În lucrarea de față, am studiat impactul pe care l-au avut istoricii asupra imaginii

voievodului din Făgăraș Radu Negru. Studiind resursele pe care le-am avut la dispoziție, am
constatat că istoricii au abordat faptele lui Radu Negru la multe secole după ce acesta a dispărut.
Dar voievodul era deja intrat în legenda românilor de pe ambii versanți ai Carpaților în momentul în
care istoricul Radu Popescu l-a menționat pentru prima dată în „Istoriile domnilor Țării Românești”
(1290-1688). O importanță deosebită îi este acordată și de Cronica Cantacuzinilor, câțiva ani mai
târziu. DEX-ul explică legenda, ca specie literară și astfel am înțeles faptul că legenda care îl
înconjoară pe Radu Negru, care a circulat la nivelul poporului, e o specie a epicii populare care
conține elemente fantastice sau miraculoase prin care se explică geneza fenomenului istoric.
Ideea principală a lucrării este că Radu Negru a fost o personalitate care a fascinat
permanent timpurile istorice scurse de la faptele lui, ipotetice până la un anumit punct, iar faima lui
nu a fost afectată, dimpotrivă, a căpătat o nouă strălucire din momentul în care istoricii au început
să se îndoiască de veridicitatea lui.
Așadar, primii istorici sunt în mod evident partizanii lui Radu Negru. Ulterior, viziunea
celor care au scris istorie suferă modificări. După realizarea statului român modern la 1859, istoricii
încep să se întrebe dacă nu cumva legenda acoperă un alt adevăr istoric, pe care încearcă să îl
dovedească. Cu toate acestea, puterea personajului legendar nu scade, și continuă să fie folosită
pentru a înflăcăra spiritul românilor. Astfel, la 1869, cărturarul Ion Codru Drăgușanu denumește
prima școală superioară din Făgăraș cu numele voievodului. Tot în Făgăraș, la începutul secolului
XX, lupta națiunii române se reazemă în continuare pe exemplul lui Radu Negru. Marea unire de la
1918 finalizează dezideratul românilor de a trăi între granițele aceleiași țări, România. Totuși
istoricii nu sunt entuziasmați de posibilitatea ca la originile statului român să fie încă un personaj
din Transilvania, care, vizionar, și-a denumit noua țară pe care o întemeiază, Țara Românească. S-
au întrebat, probabil, oare conducătorii români de la Sudul Carpaților nu au contribuit cu nimic la
statalitatea românească? Cu siguranță istoricii au încercat să aprofundeze subiectul, dar, în același
timp, au ales calea negării unor dovezi indirecte ale existenței lui Radu Negru, produse de niște
vremuri istorice tulburi (stingerea dinastiei arpadiene din Ungaria, veleitățile politice ale voievozilor
din Transilvania Roland Borșa și Ladislau Kan, expedițiile militare ale hanului Nogai etc.). Această
abordare a căpătat greutate prin lucrările lui Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, Constantin Giurescu
etc. După 1989 istoricii încep să revină la ideea existenței certe a lui Negru Vodă, teoriile actuale
susținând prezența sa în istoria noastră, chiar dacă reconstituirile lor se bazează pe perspective
diferite.

1
Perspective istorice asupra voievodului Radu Negru până la 1859

O variantă a legendei lui Radu Negru este următoarea: Potrivit tradiției populare, păstrată în
Muscel, trăia pe vremea tătarilor, peste munți, în Țara Făgărașului, un român viteaz, frumos și
înțelept. El a strâns în jurul lui mai mulți voinici, cărora le-a vorbit despre suferințele îndurate de pe
urma tătarilor de frații lor de dincolo de munți. După ce au chibzuit îndelung, ei au hotărât într-un
glas să vină în sprijinul acestora; au trecut munții și au ajuns la Câmpulung. Era într-o zi de
sărbătoare. Lume multă era adunată aici. Sosirea lor a produs o mare bucurie și ei nu s-au mai
îndurat să-și părăsească frații. S-au așezat la Câmpulung și s-au pregătit de luptă cu tătarii. Cu
prilejul târgului de Sfânt Ilie, în timp ce, încărcați de prăzi, tătarii se veseleau, au fost atacați de
Negru-Vodă; mulți tătari au fost uciși, iar cei rămași în viață, alungați din țară. „Pe urmă, Negru-
Vodă a început să așeze lucrurile în țară; a făcut cetăți, mănăstiri, sate și orașe pe la toate poalele
munților și pe văile râurilor”.De numele lui Negru-Vodă, venit din Făgăraș la Câmpulung, tradiția
mai leagă, pe lângă „întemeierea” țării, și eliberarea ei de tătari, mutarea scaunului, precum și
ridicarea bisericii, a curților și caselor domnești la Curtea de Argeș. Soției sale, de religie romano-
catolică, i se atribuie biserica Sân-Nicoară, pe care ea ar fi clădit-o în timp ce Negru-Vodă era
plecat să alunge pe tătari. La întoarcere, Negru-Vodă ar fi poruncit ca biserica, ridicată fără știrea
sa, să fie dărâmată1.

Legenda lui Negru Vodă din perspectiva lui Thomas Nagler, prezentată în studiul „Cercetări
din cetatea de la Breaza”:
Tradiția populară spune că Negru-Vodă, care trăia pe vremea tătarilor (aproximativ 1290), ar fi fost
viteaz, frumos și înțelept. El a strâns în jurul său mai mulți voinici, cărora le-a vorbit despre
suferințele îndurate de pe urma tătarilor de frații lor de peste munți. După ce au chibzuit îndelung, ei
au hotărât să să vină în sprijinul acestora. Așa, au trecut munții și au ajuns la Câmpulung, în ziua de
Sfîntul Ilie. În vreme ce tătarii, încărcați de prăzi și aburiți de alcool, chefuiau și se veseleau, au fost
atacați de Negru-Vodă. Mulți dintre tătari au pierit, iar restul au fost alungați din țară. Pe urmă,
Negru-Vodă, rămas peste munți, a trecut la ridicarea de cetăți, mănăstiri și sate la poalele munților
și pe văile râurilor. Așa s-a produs „descălecatul” Țării Românești de către voievodul făgărășean.2

Cronica lui Radu Popescu - „Istoriile Domnilor Țării Românești”

1
Ştefan Ștefănescu, Magazin Istoric nr. 6, septembrie 1967 în http://www.odaiadesus.ro/negruvoda.html , accesat în data de
18.02.2020

2
Thomas Nagler, Cercetări în cetatea de la Breaza (Făgăraș), în: Muzeul Brukenthal. Studii și comunicări, arheologie-istorie, 1969

2
În anul 1290, Radu-Vodă Negrul, cu scaunul la Făgăraș, a hotărât să își mute capitala dincolo de
Carpați din motive necunoscute, dând totuși ca posibilă variantă amenințarea turcă, iar în cazul unei
invazii a acestora, pentru a păzi mai ușor Ardealul. Altă variantă propusă de cronicar este un un
conflict între Negru-Vodă și unguri și sași, astfel că după trecerea munților, și-a pierdut stăpânirea
asupra Făgărașului, el declarându-se lider independent al noilor teritorii obținute. La Câmpulung,
Negru-Vodă a construit o mănăstire, după care a continuat pe Argeș, unde și-a construit noua
capitală (Curtea de Argeș). Odată stabilit, și-a organizat statul, pe care l-a extins până la Dunăre și
la Siret, pe parcursul unei domnii de 24 de ani despre care nu au rămas numeroase documente.3

Cronica Cantacuzinilor poveștește despre voievod astfel:

Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Ţara Ungurească un voievod ce
l-au chiemat Radul Negrul-voievod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo
cu toată casa lui şi cu mulţime de noroade: rumâni, papistaşi, saşi, de tot féliul de oameni,
pogorându-se pre apa Dâmboviţii, început-au a face ţară noao.

Ioan Codru Drăgușanu

Legenda lui Radu Negru care a circulat la nivelul comunităților făgărășene sub forma ei
orală capătă noi valențe în contextul reașezării politicilor culturale din Transilvania, după pactul
dualist din 1867. Ca simbol al emancipării naționale și politice a românilor făgărășeni prin cultură
este ales Radu Negru. Ion Codru Drăgușanu, susținut de mitropolitul ortodox Andrei Șaguna pune
bazele la 1869 primei școli secundare românești la Făgăraș, căreia îi conferă greutate și autoritate
prin numele ei. Spera Ion Codru Drăgușanu că numele lui Radu Negru va ridica interesul
comunităților românești din Făgăraș pentru susținerea acestei școli capitale? Sigur. Mai jos se află
extrasul din ziarul Federațiunea în care a fost publicat discursul inaugural al cărturarului transilvan:
Din altele ca factoriu principale la infiintiarea acestui institutu, desî destulu de modestu, departe
de orice scopu tendentiosu, departe de orice idea vana (deșartă), singuru din pie (pură)
reminiscintie istorice, si mai alesu din recunoscintia câtra fautorii (făcătorii de bine/făuritorii) si
amicii din Romania, cari la rogarea mea au partecipatu la fundatiunea acestei scole, miieu voia a-i
dà unu nume, unu nume, Domniloru, monumentale spre amentirea celui mai stralucitu barbatu
romanu ce au avutu ore candu Fagarasiulu!
Fi-va numele ei:

3
N.I. Simache, Tr. Cristescu, Cronicile româneşti. Volumul 4, Partea 1: Vieaţa şi opera lui Radu Popescu, pag.49-52, în
https://www.academia.edu/29936680/Cronicile_rom%C3%A2ne%C5%9Fti._Volumul_4_Partea_1_Viea%C5%A3a_
%C5%9Fi_opera_lui_Radu_Popescu accesat în data de 19.02.2020

3
„Scola Radu Negru”.
Asie dorindu-i si urandu-i din toata anima prosperare si inaltiare, spre fala Romaniloru si
justificarea numelui, o recomendu invetiatoriloru, sê-i prestèze cu virtute romana, amentindu-le
masima (maxima) piosului scrietoriu francu Blasiu Pascal: „Virtutea unui omu nu se mesura dupa
opintirile lui estraordinarie, ci dupa ceea ce face elu in totu momentulu.”
Se traiesca „Scola Radu Negru”!4

Nicolae Borzea din Viștea, protop ortodox în Făgăraș și paroh la biserica grecilor, a avut
inițiativa de a reînvia spiritul legendar al lui Radu Negru la începutul sec. XX. În 1906 a demarat
construcția clădirii din fața bisericii destinată adăpostirii claselor primare din școala confesională
ortodoxă. În ședința comitetului s-a decis că edificiul cel nou „va purta pentru toate timpurile
numele de <<Radu Negru>>.”5
Același personaj de primă importanță al Făgărașului mai folosește legenda voievodului
Radu Negru pentru a da sens mesajelor sale în mai multe momente. Pe 16 decembrie 1918
protopopul citește mesajul de întâmpinare a armatei române la intrarea în oraș. Mesajul lui de
întâmpinare, care percepea evenimentul ca un descălecat în sens invers spunea „Am ieșit în numele
Sfatului orășenesc Făgăraș – această veche reședință a lui Radu Negru – pe care ne-am păstrat-o și
v-o redăm cu dragă inimă în stăpânire. El s-a retras peste munți din fața preapotenților uzurpatori ca
să revină astăzi prin D-voastră spre a-și lua moștenirea.”6
În momentele de tranziție de la autoritățile maghiare la cele românești după marea unire de
la 1 decembrie 1918 Nicolae Borzea ocupa funcția de vicepreședinte al Consiliului Național Român
al Comitatului Făgăraș. În această calitate preia coordonarea liceului din oraș care, evident, avea
limba de predare în maghiară și se numea „Gimnaziului Superior Regal Maghiar de Stat din
Făgăraș” „Fogarasi m. kir. állami fógimnázium” (Fogarasi magyar királyi állami fógimnázium). În
anul următor prin decizia Resortului Culturii din Consiliul Dirigent al Transilvaniei condus de
Vasile Goldiș liceul făgărășean va primi numele de Radu Negru. Deși nu am aflat documente în
acest sens, se poate considera că noua denumire a liceului este urmarea unei propuneri venită de la
Nicolae Borzea care a dovedit deja că avea un adevărat cult pentru acest personaj simbol al Țării
Făgărașului.
În final pe strada Doamna Stanca, vis-a-vis de spitalul de pediatrie, se află o troiță ridicată
de același protopop în 1934. Mesajul acesteia face referire la voievodul de legendă al Făgărașului.

4
Federațiunea, Pesta, 26 septembrie 1869, nr. 105-290, p. 419
5
Ibidem, p. 82
6
C. Băjenaru, Comitatul Făgăraș, p. 279
4
„S-a ridicat această sfântă cruce pentru parohia română ortodoxă cu cheltuiala protopopului Nicolae
Borzea și a soției sale Ana la 8 maiu 1934 când s-a pustiit de foc în Câmpulung biserica lui Negru
Vodă.”
„Anul 1185 Domnitorul Radu Negru, gloria Făgărașului cu biserica la Câmpulung Păstrează
ortodoxia, întemeiază Muntenia și prin descendenții săi ne-a pregătit mântuirea la anul 1918.”
„Întru pomenirea: Preotului Toma și epitropului Vasalache Pop cari au suferit temniță în Făgăraș
când s-a răpit biserica ortodoxă, a lui Constantin Brâncoveanul în 1723, a primarului din Viștea de
jos Ioan Aldea Borzea, care pentru ortodoxie, în temnița din castelul Făgărașului a suferit până la
moarte în 2 februarie 1842, a protopopului Popoviciu din Corbi, care a fost destituit și a tuturor
Pătimitorilor pentru ortodoxie din Țara lui Radu Negru.”7

Perspectivele istoricilor români asupra lui Radu Negru 1859-1989

În contextul realizării României Mari la 1918, imaginea unei Românii organizate de un
personaj istoric învăluit de mister, venit din Transilvania catolică și maghiară a fost considerat
inacceptabil și nu a permis istoricilor să depășească stadiul integrării lui Radu Negru ca o simplă
plăsmuire populară.
Dimitrie Onciul (1856-1953) consideră că miticul Negru Vodă este de fapt Radu Basarab
(1377-1383), confuzia fiind susținută de titlul de „herțeg de Amlaș și Făgăraș” deținut de domnii
munteni.8
Nicolae Iorga (1871-1940) susține că Negru Vodă este un pretins întemeietor venit din
Făgăraș, adevăratul întemeietor fiind Basarabă (Basarab) pentru că Făgărașul nu putea furniza un
conducător, nefiind locuit și organizat politic decât în secolul XIV. Totuși, exclude confuzia lui cu
Radu I, apreciind că hrisoavele mănăstirești ce fac referință la personajul mitic îl amintesc de fapt
pe Neagoe Basarab.9
Alexandru Lapedatu (1876-1950) susține confuzia între personajul Negru Vodă al datinii
populare și ceea ce el consideră că ar fi realitatea reprezentată de Basarab Întemeietorul. În
continuare explică confuzia izvoarelor din secolul XVII-XVIII ca „o invenție pur cărturărească”.
„Negru Vodă” devine „Radu Negru” în opinia istoricului, deoarece s-a făcut o substituire literară
între Radu I din secolul XVI și personajul din datini.10

7
Extras de pe troița ridicată la Făgăraș în anul 1934, str Doamna Stanca
8
Dimitrie Onciul, Originile Principatelor Române, volumul I, 1899, pag.64
9
Nicolae Iorga, Istoria Românilor, editura Fundației „Ferdinand I-iu”, 1929, pag.188
10
Comunicare ţinută la Academia Română la 21 sept. 1923. V. „Anuarul Instit. de Ist. Naţională”, Cluj, 1923, II, p, 289-314
5
 Ioan C. Filitti (1879-1945) continuă să nege existența lui Radu Negru , care este doar o
imagine a lui Basarab și a fiului său Alexandru. Prenumele „Radu” ar fi rezultatul aceleiași confuzii
amintite de Iorga.11
Ioan Lupaș (1880-1967) susține că Negru Vodă trebuie identificat cu Basarab „al cărui
nume personal devine patronimic și se transmite urmașilor”. Confuzia cu Radu I o interpretează
altfel pentru că acesta, renunțând la feudele Amlaș și Făgăraș, ar fi creat prilejul formării tradiției
descălecatului.
Gheorghe Brătianu (1898-1953) în „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești”
prezintă punctele de vedere ale mai multor istorici consacrați, dintre care doar Alexandru Xenopol
susține existența voievodului.12
Constantin C Giurescu (1901-1977) în „Istoria Românilor” neagă existența personajului
Radu Negru dintr-o dublă perspectivă: 1.Negru Vodă este Tihomir, voievod sud-carpatic, tatăl lui
Basarab; 2.Țara Românească s-a născut prin unificarea voievozilor dintre Dunăre și Carpați, voită
sau nevoită, dar fără existența descălecatului.13
Constantin C. Giurescu nu îi acordă lui Radu Negru vreo importanță și nu încearcă să
interpreteze originea tradiției populare, dar își exprimă certitudinea întemeierii Țării Românești prin
unificarea formațiunilor prestatale din stânga și din dreapta Oltului. Spune că tradiția descălecatului
a fost „o teorie scumpă istoricilor” pentru că se leagă de suferințele ardelenilor și de realitatea
fenomenului din Moldova.
Cu toate acestea, există o serie de contra-argumente aduse punctelor mai-sus menționate. De
exemplu, Alexandru Lapedatu susține că mormântul din secolul XIV de la Biserica Domnească
Curtea de Argeș i-ar aparține lui Basarab și este chivernisit cu portul și obiecte catolice fără să se
întrebe dacă nu cumva acestea nu pot fi puse în legătură cu un conducător ortodox ce ar fi trebuit să
folosească portul bizantin. De asemenea, datinile susțin că Negru Vodă, voievod din Făgăraș, are ca
soție o prințesă maghiară pe nume Marghita și descalecă la Câmpulung unde îi învinge pe tătari și
întemeiază Țara Românească. Această poveste circulă atât în Făgăraș, cât și în Argeș și Buzău.
Concluzia lucrării lui Brătianu este că „trebuie să renunțăm azi al mitul descălecării”, iar singurul
istoric citat de acesta care susține descălecatul, Xenopol, nu poate fi luat in serios pentru că Bogdan
Petriceicu Hașdeu îl consideră „ultraconservator în știință, dușman instinctiv al vederilor noi” și
pentru că „Cronica Basarabilor”, construită de el însuși, cuprinde evenimente mult mai numeroase
și variate decât tradiția.

11
I. C. Filitti, Despre Negru Vodă, „An. Acad. Rom.”, Mem. Secţ. Ist. seria a 3-a, IV, 1924, p. 34, 36, 38.
12
V. G. I. Brătianu, Les fouilles de Curtea de Argesh, „Revue Archéologique”, 5-e série, XIII, 1921, p. 1-23; Les bijoux de Curtea de
Argeshet leurs éléments italiens, ibid., XVII, 1923, p. 90-110; Les bijous de Curtea de Argesh et leur éléments germaniques, Acad.
Roum. „Bull. de la Sec. Hist”, XI, 1924, p. 30-54.
13
Constantin C. Giurescu, „Istoria românilor”, volumul I, editura All Educational, 2000

6
 Pavel Chihaia (1922-2019), în lucrarea „De la «Negru Vodă» la Neagoe Basarab” îl citează
pe Dimitrie Onciul care vine cu 4 ipoteze privind ideea descălecatului:
Radu I a părăsit Transilvania ca voievod independent, păstrând Amlașul și Făgărașul, fiind ulterior
confundat cu Negru Vodă.14
Rapoartele dintre „Basarabii” din dreapta Oltului și Negru Vodă pe fundalul mai mare al
relației dintre „amândouă Valahiile din dreapta Dunării și imperiul lui Asan”. Respinge ideea că
„Negru” este un nume popular, considerând că reprezintă locuitorii „Cumaniei Negre”.
S-ar face confuzie cu invazia tătară din 1241. Ar putea fi o plăsmuire populară, creată după modelul
descălecatului lui Dragoș în Moldova.

Perspectivele istoricilor după 1989

După 1989, a avut loc o reconsiderare a existenței lui Negru Vodă, pe baza noilor
descoperiri științifice, precum și o schimbare a mentalității istoricilor. Chiar dacă în anii următori au
continuat să existe istorici care să nege existența personajului, ultimii, cei din secolul XXI, sunt
adepți declarați ai lui Radu Negru, deși reconstituirea lor pleacă de la premise diferite.

Lucrarea lui Neagu Djuvara (1916-2018) – „Thocomerius-Negru Vodă” – este dedicată

voievodului făgărășean Radu Negru. Argumentele pe care le aduce în favoarea existenței reale a
voievodului sunt determinate de analogiile cu întemeierea Moldovei (prin descălecatele voievozilor
maramureșeni Dragoș și Bogdan) și cu întemeierea Franței. Nu este vorba în acest ultim caz despre
un descălecat, dar cu siguranță conducerea unei societăți fundamental romanizată revine unui grup
de germani – francii – tipar ce poate fi extins la o altă societate romanizată – cea a vlahilor –
condusă de un neam de cumani. Alte argumente vin din interpretarea modernă a izvoarelor din
secolele XV-XVII și a viziunii particulare a istoricilor. Bineînțeles, Neagu Djuvara asociază și
contextul istoric din secolul XIII cu legenda întemeietorului de țară și o nouă viziune a datelor
oferite de arheologie pentru întemeierea Țării Românești. Ca urmare, povestea voievodului
făgărășean Radu Negru, în viziunea lui Djuvara, este povestea unui conducător cuman din
Transilvania, după căderea statului cuman extracarpatic în 1241, odată cu invazia tătaro-mongolă.
Acesta este forțat de împrejurările complicate ale finalului dinastiei arpadiene din Ungaria și
formarea hoardei tătarilor hanului Nogai să părăsească Făgărașul pentru a se stabili la Câmpulung,
la sudul Carpaților. De acolo preia conducerea formațiunii politice a lui Seneslau, fapt atestat și de
mutarea capitalei la Curtea de Argeș. În continuare, Tochomerius – Radu Negru – îl are ca urmaș pe
Basarab, care continuă conflictul cu Ungaria pe care îl tranșează prin victoria de la Posada și apoi
14
Pavel Chihaia, „De la <<Negru Vodă>> la Neagoe Basarab”, editura Academiei R.S.R, 1976

7
pe Nicolae Alexandru, ale cărui acțiuni politice și religioase demonstrează genealogia lui
făgărășeană.15
Cornel Bârsan redactează o amplă lucrare dedicată lui Radu Negru Vodă pe care o
intitulează sugestiv „O istorie furată”. Interpretările sale depășesc stadiul izvoarelor istorice, orale,
scrise, pictate și arheologice, deoarece abordează inclusiv interesele istoricilor români consacrați,
titularii unor șabloane create în contexte istorice diverse: contextul formării statului român modern
în 1859 sau al realizării României Mari la 1918. În același timp, orgoliul unei Românii organizate
de un personaj istoric învăluit de mister, venit din Transilvania catolică și maghiară nu a permis
istoricilor să depășească stadiul integrării lui Radu Negru ca o simplă plăsmuire populară. Astfel,
Radu Negru este român din Făgăraș, cu centrul în satul Pojorta, unde s-a păstrat numele de Negrea,
cu referire evidentă la Negru. S-a evidențiat în luptele cu tătarii ale regelui Ungariei din 1285, dar și
în luptele pentru tronul regatului după moartea lui Ladislau al IV-lea Cumanul. Ulterior ajunge la
sudul Carpaților, regiune în care avea deja baze politice, deschide o comunicare diplomatică cu
tătarii și se răzbună pe noul rege al Ungariei, Andrei al III-lea care îl atacase la 1290 chiar în
Făgăraș, cetate incendiată de oastea regală, ulterior în Adunarea Stărilor de la Alba Iulia din 1291,
când oferă moșiile Făgărașului și Amlașului nobilului Ugrinus.16
Ioan-Aurel Pop în lucrările „«Din mâinile valahilor schismatici… » Românii și puterea în
Regatul Ungariei (sec.XIII-XIV)” și „Istoria Transilvaniei” consideră că în contextul nemulțumirii
românilor din Făgăraș, un grup de români și catolici a trecut la sudul Carpaților, ghidat de un
voievod numit în tradiția populară „Negru Vodă”. Acesta ar fi voievodul care s-a revoltat în 1290
împotriva regelui maghiar, „a rezistat o vreme sub munte”(cel mai probabil la cetatea Breaza), a
trecut munții în jurul lui 1290 și a dat un impuls procesului de unificare statală. Totuși, episodul nu
poate fi legat concret de dinastia Țării Românești, menționată la începutul secolului XIV,
reprezentată de Togomerius (Tihomir), fiul său Basarab și urmașii săi. Basarab este un nume de
rezonanță turanică, dar nu are legătură directă cu etnia personajului. Pe parcursul secolelor XIII-
XIV, formațiunea politică de la est de Olt i-a avut ca voievozi pe Seneslau, probabil Negru Vodă,
probabil Tihomir și Basarab. Astfel, nu se cunoaște veriga între Seneslau și Negru Vodă, între
Negru Vodă și Tihomir și nici între Negru Vodă și Basarab „fiul lui Tihomir”, dar este sigur că
Basarab a fost primul conducător adevărat și recunoscut al Țării Românești.17

Motivul acestei schimbări de optică este încă nelămurit. Sigur este vorba despre o
aprofundare a studiului plecând de la principii logice și științifice, nu politice și conjuncturale. În al
15
Neagu Djuvara, „Thocomerius-Negru Vodă”, editura Humanitas, 2015
16
Cornel Bârsan , „Istorie furată”, editura Librex, 2016
17
Ioan-Aurel Pop, „<<Din mâinile valahilor schismatici...>> Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale (sec.XIII-XIV)”, editura
Școala Ardeleană, 2017; Ioan-Aurel Pop, „Istoria Transilvaniei”, editura Eikon, 2015

8
doilea rând se poate vorbi despre o europenizare a viziunii istorice care nu mai lucrează cu vechile
canoane. Din alt punct de vedere Radu Negru permite și o romanțare a faptelor istorice, ceea ce mai
șterge din ariditatea studiului în sine. Nu în ultimul rând, poate e vorba și de purul adevăr istoric
care se îngemănează cu legenda, totul spre onoarea și mărirea națiunii române.
În concluzie, persistența legendei în rândul poporului român de pe ambele părți ale
Carpaților Meridionali se sprijină pe realitatea istorică prea puțin documentată.

(Andrei Morar)
Bibliografie:
Constantin C Giurescu – „Istoria Românilor”
Gheorghe Brătianu – „Tradiția istorică despre întemeierea statelor roânești”
Pavel Chihaia – „De la «Negru Vodă» la Neagoe Basarab”
Neagu Djuvara – „Thocomerius-Negru Vodă”
Cornel Bârsan – „Istorie furată”
Ioan-Aurel Pop – „«Din mâinile valahilor schismatici… » Românii și puterea în Regatul
Ungariei (sec.XIII-XIV)” și „Istoria Transilvaniei”