10.

INSTALATIA DE RĂCIRE MOTOR PRINCIPAL

Tipul motorului
Se alege ca maşină principală de propulsie un motor cu ardere internă,
în doi timpi, cu aprindere prin comprimare, reversibil, cu posibilitatea de a
funcţiona atît cu motorină cât şi cu combustibil marin greu:
 tipul motorului :
K90MC
 firma producătoare:
MAN B&W
 caracteristici principale:
turaţia nominală [r/min] 94
presiunea medie indicată [bar] 18
puterea nominală [kw] 36560
consumul de combustibil specific [g/KWh] 171
consum ulei de ungere [kg/cil.24h] 7...10
consumul de ulei al fiecărui cilindru [g/KWh] 0,7...1,1
alezaj [mm] 900
cursa pistonului [2550mm] 2550
număr de cilindri 8

10.1 GENERALITĂŢI
10.1.1 Construcţia motorului
Motor diesel lent , cu 9 cilindri în linie , în doi timpi, cu simplă acţiune ,
reversibil , cu supraalimentare la presiune constantă , adaptat pentru exploatare
cu combustibil greu până la 3500sec.Redw.1/100F în condiţii de marş şi cu cu
motorină la pornire.
Părţile principale ale motorului sunt astfel concepute încât lucrările de
întreţinere necesare să fie cât mai reduse , iar la revizie acestea să poată fi
uşor demontate şi montate cu ajutorul sistemelor şi dispozitivelor livrate odată
cu motorul şi a celor existente în CM.

10.1.2 Echipamentul standard

Echipamentul standard este compus în prinvipal din:
 două turbosuflante MAN
 două electrosuflante
 două răcitoare aer supraalimentare
 lagăr de împingere
 viror acţionat cu electromotor 3x380V, 50Hz cu panou de comandă ,
 interblocare între viror şi pupitru de comandă
 volant
 pompă de injecţie şi echipament de injecţie adecvat pentru
combustibil greu
 dispozitiv reglare pompe şi injecţie cu amplificaor hidraulic
 instalaţie pentru insuflare aer în sistemul de răcire pistoane
 ventile de siguranţe pe chiulasă pentru Pmax ardere
 ventil siguranţă pentru spaţiul motor
 tubulatură apă răcire , aer lansare, ulei ungere şi combustibil, fixată
pe motor
 regulator Woodward
 termometre şi manometre în conformitate cu reglările furnizorului
 instalaţia de supraveghere a temperaturii din lagăre
 instalaţia de curăţire a răcitoarelor de aer
 instalaţia de spălare ale turbosuflantei
 instalaţie supraveghere temperaturi agent de răcire
 10.2 RACIREA MOTOARELOR
10.2.1 Generalităţi
Din cantitatea de energie termică , dezvoltată în cilindrii motorului , prin arderea
combustibilului numai o parte se transformă în lucru mecanic util –
aproximativ50%, la motoarele moderne . Restul energiei termice este disipat în
mediul ambiant: prin gazele de ardere evacuate , prin fluidele de răcire şi
ungere , prin radiaţie şi arderi incomplete.
Din schema bilanţului termic , de mai jos , se pot observa aceste cantitătăţi de
energie care sunt variabile cantitativ şi calitativ , în funcţie de tipul motorului. Tot
din bilanţul termic se pot determina şi posibilităţile de recuperarea în scopul
îmbunătăţirii randamentului total.
Evacuarea unei părţi din energia termică prin fluidele de răcire este necesară
pentru asigurarea unui regim termic de funcţionare convenabil , atât pentru
desfăşurarea ciclului motor cât mai ales pentru menţinerea stabilităţii
termomecanice a materialelor din care sunt confecţionate piesele în contact
direct cu gazele de ardere ( cămăşi de cilindru, pistoane , segmenţi , chiulase,
supape de distribuţie , clapeţi) .
Răcirea insuficientă sau organizarea defectuoasă a curentului fluidului de răcire
poate conduce la creşteri locale de temperatură care vor produce arderi
locale , fisuri , deformări sau rate mari de uzură. Răcirea excesivă are la rândul
ei o serie de efecte defavorabile prin : influenţarea negativă a bilanţului
energetic , intensificarea uzurii ( datorită în special degradării calităţilor de
ungere a uleiului) , inducerea în piesele excesiv răcite a unor tensiuni
termomecanice generatoare de fisuri.
În consecinţă este necesară determinarea unui regim termic optim , particular
fiecărui motor.
Tendinţele , în ceea ce priveşte nivelul regimului termic , sunt diverse . Amintim
cercetările privind utilizarea unor materiale termorezistente ( materiale
ceramice) reducându-se în favoarea randamentului efectiv procentul de energie
care ar fi fost evacuat prin fluidele de răcire . Aceste cercetări sunt efectuate
pentru motoarele de mici dimensiuni , pentru alezaje mai mari proprii motoarelor
navale amintim testările efectuate de firma SLUZER privind funcţionarea
motorului ZB-40/48 , cu temperatura apei de răcire de 130C , cu creşterea
corespunzătoare a presiunii din circuit , obţinîndu-se un randament efectiv mai
ridicat , cu scăderea corespunzătoare a consumului specific efectiv şi un nivel
calitativ crescut al fluidului de răcire – avantajos pentru sistemul de recuperare
complexă.

10.2.2 Sisteme de răcire

Sistemul de răcire al unui motor se defineşte ca : totalitatea agregatelor ,
aparatelor , dispozitivelor şi tubulatulrilor care asigură evacuarea forţată prin
pereţii în contact direct cu gazele de ardere a unei părţi din căldura dezvoltată
în cilindrul motorului.
Clasificare:
a. După natura fluidului de răcire:
 cu apă tehnică
 cu apă de mare
 cu ulei
 cu combustibil
 cu aer
b. După modul de deplasare a fluidului de răcire :
 cu circulaţie naturală
 cu circulaţie forţată
c. După tipul circuitului:
 în circuit deschis
 în circuit închis
d. După obiectivul sistemului :
 cilindrii – chiulase – clapeţi (supape) – turbine
  pistoane
 injectoare
 ulei , combustibil
 lagăre – linie axială – tub etambou
e. După acţionarea agregatelor de circulaţie:
 articulată
 independentă
 mixtă
f. După presiunea de saturaţie a agentului de răcire :
 la presiunea atmosferică ( temperaturi sub 100C )
 la presiuni mai mari decăt presiunea atmosferică ( în funcţie de
temperatura de răcire ).

10.3 INSTALAŢIA DE RĂCIRE CILINDRII

Componentele părincipale ale instalaţiei de răcire cilindrii ( instalaţie care pe
acelaşi circuit răceşte chiulasele , eventual clapeţii de evacuare sau supapele
de distribuţie , turbinele – în cazul în care acestea nu au circuit separat) sunt:
 pompe de circulaţie;
 răcitoare;
 încălzitoare;
 tanc de compensă;
 tanc de tratare;
 tubulaturi;
 filtre;
 armături de închidere şi reglare;
 aparatură de protecţie, măsură şi control.
Organizarea de principiu a circuitului de răcire cilindrii este vizibilă în schema
instalaţiei (planşa 9.1) unde : pompe de circulaţie ARC (apă de răcire cilindrii )
aspiră din motor ( calaltă pompă fiind de rezervă – la unele sisteme fiind
adoptat sistemul “stand-by”) prin tubulatura magistrală colectoare conectată la
fiecare cilindru prin valvule de trecere; tot la aspiraţia pompei este conectată
tubulatura de legătură cu tancul de compensă (care are rolul de a menţine
sistemul continuu amorsat , de a prelua variaţiile de volum a agentului de
răcire , preluarea şi condensarea vaporilor şi completarea pierderilor de apă).
Valoarea presiunii la aspiraţia pompei de circulaţie este proporţională cu
înălţimea de montaj a tancului de compensă în raport cu axul pompei şi este
măsurată de un manovacuummetru. În schemă , înainte de valvula de aspiraţie
a pompei , sunt cuplate şi retururile de la răcirea turbosuflantei şi clapeţilor de
evacuare . Refularea din pompă se face printr-o valvulă cu reţinere (sens unic) .
Ambele pompe refulează într-o singură tubulatură . Prin manevre de valvule
corespunzătoare o parte din apă este dirijată spre generatorul de apă tehnică
alimntînd vaporizatorul acestuia , apoi în funcţie de poziţia valvulei
termoregulatoare apa este dirijată total sau parţial spre răcitoare sau direct la
tubulatura magistrală distribuitoare de unde prin valvule de trecere apa va intra
la baza fiecărui bloc de cilindru.
În faza de pregătire pentru funcţionare a motorului apa de răcire va fi adusă la
temperatura de regim cu ajutorul încălzitorului ( funcţionează cu abur saturat) .
Înainte de intrarea apei în tubulatura magistrală distribuitoare se desprinde
circuitul auxiliar pentru răcirea turbosuflantelor clapeţilor de evacuare.
Evacuarea apei din spaţiile de răcire ale motorului se realizează prin partea
superioară a chiulaselor conectate fiecare la tubulatura magistrală colectoare.
Chiulasele sau tubulatura colectoare sunt conectate la tubulatura de aerisirre şi
prin aceasta la tancul de compensă. Tubulatura de aerisire are faţă de planul
orizontal o înclinare de 15 - 17 . La baza blocului de cilindrii se conectează
tubulatura de scurgere a apei din motor . Tubulatura de evcuare a apei din
motor – aspiraţia pompei – este conectată la tancul de tratare , la unele variante
constructive , tratarea se realizează prin tancul de compensă, procesul fiind mai
lent şi mai puţin eficient .
Reglarea presiunii în sistem se realizează prin “by-pass –urile” pompelor de
circulaţie şi cu ajutorul valvulelor de circuit – în special atunci când este
necesară crearea diferenţelor de presiune pentru circuitele secundare.
Reglarea temperaturii se poate face automat sau manual. În regim de
supraveghere automată , termostatul montat pe tubulatura de intrare a apei în
motor comandă rpin intermediul unui tablou de automatizare poziţionarrea
valvulei termoregulatoare acţionată , de regulă pneumatic , care va determina
debitul de apă ce va străbate răcitoarele . Montarea termostatului pe tubulatura
de evcuare a apei din motor oferă avantajul de amenţine în limite constante
temperatura apei la intrarea în generatorul de apă tehnică independent de
satcina de moment a motorului.
Reglarea manuală a temperaturii se poate face cu ajutorul valvulei by-pass
după ce valvula termoregulatoare a fost poziţionată corespunzător (linie
dreaptă) . Reglajul temperaturii circuitului închis se poate realiza şi prin
modificarea debitului de apă de mare din circuitul deschis.
Majoritatea motoarelor de propulsie sunt prevăzute cu sisteme de protecţia
( blocajul pompelor de injecţie ) pentru limită minimă de presiune şi sisteme de
alarmare optică şi sonoră pentru depăşirea limitelor minime sau maxime de
temperatură.
Măsurarea temperaturii se face local şi cu transmitere la distanţă , temperatura
fiind măsurată la intrarea şi ieşirea din fiecare cilindru , la intrarea şi ieşirea din
fiecare răcitor atât pe circuitul închis cât şi pe cel de apă de mare.
Măsurarea presiunii se face local şi cu transmitere la distanţă prin manometre
instalate la refularea pompelor de circulaţie şi la intrarea apei în motor.

10.4 INSTALAŢIA DE RĂCIRE CU APĂ A PISTOANELOR

Răcirea pistoanelor se realizează în scopul :

  menţinerii calităţilor termomecanice a pistoaelor , sgmenţilor ,
bolţurilor;
 menţinerea în limite optime a jocurilor: piston – cilindru , piston –
sgmenţi , piston – bolţ , bolţ – picior de bielă;
Răcirea pistoanelor se realizează prin:
 transferul căldurii la cămaşa cilindrului şi de aici la agentul de răcire
cilindrii;
 transferul căldurii uleiului de ungere;
 instalaţie de răcire cu ulei ( circuit separat sau derivaţie din circuitul
de ungere) ;
 instalaţie de răcire cu apă în circuit închis.
Instalaţia de răcire a pistoanelor cu apă. Este cea mai complexă şi se preteză
motoarelor cu cap de cruce; prezenţa diafragmei de separaţie a camerei de
baleiaj faţă de carter elein’mină eventualitatea contaminării uleiului de ungere
( carter ) în cazul apariţiei unor neetanşeităţi în sistem.
În raport cu poziţia pompei de circulaţie faţă de tancul de circulaţie aceasta
poate fi prevăzută cu dispozitive de amorsare : când pompa este plasată
superior tancului de circulaţie – parametrii de lucruu uzual într-o instalaţie de
răcire a pistoanelor cu apă sunt curpinşi în domeniul : t i=50...55C ; te=58...65C
; pr=3,5...4,5 bar. Pentru asigurarea unor presiuni constante în circuitul de răcire
şi mai ales pentru evitarea şocurilor hidraulice unele firme au introdus sisteme
de camere pneumatice ( MAN – KSZ ) pe intrarea apei în telescoapele
pistoanelor . Alimentarea cu aer se realizează printr-un circuit independent cu
ajutorul unui compresor articulat la motor .
Instalaţia de răcire cu apă a pistoanelor în care tancul de circulaţie are rol de
compensă , pompa lucrînd înecată este prezentată schematic în planşa 9.2.
Pompa în funcţiune va aspira din tanc şi va refula spre răcitoarele instalaţiei. În
funcţie de valoarea temperaturii ( supraveghetă de termostat) se va comanda
poziţia valvulei termoregulatoare care va regla debiul de apă de răcire ce
urmează să străbată răcitoarele. În cazul avarierii sistemului automat, reglajul
temperaturii se poate realiza manual cu ajutorul valvulei by-pass sau prin
variaţia debitului de apă de mare . După răcitoare apa la temperatura optimă ,
va intra în tubulatura magistrală distribuitoare , şi de aici la casetele ( camerele
pneumatice ) ale fiecărui piston de unde prin tuburi telescopice va ajunge în
camerele de răcire ale pistoanelor şi prin tuburi telescopice de evacuare în
tubulatura magistrală colectoare care va dirija apa spre tancul de circulaţie –
compensă. Tancul de circulaţie poate fi alimentat cu apă fie cu ajutorul pompei
de transfer apă tehnică , fie cu hidroforul de apă tehnică. În faza de pregătire a
instalaţiei pentru funcţionare în serpentina din dotarea tancului se introduce
abur saturat pentru preîncălzirea apei de circulaţie la valoarea parametrilor de
regim . Nivelul apei din tancul de circulaţie este supravegheat automat .
Pompele de circulaţie în unele sisteme pot funcţiona în stand-by fiind necesară
în această variantă dotarea cu valvule de reţinere pe refularea pompei .
Pentru protecţia armăturilor , tubulaturilor , suprafeţelor de schimb de căldură în
apa de răcire se introduc periodic inhibitori de doroziune , alte substanţe de
tratare a apei.

10.5 INSTALAŢIA DE RĂCIRE A INJECTOARELOR

Răcirea injectoarelor este necesară pentru :
 menţinerea în limite admisibile a calităţilor termomecanice a
pieselor injectorului;
 menţinerea parametrilor ( temperatură şi vâscozitate ) combustibilul
la valorile optime de exploatare.
Răcirea injectoarelor se realizează prin:
 transferul căldurii acumulate de acestea la chiulase;
 cu circuit de ulei sub presiune (ramificaţie din circuitu principal de
ungere)
 cu circuit de combustibil sub presiune;
  cu circuit de apă tehnică sub presiune;
Pentru motoarele de propulsie se utilizează pentru răcirea injectoarelor
instalaţia de răcire cu apă.
Avînd în vedere posibilitatea funcţionării motoarelor principale cu două tipuri de
combustibil este necesar ca această instalaţie să funcţioneze la două regimuri
de temperatură . Astfel , în cazul funcţionării motorului principal cu motorină,
temperatura pe care firmele comstructoare o recomandă pentru apa de răcire
este de aproximativ 60C iar în cazul funcţionării pe combustibil greu aceasta
va fi de peste 80C .
Instalaţia de răcire injectoare avînd în componenţă un tanc de circulaţie situat
superior pompelor de circulaţie , este prevăzută cu 2 răcitoare dar şi cu
posibilitatea încălzirii apei prin intermediul serpentinei de abur montat în tancul
de circulaţie-compensă. În funcţie de regimul de funcţionare pot fi scoase total
sau parţial din circuit atât serpentina de abur cât şi răcitoarele . Automatizarea
reglării temraturii apei de răcire se realizează cu valvula termoregulatoare care
poate scurcircuita total sau parţial răcitoarele. Cantitatea de abur cu care este
alimentată serpentina din tancul de circulaţie este reglată de o termovalvulă cu
fir capilar. Instalaţia de răcire a injectoarelor cu apă este conectată la tancul de
tratare a apei tehnice din circutele de răcire .
Presiunile uzuale din sistem au valori de 3 – 4 [bar].

10.6 INSTALAŢIA GENERALĂ DE RĂCIRE CU APĂ DE MARE

Pompele de răcire aspiră apa de mare din magistrala care uneşte prizele
Kingstone. Tubulatura magistrală se conectează cu fiecare priză de ambarcare
prin intermediul valvulei de separaţie a filtrului şi a valvulei Kingstone. Curăţirea
prizei se realizează în timpul exploatării cu ajutorul aerului sub presiune ( 3 – 6
[bar] ) sau a aburului ( în ape foarte reci ) de joasă presiune. Atât priza cât şi
filtrele trebuie să fie prevăzute cu tubulaturi de aerisire până la nivelul punţii
principale . În sistemele de răcire debiteză de regulă 2 pompe de debit mare şi
după caz pompa de serviciu corp. Aceste pompe sunt acţionate independent
dar sunt şi soluţii constructive cu pompe articulate ( la motoarele auxiliare) .
Motorul principal este deservit de una din pompele de circulaţie , care în timpul
marşului poate alimenta şi celelalte circuite de răcire . Pompa de circulaţie apă
de mare este conectată prin valvulă cu reţinere şi la sorbul de avarie.
Circuitul de apă de mare este compus din două grupuri de consumatori
principali:
 răcitoarele aerului de baleiaj ( din care se ramifică o tubulatură spre
condensorul generatorului de apă tehnică) ;
 răcitparele de ulei , pistoane , cilindrii , apa de răcire turbine
(circuitul deschis).
Aceste 2 fluxuri principale ale circuitului de răcire cu apă de mare se unesc în
tubulatura comună de refulare peste bord, de unde prin valvula
termoregulatoare ajunge la clapetul de bordaj. În cazul navigaţiei prin ape foarte
reci o parte din apa de mare este recirclată prin tubulatura apei de amestec la
aspiraţia pompelor de circulaţie . Se evită îm acest mod blocarea prin îngheţ a
circuitului, tensiunile termice în răcitoare şi funcţionarea în suprasarcină a
pompelor.
Sensul parcurs de apa de mare în răcitoare este de regulă ulei – pistoane –
cilindrii , adică în sensul creşterii gradientului de temperatură a circuitelor
închise. Reglarea debitul de apă pentru fiecare grup de răcitoare se realizează
cu valvule bay-pass.
În timpul staţionării navei funcţioneză pompa de serviciu port , cu un debit mai
mic dar capabil să satisfacă cererea de agent de răcire pentru instalaţiile
energetice în funcţiune .
Din circuitul principal de apă de mare sunt alimentate ( în marş) şi o serie de
consumatori auxiliari: condonsoare , compresoare, instalaţia frigorifică şi de aer
condiţionat , răcitoarele motoarelor auxiliare , lagărele liniei axiale , tubul
etambou , etc.... .
 10.7 PARAMETRII DE FUNCŢIONARE, AGENŢI DE RĂCIRE,
10.7.1 Apa de răcire
În circuitele de răcire închise ale motoarelor navale se utilizează de regulă apă
tehnică ( industrială) furnizată de distilatoarele proprii. În anumite situaţii navele
sunt nevoite să îşi alimenteze motoarele cel puţin în prima fază de exploatare ,
cu apă potabilă , căreia îi sunt caracteristici o serie de indici de calitate care o
fac sau nu potrivită pentru o utilizare temporară în sistemele de răcire. Firma
Sulzer pretinde în acest caz o apă potabilă care are o duritate mai mică de
10dg şi la care suma cloruruilor şi sulfaţilor nu depăşesc 50ppm (50mg/l) . În
caz contrar apa trebuie tratată. Pentru apă distilată este necesară adăugarea
inhibitorilor de coroziune .
Apa potabilă provine din apa brută (naturală) de suprafaţă sau subterană . În
satare naturală apa conţine impurităţi în cantităţi mari. Reducerea
concentraţiilor de impurităţi se realizează în instalaţii speciale de tratare .
Impurităţile apelor naturale. Din punct de vedere mecanic impurităţile se
clasifică în 3 clase (după mărime):
impurităţi grosiere - cu diametrele particulelor de 0,1 mm ; se pot îndepărta prin
decantare sau filtrare în filtre mece (ele fiiind formate din mâl şi nisip fin) ;
impurităţi coloidale – cu dametrele particulelor cuprinse între 0,1 ...0,01 mm ;
sunt sub formă de emulsii şi suspensii stabile chimic care se pot elimina prin
coagulare;
impurităţi moleculare – cu diametrele particulelor mai mici de 0,001 mm ; se
găsesc în stare dizolvată , în diverse concentraţii , fiind formate din substanţe
solide şi gaze şi care se îndepărteză pein metode chimice şi fizico chimice.
Soluţiile formate din sărurui sunt caracterizate după tipul sării şi prin gradul de
solubilitate al acestora în apă , care la rândul lui depinde temperatura şi
presiunea apei (soluţiei) .
În diagramele de mai jos se ilustreză variaţia gradului de solubilitate a sulfatului
de calciu (CaSO4) şi silicatului de calcui (CaSiO3) şi a gradulu de solubilitate a
O2 şi CO2 în funcţie de temperatură şi respectiv temperatură şi presiune .
Indici de calitate a apei de răcire. Principalii indici de calitate cu ajutorul căroroa
se caracterizează apa tehnică de răcire sunt : duritatea , alcalinitatea ,
conţinutul total de săruri, conţinutul de materii în suspensie , conţinutul de
gaze .
Duritatea apei reprezintă conţinutul de ioni de calciu şi magneziu din apă .
Duritatea apei exprimă conţinutul impurităţilor care în anumite condiţii (grad de
saturaţie, temperatură , presiune, viteză de circulaţie) produc depuneri de săruri
pe suprafeţele schimbătoare de căldură şi nămolul care se precipită , rămâne în
suspensie sau se depune pe pereţii suprafeţelor de transfer .
Duritatea poate fi :
 duritate temporară (dt) ; este dată de totalitatea ionilor de Ca şi Mg
conţinut în bicarbonaţi , care prin încălzire până la temperatura de saturaţie
se descompune după reacţiile:
Ca(HCO3)2=CaCO3+CO2+H2O
Mg(HCO3)=MgCO3+CO2+H2O
CaCO3 (carbonat de calciu) este puţin solubil în apă şi se prcipită. MgCO 3
(carbonat de magneziu) fiind mai solubil se descompune în continuare după
reacţia:
MgCO3+H2O= Mg(OH)2+CO2
Mg(OH)2 (hidroxidul de magneziu) este foarte puţin solubil şi se precipită.
Duritatea temporară apare numai la temperaturi scăzute ; se reţine faptul că
bicarbonaţii nu produc crustă.
 duritate permanentă (dp) , este produsă de prezenţa ionilor de Ca şi
Mg în alte săruri decât carbonaţii: sulfatul de calciu (CaSO 4) , silicatul de
calciu (CaSiO3) , clorura de calciu (CaCl2) sulfatul de magneziu (MgSO4) ,
silicatul de magneziu (MgSiO3) , clorura de magneziu (MgCl2) .
Substanţele care dau dp a apei de răcire formeză cruste foarte dure.
 duritatea totală (d) este dată de suma durităţii temporare şi
permanente: d=dt+dp [d]
Gradele de duritate utilizate sunt:
 gradele de duritate germane (dg) - 1dg=10mgCaO/l
 gradele de duritate franceze (df) - 1df=10mgCaCo3/l
 gradele de duritate engleze (de) - 1de=7mgCaCO3/l
 gradele de duritate USA (dUSA) - 1dUSA=1mgCaCO3/l
În tabelu de mai jos se înscrie corespundenţa durităţilor pentru diferite
substanţe în gradele de duritate cunoscute:
substan grad de duritate
germa francez englez SUA
ţa
n
[mg/l]
CaO 10 5,60 3,92 0,563
MgO 7,19 4,03 2,82 0,403
CO2 7,86 4,40 3,08 0,44
Cl2 12,64 7,08 4,96 0,708
CaCO3 17,87 10, 7 1
CaSO4 24,28 13,60 9,5 1,36
MgCO3 15,03 8,42 5,9 0,8425
MgSO4 21,47 12,03 8,42 1,203
MgCl2 16,98 9,51 6,6 0,955
CaCl2 19,8 11,09 7,76 1,109
Alcalinitatea – apei se poate determina prin măsurarea concentraţiei de ioni de
hidrogen (H+) proveniţi din disocierea apei. Alcalinitatea apei este caracterizată
de indicele “pH” care este logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei de ioni
hidrogen. În funcţie de valoarea “pH” apa va avea următoarele comportări
chimice:
 pH=1 –3 ; reacţie acidă;
 pH=3 – 6 ; reacţie slab acudă;
 pH=7 ; reacţie neutră;
 pH=7 – 10 ; reacţie slab bazică ;
  pH=10 – 14 ; Reacţie bazică;
Indicele pH variază şi în funcţie de temperatura apei :
 la 20C – pH=7;
 la 100C – pH=6,12;
 la 200C – pH=5,8;
Având în vedere că instalaţiile de răcire temperatura apei este mult mai mare
de 20C rezultă că este necesar introducerea în circuitele de răcire a unei ape
cu indicele pH=8 – 9 care va deveni la temperatura de regim aproximativ 7 ,
deci neutră dpdv chimic.
Conţinutul total de săruri (reziduu uscat) dizolvate se determină prin filtrarea şi
vaporizarea lichidului filtrat şi se exprimă în mg/l.
Conţinutul de materii în suspensie – se detrmină prin cântărirea substanţelor
rămase în filtru după uscarea acestuia la temperatura de 105C .
Conţinutul de impurităţi organice – se exprimă prin cantitatea de permanganat
de potasiu (n/100 KmnO4) întrebuinţat pentru oxidarea acestora.
Gazele dizolvate sunt :
 gaze uşor solubile : CO2, NH3, H2S , HCl, SO2; SO3;
 gaze mediu solubile : aerul , O2, N2 ;
 gaze greu solubile ; H2 , CO , CH4.
Parametrii fizici:
 greutatea specifică=9,81 [KN/m3]
 densitatea (masa specifică) =103 [Kg/m3]
 vâscozitatea dinamică= 1,3110-3 [Ns/m]
 vâscozitatea cinematică= 1,3110-6 [m2/s]
 tensiunea superficială=7710-3 [N/m]
10.7.2 Determinarea unor indici de calitate
Determinarea pH-ului
Se realizează prin mai multe metode. Cea mai lejeră determinare dar şi cea mai
puţin precisă , se realizează cu hârtie indicatoare specială. O metodă destul de
simplă dar cu mult mai precisă este metoda calorimetrică cu sluţii de indicatori.
Adăugînd la soluţia indicator universal (compusă din fenolftaleină – 10mg , roşu
de metil – 20mg , dimetilaminazobenzen – 30mg , albastru de brom timol – 40
mg , albastru de timol – 50mg , alcool etilic – 50ml , şi câteva picături de
hidroxid de sodiu) apa de probat , în funcţie de pH-ul acesteia , indicatorul se va
colora astfel:
 pentru pH=2 – roşu ;
 pentru pH=4 – orange;
 pentru pH=5 – galben;
 pentru pH=8 – verde;
 pentru pH=10 – albastru.
Metoda este îndeajuns de precisă pentru determinările apei de răcire al cărui
pH optim trebuie să fie la temperatura de 20C între 8 – 9 .

Determinarea durităţii
Se cunoaşte că apa dură nu face spumă cu săpunul, dar acest indiciu nu
determină calitativ şi nici cantitativ gradul de duritate . Durritatea temporară se
poate evidenţia prin probare cu fenolftaleină. În prezenţa acesteia apa cu dt se
colorează în roşu. Duritatea permanentă se poate determina prin separarea Ca
şi Mg din proba de apă după ce aceasta a fiert 10min. cu adaos de HCl pentru
eleimnarea CO2..
10.7.3 Depuneri pe suprafeţele schimbătoare de căldură
Formarea crustei sau nămolului din substanţele dizolvate în apă este
condiţionată de : valoarea fluxului termic pe unitatea de suprafaţă (densitate de
flux termic) , multiplu de circulaţie (numărul orar de treceri ) , presiunea de
saturaţie şi viteza de curgere.
În procesul de formare a depunerilor se disting următoarele faze succesive :
 faza dizolvării sărurilor ;
 faza disocierii electrolitce parţiale;
 faza saturaţiei pentru sarea cea mai puţin disociată.
Formarea depunerilor dintr-o soluţie suprasaturată are loc după următoarea
dinamică:
 formarea centrilor moleculari disperşi ;
 creşterea centrilor prin aport de noi molecule;
 aglomerarea centrilor în particule cristaline.
Sarurile care formează dt prin disociere dau carbonaţi de Ca şi Mg rezultînd
cruste dure şi foarete aderente. Importanete sunt şi depunerile de silicaţi de Ca
şi Mg rezultaţi din combinarea ionilor de Ca şi Mg cu bioxidul de siliciu (silicea).
Aceasta se depune şi sub formă de gel care are o conductivitatea termică foarte
redusă. În cazul existenţei în apă a ionilr de Al sau Fe aceştia formeză cu
silicea depuneri compacte , aderente , şi cu conductivitate termică redusă.
Depunerile de Cu provenite din procesele de coroziune ale ţevilor schimbătoare
de căldură sunt nedorite datorită acţiunii lor corozive.
Substaţele organice formeză depuneri spongioase datorită temperaturilor
ridicate din sistemele de răcire sau pelicule aderente la suprafeţele
schimbătoare de căldură înrăutăţind procesul de transfer termic.

10.7.4 Tratarea apei de răcire

Nivelul indicilor calitativi ai apei de răcire este impus de fiecare firmă
constructoare şi este în funcţie de materialele de construcţie întrebuinţate atât
la construcţia motoarelor cât şi a elementelor componente a instalaţiei de
răcire , de valoarea parametrilor funcţionali (presiune şi temperatură) a apei de
răcire .
Dedurizarea. Constă în eliminarea din apa de răcire a substanţelor care dau
duritate , în fapt a ionilor de Ca şi Mg cu ajutorul unor reactivi (hidroxidul de
calciu – Ca(OH)2 , carbonatul de sodiu – Na2CO3 , hidroxidul de sodiu – NaOH ,
fosfatul trisodic – Na3PO3). Prin reacţiile de pecipitare ionii de Ca şi Mg sunt
înlocuiţi cu ionii de Na ale cărui săruri sunt solubile la temperaturile uzuale ale
circuitelor de răcire navale. În acest fel are loc transformarea dp în dt şi
precipitarea sub formă de nămol care poate fi eliminat prin operaţiuni de purjare
sau filtrare.
În cazurile când lipsesc reactivii pentru a evita funcţionarea cu apă cu duritate
excesivă se poate recurge la amestecarea acesteia cu condens sau apă
ionizată. Atât condensul cât şi apa ionizată trebuie să aibă o duritate de cel
puţin 3dg folosindu-se pentru obţinerea ei sulfat de magneziu în proporţie de
21,4 mg pentru 1dg .
Indicele pH. Se menţine la valoarea neutră prin introducerea în apa de răcire a
unor reactivi specifici, cel mai utilizat fiind FORMET 326 (produs PEROLIN) un
nitrat , care are capacitatea de aridica pH-ul apelor de răcire la valoarea de
neutralitatea prevenindu-se corodarea suprafeţelor de contact.
Inhibitorii de coroziune utilizaţi în sistemele de răcire navale sunt recomandaţi
de firmele constructoare. În cazul uleiului anticoroziv acesta se amestecă cu
apă în afara motorului formîndu-se o emulsie stabilă. În procesul de
emulsionare se recomandă :
amestecarea energică a uleiului cu apa la temperatura de 15 - 25C ;
umplerea sistemului de răcire se face respectîndu-se indicaţiile firmei;
completările cu emulsie se fac cu sistemul de răcire şi mutorul în fincţiune ;
Emulsia se schimbă la 5000 h de funcţionare sau anual.
Cei mai utilizaţi inhibitori chimci de coroziune sunt :
  GamcarNB (Gamlen);
 RocorNB (Drew-Ameroid);
 Natfeet 9-121; 9-131c (RDlls IVatfloc);
 Formet 326 (D 99 Perolin)
Cele mai utilizate uleiuri anticorozive sunt:
 FEDARO-M (BP);
 ATLAS CI3 (CASTROL);
 KUTWELL 40 (ESSO);
 DROMUS B (SHELL).

10.8 ELEMENTE DE CALCUL ALE INSTALAŢIEI DERĂCIRE A

MOTORULUI PRINCIPAL
10.8.1 Calculul şi dimensionarea pompelor de circulaţie
În sistemele de răcire cu circuit închis, navale, sunt utilizate aproape în
exclusivitate pompe centrifuge cu o treptă (sau polietajate), acţionate fie de
motor (articulate la motor) fie de o sursă energetică , exterioară, de regulă
motor electric.
Puterea utilă realizată de pompă poate fi determinată prin relaţia:
P ' u  gQH  10 3 [kw]
unde:
  [kg/m3] – densitatea lichidului ;
 g [N/kg] – acceleraţia gravitaţională;
 Q [m3/s] – debitul necesar;
 H [mCA] – presiunea necesară de refulare;
Pentru calculul şi vertificarea pompelor se folosesc următoarele relaţii când se
cunosc Q, H, n, unde este numărul de pompe ce asigură funcţionarea
instalaţiei.
Conform datelor oferite de producătorul motorului principal pentru modelul de
motor ales , specificaţia tehnică în ceea ce priveşte asigurarea funcţionării în
cele mai bune condiţii sunt [14]:
Parametrii Valorile recomandate pentru fiecare instalaţie în parte
recomandaţi ai
instalaţiei de răcire
Debitul necesar de răcire cilindrii 4,5
racire pistoane 3,2
apă tehnică [m3/h]
răcire injectoare 4,1
Viteza de circulaţie a răcire cilindrii 2,3
racire pistoane 1,8
apei prin principalele
răcire injectoare 1,8
tronsoane [m/s]
Debitul necesar al răcire cilindrii 5,3
racire pistoane 3,8
pompelor de
răcire injectoare 4,6
3
circulaţie [m /h]
Suprafaţa minimă a răcire cilindrii 132
racire pistoane 130
răcitoarelor[m2]
răcire injectoare 112
Presiunea de regim răcire cilindrii 8
racire pistoane 8,5
[bar]
răcire injectoare 8,5
Debitul necesar de 18,5
apă de mare [m3/h]
Presiunea maximă a 3,2
apei de mare [bar]

a. precizarea tipului de pompă în funcţie de turaţia specifică:

3.65n Q
ns  3/ 4
[s-1]
H

Pentru obţinerea regiumului de turaţii pentru fiecare pompă de circulaţie în parte

se va calcula în funcţie de debitul maxim indicat al pompelor de circulaţie şi de
numărul de pompe de circulatţie , turaţia specifică a acestora:
Instalaţia Turaţia specifică calculată a pompelor
 [rot/min]
răcire cilindrii 3200
racire pistoane 3280
răcire injectoare 3630

b. calculul randamentului total:

   m n v

unde :
 m – randamentul mecanic , care în funcţie de maşina de antrenare
variază între valorile 0,89...0,92. Pentru cazul de faţă se adoptă valoarea
0,91.[10]
 n – randanmentul hidraulic , limitele de variaţie a randamenului
hidraulic pentru pompele centrifuge sunt 0,65...0,83 [12]. Se adoptă un
randament preliminar de calcul 0,78.
 v – randamentul volumetric; limitele de variaţie ale acestui
parametru sunt 0,82...0,85 [12]. Pentru pompele centrifuge se alege ca
randament preliminar de calcul 0,84.
Instalaţia Randamentul total al pompelor
răcire cilindrii 0,82
racire pistoane 0,815
răcire injectoare 0,795

c. determinarea puterii electromotorului de antrenare :

gHQ
Pc   10 3 [KW]
t

Instalaţia Puterea motorului de antrenare [KW]

răcire cilindrii 4,53
racire pistoane 4,8
răcire injectoare 3,26

10.9 TUBULATURI
Instalaţiile de răcire a motorului principal, le sunt caracteristici parametrii
moderaţi de funcţionare (max. 100C, 5bar), sunt confecţionate cel mai adesea
din tubulaturi realizate din oţel prin laminare. În cazuri speciale se utilizază de
asemenea tevi trase din cupru sau din aliaj Cu-Zn . Tot din cupru se realizeză şi
tubulaturile pentru montajul aparaturii de măsură şi control.
Pentru îmbinarea tubulaturilor între ele sau cu armăturile sau componentele
importante ale instalaţiei se folosesc elemente de legătură demontabile şi
nedemontabile. Elemenetele demontabile cele mai folosite sunt: flnşele cu gât
pentru sudare în capul tubulaturii, flanşe plate pentru sudare şu mai rar flanşe
libere pe ţeavă.
Îmbinările cu mufe, teuri, coturi şi reducţii filetate se folosesc doar pentru
tubulaturile de diametre mai mici.
Garniturile de etanşare pentru elementele demontabile sunt selecţionate în
funcţie de parametrii de funcţionare. Cele mai utilizate materiale pentru
confecţionarea garniturilor sunt:
 cauciuc – 2mm pentru dn250mm, 2,5mm pentru dn=250...400mm;
 marsir unit (60-70% azbest, 21-15% cauciuc, 16-18% componenţi
minerali);
 policlorură de vinil;
 carton simplu;
 azbest cauciucat;
 asbest uscat;
Îmbinările nedemontabile sunt executate aproape exclusiv prin sudură :
 îmbinări sudate cap la cap;
 îmbinări cu manşon sudate;
 îmbinări de colţ cu racorduri mărite;
10.9.1 Calculul de dimensionare al tubulaturii
Cunoscîndu-se debitul maxim de apă de răcire şi impunînd o viteză de circulaţie
a apei conformă cu normele tehnice impuse de constructorul motorului
principal, din ecuaţia debitului :
 d i2
Qr  war [m3/s]
4
unde :
 Qr – este debitul necesar al apei de răcire, impusă de constructorul
MP [m3/s];
 di – diametrul minim al tronsonului de tubulatură calculat [m];
 war – viteza de circulaţie a apei de răcire;
determinăm diametrul interior (nominal):
d ni  4Qr / war [m]
Instalaţia Diametrul Diametrul magistralelor adoptat
magistralelor conform [13][m]
nominal
calculat[m]
răcire cilindrii 0,36785 0,375
racire pistoane 0,32211 0,325
răcire injectoare 0,29845 0,300

10.9.3 Calculul de rezistenţă al tubulaturilor

Avînd în vedere valorile scăzute ale presiunilor de lucru , calculul de rezistenţă
se reduce la determinarea grosimii peretelui tubulaturii. Acesta va fi:
dp 1
   c [mm]
2 

unde:
  - factor de calitate (=0,6...0,85)
 c – adaos de siguranţă (pentru oţel c=1mm)
  - limita de întindere a materialului [N/mm 2]
Instalaţia Grosimea grosimea minimă adoptată conform
minimă [13][mm]
calculată[mm
]
răcire cilindrii 8,32 8,5
racire pistoane 9,36 9
răcire injectoare 6,21 7

10.10 RĂCITORUL
Este un scimbător de căldură multitubulat destinat răcirii apei tehnice din
circuitele de răcire închise ale motoarelor navale (apă de răcire cilindrii,
pistoane, injectoare, turbosuflante...).
Caracteristic răcitoarelor navale este circulaţia în achicurent şi contracurent a
apei de mare în raport cu fluidul răcit.
10.10.1 Construcţia răcitorului
Părţile componenete ale răcitorului sunt:
 corpul răcitorului – este o construcţie sudată formată din: virolă
cilindrică; flanşe (montate la extremităţile virolei) care realizază legătura cu
camera de curăţire şi cu camera poterioară şi care au montate roboneţii de
golire şi aerisire; ştuţuri; suport lateral;
 camera de curăţire – este o construcţie sudată formată din: corp, la
extremitatea căruia există o flanşă prin intermediul căreia se face legătura
cu corpul răcitorului; fund; ştuţuri de formă cilindrică prin intermediul
căroroa se face legătura cu circuitul de apă; diafragma care realizează
circuitul mixt în răcitor;
 fascicolul de ţevi – format din: plăci tubulare; tuburi de răcire; şicane
tubulare şi şicane disc;
 camera posterioară;
 armăturile termometrelor – formate din: termometru, aparătoare cu
rol de protecţie mecanică;
 robineţi de golire, purjare şi aerisire;
 zincuri de protecţie;
10.10.2 Funcţionarea răcitorului
Principiu de funcţionare al răcitorului este: fluidul de răcire (apa de mare),
circulă prin interiorul tuburilor de răcire în interiorul în fluidul răcit , apa tehnică ,
printre tuburile de răcire , între aceste fluide realizîndu-se schimb de căldură.
Fluidul de răcire este introdus la o presiune maximă de exploatare de 3 bar în
camera de curăţire pin unul din ştuţuri. Datorută diafragmei , apa de mare
pătrunde numai prin jumătate din numărul de ţevi pe care le străbate până la
camera posterioară, apoi apa de mare pătrunde , în cealaltă jumătate din
numărul de ţevi prin care curge în sens invers , ieşind prin celălalt ştuţ al
camerei de curăţire. Pentru a realiza un schimb de căldură eficient fascicolul de
ţevi este prevăzut cu şicane inelare şi disc intercalate la distanţe variabile.
10.10.3 Probare şi reglare a răcitorului
Probarea răcitorului comportă următoarele faze:
 proba de etanşeitate: presiunea pe circuitul de apă de mare –
3,75bar, presiunea pe circuitul de apă tehnică 12,5bar.
 proba de funcţionare: se execută un ciclu complet de răcire cu
înregistrarea şi compararea parametrilor funcţionali – temperatura de
intrare şi de ieşire a fluidului de răcire, debitele orarea ale ambelor fluide,
căderile de presiune între intrare şi ieşire, coeficientul global de schimb de
căldură.
 proba hidraulică.
10.10.4 Pregătirea pentru funcţionare
Etape:
 verificarea funcţionării normale a valvulelor, robineţilor, cepurilor;
 verificarea de ansamblu a răcitorului,
 verificarea existenţei şi funcţionării aparaturii de măsură;
 Ordinea conectării răcitorului va fi:
 la sursa de alimentare cu apă de mare;
 la sursa de alimentare cu apă tehnică;
10.10.5 Reguli de exploatare
Punerea în funcţiune odată cu instalaţia din care face paret se realizează prin:
 controlul valvulelor de intrare şi de ieşire;
 controlul robineţilor de aerisire şi purjare;
 poziţionarea valvulelor în funcţie de secvenţa de exploatare;
În timpul funcţionării se va urmări:
 modul de lucru: zgomote , vibraţii...
 etamşeitatea;
 realizarea parametrilor de regim;
 reacţiile la manevrele de reglare a parametrilor funcţionali;
Punerea în repaos a răcitorului :
 închiderea valvulei de intrare apă tehnică;
 închiderea valvulei de ieşire apă tehnică;
 închiderea valvulei de intrare şi apoi a celei de ieşire a apei de
mare;
 deschiderea robineţilor de golire din camerele răcitorului şi
evacuarea apei de mare;
 deschiderea robinetului de golirea de pe corpul răcitoruluişi
evacuarea apei tehnice;
10.10.6 Curăţirea mecanică
Se execută numai pe suprafeţele interioare ale tubulaturilor fascicolului.
Curăţirea mecanică are drept scop : îndepărtarea depunerilor calcaroase din
apă a de mare , care înrăutăţesc transferul de căldură , dezobturarea
tubulaturilor de materii organice sau anorganice care au trecut de filtrul
tubulaturii magistrale sau care în anumite condiţii se pot dezvolta local.
Sculele pentru curăţirea mecannică sunt: raşchetă pentru ţevi, suport de
raşchetă, perie pentru ţevi, dorn pentru scoaterea ţevilor , dorn pentru
desprinderea mandrinării , dorn pentru lărgit ţevi, cleşte de extracţie, vergea,
prelungitoare, manşon.
10.10.7. Curăţirea chimică
Se utilizează pentru curăţarea spaţiului de apă tehnică . răcitorul , în funcţie de
poziţia de montaj, este dotat cu o variantă de instalaţie de curăţire.
Fazele procesului de curăţire chimică sunt:
 spălarea chimică – se alege reţeta de spălare chimică şi se
introduce în rezervorul care este format din două compartimente despărţite
prin doi pereţe ce formează un sifon. Se deschid valvulele şi se umple
complet cu apă caldă compartimentul “B” . Se alimentează compartimentul
“A” cu soluţie alcalină , după care prin pornirea pompei instalaţiei se
omogenizează soluţia.
 golirea rezervorului se realizează , dupămanevrarea valvulelor
necesare, cu ajutorul pompei . Soluţia rezultată după curăţire se va
deversa peste bord dacă respectă normele ecologice sau într-un tanc
rezistent la coroziune.
 spălarea cu apă caldă
 spălarea cu apă rece.
Soluţii folosite în curăţarea chimică:
a. sodă caustică (20-30g/l), fosfat de sodiu (50-60g/l), sodă calcinată (50-60g/l),
silicat de sodiu (5-10g/l); temperatura de lucru – 80C. ;timp de circulaţie –
30min.
b. fosfat de sodiu (80-100g/l), silicat de sodiu (5-8g/l); temperatura de lucru
80C, timp de circulare 20min.
c. sodă caustică (10g/l), fosfat trisodic (5g/l);temperatura de lucru 95C, timp de
circulare 7ore.
10.11 DESCRIEREA FUNCŢIONĂRII INSTALAŢIEI
Instalaţia asigură vehicularea în circuit închis a apei dulci prin intermediul căreia
se efectuează transferul de căldură de la instalaţiile de propulsie şi cele
electogeneratoare la apa de mare.
 10.11.1 Circuitul de răcire cu apă dulce a cilindrilor MP
Cămăşile cilindrilor , chiulaselor şi turbosuflantelor MP se răcesc în circuit
închis cu apă dulce . Circuitul este prevăzut cu 2 pompe , 2 răcitoare, 1 tanc de
expansiune.
Temperatura este menţinută constant la o valoare prestabilită indicată de
constructorul motorului, prin intermediul unei valvule termoregulatoare.
Este prevăzută semnalizarea de presiune minimă la intrarea apei în motor, de
temperatura maximă la ieşirea din fiecare cilindru, reducerea automată a turaţiei
în cazul scăderii sub limită a presiunii apei de răcire la intrarea în MP.
Alimentarea tancului de expansiune este asigurată de la hidroforul de apă
tehnică . Este prevăzută semnalizarea nivelului minim în tancul de expansiune .
Sunt prevăzute conexiuni pentru instalaţia de distilare a apei de amre , care
utilizează căldura MP . Încălzirea MP din starea rece a acestuia este asugurată
de un încălzitor cu abur.Pompele circuitului se dublează automat în caz de
defectare a pompei de serviciu. Valvula termoregulatoare este acţionată
pneumatic.

10.11.2 Circuitul de răcire cu apă dulce a pistoanelor

Circuitul se compune din 2 pompe ( una de rezervă) , 2 răcitoare şi un tanc de
expansiune . Pompele aspiră din tancul de expansiune apă pistoane şi
refulează în răcitoarele de apă pistoane apoi în motor.
Temperata este menţinută constant la o valoare prestabilită indicată de
constructorul MP, prin intermediul unei valvule termoregulatoare cu acţionare
pneumatică
Apa la ieşirea din motor este refulată în tancul de expansiune apă pistoane .
Aerisirile de la răcitoarele de apă pistoane sunt racordate la tancul de
expansiune apă pistoane. Umplerea circuitulu se face prin umplerea tancului de
expansiune de la hidroforul de apă tehncă.
Nivelul Apei din tancul de expansiune este menţinut constant.
Scăderea nivelului apei din tancul de expansiune este semnalizat în PCC de
către semnalizatorul de nivel montat pe tanc. Este prevăzută semnalizarea
presiunii minime a apei la intrarea în motor şo reducerea automată a turaţiei la
scăderea presiunii sub limita admisă, alarma în cazul scăderii fluxului apei de
răcire sub limita şi semnalizarea creşterii temperaturii peste limita admisă la
ieşirea apei din fiecare piston.

10.11.3 Circuitul de răcire al injectorului

Circuitul este deservit de 2 pompe (una de rezervă) , 2 răcitoare şi 1 tanc de
expansiune.
Apa de răcire injectoare este refulată din răcitoare în motor. Temperatura este
menţinută constant la o valoare prestabilită prin intermediul unei valori
termoregulatoare cu acţionare pneumatică.
Apa la ieşirea din MP este refulată în tancul de expansiune apă injectoare .
Aerisirile de la răcitoare sunt racordate de asemenea la tancul de expansiune.
Umplerea circitului se face prin umplerea tancului de expansiune de la
hidroforul de apă tehnică.
Nivelul apei din tancul de expansiune este menţinut constant.
Este prevăzută semnalizarea scăderii nivelului apei în tancul de expansiune, a
scăderii apei la intrarea în MP, şi semnalizarea temperaturii maxime şi minime a
apei în MP.
10.12 NORME RNR
Registrul Naval Român impune şi recomandă o serie de reguli şi norme privind
dotarea şi funcţuonarea sistemelor de răcire navale.
Pentru pompele de circulaţie RNR prevede:
 instalaţia de răcire cu apă de mare a MP trebuie să aibă 2 pompe ,
dintre care una să fie de rezervă şi cel puţin să fie acţionată independent;
debitul pompei de rezervă nu trebuie să fie mai mic decât al pompei
principale ;
 în cazul existenţei a 2 sa mai multor motoare principale , se admite
o singură pompă de rezervă pentru toate motoarele;
 în sistemul de răcire cu apă tehnică se admite o pompă de rezervă
comună pentru apa tehnică şi apa de mare cu acţionare independentă şi cu
asigurarea etenşeităţii sistemelor ;
 la instalaţiile automatizate fiecare sistem are pompă de rezervă
proprie ;
 pentru navele cu zonele limitate de navigaţie să fie prevăzută răcirii
directe a motorului cu apă de mare ;
 se admite răcirea mai multor motoare cu aceeaşo pompă acţionată
independent dacă debitul ei este suficient pentru răcirea simultană a tuturor
motoarelor la sarcina maxima ;
 pe tubulatura de răcire , înaintea fiecărui motor trebuie instalată o
valvulă de reglare a debitului de răcire ;
 pentru instalaţiile d răcire comune (motoare principale şi auxiliare)
sunt necesare pompe de rezervă pentru motoarele auxiliare ;
 pompele de balast sau alte pompe cu destinaţie generală folosite
pentru apă curată pot fi utilizate ca pompe de răcire de repzervă (folosirea
în acest scop a pompelor de stins incendiul cu apă este permisă numai
dacă nava este dotată cu 2 astfel de pompe şi ambele sunt acţionate
independent );
 instalaţia de răcire a pistoanelor ca şi cea a injectoarelor trebuie
dotată cu pompe de rezervă de debite egale.
 Pentru tubulaturile instalaţiilor de răcire RNR prevede :
 pentru instalaţia de răcire cu apă de mare vor exista cel puţin 2
prize de apă , din care una situată pe fundul navei iar alta pe bordaj şi care
vor fi amplasate în compartimentul maşini şi conectate între ele;
  se recomandă pentru motoarele auxiliare şi condensoarele
turbinelor auxiliare prize de apă independente , amplasate în tot
compartimentul maşini interconectate cu tubulatura princiapală
(magistrală);
 pe tubulaturile magistrale trebuie instalate filtrele care să poată fi
curăţate fără oprirea din funcţiune a agregatelor răcite ;
 sistemele închise de răcire cu apă tehnică trebuie prevăzute cu
tancuri de compensă în care nivelul apei să fie superior apei din motor ;
 tancurile de compensă vor racordate la tubulatura de aspiraţie a
pompelor de circulaţie ;
 este admisă utilizarea unui singur tanc de compensă pentru mai
multe sisteme de răcire ;
 tubulatura de descărcare a apei de mare din instalaţia de răcire a
motoarelor trebuie să asigure umplerea cu apă a celor mai înalte spaţii
răcite a motoarelor şi răcitoarelor şi să excludă formarea zonelor de
stagnare a apei ;
 instalaţiile de răcire trebuie prevăzute cu aparatură de măsură a
parametrilor şi cu elemente de reglare a temperaturii;
 se recomandă de asemenea dotarea instalaţiei cu sisteme de
semnalizare preventivă a parametrilor limită.