Florea Andreea-Ionela Clasa a XI – a A

Vieru Andreea-Giorgiana

Gândirea și limbajul la școlarul mic

Perioada școlară mică reprezintă acea etapă din evoluția copilului al cărei specific
definitoriu derivă din integrarea în școală, din necesitatea adaptării copilului la cerințele și
exigențele vieții școlare, precum și din faptul că învățarea școlară devine activitatea psihică
dominantă.
Sub aspect intelectual, în perioada micii școlarități se realizează un adevărat salt la
nivelul procesului gândirii, concretizat în apariția operațiilor concrete, perioada cuprinsă între
7 și 11 ani fiind denumită de Jean Piaget stadiul operațiilor concrete sau stadiul concret
operațional.
Caracteristicile gândirii școlarului mic:
a) gândirea depășește datul perceptiv și își subordonează percepția;
b) realizarea unei prime descentrări cognitive;
c) caracterul operatori;
d) reversibilitatea;
e) operații concrete;
f) începutul raționalității;
g) entitățile cu care operează gândirea;
h) relații cauzale.
Gândirea logică la clasele mici nu se poate dispensa de intuiţie, de operaţiile concrete
cu mulţimi de obiecte. Principalele operaţii ale gândirii sunt: analiza şi sinteza, comparaţia,
abstractizarea şi generalizarea, concretizarea.
Limbajul reprezintă de altfel una dintre cele mai importante caracteristici care îi
diferențiază pe copii chiar de la intrarea în școală, diferențele manifestându-se pe latura
foneticii, a structurilor lexicale, a nivelului exprimării etc.
Limbajul copilului se dezvoltă prin formarea unor noțiuni și însușirea unor idei, prin
învățarea cuvintelor și a structurilor gramaticale. Ca urmare, obiectivele principale urmărite
prin studierea limbii române în ciclul primar vizează însușirea deprinderilor de citire și de
scriere, dezvoltarea capacității de comunicare verbală orală și scrisă și de utilizare a limbii
române literare, perfecționarea limbajului și formarea deprinderilor și preocupărilor de
supraveghere a exprimării orale și scrise, cultivarea gustului pentru lectură, îmbogățirea
continuă a vocabularului activ.
Actul citirii antrenează, la rândul său multe funcții și procese psihice. Se elaborează
un adevarat complex vizual-verbal-motor. Cel mai important rol îl joacă văzul, el fiind acela
ce asigură discriminarea și recunoașterea semnelor grafice. Se realizează un real parcurs: la
început, copilul citește urmărind rândul cu degetele, iar apoi reușește să urmărească rândul
doar prin privire.
 U.Șchiopu și E.Verza disting 4 situații:
a) copiii care citesc ușor și înțeleg ușor;
b) copiii care citesc greu și înțeleg greu;
c) copiii care citesc ușor, dar înțeleg greu;
d) copiii care citesc greu, dar înțeleg ușor.
Scrierea presupune, la rândul sau antrenarea mai multor capacități senzorial-
perceptive și motrice, dar și alte procese mentale.
Identificăm 3 etape ale scrisului:
a)etapa preabecedară - se formează abilitatea de identificare a sunetelor ca elemente
componente ale cuvintelor; acest proces se realizează prin desparţirea cuvintelor în silabe.
b)etapa abecedară - încep să fie diferențiate sunetele şi corespondențele grafice ale acestora
și să fie asociate mintal; cu aceasta începe alfabetizarea activă.
c)etapa postabecedară - are loc consolidarea cititului și scrisului; se prelungește și în al
doilea şi al treilea an de școală.