Rousseau vs Aristotel

Rousseau- bipolaritate, contradictie

- Libertatea naturala a omului, contrasteaza cu tendinta spre inegalitate si opresiune
- Tendintele omului: de a domina, dezvoltarea unui sine fals, slabiciunea si agresivitatea sunt
interconectate si se atrag una pe cealalta
- Patriotismul reorienteaza orgoliul omului, dar nu il distruge
- Propriile conflicte interioare se reflecta in scrierile lui Rousseau, atitudini ezitante
- Amorul propriu impiedica evolutia
- “Vreau ca prietenii sa-mi fie in primul rand prieteni , nu stapani”- dorinta de libertate
personala, independenta
- Rousseau vedea autoritatea contemporana lui ca fiind dezorganizata si distructiva
- “Oriunde ma uit, vad numai stapani si sclavi, nu un popor si conducatorul sau”- rezultatul
este ca nu exista cu adevarat relationare si comunicare, ci numai aparente
- Piramida claselor sociale are la baza necinstea si slugarnicia, iar in varf mandria si cruzimea
- Rousseau cauta insa acea autoritate justificata, care sa intemeieze relatii juste cu natiunea,
nu renunta deci la ideea de autoritate
- Rousseau este ofensat de notiunea lui Mirabeau de “despotism legal”
- Exista numai doua variante acceptabile: democratia sau “hobbismul”
- Autoritate personala, lege impersonala
- Numai legea poate fi compatibila, in viziunea lui R., cu libertatea
- Legea conditioneaza numai comportamentul exterior, autoritatea fiind cea care ar trebui sa
ajunga la inima: Moise, Solon, Licurg
- Legislatorul ideal al lui Rousseau nu este concret portretizat- el este mai mult utopic-
cunoaste natura oamenilor, dar este mai presus de ea- apare ca un mecanism perfect
- In “Contractul social”, Rousseau sugereaza modelul lui Licurg, ca si legislator care
reconstruieste intreaga comunitate, dupa rigidul model spartan
-