3.13. Bune practici de cultivare la quinoa 242.

Gunoiul de grajd trebuie folosit la planta

în sistem ecologic premergătoare, şi nu va fi aplicat direct, din cauza condiţiilor
de mediu în care se cultivă quinoa, şi care, adesea nu sunt
foarte favorabile proceselor de mineralizare. De asemenea, la
3.13.1. Amplasarea culturii şi rotaţia
aplicarea directă există pericolul îmburuienării culturii.
238. Datorită plasticităţii ecologice mari, cerinţele
pentru climă şi sol sunt foarte diferite.
Astfel, pentru regimul de precipitaţii, specia poate fi
cultivată în zone cu 250 mm şi chiar 1500 mm; planta este
rezistentă la secetă prelungită şi la insuficienţa umidităţii
atmosferice. Faţă de temperatură, quinoa este tolerantă.
239. Cele mai bune rezultate de producţie se obţin pe
soluri profunde, bine drenate şi fertile, dar se obţin producţii
bune şi pe solurile nisipoase sau argiloase. De asemenea,
reacţia solului (pH) poate fi cuprinsă între 4,5 şi 9,5.
240. În ţările cultivatoare tradiţionale, plantele utilizate
cel mai frecvent ca premergătoare pentru quinoa, sunt cartoful
şi porumbul. Dar, se poate afirma că specia nu este pretenţioasă
faţă de planta premergătoare. Poate urma cu rezultate foarte
bune şi după cereale păioase.

3.13.2. Fertilizarea

241. Plantele de quinoa valorifică bine aportul de azot

din îngrăşăminte care au o influenţă benefică prin creşterea
producţiei. De asemenea, s-a constatat că procentul de proteină
creşte cu 0,1% pentru fiecare kg de îngrăşământ cu azot aplicat.
Dozele recomandate sunt moderate, de 30-50 kg N/ha,
Figura 14. Plantă de quinoa
provenind din îngrăşăminte organice.
(Câmpul experimental Moara Domnească, 2007)
 3.13.3. Lucrările solului
243. Imediat după recoltarea plantei premergătoare se
recomandă un dezmiriştit cu grapa cu discuri pentru distrugerea
resturilor vegetale. Arătura trebuie efectuată la adâncimea de
20-25 cm pentru încorporarea resturilor vegetale şi pentru a
favoriza acumularea apei în sol peste iarnă.
244. În primăvară se pot efectua grăpări succesive, iar
pregătirea patului germinativ se efectuează chiar înainte de
semănat cu un combinator sau cu freza. Terenul trebuie să fie
pregătit foarte bine fără resturi vegetale deoarece seminţele
sunt mici şi se seamănă superficial.
3.13.4. Sămânţa şi semănatul
245. Din punct de vedere al variabilităţii, în ţările de
origine există un număr foarte mare de populaţii locale, şi
anume: în Peru- Kancolla, Cheweca, Witulla, Pasancalla,
Pandela; în Ecuador- Inbaya, Chaucha, INIAP- Cochasqui,
Porotoc, Amarga del Chimborazo, Amarga de Imbabura,
Morada; în Columbia- Dulce de Quitopampa; în Argentina-
Blanca de Jujui; în Chile- Baer, Lito, Faro şi Picchaman.
246. Quinoa este seamănată primăvara, atunci când
temperatura în sol ajunge la 15-17˚C. În condiţii optime,
quinoa răsare în aproximativ 5-7 zile. În ţările cultivatoare
tradiţionale, acest interval de temperatură se atinge la sfârşitul
lunii mai, iar în ţara noastră semănatul poate fi realizat în prima
decadă a lunii mai. Se recomandă semănatul la distanţa de 50–
60 cm dintre rânduri şi la 20–25 cm între plante pe rând şi cu o
cantitate de sămânţă de 15–18 kg/ha. Adâncimea de semănat
trebuie să fie de 2–3 cm.
3.13.5. Lucrări de îngrijire
247. În fermele în care se obţin produse ecologice,
combaterea buruienilor se realizează prin praşile manuale sau
mecanice, dar şi prin metode preventive, precum rotaţia sau
lucrările solului.
248. Insectele care produc pagube importante în zonele
tradiţionale sunt: molia (Strobipalpula sp.) care distruge
mugurii, inflorescenţele şi seminţele imature sau mature;
musca minieră (Liriomyza sp.), care distruge frunzele; afidele
(Hayhursita atriplicis), care pot produce pagube importante,
care depăşesc 10%. Se pot aplica tratamente cu alaun 0,5%
sau Biocis, Agritol, Entobacterin, în doze de 1-2 l/ha.
249. Bolile care pot apărea la această specie sunt: mana
(Peronospora farinosa), putregaiul rădăcinilor (Phoma exigua
var. foveata) sau bacteriozele (Pseudomonas sp.). Pentru
combatare sunt recomandate tratamentele la sămânţă şi în
vegetaţie cu produse pe bază de cupru.
3.13.6. Recoltarea
250. Recoltarea se realizează când seminţele ajung la
maturitate deplină şi au culoarea maronie-închis. Se poate
recolta în două moduri: direct cu combina sau în două faze,
prin tăierea plantelor, uscarea în brazde şi apoi, treierarea
seminţelor. Producţia obţinută poate ajunge la 3000-4000
kg/ha, funcţie de soi şi de condiţiile de cultură.
251. Resturile vegetale reprezintă o sursă importantă de
materie organică pentru sol prin tocarea şi împrăştierea cât mai
uniformă pe suprafaţa terenului sau prin încorporarea lor în sol.
Figura 15. Seminţe de quinoa