Imprejurarile care favorizeaza aparitia barocului apartin la trei categorii diferite.

Unele
de oridin istoric, altele de ordin psihologic si cele de al treilea de ordin estetic.

In prima jumatate a secolului al XVI-lea are loc Reforma, care are consecinte imense in
toate domeniile spirituale. Una din cauzele care au provocat-o a fost paganizarea oamenilor,
insotita de o relaxare a moravurilor si o slabire a credintei adevarate. Dusmanii
catolicismului promovau desfraul si senzualitatea.

Vanatoare de lei
Peter Paul Rubens

Existenta bisericii romane se gasea in mare primejdie. Papii, cardinalii, marii demnitari se
vad siliti sa reactioneze, determinand convocarea consiliului de la Trento (1545-1563), menit
sa fixeze normele sanatoase si morale ale catolicismului. Rezultatele sunt vizible in miscarea
numita Contrareforma.

Se interzicea artistilor si clientilor lor apartinand lumii religioase introducerea unei idolatrii
pagane, inadmisibile, in lacasul lui Dumnezeu, a unui desfrau de imaginative. Consiliul
decreteaza deci alungarea din tablourile si compozitiile destinate clerului a tot ce putea
destepta ganduri profane si rascoli patimi in privitor.

Extazul Sfintei Tereza

Gian Lorenzo Bernini
In operele de arta intalnim adesea nevoia adanca si chinuitoare de a se imagina aievea tot
ce constituie viata martirilor, o predilectie pentru formele de autochinuire ascetica,
pentru renuntare la placerile lumesti. Regulile ordinului iezuit, iesit ca o alta
consecinta a consiliului, influienteaza in acelasi sens arta vremii. “Stilul iezuit” va fi astfel
una din formele curente ale artei barocului.

Cauza de ordin esteti se refera la faptul ca dupa formele armonioase ale Renasterii, sa
asistam la transformarea lor in elemente exagerate de care se va servi adesea barocul.

Barocul se naste in Italia si se raspandeste in restul Europei. Arhitectura devine din nou
arta dominant. Monumentele de forme grandioase apar ca un simbol al fortei dominatoare a
papilor sau a suveranilor cu o putere absoluta.

Piata centrala a orasului Cusco din Peru, in stil baroc

Numele de baroc i s-a dat abia in secolul al XVIII-lea, cand se merge ape stilul clasic si e
de origine spaniola, iberica sau portugheza. Cuvantul desemneaza o perla imperfecta,
asimetrica, la fel fiind si liniile stilului baroc. La inceput denumirea avea un sens peiorativ,
asa cum s-a intamplat si cu cea de gotic.

Sculptura si pictura ajung arte ajutatoare arhitecturii, coboarte la rolul de arte decorative.
Tendinta de a crea iluzii, de a mistifica pe privitor, devine o norma generala.

Subiectele tratate de artisti sunt cele in care sentimentul de patos, de credinta suprema
domina. Gesticulare exagerata, poze si atitudini violent-excentrice, ori teatral-dramatice,
langoare, contrasteaza cu linistea nobila din operele Renasterii.

Irealismul se opune in baroc traditionalismului si naturalismului Renasterii.

In pictura, curentele care domina sfarsitul sec. al XVI-lea si inceputul sec. al XVII-lea
sunt manierismul, adica exagerarea pana la absurd a anumitor trasaturi si eclectismul,
adica contopirea calitatilor, uneori greu de impreunat, de la operele fruntasilor artei.
Temele vor fi varitate, mergandu-se pe mitologie, alegorie, apoteoze de sfinti sau subiecte in
care intrau mari multimi de personaje.

Acum apar Academiile, una dintre ele fiind cea fundata de familia Carracci la Bologna.
Portretul in arta Barocului
Italia
In sec. al XVII-lea predominau scenele religioase, dar si portretele era destul de solicitate.
Caravaggio a pictat scene religioase, dar un asemenea adept al realitatii in arta era natural
sa fie un excellent portretist. El ne-a lasat cateva imagini, considerate printre cele mai
reusite, in secolul al XVII-lea, fara sa mai vorbim de tipurile care apar in operele sale,
fiecare cu evidenta vietii inscrisa in fizionomie.

Franta
Pictura are rolul de a infrumuseta resedintele nobililor, proclamand virtutile regelui, faptele
lui eroice, momentele inseminate ale domniei lui, in stilul inaugurat de arta italiana. Genul
istoric este foarte raspandit, dar si portretul, ocupand totusi un rol inferior. Si el se poate
pune in serviciul suveranului si al familiei acestuia, pentru ca le raspandeste si le
perpetueaza imaginea. Portretul va servi si pentru reprezentarea membrilor familiilor
nobile si bogate, a persoanelor apartinand clerului sau marii burghezi.

Cei mai insemnati portretisti ai timpului au fost Philippe de Champaigne, Hyacinthe

Rigaud si Largilliere.

Executia unei figuri istorice sau a celei a unui simplu particular, in

atitudinea familiara sau ceva mai eroic vazuta, cu atributele situatii sale, asa cum modelul
dorea sa apara in fata posteritatii, atunci cand era vorba de seful statului sau de unul
dintre functionarii sai directi, a fost totdeauna una din formele artei in care francezul a
excelat. Totul face ca el sa se achite in mod superior de o astfel de sarcina: cunoasterea
sufletul uman, devenita una din preocuparile de seama ale atatora moralisti, analisti ai
sufletului, sau predicatori; inteligenta si bunul simt care totdeauna au caracterizat orice
intreprindere intelectuala franceza; nevoia de claritate, ordine, echilibru, pe care o gasim la
baza acestui popor. Cu preferinta pe care o arata regale Ludovic al XIV-lea pentru acest
gen, nu e de mirare ca in secolul al XVII-lea vom gasi cativa dintre cei mai merituosi
reprezentanti ai portretului, pictat sau gravat.

Antagonismul dintre partizanii lui Poussin si cei ai lui Rubens apare si in acest domeniu,
fiind agravat prin convingeri care pornesc din credinta religioasa. Unii portretisti,
ca Philippe de Champaigne, aflandu-se sub influienta Flandrei, sunt castigati
de severitatea morala mergand pana la ascetism. Altii, ca Hyacinthe Rigaud si
Nicolas de Largilliere, raman credinciosi catolicismului obisnuit si pompei sale si nu-si
imagineaza figura umana decat inconjurata de elementele fastului cel mai stralucit.

Philippe Champaigne a fost pictor oficial la curtea lui Ludovic al III-lea, redand cu tot
fastul imaginabil, cu alegorii, cu drapele fluturande, imaginea trista si dizgratioasa a acestui
monarh sip e cea uscata, a lui Richelieu. Din dragoste,el a pictat inca de preferinta alte
figuri, pe cele ale intelectualilor grupati in jurul lui Port-Royal. Stilul teatral nu se mai
potriveste cu viata modesta, retrasa, cu figurile meditative. Lumea aceasta discrete,
muncitoare, cu teama de Dumnezeu si de viata viitoare, constituie mediul din care isi alege
modelele preferate.
 Portretul lui Arnaud d'Andilly
Cardinalul Richelieu Philippe de Champaign
Philippe de Champaigne

Pe figurile pe care le avem de la acesti invatati se citesc anume din tendintele cele mai
interesante ale epocii. Preocupati de problemele psihologice, pictorii ajung sa
dobandeasca un dar uimitor de a citi suflete, de a exterioriza caracterul si temperamental
modelului. Portretele devin astfel pandantul, in pictura, al personajelor, atat de subtil
analizate in La Princesse de Cleves sau in crochiurile fermecatoare ale lui La Bruyere,
sau in cele asa de concentrate si vii ale ducelui de St. Simon.

Nicolas de Largilliere si Hyacinthe Rigaud traiesc in vremea batranetii marelui

rege, sub Regenta si in vremea lui Ludovic al XIV-lea. La inceput apuca timpurile mai
aspre, caracterizate prin influienta d-nei de Maintenon, sotia regelui. Regenta reprezinta o
relansare a moravurilor fara precedent in istorie. Cei doi portretisti se vor acomoda acestor
doua stari de spirit si nu vor lasa portrete pretuite ale actorilor principalelor evenimente
politice, ale confratilor lor, cei mai cunoscuti, din lumea artelor si a literelor.
Largilliere se formeaza in Flandra, de unde trece in Anglia. Conceptia sa despre portret va
fi influientata de exigentele publicului englez din acea vreme. E o fire vesela, asa cum
convenea unei societati burgheze de curand imbogatita, care aprecia un portret bine facut si
cam teatral.
Rigaud se formeaza la Paris ca admirator al lui Van Dick. Clientela sa apartine mai ales
curtii, deci unei clase superioare celei ce servea de model lui Largilliere. Cand are in fata sa
un barbat, Rigaud se multumeste cu o maniera mai simpla, desi nici atunci nu
lipsesc stofele, draperiile si fotoliile. Asa sunt portretele celor mai multi literati ai
acestei epoci. Cand e vorba de un personaj de curte, el incarca modelul de fel de fel
de mantii si coloane si face sa se agite in jurul lui perdele de matase pretioasa, printre
elemente arhitectonice. Pentru a reda imaginea femeilor, si unul, si altul, dar
indeosebi Largilliere, recurg adesea la atribute mitologice, la un fel de costume de
carnaval, la care nu renunta nici chiar atunci cand modelul era in deplina contradictie cu
idea pe care ne-am face-o despre personajul mitologic evocat.
Opera lor:

Ludovic al XIII-lea incoronat de zeita Victoria este un portret oficial, in executarea

caruia Philippe se crede obligat sa adopte ceva din stilul “eroic”, asa cum il intelegeau
ceilalti confrati ai sai. De aceea el introduce personajul feminine din dreapta, stangaci dpdv
al compozitiei, dar atat de minunat drapat si desenat. Adevaratul portretist apare in figura
regelui. Singura concesie ce face artistul este sa-i indulceasca putin din uratenea sa, sa-i dea
un aer mai militaresc. Incolo, tristetea cunoscuta a personajului transpire in privire, ca si
oboseala trasaturilor sale.

Ludovic al XIII-lea incoronat de zeita Victoria

Philippe de Champaigne

Portretul maicii Agnes

Philippe de Champaigne

Richelieu este impreuna cu Portretul maicii Agnes, poate capodopera lui Philippe.

Marele ministru si om al bisericii, intelligent si autoritar, ne priveste cu mandrie. Trupul
sau, de o slabiciune extrema, este imbracat in vesmante bogate de purpura, cazand in jurul
sau in nenumarate cute, care amplifica formele si mascheaza oarecum imperfectiunile fizice,
dand o infatisare impunatoare omului care conduce destinele Frantei. Pictorul este pe
terenul solid al realitatii. Nu mai e nevoitsa recurga la nicio concesie ca sa placa. Culoarea
este exact ceea ce trebuie pentru ca sa se armonizeze cu desenul précis si savant.

Maica Agnes si fiica artistului este o lucrare menita sa perpetueze amintirea unui

miracol. Una din fetele pictorului murise, iar alta intrase la manastire. Curand se
imbolnavise si ea. Maica Agnes s-a rugat pentru ea si fata s-a insanatosit. Artistul a
reprezentat momentul in care tanara calugarita simte sanatatea revenindu-i. Cu simplitate,
intr-o compozitie fara pretentii, el a exprimat extazul celor doua femei, cu o mare intensitate
a sentimentului.

Rigaud ne-a lasat multe figure ale oamenilor de la curte si ale regelui: cel al lui Ludovic
al XIV-lea, cel al lui Bossuet si cel al lui Mignard.

Portretul regelui, in varsta si in costum de curte, este destinat nepotului sau Filip al V-
lea, ce ajunge rege al Spaniei. Imaginea pompoasa a batranului monarh ar putea fi
considerate ca un portret tipic din aceste vremuri. Desi varsta a lasat urme pe obrazul
regelui, el este inca in plina vigoare, maiestuos si martial, asa cum ii placea sa apara in ochii
supusilor. Mantia de catifea albastra, brodata cu flori de crin si captusita cu hermelina,
peruca, sceptrul, totul vorbeste de puterea regala. Indaratul tronului o perdea de brocart
tivita cu snur de aur, cade in falduri. Apoi, ceva mai departe, o coloana. Ele inched spatial
rezervat acestei divinitati vii, regale.

Portetul regelui Ludovic al XIV-lea

Hyacinthe Rigaud
Marele orator religios nu poate avea aceasi infatisare, desi chiar in aerul sau este ceva
dominator si sigur. In el apare totusi invingatorul, in diverse controverse, al protestantilor,
oratorul prin gura caruia se exprima providenta.

Nicolas de Largilliere ne-a lasat multe lucrari excelente, printre care un portret de

familie, in care fiecare persoana apare in avantajul ei, dupa moda de atunci. Suntem departe
de sobrietatea lui Philippe. Costumele incarcate, matasurile, bijuteriile, perucile, tin tot
atata loc si au tot atata importanta ca si fetele celor portretizati. Totusi figurile sunt pline de
viata. Ceva ne spune ca suntem intr-un mediu burghez, in care aerele de noblete sunt
oarecum de imprumut.

M-elle De Gueidan ca naiada ne aminteste ca suntem in plin carnaval mitologic.

Barbatii si femeile doresc sa fie reprezentati nu asa cum sunt in realitate, ci cu atributele
divinitatilor pagane. Moda insuportabila uneori, care duce la portetul de mai sus, in care o
persoana asa de putin facuta pentru o naiada, fara sa isi dea seama de ridicolul situatiei,
pozeaza cu o seriozitate imperturbabila. Uneori modelul convine aluziei mitologice si
portretul va fi ceva mai reusit.
Atunci cand modelul avea calitatea de spirit a unui Voltaire, Largilliere a aratat ca nimeni
nu il poate intrece, printre contemporani, in redarea, cu mijloace mult mai simple, a unei
figuri inteligente, fine, incantatoare de gratie si tinerete. Nicio alta imagine nu vorbeste mai
mult despre calitatile intelectuale ale marelui literat.

Portetul lui Voltaire

Nicolas Largilliere
 Portetul lui Jeanne-Cécile Le Guay de Montgermon
Nicolas Largilliere

Artistul stie sa redea si farmecul fizic, ca in Frumoasa strasburgheza.

Belgia
Aici il avem pe Rubens, care, desi a realizat cateva portrete, nu era un adevarat portretist
prin natura sa. Totusi Helene Fourment si copiii este un faimos portret gingas ai
vaporos ca un vis, unul dintre cele mai frumoase din opera sa.

Jacob Jordaens a fost un cautat portretist, stiind sa individualizeze o fizionomie. (fig. X) Din
baroc pastreaza draperia, fotoliile, coloana.

Olanda
Aici se dezvolta mai putin arta religioasa si mitologia, portetul fiind la mare cautare.
Oamenii se simt mandrii de persoana lor si de actiunile lor, incat viata lor privata se
coloreaza de un sentiment de orgoliu. De aici nevoia pastrarii imaginii individuale. Apoi
fiecare institutie mai insemnata este o opera colectiva. Cei mai mari artisti sunt insarcinati
sa le faca portretele, sa-i picteze asa cum apareau in exercitiul functiunii lor, in grupuri, in
jurul unei mese, ocupandu-se de soarta institutiei pe care o conduceau.

Tara iesise victorioasa din razboaie, deci alaturi de portetele regentilor gasim portrete
collective ale corpurilor ofiteresti. Deci este prezent portetul individual, de grup, de
militar, la banchete si la reuniuni colegiale.

Cel mai mare portretist este Frans Hals. El este obiectivitatea insasi. El priveste modelul, il
intelege in ceea ce are mai individual, ii patrunde caracterul si firea si ne prezinta pe panza
rezultatul observatiilor sale.
Multa vreme e portretistul favorit al olandezilor, dar cand se ridica si alti artisti talentati,
este nevoit sa intre la un azil. In schimbul hranei face portete pline de emotie, reprezentand
batrani si batrane.

Ofiterii arcasilor Sfantului Gheorghe este un portret clasic de grup. Tot corpul unei
companii ofiteresti, strans la un loc intr-un moment de veselie, cere artistului sa perpetueze
memoria acestei scene, sa-i prezinte voiosi, multumiti, in costumele cele mai stralucitoare si
mai bogate. Hals este foarte obiectiv, nicio tendinta estetica nu se gaseste. El stie sa aseze in
chip potrivit un grup destul de numeros. Se opreste apoi la fiecare, il examineaza, ni-l arata
cu claritate. Cu trasaturi de pensula vizibile, chiar cu o nota agresiva, sculpteaza oarecum
figurile, invaluie forma de tuse multiple, energice, indreptate in toate directiile.

Ofiterii arcasilor Sfantului

Gheorghe
Frans Hals

Ofiţerii companiei căpitanului Reynier Reael

Frans Hals

Doica si copilul este o imagine simpla, expresiva si minunat pictata. Copilul are

dragalasenia varstei, iar femeia este sanatoasa si plina de viata. Totul pictat in tonalitati
surde, ceva cam inchise, frumos armonizate cu rozul carnatiei, cu griul deschis si cu albul
crem al florilor de pe stofa.
 Doica si copilul
Frans Hals

Regentii azilului de batrani din Haarlem este un portret de grup in care viziunea

pictorului este sigura, inteligenta, dar mana il tradeaza la batranete, observandu-se ezitarile
sale.

Rembrand van Ryjn este pe rand peisagist, portretist si autor de tablouri istorice.

Lecţia de anatomie a doctorului

Tulp
Rembrandt

Garda de noapte este un portret de grup destinat sa decoreze locul de intrunire a

ofiterilor. Toti cei prezenti in tablou contribuiau financiar in aceeasi masutra si pictorul nu
vrea sa neglijeze pe niciunul dintre ei. In loc sa aseze toata lumea la masa, el presupune ca s-
a dat de catre sefii companiei ordinul ca ofiterii sa intampine inamicul. De aici invalmaseala
care se simte in tablou, crescuta prin iluzia departarii, din pricina clarobscurului. Unii
ofiteri erau oarecum sacrificati intr-un colt, lucru care a dus la un mare esec. Expusa la
fumul de turba, in sala unde era atarnata, opera s-a inegrit, de unde ii vine si numele.

Rondul de noapte
Rembrandt

Hendrijke si Saskia (sotia legitima) i-au pozat ca modele.

Femeie care se scalda (Hendrijke i-a pozat ca

model)
Rembrandt
Portetul artistului inainte de moarte il arata imbatranit inainte de vreme, zdrobit de
nenorociri, ramanandu-i doar ochii vii ca intotdeauna. Au ramas numeroase portete ale sale
la toate varstele.

Autoportret cu sevalet
Rembrandt

Portret de familie este una din ultimele lucrari, unde executia este libera si armonioasa.

Spania
Diego Velazquez

In a treia perioada cea mai mare parte a activitatii este ocupata de portretele familiei
regale si cateva ale contelui Olivares. Portretul lui Olivares calare se supune
legilor baroce, adica nu e lipsit de o oarecare afectare. Se simte si la Velazquez nevoia de a
ridica putin tonul, in portretele in care figurile sunt aratate calare. Un lucru nou pe care il
incearca acum este sad ea portretului un fond de peisaj. Cel de aici este pictat in griuri
albastrii si verzui. Totusi capatam impresia ca animalul e de lemn. Figura arogant
dispretuitoare este minunat pictata.
 Portretul contelui Olivares calare
Diego Velazquez

Un portret celebru este cel al infantelui Balthasar Carlos, unul dintre copiii regelui,
dragalas si innocent. Figura este desenata numai cu pete de culoare. Fiecare nuanta este
prinsa in exactitatea ei si este redata remarcabil. Nu mai are nevoie de linii sa sugereze
formele, ci deseneaza cu pensula.

Portretul lui Balthasar Carlos

Diego Velazquez
Portretul papei Inocentiu este foarte reusit. Papa, care era departe de a poseda o figura
placuta, i-a pozat. Tot tabloul este o armonie de rosu, de alb si de aur, in acelasi timp un
lucru surprinzator de patrundere psihologica.

Las Meninas este capodopera sa.