CAPITOLUL 1

Introducere
Arhitecturile rețelelor de telecomunicații se schimbă permanent pentru a satisface noi
servicii sau aplicații (bandă largă, IP, comunicații mobile, multimedia etc.). Echipamente de
nouă generație (comutatoare soft, baze de date, controlere de servicii, interfețe pentru noi
protocoale etc.) și noile tipuri de apeluri/trafic trebuie deopotrivă a fi introduse în noile rețele.
Diferitele soluții ale arhitecturilor de rețea pot fi avute în vedere pentru o tranziție lină
de la infrastructurile rețelelor existente PSTN (Public Switched Telephone Network) și PLMN
(Public Land Mobile Network) către rețeaua de generație nouă NGN (Next Generation
Network), ce apare ca un rezultat al procesului convergent ce conduce la infrastructuri de
rețea care partajează diferite aplicații/servicii.
Ingineria traficului cuprinde toate activitățile de planificare a rețelei, PLANITU, care
sunt permanent sub controlul și coordonarea Uniunii Internaționale de Telecomunicații, ITU,
prin intermediul Biroului de Dezvoltare a Telecomunicațiilor, DTB. Considerând diferitele
soluții și arhitecturi de rețea existente, fiecare acțiune de planificare a rețelei trebuie să fie
analizată și rezolvată cu ajutorul mai multor instrumente de planificare, menținerea și
folosirea unui singur tip de instrument de planificare nefiind o strategie corectă. Companiile
din domeniul telecomunicațiilor folosesc metode diferite (pachete de programe sau
platforme) de planificare, pe care le reactualizează și îmbunătățesc continuu, în vederea
adaptărilor rapide la noile servicii și aplicații, dar și la noile caracteristici și cantități ale
volumelor de trafic generate și prelucrate în rețea.
Procedurile și instrumentele de planificare se dezvoltă odată cu propria dezvoltare a
rețelei, a serviciilor, tehnicilor, pieței de telecomunicații precum și a elementelor de
standardizare. Această evoluție implică astăzi un amplu set de opțiuni de implementare a
rețelei mai mare decât în trecut și, în consecință, importanța unei planificări atente și a unei
analize a alternativelor au un impact mai mare asupra performanțelor rețelei, în scopul de a
asigura capacitățile necesare de resurse, calitatea cerută a serviciilor și investițiile cele mai
avantajoase.

1.1 Procese de planificare

Metodologia tradițională de planificare a rețelei implică trei niveluri de planificare,
denumite, după cum urmează:
- planificarea afacerilor – orientată spre stabilirea celor mai avantajoase segmente de
abonați către care să se orienteze un anumit operator, a celor mai profitabile noi
servicii ce urmează a fi introduse, metode de extindere a pieței de servicii și
echipamente, precum și a metodelor de optimizare a raporturilor investiții-
beneficii.
- planificarea rețelelor – referitoare la prognoza pentru cererile de servicii, trafic și noi
abonați, numărul și localizarea centrelor de comunicații (în special, astăzi, pentru
NGN), echilibrarea costurilor între infrastructura construită și închiriată,
dezvoltarea capacităților și soluțiile de migrare spre NGN și 4G, aplicațiile de
convergență a serviciilor și platforme către diferite tehnologii de acces.
- planificarea mijloacelor de exploatare și întreținere – acționând pentru evaluarea
alternativelor de operare directă și de externalizare, organizarea și aplicarea
noilor procese de exploatare, utilizarea aplicațiilor IT ca suport eficient de
exploatare, instruirea forței de muncă spre noile activități de exploatare.
2 INGINERIA TRAFICULUI

În cuprinsul acestei lucrări ne vom îndrepta atenția doar asupra planificării rețelei, dar
se vor face uneori referiri principiale și la celelalte două niveluri de planificare.
Datorită vitezei mari cu care au loc astăzi schimbările în mediul de comunicații și al
tehnologiei electronice, activitățile tradiționale de planificare ce erau efectuate înainte în mod
separat, trebuie în prezent să fie strâns interconectate legate între ele și cu alte sarcini
referitoare la rețea.
Planificarea afacerilor

Planificarea Planificarea Planificarea

Planificarea strategică de structurală pe pe termen
reţelei reţea / afaceri termen lung scurt / mediu
Management
de
reţea
Supravegherea Măsurarea traficului
Procese suport reţelei şi
şi facturarea
ale reţelei abonaţilor parametrilor QoS

REŢEAUA DE COMUNICAŢII

Figura 1.1: Procese de planificare a rețelei și relația cu alte activități de rețea

Ținând seama de mediu, planificarea strategică a rețelei, planificarea afacerilor,
planificarea structurală pe termen lung, mediu sau scurt trebuie aplicate în mod iterativ și de
asemenea să comunice cu procesele de exploatare și întreținere, cum sunt măsurarea
traficului și a performanțelor rețelei, așa cum este ilustrat grafic în figura 1.1:
- datele referitoare la topologii, arhitecturi, localizări, rutare etc. din planificarea pe
termen lung sunt transferate iterativ la activitățile pe termen mediu sau scurt,
- rezultatele planificării sunt transferate aplicațiilor de management al rețelei, MN
(Network Management) și viceversa, măsurătorile MN fiind furnizate ca date de intrare în
activitățile de planificare,
- de asemenea și procesele sistemelor de operare oferă date relative la cererea de
trafic, performanțe și fluxuri de origine/destinație pentru activitățile de planificare pe termen
scurt/mediu.
Analizarea
contextului iniţial

Aprecierea
Generarea afacerilor Rezultate
scenariilor tehnice şi
competiţionale Prognozarea economice
cererii de trafic

(intrări) Configurarea
(ieşiri)
proiectarea şi reţelei

Planificarea financiară
şi de afaceri

Proceduri şi instrumente

Figura 1.2: Sub-procese iterative de planificare pentru competiția scenariilor

Datorită numărului mare de scenarii posibile ce se pot afla în competiție, este
totdeauna necesară o analiză a acestora, cu scopul de a le alege pe cele care sunt
avantajoase deopotrivă din punct de vedere tehnic și economic.
1. Introducere 3
Structura ilustrată în figura 1.2 precizează procedura recomandată pentru realizarea
acestor analize într-o manieră iterativă:
- scenariile de rețea de comunicații sunt generate cu punctele de plecare derivate din
sfera pieței reale și situația competițională,
- obiectivul final este acela de a avea un proiect care să îndeplinească cerințele sociale
ale operatorului și care să fie realizabil din punct de vedere financiar,
- reacția inversă dintre activități este necesară pentru a încorpora rezultatele optimizării
intrărilor și ipotezelor,
- aprecierea afacerilor este efectuată la începutul procesului de selectarea a soluțiilor
posibile și se înlătură cele care nu sunt realiste. Un plan de afaceri mai detaliat este
obținut la sfârșitul analizei soluțiilor selectate și el va stabili planurile de investiții și de
afaceri.

1.1.1 Etape de planificare

A planifica înseamnă a defini din punct de vedere structural (configurație,
dimensiuni) și funcțional (protocoale de semnalizare, modalități de satisfacere servicii),
arhitectura rețelei care poate să satisfacă, în condițiile unor costuri minime sau cel puțin
acceptabile atât în momentul achiziționării, cât și pe durata exploatării sale, un anumit nivel
de calitate a servirii, QoS (Quality of Service), definită printr-un ansamblu de indicatori, ce
iau în considerare, de exemplu, raportul semnal-zgomot, întârzierea prin rețea sau frecvența
biților recepționați eronat, BER (Bit Error Rate), [elem].
Planificatorii de rețea se confruntă cu multiple sarcini, dintre care cele mai importante
sunt următoarele:
- analiza situației inițiale a abonaților, serviciilor, beneficiilor și structurii rețelei,
- culegerea datelor,
- definirea variantelor de scenarii,
- evaluarea soluțiilor de implementare,
- proiectarea soluțiilor optime: dimensionarea și localizarea resurselor,
- analiza de sensibilitate a variabilelor nesigure,
- raportarea soluțiilor.
Planificarea și proiectarea rețelei este un proces iterativ, incluzând proiectarea
topologică, sinteza și realizarea rețelei, și are drept scop asigurarea faptului ca o nouă rețea
sau serviciu nou să vină în întâmpinarea nevoilor pentru abonați și operatori. Procesul poate
fi adaptat în funcție de fiecare nouă rețea sau serviciu. Acesta este un proces extrem de
important, care trebuie să fie efectuat înainte de înființarea unei noi rețele de comunicații,
sau a unui serviciu, și care se desfășoară parcurgându-se următoarele trei etape principale,
[ITUref]:
 Proiectarea topologică – stabilirea locului de amplasare a componentelor rețelei și
modului de interconectare a acestora. Metodele optimizării topologice folosite în acest scop
aparțin zonei matematice, cunoscută sub numele de "teoria grafurilor". Aceste metode
conduc la determinarea costurilor de transmisie și de comutație și, prin urmare, la
determinarea matricei optime de conexiune și de localizare a centrelor de comutație și a
concentratoarelor de trafic.
 Sinteza rețelei - această etapă implică determinarea dimensiunilor pentru
componentele folosite, în raport cu anumite criterii de performanță, ca de exemplu gradul
serviciului, GoS, timpul de întârziere etc. Metoda folosită, cunoscută ca "optimizare
neliniară" conduce la determinarea topologiei, costului transmisiei și al comutației, calității
servirii etc., și pe baza acestor informații se calculează planul de rutare și dimensiunea
tuturor componentelor.
 Realizarea rețelei – la acest moment se stabilește planul fizic de implementare a
rețelei, folosind informații curente referitoare la cererile de servicii și volumul lor, costurile de
piață a componentelor și dispozitivelor de comunicații și condițiile specifice de realizare a
fiabilității întregii rețele. Metoda folosită în această etapă trebuie să asigure o optimizare a
tuturor elementelor economice și tehnice necesare, termenul englez folosit în literatura de
4 INGINERIA TRAFICULUI

specialitate pentru a o caracteriza fiind "Multi-commodity Flow Optimization". Prin

fiabilitatea rețelei este exprimată capacitatea ei de a asigura continuitatea conectivității și a
gradului de serviciu dorit în condiții de deranjament al anumitor componente de rețea. Ea
reprezintă una dintre cerințele critice în activitatea de planificare și trebuie asigurată
deopotrivă prin topologie, protocoale, alocare de bandă etc. Cerința topologică este cea care
conduce la asigurarea a cel puțin două căi de îndrumare pentru fiecare relație de
comunicație, înlăturându-se astfel pierderea legăturii dacă o cale unică ar fi în stare de
deranjament datorită întreruperii unor link-uri sau "căderii" unui nod. Cerințele relative la
protocoale includ folosirea rutării dinamice pentru a se asigura adaptarea rutării la situațiile
curente, în care apare fie o creștere a sarcinii de trafic peste capacitatea de îndrumare a
anumitor resurse, fie întreruperea funcționării altora prin deranjamentele survenite. În ceea
ce privește lățimea de bandă, trebuie asigurată totdeauna o rezervă pentru a preîntâmpina
pierderile de trafic în condiții de deranjament.
Aceste etape sunt legate între ele și sunt prin urmare realizate iterativ și în paralel
una cu alta. Procesul de planificare este extrem de complex, ceea ce înseamnă că la fiecare
iterație, un analist trebuie să crească orizonturile sale de planificare lui, și astfel, să
genereze alte planuri pentru diferitele straturi descrise anterior.
În timpul planificării și proiectării rețelei de comunicații este necesar a estima
intensitatea așteptată a traficului oferit de abonații diferitelor servicii și în consecință a
sarcinii de trafic pe care rețeaua trebuie să o suporte. Dacă există o rețea similară, atunci
pot fi executate măsurători de trafic și rezultatele pot fi folosite pentru a se calcula exact
sarcina de trafic pentru noua rețea. Dar în cele mai frecvente situații, nu există asemenea
posibilități, deci planificatorul trebuie să folosească metode adecvate de prognozare a
traficului de telecomunicații, care implică: definirea corectă a problemei, culegerea datelor
necesare, alegerea metodei de prognoză și, în consecință, analiza și prognozarea finală.

1.1.2 Procese temporale de planificare

Planificarea rețelei abordează toate activitățile legate de definirea evoluției rețelei în
scopul de a permite transportul unui volum al traficului de cereri de servire de o mărime
estimată, luând în considerare un set de cerințe și de constrângeri. În raport cu o scară a
timpului aplicată problemei de evoluție a rețelei, pot fi efectuate trei activități diferite de
planificare, și anume:
 Planificarea pe termen lung LTP (Long-term planning) – al cărei obiectiv este
de a defini și dimensiona părți de rețea ce sunt caracterizate prin perioade lungi de viață și
investiții importante pentru dezvoltarea lor.
 Planificarea pe termen mediu MTP (Medium-term planning) – ce subliniază
comportamentul și relațiile între seturi de entități (noduri, link-uri, subretele etc.), precum și
lista de acțiuni de planificare și procedurile care sunt implicate atunci când trebuie să se
planifice o rețea în vederea garantării convergenței pentru realizarea planurilor stabilite pe
termen lung. Prin urmare, MTP ar trebui să aibă ca obiectiv modernizarea și amplificarea
capacității nodurilor de comunicații și a link-urilor. Este avut în vedere în asemenea situații
strategiile ce decurg din LTP în ceea ce privește rețeaua de fibră optică.
 Planificarea pe termen scurt STP (Short-term planning) – se referă redactarea
planurilor anuale de dezvoltare, având de rezolvat obiective precise: calculul detaliat al
echipamentelor, obținerea unei rețele realizabile și minimizarea costurilor. Calculele
efectuate în acest tip de planuri conduc la rezultate exploatabile imediat și, de aceea,
planificatorul de rețea trebuie să țină seama în acest proces de mai mulți factori, și anume:
alegerile determinate prin planificarea pe termen lung (localizarea, mărimea și tipul centrelor
de comunicații), restricțiile tehnice de comutație și de transmisie (număr maxim de direcții de
ieșire ale unui centru, număr maxim de link-uri de revărsare sau/și rezervă, restricții de
atenuare etc.) și programele în curs de realizare.
1. Introducere 5
1.2 Planificarea pe termen lung
Așa cum s-a precizat și anterior, obiectivul planificării pe termen lung, LTP, este
acela de a defini și dimensiona elementele rețelei care vor fi prezente și exploatate pentru o
lungă perioadă de timp și care necesită investiții importante, din punct de vedere financiar și
consum de forță de muncă. Deciziile elaborate de LTP constituie totdeauna obiectivele țintă
pentru acțiunile MTP.
În cadrul LTP sunt considerate în general două abordări, ilustrate grafic în figura 1.3:
 Planificarea strategică – are ca scop definirea tehnologiilor și arhitecturii
utilizabile în rețea, prin compararea unor diferite opțiuni. În general, se bazează
pe o abordare liberă, dar inspirată (green-field) și utilizează modele parametrice
și valori tipice pentru parametrii relevanți de rețea. În documentele ENPW
(European Network Planning Workshop), din 1990 s-a folosit chiar exprimarea "a
planifica înseamnă a visa puțin, dar a executa totodată o activitate strategică și
angajantă", precizând astfel libertatea de care dispune planificatorul, dar și
răspunderea pe care și-o asumă prin deciziile sale, [echoR].
 Planificarea fundamentală (operațională) – definește investițiile ce trebuie
realizate într-un loc determinat și la o anumită scadență, în conformitate cu
deciziile stabilite de planificarea strategică. În general, se disting trei faze în
planificarea operațională. Fiecare dintre ele corespunde unui anumit nivel de
actualizare a planurilor, pe termen lung, mediu sau scurt, și are un grad de
precizie invers proporțional cu durata luată în considerație.

Prognoză
Planificare strategică  tehnologie
 bazată pe experienţă  arhitectură de reţea
generală
 abordare adecvată  mecanisme de
de trafic
 modele parametrice recuperare

Modele
(detaliate)
de trafic Planificare fundamentală
 planificarea topologiei
Restricţii  alocarea funcţiilor în nodurile de reţea
tehnice  distribuirea funcţiilor pe nivelele reţelei
 optimizarea resurselor
Modele
de cost

Structura
reţelei

Figura 1.3: Planificare strategică și operațională

Dacă nu se face o specificare explicită, când se vorbește despre LTP, se consideră
ca fiind sinonimă realizarea planurilor operaționale (numite și fundamentale) cu întreaga
activitate LTP. Prin acțiunile sale LTP definește următoarele aspecte fundamentale
referitoare la ansamblul rețelei:
 Localizarea și evoluția tehnologică a nodurilor rețelei,
 Definirea domeniilor (subrețelelor) și identificarea nodurilor de interconectare a
acestora, precum și ierarhizarea lor,
 Stabilirea structurii logice a rețelei în conformitate cu straturile considerate,
împreună cu distribuirea sistemelor de comunicații pe infrastructurile fizice.
În vederea realizării acestor obiective datele de intrare folosite sunt:
 Prognoza cererilor de trafic pentru o perioadă de lungă durată;
 Setul localizărilor posibile pentru nodurile rețelei, chiar și pentru noii operatori,
pentru care doresc o arie de acoperire largă sau incert delimitată. Cum
6 INGINERIA TRAFICULUI

localizările sunt potențiale, ele nu constituie o restricție decisivă;

 Setul căilor fizice posibile pentru infrastructura de telecomunicații;
 Arhitectura de folosit în fiecare domeniu (inel, plasă etc.), inclusiv schemele de
protecție/restaurare și criteriile generale de rutare a comunicațiilor;
 Componentele de infrastructură și costurile aferente, fără a considera eventuale
reduceri ale acestora. De precizat că estimarea costurilor ar trebui să aibă
aceeași precizie ca și prognozele de trafic.
Intervalul de timp folosit în LTP este între 3 și 5 ani, dar în orice caz aplicațiile LTP
sunt efectuate pentru a reactualiza rezultatele, mai ales atunci când sarcinile de trafic se
schimbă în mod dramatic. De asemenea nu trebuie pierdut din vedere faptul că progresul
tehnologic poate aduce o modificare importantă asupra prevederilor inițiale, implicând
necesitatea unor noi acțiuni de planificare, chiar în fiecare an.
Ținând seama de cele precizate anterior, se concluzionează că planurile
fundamentale trebuie să rezolve următoarele probleme:
 concentrarea traficului – ceea ce implică stabilirea numărului optim și categoriilor
de noduri de comunicații (centre urbane sau locale) necesare a asigura legăturile între
abonații dintr-un teritoriu precizat, precum și a domeniilor aferente fiecărui nod de comutație
în parte;
 numerotarea abonaților – efectuată în funcție de sistemul de numerotație ales pe
ansamblul rețelei (de regulă în sistem închis), precum și de restricțiile impuse de
numerotația existentă și prin normativele internaționale;
 îndrumarea traficului oferit de abonați - corespunzător destinațiilor sale și a
tipului de îndrumare adoptat (recomandată fiind cea adaptivă dinamic, cu comandă locală,
distribuită sau centralizată), materializată prin stabilirea matricei de distribuție a traficului de-
a lungul rețelei și a tabelelor de îndrumare proprii fiecărui nod;
 realizarea practică a rețelei - cu precizarea tipurilor și dimensiunilor de
echipamente de comutație și a mijloacelor de transmisie necesare, precum și a manierei lor
de instalare efectivă;
 taxarea serviciilor noi sau a celor existente.
Deciziile luate în cadrul LTP reprezintă o soluție optimă din punct de vedere
economic cu restricții tehnice, adică un compromis între ceea ce este tehnic necesar pentru
satisfacerea cerințelor utilizatorilor și ceea ce este avantajos pentru operatorii de
telecomunicații din punctul de vedere al costurilor (de instalare, exploatare și întreținere).

1.3 Planificarea pe termen mediu

În prezent, obiectivul principal al planificării pe termen mediu, MTP, este dezvoltarea
și modernizarea capacităților din nodurile și mijloacele de transport ale rețelei, în
conformitate cu strategiile LTP de implementare a rețelei optice. MTP este efectuată prin
acțiuni aplicate unor etape succesive de timp (multi-period basis), cu plecare de la situația
curentă și ajungând la obiectivele finale stabilite și calculate de LTP.
Fiind mai concretă, MTP trebuie să genereze următoarele rezultate pentru fiecare
perioadă de planificare, dar în limitele generale precizate de LTP:
 rutarea detaliată pentru fiecare cerere de trafic,
 sistemele ce trebuie instalate sau dezafectate în fiecare din nodurile preconizate de
în setul de noduri LTP,
 stabilirea, în funcție de restricțiile bugetare, a eșalonării investițiilor de dezvoltare a
tuturor elementelor de rețea.
Pentru a oferi aceste rezultate MTP folosește următoarele date de intrare:
- nodurile rețelei (din LTP),
- rutele prezente și cele potențiale (din LTP),
- tipul și cantitatea resurselor de comunicații aflate în exploatare, în nodurile
existente și în cadrul rețelei de transport
1. Introducere 7
- prognoza de trafic pentru fiecare perioadă de planificare,
- costurile componentelor rețelei. Acestea trebuie a fi detaliate pentru
aprovizionare, instalare și dezafectare și să conțină și potențialele reduceri
caracteristice pentru fiecare perioadă sau tendințele de creștere de costuri. Acest
element este important și determină eșalonarea investițiilor.

Prognoze
LTP de trafic Proces LTP
T0 Reţea ţintă
Echipamente LTP - T0
instalate
T0
T0 T1 T2 T3 T4 T5
a) Abordare LTP

Echipamente
Proces MTP Ţinta planului
instalate
LTP - T0
T0
Plan MTP Plan MTP Plan MTP Plan MTP
T0 T1 T2 T3
Prognoze
MTP de trafic
T0
T0 T1 T2 T3 T4 T5
b) Abordare MTP

Figura 1.4: Procese LTP și MTP

Scara de timp MTP trebuie să fie aceeași ca și pentru LTP, dar divizată în mai multe
perioade scurte, de regulă de un an, ca în figura 1.4.
Într-o primă fază, procesul LTP este efectuat pentru a se stabili rețeaua LTP țintă
(figura 1.4.a), folosind prognozele de trafic și echipamentele existente (instalate). În faza
următoare, procesul MTP calculează mai întâi etapele temporale diferite în care se poate
atinge rețeaua țintă LTP (figura 1.4.b). Acest proces MTP consideră ca date de intrare
prognoze de trafic MTP de tip multiperioadă, structurile instalate și planul LTP generat în
faza anterioară.
Cele două faze ar trebui repetate de fiecare dată când prognozele de trafic se
schimbă în mod dramatic; în orice caz, este foarte normal ca ele să se repete în fiecare
perioadă de planificare ( T0 ,T1, ), de regulă în fiecare an. În cazul unor variații importante
ale prognozelor de trafic, ținta LTP se poate schimba în fiecare perioadă de planificare și, în
consecință, planul MTP se va calcula în fiecare an orientat spre o nouă rețele țintă diferite,
ca și când ar fi vorba despre o țintă aflată permanent în mișcare.

1.4 Planuri globale pe straturi de rețea și tehnologii

Structura stratificată a rețelei, complexitatea ei actuală și diferitele tehnologii de
comunicații folosite pentru satisfacerea unei ample diversități de servicii, impun realizarea
unei planificări adecvate respectivelor straturi, subrețele și tehnologii (FO, WDM, PDH, SDH,
PSTN, ATM, IP, NGN, GSM, 3G etc.).
Dacă ne referim la distribuția verticală a straturilor de rețea, ilustrată în figura 1.5,
respectând relația client-server trebuie considerate pe rând straturile rețelei: fizic, transmisie,
rutare/comutare și aplicații/servicii/control. De asemenea nu trebuie pierdut din vedere faptul
că fiecare strat poate oferi un serviciu stratului superior lui și poate folosi serviciile oferite de
stratul inferior.
În consecință, procesul de planificare demarează printr-o fază inițială de proiectare a
serviciilor și cererii de trafic deopotrivă pentru interfețele utilizatorilor și terminațiile de origine
8 INGINERIA TRAFICULUI

și destinațiile rețelei. Faza următoare de planificare consideră proiectul pentru stratul

funcțional și funcțiile și tehnologiile implicate: comutație, rutare, comunicații mobile, date etc.
Rezultate intermediare sunt date ca intrări pentru straturile de transmisie și control. În faza 3
se proiectează transmisia, rezultatele de aici fiind intrări pentru faza 4, în care se planifică
elementele stratului fizic: conducte, clădiri, cabluri metalice sau FO etc. de regulă se pot
executa mai multe iterații de planificare a straturilor, pentru o mai mare siguranță a
rezultatului final, știut fiind că interacțiunile dintre straturi, cu diferite grade de importanță, pot
influența într-o măsură mai mică sau mai mare credibilitatea acestui rezultat.
Straturi reţea Faze planificare
Faza 4
Fluxuri de date
Servicii şi control Dimensionare elemente reţea
Evaluare întârzieri
Faza 1
Cerere de trafic
Funcţional (reţea fixă,
Localizare/proiectare circuite
mobile, date, IP) Optimizare rutare
Faza 2
Alocare benzi frecvenţe
Transport/
Proiectare/optimizare rute
SDH/WDM Protecţie căi
Faza 3
Infrastructuri Proiectare elemente fizice
Rutare/grupare cabluri
şi cabluri
Partajare noduri/conducte

Figura 1.5: Fazele procesului de planificare raportate la straturile rețelei

Prin combinarea tuturor factorilor ce trebuie considerați în procesul de planificare
(clienți, servicii, densitate de utilizatori, tipuri de consum, geo-modele, categorii de soluții
disponibile etc.) decurge o largă varietate de scenarii pe care planificatorul trebuie să
analizeze și să decidă, prin experiența sa, care dintre ele trebuie a fi planificate în detaliu, pe
tipuri de scenarii. În toată această activitate nu trebuie să fie ignorată interdependența dintre
planificare tehnică, operațională și cea de afaceri, cu toate elementele lor, așa cum este
precizat și în figura 1.6. Evident că iterații succesive sunt necesar a fi realizate pentru
consolidarea planurilor.

Plan de afaceri Plan tehnic Plan operaţional

Cereri de piaţă Structura reţelei Forţa de muncă
Stabilirea preţuri Tehnologii folosite Educaţie
Costuri Capacităţi Întreţinere
Venituri Servicii furnizate Trafic măsurat
Indicatori financiari Trafic prognozat Asigurare SLA
Investiţii Performanţe OSS

Figura 1.6: Relația între planurile tehnice, operaționale și de afaceri

SLA – Service Level Agreement , OSS – Open-source software

În ceea ce privesc investițiile, acestea pot fi clasificate în raport cu mai multe criterii,
după cum urmează, [elem]:
 după obiective strategice:
- investiții pentru modernizarea structurii rețelei;
- investiții pentru îmbunătățirea calității serviciului: creșterea indicelui de calitate a
serviciului, securizarea comunicațiilor, diversificarea serviciilor;
- investiții pentru ameliorarea gestiunii rețelei: dezvoltarea sistemelor de măsurare a
traficului și de diagnoză și înlăturare a deranjamentelor și blocajelor;
- investiții ce permit în mod direct creșterea încasărilor: conectare de noi abonați și
introducere de servicii noi.
1. Introducere 9
 după obiective operaționale:
- investiții inițiale: crearea de noi centre ce comunicații și de noi artere de transmisiuni;
- investiții pentru reînnoiri: dezafectarea instalațiilor vechi și introducerea de
echipamente moderne cu performanțe sporite;
- investiții pentru extinderea unor instalațiile existente, cu același tip de echipamente
sau cu altele mai performante.
 după sectorul implicat al rețelei: distribuție, transmisiuni, comutație, energie,
clădiri și terenuri.
Conform informațiilor deținute de UIT, investițiile în sectorul de telecomunicații
reprezintă în mod normal 0,4% - 1% din produsul intern brut al unei țări. Țările cu o mai
slabă penetrare a serviciilor de comunicații, consacră în fiecare an mai mult de 0,6% din
produsul propriu pentru investiții în această direcție.
Reţea de acces

Figura 1.7: Repartizarea investițiilor

Repartizarea investițiilor între diferitele sectoare ale rețelei depinde de stadiul de
dezvoltare al fiecărei rețele. În țările cu o mare densitate a utilizatorilor de servicii de
comunicații și cu o structură stabilă a rețelei, investițiile consacrate rețelei de acces
reprezintă o parte mai mare decât totalitatea investițiilor din toate țările mai slab dezvoltate la
un loc, așa cum rezultă și din figura 1.7.

1.5 Definirea serviciilor

În prezent este unanim acceptat că omenirea se află în etapa "societății
informaționale", când la serviciile tradiționale de comunicații, de tip voce, imagini și date,
adăugându-se o largă serie de noi servicii, datorită posibilităților oferite de noile tehnologii,
dar și cererilor diversificate ale utilizatorilor. Pentru satisfacerea acestei largi diversități de
servicii în condiții avantajoase, deopotrivă din punct de vedere tehnic și economic, dar și
pentru asigurarea unei siguranțe și calități sporite a serviciilor, urmează să se implementeze
"rețeaua de generație viitoare". În acest mod, prin intermediul interfețelor deschise, care sunt
componente tipice NGN, introducerea noilor servicii și aplicații va fi posibilă.

Reţele
Servicii de
Telefonie Servicii personale
date
vocală multimedia virtuale

Reţea Mesagerie Comerţ

publică de Informaţii
unificată electronic
calculatoare bursiere

Servicii în Jocuri Realitate Supraveghere

centrul de interactive virtuală locuinţe
apeluri ată distribuită

Figura 1.8: Servicii NGN

10 INGINERIA TRAFICULUI

Printre cele mai reprezentative servicii dezvoltate de NGN amintim următoarele,

conținute și în figura 1.8:
- Telefonia vocală – prezentă în NGN prin adăugare de facilități suplimentare ca de
exemplu: apel în așteptare, reîndrumarea apelului, apel în 3 etc.;
- Servicii de date – care permit conectarea în timp real între punctele terminale, prin
folosire de bandă la comandă, gestiune a benzii sau control al admisiei la resurse;
- Servicii multimedia – care permit mai multor participanți să interacționeze prin voce,
video și/sau date. În acest mod este posibil ca utilizatorii să converseze între ei în timp ce
vizualizează informații prezentate pe monitoarele proprii;
- Rețele personale virtuale, VPN (Virtual Private Networks) – care permit unor
organizații mari cu largă dispersie geografică să combine propriile lor rețele private cu
porțiuni din rețeaua publică, PSTN, astfel încât să ofere abonaților posibilități uniforme de
apelare.
- Rețea publică de calculatoare, PNC (Public Network Computing) – asigură servicii
de calcul printr-o rețea publică pentru oameni de afaceri și consumatori diverși, facilitând de
exemplu stocare de pagini web și/sau fișiere personale, rularea unor aplicații etc.;
- Mesagerie unificată – permite livrarea înregistrărilor din căsuța vocală, email sau fax
mail prin intermediul unei interfețe comune, independent de mijloacele de acces, adică prin
telefon mobil, calculator sau alt dispozitiv de date fără fir;
- Informații bursiere – serviciul implică publicarea, găsirea și furnizarea de informații
adaptate consumatorilor și furnizorilor. De exemplu, consumatorii ar putea primi informații pe
baza unor criterii prespecificate sau bazate pe preferințe personale.
- Comerț electronic – consumatorii pot achiziționa bunuri și servicii, în mod electronic
prin intermediul rețelei de comunicații;
- Servicii de informații prin "call center" – un abonat poate face apel spre un
operator (agent) din centrul informațional de apeluri, accesând o pagină web. Agentul se
poate afla oriunde, într-un oficiu specializat sau chiar la domiciliul propriu (virtual call center),
în aceeași localitate sau țară cu abonatul, sau în altă zonă geografică. El dispune de
cataloage de produse, liste de stocuri, date specifice în anumite domenii, putând să
comande efectuarea unor anumite servicii, ca apoi și prin accesul electronic cu abonatul, să-
i întoarcă acestuia informații corespunzătoare și, eventual, să aibă un dialog cu el;
- Jocuri interactive – prin rețea abonații pot accesa video-jocuri;
- Realitate virtuală distribuită – se referă la reprezentări generate tehnologic ale unor
evenimente reale petrecute prin lume, în care participanții la ele și furnizorii experiențelor
virtuale sunt distribuiți din punct de vedere fizic;
- Supraveghere locuințe – odată cu apariția rețelelor de domiciliu și a aparatelor
inteligente, acest serviciu poate fi folosit la monitorizarea și controlul sistemelor de securitate
ale domiciliului propriu, sistemelor aferente diferitelor utilități casnice (gaze, electricitate,
apă), sistemelor de supraveghere copii etc.

Bibliografie
[echoR] L'écho des Recherches, nr.141/3/1990
[ITUref] ITU Telecom Network Planning, Reference Manual, Draft Version 2.1/2005
[elem] L. Ioan, G. Niculescu, Elemente de ingineria traficului în telecomunicații, Ed. MatrixRom,
2001