Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai
accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale
individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament,
ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demență (din latină: demens). Boala și
modificările organice din creier care o însoțesc au fost descrise pentru prima dată de Alois
Alzheimer, psihiatru și neuropatolog german. Denumirea de „boală Alzheimer” a fost utilizată
pentru prima dată de psihiatrul german Emil Kraepelin în manualul său de psihiatrie
("Lehrbuch der Psychiatrie", 1911). Această boală reprezintă forma cea mai comună de declin
mintal la persoanele în vârstă și a devenit tot mai frecventă o dată cu creșterea longevității.
Istoric[modificare | modificare sursă]
Auguste D.
Etiologie[modificare | modificare sursă]
Nu se cunoaște cu siguranță cauza care provoacă boala Alzheimer, dar este posibil să existe mai
multe cauze care concură la apariția bolii.
Factori de risc
- Vârsta înaintată este factorul de risc cel mai important, dar nu există nicio dovadă că boala
Alzheimer ar fi cauzată de procesul biologic de îmbătrânire.
- Factori nocivi pentru aparatul cardio-vascular: diabetul, hipertensiunea arterială, nivel
crescut de colesterol, fumatul (presupunerea că nicotina ar fi protectivă împotriva bolii
Alzheimer s-a dovedit nefondată)[Nicotina este una din cauzele aparitiei bolii].
- Nivel crescut de homocisteină în sânge, asociat cu un nivel scăzut de vitamină B12 și acid
folic.
- Expunerea la metale ușoare (de ex. deodoranți cu aluminiu), presupunere care nu este
unanim acceptată. Aluminiul, cu efecte neurotoxice, se găsește adesea în cantități mari în
creierele bolnavilor decedați cu demență Alzheimer, dar nu se poate dovedi o relație
cauzală.
- Traumatisme cranio-cerebrale repetate grave.
- Unele bacterii (Chlamidii) și unele virusuri (slow-virus) ar favoriza formarea de plăci senile.
Factori genetici
- Există cazuri ereditare rare cauzate de prezența unei gene dominante în unele familii. Se
apreciază că persoanele având o rudă de gradul I care suferă de boala Alzheimer se află în
risc teoretic absolut de 26% până la 45%. Mutații ale presenilinei 1 (PS1) pe cromozomul 14
și ale presenilinei 2 (PS2) pe cromozomul 1 duc la o formă foarte agresivă în cazurile
familiale de boală. Presenilinele au fost identificate ca părți componente esențiale în
procesul proteolitic prin care se produce beta-amiloid prin fragmentarea de APP
(Amiloid Precursor Protein), legată de cromozomul 21.
- Boala Alzheimer este în legătură cu cromozomii 1, 14 și 21 (trisomia 21 reprezintă
cauza sindromului Down), dar este posibil să existe și alte legături
cromozomiale. Genotipul ApoE ipsilon 4, legat de cromozomul 19, proteină care participă la
transportul colesterolului și intervine în procesele de reparație neuronală, este considerat
factor predispozant pentru cazurile sporadice de boală Alzheimer.
- Thomas Arendt și colab. de la Institutul "Paul-Flechsig für Hirnforschung" din Leipzig au
constatat recent (2010) că deja în copilărie ar exista modificări în creier, care ar indica
probabilitatea apariției mai târziu a bolii Alzheimer. Creierul acestor persoane conține un
număr crescut de celule hiperploide (celule cu mai multe perechi de cromozomi în diverse
combinații), care ar contribui la moartea celulară în creierul bolnavilor cu morbul Alzheimer.
Patogeneză[modificare | modificare sursă]
Biologie moleculară
Există trei ipoteze majore pentru a explica mecanismul de
apariție a bolii Alzheimer.
Mijloace de
investigație[modificare | modificare sursă]
Singurul diagnostic de certitudine al bolii Alzheimer îl reprezintă
examenul morfopatologic post mortem al creierului, care
evidențiază leziunile caracteristice ale maladiei.
O anamneză amănunțită, urmată de o explorare neuropsihică
corelată cu rezultatul examenelor neuroradiologice, toate
împreună pot stabili diagnosticul cu o probabilitate de 85-90%.
În esență, diagnosticul de boală Alzheimer este un diagnostic
de excludere, la o persoană în vârstă, prezentând semnele
unei demențe cu evoluție progresivă, după ce au fost eliminate
alte cauze posibile.
Examene neuro-
psihologice[modificare | modificare sursă]
Este indicat ca în timpul examinării să fie prezent și un membru
al familiei sau o persoană apropiată celui examinat, care poate
da detalii asupra comportamentului de zi cu zi al pacientului,
memoriei acestuia și asupra modificărilor de personalitate. În
cazul suspectării unei demențe, este de recomandat
efectuarea unui interogatoriu standardizat, cum este "Mini
Mental State Examination" - MMSE (există și o versiune în
limba română), care constă în întrebări relativ simple, prin care
se cercetează memoria, atenția, gândirea abstractă,
capacitatea de denumire a obiectelor, orientarea vizuo-spațială
și alte funcții cognitive. Scorul maximal este de 30 de puncte.
Deja în cazul unor performanțe sub 28 de puncte, datorită
dificultății reduse a chestionarului, se poate suspecta o
demență. Acest test permite și stabilirea gradului de deteriorare
mintală. Se folosește și "testul ceasului": persoana examinată
este solicitată să deseneze cadranul unui ceas, cu cifrele de la
1 la 12, cerându-i-se să pună orarul și minutarul la o anumită
oră. Pacineții cu boala Alzheimer au dificultăți imense în
efectuarea acestui test, chiar într-o fază incipientă a bolii.
Examene de laborator[modificare | modificare
sursă]
Nu există niciun examen de laborator care să indice
eventualitatea unei boli Alzheimer. Testele de laborator se
efectuează pentru a exclude alte cauze posibile ale unei
demențe. Simptome asemănătoare pot să apară în boli însoțite
de dezechilibre mineral (Sodiu, Potasiu, Calciu), boli
ale ficatului, nivele anormale ale hormonilor tiroidieni, tulburări
de nutriție cu deficit de acid folic sau de vitamină B12. Tratarea
acestor deficiențe poate produce o încetinire sau chiar
reversibilitate a declinului mintal. Prin examene de laborator se
pot detecta unele cauze infecțioase ale unei demențe
progresive (teste pentru sifilis, teste de detectare a "virusului
imunodeficienței umane" - HIV).
Examene
neuroradiologice[modificare | modificare sursă]
Tomografia computerizată a creierului
Acest examen poate evidenția o reducere de volum a creierului, în special a scoarței
cerebrale (atrofie corticală), cu o anumită distribuție topografică. Rezultatul nu este însă
specific.
Tomografia Computerizată cu Emisiune
de Fotoni - SPECT
Acest examen, care evidențiază diferențele regionale de perfuzie cu sânge a creierului,
poate perminte o diferențiere între o demență vasculară (demență prin multiple mini-infarcte
cerebrale) și una degenerativă (de tip Alzheimer).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Boala_Alzheimer