Sunteți pe pagina 1din 5

 

”Vânătorile de comori” și ”misiunile” Action Bound


 
 
Tatu Simona Nicoleta 
Colegiul Național Cantemir Vodă, București 
 

ActionBound  este  o  aplicație  pe  care  am  descoperit-o  acum  câteva  luni  cu  ocazia 
”Universității  de  vară”  de  la  Cernăuți.  De  atunci  și  până  în  prezent,  atât  eu  cât  și  o  parte 
dintre elevii mei am creat o serie de jocuri extrem de antrenante. 
Ce  este  ActionBound?  Este  o  aplicație  prin  care  participanții  sunt  provocați  să 
îndeplinească  o  misiune.  Odată  pornită  aplicația,  se  scanează  codul  de  lansare  pentru 
misiunea  respectivă,  se  înscrie  numele  participanților  și  apoi  se  urmărește  parcursul  sub 
formă  de  enigme,  quizz-uri  și  provocări.  Prin  ActionBound, se poate crea un parcurs sau o 
misiune sub forma unor vânători de comori, jocuri de pistă sau raliu cultural.  

Aplicația  pentru  telefon  sau  tabletă  poate  fi  folosită  și  offline  pentru a scana codul 
QR  prin  care  misiunea  este  lansată,  după  ce  se  introduce numele participantului/echipei o 
serie  de  întrebări  și  provocări  vor  apărea  pe  rând.  La  fiecare  răspuns  corect  sau  code  QR 
găsit se câștigă puncte.  

Pentru  a  crea  parcursul  unei  misiuni,  în  schimb,  vom avea nevoie de site-ul oficial: 


https://en.actionbound.com/  pentru  că  aplicația  este  folosită  doar  pentru  a  juca.  Fiecare 
misiune  poate  cuprinde  întrebări  cu  răspuns  multiplu,  întrebări  deschise,  căutări  de 
indicii,  scanare  de  coduri  QR,  rezolvare  de  enigme și provocări (Ex: faceți un selfie în fața 
statuii  lui  Cantemir  Vodă),  deci  putem  fotografia  anumite  obiecte  sau  persoane  pentru  o 
îndeplini o parte din misiune sau putem folosi GPS-ul pentru a găsi un loc anume. 

Este  important  de  reținut  că  este  necesară  conectarea  la  site-ul  ActionBound, 
folosind  un  user  și  o  parolă  pentru  a  putea  crea  desfășurarea  activităților  ce  vor  forma 
misiunea.  Site-ul  este  destul  de  intuitiv  așa  că  pentru  a  genera  parcursul  unui  joc  vom 
selecta  ”Create  bound”  și  vom  da  un  titlu  misiunii  alegând  de  la  început  dacă  va  fi 
individuală sau în echipe. 

După  această  etapă,  urmează  crearea  parcursului  propriu-zis  prin  inserarea  de 
întrebări  la  quizz-uri,  prin  lansarea  unor  provocări  (faceti  o  fotografie  unui  obiect, 
persoană etc), prin ascunderea codurilor QR și descoperirea acestora în anumite locuri. 

De exemplu, prin jocul ”A la découverte du Collège National Cantemir Voda” elevii 
participanți  la  un  proiect  Erasmus  au  descoperit  liceul  căutând  indicii  și  coduri  QR.  Cu 
ajutorul,  elevilor  români,  aceștia  au  răspuns  la  întrebări  despre  istoria  liceului  și viața lui 
Dimitrie Cantemir.  

În  concluzie,  oți  participanții  la  misiunile  ActionBound  au  fost  extrem  de 
entuziasmați,  atât  elevi  cât  și  profesori.  Ulterior,  o  parte  dintre  elevii  mei,  au  creat 
parcursul  unor  alte  misiuni mult mai complexe decât cea pe care am propus-o inițial, ceea 
ce m-a ajutat să învăț la rândul meu de la ei. 

 
 

S-ar putea să vă placă și