Analiza reglementarilor juridice internationale si

nationale privind protectia atmosferei impotriva

poluarii

Prin studiul întreprins am urmărit, evidenţiat şi analizat identificarea instrumentelor juridice

aplicabile protecţiei factorilor de mediu la nivel internaţional, european şi naţional, au fost
analizate principalele instrumente juridice aplicabile protecţiei factorilor de mediu la nivel
internaţional, european şi naţional. Aşa cum am arătat, unele dintre ele, fie că nu sunt
reflectatate în legislaţia din România, fie că au fost implementate eronat. Având în vedere că
primul obiectiv major a fost îndeplinit, conglomeratul aparent eterogen de reglementări
juridice internaţionale, europene şi naţionale aplicabile protecţiei factorilor de mediu trebuie
să fie ilustrat ca un sistem organizat în care instrumentele juridice naţionale, europene şi
internaţionale să se completeze şi să se promoveze unele pe altele. Actele normative adoptate
în plan naţional pentru acest domeniu au rolul să reflecte, să concretizeze, să cerceteze în
detaliu ori să modifice şi să completeze măsurile determinate la nivel internaţional. După cum
s-a putut constata, în prezenta lucrare au fost enunţate şi detaliate unele instrumente juridice
care cuprind dispoziţii ce privesc, protecţia factorilor de mediu şi instituirea unor măsuri.
Suportul construcţiei piramidale l-a constituit Conferinţa mondială privind protecţia mediului
de la Stockholm din anul 1972 şi Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de
la Rio de Janeiro din anul 1992, instrumentele juridice internaţionale au reprezentat primul
nivel de reglementare în materie, instrumentele europene au constituit al doilea nivel de
reglementare în domeniu, ocazie în care au fost evidenţiate actele normative la nivel
intracomunitar ce au forţă obligatorie (regulamentele, directivele şi deciziile) adoptate pentru
protecţia factorilor de mediu şi acte normative ce nu au forţă juridică proprie a se vedea
declaraţiile, deciziile şi rezoluţiile prin care au fost adoptate programe de acţiune pentru
protecţia mediului. Acestea au fost adoptate în spiritul suplinirii lacunelor existente ale
instrumentelor juridice internaţionale şi pentru a amplifica rolul măsurilor dispuse pentru
protecţia factorilor de mediu. Ultimul nivel al construcţiei piramidale este consacrat actelor
normative adoptate la nivel naţional pentru protecţia factorilor de mediu şi implementarea
documentelor internaţionale şi europene Aceste acte au un caracter aparent eterogen şi au
menirea de a reflecta, concretiza, în masura în care se poate face, o conectare la realităţile din
România a reglementărilor internaţionale şi europene. Unele dintre actele normative interne
privesc în mod specializat elaborarea unor ghiduri sau norme metodologice pentru aplicarea
unor convenţii internaţionale ori prin care să se constituie entităţi cu rol în gestionarea şi
administrarea unui factor de mediu, iar altele cuprind în sfera lor de reglementare dispoziţii
privind prevenirea şi combaterea poluării, administrarea şi gospodărirea factorilor de mediu.
Construcţia piramidală descrisă reprezintă, după cum apreciez, instrumentul prin care
conglomeratului aparent eterogen de reglementări consfinţite protecţiei factorilor de mediu i
se atribuie caracterul de sistem organizat. În cele ce urmează voi trata în mod sumar doar
câteva aspecte ce au fost analizate în cadrul fiecăriu capitol supus cercetării. Capitolul cu
titlul: “Reglementări internaţionale privind protecţia factorilor de mediu” cuprinde analiza
detaliată a protecţiei factorilor de mediu în reglementări internaţionale, sub următoarele
aspecte: - efectul de seră şi schimbările climatice cu investigarea principalelor instrumente
internaţionale privind protecţia atmosferei precum şi a spaţiului extraatmosferic (Declaraţia de
principii privind lupta contra poluării aerului,1968, Convenţia de la Geneva, 1979, privind
poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi cu protocoalele adiţionale, Convenţia de
la Viena, 1985, privind protecţia stratului de ozon, toate ratificate şi de România ş.a); -
evidenţierea unor reglementări internaţionale privind protecţia atmosferei, care cuprind o
identificare şi enumerare în ordine cronologică a principalelor instrumente care reglementează
protecţia aerului atmosferic la nivel internaţional; - reflectarea unor configuraţii privind
protecţia spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor cereşti; - protecţia cursurilor de apă, a
lacurilor internaţionale, a mărilor şi oceanelor. Finalul capitolului, a fost consacrat aspectelor
de drept comparat privind protecţia resurselor de apă şi a solurilor, cu identificarea unor
elemente privind protecţia juridică a resurselor de apă; precizarea unor particularităţi privind
prevenirea contaminării şi degradării acestora, în diferite reglementări europene şi
internaţionale şi cu prezentarea sumară a Cauzei Gabcikovo – Nagymaros care a făcut
obiectul sesizării Curţii Internaţionale de Justiţie într-un litigiu relativ la un plan de construire
a unui baraj pe Dunăre între Slovacia şi Ungaria, respectiv oraşele Gabcikovo şi Nagymaros.
Cu această ocazie, am constatat că reglementările internaţionale privind protecţia factorilor de
mediu, reflectă devansarea cadrului acordurilor bilaterale de către comunitatea internaţională,
ceea ce în timp a determinat adoptarea unor documente relevante domeniului. Prima etapă de
dezvoltare a dreptului internaţional al mediului a fost reflectată de reglementări de natură
sectorială: ape continentale, oceane, mări, atmosferă, floră etc. A doua etapă a promovării şi
dezvoltării dreptului internaţional a fost consacrată problemelor mondiale privind poluarea
atmosferei şi apei ca urmare a transportului unor substanţe chimice periculoase, radiaţii şi
deşeuri periculoase. Pentru această a doua etapă reglementările pentru factorii semnalaţi sunt
în plin proces de perfecţionare. Problematica modificării structurii climei mondiale,
diminuarea stratului de ozon angrenează necesitatea adoptării de noi reglementări care să facă
faţă acestor provocări şi să contribuie la prevenirea şi combaterea degradării atmosferei şi
combaterea efectelor negative asupra sănătăţii umane şi a mediului în general. Din păcate
toate aceste reglementări cristalizate pentru ordinea de drept internaţională nu au valoare
obligatorie, deşi consecinţele s-au arătat a fi dintre cele mai însemnate pentru acest domeniu.
Inexistenţa unor angajamente cu obligaţii clare, determină factorul uman să degradeze în
continuare mediul înconjurător, întrucât actualele reglementări nu deţin forţă juridică, ci sunt
simple recomandări cu însemnate funcţii în vederea înfăptuirii procesului internaţional de
codificare a normelor de drept privind protecţia factorilor de mediu. După cum era şi firesc,
capitolul intitulat: “Preocupările Uniunii Europene privind protecţia atmosferei, apei şi
solului” este focalizat asupra cercetării mecanismelor şi a regimului juridic al protecţiei
mediului, prin evidenţierea preocupărilor Uniunii Europene privind protecţia atmosferei, apei
şi solului. Cercetarea întreprinsă a fost dificilă având în vedere că pentru acest domeniu nu
există o competenţă comunitară exclusivă, ci una de ordin partajat, ceea ce generează o serie
de suprapuneri între nivelul comunitar, naţional şi internaţional. Această suprapunere între
dreptul europen şi cel internaţional este reflectată de existenţa unor acorduri internaţionale la
care Uniunea Europeană este parte alături de statele membre. Cât priveşte suprapunerea
dreptului european cu dreptul naţional, se constată existenţa unei competenţe partajate care
condiţionează adoptarea de reglementări în domeniu pentru statele membre şi Comunitate. În
finalul acestei analize am precizat, că acţiunea legislativă a Uniunii Europene constă în
existenţa unor norme juridice cu aplicatibilitate directă în statele membre cum sunt:
regulamentele şi deciziile precum şi existenţa unei norme juridice care presupune o
transpunere (directiva) în legislaţiile statelor membre, printr-un act normativ intern. Drept
pentru care, după o cercetare a procesului de configurare a politicii comunitare pentru
protecţia mediului, am analizat din punct de vedere evolutiv regimul juridic al protecţiei
atmosferei, apei şi solului aşa cum este evidenţiat atât în instrumentele internaţionale ce
angajează Comunitatea Europeană ori statele membre, cât şi în reglementările juridice
adoptate la nivel comunitar. Analiza întreprinsă relativ la politica Uniunii Europene privind
protecţia atmosferei s-a concentrat în special asupra riscurilor pe care le generează poluarea
atmosferică produsă de autovehicule şi industrie pentru mediu şi sănătatea umană . Deşi în
decursul timpului s-a cristalizat un număr impresionant de documente internaţionale relativ la
protecţia atmosferică, totuşi acestea s-au dovedit a fi insuficiente şi incomplete pentru o
protecţie efectivă, drept pentru care, în vederea accentuării pe cât posibil a măsurilor
întreprinse la nivel internaţional, au fost adoptate o serie de reglementări europene, ce îşi
găsesc punctul de plecare în principiile consfinţite în programele comunitare de acţiune pentru
mediu. Pentru domeniul protecţiei atmosferei se evidenţiază Strategia europeană privind
schimbările climatice, alături de directivele privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai
curat pentru Europa, reglementările privind limitarea poluării determinată de vehiculele cu
motor, a poluării provocate de instalaţiile industriale, reglementări privind poluarea aerului
atmosferic generată din surse fixe, reglementări privind protecţia stratului de ozon şi
combaterea efectului de seră, combaterea şi limitarea poluării fonice ş.a. Cât priveşte
reglementările europene privind protecţia apei am constat că atât Uniunea Europeană cât şi
statele membre în mod singular, sunt părţi la o serie de acorduri cu caracter internaţional
privind protecţia şi utilizarea durabilă a resurselor de apă. În cadrul acestui paragraf sunt
detaliate principalele reglementări europene privind protecţia resurselor de apă în contextul a
trei abordări: prima abordare vizează stabilirea obiectivelor de calitate a resurselor de apă; cea
de a doua urmăreşte domeniile specifice care stabilesc norme privind calitatea apei; ultima
categorie reflectă o abordare bazată pe îndepărtarea substanţelor periculoase . Pentru
domeniul protecţiei solului am constat că deşi Europa s-a confruntat în decursul timpului cu o
serie de degradări şi deteriorării, totuşi nu există o reglementare proprie privind protecţia
juridică a solului, deşi pentru ceilalţi factori au fost elaborate o serie de reglementări aşa după
cum am arătat, menite să prevină pe cât posibil epuizarea lor. Abia în primăvara anului 2002,
Comisia Europeană a tratat protecţia solului cu ocazia celui de al şaselea Program comunitar
de acţiune pentru mediu, denumit şi “Alegerea noastră, viitorul nostru”. În cadrul acestui
demers ştiinţific întreprins am analizat o serie de aspecte cu care se confruntă statele membre,
cum sunt, eroziunea, deşertificarea, impactul calamităţilor naturale ş.a cu privire la sol. La fel
ca şi capitolul anterior şi în acest capitol am adus unele contribuţii personale şi am avut în
vedere și jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Din studiul întreprins la nivel
european asupra protecţiei factorilor de mediu am constat că sistemul legislativ naţional în
domeniu, din păcate, nu a reuşit să se alineze pe deplin la ordinea de drept a Uniunii
Europene, existând încă la acest moment practici neuniforme pentru politica de protecţie a
atmosferei şi a resurselor de apă. Am constat, că transpunerea reglementărilor europene
privind protecţia atmosferei şi a resurselor de apă nu a fost făcută în totalitate datorită
dificultăţilor financiare cu care se confruntă statele printre care şi România, în contextul crizei
actuale. Capitolul intitulat: „Implementarea în legislaţia naţională a reglementărilor
internaţionale şi europene privind protecţia atmosferei, apei şi solului” este dedicat analizei
implementărilor în legislaţia naţională a reglementărilor europene şi internaţionale privind
protecţia atmosferei, apei şi solului. Un accent deosebit am pus asupra reglementărilor
naţionale, prin prisma obiectivelor prevăzute în actuala Strategie naţională privind schimbările
climatice pentru perioada 2013-2020, precum şi a îndeplinirii de către România a
angajamentelor asumate ca urmare a ratificării Convenţiei-Cadru a Naţiunilor Unite privind
schimbările climatice şi a Protocolului de la Kyoto. Nu au fost neglijate nici aspectele juridice
de ordin teoretic, practic şi drept comparat privind domeniul protecţiei juridice a resurselor de
apă prin prisma unor elemente de ordin calitativ şi cantitativ; administrarea, gospodăria şi
folosinţa apei au fost analizate din punct de vedere evolutiv precum şi protecţia solului în
România. În cadrul concluziilor am propus, că în vederea unei protecţii eficiente şi de durată a
factorilor de mediu analizaţi, este necesară revizuirea textelor Legii nr.104/2011 privind
calitatea aerului înconjurător, ale Legii apelor nr.107/1996, ale Hotărârii de Guvern nr.1403
din 19 noiembrie 2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele
terestre au fost afectate, ale Hotărârii de Guvern nr.1408 din 19 noiembrie 2007 privind
modalitatile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului în vederea instituirii unui
cadru adecvat de interpretare şi aplicare unitară a normelor din domeniu, precum şi a altor
acte normetive specifice. Consider, de asemenea, că prevederile Directivei cadru - apa
60/2000/CEE trebuie transpuse şi în legislaţia sectorială precum Legea minelor nr.85/2003
care se referă la exploatările de balast din albiile minore dar şi la depozitarea unor deşeuri
miniere pe cursurile de apă, în sensul modificării şi completării legii cu prevederi care să
cuprindă dispoziţiile prevăzute în directivă. Cadrul legislativ naţional din domeniu din păcate
nu a reuşit să se alineze la ordinea de drept a Uniunii Europene, existând încă la acest moment
practici neuniforme pentru politica de protecţie a atmtosferei şi a resurselor de apă. S-a
constat că transpunerea reglementărilor europene privind protecţia atmosferei şi a resurselor
de apă nu a fost făcută în totalitate datorită dificultăţilor financiare cu care se confruntă
România, în contextul crizei actuale. Transplantarea unor acte normative şi instituţii juridice
de la un stat la altul este deosebit de dificilă dacă există deosebiri fundamentale între cele
două sisteme.Un asemenea împrumut ar putea fi uşurat dacă actele normative şi instituţiile
sunt preluate de la un stat care se bucură de prestigiu şi exercită influenţă asupra altor state.
Între dreptul român şi dreptul european există compatibilitate redusă, în ceea ce priveşte
protecţia atmosferei şi protecţia apei, însă, legislaţia naţională în domeniul protecţiei apei a
suferit, în timp, o importantă şi profundă transformare, atât sub aspectul structurilor cât şi al
măsurilor necesare pentru reducerea decalajului dintre cele două legislaţii. Cu toate
neajunsurile, lacunele persistente în plan legislativ şi cu o compatibilitate redusă între dreptul
naţional şi dreptul european, totuşi,se constattă că legislaţia din României, privind protecţia
atmosferei şi protecţia apei a avansat considerabil în ultimii ani, astfel încât se poate constata
că, la acest moment, avem deja un cadru juridic destul de consolidat care să facă faţă într-o
primă etapă, gravităţii problemelor de mediu cu care se confruntă societatea la acest moment.
Autoarea
Poluarea atmosferică dăunează sănătății noastre și mediului înconjurător. Aceasta provine în
principal din industrie, transport, producția de energie și agricultură. Strategia UE privind
calitatea aerului urmărește respectarea integrală a legislației existente privind calitatea aerului
până în 2020 și stabilește obiective pe termen lung pentru 2030. Directiva privind zgomotul
ambiental contribuie la identificarea nivelurilor de zgomot pe teritoriul UE și la adoptarea
măsurilor necesare pentru reducerea lor la niveluri acceptabile. Alte acte legislative
reglementează emisiile sonore din surse specifice.

Temeiul juridic
Articolele 191 - 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Context general
Poluarea atmosferică poate provoca afecțiuni cardiovasculare și respiratorii, precum și cancer,
fiind principala cauză legată de mediu a deceselor premature în UE. Anumite substanțe cum
ar fi arsenicul, cadmiul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice sunt agenți
cancerigeni genotoxici pentru om, și nu se pot identifica praguri până la care nu comportă
riscuri. Poluarea atmosferică are un impact negativ și asupra calității apei și solului și
dăunează ecosistemelor prin eutrofizare (excesul de poluare cu azot) și ploaie acidă. Așadar,
sunt afectate atât agricultura și pădurile, cât și materialele și clădirile. Poluarea atmosferică
are numeroase surse, însă provine în principal din industrie, transport, producția de energie și
agricultură. Deși poluarea atmosferică a scăzut în general în Europa în ultimele decenii, nu
este încă garantată atingerea obiectivului Uniunii pe termen lung, și anume de „a se ajunge la
un nivel al calității aerului care să nu aibă un impact negativ semnificativ asupra sănătății
umane și a mediului”. În special în zonele urbane („hotspotsˮ), unde locuiesc majoritatea
cetățenilor europeni, normele privind calitatea aerului sunt adeseori încălcate. În prezent, cei
mai problematici poluanți sunt particulele fine, dioxidul de azot și ozonul troposferic.
Nivelurile de zgomot din mediul înconjurător sunt în creștere în zonele urbane, în principal
din cauza intensificării traficului și a activităților industriale și recreaționale. Se estimează că
aproape 20% din populația UE este expusă la niveluri de zgomot considerate inacceptabile.
Acestea pot afecta calitatea vieții și conduce la niveluri semnificative de stres, perturbări ale
somnului și efecte negative asupra sănătății, de exemplu afecțiuni cardiovasculare. Zgomotul
are efecte și asupra faunei sălbatice.
Realizări în combaterea poluării atmosferice
Calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil în Europa de când UE a început să se ocupe
pentru prima dată de această problemă în anii 1970. Nivelurile de substanțe cum ar fi dioxidul
de sulf (SO2), monoxidul de carbon (CO), benzenul (C6H6) și plumbul (Pb) au scăzut
semnificativ de atunci. UE dispune de trei mecanisme juridice diferite pentru a gestiona
poluarea atmosferică: definirea standardelor generale privind calitatea aerului pentru
concentrațiile de poluanți atmosferici în mediul înconjurător; stabilirea unor limite naționale
privind totalul emisiilor poluante; precum și conceperea unor acte legislative specifice privind
sursa poluării, de exemplu controlul emisiilor industriale sau standarde privind emisiile care
provin de la autovehicule, eficiența energetică sau calitatea combustibililor. Aceste acte
legislative sunt completate de strategii și măsuri de promovare a protecției mediului
înconjurător și de integrare a acesteia în alte sectoare.
A. Calitatea aerului înconjurător
Pe baza obiectivelor propuse în Strategia tematică privind poluarea atmosferică din 2005 (de a
reduce particulele fine cu 75% și ozonul troposferic cu 60%, precum și de a reduce cu 55%
amenințările la adresa mediului natural cauzate de acidifiere și eutrofizare - toate până în
2020, având drept bază nivelurile din 2000), în iunie 2008, a fost adoptată o directivă
revizuită privind calitatea aerului înconjurător, fuzionând majoritatea actelor legislative
existente în acest domeniu. Doar cea de a patra „directivă-fiicăˮ a Directivei-cadru anterioare
privind calitatea aerului a rămas încă vigoare în prezent, stabilind valori-țintă (mai puțin
stricte decât valorile-limită) pentru arsenic, cadmiu, mercur, nichel și hidrocarburile aromatice
policiclice.
Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător vizează reducerea poluării
atmosferice la niveluri care să minimizeze efectele nocive asupra sănătății umane și a
mediului înconjurător. În acest scop, Directiva precizează măsurile pentru definirea și
stabilirea obiectivelor privind calitatea aerului înconjurător (și anume limitele care nu trebuie
depășite pe teritoriul UE) în raport cu principalii poluanți atmosferici (dioxidul de sulf, oxidul
de azot, oxizii de azot, particulele (fine) de materie, plumbul, benzenul, monoxidul de carbon
și ozonul). Statele membre au obligația de a defini zone și aglomerări cu scopul de a evalua și
gestiona calitatea aerului înconjurător, de a monitoriza tendințele pe termen lung și de a pune
informații la dispoziția publicului. Atunci când calitatea aerului este bună, aceasta trebuie
menținută; dacă valorile-limită sunt depășite, trebuie luate măsuri.
La sfârșitul anului 2013, Comisia Europeană a lansat programul Aer curat pentru Europa, în
vederea îndeplinirii a două obiective principale, și anume asigurarea respectării legislației
actuale până în 2020 și noi obiective privind calitatea aerului pentru perioada până în 2030.
Principalul instrument legislativ pentru îndeplinirea acestor obiective este Directiva privind
plafoanele naționale de emisie, revizuită, care stabilește plafoane naționale de emisii mai
stricte pentru cinci principali poluanți — dioxidul de sulf, oxizii de azot, compușii organici
volatili nemetanici, amoniacul și particulele fine — pentru a reduce efectele nocive ale
acestora asupra mediului și a înjumătăți impactul lor asupra sănătății în comparație cu 2005.
Directiva impune statelor membre să elaboreze programe naționale de control al poluării
aerului. De asemenea, Directiva transpune angajamentele privind reducerea poluării pentru
2020 asumate de UE și statele sale membre în cadrul Protocolului de la Göteborg, astfel cum
a fost modificat, la Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor
Unite (UNECE) privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi pentru a
reduce gradul de acidifiere și de eutrofizare și nivelul de ozon troposferic. În cadrul
programului, a fost adoptată, de asemenea, o nouă directivă pentru reducerea poluării
atmosferice provenind de la instalații medii de ardere, cum ar fi instalațiile utilizate pentru
producerea de energie sau încălzirea locuințelor.
B. Transportul rutier
Au fost adoptate mai multe directive în vederea limitării poluării cauzate de transport, prin
stabilirea unor norme de emisii pentru diferite categorii de vehicule, cum ar fi autoturismele,
vehiculele utilitare ușoare, autobuzele, camioanele și motocicletele, precum și prin
reglementarea calității combustibilului. Actualele standarde de emisie Euro 5 și Euro 6 pentru
autoturisme și furgonete ușoare stabilesc limitele de emisii pentru o serie de poluanți
atmosferici, în special pentru oxizii de azot și particulele în suspensie. Statele membre sunt
obligate să refuze omologarea de tip, înmatricularea, vânzarea și introducerea vehiculelor (și a
dispozitivelor de schimb pentru controlul poluării) care nu respectă aceste limite.
Din septembrie 2017, se utilizează un ciclu de testare mai realist, iar la modelele noi de
autovehicule se testează „emisiile generate în condiții reale de conducere” (RDE). În
plus, Regulamentul (CE) nr. 715/2007 stabilește norme privind conformitatea în funcționare,
durabilitatea dispozitivelor pentru controlul poluării, sistemele de diagnosticare la bord
(OBD) și de măsurare a consumului de carburant și reglementează accesul la informațiile
referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor pentru operatorii independenți. Același lucru
este valabil și pentru Regulamentul (CE) nr. 595/2009, care stabilește valorile limită de emisie
(Euro VI) pentru vehiculele grele (autobuze și camioane). Recent, a fost adoptat un nou
regulament privind omologarea de tip și supravegherea pieței autovehiculelor, care va intra în
vigoare la 1 septembrie 2020, și are scopul de a îmbunătăți calitatea și independența
serviciilor tehnice și să verifice dacă automobilele deja în circulație sunt în conformitate cu
cerințele.
C. Alte emisii generate de sectorul transportului
Pentru a reduce poluarea cauzată de nave — despre care se susține că provoacă 50 000 de
decese premature anual — UE a stabilit limite pentru conținutul de sulf al combustibililor
folosiți în transportul maritim de navele care circulă pe mările europene. Limita generală
pentru sulf va scădea de la 3,5% la 0,5% până în 2020, în conformitate cu limitele stabilite de
Organizația Maritimă Internațională. În anumite zone desemnate ca „zone de control al
emisiilor de sulf“, precum Marea Baltică, Canalul Mânecii și Marea Nordului, se aplică în
prezent o normă și mai strictă, de 0,1%, începând din 2015. Au fost stabilite norme de emisii
suplimentare pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră, cum ar fi excavatoarele,
buldozerele și ferăstraiele cu lanț, precum și pentru tractoarele agricole și forestiere și
ambarcațiunile de agrement, cum ar fi ambarcațiunile de sport.
D. Emisiile din industrie
Directiva privind emisiile industriale vizează activitățile industriale foarte poluante care sunt
responsabile de o parte semnificativă a poluării în Europa. Aceasta consolidează și fuzionează
toate Directivele relevante (privind incinerarea deșeurilor, compușii organici volatili,
instalațiile mari de ardere și prevenirea și controlul integrat al poluării etc.) într-un singur
instrument legislativ coerent, pentru a facilita aplicarea sa și a reduce la minimum poluarea
din diverse surse industriale. Directiva stabilește obligațiile care trebuie îndeplinite de către
toate instalațiile industriale, cuprinde o listă de măsuri pentru prevenirea poluării apei, aerului
și solului și oferă o bază pentru elaborarea autorizațiilor și permiselor de funcționare pentru
instalațiile industriale. Prin intermediul unei abordări integrate, ia în considerare performanța
de mediu globală a unei instalații, inclusiv utilizarea materiilor prime sau eficiența energetică.
Conceptul de „cele mai bune tehnici disponibile” (BAT) joacă un rol central, precum și
flexibilitatea, inspecțiile de mediu și participarea publicului.
Realizări în privința poluării fonice
Abordarea UE în ceea ce privește poluarea sonoră este dublă, prevăzând un cadru general
pentru identificarea nivelurilor de poluare sonoră care necesită luarea unor măsuri atât la
nivelul statelor membre, cât și la nivelul UE, precum și o serie de acte legislative privind
principalele surse de zgomot, cum ar fi zgomotul provocat de traficul rutier, aerian și feroviar
și zgomotul emis de echipamentele destinate utilizării în exterior.
Zgomotul ambiental: Directiva-cadru privind zgomotul ambiental urmărește reducerea
expunerii la zgomotul ambiental prin armonizarea indicatorilor de zgomot și a metodelor de
evaluare a acestuia, colectând informații legate de expunerea la zgomot sub forma unor „hărți
de zgomot” și punând aceste informații la dispoziția publicului. Pe această bază, statele
membre trebuie să elaboreze planuri de acțiune pentru a soluționa problemele legate de
zgomot. Hărțile de zgomot și planurile de acțiune trebuie revizuite cel puțin o dată la cinci
ani.
Traficul rutier: Regulamentul privind nivelul sonor al autovehiculelor introduce o nouă
metodă de testare pentru măsurarea emisiilor de zgomot, reduce valorile-limită ale zgomotului
aflate în vigoare în prezent și include dispoziții suplimentare în materie de emisii sonore în
cadrul procedurii de omologare de tip. Alte regulamente stabilesc limite de zgomot pentru
mopeduri și motociclete. În completare, sunt reglementate testarea și limitarea nivelurilor
de zgomot de rulare a pneurilor și reducerea lor treptată.
Traficul aerian: Normele UE privind zgomotul produs de aviație, în conformitate cu
„abordarea echilibrată” a OACI, se aplică din iunie 2016 pentru aeroporturile cu mai mult de
50 000 de mișcări de aeronave civile pe an. Această abordare constă în patru elemente
principale concepute pentru a identifica modul cel mai rentabil de a combate zgomotul produs
de aeronave în fiecare aeroport: reducerea nivelurilor de zgomot la sursă prin utilizarea unor
aeronave moderne, gestionarea terenului din jurul aeroporturilor într-un mod sustenabil,
adaptarea procedurilor operaționale pentru a reduce impactul zgomotului pe teren și, dacă este
necesar, introducerea unor restricții de operare, precum interzicerea zborurilor de noapte.
Traficul feroviar: În contextul Directivei privind interoperabilitatea sistemului feroviar,
o specificație tehnică de interoperabilitate (STI) privind zgomotul stabilește nivelurile
maxime de zgomot produs de vehiculele feroviare noi (convenționale). Regulamentul privind
tarifarea pentru costul efectelor produse de zgomot oferă stimulente pentru post-echiparea
vagoanelor de marfă cu saboți de frână din materiale compozite cu niveluri scăzute de
zgomot.
Alte surse de zgomot: Instalațiile industriale și agricole de dimensiuni mari reglementate de
Directiva privind emisiile industriale pot obține autorizații ca urmare a utilizării celor mai
bune tehnici disponibile (BAT) drept referință. Zgomotul emis de instalațiile de construcție
(de exemplu, zgomotul emis de excavatoare, încărcătoare, utilaje pentru lucrări de
terasamente și macarale-turn), precum și de ambarcațiunile de agrement sau de echipamentele
destinate utilizării în exterior, este, de asemenea, reglementat.
Rolul Parlamentului European
Parlamentul a jucat un rol decisiv în formularea unei politici de mediu progresive în vederea
combaterii poluării atmosferice și fonice. De exemplu, deputații în PE au votat reducerea
drastică a conținutului nociv de sulf din combustibilii marini de la 3,5% la 0,5% până în 2020.
Deputații în PE au reușit să combată tentativele de amânare cu cinci ani a acestui termen. La
inițiativa Parlamentului, Comisia a fost obligată să aibă în vedere extinderea limitelor mai
stricte din zonele de control al emisiilor de sulf la toate apele teritoriale ale UE. În ceea ce
privește revizuirea Directivei PNE, Parlamentul a solicitat atingerea unor plafoane naționale
mai ambițioase până în 2030 și a sprijinit ideea unor obiective obligatorii pentru 2025 pentru a
se asigura că statele membre sunt pe calea cea bună pentru îndeplinirea obiectivelor lor pentru
2030. În mod mai general, deputații în PE au îndemnat UE să identifice și să rectifice
legislația existentă privind controlul surselor de emisii care nu funcționează, de exemplu în
cazul discrepanțelor existente între emisiile de NOx în condiții reale și cele în condiții de
testare provenite de la automobilele cu motor diesel Euro 6. În urma descoperirii în SUA a
faptului că grupul Volkswagen a utilizat un program de falsificare a rezultatelor testării
emisiilor de NOx, Parlamentul a creat o comisie de anchetă (EMIS) pentru a investiga această
chestiune.
În ceea ce privește poluarea fonică, Parlamentul a subliniat în repetate rânduri necesitatea
unor reduceri suplimentare ale valorilor-limită și a unor proceduri de măsurare îmbunătățite
privind zgomotul ambiental. Acesta a solicitat stabilirea unor valori la nivelul UE pentru
zgomotul din apropierea aeroporturilor și, de asemenea, extinderea măsurilor de reducere a
zgomotului la avioanele militare subsonice cu reacție. Parlamentul a reușit să protejeze
competența autorităților locale de a decide cu privire la măsurile legate de zgomot în
aeroporturi, inclusiv cu privire la eventuale interdicții privind zborurile de noapte. În plus,
Parlamentul a aprobat introducerea treptată a noilor limite de zgomot pentru autovehicule cu
scopul de a reduce nivelul de zgomot de la 74 de decibeli inițial, la 68 de decibeli. De
asemenea, deputații au pledat cu succes în favoarea introducerii unor etichete pentru a
informa consumatorii cu privire la nivelurile de zgomot, similare celor existente privind
eficiența consumului de combustibil, zgomotul produs de pneuri și emisiile de CO2.
(http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/75/poluarea-atmosferica-si-
poluarea-fonica )
Instituţii Internaţionale şi Europene
Instituţii internaţionale şi europene
cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului
Protejarea mediului este esenţială pentru calitatea vieţii generaţiilor prezente şi viitoare.
Provocarea actuală este reprezentată de combinarea protecţiei mediului cu creşterea
economică continuă într-o manieră care să fie sustenabilă.
În domeniul protecţiei mediului există un număr mare de organizaţii care asigură conservarea,
analiza şi monitorizarea mediului în diferite modalităţi. Aceste organizaţii de mediu pot fi
globale, regionale, naţionale sau locale.
Organismele internaţionale şi europene cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului sunt
următoarele:

Organizaţia Naţiunilor Unite – ONU

ONU a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945 când un număr de 51 de ţări s-au angajat să
menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă. Astăzi, aproape toate
naţiunile lumii sunt membre ONU: în total 192 de state.
ONU oferă mijloace pentru rezolvarea conflictelor internaţionale şi pentru formularea de
politici în chestiuni care ne afectează pe toţi. În cadrul Organizaţiei toate statele membre –
mari sau mici, bogate sau sărace, cu vederi politice şi sisteme sociale diferite – au un cuvânt
de spus şi drept de vot egal.
 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)
Principalul organism al ONU, UNEP, creat în vederea protecţiei mediului, a fost înfiinţat
imediat după Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul Uman, desfăşurată la Stockholm în
anul 1972 şi are mandatul de a coordona la nivel mondial integrarea politicilor de protecţie a
mediului în celelalte sectoare în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.
Web-site: www.unep.org
 Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD)
CSD a fost creată în anul 1993, ca urmare a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992. CSD este format din reprezentanţi ai 53
de state aleşi odată la 3 ani. CSD are sesiuni anuale axate pe diverse tematici ale dezvoltării
durabile, pilonul cel mai important al dezvoltării durabile fiind protecţia mediului.
Web-site: www.un.org
 Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare este o reţea de dezvoltare globală a ONU, care
pledează pentru dezvoltare şi conectează statele prin accesul la cunoştinţe, experienţe şi
resurse menite să ofere oamenilor o viaţă mai bună.
Liderii lumii s-au angajat să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului până în
2015, inclusiv obiectivul fundamental de a reduce cu jumătate sărăcia extremă. Prin
intermediul reţelei sale internaţionale, PNUD coordonează eforturile globale şi naţionale
pentru realizarea acestui scop.
Web-site: www.undp.org
 Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE)
Activităţile desfăşurate de UNECE în domeniu au ca obiectiv protecţia mediului şi a sănătăţii
umane şi promovarea dezvoltării durabile în ţările membre, conform principiilor Agendei 21.
Scopul este acela de a reduce poluarea pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului şi
pentru a evita astfel compromiterea stării factorilor de mediu pentru generaţiile viitoare.
Web-site “Mediu pentru Europa”: www.unece.org

Uniunea Europeană
Uniunea Europeană, parteneriat economic şi politic unic, este rezultatul unui proces de
cooperare şi integrare care a început în anul 1951 între şase state europene (Belgia, Germania,
Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda
şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia;
2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria;
2007: România şi Bulgaria), Uniunea Europeană are astăzi 27 state membre.
Turcia, Croaţia şi Republica Macedonia sunt state candidate cu care negocierile de aderare au
început.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între
popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
 Comisia Europeană – Direcţia Generală Mediu
Direcţia Generală Mediu este una din cele 40 de direcţii generale şi servicii care formează
Comisia Europeană. Cunoscută ca DG Mediu, obiectivul general al Direcţiei este să protejeze,
să conserve şi să îmbunătăţească mediul pentru generaţiile actuale şi cele viitoare. Pentru a
reuşi acest lucru propune politici care să asigure un grad înalt de protecţie a mediului în
Uniunea Europeană şi care să asigure calitatea vieţii cetăţenilor UE. Cele patru priorităţi ale
DG pentru perioada 2002-2012 sunt schimbările climatice, natură şi biodiversitate, mediu,
sănătate şi calitatea vieţii, resursele naturale şi deşeurile.
Web-site: http://ec.europa.eu
 Consiliul de Mediu al Uniunii Europene
Consiliul de Mediu al Uniunii Europene este compus din miniştrii mediului care se întâlnesc
de patru ori pe an. Deciziile sunt luate prin votul majorităţii calificate în codecizie cu
Parlamentul European.
În acest domeniu, Comunitatea Europeană are sarcina de a promova creşterea armonioasă,
echilibrată şi dezvoltarea durabilă a activităţilor economice care să respecte în special cerinţa
de a asigura un grad înalt de calitate a mediului.
Web-site: www.consilium.europa.eu
 Parlamentul European – Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa
Alimentaţiei
Înfiinţat în 1973, Comitetul pentru Mediu a fost al 12-lea comitet specializat. Ulterior el a
crescut în mărime (de la 36 la 63 de membri) şi influenţa datorită extinderii responsabilităţilor
şi creşterii interesului publicului. Comitetul este responsabil cu politica de mediu şi măsurile
pentru protecţia mediului, în special vizând: 
a. poluarea aerului, a solului şi a apei, managementul şi reciclarea deşeurilor, substanţele
şi preparatele, nivelul de zgomot, schimbările climatice şi protecţia biodiversităţii,
b. dezvoltarea durabilă,
c. măsurile regionale şi internaţionale şi acordurile privind protecţia mediului,
d. refacerea mediului afectat,
e. protecţia civilă,
f. Agenţia Europeană de Mediu.
Web-site: www.europarl.europa.eu

Agenţia Europeană de Mediu

Sarcina Agenţiei Europene pentru Mediu (AEM) este de a furniza informaţii actuale,
relevante şi corecte despre mediu. AEM sprijină organismele responsabile cu elaborarea şi
implementarea strategiei de mediu la nivel european şi naţional, precum şi publicul.
Informaţiile AEM permit UE şi statelor membre ale Agenţiei să adopte decizii realiste în
vederea îmbunătăţirii mediului, integrării aspectelor de mediu în strategiile economice şi
asigurării dezvoltării durabile. Agenţia pune accent pe susţinerea factorilor decizionali
principali la nivel european.
Web-site: www.eea.europa.eu
» Instituţii Internaţionale pentru protecţia mediului

(http://www.mmediu.ro/beta/domenii/relatii-internationale/institutii-
internationale-si-europene/ )
http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/053_-
_Dreptul_international_al_mediului.pdf

bibliografie
mircea nicoara-legislatie, institutii si politici de mediu editura Tehnopress, Iasi
2009
mircea nicoara- monitoring ecologic, editura tehnopess, iasi 2009
viorica paraschivescu- strategii de mediu, conflictele dezvoltarii durabile,
editura tehnopress, iasi 2009
lester r brown- planul B, mobilizare generala pentru salvarea civilizatiei, editura
tehnica, bucuresti 2008
file:///D:/descarcari%20noi/208973593-Importanta-atmosferei-Rolul-atmosferei-
in-invelisul-geografic.pdf
http://www.mmediu.ro/beta/domenii/protectia-atmosferei/calitatea-aerului/legislatie-calitatea-
aerului/
https://www.eea.europa.eu/themes/air/policy-context
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?
uri=uriserv:OJ.L_.2016.344.01.0001.01.ENG&toc=OJ:L:2016:344:TOC