Sunteți pe pagina 1din 10

Servicii de cont curent şi disponibilităţi;

Decontări interne şi externe;


Electronic Banking

Principalele servicii de cont curent şi disponibilităţi sunt următoarele:

➢ Constituirea de disponibilităţi la vedere şi depozite la termen în lei şi în


valută;

➢ Informaţii privind ratele anuale de dobândă practicate de Eximbank pentru


disponibilităţi la vedere şi depozitele la termen;

➢ Informaţii zilnice privind cursurile de schimb valută/valută şi valută/lei


utilizate de Eximbank pentru tranzacţiile ordonate de clienţi;

➢ De asemenea, Eximbank a pus la dispoziţia clienţilor săi servicii bancare


moderne de tip Electronic Banking ce oferă avantaje evidenţe utilizatorilor, prin
facilitarea plăţilor şi obţinerea informaţiilor de la distanţă;

➢ Efectuarea de operaţiuni cu titluri de stat din ordinul şi în contul clienţilor.

Pentru clienţii săi, în vederea susţinerii derulării şi finalizării tranzacţiilor de


export-import EXIMBANK oferă servicii bancare complete şi anume :

➢ încasări şi plăţi în lei şi valută, în numerar şi prin virament;

➢ operaţiuni cu efecte de comerţ;

➢ operaţiuni de schimb valutar;

➢ derularea acreditivelor şi incasso-urilor de export şi import;

➢ operarea ordinelor de plată iniţiate sau primite de clienţi;

➢ efectuarea de operaţiuni de scontare/forfetare.


Informaţii comerciale despre partenerii de afaceri,
bănci si instituţii financiare, informaţii şi analize
de risc de ţară, servicii de consultanţă complexă

Datorită specificului său, BEIR S.A. - EXIMBANK are acces la numeroase


baze de date având posibilitatea să furnizeze informaţii comerciale şi de credit despre
partenerii de afaceri, români sau străini, ai agenţilor economici care solicită astfel de
informaţii, despre bănci şi instituţii financiare din Romania sau din străinatate.
Datele oferite de BEIR S.A. - EXIMBANK permit desfăşurarea de tranzacţii de
export-import în condiţii de cunoaştere mai bună a partenerului, cu posibilitatea
evaluării şi minimizării riscurilor comerciale. Sunt evidenţiate date de prezentare
generală (denumire, adresa etc), date financiare (posturi din bilanţ, cont de profit şi
pierderi), standingul financiar (lichiditate, rentabilitate) şi diferite recomandări.
Direcţia Analiză Risc pune la dispoziţia exportatorilor români informaţii,
sinteze si analize privind situaţia economică şi politică, riscul de ţară şi oportunităţile
de afaceri asociate unui număr de circa 100 de state. Agenţii economici pot solicita
informaţii neprelucrate, sinteze, analize de risc de ţară sau avize privind riscurile
corespunzătoare derulării unui anumit contract. Semestrial este realizată şi difuzată
Cartea Riscului de Ţară, conţinând fişele principalilor parteneri comerciali ai
României. De asemenea, periodic sau la cererea clienţilor sunt realizate studii zonale
care acoperă principalele regiuni geopolitice.
BEIR S.A. - EXIMBANK mai oferă celor interesaţi rapoarte economice
generale, analize si prognoze sectoriale privind economia românească.

Pe sintezele şi analizele ce se fac se percep comisioane şi taxe, astfel:

- în regim normal (14 zile);

- în regim express (7 zile);

- în regim de urgenţă (2-3 zile)

Pentru acestea există tarife care variază între 58 şi 160 dolari americani şi sunt
calculate în lei la cursul Băncii Naţionale a României S.A. din ziua efectuării plăţii.

Se subliniază că furnizarea de informaţii este un serviciu oferit societăţilor


comerciale române şi străine, în vederea diminuării riscurilor politice şi comerciale
ale operaţiunilor de comerţ exterior. Sunt vizate informaţii privind riscul de ţară,
mediul de afaceri, condiţii de creditare, informaţii despre partenerii de afaceri,
diferite programe desfăşurate.
Se constată că eforturile băncii în acest domeniu se concentrează în direcţia
asigurării unei poziţii solide pe piaţa internă (în formare) a furnizorilor de informaţii
comerciale, alături de concurenţi precum Oficiul Naţional al Registrului Comerţului,
Intercredit, Romdata, Dun & Bradstreet România, Amer Neilsen.
Toate aceste operaţiuni au vizat , în 1996, peste 2,3 miliarde de dolari din
exportul total al României de 7,6 miliarde dolari în acelaşi an. Creşterea exporturilor
continuă şi se datorează într-o bună măsură şi acestor tehnici de sprijinire a
exportatorilor de către EXIMBANK.

Riscul de ţară

Banca de Export-Import a României pune la dispoziţie agenţilor economici şi


alte tipuri de produse absolut necesare pentru promovarea relaţiilor economice
internaţionale.
Un astfel de produs este reprezentat de Analiza de Risc de Ţară. Riscul de ţară
arată gradul de incertitudine, care poate afecta un credit sau alt produs financiar dat
în favoarea unui client din ţară al cărui risc se determină.
Riscul de ţară este utilizat: pentru adoptarea deciziei de export, pentru alegerea
modalităţii de plată; pentru precizarea monedei de evaluare şi de plată; pentru
precizarea clauzelor şi garanţiilor solicitate partenerului. Acelaşi risc este un element
important în adoptarea deciziei de asigurare şi în calculul procentului şi primei de
asigurare de către EXIMBANK S.A.

Analiza de Risc de Ţară are în vedere:

➢ situaţia politică;

➢ situaţia economică;

➢ situaţia balanţei de plăţi şi a sistemului financiar-bancar din ţara respectivă;

➢ probleme în relaţiile bilaterale cu România.


Pe baza acestor informaţii se obţine produsul sub forma clasei de risc, în care
se încadrează ţara respectivă, precum şi semnificaţia şi efectele pentru eventualul
exportator în această ţară ale acestei informaţii şi ale riscurilor identificate.

2.4. Activitatea Băncii de Export – Import a României


(EXIMBANK S.A.) în finanţarea exporturilor şi în
asigurarea creditelor de export

Activitatea Băncii de Export – Import a României, desfăşurată în nume şi cont


stat, se concretizează prin analiza şi evaluarea proiectelor şi tranzacţiilor de comerţ
exterior, pe care statul roman este interesat să le sprijine.
Statul roman acordă stimulente societăţilor comerciale solicitate prin
intermediul Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior,
ale cărui decizii se bazează pe analiza şi recomandările privind eligibilitatea
tranzacţiilor de export şi import, elaborate de către diferitele compartimente ale
Băncii de Export – Import a României.
Intervenţia statului în sprijinirea exporturilor s-a făcut în limita sumelor
prevăzute în bugetele anuale şi în alte acte normative, sume care, deşi au marcat
creşteri an de an, nu au reuşit totuşi să satisfacă în totalitate necesităţile exportatorilor
români. Importantă este însă funcţionalitatea mecanismului şi perfecţionarea în
continuare a acestuia, atât din punct de vedere al cadrului juridic, cât şi instrumental,
astfel încât să corespundă cerinţelor actuale ale economiei naţionale.
În anul 1996, peste 1600 de exportatori români au solicitat şi obţinut
bonificarea dobânzilor pe care le-au plătit pentru creditele de export acordate de
băncile româneşti. Nivelul bonificaţiei a fost de 50% din dobânzile plătite la
creditele de export pe termen scurt şi de 60% pentru cele aferente exporturilor
complexe şi cu ciclul lung de fabricaţie
Acest stimulent s-a acordat exportatorilor români, producători direcţi si ale
căror exporturi au fost eficiente.
Bonificaţiile distribuite s-au ridicat la 188,7 miliarde lei în baza sumelor
prevăzute în bugetul de stat în acest scop, bonificându-se dobânzile aferente unor
credite care au fost utilizate pentru exporturi în sumă de circa 6000 miliarde lei.
Tot pentru a veni în sprijinul exportatorilor, au fost analizate circa 150 de cereri
de scutiri vamale şi taxa pe valoarea adăugată pentru importurile de completare
destinate realizării exporturilor complexe sau produselor cu ciclu lung de fabricaţie,
aprobându-se astfel scutirile de taxe totalizând 68 miliarde lei.
Garanţiile în valută pentru exporturi complexe au reprezentat şi ele
aproximativ 120 miliarde lei pentru participări la licitaţii internaţionale, restituiri de
avans şi garanţii de bună execuţie.
În vederea emiterii garanţiilor de stat pentru credite externe având ca scop
investiţii sau import de tehnologie, Banca de Export – Import a României a analizat
cereri pentru evaluarea de proiecte, garanţiile oferite totalizând circa 270 miliarde
lei.
În ceea ce priveşte asigurarea în nume şi cont stat oferită exportatorilor
români în anul 1996 s-a înregistrat o creştere faţă de anii precedenţi, fiind asigurate
pe termen scurt exporturi în valoare de 48,4 miliarde lei, plătindu-se şi daunele în
favoarea unui asigurat.
În acelaşi an a început derularea efectivă a “Proiectului de Dezvoltare
Industrială” cu împrumutul acordat României de către Banca Mondială, pentru
dezvoltarea capacităţii de producţie pentru export şi finanţarea exportului.

Activitatea în nume şi cont propriu s-a caracterizat în 1996 prin dezvoltarea


ofertei de produse bancare şi de asigurări specifice operaţiunilor de export, menite
să vină în întâmpinarea societăţilor româneşti participante la tranzacţiile de comerţ
exterior.
Banca de Export – Import a României a continuat activitatea de creditare pe
termen scurt în lei şi valută pentru spijinirea producţiei şi a exporturilor, oferindu-
se astfel credite de aproximativ 70 miliarde lei, societăţi cu capital privat care au
beneficiat de acestea reprezentând 25% din totalul clienţilor băncii. Formele de
creditare oferite de Banca de Export – Import a României au fost credite pe obiect,
plafoane de lucru şi credite de trezorerie, menite să accelereze derularea producţiei
de export în raport cu nevoia de lichidităţi a exportatorilor.
Tot în anul 1996 Banca de Export – Import a României a emis garanţii pentru
sprijinirea operaţiunilor de export şi a consolidat relaţiile de correspondent cu
instituţii bancare. Astfel s-au stabilit legături swift cu 98 de bănci corespondente şi
80 de legături telex.
Ca un instrument distinct de activitatea bancară uzuală, Banca de Export –
Import a României oferă sprijin exportatorilor români prin asigurarea
neîncasărilor din exporturi.
Create ca o alternativă la modalităţile clasice de încasare a exporturilor pe
credit, poliţele de asigurare oferite în nume şi cont propriu de Banca de Export –
Import a României, cu reasigurare de 50% pe piaţa privată internaţională, au sprijinit
exporturi cu valori mari.
Întreaga cifră a exporturilor asigurate a reprezentat 0,54% din totalul
exporturilor româneşti dovedind o asimilare lentă a unui instrument relativ nou atât
în mentalitatea, cât şi în practica exportatorilor şi a băncilor lor finanţatoare.
Activitatea de asigurări de credite derulată de Banca de Export – Import a
României a continuat să se înscrie în anul 1996 în trendul şi practica internaţională
din domeniu. Dezvoltarea relaţiilor Băncii de Export – Import a Romăniei, în calitate
de asigurator de credite de export cu membrii Uniunii Internaţionale a Asiguratorilor
de Credite de Export şi Investiţii prin Secretarul General al acestei uniuni, cât şi cu
instituţiile similare din Europa Centrală şi de Est.
Banca de Export – Import a României a pregătit cadrul procentual pentru
începerea sistemului de asigurare a creditelor comerciale interne, asigurare
destinată societăţilor comerciale româneşti în vederea protejării creanţelor lor
interne.

Acest tip de poliţe poate fi lansat într-o economie în care să existe un minim de
cadru legal care să guverneze disciplina financiară, situaţie în care sperăm să fie
mediul economic românesc în 1997, astfel încât aceste poliţe pentru asigurări ale
vânzătorilor cu plata amânată la intern să devină pe deplin operante.
Banca de Export – Import a României a continuat să dezvolte un alt produs
specific pe care l-a asimilat încă de la început în activitatea proprie, şi anume
furnizarea de informaţii comerciale şi de credit, atât despre societăţi româneşti,
cât şi străine.
Furnizarea de informaţii comerciale şi de credit constă în Raportul elaborat de
bancă, pe baza informaţiilor proprii şi a celor furnizate de instituţii internaţionale şi
naţionale specializate, privind evaluarea firmei partenere şi limita maximă a
creditului ce poate fi acordat acesteia.
Raportul elaborat de Eximbank S.A. cuprinde date generale de prezentare a
firmei partenere (denumire, adresă, istoric, obiect de activitate, management, cifră
de afaceri, parteneri, banca unde îşi păstrează disponibilităţile etc.), date financiare
(principalele posturi din Bilanţ şi din Contul de Profit şi Pierdere etc.), nivelul
standingului financiar.
Banca de Export – Import a României a reuşit să îşi costruiască o reţea de surse
de astfel de informaţii din străinătate, atât de la agenţiile importante din domeniu,
cât şi din România, fiind capabilă să furnizeze atât pentru propria activitate (de
creditare, garantare şi asigurări), cât şi pentru orice solicitant, rapoarte complete
despre societăţi comerciale străine şi respective româneşti.În acelaşi sens în care
piaţa începe să conştientizeze riscurile economice pe care fiecare operator economic
este dator să le monitorizeze şi minimizeze, se înscrie şi solicitarea de rapoarte
privind informaţii despre ţările şi respectiv pieţele către care se pot îndrepta
exporturile româneşti. În acest context, Banca de Export – Import a României
dispune de o echipă specializată în masură să furnizeze astfel de date.
S-a elaborat şi actualizat în permanenţă ”Cartea Riscului de Ţară”, precum şi
alte studii care au prezentat, în ansamblu şi pe ţări, situaţiile conjuncturale
economice din ţări şî zone de interes pentru dezvoltarea comerţului exterior
românesc.

Banca de Export – Import a României a oferit propriilor departamente din bancă


şi altor solicitanţi informaţii actualizate privind situaţia economică a României
şi evoluţia acesteia.

În concordanţă cu stadiul şi necesităţile de dezvoltare instituţională şi


operaţională, Banca de Export – Import a României a desfăşurat importante
activităţi promoţionale, de amplificare şi intensificare a relaţiilor de parteneriat
cu instituţii de profil similar din alte ţări, precum şi cu organizaţii şi organisme
financiar-bancare şi de asigurări internaţionale.
Întâlnirilor prospective şi de afaceri stabilite pe baze bilaterale cu reprezentanţi
din sisteme financiare şi de asigurări din ţări ca: Japonia, Germania, Italia, Anglia,
Statele Unite ale Americii, Elveţia, Ungaria, Turcia etc. li s-au adăugat colaborări în
cadrul unor programe guvernamentale cu parteneri din Thailanda, Malayesia, R.P.
Chineză, Danemarca, Norvegia etc.

În cadrul relaţiilor internaţionale ale Băncii de Export – Import a României, un


loc bine definit l-au avut şi contractile şi programele stabilite cu organismele
financiare internaţionale, în special cu Banca Mondială şi Banca Europeană pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Banca de Export – Import a României s-a străduit în 1996 să continue şi
activităţile de marketing şi promovare a ofertei sale de produse bancare şi de
asigurări prin întărirea relaţiilor atât direct cu exportatorii, cât şi cu băncile
româneşti, produsele Banca de Export – Import a României fiind complementare
celor oferite de băncile comerciale şi nu concurente direct.
A fost adus un progress evident în utilizarea unor tehnologii de lucru moderne,
care să faciliteze managementul mai ferm al resurselor şi eficientizarea relaţiilor cu
clienţii.
Astfel a sporit sensibil dotarea cu tehnică de calcul, iar sistemul informaţional
integrat este utilizat pe scară tot mai largă de activitatea băncii.
Pentru lucrătorii băncii continuarea programelor de pregătire şi specializare atât
prin participarea la cursuri ţară, cât şi în străinătate, în vederea aducerii tuturor
specialiştilor din bancă la un nivel de pregătire profesională cât mai bună, astfel încât
serviciile şi produsele Băncii de Export – Import a României să se ridice la calitatea
cerută de o piaţă în permanentă evoluţie.

Activitatea de asigurări a creditelor de export aferentă anului 2001 este cea


redata în bilanţul contabil şi în contul de profit şi pierdere. În balanţa de plăţi externe
activitatea de creditare este cuprinsă în Contul financiar, partea de active
(împrumuturi şi credite acordate) şi partea de pasive (împrumuturi şi credite
primite).

Situaţii financiare preliminare la 31.12.2001 elaborate în


conformitate cu standardele româneşti de contabilitate

A. Contul de profit şi pierdere

-milioane lei-
Venituri
Operaţiuni de trezorerie şi
374.029,414
interbancare
Operaţiuni cu clientela 236.847,799
Operaţiuni cu titluri 209.121,505
Operaţiuni de schimb 1.404.314,671
Prestaţii de servicii financiare 12.941,962
Venituri diverse din exploatare 15.082,403
Provizioane şi recuperări de
108.301,388
creanţe amortizate
Alte venituri 37.982,755
Total venituri 2.398.621,897

Cheltuieli
Operaţiuni de trezorerie şi interbancare 229.939,902
Operaţiuni cu clientela 172.113.629
Operaţiuni cu titluri 0
Operaţiuni de schimb 1.383.768,978
Cheltuielicu personalul 112.147,859
Cheltuieli diverse de exploatare 172.282,746
Provizioane şi pierderi din creanţe nerecuperabile 86.284,882
Total venituri
Alte cheltuieli 131.498,512
Total cheltuieli 2.288.036,517
Profit Brut 110.585,380
Impozit pe profit 6.232,600
Rezultatul net al exercitiului 104.352,781

B. Bilanţul contabil

-milioane lei-
Numerar in casierie si disponibil la BNR 842.754,925
Conturi la vedere si depozite la banci 1.923.126,390
Credite acordate bancilor 1.793.640,140
Credite acordate clientelei 1.417.165,235
Operatiuni cu titluri si diverse 366.316,347
Valori imobilizate 223.637,926
Creante atasate 132.166,857
Alte active 32.519,990
Total activ 6.731.327,810
Depozite ale bancilor 958.317,630
Imprumuturi primite de la clientela financiara 2.687.278,313
Conturi curente ale clientelei 667.804,124
Conturi de depozite ale clientelei 596.298.693
Total datorii atasate 83.759,643
Alte pasive 1.596.142,061
Capitaluri proprii 783.059,426
din care:
Capital social 316.985,550
Total pasiv 6.731.327,810

S-ar putea să vă placă și