Sunteți pe pagina 1din 6

MANAGEMENTUL CALITĂȚII

DOCUMENTE UTILIZATE ÎN MANAGEMENTUL CALITĂȚII (III) –


MANUALUL CALITĂȚII

21 NOIEMBRIE 2017
COSTEL GHEORGHE
gheorghe_dsp@yahoo.com
Documente utilizate în Managementul Calității (III) – Prof. Costel Gheorghe, M Sc, Medicină

CUPRINS

Documente utilizate în sistemul calității (III)...................................................2


Manualul Calității...............................................................................................2
Obiectivele unității de învățare nr.5..............................................................2
Formatul și structura Manualului de Management al Calității..................2
Moduri de redactare........................................................................................3
Test de auto-evaluare 5.1...................................................................................5

1
Documente utilizate în Managementul Calității (III) – Prof. Costel Gheorghe, M Sc, Medicină

Documente utilizate în sistemul calității (III)


Manualul Calității

Obiectivele unității de învățare nr.5


Principalele obiective ale unității de învățare nr.5 sunt:
 Înțelegerea documentelor utilizate în cadrul Sistemului de Management al
Calității, în special Manualul Calității;
 Familiarizarea cu termenii specifici domeniului Managementului Calității;
 Sublinierea caracteristicilor ce țin de elaborarea Manualului Calității;
 Înțelegerea rolului și avantajelor aduse organizației de elaborarea Manualului
Calității conform metodologiei prezentate.

Formatul și structura Manualului de Management al Calității


Pentru o mai bună lizibilitate, în practică se folosește aproape întotdeauna formatul
A4.
În ceea ce privește tipărirea, există două posibilități: prima constă în alcătuirea
manualului în forma nelegată, care are avantajul că ușurează schimbarea paginilor în caz
de revizuiri și completări. Dificultatea constă în protecția împotriva „copiilor pirat”. O
protecție la copiere ar fi posibilă numai cu un efort tehnic considerabil, întrucât programele
protejate la scriere nu mai reprezintă astăzi o problemă.
Filele manualului pot fi redactate cu diferite elemente distincte, eventual chiar cu sigla
firmei, atât în partea superioară, cât și în partea inferioară a fiecărei pagini.
Pentru a marca pe fiecare pagină actualitatea documentului, respectiv stadiul
revizuirilor, este necesară și suficientă înscrierea datei și numărului versiunii.
Numerotarea se poate face continuu, dar pentru a putea reutiliza anumite pagini în
cazul unei revizuiri a manualului, este recomandat ca numerotarea să se facă pe capitole, cu
două cifre/grupuri de cifre separate prin liniuță sau punct, astfel: prima cifră/primul grup
semnifică numărul capitolului, iar a doua cifră/grup de cifre semnifică numărul de ordine al
filei în cadrul capitolului:
Exemplu: 2.16 sau 3-21 sau 4/48.

2
Documente utilizate în Managementul Calității (III) – Prof. Costel Gheorghe, M Sc, Medicină

Este posibilă tipărirea pe ambele fețe ale foii. Ușurarea căutării se poate face prin
folosirea pentru fiecare capitol a unui semn de carte pe care se inscripționează numărul de
pagini.
A doua alternativă este legarea sub formă de carte.
Un Manual de management al calității poate exista și sub forma fișierelor de date
într-un calculator.
Cerințele standardului cu privire la controlul documentelor, așa cum sunt ele descrise
în capitolul 4.5 al I.S.O. 9001 rămân, firește, valabile, indiferent de suportul de stocare a
datelor.
Gradul de detaliere și forma de prezentare a Manualului Calității diferă în funcție de
nevoile specifice ale fiecărei unități. Fiecare unitate trebuie să decidă asupra principiilor de
politică și asupra procedeelor pe care le consideră necesare.
Se recomandă ca redactarea Manualului să se facă pe capitole separate, pentru a
facilita difuzarea și actualizarea periodică.

Moduri de redactare
Manualul calității poate fi redactat în mai multe moduri, printre care:
 Pe structura celor de capitole, conform I.S.O. 9001 sau I.S.O. 9004;
 Într-o structură specifică unității economice respective, dar care să acopere
toată problematica prezentată în reglementările I.S.O. 9004.
Lista domeniilor pe care manualul trebuie să le cuprindă de obicei (nu în mod
exhaustiv):
 Informații asupra manualului respectiv;
 Secțiuni care tratează problemele administrării funcției de calitate;
 Secțiuni care tratează problemele planificării calității și ale inspecției;
 Secțiuni care tratează problemele concepției și proiectării;
 Secțiuni care tratează problemele relațiilor cu furnizorii;
 Secțiuni care tratează problemele controlului proceselor;
 Secțiuni care tratează problemele produselor finite/serviciilor oferite;
 Secțiuni care tratează problemele performanțelor la consumatori/beneficiari;
 Secțiuni care tratează problemele metodelor referitoare la încercările cu
caracter general;
 Secțiuni care tratează problemele măsurării;
 Secțiuni care tratează problemele produselor/serviciilor specifice;

3
Documente utilizate în Managementul Calității (III) – Prof. Costel Gheorghe, M Sc, Medicină

 Secțiuni care tratează problemele proceselor specifice;


 Secțiuni care tratează problemele personalului;
 Secțiuni care tratează problemele procedurilor referitoare la contractele cu
autoritățile guvernamentale;
 Secțiuni care tratează problemele controlului și costurilor funcției de calitate.
La redactarea unui Manual al Calității se recomandă să fie avute în vedere, pe lângă
standardele:
 I.S.O. 10.013 – Linii directoare pentru elaborarea Manualelor Calității;
 I.S.O. 10.016 – Documente referitoare la calitate
și
Standardele franceze:
 Ghid N.F. – X 50-160 – Ghid pentru definirea unui Manual al Calității;
 Ghid N.F. – X 161 – Ghid pentru redactarea unui Manual al Calității;
 N.F. – X50 – 162 – 91 – Relații client-furnizor. Ghid pentru alcătuirea
Manualului Calității.
precum și
Standardul britanic:
 B.S. 4899/1-91 – Ghid de îmbunătățire a Manualelor Tehnice și de facilitare a
utilizării corecte a acestora (pe baza propunerilor din B.S. 4884).
Standardul spaniol:
 U.N.E. 66-907-91 – Ghid pentru elaborarea unui Manual al Calității.

Indiferent de structură și formă de prezentare, se poate spune că Manualul Calității


este imaginea scrisă a organizației în ceea ce privește Politica în domeniul Calității, precum
și a organizării create pentru respectarea acestei politici. Acesta este documentul pe care se
sprijină toate celelalte documente referitoare la calitate; redactarea sa este etapa fundamentală
a demersului managementului calității.
Sistemul de management al calității presupune existența așa-numitului „clear desk”,
procedeu inclus și în standardele internaționale seria I.S.O. 27.000, referitoare la păstrarea în
siguranță a informațiilor. Conform acestor standarde, dar și a altor reglementări
internaționale, orice document trebuie păstrat în condiții de siguranță tot timpul. În sprijinul
respectării acestei cerințe/recomandări vine procesul de îndosariere a documentelor, care
asigură numeroase facilități/avantaje.

4
Documente utilizate în Managementul Calității (III) – Prof. Costel Gheorghe, M Sc, Medicină

Am ajuns la sfârșitul unității de învățare nr.5: vă recomand să recapitulați principalele


subiecte prezentate în această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Veți rezolva și testul de auto-evaluare 5.1.

Test de auto-evaluare 5.1

1. Manualul Calității trebuie să conțină:


a) Secțiuni care tratează problemele personalului;
b) Secțiuni care tratează problemele performanțelor la consumatori;
c) Secțiuni care tratează modul de păstrare și comercializare a produselor la
beneficiari;
d) Secțiuni incluzând o scurtă prezentare a celui care elaborează manualul;
e) Secțiuni prezentând rapoartele financiare pe ultimii 3 ani;
f) Secțiuni care tratează problemele procedurilor referitoare la contractele cu
autoritățile guvernamentale.
Răspuns:
2. Manualul Calității poate fi de forma:
a) Carte;
b) File îndosariate în dosare simple;
c) Set de broșuri;
d) Suport electronic;
e) Format special, înregistrat la Registrul Comerțului.
Răspuns:

S-ar putea să vă placă și