Analiza senzitatilor si tolerantelor

Dimensiunea este acea caracteristică geometrică liniară sau unghiulară care

determină mărimea unei piese, poziţia unei suprafeţe faţă de alta, sau chiar a
unei piese faţă de alta (în cazul unui ansamblu). În domeniul construcţiei de
maşini, dar nu numai, dimensiunea se poate referi la o suprafaţă de tip alezaj sau
de tip arbore.
Prin senzitivitate se intelege proprietatea de a simti si este strans legata de
termenul de sensibilitate. Termenul de tolerenta se poate asimila conform
dictionarului limbii romane cu ingaduinta sau indulgenta. Deci prin toleranta
putem intelege o abatere permisa de la un anumit standard la care ne referim
prevazuta pentru un anumit produs. In tehnica se poate se poate face referire la
toleranta ca la diferenta dintre dimensiunea maxima si minima admisa in
prelucrarea unui anumit materialsi valoarea normala a acestei dimeniuni.
Simulatoare de circuite sunt utilizate pentru a verifica dacă un circuit electric
sau electronic dat, cu parametrii fixaţi, satisface sau nu specificaţiile de
proiectare. Circuitul cu valorile fixate ale parametrilor se numeşte circuit
nominal, iar răspunsul său unic în c.c., c.a. sau în regim tranzitoriu se numeşte
răspuns nominal.
Din punct de vedere practic, nu este suficient ca specificaţiile proiectului de
circuite electrice să fie satisfăcute numai pentru o mulţime fixată a valorilor
nominale ale parametrilor. Orice efect asupra funcţiei de circuit sau asupra
oricărei alte caracteristici a circuitului, cauzată de schimbarea unui parametru
sau a mai multor parametri ai circuitului, se numeşte senzitivitatea circuitului.
Un "parametru de circuit" este mărimea caracteristică asociată unui element
de circuit (de exemplu: o rezistenţă, o inductanţă, o capacitate sau parametrii
caracteristici surselor comandate). Un parametru de circuit este numit critic
dacă senzitivitatea circuitului în raport cu acest parametru este foarte mare faţă
de senzitivităţile în raport cu alţi parametri. Prin urmare, o abatere mică a valorii
parametrului unui element de circuit critic va afecta puternic performanţa
circuitului.
În principiu, principalele trei motive care impun luarea în considerare a
schimbărilor parametrilor în proiectarea circuitului sunt:
► Valorile parametrilor dispozitivelor fizice, care nu sunt cunoscute cu
precizie.
 ► Pe durata funcţionării unui circuit, parametrii săi sunt supuşi schimbărilor
datorate îmbătrânirii şi efectelor de variaţie a factorilor de mediu, cum sunt
temperatura şi umiditatea.
► Diversitatea inevitabilă a valorilor parametrilor, care rezultă din procesul de
fabricaţie al circuitului, impune cunoaşterea performanţei circuitului într-un
anumit domeniu al valorilor parametrilor, cunoscut ca domeniul toleranţelor.
Aceasta impune necesitatea efectuării analizei toleranţelor.

Importanţa deosebită a senzitivităţilor în proiectarea unui circuit analogic

constă în:
► Studiul senzitivităţilor circuitului conduce la o înţelegere mai bună a
funcţionării sale când sunt invocate schimbări ale parametrilor. Prin împărţirea
parametrilor circuitului în parametri critici şi parametri necritici se simplifică
modelele circuitului pentru o analiză mai eficientă;
► Efectul toleranţelor de fabricaţie, inerentă în producerea elementelor de
circuit, poate fi investigat prin analiza de senzitivitate;
► Senzitivitatea circuitului joacă un rol important în proiectarea şi optimizarea
circuitelor fiabile. Obiectivul optimizării constă în minimizarea discrepanţei
între comportarea reală a funcţionării circuitului şi cea dorită.
Varietatea inevitabilă a valorilor parametrilor circuitelor fabricate are ca
principală cauză aşa numită toleranţă, asociată cu parametrii elementelor
componente ale circuitului. Toleranţa defineşte un domeniu de valori posibile
pe care parametrul asociat unui element de circuit le poate avea, într-o
vecinătate a valorii nominale. Componentele circuitelor integrate fabricate
curent se pot abate de la valorile lor nominale cu procente de 0,1% până la mai
mult de 30%. Aceasta înseamnă că o analiză de circuit trebuie să fie efectuată
într-un domeniu adecvat de valori ale parametrilor din jurul valorilor nominale.
Această analiză se referă la aşa numită analiză de toleranţe. Ea stabileşte
efectele combinate ale senzitivităţilor tuturor componentelor asupra
performanţelor circuitului considerat. Prin efectuarea analizei de toleranţe,
proiectantul poate fi convins că în ciuda toleranţei parametrilor, un procent
suficient de mare de circuite fabricate (dar nu toate) vor satisface cerinţele
impuse prin tema de proiectare.
 Definiţiile senzitivităţii circuitului

O definiţie larg utilizată pentru senzitivitatea circuitului în raport cu un

singur parametru x este derivata de ordinul întâi:

Senzitivitatea relativă (sau normalizată) a circuitului este:

Dacă x este un parametru dat al circuitului, atunci se poate defini senzitivitatea

amplitudinii:

şi senzitivitatea fazei:

Senzitivitatea la variaţii în limite largi ale parametrilor

Definiţiile anterioare ale senzitivităţilor se bazează pe variaţii infinitezimale

ale parametrilor. Aceste definiţii se referă la senzitivităţile diferenţiale care se
disting net de senzitivităţile la schimbări în limite largi ale parametrilor. Studiul
efectelor schimbărilor în limite largi ale parametrilor într-un circuit liniar este o
problemă care diferă esenţial de cazul senzitivităţilor diferenţiale.
Definiţia senzitivităţii normalizate pentru schimbări în limite largi ale unui
parametru ∆x este dată de relaţia:
Această definiţie, care se numeşte senzitivitatea relativă actualizată la schimbări
în limite largi ale parametrilor. Este importantă când noile valori actualizate x +
∆x sau H + ∆H sunt mai potrivite să fie considerate decât valorile nominale x
sau H. Aşa se întâmplă în procesele de îmbătrânire sau când valoarea nominală
dintr-un nou proiect trebuie să fie actualizată.

Modele probabilistice pentru studiul toleranţelor

Procesele fizice care au rezultate aleatoare pot fi reprezentate prin modele
probabilistice. Un astfel de model descrie probabilitatea apariţiei valorilor
specifice ale unei funcţii numerice x. Această funcţie poate lua o valoare
nedeterminată (o valoare neprevizibilă) care este un eşantion dintr-o mulţime de
valori. Dacă funcţia x este un singur număr aleator, atunci ea este numită
variabilă aleatoare şi ansamblul ei este o submulţime a mulţimii numerelor
reale. Dacă x este un vector de variabile aleatoare, el este numit un vector
aleator. Când x este funcţie de timpul t, atunci funcţia de timp x(t) se numeşte
variabilă stocastică sau proces stocastic.
Probabilitatea P(x) este o măsură cantitativă a frecvenţei producerilor uneia
sau mai multor valori specifice ale variabilei aleatoare x. Distribuţia
probabilităţii asociată variabilei x este cel mai bine specificată prin funcţia
densitate de probabilitatea p(x).
Funcţia densitate de probabilitate a unei distribuţii normale (distribuţie
Gaussiană) este dată de relaţia:

unde:
µ - este valoarea medie şi σ reprezintă deviaţia standard.
Valoarea medie µ este măsura cantitativă a localizării centrului curbei p(x):

Abaterea standard σ sau variaţia σ^2 este o măsură a dispersiei valorii medii:

Metode de analiză a toleranţelor

Începând cu informaţii despre variaţiile statistice ale valorilor componentelor
datorate variaţiilor aleatoare în procesul de fabricare, analiza toleranţelor
urmăreşte prezicerea cât mai precisă a impactului variaţiilor parametrilor asupra
performanţelor circuitului.
De exemplu, cea mai generală analiză de toleranţă trebuie să determine:
funcţiile densitate de probabilitate ale tuturor componentelor din circuit şi
funcţiile densitate de probabilitate ale performanţelor de interes. În practică se
urmăreşte şi un obiectiv practic precum estimarea costurilor de producţie.
Obiectivele proiectării toleranţelor constau în evitarea utilizării elementelor
critice de circuit şi în proiectarea unui circuit cu senzitivităţi şi toleranţe
acceptabile.
Ţinând cont de stadiul actual al metodelor de analiză a toleranţelor descrise în
literatura de specialitate, o clasificare a acestora este prezentată în figura
următoare.
 Analiza cazului cel mai defavorabil. În absenţa unor metode performante
de analiză a toleranţelor, această metodă era în trecut cea mai utilizată metodă
de analiză utilizată de proiectanţi. Aceasta se bazează pe identificarea valorilor
extreme ale performanţelor rezultate în urma variaţiilor valorilor
componentelor. Deoarece interesează doar valorile extreme ale performanţelor,
rezultă c ă forma detaliată a funcţiei densitate de probabilitate, valorile
componentelor sau valorile performanţei circuitului nu au nicio importanţă într-
o astfel de analiză. Analiza toleranţelor cazului cel mai defavorabil necesită, în
primul rând, identificarea combinaţiilor valorii componentelor care duc la
obţinerea valorilor extreme ale performanţelor circuitului. Apoi trebuie realizată
o analiză de circuit pentru fiecare combinaţie obţinută. În general va fi un număr
de cazuri defavorabile ale combinaţiilor componentelor, fiind asociate cu una
sau mai multe date de proiectare.
Analiza tuturor cazurilor. Spre deosebire de metodele bazate pe cazul cel
mai defavorabil, aceasta necesită cunoştinţe de distribuţie statistică a valorilor
componentelor. Metodele de analiză a tuturor cazurilor sunt împărţite în două
categorii: de eşantionare şi generale. Metodele de eşantionare sunt tehnici
explorative care efectuează analiza circuitului în puncte eşantion din spaţiul
componentelor. Punctele de eşantionare pot fi selectate într-un mod regulat şi
sistematic, aşa cum se întâmplă în metodele de aproximare regionalizată şi
simplificată, sau pseudo-aleator ca în cazul analizei Monte Carlo. În cealaltă
categorie, aceea a metodelor de non eşantionare, singura care poate fi amintită
din punct de vedere al folosiri ei curente este metoda momentelor, care s-a mai
folosit şi sub alte denumiri în diverse ramuri inginereşti.
Analiza Monte Carlo. Denumirea Monte Carlo nu-şi are originea în metodele
specifice ale proiectării de circuite electrice şi nici nu poate fi încadrată ca
aparţinând acestora. Este utilizată pentru a descrie o familie de tehnici de
simulare şi de matematici experimentale importante pentru un număr foarte
variat de discipline. Aceste tehnici sunt caracterizate de utilizarea şi
manipularea numerelor pseudo-aleatorii în cadrul experimentelor (statistice) şi
sunt unite de teorii foarte generale şi tehnici de deducţie statistică. Câteva
interpretări ale acestei metode devin relevante atunci când sunt aplicate în
contextul particular al analizei toleranţei circuitelor electrice. O interpretare a
analizei Monte Carlo, este aceea de a fi analoagă cu o producţie pilot a unui
proces de fabricare a circuitului, proces care, de fapt, poate fi simulat direct şi în
mod util cu ajutorul generării de numere aleatorii şi cu ajutorul analizei
circuitului. Procedura analizei Monte Carlo este aceea care creează numere
aleatoare pentru fiecare componentă, apoi converteşte aceste numere aleatoare
în multiplicatori de toleranţă. Astfel, dacă se dă o toleranţă Tr, se calculează un
multiplicator de toleranţă aleatoriu cuprins între 1 – Tr şi 1 + Tr. Acesta se
aplică parametrilor din circuit şi ieşirea (aleatoare) este calculată prin aceeaşi
metodă ca şi ieşirea nominală. Această analiză se repetă de un număr suficient
de ori (N probe - eşantioane), astfel încât dispersia rezultatelor include zona
funcţionării reale a circuitului. Numărul probelor N nu poate fi prea mare, ci
corelat cu puterea de calcul a calculatorului. Valoarea N = 1000 trebuie
considerată ca fiind o valoare minimă.

APLICATII

1. (1.2.12)
2.