INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ COD MSI 3

METODOLOGIA DE CALCUL

A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN INDUSTRIE

APROBATĂ PRIN ORDINUL NR. 232 DIN DATA DE 28.05.2002

 INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

ORDIN

Nr. 232 din 28.05.2002

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,

în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea
statisticii oficiale, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994,
republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.
83/1999, prin Ordonanţa Guvernului nr. 111/2000, prin O.U.G. nr.
75/2001 şi al Deciziei Primului Ministru nr. 255/19.04.2001;
ţinând seama de Metodologia statisticii pe termen scurt – Eurostat
– 1997 (ediţia 2); şi de cerinţele Uniunii Europene;
având în vedere referatul Comitetului de Avizare Metodologică nr.
2/20.11.2001, emite următorul

ORDIN:

Art. 1. Obiectul prezentului ordin este de a stabili Metodologia de calcul a

productivităţii muncii în industrie, aliniată la legislaţia şi metodologia
Uniunii Europene.
Art. 2. Metodologia de calcul a productivităţii muncii în industrie
este prezentată în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. Institutul Naţional de Statistică va asigura actualizarea
metodologiei în funcţie de regulile şi recomandările Eurostat.
Art. 4. (1) Prezentul ordin va fi pus în aplicare de către Direcţia
Statisticii Industriei şi Construcţiilor.
(2) Prevederile prezentului ordin devin obligatorii pentru
statistica oficială din România.
Art. 5. Începând cu data prezentului ordin, încetează orice
dispoziţie contrară.

Preşedinte,

Aurel CAMARA
Direcţia Generală de Coordonare
Direcţia de Cooperare
Sistem Statistic Naţional şi Regional
Internaţională şi
Integrare
Europeană

Director General
Director

Săndica NEAGU Maria

CHIŞINEVSCHI

Consilier al Preşedintelui
Serviciul juridic şi de contencios

Pavel ORZA Iuliana Mihaela

TRUŞCĂ

AVIZĂM FAVORABIL

Vicepreşedinte

Daniela ŞTEFĂNESCU
DIRECŢIA STATISTICII INDUSTRIEI ŞI CONSTRUCŢIILOR

NOTÃ DE FUNDAMENTARE

Indicele productivităţii muncii în industrie este un indicator care prezintă

eficienţa muncii depuse într-o anumită perioadă şi în cadrul unei activităţi.
Elaborarea unei metodologii de calcul a productivităţii muncii în industrie
reprezintă o etapă importantă în alinierea la metodologia Eurostat-ului privind
statisticile pe termen scurt.
Potrivit Manualului Eurostat “Metodologia statisticii pe termen scurt” –1997
(ediţia 2), productivitatea muncii în industrie se calculează ca un raport între
indicele producţiei industriale şi indicele timpului efectiv lucrat exprimat prin
numărul de ore-om.
Dacă informaţiile despre orele lucrate nu sunt disponibile atunci se pot
folosi datele privind forţa de muncă, respectiv numărul de persoane angajate ca
bună aproximare.
Menţionăm că în sistemul informaţional statistic actual există o cercetare
statistică lunară “Producţia fizică industrială (IND)”, cercetare care stă la baza
calculului indicelui producţiei industriale şi o cercetare statistică lunară “Numărul
mediu al salariaţilor şi veniturile salariale (S1)”, cercetare care stă la baza
calculului indicelui timpului de lucru utilizat şi a indicelui numărului mediu de
salariaţi şi că cele două cercetări statistice au eşantioane de agenţi economici
diferite, iar metodologia de calcul a numărului mediu de salariaţi nu este cea
recomandată de Eurostat pentru calculul productivităţii muncii în industrie.
În consecinţă, infraanual nu se calculează un indice al productivităţii muncii
în industrie.
Anual se calculează şi se difuzează indicii productivităţii muncii în industrie
pe total, secţiuni şi diviziuni pe baza datelor anuale privind indicii producţiei
industriale şi ai numărului mediu de salariaţi.
În acest context, începând cu anul 2002 prin cercetarea statistică “Producţia
fizică industrială (IND)” cu periodicitate lunară se culeg şi date privind “numărul
de persoane angajate” structurat pe activităţi CAEN, iar prin cercetarea statistică
“Producţia fizică industrială - PRODROM” cu periodicitate anuală, se culeg atât
date privind numărul de persoane angajate cât şi date privind timpul de lucru
utilizat.
Astfel sunt create condiţiile pentru calculul indicelui productivităţii muncii
în industrie, având la bază acelaşi nomenclator şi aceeaşi metodologie de încadrare
pe ramuri ale industriei (activităţi omogene).
La elaborarea Metodologiei s-a ţinut seama atât de recomandările Eurostat-
ului cât şi de cele ale experţilor statisticieni străini.
 METODOLOGIA DE CALCUL A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII
ÎN INDUSTRIE

Cadrul general

Pentru a analiza evoluţia întregului ciclu economic din industrie,

utilizatorii de statistici pe termen scurt au nevoie pe lângă informaţii despre indicele
de evoluţie a producţiei industriale şi de indicele cifrei de afaceri, indicele preţului de
producţie, indicele comenzilor noi, precum şi de date despre piaţa forţei de muncă,
ca unul din factorii esenţiali de intrare în ciclul procesului economic.
Potrivit metodologiei Eurostat-ului, principalii indicatori ai forţei de muncă pe
termen scurt sunt:
- timpul de lucru utilizat (număr ore-om lucrate);
- forţa de muncă utilizată (numărul de persoane angajate);
- câştiguri salariale.
Colectarea variabilelor privind forţa de muncă pe termen scurt, oferă informaţii
utile, atât pentru evaluarea modificărilor cele mai recente din industrie, sub raportul
volumului muncii depuse şi a forţei de muncă utilizate, cât şi pentru calculul
productivităţii muncii, informaţii necesare pe plan intern şi de asemenea solicitate de
către organismele internaţionale.
Pentru statisticile Comunităţii Europene este esenţial ca atât statele membre
cât şi cele candidate, să folosească aceleaşi definiţii ale variabilelor, pentru a se
utiliza date (indicatori) comparabile, din punct de vedere al metodologiilor utilizate.
În cursul ultimilor ani, pe piaţa muncii au avut loc schimbări considerabile, care
au determinat modificări ale cerinţelor privind colectarea variabilelor referitoare la
forţa de muncă, cele mai importante fiind cele referitoare la:
- proporţia crescândă a serviciilor în activitatea economică;
- reorganizarea pieţei muncii prin:
- diversificarea tipurilor de contracte;
- varietatea tipurilor de persoane angajate;
Principalele variabile privind forţa de muncă, care se combină cu variabilele
economice, în scopul calculării productivităţii muncii pe termen scurt sunt:
productie
= randament pe ore-om;
ore lucrate

productie
= randament pe angajat;
persoane angajate

castiguri salariale
= plata unitară;
productie

castiguri salariale
= câştiguri orare.
ore lucrate
 Concepte utilizate

Timpul de lucru utilizat este exprimat prin numărul de ore-om lucrate

în perioada analizată (lună, trimestru) şi defineşte totalitatea orelor lucrate în
unitatea de observare, de către toate persoanele angajate. Menţionăm că este
necesar să se acopere orele lucrate de toate persoanele angajate, atât în scopul
asigurării comparabilităţii cu celelalte variabile din procesul muncii cât şi cu indicele
producţiei sau al cifrei de afaceri din industrie.
În conformitate cu definiţia mai sus enunţată orele efectiv lucrate trebuie să
includă următoarele:
- orele de lucru obişnuite, în conformitate cu contractele (acordurile)
colective de muncă;
- orele suplimentare lucrate peste programul zilei de lucru (indiferent
dacă au fost plătite sau nu);
- orele lucrate sâmbăta, duminica, în sărbătorile legale sau pe timp de
noapte;
- orele lucrate de către ucenici;
- orele lucrate de persoane neplătite (neremunerate);
- orele lucrate de către lucrătorii sociali.
Din volumul de muncă se exclud:
- orele plătite dar nelucrate (învoire, boală, accidente, perioadă de
inactivitate, concediu de odihnă, etc.);
- timpul petrecut pentru pauzele de masă şi navete (exclusiv pauzele
scurte);
- timpul petrecut în greve;
- concediul fără plată.
Întrucât unele din aceste componente sunt mai dificil de determinat este
suficientă şi o estimare a lor.

În scopul calculării unor indicatori de competitivitate, comparabili metodologic

cu cei din ţările comunitare, o problemă care se cere a fi rezolvată este opţiunea de
a folosi în calculul productivităţii muncii orare, fie orele efectiv lucrate fie orele
contractuale.
Conform metodologiei Eurostat-ului utilizarea orelor contractuale la calculul
productivităţii muncii poate fi acceptată numai ca un înlocuitor provizoriu al orelor
efective.
Forţa de muncă utilizată în procesul de producţie este definită de numărul
total de persoane angajate în activitatea de producţie a unităţii de observare, în
perioada analizată, indiferent dacă sunt plătite sau nu.
 În context cu definiţia mai sus enunţată, variabila forţa de muncă utilizată
trebuie să includă următoarele elemente:
- toate persoanele angajate plătite:
- angajaţii, inclusiv lucrătorii la domiciliu , ucenicii/stagiarii,
lucrătorii
familiali, personalul angajat cu normă parţială, temporar,
sezonier;
- persoanele în concediu temporar – până la 5 zile lucrătoare
(boală, grevă, concediu fără plată, etc);
- lucrătorii sociali;
- personalul detaşat;
- persoanele angajate neplătite:
- proprietari lucrători;
- lucrători familiali;

Din numărul personalului angajat se exclud următoarele categorii:

- persoanele în concediu medical pe termen lung – peste 5 zile
lucrătoare;
- persoanele care efectuează stagiul militar;
- persoanele care sunt în concediu pentru creştere copil (până la 2
ani etc.);
- persoanele care efectuează lucrări de reparaţii sau întreţinere;
- lucrătorii familiali incluşi pe statele altei unităţi (ca activitate
principală);
- persoanele care lucrează temporar pentru o altă unitate.
Chiar dacă în unele cazuri se obişnuieşte ca lucrătorii cu normă parţială să fie luaţi în calcul ca lucrători cu

normă întreagă, se recomandă insistent conversia angajaţilor cu normă parţială în echivalent cu normă întreagă

(completă). Echivalarea se va face utilizând durata zilei de lucru şi norma de lucru zilnică prevăzută prin contractul de

angajare, exprimată în ore de activitate pe zi.

*
* *

Potrivit metodologiei Eurostat-ului, indicele productivităţii muncii în

industrie se calculează ca un raport între indicele producţiei industriale şi indicele
timpului utilizat pentru lucru, exprimat în ore – om (productivitatea muncii orară),
întrucât pe termen scurt se consideră că influenţa altor factori de producţie (în special
cantitatea şi calitatea capitalului) este invariabilă:
I
I W 1/0 =
p 1/0
(1)
I t 1/0
unde,

IW1/0 = indicele productivităţii muncii din perioada curentă faţă de perioada

de
bază (referinţă);

I p1 / 0 = indicele producţiei industriale din perioada curentă faţă de perioada

de bază (referinţă).
I t1 / 0 = indicele timpului de lucru utilizat, din perioada curentă faţă de
perioada de bază (referinţă).

Indicele producţiei industriale (Ip1/0)

La calculul indicelui producţiei industriale se utilizează formula clasică

Laspeyres, prin care se exprimă într-o formă agregată evoluţia cantităţilor de produse
fizice realizate în perioada curentă faţă de perioada considerată drept an de bază
(referinţă).
Ca elemente de ponderare, în vederea agregării indicilor individuali (parţiali),
în prezent se utilizează succesiv, într-o primă etapă, preţul mediu unitar pentru
calculul indicelui producţiei industriale la nivel de clasă CAEN şi apoi valoarea
adăugată brută la costul factorilor, din perioada de bază pentru calculul indicelui la
nivel de diviziune, secţiune, mare categorie economică şi pe total industrie.

∑ (q i
1 ⋅ PM i
0 )
= (2)
∑ (q )
i
I
⋅ PM
p1 / 0 i i
0 0
i

unde,
I p1/ 0 = indicele producţiei industriale calculat la nivel de clasă CAEN;

q 1i = cantitatea fizică realizată din produsul i în perioada curentă;

q i0 = cantitatea fizică realizată din produsul i în perioada de bază;

PM i
0 = preţul mediu unitar al produsului i în perioada de bază.
 ∑ (I j
p1 / 0 ⋅ VAB0j )
IPI1 / 0 =
j
(3)
∑VAB
j
0
j

unde,

IPI 1 / 0 = indicele producţiei industriale calculat la nivel de diviziune CAEN,

secţiune, mare categorie economică, total industrie;

I pj1/ 0 = indicele producţiei industriale calculat la nivel de clasă, diviziune

CAEN,
mare categorie economică;

VAB 0j = valoarea adăugată brută la costul factorilor la nivel de clasă, diviziune

CAEN, mare categorie economică.

Indicele timpului de lucru utilizat (It 1/0)

Pentru determinarea celui de al doilea element care se foloseşte la calculul

indicelui productivităţii muncii în industrie – indicele timpului de lucru utilizat - se va
folosi timpul de lucru utilizat pentru realizarea producţiei industriale, care reprezintă
volumul de muncă exprimat în ore-om.

∑ T1
i

I t1 / 0 = i
(4)
∑ T0
i

unde,

I t1 / 0 = indicele timpului utilizat pentru lucru (ore-om) din perioada curentă

faţă de perioada de bază (referinţă);

T 1i = timpul utilizat pentru lucru în perioada curentă;

i
T0 = timpul utilizat pentru lucru în perioada de bază (referinţă).

În cazul în care informaţiile despre orele-om lucrate nu sunt

disponibile, metodologia Eurostat-ului, precizează că datele cu privire la
forţa de muncă pot fi folosite ca o aproximare brută la calculul
productivităţii muncii.
În aceste condiţii, indicele productivităţii muncii se calculează ca un raport
între indicele producţiei industriale şi indicele numărului de persoane angajate din
industrie:
 I p1 / 0
I W1 / 0 = (5)
I pa1 / 0

unde,
IW1/ 0 = indicele productivităţii muncii din perioada curentă faţă de perioada de
bază (referinţă);
I p1/ 0 = indicele producţiei industriale din perioada curentă faţă de perioada de
bază (referinţă);

I pa1/ 0 = indicele numărului de persoane angajate din perioada curentă faţă de

perioada de bază (referinţă);

Indicele numărului de persoane angajate (Ipa1/0)

Cel de al doilea element folosit la calculul productivităţii muncii, în acest caz –

indicele numărului de persoane angajate din industrie – se va calcula după
următoarea formulă:

∑ Npa
i

I pa =
1
i
(6)
∑ Npa
1/ 0 i
0
i

unde,

N pai = numărul de persoane angajate din perioada curentă;

1

N pai = numărul de persoane angajate din perioada de bază (referinţă).

0

Indicele productivităţii muncii din industrie (IW1/0)

Productivitatea muncii în industrie se poate calcula pe diviziuni CAEN, secţiuni

CAEN, mari categorii economice şi pe total industrie.
Pentru asigurarea consistenţei acestui indicator trebuie realizate următoarele
condiţii:
 - să se utilizeze metodologiile Eurostat privind calculul indicelui
producţiei industriale, indicelui timpului utilizat pentru lucru şi
indicelui numărului de persoane angajate;
- componentele variabilelor să fie cele precizate în metodologiile
Eurostat;
- varabilele care stau la baza calculului productivităţii muncii (timpul
de lucru utilizat şi numărul de persoane angajate) să fie determinate
pe activităţi CAEN;
- să se utilizeze aceleaşi eşantioane pentru determinarea tuturor
variabilelor.

Indicele productivităţii muncii pe o persoană angajată în industrie se poate calcula atât ca un raport între

indicele producţiei industriale în volum absolut şi indicele numărului de persoane angajate din industrie, cât şi ca un raport

între indicele producţiei industriale ajustat în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi indicele numărului de persoane

angajate din industrie.

Indicele productivităţii muncii orare în industrie se calculează numai ca un raport între indicele producţiei

industriale în volum absolut şi indicele timpului de lucru utilizat.

*
* *

În acest context, începând cu anul 2002 (anul de referinţă fiind anul 2001), în cercetarea statistică “Producţia

fizică industrială -IND” cu periodicitate lunară, prin care se culeg date privind producţia fizică industrială, s-a introdus şi

indicatorul “numărul de persoane angajate” structurat pe activităţi CAEN. Astfel, au fost create condiţiile pentru calcularea

indicelui productivităţii muncii în industrie, având la bază acelaşi nomenclator şi aceeaşi metodologie de încadrare a

acestor indicatori pe ramuri ale industriei (activităţi omogene).

Până la obţinerea datelor privind numărul de persoane angajate pe anul 2001- anul de bază (referinţă) – se va

calcula pentru început un indice al productivităţii muncii lunar, începând cu luna ianuarie 2002, faţă de luna

corespunzătoare (ianuarie) din anul 2001.

Anual, prin cercetarea statistică “Producţia fizică industrială IND A”, începând cu colectarea datelor pentru anul

2001 se va introduce şi indicatorul privind timpul de lucru utilizat – ore-om (efectiv lucrate). Astfel, anual se va calcula atât

un indice al productivităţii muncii salariale cât şi un indice al productivităţii muncii orare.

În paralel cu indicele productivităţii muncii orare şi pe salariat (persoană angajată), vom studia oportunitatea calculării şi a

unui indice al productivităţii muncii pentru principalele produse industriale , ca un raport între indicele producţiei fizice industriale şi

indicele timpului de lucru, respectiv ca un raport între indicele producţiei fizice industriale şi indicele numărului de persoane angajate.