Romanul ,,Enigma Otiliei", publicat in 1938, al doilea din cele patru scrise de G.

Calinescu
(,,Cartea nuntii”, ,,Enigma Otiliei”, ,, Bietul Ioanide” si ,,Scrinul negru"), este de inspiratie sociala
si se incadreaza in romanul realist cu elemente de modernitate, citadin si balzacian. Prin tema si
structura, romanul este realist, dar depaseste clasicismul balzacian, prin spiritul critic si prin
elemente moderne. Tema o reprezinta viața burgheziei bucurestene, de la inceputul secolului al
XX-lea, avand trei arii tematice: mostenirea, iubirea, paternitatea (ultima fiind de factură
balzaciana), si se incadreaza in romanul realist cu elemente de modernitate, citadin. Prin
tipologia personajelor, romanul ,,Enigma Otiliei" se inscrie in seria romanelor care fascinează
cititorul datorita perspectivei autorului asupra caracterelor prezentate in maniera moderna,
realistă și balzaciana.
Otilia Mărculescu reprezinta tipul eternului feminin ,simbolul feminitatii, cea care il fascineaza
pe Felix si al carei portret cuprinde o serie de calitati: copilaroasă, exuberanta, serioasă,
meditativă, delicate.
Otilia Marculescu este caracterizata direct de catre autor, de alte personaje si prin
autocaracterizare , cat si indirect, trasaturile sale morale desprinzandu-se din vorbe, fapte,
mediu de viata si relatiile cu alte personaje.

Portretul fizic al fetei relatat direct, prin ochii lui Felix sugereaza trasaturile sale morale
de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate „Fata părea să aibă
18-19 ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă intre
multele bucle şi gulerul de dantelă. Insă in trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil
perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o
stăpânire desăvirşită de femeie”.

Caracterizarea directa facuta de autor se remarca prin mai multe secvente, la nivelul textului:
“Otilia amesteca o seriozitate rece ,blazata cu cele mai teribile copilarii. Intr-o zi imbraca
papusi , in alta mustra pe mos Costache”,“uita repede rautatiile altora”,“nimic in purtarea
Otiliei nu era agresiv sau arogant, gesturile si cuvintele ei erau pline de gratie, insa totul respira
prea multa inteligenta. Otilia traia cum canta la pian, zguduitor si delicat, intr-un tumult de
pasiuni.”
La caracterizarea directa contribuie si autocaracterizarea fetei, Ca si Felix, Otilia este o
adolescenta in formareNoi fetele, Felix, suntem mediocre [..],,sunt foarte capricioasa, vreau sa
fiu libera” , ,,eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata” , ,, eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau”.
Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, otilia este un personaj complex, cu
un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, pentru a trece apoi cu o
usurinta debordanta de la o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind alteori, in
mod surprinzator, luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in
acelasi timp; alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Birigan, sta ca
un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este extrem de serioasa si lucida cand ii explica lui
Felixmotivele pentru care cei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavartita a
propriei firi: „Eu am un temperament nefericit: ,,ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata”.
Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste este mediul ambiant, camera
Otiliei definind-o într-u totul prin detaliile cu semnificaţii comportamentale: „o masă-de toaletă
cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian”, ceea ce ar putea fi
interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibilă, manifestându-se aici motivul oglinzilor.
Dezordinea tinerească a lucrurilor aruncate amestecat peste tot - rochii, pălării, pantofi, jurnale
de modă franţuzeşti, cărţi, note muzicale, păpuşi -, sugerează exuberanţa juvenilă, un univers
spiritual al „ascunzişului feminin”, cum afirmă în mod direct naratorul omniscient..

Cu toate acestea,dovedeşte maturitate, ințelegând că iubirea ei pentru Felix trebuie să

fie sacrificată pentru cariera lui: ii mai mult la cariera ta decât la dragoste." Ea se consideră o
piedică în calea devenirii lui Felix şi realizează diferența dintre ei: ,,Când tu vorbeai de ideal, eu
mă gândeam că n-am sters praful de pe pian. Ce vrei? Sunt o proastă."
Autorul utilizeaza tehnica poliedrala pentru a o caracteriza pe Otilia, astfel Otilia este vazuta
diferit de celelalte personaje, rezultand astfel relativizarea . Pentru mos Costache e ,,fe-fetita
iubitoare si cuminte” Aglae o considera dezmatata, ", deşi o invidiază pentru că este frumoasă
şi talentată. Stanica o considera fata desteapta, iar pentru Pascalopol era o floare rară", „o
ființă gingasa", ..delicioasa". considerand-o ca pe o fiica: ,,e o mare strengarita “, ca o iubita,
,,ea e micul meu vitiu sentimental”, ,,N-am prea stat sa disting ce e patern si ce e viril in
dragostea mea.”,dar si ca sotie ,,daca prin casatorie as capata-o acum pe d-ra Otilia […] m-as
casatori", otilia avand temperament de artista. ”care simte nevoia luxului, a schimbarii.",
,,Vreau ca aspiraitile mele de natură artistică sa le realizez in d-ra Otilia.”,ajungand sa reprezinte
pentru pascalopol femeia ideala “Daca D-zeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau
eu, as fi facut-o ca pe domnișoara Otilia".
Pentru Felix ea reprezinta atat logodnica ,,nici eu nu stiu cum te iubesc ca pe o logodnica, ca pe
o mama, as putea spune”, mama, sora ,,fata de Otilia isi exercita sentimentele filiale, ramas
nefolositor din pricina mortii mamei” cat si prietena ,,ghicise in Otilia o prietena de varsta lui,
un factor feminin care-i lipsise”, ,,am gasit in tine tot ce mi-a lipsit in copilarie”, fata
admirabila,intelectuala “otilia ii placuse pentru aerul ei de intelectuala blazeta care nu vrea sa
spuna ce stie”,artista moderna “e culta, talentata”, “stia ca Otiliei ii placea luxul, ca era
nefericita cand n-avea un maruntis oarecare la moda” consituind femeia ideala:,, I se infatisase
de la inceput ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit si mereu amanat, al meritului lui”.
Deși il iubeste pe Felix aşa cum reiese și din replica ,,Te asigur că te iubesc prea mult.", alege să
plece cu Pascalopol, dupa moartea lui mos Costache, care o Independenţa ei şi altruismul său
sunt de remarcat, dar înţelese de Felix, şi tocmai de aceea se poate vorbi despre
incompatibilitatea lor. Deşi Otilia ii spune lui Felix, „De tine depinde totul", ea hotărăşte
separarea destinelor, dovedindu-se la fel de voluntară ca Felix.
Impresionand prin complexitatea ei, otilia totusi devine o enigma atat pentru felix“ E o
fata admirabilă, o fata superioara, pe care n-o înțeleg.”, ,,Pentru mine Otilia ai început sa devii o
enigma.”, cat si pentru Pascalopol “A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o
adevărată enigmă.”

Autorul insuşi îi fixează identitatea: „Otilia este eroina mea lirică, proiecţia mea in afară, o
imagine lunară şi menină. Flaubertin aş putea spune şi eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de
ingenuitate şi copilărie… Eroina este tipizarea mea, fundamentală, in ipostaza feminină. Otilia
este oglinda mea de argint…”