul Rus le va
susține că putere protectoare a creștin ortodocșilor din Balcani. În acest sens,
Mișcarea lui Tudor Vladimirescu va depăși interesele boierilor, conturând un
proiect cu adevărat modernizator, revendicările sale inspirând proiectul
pașoptiștilor.

Astfel, pentru luna Ianuarie a anului 1821 este semnificativă Proclamația de la

Padeș, care reprezintă apelul la revoltă lansat de Vladimirescu în Țara
Românească. Proiectul său îi va îndepărta pe boieri, acesta menționând că
mișcarea sa este îndreptată asupra tuturor facatorilor de tiranie, inclusiv cele ale
boierilor și bisericii . În fapt, prin această Proclamație, el afirmă dreptul poporului
la rezistență și revoltă în fața tiraniei.

Programul politic Cererile Norodului Românesc reprezintă un document cu rol

organizatoric, cât și un program de reforme, întocmit de Vladimirescu în
momentul în care ajunge la București în fruntea Pandurilor, răsturnând guvernul.
Din punct de vedere politic, acesta solicită ca Domnitorul să guverneze în acord
cu o Carta a Drepturilor , numărul boierilor greci să fie limitat la 4 cât și
reînființarea armatei naționale. Drept consecință, deși reprimă revoltă lui
Vladimirescu, această contribie la înlăturarea domniilor fanariote, revenind domnii
pământeni, În Țară Românească Ioan Sturdza și în Moldova Grigora Ghica.

c)Politici Pasoptiste

În urma Regulamentelor Organice promulgate în 1831 în Țara Românească și

1832 în Moldova, este stârnită nemulțumirea tinerilor boieri școliți în occident
care doresc să importe modelul cultural și politico-social al Europei. Pe plan
extern, revoluțiile din anul 1848 reprezintă “Primăvara popoarelor”, pentru că
izbucnesc revoluții în întreagă Europa, orientate împotriva absolutismului, a
dominației marilor imperii internatonale, revendicând reforme liberale, sociale și
emanciparea națională a popoarelor și unirea.
În acest sens, pe plan intern, la dată de 12 mai 1848, la Brașov și la Transilvania,
are loc programul revoluționar “Printipiile noastre pentru reformarea patriei”,
înfăptuită de Costache Negri și Vasile Alecsandri, al căror obiectiv comun centrat
era Unirea Moldovei și a Țării Românești “într-un singur stat neatarnat”. Ca
reforme politice și sociale, cererile se bazează pe intemeieirea instituțiilor țării de
principiile de libertate, egalitate și fratietate, desființarea privilegiilor, egalitatea
tuturor în față legii.

De asemenea, tot pe plan intern, de această dată, în Țară Roaneasca, are loc
“Proclamația de la Izlaz, din dată de 9 iunie 1848, înfăptuită de Ion Heliade
Rădulescu, ce dorea “Respectarea autonomiei’, reforma sa politică bazându-se pe
descentralizarea administrativă, alegerea unui domn responsabil din 5 în 5 ani,
emiterea unei noi constituții, existența unei contribuții fiscale generale și
libertatea învățământului.

Ca efect al proiectului politic pașoptist, impactul asupra populației românești a

fost unul puternic, contribuind la strângerea legăturilor dintre români,
concretizată prin trecerea revoluționarilor dintr-o parte în altă a Carpaților, în
corespondență dintre aceștia, dar mai ales în obiectivele unificatoare afirmate.

2. Argument

La nivel politic, revoluțiile de la 1848 ce au fost înfrânte de armatele otomane și

ruse, acestea două semnând Pactul de la Balta Liman în anul 1849, prin care se
restabilise noua ordine, au contribuit la apariția și consolidarea conștiinței
naționale românești.

În acest sens, Unirea Țării Românești din anul 1859 se produce în contextul
redeschiderii Problemei Orientale prin Războiul Crimeei din anul 1853,
reprezentând prilejul favorabil reluării luptei pentru unire. În fapt, Marile Puteri
susțin Imperiul Otoman în acest conflict, dorind să blocheze expansionismul
rusesc care amenință echilibrul european. În numele acestui echilibru, unele state
iau în considerare crearea unui “Stat Tampon” la Gurile Dunării prin Unirea Țării
Românești cu Moldova care ar fi constituit o barieră împotriva Rusiei. În urmă
semnării Tratatului de la Paris în anul 1856, problema românească este discutată
separat și nu că parte a Imperiului Otoman și a Problemei Orientale. Că urmare a
acestui tratat, toate statele semnatare recunosc independența administrativă a
principatelor.

Pe plan intern, mișcarea unionista ia amploare în principate, în anul 1857, La Iași,

unde Unionistii vor formă comitetul electoral pentru unire, publicând la 13 martie
1857 un program politic, iar la București se va redacta un program similar celui
din Moldova. Că urmare a alegerilor,, rezoluțiile înaintate Marilor Puteri vor
oglindi ideile proiectelor politice, precum cererea de a uni Moldova cu Țară
Românească într-un singur stat numit România. Cu acest prilej, Marile Puteri emit
Convenția de la Paris, act cu valoare Constituțională în baza căruia urmau să fie
organizate principatele.

Unirea propriu-zisă însă va avea loc în urma unui viciu de formă , adunarea
electivă alegându-l pe Al. I. Cuza atât în Țara Românească, cât și în Moldova, în
Ianuarie 1859, acest eveniment stând sub semnul politicii faptului împlinit.

3. Opinie

Un punct de vedere privitor la importanța contextului internațional în procesul de

înfăptuire al proiectelor politice este acela că, profitând de existența unor
conjuncturi potrivite din punct de vedere al contextului extern, se pot înfăptui
acțiuni decisive, ce pot schimba politica și demersul statului. În acest sens,
momente precum deschiderea Problemei Orientale, context în care Imperiul
Otoman intră în declin și pierde posesiuni importante, precum Transilvania, în
urmă Păcii de la Karlowitz, fapt ce a creat un precedent și a permis celorlalte state
să preia inițiative și să se îndrepte spre puterile creștine.

De asemenea, în urma încheierii unui război ruso-turc, în care armata rusă

pătrunde în 1828 în principate, se impune un regim de ocupație militară. Astfel,
că rezultat al Tratatului de la Adrianopol, este stabilit statutul politico-juridic al
principatelor, aflate sub suzeranitate otomană și protectorat rusesc, fapt ce aduce
un beneficiu principatelor în urma unui context internațional favorabil.