Feminism

Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva

inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și
extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu simpla
revendicare a unor drepturi.

Istoric și organizare
Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze.
Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale
egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată
de Declarația drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de
la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei
juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights
of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări
cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile
de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt
precizate, însă evoluția militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.
Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită "a
sufragetelor", structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune
denunțarea formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete.
Dreptul femeilor de a vota (acordat pentru prima dată în lume în Noua Zeelandă în anul
1893) este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite ; vor urma revendicări
specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.

„Al doilea sex”

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima
încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă
analiză istorică, antropo-sociologică și tipologică a condițiilor sociale și psihologice de
inferioritate la care femeia este constrânsă, provoacă încă de la apariție un interes imens
și este considerată până astăzi textul fondator al feminismului contemporan.
Subliniind minoratul la care structurile patriarhale au condamnat femeia, Simone de
Beauvoir analizează deopotrivă tipologiile malformate rezultate din complicitatea
implicită cu modelul tutelar: "tânăra fată", "mama", "narcisista", "prostituata",
"îndrăgostita", "femeia mistică" etc. Este, până astăzi, una dintre mizele cele mai
puternice și mai ambițioase ale cărții: autoarea evită capcana unei simple poziționări
trans-sociale revendicative și diferențialiste a femeii, vizând în permanență o
emancipare transcendentă a sa, căutarea libertății proprii, a unei construcții autonome
de sine întemeiată pe libertatea umană. "Femeile nu trec niciodată mai departe de
pretext", ele "fac inventarul lumii fără a încerca să-i descopere sensul", subliniază ea în
finalul cărții, pentru a distinge adevărata miză transcendentă a luptei, înscrisă în
contextul devenirii generale a subiectului.
Feminismul contemporan
Diverse mișcări și denominații feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel
academic și civic-instituțional, latura teoretică a doctrinei. Teoria feminista este extensia
feminismului in domeniul teoriei si filozofiei. Este constituita din lucrari dintr-o
varietate de discipline, printre care antropologie, sociologie, economie, studii de gen,
critica literara,  istoria artei,  psihoanaliza si filozofie . Scopul teoriei feministe este
intelegerea inegalitatii de gen si se concentreaza pe politica de gen, relatii de putere si
sexualitate. Pe langa productia unei critici a acestor relatii sociale si politice, o mare
parte din teoria feminista se concentreaza si asupra promovarii drepturilor si intereselor
femeii. Teme explorate in teoria feminista includ discriminare, stereotipizare,
objectificare (in mod special obiectificare sociala), opresiune si patriarhie. 
La nivel militantist, organizații precum Femen s-au aflat, de curând, în atenția mass-
media prin acțiunile lor reprezentând pop feminismul.
În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele
încercări de a prezenta publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a
dezvoltat semnificativ începând cu precădere din jurul anului 1995. Lucrarea Lexicon
feminist  a Mihaelei Miroiu și a Otiliei Dragomir, dar și alte lucrări scrise de
teoreticienele feminismului românesc explică concepte fundamentale pentru curentul
feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica grijii, etici
ginocentrice, etici materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie
feministă, sociologia genului, socializare de gen, stereotip de gen, stratificare de
gen, studii de gen, șovinism masculin și altele.
Anumiți observatori occidentali consideră că populațiile creștin-ortodoxe, chiar și când
e vorba de cele imigrate într-o societate occidentală, privesc feminismul ca fiind
irelevant pentru etosul ortodox; acești observatori constată că nu există o mișcare
populară, de masă, care să militeze pentru hirotonisirea femeilor pentru preoție sau
episcopat, și chiar timidele cereri pentru dreptul femeilor de a deveni diaconi - fapt care
n-ar face decât să reînvie o bine-documentată tradiție a bisericii bizantine timpurii-
evită tonul strident și direct manifestat de mișcările pentru hirotonire în bisericile
creștine occidentale.
Personalități
Golda Meir a fost prima femeie din Israel care a deținut funcții politice importante
(premier, ministru de externe):
"Mulți mă acuză că aș conduce afacerile statului cu inima și nu cu capul. Și ce-i cu asta?
Cei care nu stiu să plângă din toata inima, nu știu nici să se bucure. Aș zice, așadar, că
femeile raționează, comunică și acționează ca femeile iar bărbații - ca bărbații. Și este
foarte bine asa, deoarece găsesc ca o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca
și un bărbat efeminizat"
O altă reprezentantă cunoscută a mișcării feministe, din Germania este Alice Schwarzer.