Ce este keratoconusul?

Keratoconusul este o afecţiune relativ comună a corneei (100-300 cazuri la 100.000 locuitori) care
constă în subţierea şi deformarea progresivă a acesteia. Corneea (care formează peretele anterior al
globului ocular) este o structură transparentă cu suprafaţa netedă relativ regulată, având o formă
ovalară privită din faţă

Keratoconusul reprezinta o afectiune oculara non-inflamatorie din categoria ectaziilor corneene,

caracterizata prin deformarea si subtierea progresiva a suprafetei corneene, aceasta protruzionand
intr-o anumita zona sub forma unui con. Printre cauzele acestei boli se numara:

Cauza keratoconus

 in primul rand printre cauzele keratoconusului se afla factorii genetici (exista defecte
calitative la nivelul fibrelor de colagen din alcatuirea corneei, care o fac susceptibila la
subtiere si deformare);
 factorii de mediu (radiatiile UV);
 factori endocrini (se asociaza uneori cu disfunctiile glandei tiroide)
 factori imunologici (ca si majoritatea bolilor autoimune, keratoconusul asociaza un
dezechilibru intre moleculele proinflamatorii si cele antiinflamatorii de la nivelul
corneei).

Primele manifestari sugestive pentru keratoconus survin de regula in ultimii ani ai adolescentei.
Se crede ca aparitia keratoconusului se intampla dupa ce procesul de crestere inceteaza, intre 16
si 21 de ani. Printre factorii ce favorizeaza declansarea bolii se numara:

 frecatul ochilor;
 purtarea indelungata a lentilelor de contact (peste 10 ani, mai mult de 10 ore pe zi);
 expunerea la razele ultraviolete;
 diverse atopii.

SEMNE SI SIMPTOME KERATOCONUS

Keratoconusul debutează în general în cursul pubertăţii cu scăderea uşoară a vederii,
oboseală oculară, imagini deformate, fotofobie, iritaţie oculară şi schimbarea frecventă a
dioptriilor ochelarilor. În timp vederea scade progresiv şi nu mai poate fi corectată cu
ochelari.
Keratoconus. Evoluţie şi tratament

În funcţie de simptomele clinice şi de rezultatele metodelor de examinare se diferenţiază

4 stadii de evoluţie.

În primul stadiu, deformarea este minimă, greu diagnosticabilă şi corecţia optică se poate face
bine cu ochelari sau lentile torice moi.

În stadiul al doilea, scade acuitatea vizuală marcant, apare vederea dublă, deformarea corneei
creşte şi corecţia optică cu ochelari sau/ şi cu lentile de contact moi nu mai este satisfacătoare;
astigmatismul neregulat apărut se poate corecta cel mai bine cu lentile de contact dure. Acestea
regularizează suprafaţa oculară mai mult decît lentilele de contact moi, care se mulează pe
aceasta.

În stadiul al treilea, deformarea conică este evidentă, corneea este subţiată dar transparentă;
vederea fără corecţie este foarte scăzută. Singura opţiune terapeutică rămîne, înaintea chirurgiei,
corecţia cu lentile dure.

Ultimul stadiu este caracterizat prin apariţia opacităţilor dense la vîrful conului (care apoi se pot
extinde) şi prin subţierea extremă a corneei care se poate rupe. Aici doar chirurgia de transplant a
corneei poate salva vederea.

De aceea keratoconusul trebuie suspicionat in cazul oricarui tanar adult cu astigmatism neregulat
sau astigmatism miopic la care apare modificarea rapida a valorii dioptriilor, ce nu se mentin
constante de la un consult la altul sau daca nu se poate obtine o acuitate vizuala cu cea mai buna
corectie egala cu 1.

Cum se stabileste diagnosticul de keratoconus?

In momentul aparitiei unuia sau mai multora dintre manifestarile descrise mai sus se impune un
consult oftalmologic in care specialistul va recomanda o serie de investigatii folosind aparate
speciale menite sa evalueze suprafata si grosimea corneana. De regula, se indica urmatoarele
investigatii:

Dupa stabilirea diagnosticului de keratoconus si a stadiului de evolutie cu ajutorul acestor

investigatii, se va stabili daca boala este progresiva sau stabilizata. In momentul de fata, in cazul
unui pacient tanar cu dovada de keratoconus progresiv este indicat tratamentul in cel mai scurt
timp. In cazul pacientilor peste 40 ani, tratamentul nu reprezinta o indicatie absoluta, cu exceptia
celui optic, al viciului de refractie, deoarece se considera ca boala este deja stabilizata in mod
natural o data cu inaintarea in varsta si riscul de progresie este foarte redus.

TRATAMENT KERATOCONUS
In prezent exista mai multe optiuni in ceea ce priveste tratamentul keratoconusului.

Tratamentul optic pentru keratoconus presupune corectarea astigmatismului cu ajutorul lentilelor

aeriene (ochelari) sau in cazul in care aceasta nu se dovedeste satisfacatoare, cu ajutorul
lentilelor de contact moi sau dure, gaz-permeabile. La keratoconus lentilele ajuta pacientul la
corectia vederii, dar nu trateaza si boala.

Tratamentul chirurgical al keratoconusului include:

1. Crosslinkingul fotooxidativ cu riboflavina – are ca scop cresterea rezistentei mecanice

a corneei prin crearea unor noi legaturi inre fibrele de colagen din structura corneei. Are
la baza o reactie de copolimerizare a fibrelor de colagen sub actiunea radiatiilor UV,
reactia fiind catalizata de un derivat al vitaminei B2 (Riboflavina). In momentul de fata
este dovedit clar efectul procedeului in stoparea evolutiei bolii. Indicat indeosebi in
stadiile I si II de boala, s-a dovedit a fi eficient chiar si la unii pacienti cu keratoconus
stadiul III, inainte de aparitia complicatiilor.

Este un procedeu minim invaziv, initial presupunand indepartarea stratului de la suprafata

corneei (epiteliu) pentru a permite difuziunea riboflavinei spre straturile profunde. In
prezent se poate realiza cu rezultate comparabil de bune si fara indepartarea epiteliului
cornean (procedeu transepitelial), evitandu-se astfel disconfortul legat de expunerea
terminatiilor nervoase corneene (durere) sau complicatiile postoperatorii (infectii).

2. Implantarea de inele intracorneene – este o interventie chirurgicala menita sa modifice

raza de curbura a corneei prin aplicarea unor forte mecanice la nivelul acesteia (inele de
polimetil metacrilat introduse in interiorul corneei prin incizii la periferia acesteia). O
complicatie redutabila o reprezinta migrarea inelelor in camera anterioara.
3. Transplantul de cornee – se apeleaza la transplant ca ultima incercare de restaurare a
acuitatii vizuale atunci cand celelalte metode au esuat sau cand diagnosticul este pus intr-
un stadiu avansat (III sau IV). Reprezinta singura optiune in momentul in care au aparut
complicatiile keratoconusului (edem cornean ireversibil).

Presupune inlocuirea coreneei pacientului cu una prelevata de la cadavru, care este

suturata sub anestezie locala sau generala. Pe langa rejetul de grefa, cu incidenta mult
redusa in prezent datorita terapiei preoperatorii agresive, o alta complicatie ce poate
aparea in timp este legata de vascularizarea grefonului cu scaderea acuitatii vizuale dupa
mai multi ani de la interventia initiala.

Ca metoda moderna avem implantarea unor inele dintr-un material special, biocompatibil PMMA
in grosimea corneei.

Aceste inele se numesc INELE INTRACORNEENE si sunt personalizate, adica sunt specifice
fiecarui pacient. Sunt calculate intr-un mod foarte bine stabilit in functie de parametrii vizuali si
anatomici ai ochiului si au ca scop aplatizarea corneei. Aceasta aplatizare duce la o imbunatatire
foarte importanta a vederii.