Sunteți pe pagina 1din 2

(Bibliografie, 1. Hornby, G.;Hall, C.& Hall, E. (2003) Counselling pupils in schools.

Skills and strategies for teachers)

Bariere sau blocaje ale comunicării în relaţia de consiliere

Liniştirea: Nu-ţi face griji, sunt sigură că se va rezolva.

Negarea sentimentelor: Curaj, priveşte partea bună a lucrurilor.

Falsa recunoaştere a sentimentelor: Ştiu exact cum te simţi.

Distragerea: Să nu mai insistăm asupra acestei probleme. Povesteşte-mi despre altceva.

Sfaturile: Ştiu exact ce trebuie să faci.

Argumentul logic: Da, ai dreptate, dar….

Întrebarea neadecvată: Dar de ce ai făcut asta, de ce ai procedat astfel?

Critica: Nu ar fi trebuit să faci asta.

Ironia: Da, probabil în visele tale asta se poate întâmpla.

Etichetarea: Eşti o persoană timidă.

Diagnosticul: Ştiu care e problema ta.

Moralizarea: Un copil bine crescut, într-o asemenea situaţie, îşi va cere scuze.

Ordinul: Acum vei face aşa cum îţi spun eu, asta este ceea ce îţi trebuie.

Ameninţarea: Dacă nu îţi schimbi comportamentul, vei suporta consecinţele.

Destăinuirea neadecvată: Ştiu pe cineva care a avut o aceeaşi problemă. El a procedat în


felul următor…

Un important blocaj al comunicării apare înainte chiar de a fi rostit vreun cuvânt: este aşa
numita ascultare de sine – self-listening. Înainte de a citi ceva sau de a asculta pe cineva
cu privire la un subiect, noi avem deja în minte o serie de gânduri, idei, legate de ceea ce
am făcut mai devreme sau de ceea ce vom face mai târziu. Acest lucru se întâmplă,
deoarece procesul de comunicare orală sau scrisă nu utilizează toată capacitatea
creierului. Unele dintre ariile creierului sunt capabile de alte activităţi (Bolton, 1979). În
timpul ascultării unei alte persoane, self-listening-ul poate duce însă la o pierdere a unor
aspecte importante din cele spuse şi la răspunsuri inadecvate din partea ascultătorului.
Interlocutorul devine conştient de aceste răspunsuri inadecvate şi tinde să se “închidă”.
Pentru profesori este foarte important să îşi reducă self-listening-ul la minimum atunci

1
când ascultă elevii. Acest lucru este posibil prin: atenţie, ascultare pasivă, parafrazare,
reflectarea sentimentelor, reflectarea intereselor, ascultarea activă şi sumarizarea celor
spuse.
Pentru menţinerea unui nivel înalt al atenţiei sunt necesare:
- păstrarea contactului vizual cu interlocutorul;
- aplecare uşoară în faţă;
- poziţie deschisă pentru comunicare;
- distanţă interpersonală adecvată (diferă în funcţie de cultură);
Ascultarea pasivă:
- toată atenţia este acordată persoanei ascultate;
- nu se va spune nimic care ar putea bloca comunicarea;
- este indicată pentru a favoriza deschiderea interlocutorului, dar apoi trebuie împletită
cu celelalte metode de ascultare;
- ascultătorul oferă interlocutorului feedback-uri despre limbajul trupului său şi îl invită
să vorbească: “Pari îngrijorat, ai vrea să vorbeşti despre asta”;
- păstrează tăcerea pentru a da timp interlocutorului să înceapă să vorbească;
- arată atenţie faţă de ceea ce I se spune (prin limbajul trupului)
Ascultarea activă – presupune o angajare activă a ascultătorului în clarificarea ideilor şi
sentimentelor interlocutorului. Această angajare se realizează prin:
- încurajări minimale: “poţi să-mi spui mai mult despre…”, “Şi după aceea…?”;
- utilizarea întrebărilor deschise;
- parafrazarea: redă punctele-cheie ale mesajului transmis; permite focalizarea pe
gândurile şi sentimentele elevului; trebuie să fie scurtă şi la obiect (un fel de rezumat
privind cheia mesajului şi nu a tot ce s-a spus; presupune o reformulare şi nu o
repetare, interpretare sau evaluare a ceea ce s-a spus. Parafrazarea este o modalitate
de a răspunde la conţinuturile cognitive exprimate de elev şi are ca efect schimbarea
modelului de comportament verbal al elevului. Ex. Elevul spune: “Îmi place cadrul
acesta de discuţie în care poţi vorbi direct cu oamenii şi ei pot vorbi cu tine. Nu-mi
plac aglomerările mari de oameni, unde nu cunoşti pe nimeni şi nimeni nu te
cunoaşte.” Consilierul spune: “Te simţi neconfortabil în marile aglomerări”. (Subiect
de reflecţie: Cum ar suna o interpretare? Dar o evaluare?)
Argumente în favoarea utilizării parafrazării: a) interlocutorul e asigurat că a fost ascultat
pentru că altfel nu ar fi fost posibilă o parafrazare corectă; b) ascultătorul se asigură că a
înţeles corect mesajul; c) permite controlul şi diminuarea self-listening-ului; d) permite
clarificarea sentimentelor şi gândurilor elevului; e) încurajează elevul să-şi exploreze
interesele, gândurile, preocupările.
- reflectarea sentimentelor elevului – este o modalitate de a răspunde la conţinuturile
afective exprimate de elev prin limbajul nonverbal sau verbal. Presupune o
parafrazare a porţiunii afective din răspunsul clientului. Elevul spune. “Mă simt de
parcă ar trebui să fiu tot timpul responsabil”, Consilierul “Uneori te-ai simţi uşurat
dacă ai uita de toate responsabilităţile. Îţi vine uneori să laşi baltă totul?”
- Reflectarea înţelesurilor – este o modalitate de a clarifica ideile pe care vrea să le
exprime elevul. Elevul spune: “Mă simt tot timpul vinovat şi enervat pentru faptul că
rezultatele mele la învăţătură nu o mulţumesc niciodată pe mama”. Consilierul: “Te
simţi aşa pentru că rezultatele tale la învăţătură nu sunt cele dorite de tine sau
consideri că mama îţi cere prea mult?”