Circuitul apei

în natură

Student responsabil: Ciurariu Georgiana

Anul 3, grupa 3, PIPP
 Circuitul apei în natură (denumit uneori și ciclul hidrologic sau ciclul apei) este procesul
de circulație continuă a apei în cadrul hidrosferei Pământului. În cursul parcurgerii acestui
circuit, apa își schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Apa
se mișcă dintr-un element component al circutului în altul, de exemplu dintr-un râu într-un
ocean, prin diferite procese fizice, dintre care cele mai însemnate sunt evaporația, transpirația,
infiltrația și scurgerea.
Acest circuit al apei este fără sfârșit. O întâlnim sub formă de vapori, care se ridică din
mare. Apa de ploaie cade pe Pământ, iar râurile o aduc înapoi în mare.
În natură apa se găsește din abundență în toate stările de agregare:
 În stare lichidă (forma care acoperă 2/3 din suprafața pământului sub formă de mări,
oceane, râuri, fluvii, ape subterane);
 În stare solidă (formează calote glaciare);
 In stare gazoasă (atmosfera conține o cantitate considerabilă de apă, sub formă de vapori
de apă).
Pe suprafața Pământului circuația apei în natură se realizează sub influența a doi factori
majori: evaporația care pune în mișcare o cantitate însemnată de apă de la suprafața oceanelor și
a uscatului în stare de vapori ce este îndreptată spre spațiile atmosferice și gravitația care
determină o mișcare descendentă a apei din atmosferă sub formă de precipitații care ajung, în cea
mai mare parte, pe suprafața Oceanului Planetar și într-o cantitate mai restrânsă pe suprafața
uscatului.
Evaporarea este procesul fizic prin care apa, în contact cu aerul atmosferic, sub acțiunea
energiei solare, trece din starea sa lichidă sau solidă în stare de vapori. Procesul evaporării este
foarte complex și depinde de o serie de factori: temperatura aerului (care are rolul cel mai
important în procesul evaporării și este influențat de energia solară care constituie sursa
principală de încălzire a pământului), regimul eolian (vântul este un factor foarte important în
influențarea procesului de evaporare de pe suprafața apei sau a uscatului), condițiile de relief (în
funcție de expunerea versanților se creează condiții deosebite în procesul de evaporație, fapt ce
se reflectă în distribuția zonală a vegetației), sol (influențează prin culoarea și structura sa
procesul de evaporare), vegetație (intensifică procesul de evaporație de pe spațiul continental).
Precipitațiile. Când umezeala relativă din atmosferă atinge o saturație completă de
100%, iar temperatura începe să coboare are loc condensarea. Aceasta se produce sub forma
unor picături de apă, iar atunci când are loc fenomenul de sublimare apare sub forma de cristale
mici de gheață. Sublimarea este procesul prin care apa în stare solidă (gheață sau zăpadă) se
transformă direct în vapori, fără a trece în stare lichidă.
Ca principale forme de condensare a vaporilor în atmosferă se remarcă ceața, norii și
precipitațiile.
Advecția este procesul de transfer al unei proprietăți atmosferice (căldură, frig,
umiditate) prin mișcarea orizontală a masei de aer. În cazul circuitului apei este vorba despre
procesul de mișcare a apei în stare solidă, lichidă sau gazoasă prin atmosferă. Fără advecție, apa
evaporată de pe suprafața oceanelor nu s-ar putea deplasa pentru a ajunge deasupra uscatului
unde să producă precipitații.
Circulația apei în natură asigură o reînnoire a volumului de apă din cadrul tuturor
unităților acvatice. Ea poate avea un caracter local sau universal.
În natură se realizează două mari circuite locale: unul care se desfășoară pe spațiul
Oceanului Planetar și altul pe spațiul continental. La baza acestui proces de circulație a apelor
un rol foarte important îl are radiația solară. Sub influența ei, de pe suprafața oceanelor se
evaporă în atmosferă o însemnată cantitate de apă care prin condensare se transformă din nou în
apă.
O influență pe care o exercită forța de gravitație și factorii climatici locali face ca o parte
din apa din atmosferă să cadă din nou pe suprafața Oceanului Planetar sub formă de precipitații
înfăptuind așa numitul circuit oceanic local. O altă parte din apa evaporată de pe uscat, cade pe
suprafața continentelor, înfăptuind astfel circuitul continental local.
Circulația apei pe suprafața pământului nu poate fi privită și analizată pe circuite izolate,
întrucât procesele evaporării și condensării sunt influențate de aceeași factori climatici și
geofizici care se află în strânsă interdependență și condiționare reciprocă.
„Trecerea apei dintr-o stare de agregare în alta face să apară: norii, ceața, ploaia, grindina,
roua, bruma, zăpada, poleiul.
Norii se formează ca urmare a evaporării apei din sol și de la suprafața apelor, și a
ridicării vaporilor în straturile superioare ale aerului. Acolo, vaporii, dând de straturi reci de aer,
se condensează, formând picături fine de apă.
Ceața se formează în zilele reci, când vaporii de apă se condensează foarte aproape de
pământ.
Ploaia se formează când norii trec prin straturile reci de aer, iar vaporii se condensează
și cad pe pământ sub formă de picături. Ploile sunt necesare vieții plantelor. Ele curăță aerul de
praf și îl răcoresc.
Grindina apare vara, când picăturile de ploaie trec prin straturile foarte reci de aer și se
transformă în boabe de gheață. Grindina este dăunătoare culturilor agricole.
Roua. În nopțile senine de vară, vaporii de aer, în atingere cu corpurile reci de pe
pământ, se condensează și formează stropi mici de apă. O dată cu încălzirea aerului, stropii de
apă se evaporă.
Bruma. În nopțile senine și reci, de toamnă sau primăvară, corpurile de pe pământ se
răcesc foarte mult. Vaporii de apă care vin în atingere cu aceste corpuri se condenseaă, iar
picăturile de apă îngheață, formând un strat fin alb-strălucitor. Bruma este dăunătoare culturilor.
Oamenii iau măsuri de protejare a culturilor, făcând focuri mocnite în grădină sau livezi. Fumul
cald împiedică formarea brumei.
Zăpada se formează în timpul iernii, când temperatura aerului scade sub zero grade.
Picăturile de apă înghețată se transformă în fulgi de zăpadă. Fulgii cad pe pământ acoperindu-
l.Sub zăpadă, culturile sunt ferite de gerul iernii. Cu cât este mai multă zăpadă pe câmpuri iarna,
cu atât primăvara va pătrunde apa mai multă apă în sol la rădăcinile plantelor.
Lapovița se formează iarna, în zilele mai calde, când cad picături de apă amestecate cu
fulgi de zăpadă.
 Poleiul este o pojghiță de gheață care se formează iarna deasupra solului, ca urmare a
unei ploi mărunte.

Bibliografie:
 Ministerul mediului și schimbărilor climatice(2013), Broșură de educație ecologică -Apa
are grijă de tine. Tu ai grijă de ea? Salvați-l pe Picurici, București;
 Bejenariu, (Ciobanu), Carmen, Artemiza, Azoiței, Cristian, Apa- izvorul vieții, Editura
Colegiului Universitar de Institutori, Botoșani;
 Pişota. Ion, Zaharia Liliana, (2003), Hidrologia uscatului, Editura Universitară, Bucureşti