Boala Parkinson este o maladie ce aparine unui grup de afec iuni reunite sub

numele de tulburri ale sistemului motor, boli ce apar ca rezultat al distrugerii

celulelor cerebrale productoare de dopamin. Cele patru simptome principale ale
bolii sunt tremurul, rigiditatea, instabilitatea postural, precum i tulburrile de
echilibru i coordonare.

Pe msur ce pacienii nainteaz n vrst simptomele devin tot mai pronun ate
iar tratamentul mai puin eficient. n prezent, nu exist teste de laborator care s
ajute la diagnosticarea precoce a bolii Parkinson, ns cercetrile realizate de
specialiti sunt tot mai axate pe descoperirea cauzelor care duc la apari ia bolii
pentru a se putea implementa un tratament specific.
n majoritatea cazurilor, simptomele ncep s apar dup 50 de ani. Cu toate acestea
aproximativ 5% din pacienii care sufer de Parkinson au mai pu in de 40 de ani.
Brbaii prezint un risc cu 50% mai mare dect femeile de a dezvolta aceast
boal.
Maladia este cunoscut de sute de ani ns abia n secolul al 19-lea a fost
denumit Parkinson dup medicul londonez James Parkinson, care a raportat pentru
prima dat simptomele bolii n anul 1817, sub denumirea de paralizie spastic.
Cauzele care duc la apariia maladiei Parkinson
O persoan care sufer de maladia Parkinson are un nivel anormal de sczut de
dopamin n creier. Dopamina este generat de celulele cerebrale, ns exper ii nu
tiu care este cauza care duce la moartea acestor celule. Atunci cnd nivelurile de
dopamin sunt prea mici, oamenii i controleaz mai greu mi crile. Dopamina
este un neurotransmitor implicat n trimiterea de mesaje ctre o parte a creierului
care controleaz coordonarea i micarea.
Din nefericire, nivelul de dopamin scde progresiv la pacien ii cu Parkinson, astfel
nct simptomele devin tot mai severe.
Dei exist cercetri n derulare, pna n acest moment oamenii de tiin nu au
reuit s identifice care este cauza care determin deteriorarea sau distrugerea
celulelor cerebrale i implicit lipsa de dopamin.
Unii din factorii care pot influena acest proces sunt:
Factorii genetici - care pot influena apariia bolii n cadrul familiei la vrste tot mai
tinere.
Anumite medicamente utilizarea pe o perioad ndelungat a medicamentelor
precum: haloperidol, clorpromazina sau metoclopramid, care pot cre te riscul de a
dezvolta Parkinson.

Factorii de mediu expunerea la substane chimice precum erbicidele i pesticidele

pot crete riscul de a dezvolta maladia Parkinson. De asemenea, i expunerea la
disulfur de carbon, praf de mangan, i monoxid de carbon sunt factori care pot duce
la distrugerea celulelor cerebrale.
Simptomele bolii Parkinson
Simptomele bolii Parkinson pot varia de la o persoan la alta. Semnele precoce pot fi
uoare i pot trece neobservate. Mai mult, simptomele ncep s apra, de multe ori,
pe o singur parte a corpului.Acestea pot include:
Tremurturi la nivelul membrelor, minilor sau la nivelul degetelor.
Micari ncetinite. n timp, boala Parkinson reduce capacitatea pacientului de a se
mica. Acest lucru face ca sarcinile simple s devin unele dificile. Pa ii devin tot mai
mici, iar pacientul experimenteaz probleme n a- i muta picioarele sau n a se
redica de pe scaun.
Rigiditatea muscular. Rigiditate muscular poate s apar n orice parte a
corpului. Muchii rigizi limiteaz micrile i pot produce chiar i dureri.
Afectarea posturii i a echilibrului. Postura pacientului se modific i este posibil
s apar probleme de echilibru.
Rigiditatea feei. Pacientul care sufer de Parkinson capat o figur rigid,
zmbete mult mai greu, iar mimica facial este redus.
Modificri la nivelul vorbirii. Discursul pacientului poate capta inflexiuni obi nuite
dar i o intensitate redus.
Complicaii ale bolii Parkinson
Pe lng simptomele fizice, pacientul poate experimenta depresie, anxietate sau
fric, toate acestea cauzate de contientizarea bolii. De asemenea pot aprea
dificultai n gndire pe msur ce boala avanseaz.
Persoanele care sufer de boala Parkinson pot avea de multe ori probleme de somn,
inclusiv insomnii precum i probleme ale vezicii urinare, inclusiv incapacitatea de a
controla urina sau dificulti la urinare precum i disfunc ii sexuale.
Constipaie este un alt simptom care poate aprea la persoanele cu boala Parkinson
deoarece tractul digestiv devine mai lent.
Diagnosticarea bolii Parkinson
Nu exist teste pentru a diagnostica precoce boala Parkinson, astfel nc boala
este, de cele mai multe ori, diagnosticat numai dup instalarea simptomelor
specifice. Medicul poate diagnostica boala Parkinson n func ie de istoricul medical
al pacientului, dup analiza simptomelor i dup un control neurologic i fizic.

Medicul poate solicita, uneori, teste pentru a exclude alte boli asemntoare
maladiei.
n prezent, un test denumit tomografie cu emisie de pozitroni poate detecta
nivelurile sczute de dopamin de la nivelul creierului, ceea ce ajut la
diagnosticarea mai uoar i mai rapid a bolii. Cu toate acestea, investiga ia este
momentan foarte scump i se afla n perioada de testare.
Tratamentul bolii Parkinson
Tratamentul medicamentos
Boala Parkinson nu poate fi vindecat, dar anumite medicamente ajut la controlul
simptomelor. De asemenea, medicul poate recomanda modificarea stilului de via ,
exerciii aerobice ct i terapia fizic. Medicul poate prescrie medicamente precum:
Carbidopa i levodopa. Levodopa este un produs chimic natural care ajunge n
creierul pacientului i este convertit n dopamin. Efectele secundare includ grea
i o scdere a tensiunii arteriale atunci cnd pacientul se ridic n picioare.
Inhibitori periferici ai catecol-0-metiltransferazei (COMT). Acest medicament
prelungete efectul tratamentului cu levodop prin blocarea unei enzime care
descompune medicamentul.
Agonisti dopaminergici. Spre deosebire de levodop, medicamentul nu se
transform n dopamin ns imit substana. Efectele adverse ale agoni tilor
dopaminergici includ halucinaii, somnolen sau comportamente compulsive, cum ar
fi hipersexualitatea sau foamea excesiv.
Agenii anticolinergici. Aceste medicamente au fost folosite de mai mul i ani pentru
a ajuta la controlul tremuratului asociat cu boala Parkinson. Medicul poate
recomanda benztropina sau trihexifenidil. Efectele secundare includ: tulburari de
memorie, confuzie, halucinaii, constipaie, gur uscat i urinare dificil.
Amantadina. Medicii pot prescrie medicameentul numai n stadiul incipient al bolii
Parkinson. Efectele secundare pot include umflarea gleznelor sau halucina ii.
Tratementul chirurgical
Intervenia chirurgical este o opiune doar atunci cnd tratamentul medicamentos
nu mai controleaz simptomele. Dup o interven ie chirurgical pacientul rencepe
tratamentul medicamentos.
Electrostimularea profund cerebral este o procedur care este aplicat pacienilor
ntr-un stadiu avansat al bolii. Terapie utilizeaz impulsuri electrice pentru stimularea
unor anumite zone ale creierului. Aceste impulsurile electrice sunt generate de o
serie de electrozi plasai n creier printr-o interven ie chirurgical.
Transplantul de celule nervoase este un tratament aflat nc n faza experimental.
Pn n acest moment, nu se cunosc informaii despre beneficiile aceste proceduri.

Sfaturi pentru acas

Pacienii care sufer de aceast maladie sunt sftui i s:
Aib o alimentaie sntoas bogat n fibre i lichide.
Consulte un terapeut ocupaional deoarece realizarea activit ilor zilnice devine
mult mai dificil
Evite czturile i micrile prea rapide.
Suportul pentru pacienii care sufer de boala Parkinson este foarte importat.
Pacientul trebuie s se bucure de sprijinul familiei pentru a putea tri cu acest
maladie extrem de grav. Pacientul, dar i familia acestuia pot apela la un psiholog
deoarece este foarte posibil s apar stri precum depresie, anxietate sau panic.
De asemenea, exist grupuri de suport specializate n care oamenii cu aceea i
suferin fac schimb de informaii i i ofer sprijin reciproc.

SEMNE SI SIMPTOME PARKINSON

Tipul si severitatea simptomelor bolii Parkinsson variaza de la un bolnav la

altul si in functie de stadiul bolii. Simptomele, care pot aparea la un
pacient in primele faze, pot sa nu se dezvolte decat in fazele tardive ale
afectiunii la alti pacienti sau pot sa nu apara deloc.
Un semn precoce care poate indica (fara a fi obligatoriu) boala Parkinson
este tremorul invizibil al mainilor un tremor interior, fara vreo
manifestare vizibila. Multi pacienti care sufera de Parkinson se simt bine
ani intregi pana ca simptomele sa devina suparatoare.
Cinci pana la zece procente din pacientii cu boala Parkinson au simptome
inaintea varstei de 40 de ani. Pacientii care dezvolta Boala Parkinson sub
21 de ani sunt considerati pacienti cu "BP juvenila", iar cei care fac boala
intre 21 si 40 de ani au "BP cu debut timpuriu" (YOPD- Young Onset
Parkinson's Disease). Prevalenta Boala Parkinson la pacientii sub 40 de ani
este estimata la aproximativ 0-0,8 la 100 000, desi unele studii au gasit o
prevalenta mai mare de pana la 4,7/100000.
Schrag si colaboratorii au examinat 139 pacienti YOPD si au gasit ca toti
dezvolta variatii ale functiei motorii si diskinezie la 10 ani de la diagnostic.
Riscul de mortalitate a fost dublu fata de cel al populatiei generale.
Supravietuirea medie a fost de 27 de ani pentru pacientii cu Boala
Parkinson ce a debutat de la 36-39 de ani, si de 35 de ani pentru pacientii
la care boala a debutat intre 22 si 35 de ani. Afectarea cognitiva a aparut
doar la 19% dintre pacienti.

Un pacient tanar care se prezinta cu manifestari parkinsoniene trebuie

evaluat cu grija pentru a exclude cauze secundare de parkinsonism mai
ales cele care pot fi tratate, cum este boala Wilson.
Pacientii cu boala Parkinson cu debut timpuriu sunt de obicei responsivi la
terapia de inlocuire dopaminergica, fac mai rar dementa si este mai
probabil ca acestia sa dezvolte diskinezie indusa de levodopa fata de cei
cu Boala Parkinson la varsta inaintata.
Pentru pacientii mai in varsta este mai probabil sa dezvolte bradikinezie
progresiva care raspunde numai partial la levodopa, si sunt mai expusi
riscului de a evolua spre dementa.
Simptomele bolii apar cand nivelul de dopamina din creier scade cu circa
20% fata de valorile normale. Nu toti pacientii au aceleasi simptome in
acelasi stadiu al bolii. Boala se manifesta foarte diferit de la un individ la
altul; uneori, trec ani buni pana sa se observe o limitare semnificativa a
activitatilor zilnice.
La nceput, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de
mbtrnire, dar pe msura agravrii acestora, diagnosticul devine
evident. n momentul manifestrii primelor simptome, se crede c ntre
60% si 80% din celulele din zona de control a activittilor motorii sunt
deja distruse, iar nivelul dopaminei scade cu cca. 20% fata de valorile
normale.
Pacienii se plng adesea de tensiune muscular dureroas unilateral,
confundat uneori cu acuze reumatice. Aceste simptome apar n
regiunile umr/bra sau pelvis/coaps. Alii descriu oboseal sever,
diminuarea forei musculare, scderea randamentului util adesea asociate
cu reducerea capacitilor mentale i fizice
Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus,
rigiditatea si bradikinezia. Dintre acestea, dou sunt esentiale pentru
stabilirea diagnosticului. Instabilitatea postural este al patrulea semn
cardinal, dar survine tardiv, de obicei dup 8 ani de evolutie a bolii. In faza
precoce a bolii, simptomele se manifesta numai pe o jumatate a corpului,
extinzandu-se apoi si la cealalta jumatate.

n 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale minilor,

capului sau picioarelor constituie primul simptom si se manifest n special
n repaus si n perioadele de stres. Tremorul este diminuat n timpul
miscrilor si dispare n somn, este accentuat de stres si de oboseal.
Tremorul devine mai putin evident pe masura evolutiei bolii.

Rigiditatea musculara si durerea continua. Unul dintre cele mai

comune semne aparute la debutul bolii este reducerea balansarii bratului
afectat in timpul mersului datorita rigiditatii musculare. Rigiditatea poate
afecta musculatura membrelor inferioare, a fetei, gatului sau a altei parti a
corpului si poate duce la oboseala musculara si la anchilozare Rigiditatea

se refer la cresterea rezistentei la mobilizarea pasiv a muschilor si este

mai evident la miscrile voluntare ale membrului contralateral.

Bradikinezia se refer la lentoarea miscrilor, dar include si scderea

miscrilor spontane si scderea amplitudinii miscrilor. Bradikinezia este
vizibil prin micrografie (scris de mn mic, ilizibil), hipomimie
(diminuarea miscrilor mimice), clipit rar si hipofonie (voce diminuat).

Slabirea muschilor fetei si a gatului. Vorbirea si inghitirea pot deveni

mai dificile si persoanele respective se pot ineca, tusi sau pot pierde saliva
pe la colturile gurii. Vorbirea este una monotona si soptita. Pierderea
capacitatii de contractie a muschilor fetei poate duce la o expresie faciala
fixa, asa numita "masca Parkinsoniana".

Dificultati in deplasare (probleme ale mersului) si in mentinerea

echilibrului (instabilitate posturala). Persoanele cu boala Parkinson pot
face pasi marunti si tarandu-si picioarele, acestea fiind foarte apropiate si
se pot inclina putin in fata din talie (pozitia garbovita), de asemenea
exista probleme cu intoarcerile din timpul mersului. Balansul si problemele
de echilibru pot duce si la cazaturi. Totusi, aceste probleme de obicei apar
mai tarziu in evolutia bolii.

Instabilitatea postural se refer la tulburrile de echilibru si

coordonare. Aparitia sa este o etapa important n evolutia bolii, deoarece
instabilitatea postural este dificil tratabila si este o sursa comun de
invaliditate n stadiile avansate ale bolii.

Dementa survine tardiv n evolutia bolii Parkinson si afecteaz 15%

- 30% din pacienti. Memoria recent este afectat.
Alte semne pot fi:
-tulburri ale somnului;
-crampe musculare si afectarea articulatiilor;
-depresie datorata modificarilor chimice survenite la nivelul creierului;
-dificultti la deglutitie;
-sialoree (salivatie abundent);
-incontinent urinar si constipatie, datorit alterarii functiei intestinului si
vezicii. Constipatia este obisnuita. Controlul mictiunii este dificil si pot
aparea urinari frecvente si imperioase. Medicamentele folosite in
tratamentul bolii pot ajuta sau pot inrautati aceste simptome;
-confuzie, pierderea memoriei;

-probleme aparute in controlul involuntar sau automatic al unor functii ale

organismului cum ar fi: cresterea transpiratiei, scaderea tensiunii arteriale
cand persoanele stau in pozitie ortostatica (hipotensiunea ortostatica) si
disfunctii sexuale. Dar aceste simptome pot sa fie date si de tratamentul
folosit in boala Parkinson;
-dermatit seboreic;
-modificri ale personalittii.

DEMENTA
Dementa frontotemporala sau degenerarea lombara frontotemporala este un termen
generic pentru un grup de tulburari diverse, mai putin intalnite, care afecteaza in
primul rand lobii frontali si temporali ai creierului - zone asociate cu manifestarea
personalitatii, comportament si limbaj.
In cazul dementei frontotemporale sunt atrofiate portiuni din acesti lobi. Simptomele
variaza in functie de partea afectata a creierului. Unele persoane cu dementa
frontotemporala pot suferi schimbari dramatice ale personalitatii si pot avea dificultati
de socializare, pot fi impulsivi sau pot manifesta tulburari emotionale, in timp ce altii
isi pot pierde capacitatea de a folosi si intelege limbajul.
Dementa frontotemporala este adesea diagnosticata gresit, fiind confundata cu
diverse tulburari psihice sau chiar ca boala Alzheimer. Totusi dementa
frontotemporala tinde sa apara la persoanele mai tinere fata de cele care sufera de
boala Alzheimer (care este intalnita mai ales la oamenii cu varste intre 40-70 de anI.

Simptome
Identificarea cu precizie a bolilor care se incadreaza in categoria dementelor
frontotemporale prezinta o provocare deosebita pentru oamenii de stiinta. Semnele si
simptomele pot varia foarte mult de la un individ la altul. Cercetatorii au identificat
mai multe grupuri de simptome care au tendinta sa apara simultan si care se
manifesta in subgrupe dominante la multe dintre persoanele cu aceste tulburari.
La o persoana poate fi intalnit mai multe tipuri de simptome. Semnele si simptomele
dementei frontetemporale sunt progresive, cu trecerea timpului, in cele din urma
bolnavul necesitand ingrijire permanenta.

Modificari comportamentale
Cele mai frecvente simptome ale dementei frontotemporale implica modificari
extreme in comportament si personalitate. Acestea includ:
- pierderea capacitatii de empatie si a altor competente interpersonale
- lipsa de hotarare si inhibitie
- apatie
- comportament compulsiv, repetitiv
- un declin al igienei personale
- schimbari in obiceiurile alimentare, in mod special, supraalimentare
- tulburari de gandire sau schimbari de comportament
- probleme de limbaj si vorbire.
Unele subtipuri de dementa frontotemporala sunt marcate de deprecierea sau
pierderea capacitatii de exprimare si de dificultati de limbaj. De exemplu, afazia
primara progresiva este caracterizata de o amplificarea dificultatilor de a folosi si a
intelege limba scrisa si vorbita.
Persoanele cu un alt subtip, dementa semantica, vorbesc corect din punct de
vedere gramatical dar conversatia nu are relevanta sau pot intampina probleme in asi aminti denumirea unor obiecte comune.

Tulburari motrice
Suptipurile mai rare de dementa frontotemporala sunt caracterizate prin dificultati
motrice, similare cu cele intalnite in cazul bolii Parkinson sau screloza laterala
amiotrofica (sau boala Lou Gehrig).
Simptomele si semnele pot include:
- tremur
- rigiditate
- spasme musculare
- coordonare slaba
- dificultati de inghitire
- slabiciune musculara.

Cauze

Se considera ca subtipurile specifice de dementa frontotemporala sunt cauzate

diverse mutatii genetice. Mai mult de jumatate dintre persoanele care dezvolta
dementa frontotemporala nu au un istoric familial de dementa. In unele cazuri de
dementa frontotemporala in partile afectate ale creierului se gasesc celule Pick care
contin o forma anormala de proteine.

Teste si diagnostic
Nu exista un singur test care sa diagnosticheze dementa frontotemporala, astfel incat
medicii incearca sa identifice boala prin excluderea altor cauze posibile.
- Analize de sange - Sunt realizate pentru a se stabili daca simptomele sunt cauzate
de alte conditii cum ar fi boli hepatice sau renale.
- Teste neuropsihologice - Au rolul de a evalua capacitatea de a rationa a unei
persoana si de a testa abilitatile de memorie. Acest tip de testare poate implica mai
multe ore si este util pentru a se face diferenta intre diferite tipuri de dementa.
- Scanarea creierului - Prin vizualizarea unor imagini ale creierului medicii pot
identifica prezenta eventualelor anomalii (cheaguri, sangerari sau tumori) care ar
putea fi cauza unora dintre semne si simptome.
- Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) - Tehnica este nedureroasa
si foloseste undele radio si un camp magnetic puternic pentru a se produce imagini
detaliate ale creierului. Intreaga procedura poate dura chiar si mai mult de o ora.
- Tomografia computerizata- Aceasta investigatie implica utilizarea de raze X
si analizarea unor imagini ale creierului, care pot fi vizualizate pe un monitor. Testul
este nedureros si dureaza aproximativ 20 de minute.
- Tomografia cu emisie de pozitroni - scanarea PET foloseste o doza
redusa de material radioactiv care este injectat intr-o vena pentru a putea fi vizualizat
metabolismul creierului, proces necesar pentru identificarea unor anomalii.

Tratament si medicamente
Nu exista vreun leac pentru tratarea dementei frontotemporale si nici o modalitate
eficienta de tratament pentru incetinirea progresiei acesteia. Tratamentul se bazeaza
pe gestionarea simptomelor.
Medicatia poate include:
- antidepresive - unele tipuri de antidepresive cum ar fi trazodona pot reduce
problemele de comportament asociate cu dementa frontotemporala. Inhibitorii

selectivi ai recaptarii serotoninei pot fi eficienti in unele cazuri.

- antipsihotice - desi medicamentele antipsihotice sunt folosite pentru combaterea
problemelor de comportament declansate de dementa frontotemporala, reactiile
adverse ale acestora implica un risc crescut de mortalitate la persoanele in varsta.
Terapia este o modalitate de tratament pentru persoanele care se confrunta cu
dificultati de limbaj (logopedie) cu ajutorul careia acestea pot invata strategii
alternative de comunicare.

Stil de viata si remedii la domiciliu

In unele cazuri, persoanele care au grija de bolnavi pot contribui la diminuarea
problemelor, prin influentarea modului in care bolnavii interactioneaza cu alti oameni.
Exemplele includ:
- evitarea evenimentelor sau activitatilor care pot declansa comportamente
indezirabile ale bolnavilor
- anticiparea nevoilor si atenuarea acestora cu promptitudine
- mentinerea unei atmosfere calme.

Diferentele dintre dementele frontotemporale si alte

tipuri de demente
Dementele frontotemporale difera considerabil, sub mai multe aspecte de alte forme
de dementa, in special de boala Alzheimer. Acestea se caracterizeaza prin atrofia
cerebrala in zona lobilor frontali si anterior temporali ai creierului, in timp ce boala
Alzheimer afecteaza hipocampul posterior temporal si zonele parietale.
Pacientii cu Alzheimer experimenteaza pierderi majore de memorie, in timp ce
pacientii cu demente frontotemporale prezinta tulburari de memorie, dar raman
orientati in spatiu si timp si isi amintesc informatii legate de prezent si trecut. Bolnavii
care sufera de dementa frontotemporala chiar si in stadiile tardive ale bolii isi
pastreaza orientarea vizuala si spatiala si isi pot localiza pozitia cu precizie.
Deficitul intelectual este principala diferenta de pacientii cu Alzheimer. Rezultatele
testelor de inteligenta sunt normale la cei cu dementa frontotemporala pana cand
boala se afla intr-un stadiu avansat. Speranta de viata este ceva destul de scazuta in
cazul dementelor frontotemporale grave.

DEMENTA

Dupa boala Alzheimer, cea mai frecventa cauza de dementa este dementa multiinfarct. Aceasta afectiune, care mai este denumita si dementa vasculara, se dezvolta
in cazul unui accident vascular cerebral in care se blocheaza fluxul sanguin inspre
anumite zone ale creierului. Pierderea functiilor mentale in cazul unei demente multiinfarct nu poate fi redobandita, in schimb se poate preveni o noua afectare in viitor,
prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Alte cauze frecvente de dementa care nu poate fi recuperata sunt:
- boala Parkinson, o tulburare a miscarii; dementa apare la pana la 30 % din
persoanele cu aceasta afectiune
- dementa cu corpi Lewy, care consta in formarea de depozite cu proteine (corpii
Lewy) in neuroni. Aceasta afectiune are unele simptome asemanatoare celor din
boala Alzheimer sau celor din boala Parkinson, dar are si unele simptome diferite,
cum ar fi halucinatiile vizuale
- dementa fronto-temporala, in care simptomele principale ar putea fi modificari ale
personalitatii sau ale comportamentului
- traumatisme severe la nivelul craniului, cu pierdere a cunostintei.
Cauze mai putin frecvente de dementa care nu poate fi recuperata cuprind:
- boala Huntington, care este o afectiune rara, mostenita
- leucoencefalopatiile, care sunt afectiuni ale tesuturilor profunde ale substantei albe
a creierului
- boala Binswanger, un tip de dementa vasculara care poate aparea la persoanele
care au avut o perioada indelungata o tensiune arteriala crescuta sau la persoanele
cu rigidizare severa a arterelor (ateroscleroza)
- boala Creutzfeldt-Jakob, o afectiune rara si fatala care distruge tesuturile creierului
- traumatisme cerebrale datorate accidentelor sau boxului
- unele cazuri de scleroza multipla (SM) sau de scleroza laterala amiotrofica (SLA)
- atrofia multi-sistemica, un grup de afectiuni degenerative ale creierului care
afecteaza vorbirea, miscarile si functiile autonome
- infectii cum ar fi boala vacilor nebune sau sifilisul intr-un stadiu avansat.
Antibioticele pot trata in mod eficient sifilisul in orice stadiu, dar vatamarea cerebrala
care a avut deja loc nu mai poate fi recuperata.
Medicii specialisti pot trata anumite cauze de dementa, restabilind functia mentala.
Acestea sunt:
- hipoactivitatea glandei tiroide (hipotiroidism)
- deficitul de vitamina B12 sau de acid folic
- intoxicatia cu metale grele, cum ar fi cea cu plumb

- efecte adverse ale unor medicamente sau interactiuni medicamentoase

- unele tumori cerebrale
- hidrocefalia cu presiune normala, care apare atunci cand lichidul din creier se
formeaza in cantitate prea mare, creand o presiune asupra tesuturilor cerbrale
- unele cazuri de alcoolism cronic
- unele cazuri de encefalita, o infectie a creierului
- infectia HIV/SIDA.
Unele afectiuni care provoaca dementa pot fi mostenite in familie. Adeseori doctorii
suspecteaza o cauza mostenita in cazul in care apar simptome de dementa la o
persoana cu varsta mai mica de 50 de ani.
Este important de stiut ca pierderea memoriei poate fi provocata si de alte cauze in
afara de dementa, cum ar fi depresia sau convulsiile si ca aceste afectiuni pot fi
tratate. De asemenea, prezenta de tulburari ocazionale ale memoriei (cum ar fi
uitarea numelui cuiva pentru o scurta perioada de timp) poate fi o parte normala a
procesului de imbatranire. Totusi, daca aceste pierderi de memorie sunt
ingrijoratoare, sau se agraveaza, este necesara consultarea unui medic specialist.

Simptome
Simptomele de dementa variaza in functie de cauza ei si de localizarea zonei
cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce si
cel mai usor de remarcat.
Alte simptome cheie ale dementei sunt:
- dificultate in rememorarea evenimentelor recente
- nerecunoasterea persoanelor si a locurilor familiare
- dificultate in gasirea cuvintelor adecvate in exprimarea gandurilor sau in denumirea
obiectelor
- dificultate in efectuarea calculelor matematice
- probleme in planificarea si in indeplinirea sarcinilor, cum ar fi efectuarea
instructiunilor unei retete, scrierea unei scrisori sau tinerea evidentei unui carnet de
cecuri
- dificultati in gandirea rapida, cum ar fi reactionarea adecvata in cazul unei situatii de
urgenta
- dificultati in controlul dispozitiilor sau a comportamentelor proprii; depresia este
frecventa, si pot aparea agitatia si agresivitatea
- negligarea auto-ingriirii, cum ar fi toaleta sau dusurile.
Unele tipuri de dementa au simptome caracteristice:
- persoanele cu dementa cu corpi Lewy au adeseori halucinatii vizuale foarte

elaborate, detaliate; ei pot cadea frecvent

- primele simptome ale dementei fronto-temporale pot fi modificarile de personalitate
sau comportamentul neobisnuit. Persoanele cu aceasta afectiune pot sa nu mai aiba
empatie fata de altii (capacitatea de a-i intelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase
sau rautacioase, sa aiba momente de exhibitionism sau sa faca comentarii sexuale.
Simptomele de dementa care debuteaza brusc sugereaza o posibila dementa
vasculara sau un posibil delirium - confuzie de scurta durata, datorata unei afectiuni
noi sau unei afectiuni mai vechi care se agraveaza.

Mecanism fiziopatogenic
Rapiditatea cu care evolueaza dementa depinde de cauza ei si de localizarea zonei
cerebrale afectate. Unele tipuri de dementa progreseaza lent, in cursul mai multor
ani. Alte tipuri pot progresa mai rapid.
In cazul in care dementa vasculara este cauzata de o serie de accidente vasculare
cerebrale de mici dimensiuni, pierderea abilitatilor mentale se poate realiza in mod
treptat. In cazul in care aceasta este provocata de un singur accident vascular
cerebral, intr-un vas de sange mare, pierderea functiilor poate avea loc brusc.
Evolutia dementei variaza foarte mult de la o persoana la alta. Diagnosticarea si
tratarea precoce cu medicamente folosite in boala Alzheimer (inhibitori de
colinesteraza, precum donezepil-Aricept) pot duce la pastrarea functionarii mentale
pentru o perioada de timp la persoanele cu dementa vasculara sau cu dementa cu
corpi Lewy. Chiar si fara aceste medicamente, unii oameni pot sa ramana intr-o stare
stabila pentru mai multe luni si chiar ani, in timp ce altii pot avea o degradare rapida.
Multe persoane cu dementa nu sunt constiente de degradarea lor mentala. Acestia
pot sa nege starea lor si sa ii acuze pe ceilalti pentru problemele pe care le
intampina. In schimb cei care isi pot constientiza starea pot sa se planga de
pierderea abilitatilor lor si pot deveni lipsiti de speranta si depresivi.
In functie de tipul de dementa, comportamenul unora poate scapa uneori de sub
control. Persoana respectiva poate deveni manioasa, agitata si combativa sau
acrosanta, adeziva si comportandu-se ca un copil. El sau ea poate hoinari si se
rataceste. Aceste probleme pot face ca ingrijirea la domiciliu de catre membrii familiei
sau de catre alte persoane sa devina din ce in ce mai dificila.
Chiar daca sunt ingrijiti cat se poate de bine, persoanele cu dementa au tendinta de
a avea o durata de viata mai scurta decat media persoanelor de aceeasi varsta.
Decesul se datoreaza de obicei infectiilor renale sau pulmonare, cauzate de
sederea prelungita in pat.
De retinut!

Multi varstnici au o usoara pierdere a aptitudinilor mentale (de obicei e afectata

memoria recenta), dar acestea nu le afecteaza functionarea lor de zi cu zi. Aceasta
situatie poarta numele de afectare cognitiva usoara. Persoanele cu afectare cognitiva
usoara pot fi intr-un stadiu timpuriu de dementa sau pot ramane in acest stadiu al
abilitatilor pentru o perioada indelungata de timp.
Factori de risc

Imbatranirea este principalul factor de risc pentru toate tipurile de dementa. Unele
afectiuni care cauzeaza dementa (cum ar fi boala Alzheimer cu debut precoce si
unele tipuri de dementa frontotemporala) pot fi mostenite.
Sansele de a se dezvolta o dementa vasculara sunt mai mari in cazul in care exista
urmatorii factori:
- sexul masculin
- tensiunea arteriala crescuta (hipertensiune)
- un infarct miocardic in trecut
- ateroscleroza, care consta in depunerea de grasimi si de calciu in peretii arterelor,
care poate provoca boala arterelor coronare
- diabetul zaharat
- nivelul de colesterol sanguin crescut
- un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor (AIT) in trecut.
Alti factori care pot creste riscul de dementa cuprind:
- tensiunea arteriala scazuta pentru o perioada indelungata de timp, la persoanele cu
varsta peste 75 ani. Cercetatorii considera ca acest risc ar putea fi rezultatul faptului
ca nu se oxigeneaza creierul. Sunt necesare mai multe studii pentru a se determina
care este valoarea optima a tensiunii arteriale pentru persoanele in varsta, acea
valoare care are un risc scazut de afectiuni cardiace dar care asigura un aport
suficient de sange pentru functionarea normala a creierului
- nivelul crescut de homocisteina. Homocisteina este un aminoacid care in mod
normal se gaseste in cantitati mici in sange. Exista ipoteza ca nivelurile crescute de
homocisteina pot cauza formarea unor placi in peretele vaselor de sange. In timp,
acest fenomen poate duce la afectiuni severe, cum ar fi accidentul vascular cerebral,
infarctul miocardic si embolismul pulmonar. De asemenea poate duce la scaderea
aptitudinilor mentale. Nivelurile de homocisteina sunt in general stabile pana in jurul
varstei de 40 de ani, apoi in mod normal incep sa creasca, in special dupa varsta de
70 ani
- administrarea unei terapii hormonale de catre femeile cu varsta de peste 65 ani. In
trecut s-a crezut ca terapia de substitutie hormonala (TSH) - o combinatie de
estrogen si progesteron - ar putea asigura protectie impotriva dementei sau afectarii
cognitive. Totusi, Asociatia pentru Sanatate a Femeilor din SUA a adus dovezi ca, din

contra, terapia de substitutie hormonala creste de fapt riscul pentru boala Alzheimer
si pentru alte forme de dementa la femeile de 65 ani sau mai in varsta care au luat
acest tratament pe o perioada mai lunga de 4 ani.
Doar administrarea de estrogen (terapia de substitutie cu estrogen) are efecte
similare. Nu se stie inca daca oricare din aceste tratamente ar putea fi de folos
pentru reducerea riscului de dementa tardiva atunci cand sunt folosite in jurul varstei
de intrare in menopauza.