C6.1-Romania 2014-15-1 PDF

A rhitectura L O ocuire ras
cursul 10
LOCUIREAROMANIA SI MODELELE
ÎN ROMÂNIA (1) DE LOCUIRE
LOCUINTA
PROBLEMATICA MODERNA
SPECIFICĂ PANA IN 1944
– BUCUREȘTI
ALO 2014-15 / UAUIM / DITACP/ facultatea de arhitectura / anul II prof. ana maria ZAHARIADE
LOCUIREA ÎN ROMÂNIA
București – o perspectivă istorică
1856
2012

1830: 2009:
Cca 30 kmp, cca 60.000 loc.: cca 20 loc/ha 228 kmp, cca 1.900.000 loc.: cca 85 loc/ha
DE CE BUCUREȘTIUL ?
În Europa: între 1850 si 1900, în Europa, numărul de orașe mari (100.000-200.000 loc) se triplează
Cu variații de la regiune la regiune, între 1500 și până în 1800, raportul rural/urban în Europa = 9/1;
la 1800, rata de urbanizare =17,5%. După 1800 raportul se schimbă vertiginos.
În România:
La 1800/1914 – luând în considerare orașe de peste 2000 locuitori:
Transilvania (lato sensu) – 7,1% din 3 milioane locuitori;
Țara Românească – 5,7% din cca. 1milion; din care București: 30.000 loc (1830)=3%
Moldova – 7,8% din cca. 900.000
Orașele-capitală sunt excepții:
În sec. 19 – creșterea populației urbane ajunge la < 20%, pe seama celor două capitale și, din
1862, numai a Bucureștiului + cele câteva orașe-porturi
Înainte 1914 - 54% locuintele rurale = pamânt și nuiele
A fost cel mai mare oraș al țării, păstrând constant o diferență foarte mare față de celelalte orașe: 10% din populația
României; Timișoara = 311.000, Iași = 300.860, Cluj = 307.000 +încă 3 orașe peste 200.000
LOCUIREA ÎN ROMÂNIA
BUCUREȘTIUL PRE-MODERN
un oraș balcanic / post-bizantin

1459: prima atestare documentară
BUCUREȘTIUL PRE-MODERN
Perspectiva domestică
Organizarea pe cartiere – mahalale și parohii
Mahalalele poartă nume de meserii, de biserici, de boieri.

Aceasta reflectă câteva aspecte definitorii pentru structura
socială și administrativă a orașului :
1. O organizare de tip corporatist funcționa, chiar dacă

primele atestări documentare de bresle datează numai din
1641.
2. Terenurile aparțineau marilor boieri și bisericilor /
mănăstirilor. Prezența marii proprietăți private se va
schimba treptat, dar va persista până în perioada
interbelică.
3. Rolul bisericii în organizarea socială este definitoriu:
parohii.
Parohia = grupare comunitară relativ unitară în jurul unei

biserici, care îi dă numele, o identifică și marchează și
silueta orașului.
Uneori, mahalaua coincide cu parohia, alteori, o mahala

poate cuprinde mai multe parohii.
Organizarea pe mahalale și parohii

Posibilă evoluție (după Majuru, A.: Bucureștiul
mahalalelor)
1 1 1 1
5 6 7 8
5 5 5 5
0 0 0 0
Organizarea pe mahalale și parohii

Uneori, mahalaua coincide cu parohia, 1650 - 1750
alteori, o mahala poate cuprinde mai multe parohii.
1400 - 1450
1750 1850
Diferența mică între țesutul major și cel minor
Spațiul public – ulițe, maidane, clădiri publice
Viața cotidiană
amestec multietnic, colorat, plin de
contraste, relativ repartizat pe
mahalale/parohii;
spațiul public, deși dezordonat,
e populat, gălăgios, activ;
activitățile agricole ocupă un rol important
LOCUINȚA BUCUREȘTIULUI PRE-MODERN
Spre 1830 orașul avea supraf: 3000 ha și 60.000 locuitori. (53.888 de rezidenți, 10.000
provinciali, 1.044 străini)
Densitate: 20 loc / ha
Comparație:
Viena – 79 loc/ha
Berlin – 119 loc/ha
Londra – 288 loc/ha
Paris – 316 loc/ha
New York – 335 loc/ha
Este cel mai mare oraș din sud-estul european:

Atena are – în 1836 - 14.000 de locuitori,
Belgradul, 12.900 în 1838.
1. locuințe individuale izolate, joase, cu mari grădini în țesut foarte lax:
- locuințele boierilor, mari conace, adesea înconjurate de ziduri
- locuințe mai modeste, așezate pe lot indiferent față de străzi
2. locuințe meșteșugărești înșiruite:
- în zona Lipscani = centrul comercial
3. hanurile
- formă de locuință de raport
Orașul se dezvoltă extensiv, cu multe suprafețe agricole: în 1810, generalul Kutuzov îl descrie ca un oraș atât
de mare încât depășește orice oraș rusesc cu excepția capitalei.
Spre 1830 orasul avea supraf:

3000ha 60.000 locuitori.
(53.888 de rezidenti, 10.000
provinciali, 1.044 straini)
Densitate: 20 loc / ha
Comparație:
Viena – 79 loc/ha
Berlin – 119 loc/ha
Londra – 288 loc/ha
Paris – 316 loc/ha
New York – 335 loc/ha
Este cel mai mare oraș din sud-estul

european
Atena are – în 1836 - 14.000
de locuitori,
Belgradul, 12.900 în 1838.
În 1859: 122 000 locuitori,

16 232 case; din care: 58 cu 3 caturi
și 1.327 cu 2 caturi
cea mai mare capitală din Balcani după
Constantinopol
Bucurestiul
cu pretenția unui „mic Constantinopol”
un mod de viață oriental
o tradiție de edificare post-bizantină
Odată cu perioada fanariotă (sec. al XVIII-lea),

societatea română intră într-un intens și rapid
proces de aculturație – absorbție a influențelor
(occidentale) -, proces în care influența franceză
va juca un rol determinant.
Acest proces pătrunde la toate nivelurile societății
românești și se reflectă și în arhitectura și
transformarea orașului.
O hartă a Europei - 1592
PERIOADA MODERNĂ
«paradigma balcanică»
Contextul specific care caracterizează începuturile modernității în Balcani: o arie unde se intersectează mai multe etnii
cu același fond cultural și politic: societăți medievale întârziate, ținute sub controlul Sublimei Porți, sub-dezvoltate din
punct de vedere economic, contaminate foarte târziu și aproape concomitent de ideile Renașterii și ale Luminismului.
Odată întrevăzută emanciparea politică, procesul modernizării erupe, dezmembrând spațiul comun al Imperiului în
numeroase entități, animate fiecare de două imperative principale:
(1) nevoia de a recupera decalajul care le desparte de Europa Occidentală
se reflecta în dorința și încercarea de a atinge un nivel ridicat de dezvoltare economică, socială și culturală, prin
asimilarea accelerată a valorilor occidentale.
(2) construirea unei noi identități naționale
strategia curentă este respingerea a tot ce reprezenta “trecutul otoman” (administrație, stil de viață, cultură etc.)
ideea de modernizare
Dezvoltarea generală a fost generată de “ideea modernizării”, o forță mult mai puternică decât condițiile incipiente de
natură economică sau socială care sunt presupuse a îi fi cauzele. Principalele dimensiuni:
-  respingerea patrimoniului oriental și
-  asimilarea grăbită, aproape fără selecție, a modelelor occidentale.
Toate echivalau cu modernizarea, iar modernizarea = occidentalizare, condiție sine-qua-non a noii identități
principalele evenimente istorice
VALAHIA « VECHIUL REGAT »

1821 1859
Revoluția lui T. Vladimirescu Unirea Moldovei cu Valahia sub prințul Al.I.Cuza
1848 1866
Revoluția burgheză Carol I de Hohenzollern
1877
Independența și participarea la război
« ROMÂNIA MARE » ROMÂNIA ACTUALĂ

1918 1944
După primul război mondial, Insurecția armată de la 23 august
Transilvania devine parte a României
privirea se îndreaptă către Occident
« Când i-am făcut o vizită după metamorfoză [boierul își sacrificase frumoasa barbă după moda europeană], intrând în
salon [văd]… cam zece boieri, toți fumând lungi narghilele, erau așezați turcește pe podea, fiecare lângă scaunul său, cu
jobenele pe cap și cozile fracurilor întinse în jurul lor. Ca să fiu corect, el [gazda] trona drept pe o canapea, dar ceilalți
găseau mai comod să stea ghemuiți […], și, fiindcă înainte nu-și scoteau turbanele de pe cap, nici nu le-a trecut prin
minte că ar putea să-și scoată jobenele. » (Barabàs Miklos, la București între 1828 si 1834)
PROGRAMUL IDEOLOGIC DE RESPINGERE A TRECUTULUI APROPIAT ȘI BALCANIC

PENTRU A DEVENI EUROPENI (VEST-EUROPENI).
punctul de început
1831 - Le Règlement Organique (RO) + Règlement sur l’assainissement, l’embellissement et
le maintient du bon ordre dans la ville de Bucarest
Oraș de joasă înălțime și densitate redusă

La începutul sec 19:
- 3000 ha
- 60 000 locuitori
- 10 bariere
1859 :
-122 000 locuitori,
-16 232 cladiri din care,
1.327 cu 2 niveluri
58 cu 3 niveluri
modernizarea orașului
Occidentalizarea modului de viață / locuire;

Ordonarea vieții urbane după modelul de dezvoltare economică modernă/liberală:
dezvoltarea mecanismului modern al speculației imobiliare și funciare;
Ordonarea spațiului urban după model occidental, pentru ca Bucureștiul să devină
o “capitală europeană”: schimbarea relației dintre locuință și oraș ca urmare a
lucrărilor “de înfrumusețare”.
Toate vor atrage schimbarea locuinței:
- Introducerea de noi tipologii și modificarea altora,
- Altă relație a locuinței cu orașul: alte spații ale vecinătății.

«În orașul nostru totul trebuie luat de la capăt!»

modernizarea locuinței
Destinatarii
Fenomenul afectează, în măsuri și cu timpi diferiți desigur, toate nivelurile, “stările”, societății:
“lumea mare” sau “lumea aleasă” (elita boierească), clasa în formare a “oamenilor de condiție” (liber-profesioniști, funcționari,
negustori înstăriți și “cei ajunși pe căi drepte oameni cu oarecare avere”) și lumea desemnată de toți aceștia ca “stare a oamenilor de
rând” (cele două categorii de locuitori ai mahalalelor: cei cenzitari, născuți de generații acolo și proprietari de case, “edecuri” ai
mahalelor - pe care “elitele” îi “snobează” ca “mitocani” - și chiriașii mahalalelor, “care lucrează cu ziua pe la alții și care se mută la
fiecare Sf. Gheorghe ori Sf. Dumitru”).
și noul lor mod de viață
La începutul secolului al XIX-lea modul de viață occidental și decorul construit care trebuia să-l reprezinte sunt preluate în primul
rând de cei din “lumea aleasă”, ale căror locuințe sunt primele care capătă o alură și un fast occidental.
La sfârșitul secolului, “lumea de condiție”, noua clasă burgheză (la început formată mai ales din alogeni) se diferențiază, se
emancipează, își formează și consolidează o conștiință de sine și dorește să-și consacre noul statut prin locuință.
se reflectă în
creșterea numărului de locuințe noi, cu o tipologie foarte variată, cu tot mai multe împrumuturi occidentale și din ce în ce mai
îndepărtată, atât stilistic cât și distributiv, de cea tradițională.
Noul dinamism social și schimbările de mentalitate ajută propagarea fenomenului și în zonele mai mărginașe ale celorlalți.
Totul se reflectă într-o nouă diversitate tipologică, foarte deschisă către schimbare și împărțita într-o anume măsură pe zone
ale orașului.
Operații de modernizare
În general, operațiile de modernizare s-au bazat pe o permanentă negociere cu fondul tradițional, astfel încât
orașul a păstrat o anumită unitate pe fragmente, care i-a conferit atmosferă și un caracter specific.
1. EXPERIENȚA PARISULUI HAUSSMANN-IAN

modele urbanistice
2. EXPERIENȚA ORAȘULUI-GRĂDINĂ
tipuri
Pentru păturile înstărite (nobilimea și noua burghezie în formare):
de locuințe moderne
IMOBILUL DE RAPORT, desfășurat pe înălțime mai mare, în general în centrul orașului
VILA, mai ales în parcurile rezidențiale de joasă înălțime
Pentru clasele mijlocii și muncitori:
LOCUINȚA IEFTINĂ / POPULARĂ: “proiecte tip”de locuințe individuale, zone mai periferice
îmbracă diverse forme stilistice

După prima asimilare a stilurilor occidentale (diversele stiluri de factură clasică, tendințele romantice istoriste,
eclectism…), care înlocuiesc arhitectura balcanică tradițională și schimbă aspectul străzii, până la cel de al 2-lea război
mondial, arhitectura românească se va alinia la toate tendințele occidentale:
- eclectismul de factură Beaux-Arts,
- căutările naționale și regionale,
- modernismul
ARHITECTURA LOCUINȚEI LE VA PARCURGE ȘI APLICA NOILOR TIPURI.
Experiența Parisului haussmann-ian
adaptată construcției cheiurilor și tăierii marilor bulevarde
noul tip de locuință:

imobilul de raport (de factură haussmann-iană)
1864 - Lege pentru expropriațiune pentru cauză de utilitate publică

1865 - Lege pentru înființarea de cheiuri pe ambele părți ale râului Dâmbovița pe toata partea dinăuntrul
capitalei
1878 - Regulament pentru construcții și alinieri (modificat în 1881 + Regulament asupra salubrității)
1897 – Condiții pentru construcțiunile de pe bulevarde și cheiuri
noile cheiuri ale Dâmboviței
noile cheiuri ale Dâmboviței
noile bulevarde
noile bulevarde: axa E-V
bulevardul Elisabeta
1830 – 60 000 locuitori noul perimetru al orașului
1858 - 122 000 locuitori
1878- 177.646 locuitori
1899 - 282.071 locuitori
Ritmul de construcție: 380 clădiri /an
21.037 clădiri – în 1878
din care: 635 – înainte de 1800; 3.963 – până în 1830
1831 1895 1929

noul perimetru al orașului
1831 1929

planurile directoare
1921 1935
PLANUL DE SISTEMATIZARE PLANUL DIRECTOR DE SISTEMATIZARE :
clasele de constructii
cele mai importante intervenții
dinaintea primului război mondial
Bulevardele și cheiurile devin un “model” de modernizare

care “iradiază”:
1890 – generalizarea regimului de înălțime
pentru alte străzi importante din centru
LOCUINTA MODERNA
imobilul de raport
La fel ca în Paris, imobilul de raport devine vehiculul acestui tip de modernizare
Noua tipologie se construiește:
- în regim închis (imobile inșiruite sau cuplate pe trei laturi, aliniate)
- în regim “mai transparent” (imobile cuplate, aliniate la stradă)
Îmbracă - odată cu orașul - toate stilurile:
eclectism de factură EBA, neoromânesc, modernism
Se modernizează ca organizare și distribuție interioară
imobilul de raport
imobilul de raport
noua imagine a străzii
imobilul de raport
ca și la Paris, va parcurge
diversele căutări stilistice și va
absorbi modernismul interbelic
imobilul de raport
imobilul de raport modernist
Imobilul ARO, Horia Creangă,1929 (concurs)-1930-31

noua imagine urbană - axa N-S, mai ales între Romană și Unirii
raționalizarea organizării funcțional-spațiale a imobilului
ex.: imobilele lui Horia Creangă
1929 - Imobilul Pop și Gheorghiu
1932 - Imobilul Davidoglu
1934 - Imobilul Otulescu

1935-37 - Imobilul Malaxa

Duiliu Marcu
Rudolf Frankel
Experiența orașului grădină
“mai apropiată modului de viață românesc” (Cincinat Sfințescu)
Cu foarte rare excepții, se aplică în oraș, nu în afara lui;

Se preia și se adaptează pentru modernizarea și construirea zonelor
domestice de joasă înălțime.
TIPURI DE ZONE ȘI DE LOCUINȚE:

-  zone de vile : locuința individuală de lux
-  zone de locuințe populare: locuința individuală
Vila și cartierele de vile
Cartierele de vile (“parcurile rezidentiale”): lotizări noi pe terenuri mai mari, cu

compoziții urbane peisagere, pitorești.
Front al unor artere importante (bulevardele), pentru care gândirea orașului a prevăzut
schimbarea caracterului pe lungimea parcursului lor (ex. Bulevardul E-V, care se
construiește cu vile spre Cotroceni; bulevardul N-S, pe tronsonul dintre piața Romană și
piața Victoriei etc.)
În oricare dintre cazuri se construiesc în regim individual sau cuplat, pe parcele mai mari.
Gradul de izolare (deci mărimea parcelei și procentul de ocupare a terenului) este considerat, pe drept
cuvânt, un factor de lux.
Vila și zonele de vile
INAINTE DE 1900 - PARCUL IOANID 1912-PARCUL FILIPESCU
“parcurile rezidentiale”
În zonele mai scumpe ale orașului, mai depărtate de centru, pe parcele mai mari.
Regim de construcție: individual sau cuplat
Gradul de izolare (deci mărimea parcelei și procentul de ocupare a terenului) este considerat, pe drept, un
factor de lux.
Lotizările urmăresc în multe cazuri un desen urban mai pitoresc, iar vegetația abundentă le face foarte
apropiate de atmosfera orașului grădină.
“parcurile rezidentiale”
Parcurile Bonaparte și Filipescu
“bulevardele rezidențiale”
Bd. L. Catargiu (Colței)
vila - loc de absorbție stilistică
Experiența orașului grădină
Locuința populară/ieftină
Definiții legale:
LOCUINȚA POPULARĂ: trei camere de locuit, o bucătărie, o sufragerie, o baie, o pivniță,
pod, șopron pentru combustibil, aria totală nedepășind 150mp. Scutite de impozit pe 20 de
ani.
LOCUINȚA IEFTINĂ: cel mult cinci camere de locuit și o arie totală de maximum 250mp.
Scutite de impozit pe 15 ani.
E vorba despre subvenționarea prin reducerea
taxelor, în vederea facilitării accesului la proprietate.
1910 - LEGEA PENTRU ÎNFIINȚAREA SOCIETĂȚII COMUNALE PENTRU
CONSTRUCȚIA DE LOCUINȚE IEFTINE
Diverse încercari în linia culturalistă

Multe lotizări noi, care marchează ultima etapă de parcelare a
marilor proprietăți private (achiziționate de primării,
întreprinderi sau organismele / societățile nou apărute care se
ocupă de acest tip de operații imobiliare):
-  în cea mai mare parte, locuințe individuale cuplate
- foarte rare înșiruiri (ex: câteva străzi Vatra Luminoasă)
-  există și altfel de căutări: mici incinte, cu locuințe semi-
individuale (mici imobile/”vile plurifamiliale”)
- imobile speciale pentru funcționarii publici
1910 - LEGEA PENTRU ÎNFIINȚAREA SOCIETĂȚII COMUNALE

PENTRU CONSTRUCȚIA DE LOCUINȚE IEFTINE
cartierele de locuințe populare
un fel de mici cartiere-grădină “intra muros”
1910 - PROIECTE TIP DE LOCUINTE IEFTINE

cartierele de “locuințe populare”
1939 - VATRA LUMINOASA
1939 - VATRA LUMINOASA

un fel de mici cartiere-grădină “intra muros”
FLOREA STĂNCULESCU – LOCUINȚE IEFTINE

locuintele pentru funcționarii publici
Statistică 1878: clasifică cei 177 646 de locuitori activi ai
Bucureștiului în 6 categorii socio-profesionale
- proprietari, rentieri, liber-profesioniști - 50 997;
- negustori - 27 100;
-meseriași și meșteșugari - 64 732;
- muncitori - 11 993;
- slugi - 19 531;
- diverse - 3 313.
(Frederic DAME, Bucureștiul în 1906)
Sfârsit de XIX - apar funcționarii publici legați de administrarea
statului modern - categorie mai înstărită, cu statut foarte onorabil.
Formată din români cu acces la studii
-  crește ca pondere după Primul Război Mondial și ca necesitate a
administrării unui stat mai mare – pune în discuție condiția și
reprezentativitatea funcționarului public (apare în discuție
“funcționarul sărac”).
1923 -Lege pt. statutul funcționarului public
CEVA DIN RETORICA HOF-ULUI VIENEZ
locuințele pentru funcționarii publici
Imobilul BNR, Șos Kiseleff
Două tipuri de apartamente
locuințele pentru funcționarii publici
Locuințe pentru fucționarii Min. de Finanțe, Filaret
Negocierea cu fondul existent
Modernizarea zonelor vechi
prin regulamente și tipologii spațiale noi
REZULTĂ:
-  DIVERSE TIPURI DE SPAȚII URBANE “DOMESTICE”, SPECIFICE - EX.:
FUNDĂTURILE
-  DIVERSE TIPURI INTERMEDIARE DE LOCUINȚE - EX.: IMOBILUL DE
RAPORT DE MICĂ ÎNĂLȚIME
lotizări moderne
1893 – Lotizare modernă 1856, 1867

Lotizarea Gramont Lotizări nereglementate
Tipologii intermediare
între imobilul de raport și locuința individuală
IMOBILUL DE MEDIE ÎNĂLȚIME, CU PUȚINE APARTAMENTE

Este un vehicul al densificării (și rentabilizării terenului urban).
Face o tranziție gradată între zonele cu locuințe individuale și bulevardele înalte care
marchează centrul și principalele bulevarde.
Se construiește atât în regim închis (fronturi de medie înălțime) cât și în formule cuplate
sau izolate (fronturi mai transparente)
Imobilul de mici dimensiuni
un exercițiu de experiment architectural

Marcel Iancu - imobilul Gold

Imobilul de mici dimensiuni
vehicul de densificare a țesutului vechi
Tipologii intermediare
fundăturile bucureștene: un spațiu tipic
între imobilul de raport și locuința individuală

Sunt un alt vehicul al densificării și rentabilizării terenului urban.
Fac o tranziție gradată între fondul vechi al orașului și o locuire modernă; este diferită de “close”-ul orașului
gradină, dar cu o locuire asemănătoare.
Se construiesc atât în regim închis cu fronturi continui (de medie înălțime), cât și în formule de fronturi mai
transparente; cu locuințe individuale sau cu mici imobile de raport, în forme de cuplare: înșiruite, cuplate și
izolate
fundăturile bucureștene
fundăturile bucurestene: un spațiu tipic
De la înfundătură la intrare. Locuri ale Bucureștiului cotidian

Trăim în București, îl locuim, îl străbatem zilnic, dar nu-l vedem întotdeauna. Plăcerea locurilor se rătăcește în agitație, privirea se împiedică în trotuarele desfundate
sau ocupate de mașini, frumusețea caselor dispare sub tencuieli scorojite, pitorescul se ascunde sub luciu ieftin sau e distrus de buldozere. Și totuși, dincolo de
clădirile reprezentative ale orașului, există și alte locuri unde ar merita să ne oprim și pe care le-am putea privi mai îndeaproape: locuri banale, dar prin care orașul
răsuflă în felul lui, locuri care s-au așezat în timp și i-au îmbogățit imaginea cotidiană. Le mai observăm? Ne mai bucură? Mai avem ceva de aflat de la ele, noi-
locuitorii orașului sau noi-arhitecții?

Nu nostalgia dă sensul acestei expoziții. Nu prezentăm locuri dispărute, ci locuri care trăiesc și în care se trăiește. Vă invităm să priviți Bucureștiul cotidian printr-o
"formă urbană" a cărei frecvență neașteptată ne îndreptățește să credem că a dat orașului un caracter aparte, o pulsație specifică și adesea fermecătoare. E vorba de
"fundătura bucureșteană", un spațiu al locuirii care s-a conturat și consolidat în modernizarea orașului, pe parcursul secolului al XIX-lea și prima jumătatea a celui
următor.

Mai mult sau mai puțin întâmplătoare sau strict funcțională la început, "fundătura" s-a impus treptat reflecției arhitecților și edililor, reconsiderată și rebotezată în
consecință în literatura de specialitate a vremii: reglementările urbane o evacuează peiorativ, ca înfundătură, în 1878 (chiar și dacă funcțional necesară ca alee),
pentru a o recomanda ca intrare în 1935. Această schimbare denominativă, care dă titlul expoziției, vorbește despre un sens anume al "fundăturii", despre calitățile ei
locuibile (probate în viața urbană) și despre potențialul ei în construcția orașului (afirmate în gândirea urbanistică), sugerate sumar prin parcursul pe care vi-l
propunem.

Ca formă urbană, fundătura nu e o invenție locală: cuvintele impasse, cul-de-sac, close, blind alley, vicolo cieco, Sackgasse, Stichstrasse... ne spun că poate fi
întâlnită în multe orașe europene ca produs al modificărilor țesutului urban. La începutul anilor 1900, teoria engleză a orașului-grădină o propune în proiect, ca
spațiu al comunității de locuire și al esteticii pitorescului, dar în afara orașului modern și în opoziție cu el. Relativa originalitate a Bucureștiului e că aduce fundătura
pretutindeni în oraș și o folosește cu încăpățânare ca instrument al modernizării orașului. Am găsit până acum peste 150 de fundături bucureștene din diverse timpuri,
cu forme și valori arhitecturale diverse. Vă propunem să le priviți prin ceea ce le unește:

Fundătura este locul în care locuirea se retrage față de oraș/stradă într-o oarecare intimitate. Se crează astfel un fel de spațiu tampon, deschis liber spre viața străzii,
dar și ferit de ea; uneori chiar ascuns, dar niciodată închis. Apare un spațiu cu o personalitate distinctă față de stradă, la imaginea căreia participă: un "ornament" al
străzii și, finalmente, al orașului. Fundătura încetineste ritmul, iar detaliile locuirii și ale arhitecturii care o adăpostește capătă altă prezență și devin mai vizibile.
Unele fundături sunt chiar admirabile simeze stilistice și tipologice: neoromânești, eclectice, moderniste, cu case individuale sau imobile, mai dense sau mai laxe...
Școala de Arhitectură a expus în 2005-2006 arhitectura modernistă a fundăturilor, documentare pe care ne-am bazat.

Marea varietate formală a fundăturilor bucureștene (prezentată schematic în expoziție) le face mereu originale și le personalizează ca spații ale locuiri; ele pot să-i
reprezinte distinct pe locuitorii lor. Senzația de parțială detașare de anonimitatea străzii, de relativă protecție, invită discret la vecinătate, la convivialitate între cei
care o locuiesc, fără să izoleze brutal de oraș, dar suficient de personalizat încât să permită o identificare cu locul. "Fundătura" devine un fel de "vestibul-împreună"
al locuirii-individuale, poate chiar o "sufragerie urbană". Este motivul pentru care am invitat în expoziție acest proiect artistic.

În ultimă instanță, fundăturile pot fi văzute ca intarsii ale unei domesticități discrete în rigoarea logicii orașului. De la înfundătură la intrare, le putem înțelege ca
pulsație a spațiului bucureștean, ca supape ale agitației străzii, dar și ale scării urbane care se îmblânzește în domestic fără ca aceasta să însemne neapărat scăderea
înălțimii.

1896
1895-99
LOCUINȚA MODERNĂ
construcția teoretică
În contextul în care dezbaterea teoretică
în spațiul românesc s-a axat pe
chestiunile estetice/stilistice, care pun în
umbră problematica socială,
problematica locuinței a fost discutată cu
coerență mai ales în dezbaterea politică.
Există însă și încercări serioase și
moderne de reflecție asupra problematicii
locuinței ieftine; în general în termeni
foarte pragmatici.
1919 – REVISTA DE ARHITECTURĂ ȘI
CONSTRUCȚII (S.Cegăneascu, C. Iotzu,
ing. Pedrazzoli)
1928-29 – CĂMINUL (Florea
Stănculescu)
1935 -URBANISMUL
LOCUINȚA MODERNĂ
construcția teoretică
BUCUREȘTIUL EUROPEAN
LOCUINȚA PÂNĂ LA AL 2-lea RĂZBOI MONDIAL
În pofida progresului incontestabil, moștenirea este totuși problematică
Modernizarea României s-a suprapus peste o medievalitate întârziată, cu o economie predominant agrară.
Multe aspecte contrastante: un București elegant și cosmopolit înconjurat de zone rurale și mizere; imobile de
apartamente elegante și vile printre mahalale sărace etc.
O statistică des utilizată de retorica comunistă de după război (cu certitudine reală) arată că în București
45% dintre case sunt realizate cu materiale inacceptabile,
80% nu au canalizare,
72% nu au apă curentă,
52% nu au curent electric.
Un document din 1941 arată că numai 6% din populația României beneficiază de electricitate.
BUCUREȘTIUL EUROPEAN
Până la al 2-lea război mondial
majoritatea transformărilor principale ale

orașului sunt în curs de desfășurare

C6.1-Romania 2014-15-1 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C6.1-Romania 2014-15-1 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A rhitectura L O ocuire ras

un oraș balcanic / post-bizantin

Mahalalele poartă nume de meserii, de biserici, de boieri.

1. O organizare de tip corporatist funcționa, chiar dacă

Parohia = grupare comunitară relativ unitară în jurul unei

Uneori, mahalaua coincide cu parohia, alteori, o mahala

Organizarea pe mahalale și parohii

Organizarea pe mahalale și parohii

Diferența mică între țesutul major și cel minor

Spațiul public – ulițe, maidane, clădiri publice

Este cel mai mare oraș din sud-estul european:

Spre 1830 orasul avea supraf:

Este cel mai mare oraș din sud-estul

În 1859: 122 000 locuitori,

Odată cu perioada fanariotă (sec. al XVIII-lea),

VALAHIA « VECHIUL REGAT »

« ROMÂNIA MARE » ROMÂNIA ACTUALĂ

PROGRAMUL IDEOLOGIC DE RESPINGERE A TRECUTULUI APROPIAT ȘI BALCANIC

Oraș de joasă înălțime și densitate redusă

Occidentalizarea modului de viață / locuire;

«În orașul nostru totul trebuie luat de la capăt!»

1. EXPERIENȚA PARISULUI HAUSSMANN-IAN

îmbracă diverse forme stilistice

adaptată construcției cheiurilor și tăierii marilor bulevarde

noul tip de locuință:

1864 - Lege pentru expropriațiune pentru cauză de utilitate publică

1831 1895 1929

Bulevardele și cheiurile devin un “model” de modernizare

Imobilul ARO, Horia Creangă,1929 (concurs)-1930-31

ex.: imobilele lui Horia Creangă

1929 - Imobilul Pop și Gheorghiu

ex.: imobilele lui Horia Creangă

1932 - Imobilul Davidoglu

ex.: imobilele lui Horia Creangă

1934 - Imobilul Otulescu

ex.: imobilele lui Horia Creangă

1935-37 - Imobilul Malaxa

Cu foarte rare excepții, se aplică în oraș, nu în afara lui;

TIPURI DE ZONE ȘI DE LOCUINȚE:

Cartierele de vile (“parcurile rezidentiale”): lotizări noi pe terenuri mai mari, cu

INAINTE DE 1900 - PARCUL IOANID 1912-PARCUL FILIPESCU

Diverse încercari în linia culturalistă

1910 - LEGEA PENTRU ÎNFIINȚAREA SOCIETĂȚII COMUNALE

1910 - PROIECTE TIP DE LOCUINTE IEFTINE

1939 - VATRA LUMINOASA

1939 - VATRA LUMINOASA

un fel de mici cartiere-grădină “intra muros”

FLOREA STĂNCULESCU – LOCUINȚE IEFTINE

Locuințe pentru fucționarii Min. de Finanțe, Filaret

1893 – Lotizare modernă 1856, 1867

IMOBILUL DE MEDIE ÎNĂLȚIME, CU PUȚINE APARTAMENTE

Marcel Iancu - imobilul Gold

între imobilul de raport și locuința individuală

majoritatea transformărilor principale ale

S-ar putea să vă placă și

1. O organizare de tip corporatist funcționa, chiar dacă