Sunteți pe pagina 1din 2

Dieta de 3 zile care te scapă de 5 kilograme

Încă o dietă-minune la orizont! De această dată, inventatorii acestei diete susţin sus şi tare că
vom slăbi nici mai mult, nici mai puţin de 5 kilograme în doar ...3  zile, plus că ne ajută să ne
detoxifiem, să ne simţim mai energici şi să reducem drastic nivelul de colesterol.
Pare greu de crezut, nu-i aşa? Să vedem totuşi cum arată această dietă, ce, cât şi când avem
voie să mâncăm.
În primul rând, trebuie specificat faptul că numărul de kilograme pierdute vor fi în mare parte
lichide, în niciun caz grăsime, deci e foarte probabil ca imediat ce nu veţi mai ţine dieta
respectivă să puneţi la loc ceea ce aţi pierdut. Planul de atac al celor 3 zile este unul care, susţin
autorii, poate fi urmat de oricine îşi doreşte rezultate spectaculoase pe termen scurt, fără să se
înfometeze şi fără să-şi arunce banii pe alimente scumpe.
Dacă, totuşi, te numeri printre “grăsunele” care vor cu orice preţ să scape de 5 kilograme în 3
zile pentru că trebuie să mergi la, ştiu eu, un eveniment special, iar rochia s-a transformat brusc
într-un corset, acest regim pare perfect.
Să vedem cum arată mult elogiata dietă de 3 zile:

Ziua 1 – 870 calorii


Micul dejun: o ceaşcă de cafea simplă sau ceai neîndulcit (250 ml – o calorii), jumătate
de grepfruit proaspăt sau suc (41 de calorii), o felie de pâine + o linguriţă de unt de arahide (178
de calorii).
Total calorii = 219
Prânz: 125 grame ton în conservă (100 de calorii), o felie de pâine (83 de calorii), o ceaşcă de
cafea simplă sau ceai neîndulcit (250 ml – o calorii).
Total calorii = 183
Cină: două felii subţiri de carne (85 grame) de orice tip la grătar sau fiartă (94 calorii), 250
grame fasole (34 calorii), 250 grame morcovi sau sfeclă (52 calorii), o ceaşcă de cafera simplă
sau ceai (0 calorii), 250 grame de îngheţată de vanilie (288 calorii).
Total calorii = 468

Ziua 2 – 1149 calorii


Micul dejun: o ceaşcă de cafea simplă sau ceai neîndulcit (o calorii), un ou fiert tare (78 calorii),
o felie de pâine (83 calorii), jumătate de banană (105 calorii).
Total calorii = 266
Prânz: 250 de grame de brânză cottage (206 calorii)sau 125 grame de ton în conservă, 5
crackerşi săraţi (70 calorii), o ceaşcă de cafea simplă sau ceai (0 calorii).
Total calorii = 273
Cină: un hot-dog sau 2 felii subţiri de carne de vită la grătar (300 calorii), 250 grame de broccoli
sau varză (35 calorii), 125 grame de morcovi sau rapiţă (26 calorii), jumătate de banană (105
calorii), 125 grame de îngheţată de vanilie (144 calorii).
Total calorii = 610

Ziua 3 – 859 calorii


Micul dejun: o ceaşcă de cafea simplă sau ceai neîndulcit (0 calorii), 5 crackerşi (70 calorii), o
felie de brânză cheddar (aproximativ 8 grame – 100 calorii)), un măr mic (52 calorii).
Total calorii = 222
Prânz: un ou fiert tare (78 calorii), o felie de pâine (83 calorii), o ceaşcă de cafea sau ceai (0
calorii).
Total calorii = 161
Cină: 250 grame ton în conservă (200 calorii), 250 grame morcovi sau sfeclă (52 calorii), 250
grame conopidă sau legume cu frunze verzi (23 calorii), 250 grame pepene galben (57 calorii),
125 grame îngheţată de vanilie (144 calorii), o ceaşcă de cafea simplă sau ceai (0 calorii).
Total calorii = 476

Reţine că meniul trebuie urmat întocmai, sunt permise sarea şi piperul, dar excluse categoric


alte dressing-uri iar legumele se consumă în stare proaspătă sau făcute la abur. În plus, nu
trebuie să ciuguleşti între mese nimic altceva, îţi este permis fără limită de cantitate consumul
de lămâi, gumă de mestecat, apă, cafea, ceai şi băuturi dietetice în cursul celor 3 zile, indiferent
de oră.
Există şi cazuri unde alimentele pot avea substituenţi, fără repercusiuni asupra dietei, cum ar fi:
grepfuit - portocală sau măr; banană – 2 caise, 2 kiwi, papaya; felie de pâine – jumătate de
baton proteic, 125 grame cereale integrale; ton – brânză tofu, carne de pui, migdale; îngheţată
– iaurt cu fructe normal sau congelat.
Exerciţiile fizice pe parcursul celor 3 zile de dietă sunt contraindicate sau măcar reduse ca
intensitate din cauza numărului scăzut de calorii care nu ne pot asigura forţa de care avem
nevoie.
Cu siguranţă, această dietă nu va fi la fel ca celelalte pe care probabil le-aţi urmat, mai ales că
nu este un proces pe termen lung şi nici nu veţi resimţi senzaţia de foame, graţie surselor
bogate de fibre din legumele recomandate.
Ţineţi cont totuşi că această dietă nu trebuie ţinută pe termen lung deoarece orice regim
alimentar cu un aport caloric sub 1200 de calorii este considerat nesigur şi periculos pentru
sănătate.
De asemenea, această dietă, prin alimentele incluse în meniu, nu asigură toţi nutrienţii de care
organismul nostru are nevoie, deci trebuie privită ca o soluţie de ultim moment şi nu ca un stil
de viaţă.
Mare atenţie dacă suferiţi de diabet, deoarece acest regim vă poate pune în pericol starea de
sănătate. Deci, nu luaţi o hotărâre înainte de a consulta medicul specialist, care vă poate realiza
o dietă personalizată, care să vizeze pierderea kilogramelor dar care să includă totuşi
substanţele nutritive de care corpul are nevoie.
Deşi există multe persoane încântate de efectul miraculos al acestei diete, dezavantajele pe
care aceasta le prezintă sunt cu mult mai mari: imediat ce vă reîntoarceţi la vechile obiceiuri
alimentare veţi pune la loc kilogramele pierdute, poate cu şi mai multă viteză, energia este la
limita inferioară, poate şi din cauza lipsei de mişcare, iar psihicul va fi şi el afectat, mai ales că
greutatea va oscila într-un timp atât de scurt, şi veţi trece într-o clipă de la starea de extaz la
agonie, mărindu-vă astfel şansele să suferiţi de depresie şi lipsa încrederii în sine.

S-ar putea să vă placă și