Tertulian- Apologeticul

Tertulian, născut între 150- 160 ca păgân, văzând râvna creștinilor și credința lor puternică în fața morții,
se convertește, devenind un apărător ( apologet) al tuturor acestora. El își desfășoară activitatea în
perioada când împărații romani îi prigonesc pe toți cei care cred în Iisus Hristos, având, în misiunea sa, un
țel îndoit. Creştinii sunt persecutaţi nu pentru că sunt vinovaţi, ci pentru că judecătorii nu vor să-i asculte,
învinuindu-i pentru numele lor. Dreptatea cere ca să fie ascultaţi creştinii deoarece sunt nevinovaţi; astfel,
păgânii sunt adevăraţii criminali, care-i ucid fără ca măcar să-i asculte.

Pe umerii creştinilor se pun crime pe care ei nu le săvârşesc, pe care păgânii le divid în secrete sau
publice. Religia creştină ajunge să fie interzisă, chiar dacă creştinii sunt cetăţeni onorabili care nu
încalcă legea. Răspunzând la învinuirile aduse creştinilor, apologetul Tertulian dovedeşte că acestea sunt
doar calomnii odioase pentru ca această lege a credinţei creştine să decadă.

O categorie de acuzaţii constă în actele secrete, sau crime în timpul ritualurilor. Creştinilor li se aduc
învinuiri cum că ucid copii nou născuţi spre a le bea sângele şi că fac ospeţe cu orgii incestuoase. El
răspunde violent la aceste învinuiri, arătând că astfel de crime au fost şi mai sunt încă sunt săvârşite de
păgâni, însă niciodată de creştini.

O alta categorie, anume actele publice erau mult mai importante în procesele creştinilor. Creştinii erau
acuzati de sacrilegiu deoarece aceştia nu onorau zeii şi refuzau să le aducă sacrificii. Este adevărat acest
fapt, însă creştinii refuză să aducă jerfe deoarece nu exista zei. Ei au fost oameni care, după moarte au
devenit zei. Statuile lor sunt doar materiale, nesimţitoare la laude sau insulte. Prin urmare, creştinii trăiesc
în adevăr şi resping minciuna. Ei nu se închină la un cap de măgar, la un lemn, la soare, ci lui Dumnezeu
Cel Unul, făcătorul lumii, despre existenţa căruia mărturisesc Sfintele Scripturi. Creştinii nu trebuie
învinuiţi că nu se închină zeilor, deoarece aceştia nici nu există.

Printre alte acte publice se înscrie crima împotriva împăratului. Creştinii nu aduceau cinste împăratului,
care constituia ,,religia imperială” . Acest lucru era refuzat deoarece creştinii nu se rugau împăratului, ci
lui Dumnezeu pentru împărat. Nu se hură pe geniul împăratului şi nu-i dau numele de zeu, deoarece este
un simplu om, şi numai lui Dumnezeiu I se cuvine închinare.

O alta categorie de învinuiri adusă creştinilor era pretinsa lor duşmănie împotriva Statului şi a societăţii
păgâne. Această învinuire nu îşi are temei, deoarece creştinii nu fac rău nimănui, nu se răzbună, deşi ar
putea s-o facă deoarece sunt numeroşi. Nu creştinii sunt cauza nenorocirilor publice, ci păgânii, care atrag
mânia lui Dumnezeu prin fărădelegile lor şi alături de ei le suportă ca avertismente şi creştinii. Păgânii fac
o mare greşeală trimiţând atâţia oameni nevinovaţi la moarte. Creştinii ştiu că la judecata din urmă vor da
socoteală de slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, iar ei, din acest punct sunt întru totul nevinovaţi.

Creştinismul nu este egal cu nicio filosofie a acestei lumi. El este superior oricărei filosofii atât din punct
de vedere al descoperirii dumnezeieşti, cât şi al moralei. Astfel, credinţa creştină nu face decât bine şi, ca
atare, cei care o trăiesc nu trebuie să fie ucişi. Chiar dacă sunt ucişi pe nedrept, ei preferă să moară în
chinuri decât să se lepede de Dumnezeu. Groaza morţii se preface pentru ei în biruinţă, fiindcă le aduce
bucuria de a-I sluji lui Dumnezeu dându-şi viaţa pentru El.

1
Tertulian descrie propria sa convertire, spunându-le păgânilor că în timp ce ei îi osândesc pe creştini,
Dumnezeu îi mântuieşte.

În concluzie, Apologeticul este o lucrare deosebit de importantă pentru creștinii contemporani lui
Tertulian și pentru cei din contemporaneitate. Apărarea creștinilor în fața Senatului Roman cerea
îndrăzneală și înrădăcinare puternică în credința creștină. Învățăturile desprinse din această operă ne duc
la ideea că credința creștină nu dăunează în niciun fel Imperiului Roman, iar creștinii sunt oameni de o
bunătate și iubire chiar și pentru asupritorii lor. Ei nu ar trebui să fie uciși. Învinuirile aduse lor sunt fără
argumente, prin urmare inexistente. Cultul lor celebrează jertfa lui Hristos, Dumnezeu adevărat și om
adevărat. Datorită Lui, oamenii pot să dobândească desăvârșirea. Opera sa mântuitoare cuprinde toată
omenirea, astfel că și romanii, citind despre Acesta și crezând, se vor converti și vor deveni iubitori de
Dumnezeu.

După cum era de așteptat, Tertulian nu a fost luat în considerare de către romani în urma publicării
apologiei sale. Creștinii însă l-au apreciat foarte mult pentru lucrarea și pentru râvna sa puternică.