Sunteți pe pagina 1din 1

Joaca de unul singur un pericol.

Jocul este un aspect care a prezentat un deosebit interes pentru etologie (ştiinţa despre comportamentul)-
motiv pentru care în ultimii ani jocul a fost un obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă. Prin definiţia sa
jocul implică cel puţin doi indivizi şi devine cu totul altceva în cazul „jocului de unul singur” din ce în ce
mai frecvent în societăţile „civilizate”. Pornind de la această degenerare a comportamentului de joc,
etologul german Prof. Wolf Schillswartz studiat diferite aspecte ale „jocurilor periculoase” pentru
evoluţia mentalităţii şi personalităţii copilului. El împreună cu echipa sa a constatat în urma cercetărilor
care au durat 14 ani, că mulţi copii cu dereglări de comportament (şi mai ales tendinţe antisociale) nu au
beneficiat de ceea ce se numeşte în realitate joc, ca şcoală a vieţii (chiar dacă aceştia fuseseră înconjuraţi
de sute de jucării).
În ce constă jocul periculos? Atât în SUA cât şi în Europa, multe familii tinere consideră că un copil,
pentru a se juca are nevoie doar de jucării sau să le aibă până la o anumită vârstă, fapt şi mai grav.
Jucăria îl va obliga pe copil mai întâi la o „explorare” aşa cum este numit ştiinţific instinctul de
satisfacere a curiozităţii, dar nu şi la joc. Până la 1-2 ani, explorarea jucăriei (în absenţa unui alt individ)
are un efect benefic la fel ca şi jocul cu mama. Problema intervine după depăşirea acestei vârste când
jocul cu participarea mai ales a părinţilor este obligatoriu (copilul având mai multă nevoie de a înţelege
„ce este jucăria”).
Copiii lăsaţi să se joace singuri cu o jucărie îşi vor forma o imagine proprie greu de definit despre ceea ce
reprezintă acea jucărie.
Stăpânul marionetelor. Spre exemplu o păpuşă care are forma de om va fi înţeleasă ca un obiect
personal pe care îl stăpâneşte şi îl poate arunca, lovi sau rupe cum vor. Acel copil îşi va forma singur
imaginea despre obiectul numit om, neînsufleţit care este jucăria sa. Cei mai mulţi dintre aceşti copii
ajunşi la vârsta tânără, indiferent de educaţia primită poate avea momente în care îi va trata pe oameni ca
pe nişte obiecte care dacă nu-i sunt de folos, le aruncă la gunoi. Din istoria marilor personalităţi politice
se ştie că liderii extremişti au fost copii „stăpâni ai marionetelor” pentru care părinţii nu au avut prea mult
timp de joacă. Un alt aspect extrem de important este acela al declanşării spontane a instinctului agresiv
care de multe ori se face din violenţa asupra „marionetelor” care au formă şi chip uman. Aceste
manifestări pot conduce la accentuarea comportamentelor extrem de periculoase pentru tipologiile
psihologice predispuse temperamental agresivităţii. În acest sens s-a demonstrat că 89% dintre aşa numiţii
sadici şi 92% dintre ucigaşii în copilărie nu au fost împiedicaţi să se manifeste violent faţă de marionetele
lor.
O altă problemă legată de păpuşi şi figurine în cazul jocului de unul singur o constituie lipsa de
comunicare. Copilul le vorbeşte marionetelor aşa cum doreşte iar acestea „răspund” aşa cum îi convine
lui. Dacă în trecut psihologii credeau că acesta este benefic, stimulând imaginaţia, astăzi s-a dovedit că
jocul este extrem de periculos. Vârsta fragedă a copilului supusă la o adevărată fragmentare a
„personalităţii” creşte riscul apariţiei unor psihoze de tip schizoid (schizofrenie).
Copilul care deţine arme de foc. Nu trebuie să reamintim că filmele de violenţă ultra comerciale chiar
dacă sunt animate insuflă micuţului un adevărat cult pentru arme. Pentru copil pistolul sau jocul agresiv
devine un fel de obiect magic al puterii pe care şi-o doreşte oricare micuţ şi chiar adolescent.
Părinţii nu pot interzice vizionarea unor filme de violenţă copiilor, pentru că după cum ştim, aceştia vor
face exact pe dos. De asemenea nu trebuie nici să le luăm dreptul la pistoalele „mitralieră” dacă acestea
sunt cele favorite. Singurul lucru pe care îl pot face părinţii pentru un copil nativ agresiv este acela să nu
capete cultul armei de a viziona cu micuţul filme cât mai violente în care să-i explice între paranteze ce
înseamnă durere şi mai ales moarte. Copilul este sensibil la cuvântul moarte la fel ca şi unii bolnavi
agnostici. Asocierea dintre frica de a muri cu a folosi un pistol adevărat trebuie făcută discret şi cât mai
detaliat şi natural.