Ministerul Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale

Referat
La discipliana: Filosofie
Tema: Comunicarea

A elaborat: Grama Alina S-1642

Chisinau 2020

Ce este comunicarea?
 Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea
de informații sub formă de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise
ș.a.m.d. între doi indivizi, numiți interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor.
A nu se confunda însă cu aparatele
de comunicație numite emițătorul și receptorul de radio, care folosesc la
comunicațiile la distanță = telecomunicații.
Conceptul de « comunicare » este strâns legat de existența noastră ca
oameni, iar apoi ca societate, datorită faptului că ființele umane și comunicarea
sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj, noi ca ființe sociabile, ce
interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în totalitate prin
intermediul actului comunicării, viața noastră pe Terra ar fi inutilă, de prisos.
Este un proces dinamic, aflat într-o continuă schimbare. Societatea își
datorează existența comunicării interumane, ea înseamnă comunitate umană și este
privită ca un proces care implică participarea tuturor membrilor societății
respective. Comunicarea prezintă diferite forme, dintre care ne vom opri la
comunicarea mediatizată și la comunicarea de masă, care este de fapt o formă a
comunicării mediatizate, destinată unor mase mari de persoane, putând avea o
formă subiectivă(care are ca scop manipularea opiniei publice), și o formă
obiectivă(care dorește simpla informare a persoanelor).
Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ
nou, care s-a dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a
apariției noilor forme de transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie
prin imagini pe micul ecran. Comunicarea în masă studiază modul în care indivizii
și entitățile transmit informația prin intermediul mass-media către un număr mare
de persoane în același timp. La acest tip de comunicare sunt atribuite, de obicei,
ziarele, revistele, cărțile, televiziunea, radioul și filmele - medii utilizate pentru a
disemina informații, știri sau reclame.
 Problema Comunicarii:

a) Diferenţe de reprezentare – modul în care privim lumea este influenţat de

experienţele noastre anterioare, astfel diferite persoane au reprezentări diferite şi
vor recepta situaţiile în mod diferit;

b) Concluzii grăbite. Deseori auzim şi vedem ceea ce vrem să vedem şi să auzim,

nu realitatea în sine; sau mai mult - se poate întâmpla că interlocutorul nostru
începe doar să enunţe ceva şi noi îl întrerupem, anunţându-l că am înţeles ce are de
spus. După o scurtă dispută se poate observa în majoritatea cazurilor că nu am avut
dreptate şi celălalt are de spus cu totul altceva decât am crezut noi;

c) Stereotipii. Suntem predispuşi să gândim în mod preconceput; adesea anumite

naţiuni sunt privite ca având anumite caracteristici care pot fi atribuite doar
anumitor reprezentanţi ai lor. Spre exemplu într-o instituţie internaţională, studenţii
facând parte din diferite grupuri etnice, sau altfel spus sunt reprezentanţii diferitor
naţionalităţi: români, ruşi, găgăuzi, arabi, bulgari, armeni, evrei, etc. Comunicarea
desigur va avea de suferit pentru că avem obişnuinţa să gândim despre oameni aşa
cum ne-au învăţat, cum am “auzit”, sau în baza unor experienţe izolate;

d) Lipsa de cunoaştere. Este dificil să comunicăm cu cineva care are o educaţie

diferită de a noastră sau cu cineva care are mai multe sau mai puţine cunoştinţe
despre subiectul pus în discuţie. Această barieră poate fi înlăturată dacă unul dintre
comunicatori sau amândoi sunt conştienţi de discrepanţa dintre nivelurile de
cunoaştere şi ştiu să se adapteze;

e) Lipsa de interes. Una dintre cele mai mari bariere ce trebuiesc depăşite este
lipsa interesului interlocutorului. Mesajul trebuie direcţionat astfel ca să răspundă
nevoilor şi aşteptărilor celuilalt;

f) Dificultăţi în exprimare. Această barieră este de natură semantică şi ţine de

cunoaşterea limbajului sau de vocabularul pe care îl stăpâneşte un comunicator;

g) Emoţii. Emotivitatea emiţătorilor şi receptorilor de mesaje poate fi, de

asemenea, o barieră. O emoţie puternică poate bloca totalmente comunicarea.
 Limbajul

Limbajul este functia de utilizare a limbii, in raporturile cu

cei lalti oameni.Este o fuctie complexa care presupune o
insolubila conluare a celorlalte.
 ASPECTE ALE COMUNICĂRII ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ
Comunicarea umană reprezintă modalitatea fundamentală de interacțiune psihosocială
prin care urmărim să fim receptați, înțeleși, acceptați, să provocăm o reacție. Se realizează prin
transmiterea unui mesaj de către un emițător într-o manieră codificată printr-un anumit canal
către un receptor în vederea decodificării adecvate. Condițiile fundamentale de realizare a
comunicării sunt: existența mesajului și compatibilitatea codurilor emițătorului și receptorului.
Comunicarea interumană nu se realizează doar cu ajutorul cuvintelor. Ori de câte ori comunicăm
trimitem mesaje și prin intermediul altor mijloace, chiar și atunci când nu vorbim sau scriem.
Mesajul verbal este întărit, infuențat sau negat de cel nonverbal. Comunicarea nonverbală se
manifestă într-o gamă largă de aspecte: mimica, expresii faciale, contactul vizual, gesturi, poziția
corpului, orientarea acestuia, proximitatea, mișcări ale corpului, contactul corporal, mișcări ale
corpului, aspectul exterior, aspecte nonverbale ale vorbirii – intonații, variații ale înălțimii
sunetelor, tăria lor și rapiditatea vorbirii, calitatea și tonul vocii (paralimbaj), aspecte nonverbale
ale scrisului: așezare, ordonare, acuratețe, aspectul vizual general. Ansamblul elementelor
nonverbale este numit metacomunicare (ceea ce înseamnă dincolo de comunicare) și însoțește
orice limbaj.

Studii științifice au demonstrat că, încă din perioada intrauterină, copilul începe să-și
însușească aspecte ale comunicării interumane – funcția afectivă a limbajului, recunoscând și
reacționând la vocile părinților. Odată cu evoluția individului uman evoluează și formele
limbajului. La început, cuvintele sunt pentru copil simple sonorități care, asociate mereu cu
aceleași obiecte, ființe, direcționează atenția și favorizează operațiile gândirii: analiza, sinteza,
comparația. Progresul învățării limbajului se realizează concomitent cu dezvoltarea gândirii și
este în strânsă legătură cu varietatea experienței personale.

Evoluția limbajului de-a lungul mileniilor a fost solidară cu dezvoltarea gândirii,

civilizația umană diversificându-și tipurile de comunicare pe parcursul evoluției sale. Viața
omului contemporan se caracterizează, printre altele, prin bombardamentul informațional zilnic
la care este supus. Mijloacele de comunicare de masă au un rol esențial în dezvoltarea
intelectuală a individului, în schimbarea psihologiei sale, în crearea unei atitudini și concepții
despre lume, în organizarea vieții sale sociale, în integrarea sa în societate, în modelarea sa
general umană.

Mijloacele de comunicare au devenit agenți ai socializării. Larga lor accesibilitate și

difuzarea într-un timp foarte scurt a celor mai noi cuceriri ale culturii și civilizației creează un
impact profund asupra unor diverse categorii umane, conectate, toate, la aceste ,,prize”, fără de
care nu mai e posibilă imaginea omului modern. Privind evoluția mass-media din perspectivă
istorică, Alvin Toffler (Al treilea val) distinge trei moduri diferite de comunicare, trei valuri:
Primul Val, caracteristic societăților agrare, după opinia sa, „majoritatea comunicațiilor circulau
din gură în gură și față în față, în cadrul unor grupuri foarte mici. Într-o lume fără ziare, radio sau
televiziune, singura cale ca un mesaj să atingă o audiență de masa era aceea de a aduna
mulțimea. Mulțimea a fost, de fapt, primul mass-medium” (Alvin Tofler, Powershift - Puterea in
miscare)
Deși începuturile comunicării de masă pot fi situate în secolul al XV-lea datorită inventării
tiparului, aceasta este accentuată în secolul XX, după prima conflagrație mondială, odată cu
dezvoltarea mijloacelor tehnice în domeniul audio-vizualului. Apariția și funcționarea tiparului a
permis multiplicarea bunurilor culturale și, prin aceasta, difuzarea lor pe arii geografice din ce în
ce mai largi și în medii sociale din ce în ce mai diverse, relaționând indivizi care sunt străini de
autorul comunicării, nu au o legatura directa cu el și beneficiază de un duplicat al mesajului
inițial.
Procesul comunicării sociale instaurează două mari tipuri de relații de comunicare:
interpersonală (relații directe) și comunicare mediată (relații mediate).Din dorința de a asigura o
arie de cuprindere cât mai mare a mesajelor, dar și de a amplifica durata acestora, oamenii au
inventat noi mijloace tehnice. În ultimele două secole ale acestui mileniu explozia tehnologică a
oferit o considerabilă diversitate de soluții, fiecare dintre ele fiind menită să răspundă unei nevoi
sau unui vis de comunicare. În toate aceste situații, între entitățile de baza ale comunicării,
emițătorul și receptorul, se interpune un întreg angrenaj tehnologic. Presa este desigur cel mai
vechi mijloc de comunicare de masa; această caracteristică a devenit definiție abia in epoca
modernă.

O etapa deosebit de importantă în dezvoltarea comunicațiilor moderne, ca instrument al

comunicării de masă, a fost determinată de tehnologia din domeniul electricității și electronicii.
Este perioada care marchează apariția telegrafului, a telefonului, fonografului, radioului,
cinematografului, televiziunii.

În ultimele decenii secolului trecut o nouă descoperire se impune în comunicarea de

masă: calculatorul. El este instrumentul care permite ca informațiile să poată fi păstrate și
prelucrate în diverse moduri cu o maximă rapiditate. Prin capacitatea sa extraordinară de a
memora cantități imense de date, se modifică profund modalitatea de comunicare, calculatorul
ocupând un rol fundamental în evoluția societății. Uriașul potențial de comunicare al
calculatorului rezultă din introducerea tehnologiei informatice care, în esența ei, este profund
comunicațională.
Procesul de informatizare determină transformări substanțiale în sfera comunicării. Se
modifică mediul de comunicare, care devine unul specializat, destinat doar cunoscătorilor, fapt
care provoacă anumite inegalități in procesul comunicării. Totodată, se impune tendința de
mondializare a contextului comunicarii, ceea ce înseamnă integrarea comunicării într-o industrie
a comunicării, care conduce la asigurarea accesibilității ei.

Invenții ca telefonul, radioul, computerul au format solida fundație pe care stă Internetul,
acesta fiind cel mai folosit multimedia la ora actuală. Internetul este un mecanism de difuzare a
informației și un mediu de colaborare și interactivitate între indivizi și calculatoare fără limite de
ordin geografic. Niciunul dintre mijloacele de comunicare nu s-a dezvoltat vreodată așa de
repede cum s-a întâmplat cu Internetul.
Proclamând instalarea unei noi ere in istoria Internetului începând cu anul 2000, Bill Gates a
declarat: „Paginile web se vor transforma radical, din simple furnizoare de informații în centre
de servicii interactive, care vor permite utilizatorilor acces rapid la datele, bunurile și serviciile
pe care le doresc. Ne aflăm în fața unei explozii de tehnologii noi, instrumente și rețele noi care
vor transforma în intregime know-how-ul informțional actual. Internetul devine o platformă
puternică prin intermediul căreia companiile vor oferi o gamă infinită de servicii, o platformă
accesibilă atât prin rețele de transmisie prin cablu, cât și prin rețele de comunicații mobile”.

În ceea ce privește tânăra generație de utilizatori, Bill Gates a afirmat: „copiii care se
nasc în era Internetului, așa numita Generație I, vor trebui să facă față provocărilor și
oportunităților generate de acest impact tehnologic de o nemaiîntâlnită amploare”.

BIBLIOGRAFIE

1. Cosmovici, A., 1996, Psihologie generală, Ed. Polirom, Iaşi;

2. Cosmovici, A., Iacob,L., 1999, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi;
3. Cucoş, C., 2000, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi;
4. Dumitriu, Gh.,(coord.), 2003, Psihopedagogie, Ed. Alma Mater, Bacău;
5. Stanton, N., 1995, Comunicarea, Ed. Știință și Tehnică, București;
6. http://www.creativethinking.net/ , 19 decembrie 2009;