Idei principale –o propoziţie sau o frază care cuprinde informaţia esenţială desprinsă

dintr-un paragraf sau dintr-un pasaj.

Idei secundare – constituie o dezvoltare a ideilor principale. Acestea surprind detalii şi
oferă lămuriri cu privire la acţiunile personajelor, locul şi timpul desfăşurării acţiunilor,
împrejurările în care se petrec faptele.
Genul epic – cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite în mod
indirect sentimente, gânduri, idei prin intermediul acţiunii şi al personajelor.
Genul liric – cuprinde totalitatea operelor literare in care autorul isi exprima gandurile si
sentimentele in mod direct, utilizand numeroase procedee artistice (imagini si figuri de stil).
Moduri de expunere
Narațiunea – este un mod de expunere prin care se relatează fapte şi întâmplări. Prin
naraţiune este prezentată o succesiune de întâmplări petrecute într-o ordine temporală.
Naraţiunea presupune existenţa unui narator, a unei acţiuni şi existenţa personajelor.
Descrierea – mod de expunere specific genului liric, în care se prezintă peisaje și
sentimente, idei înălțătoare.
Dialogul – mod de expunere specific genului dramatic. Se realizează prin schimbul de
replici dintre 2 sau mai multe personaje.
Momentele subiectului – Subiectul operei literare este constituit din succesiunea faptelor,
a evenimentelor la care participa personaje literare caracterizate tocmai prin intermediul
intamplarilor relatate.
 Expozitiunea este partea introductiva in care autorul prezinta locul, timpul actiunii si
unele personaje.
 Intriga este momentul sau faptul important care determina intreaga desfasurare a
actiunii.
 Desfasurarea actiunii este cea mai intinsa parte, in care sunt relatate fapte sau intamplari
determinate de intriga.
 Punctul culminant este partea cu maxima incordare, care determina cel mai intens punct
din desfasurarea actiunii.
 Deznodamantul este ultima parte, care determina sfarsitul actiunii sau al evenimentelor.
Figuri de stil
Personificarea – este o figură de stil de nivel lexico-semantic prin care unor obiecte,
ființe sau abstracțiuni le sunt atribuite limbaj, însușiri, comportamente umane: „copacii canta”,
„cartea vorbeste”, „Prin muzee, tablourile nu se mai satură privind afară din rame.”
Alegoria – este o figură de stil de nivel lexico-semantic care folosește metafora într-o
expunere narativă sau pentru a descrie plastic o idee abstractă. Adica este o metafora cu un camp
de existenta limitat. Aici intra fabulele si parabolele (mai concret cand ti se da o fabula)

Page 1 of 20

RESTRICTED
 „…Că la nunta mea
A căzut o stea… (Miorița)”
Aliteratia/ repetitia fonetica – este figura de stil care consta in repetitia unei consoane
sau a unui grup de consoane, cu scopul obtinerii unui efect imitativ, armonic.
Ex: „Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie”
Asonanța – este figura de stil care consta in repetitia aceleiasi/acelorasi vocale
accentuate
in interiorul unui vers sau in mai multe versuri, pentru a se obtine un efect muzical, eufonic.
Ex: „Iata craiul, socru mare” (in acest caz se repeta grupul “cr”) => incearca sa pronunti
de cateva ori cu voce tare ca sa vezi despre ce e vb. La fel si mai sus, la aliteratie. 😊
Metafora – este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în folosirea unui
termen impropriu, dar plastic, evocator sau sugestiv, în locul termenului propriu. Adica se
pesonifica cumva obiectul prin atribuirea de insusiri care in mod normal nu ar fi ale lui:
 “Toată floarea cea vestită a întregului Apus, - aici e vb de cea mai buna armata din vest
 Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună – aici este exact ce se intelege, adica
protejati de semnul crucii
 Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. – aici este vb de armata otomana care
venea peste toata lumea ca un uragan sa mature tot in cale. (M. Eminescu – Scrisoarea
III)”
Hiperbola – este o figură de stil de nivel logic și de compoziție care constă în exagerarea
expresiei, prin mărirea sau micșorarea imaginii obiectului peste limitele firești.
Ex: „În părul ei de aur, rubine-nflăcărate,
Și-n ochii ei s-adună lumina sfintei mări. (M. Eminescu – Strigoii)”
Epitetul – este o figură de stil de nivel sintactic care constă în alăturarea unui cuvânt
calificativ la altul, pentru a obține o valoare estetică. (sa raspunda la un adjectiv practic, un
atribut – adica ce fel de?, respectiv ale cui?). pune intrebarile pentru cuvintele de mai jos, ca sa
vezi: 😊
„S-a dus să zăpada albă de pe întinsul țării,
S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. (V. Alecsandri – Sfârșitul iernii)”
„Zborul bufniței e cald și-i moale. (L. Blaga – Cetate în noapte)”
Comparatia – este o figură de stil de nivel sintactic în care doi termeni, aflați în relație
de asemănare, sunt puși în paralel, pentru a scoate în evidență caracteristicile unuia dintre ei.

Page 2 of 20

RESTRICTED
 „Și e liniște pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă. (G. Coșbuc – În miezul verii)”

„Ostenit, din aripi bate

Ca un vis pribeag, un graur. (O. Goga – Sara)”
Repetitia – este procedeul stilistic care constă în utilizarea succesivă a aceluiași grup de
sunete, cuvânt, grup de cuvinte sau aceleiași structuri gramaticale într-o comunicare, pentru a
sublinia și a impune atenției o anumită idee.
„Încet, încet nora s-a dat pe brazdă. (I.Creangă)”
„De departe, de departe se auzeau abia tălăngi. (M. Sadoveanu)”
Enumeratia – enunțare succesivă a părților componente ale unui întreg. !!! Atentie, pot
fi si propozitii/ constructii intregi, nu doar cuvinte, unul dupa celalalt:
„Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. (M. Eminescu – Satira III)”

„Sunt bătrân. Văzui cam multe… Strigau alții și mai tare:

„Să trăiască Lăpușneanul“, și-l vicleniră urât:
„Despot-vodă să trăiască“, ș-apoi mi l-au omorât;
„Să trăiască Ștefan Tomșa“, și-l goniră ca pe-un câine;
„Ioan-vodă să trăiască“, și-l dete-n gheare păgâne…
Într-o clipă Lăpușneanul, Tomșa, Despot și Ion
Fură jos și jos deodată… Vai și de vodă Aron! (B. P. Hașdeu – Răzvan și Vidra)”
Antiteza – este o figură de stil de nivel logic și de compoziție care constă într-o asociere
de idei, imagini, noțiuni, secvențe cu sens contrar, în același enunț sau într-un context mai larg.
„Bun și rău, sceptic și cucernic, milos și crud, temerar și fricos – duh răzvrătitor. […]
Gândul cel dintâi nu poate zbura decât foarte repede; dalta celui de-al doilea nu poate
ciopli decât foarte încet. (Al. Vlahuță despre I. L. Caragiale)”
„Ce vreau nu se poate, ce se poate nu vreau. (B. Șt. Delavrancea)”

Page 3 of 20

RESTRICTED
 Elemente de versificatie
Masura – este numarul silabelor dintr-un vers.
Rima – consta in a face sa coincida silabele de la sfârsitul a doua sau mai mulote versuri.
Tipuri de rima:
- Monorima - consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica
poeziei populare.
- Imperecheata sau succesiva – apare atunci când versurile rimeaza doua câte doua -
primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d.
- Incrucisata sau alternativa – apare atunci când primul vers al unui catren rimeaza
cu al treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea.
- Imbratisata – rimeaza primul vers cu al patrulea si al doilea cu al treilea. Este un tip
de rima mai rar folosit de poeti.
- Variata sau amestecata – apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea
diverselor tipuri de rima, nerespectându-se o anumita ordine a acestora.
Ritmul – miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a
unor silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers.
 Trohaic – atunci când unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific
poeziei populare, pentru ca este coborâtor si vioi, dar apare si in poezia culta.
Ex.: „Doi-na, doi-na, can-tic dul-ce” – citeste cu voce tare pe silabe 😊

 Iambic – atunci când unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care,
prin nota lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau
glas unor sentimente puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie.
Ex.: „Din sfe-ra mea ve-nii cu greu”. – citeste cu voce tare pe silabe 😊
Versul –este un rand dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la
ritm,rima,masura.
Strofa – reprezinta un grup de versuri delimitate printr-un spatiu
Arhaisme – sunt cuvinte vechi, care nu se mai folosesc în prezent, sau au dispărut din
limbă. Exemple: pașă, mazil, sultan, etc.

Page 4 of 20

RESTRICTED
 Regionalisme – sunt cuvintele care se folosesc doar într-o anumită regiune a țării.
Exemple: perjă (prună), barabule (cartofi), flăcău (tânăr neînsurat).
Neologisme – cuvinte împrumutate de curând din altă limbă sau create recent într-o
limbă prin mijloace proprii.
Cuvinte derivate – sunt cuvinte formate cu ajutorul sufixelor/ prefixelor. Cuvantul de la
care se face derivarea se numeste cuvant de baza, iar cuvantul format prin derivare se numeste
cuvant derivat:
- orășean – cuvântul de bază este „oraș” + sufixul „-ean”;
- ultramodern – cuvântul de bază este modern + prefixul „ultra-”.
Cuvinte compuse – compunerea reprezintă mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului
prin intermediul căruia se formează cuvinte noi prin unirea sau alăturarea unor cuvinte (sau
fragmente de cuvinte) deja existente. Ca si la derivare si conversiune, prin compunere se obțin
alte cuvinte din termeni care își pierd sensul inițial și dobândesc alte înțelesuri.
În texte, identificăm destul de ușor cuvintele compuse, cum ar fi:
– mătasea-broaștei, a binevoi, cumsecade, fiecare, oricare, douăzeci, după-amiază,
numaidecât, pană la, dingdong, bineînțeles, floarea-soarelui, prim-ministru, reavoință.
Mult mai dificil este, însă, să stabilim procedeul de compunere, pentru că în acest caz,
denumirile variază:
– alăturarea, juxtapunerea sau parataxa (câine-lup, de pe)
– subordonarea (gura-leului)
– abrevierea sau prescurtarea (ADN, TAROM, ROMARTA)
Sau:
– Compunerea prin sudare/alipire/aglutinare
(exemple: bineînțeles, fiindcă)
– Compunerea prin alăturare
 cu cratimă (exemple: nu-mă-uita, stea-de-mare)
 cu blanc (spațiu gol) – (exemple: de pe lângă, Marea Egee)
– Compunerea prin abreviere:
 cu inițiale (exemple: CNP, OZN)
 cu fragmente de cuvinte (exemple: Plafar, ASIROM)
 cu inițiale și fragmente de cuvinte (exemple: TAROM, DEX)
 cu fragmente de cuvinte și cuvinte (exemple: ROMARTA, ROMPETROL)
– Compunerea savantă

Page 5 of 20

RESTRICTED
  cu prefixoide/false prefixe, in realitate cuvinte din limbile greaca sau latina (exemple:
tele: teleconferinta, telecomanda)
 cu sufixoide/false sufixe (exemple: – fob: claustrofob, arahnofob)
In acest caz, ni se pare mai simplu sa retinem urmatoarele aspecte:
– compunerea se realizeaza prin alaturare (cu sau fara cratima), contopire sau abreviere;
– compunerea savanta este un procedeu diferit, separat, realizat cu ajutorul prefixoidelor
si al sufixoidelor.
OBSERVATIE
Este important, in cazul cuvintelor compuse, pentru o identificare corecta, sa precizam
elementele componente din punctul de vedere al incadrarii in clasa morfologica.
Bineinteles – cuvant format prin compunere prin sudare/alipire din adverbul bine si
verbul la participiu inteles.
Fiindca – cuvant format prin compunere prin sudare/alipire din verbul la gerunziu fiind
si conjunctia subordonatoare ca.
Nu-ma-uita – cuvant format prin alaturare cu cratima din adverbul de negatie nu,
pronumele personal ma si verbul predicativ uita.
Stea-de-mare – cuvant format prin alaturare cu cratima din sub stantivul comun stea,
prepozitia simpla de si substantivul mare.
Cuvinte formate prin conversiune – CONVERSIUNEA este un mijloc intern de
îmbogăţire a vocubularului prin care se formează cuvinte noi prin schimbarea valorii
gramaticale.
- Dan învaţă SEARA. (din substantiv s-a transformat în adverb).
- Mihai este un ÎNDRĂGOSTIT. (din verb la participiu sa transformat în substantiv.
- ALBASTRUL este culoarea mea preferată. (din adjectiv s-a transformat în substantiv.
Familia de cuvinte – reprezintă totalitatea cuvintelor înrudite ca sens, formate de la
acelaşi cuvânt de bază şi având acelaşi radical. ea este formată din cuvântul de bază, cuvintele
derivate, cuvintele realizate prin compunere şi prin schimbarea valorii gramaticale.
Sinonime – cuvintele cu formă diferită şi înţeles identic sau foarte asemănător. Un cuvânt
poate avea mai multe sinonime, formându-se astfel o serie sinonimică:
adevărat - real - veritabil – autentic
Antonimele – sunt cuvinte cu formă diferită şi cu înţeles opus:
mare # mic; înalt # scund; bun # rău; sus # jos etc.
Omonimele – sunt cuvinte cu formă identică şi acelaşi corp fonetic, dar cu înţeles total
diferit:

Page 6 of 20

RESTRICTED
 - Barca pluteşte pe LAC.
- Am dat cu LAC pe unghii.
- Eu am o rochie NOUĂ.
- El a luat nota NOUĂ la istorie.
- Irina POARTĂ pantofi cu toc.
- Ei au plantat lângă POARTĂ un brad.
Cuvintele polisemantice – sunt cuvintele care au aceeași formă și sensuri diferite, dar
care (spre deosebire de omonime) derivă din același sens primar, la care se adaugă și sesnurile
secundare.
Astfel, vorbim de două sensuri ale cuvintelor:
a) sensul de bază al cuvântului.
b) sensul secundar
După criteriul stilistic, vorbim despre:
a. sensul propriu: Focul din sobă mocnea.
b. sensul figurat: Nu putea să stăvilească focul din inimă.
Exemple
 A pus farfuria pe masă./ Nu a vrut să vină la masă pentru că nu îi este foame.
 Nu cunoaște notele de pe portativ./ I-a arătat mamei notele din carnet.
 I-a intrat ceva în ochi./ A uitat un ochi de la aragaz aprins.
 Nu-i mai tace gura./ A intrat în gura lupului.
Pleonasmul – este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor
cuvinte sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles:

a aduce aportul
a avansa înainte
contrabandă ilegală
averse de ploaie
a coborî jos
babă bătrână
concluzie finală
caligrafie frumoasă
conducere managerială

Page 7 of 20

RESTRICTED
 cel mai superior
a cere o solicitare
a conlucra împreună
a conţine în cuprins
genunchiul piciorului
hemoragie de sânge
a îngheţa de frig
perioadă de timp
persuasiune convingătoare
a poposi pentru odihnă
a prefera mai bine
a rămâne în continuare
a relua din nou
a repeta încă o dată
a rescrie iar
a reveni din nou
a urca sus
a urma în continuare
Diftongul – este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală. pronunţate în
aceeaşi silabă.
Ex: baie, subiect – (ie)
Triftongul – este grupul de sunete format dintr -o vocală si doua semivocale care se
pronunță în aceeași silabă
Ex: aripioara – (ioa)
gandeai – (eai)
Hiatul este grupul de sunete format din doua vocale alăturate care fac parte din silabe
diferite
Ex.: la-u -dat – ( au)
ce -re -a -le – ( ea)

Page 8 of 20

RESTRICTED
 Ortografie
Punctul – marchează o pauza care se face în vorbire între propoziții sau frazele
independente ca înțeles.
Virgula – are rolul de a delimita grafic unele propoziții în cadrul frazei, precum și unele
părți de propoziție, marchează anumite pauze scurte în cursul rostirii unei propoziții sau fraze și
redă ritmul vorbirii și al intonației.
Două puncte – anunţă vorbirea directă sau o enumerare, o explicaţie, o concluzie şi
marchează totodată o pauză, în genere mai mică decât pauza indicată de punct.
Ghilimele – sunt semne grafice care se întrebuinţează atunci când reproducem întocmai
un text sau cuvinte spuse sau scrise de cineva.
Semnele citării se pun la începutul şi sfârşitul unei citări, închizând vorbirea directă.
Acelaşi semn de punctuaţie (-) în limba româna are două funcţiuni cu totul diferite: linia
de dialog indică începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la o convorbire, iar linia de
pauză marchează, ca şi alte semne de punctuaţie, pauza dintre diferitele părţi ale propoziţiei,
dintre propoziţii sau fraze.
Semnul întrebării – se pune după cuvintele, grupurile de cuvinte, propozițiile sau frazele
care au caracter interogativ și care sunt întrebări directe.
Semnul exclamarii – marchează intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau
imperative. Se pune de asemenea după interjecțiile și vocativele care exprimă stări afective și
sunt considerate cuvinte (sau părți de frază) independente.
Cratima – este semnul ortografic cu cele mai multe functii din limba romana. În unele
cazuri cratima are caracter permanent (da-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ţi-l da). NU se scrie dă
îl, de a dreptul, lasă o, se a dus, ţi il da.
Utilizarea cratimei se poate detalia dupa cum urmeaza:
a) Reda pronuntarea „legata” (insotita uneori si de anumite modificari fonetice) a unor
cuvinte care pot avea sau nu si existenta independenta.
b) Reda rostirea in tempo rapid a derivatelor cu prefizele ne- si re- de la teme care incep
cu im-, in- si, neliterar, a compuselor cu prepozitila de de la acelasi tip de teme (ne-
mpacat, ne-ncetat, a re-mparti, a re-ncalzii fata de rostirea cu tempo lent neimpacatm
neincetat, a reinparti, a reincalzi)
c) Marcheaza limitele dintre silabele unor cuvinte rostite, cu valoare stilistica (Ne-mer-
ni-cu-le!)
d) Serveste la atasarea unor sufixe si prefixe (ex-ministru, poe-esc)
e) Uneste cuvintele compuse sau elemente ale acestora: mai-mult-ca-perfect
f) Uneste componentele unor locutiuni: calea-valea

Page 9 of 20

RESTRICTED
 g) Uneste componentele unor substantive denumind un grad de rudenie sau relatii
sociale insotite de un adjectiv posesiv (cu sau fara apocopa):mama-ta / ma-ta, sora-ta /
sor-ta, stapana-sa, taica-su / ta-su.
h) Leaga articolul hotarat enclitic sau desinenta de cuvinte greu flexionabile, in cazul:
* numelor literelor si sunetelor:x-ul, x-uri;
* substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le, 11-le;
* imprumuturilor si numelor de locuri a caror finala prezinta deosebiri intre scriere si
pronuntare: acquis-ul, Bruxelles-ul; IMPORTANT: Se recomanda atasarea fara
cratima a articolului sau a desinentei la imprumuturile – chiar neadaptate sub alte
aspecte – terminate in litere din alfabetul limbii romane pronuntate ca in limba
romana: boardul, boardurile, clickul, clickurile, trendul, trendurile
i) Cratima leaga formatii de cuvinte -lea, -a, la numeralele ordinale si -ime la numeralele
fractionare de numeralele cardinale corespunzatoare scrise cu cifre (cifre romane sau arabe): al
XI-lea, a 11-a, 14-imi;
j) Cratima mai marheaza omiterea unei secvente din interiorul cuvantului in abrevierile
discontinui: ad-tie, d-ta, P-ta, pentru administratie, dumneata, Piata;
k) Se pastreaza in abrevierile compuse scrise cu cratima: lt.-maj., N-V, S-E pentru
locotenent-major, nord-vest, sud-est;
l) Cratima mai poate lega unele interjectii identice, repetate accidental: bla-bla-bla, cioc-
cioc-cioc, hai hai, ham-ham;
m) De asemenea mai poate lega cuvinte care se repeta identic: doar-doar, foarte-foarte,
mai-mai, prea-prea sau cu unele modificari incet-incetisor, singur-singurel.
Punct si virgula – este semnul de punctuaţie care marchează o pauză mai mare decât cea
redată prin virgulă şi mai mică decât cea redată prin punct.
Partile de vorbire
Verbul – reprezinta partea de vorbire flexibilă, care exprimă în general acțiuni ale
persoanelor/obiectelor (Mihai mănâncă. Ioana citește.). Celelalte verbe pot indica: stări ale
obiectelor (Mașina stă în parcare), posesia unui obiect de către alt obiect (Vasile are o carte.
Cartea are multe pagini.), necesitatea acțiunilor sau a obiectelor (Trebuie să mănânc. Îmi trebuie
o mașină.), posibilitatea de face anumite acțiuni (Pot să cânt la pian.), voința sau dorința unei
persoane de a face o acțiune (Vreau să merg la film., Doresc o prăjitură.).
Atunci când se dorește numirea unui verb se folosește forma verbală, nepersonală a acelui
verb, numită infinitiv. Prin urmare se spune verbul a fi, a mânca, a fi, a vedea, a merge etc.
Substantivul – este o parte de vorbire flexibilă, care denumește nume de obiecte (ființe,
lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni).
Ex.: mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură, îngrijorare.

Page 10 of 20

RESTRICTED
 Articolul – este o parte de vorbire flexibilă care însoțește de obicei un substantiv și arată
în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor.
Articolul hotărât – arată un obiect cunoscut vorbitorului și poate fi la rândul lui de 3
feluri:
 articol hotărât propriu-zis -l, -le, -a, -i, -lui, -lor
 posesiv (genitival) al, ai, a, ale, alor
 demonstrativ (adjectival) cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor.
Articolul nehotărât
Atunci când arată obiectul individualizat, dar nu îl identifică exact pentru vorbitori,
articolul este nehotărât un, o, unui, unei, niște, unor.
Pronumele – este o parte de vorbire flexibilă, care înlocuiește un substantiv și, de regulă,
își schimbă forma (flexionează) după gen, număr, caz și persoană.
Ex.: Vasile, vrei tu să-i oferi Mariei cartea pe care ți-a cerut-o?
(tu, ți țin locul substantivului Vasile, -i ține locul substantivului Maria, iar o ține locul
substantivului cartea)
Tipuri:
 pronume personal (propriu-zis) (eu, tu, el, noi, ... mie, ție, ... etc),
 pronume personal de politețe (dumneata, dumneavoastră, dumneasa, ... etc),
 pronume reflexiv (îmi, mă, îți, ne, vă, ... etc),
 pronume de întărire (însumi, însuți, însuși, ... etc),
 pronume posesiv (al meu, al tău, al său, al nostru, ... etc).
 pronume demonstrativ (acesta, aceștia ... acela, aceia ...același, aceiași ... cestălalt,
ceștilalți ... celălalt, ceilalți ...),
 pronume nehotărât (unul, alții, toți, toate, oricare, orice ...),
 pronume negativ (nimeni, nimic, niciunul, niciuna),
 pronume interogativ (care, cine, ce, cât, câți, câte ...),
 pronume relativ (care, cine, cât, câți, câtă, câte...).
Numeralul – este o parte de vorbire flexibilă care exprimă un număr (unu, doi, trei),
numărul obiectelor (trei copii, câte zece pagini, amândouă cărțile), ordinea obiectelor (al doilea,
al treilea). În cele mai multe cazuri, numeralul determină un substantiv și stă înaintea
substantivului determinat.
Numeralele se împart în două categorii:
 cardinale – exprimă un număr abstract sau numărul obiectelor (unu, doi, trei)
 ordinale – exprimă ordinea numerică a obiectelor într-o înșiruire (întâiul, al doilea, al
treilea).

Page 11 of 20

RESTRICTED
 Adjectivul – este o parte de vorbire flexibilă, care arată însușirea unui obiect, însoțește și
determină un substantiv. Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.
(om frumos, oameni frumoși; mașină frumoasă, mașini frumoase).
După numărul cuvintelor aflate în structura adjectivelor, acestea pot fi: simple (bun, rău,
frumos, urât, harnic, leneș) sau compuse. Adjectivele compuse sunt formate prin contopirea mai
multor cuvinte într-unul singur (atotștiutor, cumsecade, atotputernic, multimilenar) ori prin
alăturarea unor cuvinte despărțite prin liniuță de unire (social-politic, instructiv-educativ, alb-
argintiu).
Adverbul – este o parte de vorbire neflexibilă, care însoțește un verb, un adjectiv sau un
alt adverb și care exprimă: caracteristica unei acțiuni sau stări (Face bine ceea ce face.),
caracteristica unei însușiri (Are o mașină destul de mare.), împrejurarea în care se petrece o
acțiune (Va pleca acolo mâine-seară.).
Prepoziția – este o parte de vorbire neflexibilă, care leagă un atribut sau complement de
partea de vorbire determinată. Este un instrument gramatical și nu are un înțeles de sine stătător,
motiv pentru care nu are nici funcție sintactică. (de, la, spre, cu, sub, prin, pentru etc)
Conjuncția – este o parte de vorbire neflexibilă care face legătura între părți de
propoziție de același fel sau două propoziții. Conjuncția nu are funcție sintactică, este un cuvânt
ajutător (instrument gramatical). Următoarele conjuncții sunt cele mai des folosite: și, nici, de,
sau, ori, dacă, fiindcă, iar, dar, însă, ci, deci, că, să, ca să, căci, deși, încât, deoarece.
Andrei și Ioana au plecat la cumpărături. (conjuncția și face legătura între subiectele
Andrei și Ioana)
Am plecat la librărie 1/ și am cumpărat mai multe cărți. 2/ (conjuncția și face legătura
între propozițiile 1 și 2)
! De reținut este că legătura între propoziții se poate face și prin alte părți de vorbire:
pronume relative (care, cine, ce, cât) sau prin adverbe relative (unde, de unde, până unde).
Spre deosebire de celelalte conjuncții, care au rolul de a face legătura între două
propoziții, conjuncția să este un semn distinctiv al modului conjunctiv.
A venit spre mine 1/ să-mi arate 2/ că am greșit. 3/ (conjuncția să este semnul modului
conjunctiv – să arateși face legătura între propozițiile 1 și 2, conjuncția că face legătura între
propozițiile 2 și 3)
Interjecția – este o parte de vorbire neflexibilă, care exprimă: o stare sufletească (ah!,
vai!, uf!, oh!, aha-aha!), o poruncă sau un îndemn (hai, haide, haidem!, uite!, înainte!, liniște!),
imitarea unor sunete sau zgomote din natură – onomatopee (buf! boc! trosc! zdup! cucurigu!
miau! cirip-cirip!), un mod de adresare (bre, măi, adio!, noroc!, ia).
În general interjecțiile nu au funcție sintactică. Cu toate acestea, există anumite
construcții în care interjecțiile pot avea funcție sintactică.
Hai la masă! (predicat)

Page 12 of 20

RESTRICTED
 Iată o pisică! (predicat)
Iepurele atunci țuști! (predicat)
Deodată se aude în ușă: cioc! cioc! (subiect)
Era vai de ea. (nume predicativ)
În receptor, am auzit: alo, alo! (complement direct)
Din colțul camerei se aude un sunet enervant: Bâz! Bâz! (atribut)
Câinele lătra cât îl ținea gura: ham-ham-ham! (complement circumstanțial)
Punctuația interjecțiilor
În funcție de intonația exclamativă, mai înaltă sau mai puțin înaltă, după interjecție se
folosește, după caz:semnul exclamării sau virgulă. În general, semnul exclamării se pune după o
interjecție care exprimă stări sufletești precum: entuziasm, spaimă, durere mare etc
Ura! Am câștigat concursul!
Ah! Cred că mi-am luxat mâna!
Uau! Ce aproape de sol zboară acel avion!
Când sunt folosite precum un vocativ, interjecțiile folosite pentru adresare se despart prin
virgulă de restul cuvintelor, dacă nu sunt însoțite de un substantiv.
Măi, vino aici!
Măi Vasile, vino aici!
Măi oameni buni, ascultați-mă!
După interjecțiile care exprimă o poruncă sau un îndemn, dacă sunt urmate de un
complement. În celelalte cazuri, aceste interjecții se despart prin virgulă sau semnul exclamării,
în funcție de intonația folosită.
Schita
Schita este o specie a genului epic in proza de mici dimensiuni, cu actiune concentrata,
limitata la un singur episod semnificativ din viata unuia sau a mai multor personaje, iar opera
literara,,D-l Goe...''de I.L Caragiale se incadreaza in aceasta specie, deoarece respecta
particularitatile sale.
In primul rand, se remarca trasaturile unei opere epice: naratorul omniscient, personajele
putine( Goe, cele trei doamne, conductorul, calatorul), actiune limitata la un instantaneu epic
(calatoria cu trenul la Bucuresti) si repere spatio-temporale restranse(peronul si trenul).
In al doilea rand, textul prezinta un episod semnificativ din viata unor personaje: desi
Goe este un elev repetent, mamitica, mam'mare si tanti Mita nu-l pedepsesc, ci ii ofera o

Page 13 of 20

RESTRICTED
plimbare la Bucuresti.Calatoria se dovedeste un lung sir de pozne savarsite de protagonist:isi
pierde palaria cu biletul, se blocheaza in toaleta si trage semnalul de alarma, deranjandu-i pe
ceilalti pasageri.Goe este prezentat in linii mari si are o insusire dominanta, intruchipand tipul
copilului rasfatat si needucat.Cele trei dame starnesc rasul prin contrastul dintre aparenta si
esenta.

In concluzie, textul face parte dintr-o schita, deoarece prezinta caracteristici ale acesteia.
Basmul popular
Basmul popular este specia genului epic, in care, prin intermediul impletirii realului cu
fabulosul este infatisata confruntarea dintre bine si rau, binele invingand intotdeauna.
Opera/ fragmentul din ... apartine speciei basm popular deoarece prezinta toate
caracteristicile unei astfel de lucrari:
apoi argumentele ( 4 la numar - intotdeauna )
In primul rand, fiind o specie a basmului popular, actiunea este plasata intr-o dimensiune
atemporala, un trecut imposibil de cunoscut, anticipat prin formulele de inceput, mediene si de
sfarsit (daca este cazul - si dai exemple ), timpul desfasurarii actiunii fiind mitic, fabulos. Spatiul
este impartit in doua lumea reala, reprezentand (si spui ce reprezinta - de obicei tata imparatului/
curtea imparatului) si lumea fantastica, legatura dintre cele doua lumi facandu-se printr-un loc
accesibil numai eroului ( daca este cazul - de obicei este o groapa, prapastie )
In al doilea rand, remarcam prezenta eroului – de obicei este mezinul familiei - ( si aici
evidentiezi trasaturile lui nemaipomenite si faptele de vitejie - de obicei se utilizeaza hiperbola
pentru evidentierea acestor trasaturi si asta trebuie specificat si mai trebuie sa spui despre lupta
dintre bine si rau, personajul negativ, fiind total opus eroului )
De asemenea, se observa prezenta fabulosului, realul impletindu-se cu fantasticul, in text
fiind prezente obiecte magice ( exemple ) si creaturi fantastice ( exemple ) si insisti pe aceasta
corelatie
In plus, fiind un basm popular se deosebesc caracterele orale, anonime ( daca nu are
autor) colective si sincretice ale textului acesta fiind cules din popor, avand autor anonim,
prezentand termeni populari, regionalisme, arhaisme, proverbe,  zicatori ( exemple )
In concluzie, reunind elementele de mai sus am demonstrat ca opera ... este un basm 
Pastelul
Pastelul este o specie a genului liric, iar poetul îşi exprimă direct sentimentele şi
zugrăveşte un tablou din natură ,un colţ de natură, un moment al zilei , un aspect din viaţa
micilor vieţuitore, într-un mod discret.
Opera literară....de....are toate notele caracteristice acestei specii literare.

Page 14 of 20

RESTRICTED
 În primul rând, în această poezie se creează emoţie, mai ales, prin intermediul imaginilor
vizuale pe care le evocă în culori (pale, delicate).Astfel, imaginile vizuale din prima, a doua
strofa...transmit sentimente de ....Predomină culorile....care sugerează discret trăiri de....Imaginile
vizuale se împletesc cu cele olfactive....auditive...dinamice....chinestezice.....Mesajul versurilor
este....De asemenea, se observă descrierea de tip tablou, cu planul cosmic/ terestru, imaginea
centrală, planul apropiat, planul depărtat,amănunte semnificative. Se înfăţişează un singur aspect
din natură, în cazul de faţă....
În al doilea rând, admiraţia în legătura cu peisajul descris este exprimată în mod discret.
În poezia....sunt trăiri.....ce reies din figurile de stil (exemple+interpretare). La nivel textual, se
remarcă grupul nominal (subst-adjectiv) şi mai puţine verbe.
În concluzie, pe baza argumentelor prezentate, pot să afirm că această operă....este un
pastel.
Fabula
Fabula este o operă epică, în versuri sau în proză, în care valorificând alegoria sunt
satirizate defecte umane, prin intermediul personajelor antropomorfizate (animale, plante sau
lucruri) care participă la o întâmplare din care se desprinde o învățătură. Astfel, fabula are o
structură specifică, fiind alcătuită din două părti: întâmplarea propriu-zisă și morala. Procedeul
artistic predominant este personificarea.
Un text care ilustrează această specie literară este și opera...de...
În primul rând, textul lui...este o fabulă dacă avem în vedere faptul că este relatată o
întâmplare ai cărei protagoniști... (care sunt) ipostaziază tipuri umane, satirizate de autor. Astfel,
x întruchipează..., deoarece..., iar y..., întrucât...Fiind o operă epică, modul de expunere este
narațiunea care se împletește cu dialogul (ce are rolul de a dinamiza discursul epic).Naratorul,
instanță a comunicării specifică textului narativ este obiectiv.
Pe de altă parte, această operă este o fabulă, dacă avem în vedere structura specifică.
Prima parte alcătuiește întâmplarea propriu-zisă...(rezumat). Ultimele versuri constituie morala
(explicită/ implicită-o comentezi).
Totodată, figura de stil predominantă este personificarea (ex), iar prin intermediul
alegoriei, autorul sancționează defecte umane, precum...
Așadar, sintetizând cele prezentate (satirizarea unor defecte umane; structura specifică;
narațiunea și morala) opera...de...este o fabulă.
Nuvela
Nuvela este opera epica in proza de dimensiune medie ce prezinta evenimente verosimile,
gradate si concentrate in jurul unui conflict puternic, pus pe seama unui personaj deosebit.
Opera “..” de .. este o nuvela, avant toate caracteristicile acesteia.

Page 15 of 20

RESTRICTED
 In primul rand, textul are gen literar, respectiv genul epic datorita prezentei naratorului
care este marcat prin verbe si pronume la persoana a III a (de dat exemple DIN TEXT!)
In al doilea rand, textul are actiune construita liniar, pe un singur fir narativ, care
cuprinde mai multe episoade narative, cu evenimente verosimile generalizate prin intermediul
indicilor spatio-temporali; actiunea este gradata cronologic conform celor cinci etape narative
(de scris etapele actiunii)
De asemenea, opera are personaje cu evolutie mai importanta decat derularea faptelor.
Personajele, ca numar, sunt numeroase, dar ca rol sunt diverse. (de caracterizat personajul
PRINCIPAL!)
In plus, ca in orice nuvela se realizeaza un conflict puternic intre 2 sau mai multe
personaje. (de scris despre conflict)
In concluzie, opera “…” este o nuvela.

Page 16 of 20

RESTRICTED
 Romanul

Page 17 of 20

RESTRICTED
 Doina populara

Page 18 of 20

RESTRICTED
 Doina este specia genului liric, specifică poporului român,cu caracter oral,anonim ,
colectiv , sincretic,in care sunt exprimate puternice sentimente omenești : de jale ,de dragoste ,de
tristețe ,de înstrăinare ,de singurătate ,de dor.
In opinia mea, opera literara ... scrisă de ... este o doina deoarece întrunește toate
caracteristicile acesteia.
In primul rand , in text ,se remarca sinceritatea profundă și intensitatea sentimentelor
trăite. La început se observă relația puternică dintre om și natură. Totodată , textul are caracter
intim și personal și se caracterizează prin nivelul ridicat de subiectivitate . Astfel prin ...(zici
figurile de stil și semnificația lor)... putem observa intensitatea sentimentelor de ... . La nivel
stilistic, repetițiile și enumerațiile creează simetrie și conferă muzicalitate versurilor . De
asemenea , titlul are o versificație specifică având rima ... măsura versurilor de ... și ritm trohaic .
In al doilea rând , eul liric își face simțită prezența prin mărcile lexico-gramaticale : verbe
la pers 1/2 ... , pronume personal la pers 1/2 . Poezia este organizată sub forma unui monolog
liric adresat ... . Se remarca prezenta diminutivelor ... , prezența arhaismelor și a
regionalismelor ... . Modul de expunere dominant este .... . Are caracter oral /anonim / colectiv /
sincretic .
In concluzie , putem afirma că opera literara ... scrisă de ... este o doina de ... .
Balada populara
Balada populară este specia genului epic în versuri, în care este prezentată o întâmplare
eroică,o legendă, un fapt istoric sub forma unei acțiuni simple,cu personaje puține ,surprinse,de
obicei,in antiteză .
Opera literară "Miorița", culeasă de Vasile Alecsandri, este o baladă populară ,deoarece
prezintă trăsăturile definitorii ale acestei specii literare.
În primul rând ,fiind o creație populară ,are caracter anonim si colectiv,textul cunoscând
mai multe variante si caracter sincretic,ce constă în asocierea textului cu acompaniament
muzical. Caracterul tradițional rezidă în temele şi motivele abordate, limbaj bogat in arhaisme si
regionalisme ("aste","aice")si elementele de prozodie specifice.În plus,acțiunea este simplă
,lineară, spațiul acțiunii fiind precizat ("pe-un picior de rai","pe-o gura de rai").
Naratorul, aflat in ipostază de martor obiectiv,relatează o întâmplare simplă ,a cărei temă
este unul din defectele omenești ,viclenia. Astfel,sunt prezentați 3 ciobani,unul moldovean,unul
ungurean si unul vrancean.Invidiosi pe bogatia sa,cel ungurean ,impreuna cu cel
vrancean,planificasera sa il omoare pe cel moldovean.Miorita,stiind despre aceste lucruri ,suferea
in tacere si i-a comunicat aceste fapte baciului,dovedindu'si loialitate si iubirea fata de
el.Ciobanul,in locul inspaimantarii,adopta o atitudine calma,dand dovada de curaj,si ii comunica
mioritei faptul ca ,in cazul in care va fi omorat,isi doreste sa fie ingropat pe acele plaiuri ,sa le fie
alaturi animalelor sale chiar si in neființă. Pentru a nu le provoca suferinta persoanelor
dragi,acesta isi doreste ca ele sa creada faptul ca s-a insurat cu o fata de crai.Ca moduri de

Page 19 of 20

RESTRICTED
expunere,apare naratiunea cu rol in relatare,iar dialogul confera dinamism si impune un ritm alert
faptelor (-Miorita laie,..)
In al doilea rand,personajele baladei sunt conturate in antireza,din punct de vedere
moral.In centrul actiunii se afla baciul moldovean ,reprezentant a binelui,avand insusiri
exceptionale:loialitatea si iubirea fata de plaiurile in care si-a petrecut viata, cat si vitejia de care
a dat dovada la auzul pericolului ce il pastea.De asemenea, ca in orice balada,se remarcă
impletirea motivelor folclorice:motivul haiducului,al legaturii omului cu natura si cu fiintele
necuvantatoare. Prozodia este specifica literaturii populare:ritm trohaic,masura fixa si
organizarea astrofica.
In concluzie,pe baza argumentelor prezentate,se poate afirma ca opera Miorita,culeasa de
Vasile Alecsandri este o balada populara.

Page 20 of 20

RESTRICTED