Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metode de Evaluare Intreprindere
Metode de Evaluare Intreprindere
Evaluarea intreprinderilor este o activitate deosebit de complexa, in practica fiind utilizate mai
multe grupe de metode, criteriile de grupare tinand seama de tipul de activitate a firmelor si a
formei de proprietate. Dintre cele mai folosite grupe de metode se pot mentiona: metode de
evaluare patrimoniale, metode bazate pe cash-flow, metode de tip goodwill, metoda valorii de
profitabilitate, metode bursiere, metode de evaluare a activelor necorporale etc.
Metoda este simpla si rapida, insa nu are in vedere valoarea de utilitate a bunurilor. Se
recomanda pentru intreprinderile mici si mijlocii. In conditiile unui mediu inflationist energic se
practica corectarea valorii la inflatie.
ANCA = ANC × k
unde:
k – coeficient de actualizare
Eliminarea elementelor de activ fara valoare ce sunt formate din cheltuieli de constituire
prilejuite de infiintarea, majorarea capitalului, fuziune, sciziune sau transformare; cheltuieli de
cercetare-dezvoltare (cont 201); cheltuielile inregistrate in avans (cont 471).
Prin elemente de pasiv fara valoare intelegem sumele plasate in pasiv, sume pe care
intreprinderea nu le va plati in mod real.
Metoda activului net contabil corectat are o serie de deficiente legate de:
– posibilitatea existentei unor erori de inregistrare contabila, deci a unor neconcordante
dintre datele inregistrate si situatia din teren;
– schimbari ale unor reglementari fiscale asupra sistemelor de stabilire a valorii imobilizarilor,
schimbarea sistemului de amortizare etc.
Activul net corectat (ANCC) reprezinta marimea capitalului pentru a reconstitui patrimoniul net
existent al intreprinderii, la nivelul valorii reale de utilitate a acestuia.
Deci,
b) Evaluarea constructiilor va tine cont de: gradul de uzura fizica reala, amplasament, dotarea
zonei constructiilor cu utilitatile necesare, specificitatea constructiei, facilitatile oamenilor de a
se deplasa in locul respectiv, securitatea constructiei, cheltuieli ocazionate de eventuale
modificari destinate reintregirii, sporirii valorii constructiei sau a diferitelor amenajari etc.
c) Evaluarea utilajelor si echipamentelor se face in functie de: gradul de uzura fizica si morala,
randamente realizate comparativ cu utilaje similare din strainatate si din tara, cheltuieli necesitate
de modernizari, adaptari etc., cheltuieli necesare pentru protectia suplimentara a mediului.
Investitiile in curs se evalueaza dupa principii asemanatoare cu cele utilizate pentru mijloacele
fixe; activele utilizate in leasing se evalueaza ca si cand ar apartine intreprinderii care le foloseste
si sunt incluse in activul corectat, cu mentiunea ca ratele scadente (mai putin dobanda) trebuie
incluse in pasivul corectat al bilantului.
d) Evaluarea stocurilor de produse finite, produse in curs de realizare, materii prime etc., va tine
seama de: starea fizica si scriptica, posibilitatea valorificarii lor in productie sau pe piata (in
cazul in care nu prezinta interes pentru productie), posibilitatea unor neconcordante intre situatia
faptica si cea din scripte. Stocurile, care – in mod cert – nu pot fi valorificate nici in cadrul
intreprinderii, nici pe piata, vor fi considerate fara valoare.
Pentru produsele finite se va lua pentru evaluare pretul posibil de valorificare sau costul
complet de productie. Pentru productia neterminata se va tine seama de stadiul tehnologic in care
se afla in momentul evaluarii.
e) Imobilizarile financiare aflate sub forma unor titluri de participare (actiuni si alte titluri cu venit
variabil detinute de o societate in capitalul altor societati comerciale, pe o perioada indelungata de
timp), interese de participare (drepturi detinute pe termen lung, in scopul garantarii contributiei la
activitatea persoanelor juridice respective) si creante imobilizate (creante legate de participarea si
interesele de participare, imprumuturi acordate pe termen lung, actiuni proprii detinute pe termen
lung si alte creante imobilizate) se evalueaza astfel:
- imprumuturile pe termen lung sunt evaluate la valoarea lor contabila ramasa; in cazul
in care rata dobanzii practicata la imprumuturile pe termen lung este redusa, valoarea
creditului se evalueaza prin actualizarea acestuia cu o rata de actualizare egala cu
diferenta dintre rata uzuala a dobanzii (mai mica) solicitata de intreprinderea care a
solicitat imprumutul si cea evaluata.
g) Disponibilitatile banesti in lei se preiau la valoarea lor nominala, iar cele in valuta sunt
transformate in lei la cursul de referinta al Bancii Nationale a Romaniei;
B. Corectarea datoriilor
- includerea in datoriile totale a sumelor de natura unor obligatii, a caror estimare este
posibila, de exemplu platile cu o periodicitate regulata pentru care nu s-au primit, pana in
momentul evaluarii, notele de plata (telefon, electricitate, gaze, salubritate, energie termica),
se face pe baza consumurilor inregistrate si a tarifelor practicate, sau pe baza platilor
anterioare;
- dividendele aferente exercitiului, propuse, dar inca neaprobate si nelivrate inca in
momentul evaluarii.
Deci:
- capitalurile necesare exploatarii sunt atat proprii, cat si imprumutate pe termen lung;
- in situatia unei trezorerii nete pozitive (FRN > NFR), excedentul de trezorerie este apreciat
ca un „activ in afara exploatarii”;
Exista situatii concrete de intreprinderi intrate in proces de lichidare si pentru care este necesar sa
fie stabilita o anumita valoare, ca marime de initializare a procesului de licitare pentru selectarea
firmei ce va gestiona lichidarea. In astfel de situatii procedeul de evaluare adecvat este stabilirea
ANL-ului.
Metoda are in vedere intreg patrimoniul societatii, cu mentiunea ca se are in vedere valoarea lor
la un moment dat, ca punct de echilibru intre cerere si oferta.
ANL se stabileste pe baza activului net contabil, corectat cu influentele (in ±) ale elementelor
patrimoniale. Din valoarea astfel stabilita se mai scad costurile legate de operatiunile de
lichidare, cat si valoarea obligatiilor fiscale ale intreprinderii existente, pana in momentul
incetarii lichidarii.
- grupuri de salariati din interiorul intreprinderii, care achizitioneaza intreprinderea in scopul
conservarii locurilor de munca si in speranta ca alt sistem de management va aduce in viitor
profit;
- alte intreprinderi din acelasi profil care prin achizitie doresc sa-si mareasca potentialul pentru a
rezista mai bine concurentei.
Conceptul de randament este definit, in general, ca fiind capacitatea de a produce un venit intr-o
unitate de timp sau pe o caracteristica functionala.
In functie de modul de exprimare a randamentului se practica mai multe procedee de calcul, toate
avand drept principiu estimarea rezultatelor la care se poate astepta un cumparator, luand in
considerare starea existenta si viitoare a unitatii.
Metoda mai este intalnita si in literatura sub denumirea de: „evaluarea pe baza de randament”,
„metoda capitalizarii profitului net”, „metoda evaluarii prin rezultate” etc. Procedeul porneste
de la obiectivul final al unei afaceri – obtinerea de profit – cu scopul amortizarii capitalului
investit si obtinerea unui venit suplimentar.
Rezultatul economic (profit sau pierdere) este evidentiat in bilantul contabil incheiat la finalul
exercitiului. Se poate aprecia acest profit ca fiind cel adevarat ? Intrebarea este legata de faptul
ca anumite operatiuni contabile, modul de aplicare al regulilor fiscalitatii, prezenta inflatiei etc.
pot conduce la un rezultat deformat.
Din punct de vedere metodologic doua sunt problemele de solutionat de echipa de evaluatori:
Deci, se porneste de la profitul contabil, caruia i se aduc (atunci cand este cazul) unele corectii,
generate de anumite modificari in stabilirea sarcinilor fiscale, a inregistrarilor eronate si a altor
cauze.
In acest sens se analizeaza daca profitul obtinut in ultimii ani este normal sau conjunctural, daca
provizioanele sunt corect dimensionate, provizioane destinate sa acopere pierderi sau cheltuieli
viitoare. Este necesar sa se analizeze stabilirea corecta a cheltuielilor nedeductibile din punct de
vedere fiscal (ca de exemplu: depasirea cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate, amenzi si
penalitati neimputabile suportabile pe cheltuieli, pierderi din creante, alte cheltuieli
nedeductibile etc.)
(impozitul pe elemente de
profitul
(cheltuieli extraordinare cheltuieli extraordinare –
PNC = net + –
– venituri extraordinare) impozitul pe elemente de venituri
contabil
extraordinare)
cheltuieli financiare × (1–
CB = PNC + + cheltuieli cu locatiile × (1–r)
r)
Rata capitalizarii profitului „i” este o rata care indica modul in care un venit net (PRR,
dividende, cash-flow net etc.) se transforma in capital, respectiv valoare a investitiei, indiferent
de forma concreta de realizare (achizitionare de actiuni, cumpararea de intreprinderi sau de
active, plasamente imobiliare etc.) Utilizarea ratei de capitalizare pentru transformarea unui venit
net in capital se face numai in cazul in care venitul net este de natura unei anuitati (marimi
anuale egale)
VR = PRR × k
Coeficientul multiplicator („k”), stabilit ca invers al ratei de capitalizare, indica numarul de ani
de profituri nete pe care cumparatorul este dispus sa-l plateasca (evident se poate citi si ca
numarul de ani × profitul net).
Stabilirea ratei de capitalizare (i) se realizeaza pornind de la o rata de baza deflata la care se
adauga, in regim multiplicativ, o prima de risc (R):
i* = id × (1 + R)
in care „R” reprezinta prima de risc, cu valoare cuprinsa intre 25-200% din indicele deflator.
unde:
In cazul evaluarii unei societati cotate la bursa, coeficientul multiplicator (k) poate fi luat ca egal
cu marimea PER (Price Earning Ratio), deci raportul dintre cursul actiunii si profitul net/actiune.
Astfel incat:
Cash-flow-ul reprezinta, in teoria economica, expresia unui flux de numerar, flux de lichiditati,
flux financiar, flux de disponibilitati nete, flux de trezorerie etc.
Cea mai adecvata notiune este cea de flux de numerar, dar cu acceptiunea mai larga a
„numerarului”, deci ar putea fi definit ca „metoda actualizarii veniturilor viitoare”.
Deci, metoda cash-flow este un ansamblu de metode prospective, care au in vedere viitorul
economic al intreprinderii, sustinut prin eforturi financiare importante, respectiv investitii
pentru modernizare si majorare a fondului de rulment.
Fluxul de disponibilitati rezulta ca diferenta intre intrarile (incasarile) si iesirile (platile) efectuate de o
intreprindere pe parcursul exercitiului financiar. Din aceasta diferenta la finele perioadei de analiza (de
regula anual) rezulta o suma de disponibilitati nete denumita cash disponibil. In fond acesta indica
suma pe care o are la dispozitie proprietarul, degrevata de orice alte sarcini (impozite, taxe, investitii,
rambursari de rate, dobanzi etc.). deci disponibilitatile la finele anului sunt:
Incasarile pot proveni din: incasari din vanzari de bunuri/servicii, din vanzari de active
imobilizate corporal, imprumuturi primite, aport suplimentar de capital al asociatilor.
Platile se pot face pentru: cumparari de materii prime, materiale pentru productie, rate platite la
creditele pe termen lung, investitiile de dezvoltare, alte plati incluse in cheltuieli, impozit pe
profit.
cash-flow brut = profitul net corectat + amortizare + provizioane, astfel incat
valoarea intreprinderii rezulta:
VCFB = CFB × k
unde k este un coeficient multiplicator, experimental, determinat din vanzari (evaluari) anterioare
de intreprinderi similare. Uzual are marimea 4÷10.
cash-flow disponibil rezultat prin agregarea a trei componente: cash-flow operational al
activitatii curente, cash-flow pentru investitii si cash-flow din activitati de finantare.
Daca se considera o intreprindere care are disponibilitati zero la inceputul anului, atunci
cash-flow-ul net ar rezulta:
profit net + amortizare ± NFR = CF operational + (- costul achizitionarii de mijloace fixe + costul
achizitionarii unor active pe termen lung + incasari din vanzarea unor active pe termen lung) = CF pentru
investitii + (intrari de credite pe termen lung – rambursari (rate) la creditele pe termen lung + intrari de
capital, de exemplu majorari) = CF financiar
Astfel incat:
In multe cazuri, in evaluarea intreprinderii se utilizeaza CF brut, format din cele doua surse principale:
profitul net si amortizarea, intrucat celelalte componente nu detin ponderi insemnate sau se
compenseaza.
In acest mod valoarea intreprinderii rezulta insumand valorile actualizate ale cash-flow-ului cu
valoarea reziduala actualizata:
unde:
unde:
PERp – raportul „curs/profit net” per actiune, previzionat pentru ultimul an (de
previzionare explicita)
unde:
ANCC0 – Activul net corectat in momentul evaluarii
unde, (p+1) este primul an al perioadei de previziune extra-explicita (deci daca s-a efectuat
previziunea pe cinci ani, p+1 = 6).
- actualizarea – care reprezinta operatiunea prin care o suma platibila sau incasabila in viitor este
adusa la valoarea actuala, deci din momentul evaluarii; Operatia de actualizare nu vizeaza influenta
inflatiei, ci schimbarea valorii banilor in cazul capitalizarii acestora. Astfel,
unde:
S0 – suma initiala
d’ – rata dobanzii
Actualizarea sumelor viitoare (Sn), deci aducerea lor la valorile actuale, este o operatiune inversa
celei prezentate anterior, deci:
, respectiv
in care:
i = rata de actualizare
factorul de actualizare
Logica economica se afla in faptul ca intre cele doua momente (anul curent si anul de proiectie)
se afla un interval pentru care se poate determina:
in care n are valori cuprinse intre 1-5 sau maximum 1-10 ani, in care evaluatorul apreciaza
ca se va reproduce venitul net:
unde an este calculat si se poate obtine din anexa 2, pentru i = 2÷25%, iar n = 1÷50 ani
Unde idef este rata deflata (idef = inedef - f), in care f este rata anuala a inflatiei.
Fluxul de incasari:
+ amortizarea
+ provizioane
Fluxul de plati:
Deci:
1)
Acest procedeu se recomanda in cazul cand exista diferente mari sau relativ mari de la un
an la altul, ca urmare a variatiei investitiilor, sau a necesarului de fond de rulment, iar durata de
previziune este de circa 5 ani;
2) metoda standard, care presupune luarea in considerare si a valorii reziduale (VREZ).
Deci, goodwill-ul este un activ vandabil deodata cu intreprinderea, in unele cazuri fiind
inregistrat si in bilantul intreprinderii, astfel incat sa poata fi si amortizat.
‚ GW poate fi asimilat fondului de comert (FC), definit ca un ansamblu de elemente corporale sau
necorporale gestionate in cadrul intreprinderii. Deci, in fondul de comert se includ elemente mobiliare,
necorporale si corporale, exclusiv elementele imobiliare. Se cuprind astfel:
- numele comercial al intreprinderii, emblema si alte astfel de elemente care identifica si
mentin clientii (marca de fabrica);
- alte elemente corporale, care nu au caracter de imobilizari (ca destinatie), dar au durata
de viata si sunt utilizate la exploatarea firmei (calculatoare, xerox, fax, mobilier etc.).
Fondul comercial este partea cea mai importanta a fondului de comert (FC),
ce nu include elementele corporale ale FC si care nu pot fi evaluate direct, caci
pentru un cumparator, valoarea intreprinderii va fi cu atat mai mare cu cat
acesta spera sa obtina o buna profitabilitate din reteaua comerciala, din
folosirea marcii, din preluarea segmentului de piata si a clientelei.
A) Evaluarea marcii comerciale se realizeaza prin capitalizarea profitului economic, profit
inteles prin urmatoarele acceptiuni:
- supraprofit, ca fiind profitul atribuit imaginii de marca, profit ce poate fi stabilit de
evaluator prin comparatie cu profiturile obtinute de concurentii principali;
- economiile de scara, realizabile ca urmare a asigurarii, prin imaginea de marca, a unui
volum mare al vanzarilor catre clientii de marca, fideli ai firmei, economii ce se pot
obtine chiar si in absenta unui supraprofit.
Deci:
O alta metoda de evaluare a marcii este cea care are in vedere costul crearii imaginii de marca.
Se insumeaza in acest cost total: costul introducerii marfii pe piata, format din cheltuieli de
marketing si publicitate, proiectarea etichetelor, ambalajelor, prospectelor, inregistrarea
marcilor etc.
- finantarea acestora este realizata din resursele proprii ale intreprinderii;
- existenta unor sanse reale de finalizare si succes comercial pentru proiectele de
cercetare realizate.
a) un procedeu care in vedere evaluarea „ex ante”, deci in prealabil desfasurarii si
finalizarii cercetarii, si are in vedere:
- termenul de recuperare a investitiei in proiect, cat si cheltuieli de aplicare ale acestuia;
In unele cazuri se judeca si in functie de numarul total de brevete obtinute sau depuse.
- analiza selectiva a proiectelor C.D. efectuata de intreprindere, criteriul fiind reprezentat de
utilitatea acestora in dezvoltarea viitoare a productiei, de efectele economice pe care le pot
genera;
- evaluarea cat mai explicita a sanselor de succes comercial a fiecaruia dintre proiectele
de C.D. (chiar si sub forma unui coeficient probabilist).
Evaluare cheltuielilor de C.D. in astfel de situatii se realizeaza aplicand procedeul C.F. (cash-
flow), deci in a actualiza fluxul C.F. net si a valorii reziduale (calculata prin capitalizarea C.F.
net din ultimul an de previziune).
Actualizarea se va face cu o rata ridicata (de ex. 30%), fapt ce indica un risc global ridicat.
De exemplu, daca un brevet cu valoare de 100.000 USD este protejat pentru 15 ani, valoarea
proiectului este:
Valoarea intrinseca (reala) a actiunii este definita ca fiind raportul dintre valoarea intreprinderii
calculata prin ANCC (Activul net contabil corectat) sau cash-flow-ul si numarul actiunilor
emise.
Metoda Irving-Fisher
unde:
Procedeul se utilizeaza in cazul in care societatea nu este cotata la bursa, dar este comparabila cu
o societate cotata. In astfel de cazuri se utilizeaza valoarea bursiera a societatii cotate, corectata
printr-un coeficient (k) – ce semnifica diferenta de lichiditate, profitabilitate etc. – stabilita pe
baza ratei rentabilitatii financiare, avandu-se in vedere calculul unor riscuri suplimentare legate,
in primul rand, de gradul redus de lichiditate al actiunilor.
Acest grup de metode are in vedere combinarea metodelor in vederea stabilirii unei valori
economice a intreprinderii.
unde:
VP – valoarea de profitabilitate
i – rata de actualizare
unde:
VM – valoarea matematica
In general, aceste metode sunt mai puternic legate de cerintele pietei, de cerere si oferta. Astfel:
Se aplica la intreprinderi cu obiect de activitate – comertul –, iar evaluarea nu are in vedere rezultatul
exploatarii. Astfel, pentru un magazin este esentiala zona de amplasare, aspectul, marimea
vitrinelor etc.
In astfel de cazuri importanta in stabilirea valorii este suprafata, care este corectata cu un
coeficient (valoarea 1, 0,5, respectiv 0,3) ales in functie de tipul unitatii, zona de amplasare etc.
pretul pentru un „mp” se determina in functie de alte tranzactii similare anterioare, cunoscute sau
identificate in presa de specialitate. Daca tranzactiile anterioare cunoscute sunt realizate la
distanta fata de momentul evaluarii, valoarea se va corecta cu indicele inflatiei
Acest tip de evaluare stabileste unele baremuri indicative, fiind oferite catre un tribunal, pe baza
consultarii unor experti. Indicatorii de referinta sunt: cifra de afaceri si profitul. Se vor lua in
calcul valoarea imobilizarilor corporale si necorporale. De regula, stocurile sunt excluse din
procesul evaluarii.
Procedeul are in vedere legatura corelativa care exista intre volumul capitalului si profit, caz in
care:
V = C + GW
unde:
GW – valoarea de good-will
In cadrul acestei metode valoarea intreprinderii este data atat de marimea cifrei de afaceri (CA),
cat si de un coeficient de corectie, determinat in ipotezele conform carora profitul trebuie sa fie
acoperitor pentru:
- prima de risc (r), determinata prin aplicarea unui procent la volumul cifrei de afaceri.
iar
bibliografie;