Teoria dezvoltării inteligenţei – PIAGET

Stadiul I, cel al inteligenţei senzorio-motorii, (0–2 ani) când, prin coordonarea senzorialităţii şi a
motricităţii se realizează scheme de acţiune condiţionate, reflexe circulare care devin tot mai
complexe, tinzând să se evidenţieze sub forma cauzalităţii magice, sub forma acţiunilor simbolice
purtătoare de inteligenţă, sub forma acţiunilor de rezolvare de probleme simple adaptative ce pot fi
transferate de la o situaţie la alta asemănătoare. Aşa de exemplu, sunt conduita suport, conduita
baston (manipulând jucăriile din ţarc cu o altă jucărie de formă alungită, întinde la un moment dat
mâna în care are acea jucărie folosind-o ca pe un baston pentru apropierea unei alte jucării aflată în
afara ţarcului, realizând că acea jucărie de formă alungită îl poate ajuta în acest sens).

Stadiul II, cel al inteligenţei preoperaţionale, (2-7 ani), când se dezvoltă foarte intens funcţia
simbolică a gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic, încalecă băţul ca
pe un căluţ). Apar şi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu sunt încă foarte eficiente
şi constante aşa cum operează gândirea perioadelor următoare. Copilul diferenţiază, clasifică,
denumeşte obiecte dar toate aceste moduri de operare nu au criterii logice superioare, nu au criterii
constante iar rezultatele pot fi considerate empirice. De aceea, deşi ele sunt reale modalităţi de
operare ale gândirii şi inteligenţei continuatoare la un nivel superior a operaţiilor senzorio-motorii,
sunt considerate ca forme ce preced adevăratele operaţii ale gândirii.

Stadiul III, cel al operaţiilor concrete, (7-12 ani) când se dezvoltă la un nivel superior
capacităţile copilului de a separa şi reuni obiectele, de a asocia şi categorisi, de a ordona după criterii
relativ exacte şi stabile. Acum se evidenţiază clar moduri de operare analitico-sintetice şi
comparative şi chiar moduri de operare prin generalizare şi abstractizare, aspecte ce se consolidează
şi eficientizează către sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi reversibilitatea, conservarea
materiei, apar şi se consolizează astfel constante perceptive. Cu toate acestea trebuie să subliniem că
modul de operare rămâne în continuare strâns legat de concret, necesită în continuare suportul
concret chiar dacă el se desfăşoară în plan mintal. De exemplu, este nevoie de suport sub forma
beţişoarelor, bilelor, etc. la calculul mintal, este necesară prezenţa efectivă a obiectelor în cadrul
operaţiilor de clasificare, separare, ordonare, etc. De aceea, acest mod de operare este considerat ca
fiind concret şi tot de acolo rezultă şi denumirea acestui al III-lea stadiu.

Stadiul IV, cel al operaţiilor formale, între 12 şi 16 ani, când apar şi se dezvoltă operaţii de
analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar suportul concret,
când activitatea mintală este prin excelenţă cea de conceptualizare, de realizare a judecăţilor şi
raţionamentelor inductiv-deductive, ipotetice, de operare asupra posibilului, când gândirea operează
formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele, propoziţiile şi frazele), când putem vorbi de o
gândire filosofică.
 Teoria dezvoltării sexualităţii – FREUD

- stadiul oral (0 – 1 an), când copilul îşi petrece mare parte din timp sugând, mestecând, scuipând sau
muşcând foarte multe obiecte, aspecte considerate ca modalităţi de satisfacţie sexuală prin intermediul acestei
părţi a organismului – gura. Suptul la sânul mamei este o puternică formă şi sursă de satisfacţie senzorială şi,
prin urmare, de satisfacţie orală (dacă mama nu-şi hrăneşte la sân copilul sau nu face acest lucru cum trebuie
îşi “privează de satisfacţie orală” odrasla, care la vârsta adultă, va deveni dependentă de soţ, de un părinte,
etc.).

- stadiul anal (1 – 3 ani), când, în urma maturizării neuromusculare, sfincteriene copilul îşi formează
capacitatea de a se reţine sau nu în ceea ce priveşte defecaţia, după cum vrea. Defecaţia în sine creează o
anumită satisfacţie care, după părerea lui Freud, devine principala formă de manifestare şi de satisfacţie
sexuală la această vârstă. Exerciţiul pe care i-l impune adultul pe linia formării acestei deprinderi poate fi
realmente traumatizant pentru copil, mai ales dacă este însoţit de ameninţări şi de pedepse, asemenea situaţii
fiind greşeli ce pot creea un adult anxios, inhibat, dezordonat, murdar sau risipitor.

- stadiul falic (3 – 6 ani); la această vârstă sexul, zona genitală devin interesante pentru copil
şi în acelaşi timp sensibile. Forţa instinctului sexual împinge copilul să-şi găsească satisfacţii
mângâindu-şi zona genitală. În acelaşi timp, copilul dezvoltă o puternică tendinţă de apropiere de
părintele de sex opus. Băieţii dezvoltă un complex Oedip faţă de mamă devenind geloşi pe tată –
care este perceput ca rival (complexul pereche pentru fetiţe este complexul Electra). Tatăl fiind mai
mare poate să-l elimine constrângându-l. Copilul dezvoltă anxietate de castraţie şi când aceasta este
suficient de puternică (dacă dezvoltarea lui este normală) şi-o rezolvă reprimându-şi tendinţele
incestuoase faţă de mamă şi identificându-se cu rivalul, cu tatăl, împrumutându-i atitudinile,
atributele şi comportamentul, devenind “bărbat”.
Fetele, interesate şi sensibile în acelaşi timp de zonele genitale descoperă că le lipseşte falusul, şi
încep să învinovăţească, să blameze pe mamă (cel mai apropiat însoţitor) pentru această condiţie de
“castrare”. Această descoperire traumatică le face să-şi transfere afectivitatea către tată. Ele dezvoltă
complexul Electra pe care îl rezolvă numai dacă ajung mai târziu să constate că nu-l pot poseda pe tată.
Atunci cînd ele nu-şi rezolvă această situaţie conflictuală ca urmare a unor trăiri de teamă care le împiedică
să-şi internalizeze standardele etice ale mamei sau ale tatălui, nu-şi pot dezvolta un Superego puternic.

- stadiul (perioada) de latenţă (6 – 12 ani) interval în care instinctul sexual al copilului este relativ
liniştit. Conflictele perioadei precedente fiind rezolvate, orice alte manifestări ale instinctului sexual sunt
canalizate în activităţi acceptate social (jocuri, activităţi şcolare etc.) consumându-şi astfel energia.

- stadiul genital (după 12 ani) când instalarea pubertăţii, aducând după ea maturarea sistemului
reproductiv, transformările fizice şi încărcătura hormonală, reactivează zona genitală ca o arie a plăcerilor
senzuale. Adolescentul face faţă (conflictului) trebuinţei sexuale şi găsirii modurilor social acceptate de
satisfacere a acesteia. De acum încolo instinctul sexual, forţa lui energetică – libido-ul este implicată în
activitatea omului, în formarea prieteniilor, în procreere, în realizarea profesională.